Tag: Ioan Rus

  • Casa Rusu extinde magazinul din Constanţa în urma unei investiţii de 120.000 de euro

    Casa Rusu, compania de retail a producător de mobilier Rus Savitar, anunţă extinderea magazinului din Constanţa şi deschiderea acestuia pentru public, în noul format, începând cu 17 iulie.

    Dincolo de extinderea magazinului, Casa Rusu anunţă şi introducerea, în cadrul noii locaţii, a brandului propriu de decoraţiuni şi obiecte de uz casnic, Cassima.

    Noua gamă de decoraţiuni şi obiecte de uz casnic a fost lansată în primăvara acestui an, în cadrul magazinului din Colentina, Bucureşti.

    Casa Rusu este compania de retail a producătorului  Rus Savitar. Compania şi-a început activitatea în 1994, în prezent fiind unul din cei mai mari producători de mobilier din România. Compania are trei fabrici unde se realizează mobilierul din pal melaminat şi mobilierul tapiţat. În prezent, Casa Rusu deţine o reţea de 28 de magazine.

  • Procesul absurd al unui ţăran rus care a inventat o monedă ferită de inflaţie

    Nu înţeleg ce se întâmplă. Unde vor ajunge toate astea? Este prima oară în viaţa mea când am ajuns la tribunal”, s-a plâns Şliapnikov jurnaliştilor strânşi în jurul său. Explicaţia a venit partea unui prieten al său. „Mişa, eşti un ghimpe în coasta lor. Eşti o excrescenţă osoasă pentru autorităţile locale. Cred că au ordonat cazul împotriva ta. Te vor încadra la legea 58 din era sovietică, la activitate contrarevoluţionară”, a glumit Iuri Bojenov.

    Cazul împotriva lui Şliapnikov nu este atât politic cât economic. Banii sunt tipăriţi pe hârtie fotografică, sub forma unor bancnote cu o singură faţă, de 1, 3, 5, 10, 25 şi 50 de kolioni. Bancnotele sunt multicolore, au imprimate pe ele un fel de arbore, lângă care se poate citi: „Această bancnotă este proprietatea trezoreriei Kolionovo. Nu suportă inflaţie, deflaţie, stagnare sau alte falsificări. Nu este un mijloc de îmbogăţire sau speculaţie. Este susţinută de resursele din Kolionovo. Sau poate este un fals…”.

    Acesta nu este primul gest extravagant al fermierului Şliapnikov. În 2010, ţăranul a devenit faimos pentru că s-a luptat cu incendiile de vegetaţie fără ajutorul autorităţilor. Atunci, Şliapnikov a afirmat într-un interviu acordat publicaţiei Esquire că autorităţile au vrut să îl acuze că a acţionat împotriva consiliului local al satului, subminând ordinea constituţională. Situaţia s-a calmat ulterior. Şliapnikov a introdus totodată vize de intrare pentru oficialii care au dorit să îi viziteze ferma. Între documentele necesare pentru vize era şi o adeverinţă de la psihiatru. Acum, fermierul tipăreşte propria monedă, iar autorităţile locale îl urăsc.

    „Câte bancnote ai tipărit?”, l-a întrebat pe ţăran un jurnalist, Andrei Kozenko. „Şapte sau opt mii”, a răspuns nesigur Şliapnikov, în timp ce unele estimări din presă ajung la 20.000 de kolioni. Fermierul nu ştie nici cât valorează un kolion în ruble. „Pot să vă spun însă în cartofi. O tonă şi jumătate”, a adăugat el. „50 de kolioni fac o gâscă!”, a intervenit prietenul fermierului.

    liapnikov a început apoi să explice că s-a gândit la kolioni nu ca la o nouă formă de bani, ci ca la o formă de ajutor pentru tranzacţiile barter pe care le face mereu cu vecinii săi, un grup de aproximativ 100 de oameni. Unii sunt şi ei fermieri, în timp ce alţii sunt moscoviţi care au case la ţară. De exemplu, cineva împrumută altcuiva un rezervor de carburant şi primeşte în schimb nu ruble, ci 20 de kolioni. Apoi returnează bancnotele datornicului şi primeşte în schimb, de exemplu, un pui sau ceva similar. Şliapnikov îşi plăteşte angajaţii în ruble.

    Fermierul nu ascunde faptul că vrea să răspândească mai mult moneda, dar îi este teamă. „Statul nu dă bani, doar îngheaţă creditele. Aşa că am decis să devin propriul meu creditor. Nu înţeleg de ce sunt acuzat”, a spus Şliapnikov.
    Procurorul districtual adjunct Nikolai Hrebet, care instrumentează cazul, i-a explicat acuzaţiile. Potrivit constituţiei, rubla este singura monedă legală din Rusia. Politica financiară din ţară este stabilită de banca centrală. Moneda kolion nu respectă legislaţia ţării şi din acest moment trebuie interzisă, scoasă din circulaţie şi distrusă. Banca centrală a Rusiei este la rândul ei terţă parte în acest proces. Cu toate acestea, procurorul a cerut ca un reprezentant al băncii centrale să depună mărturie în calitate de expert independent şi nu ca parte implicată în proces, iar instanţa a permis acest lucru, chiar dacă oriunde în altă parte acest fapt ar fi fost o încălcare gravă a procedurilor. Şliapnikov, care a venit la proces fără avocat, nu a contestat decizia judecătorului.

    „Un lucru nu înţeleg. Pe cine am lezat cu faptele mele? Banca centrală, un grup de cetăţeni? Nu înţeleg, cum au fost transformate bancnotele mele personale într-un surogat monetar?”, a întrebat bărbatul, care susţine că este doar un fermier cinstit căruia îi place să glumească. Pentru el kolionii sunt doar o joacă. Nu sunt folosiţi în sistemul de plăţi, nu au lichiditate şi nu au elemente de siguranţă. „Nu se plătesc salarii, taxe sau mită în kolioni. Nu poţi cumpăra o cutie de chibrituri de la magazin. Un ţăran nu poate distruge sistemul bancar!” a susţinut Şliapnikov. El a acuzat apoi procuratura că nu apără interesele Rusiei, ci pe cele ale băncilor comerciale, care au ignorat mediul rural şi care acordă împrumuturi sufocante.

    Procurorul a cerut şi a obţinut dreptul de a răspunde, chiar dacă este neobişnuit din punct de vedere procedural. „Dacă cineva care foloseşte kolioni vrea să primească ceea ce îi datorezi, iar tu decizi să nu faci acest lucru, atunci nimeni nu poate obţine nimic de la tine, în mod legal. Totul depinde de reputaţia şi bunul tău renume. Din punct de vedere legal este insuficient”,  explicat procurorul, adăugând că mondele kolion reprezintă un pericol pentru unitatea sistemului de plăţi şi politica băncii centrale, tocmai într-o perioadă în care Rusia se află în criză economică.

    Este chemat în instanţă primul martor. Iuri Titov este de profesie mecanic şi locuieşte la Moscova, dar are o casă în Egorevsk. El  declarat că i-a împrumutat o dată nişte motorină lui Şliapnikov şi a primit în schimb 50 de kolioni. Martorul a susţinut că nu a fost un acord între doi oameni de afaceri, ci doar un schimb privat, între două persoane, care nu priveşte pe nimeni.

    Procurorul s-a interesat de valoarea motorinei, iar martorul a spus circa 2.000 de ruble. În acest fel a explicat curţii că un kolion valorează aproximativ 40 de ruble. Procurorul l-a întrebat apoi ce ar vrea pentru 50 de kolioni. „O gâscă, sau un pui şi nişte ouă”, a venit răspunsul. Procurorul s-a întrebat apoi dacă martorul nu ar plăti prea mult, având în vedere costul motorinei.

  • Flavian Glonţ, câştigător la ROMÂNII AU TALENT, îi dă o replică SUPERBĂ ministrului Ioan Rus. Iată ce va face „golanul” cu partea lui din premiul de 120.000 de euro

    ROMÂNII AU TALENT. Flavian Glonţ, unul dintre membrii grupului Speed Cubing, dă o lecţie de viaţă extraordinară tuturor adolescenţilor, dar ales multor miniştri şi politicieni de la Bucureşti.

    FINALA ROMÂNII AU TALENT. Cristian Leana, Martin Fronescu şi Flavian Glonţ, membrii trupei Speed Cubing, au fost desemnaţi, vineri seara, câştigătorii marelui premiu al show-ului de la ProTV: 120.000 de euro.

    RĂSPUNSUL EXTRAORDINAR AL LUI FLAVIAN: CE VA FACE CU BANII CÂŞTIGAŢI LA SHOW VA CUCERI INIMILE TUTUROR

  • Ponta, întrebat dacă nu demisionează şi el, precum Rus: „Dar eu ce-am făcut?” Răspunsul sec al unei ziariste l-a descumpănit pe premier

    Vineri, înainte de a intra în plenul Parlamentului pentru dezbaterea moţiunii de cenzură, Ponta a fost întrebat dacă va demisiona.

    “Domnul ministru Ioan Rus şi-a dat demisia, a fost un gest de onoare. Îi veţi urma şi dumneavoastră modelul?”, l-a întrebat pe premier o jurnalistă.

    “Dar eu ce-am făcut, doamnă? “, a răspuns prim-ministrul. Răspunsul ziaristei l-a descumpănit pe şeful Executivului.

    „DAR EU CE-AM FĂCUT, DOAMNĂ?” RĂSPUNSUL SEC AL ZIARISTEI

  • Cei mai mari investitori în România, aruncaţi la gunoi de „soluţia-minune“ a PSD pentru Transporturi, Ioan Rus

    „Soluţia-minune“ a premierului Victor Ponta de la Ministerul Transporturilor, Ioan Rus, nu a rezistat decât un an în fotoliul de ministru, dar nu a fost concediat din cauza blocajului în construcţia de autostrăzi sau a nenumăratelor sale răzgândiri în privinţa „Masterplanului de transport“, ci a unei fraze pronunţate într-un moment nepotrivit în care şi aşa partidul din care face parte este ţinta multor critici.

    Încercând să arate cât de uşor îi va fi lui să-i aducă înapoi pe românii din străinătate când „va da drumul“ la autostrăzi, Ioan Rus a susţinut miercuri-seară într-o emisiune la Digi 24: „România are trei milioane de oameni, să zicem, din forţa activă, în acest moment, în Occident. Dintre care vreun milion sunt fierari-betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi, prin Europa. Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia, copiii se fac golani acasă şi nevasta curvă.

    Cei mai mari investitori în România, aruncaţi la gunoi de „soluţia-minune“ a PSD pentru Transporturi, Ioan Rus

  • „Cum să te pozezi aşa?” El e fiul lui Ioan Rus, ministrul care a demisionat după ce i-a făcut „golani” pe copiii românilor plecaţi la muncă în străinătate

    La scurt timp după ce în presă a explodat ştirea că Ioan Rus i-a jignit pe românii plecaţi la muncă în străinătate, pe Facebook au început să circule fotografii „scandaloase” cu fiul lui Rus şi prietena acestuia. Imaginile fac cât toate cuvintele tatălui:

    „CUM SĂ TE POZEZI AŞA?” IMAGINI VIRALE PE FACEBOOK CU FIUL LUI RUS ŞI PRIETENA ACESTUIA

  • PNL: Ioan Rus jigneşte mitocăneşte milioane de români şi pe copiii lor, trebuie să demisioneze azi!

    Într-un comunicat de presă transmis joi, PNL susţine că Ioan Rus, care ”jigneşte mitocăneşte milioane de români şi pe copiii lor”, trebuie să demisioneze.

    ”Afirmaţiile ministrului PSD Ioan Rus prin care jigneşte românii care muncesc în străinătate şi îşi bate joc de soţiile şi copiii rămaşi acasă arată modul în care se raportează, cu sfidare şi dispreţ, la cei care şi-au părăsit de nevoie căminele şi pe cei dragi pentru a le asigura un trai mai bun. Ministrul Rus este obligat să-şi dea demisia astăzi din Guvern, pentru că astfel de afirmaţii nu pot fi susţinute niciodată de un demnitar al statului român, oricare ar fi funcţia lui. Dacă Ioan Rus va rămâne în Guvern înseamnă că jignirile sale sunt asumate de întreg Guvernul şi implicit de premierul Victor Ponta. Este al doilea atac virulent la românii din Diaspora, făcut de un oficial de rang înalt al statului român, după acuzaţiile formulate de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care spunea că aceştia sunt capabili să-şi vândă votul pentru un mic şi o bere”, spun liberalii.

    Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat, la o emisiune la Digi 24, în contextul în care vorbea despre românii din străinătate şi despre cât câştigă aceştia muncind în construcţii, de exemplu, cu un salariu de 1.500 de euro, că ”de banii ăştia copiii se fac golani acasă, iar nevasta curvă”.

    ”România are trei milioane de oameni, să zicem, din forţa activă, în acest moment, în occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi, prin Europa. Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia, copiii se fac golani acasă şi nevasta curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate”, a declarat Ioan Rus, miercuri seară, la o emisiune a postului Digi 24.

    Într-un comunicat de presă transmis joi prin Biroul de presă al Ministerului Transporturilor, ministrul Ioan Rus spune că prin declaraţiile făcute la adresa românilor din străinătate a vrut ”să atragă atenţia asupra unei realităţi dure din România de astăzi” şi îşi cere scuze ”dacă prin formularea aleasă” a jignit pe cineva, susţinând că intenţia sa era să semnaleze o situaţie gravă.

    “Îmi cer scuze dacă prin formularea aleasă am jignit pe cineva, dar intenţiile mele au fost de a semnala o situaţie gravă cu care se confruntă multe familii de români, fără să-i jignesc, ci chiar compătimindu-i. Am facut referire la destrămarea familiilor şi la copiii lăsaţi în grija bunicilor ori a altor rude, ca urmare a faptului că părinţii lor au plecat să muncească în alte ţări în speranţa de a-şi construi un trai mai bun. Nu am dorit să aduc în niciun fel atingere demnităţii vreunei persoane prin acele declaraţii, ci doar să atrag atenţia asupra preţului mare pe care-l plătesc mii de români care au ales să plece să muncească în străinătate”, susţine ministrul Transporturilor.

    El spune că, totodată, a dorit să le transmit celor plecaţi departe de casă că, în viitorul apropiat, mulţi dintre aceştia şi-ar putea găsi un loc de muncă în ţară, pentru că ”România va avea nevoie de forţă de muncă, de specialişti în domeniul construcţiilor, odată ce vor fi demarate proiectele de infrastructură prevazute de Master Planul General de Transport”.

    Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), Gabriela Coman, spunea, miercuri, la lansarea proiectului “Protecţie şi educaţie pentru copiii afectaţi de migraţia pentru muncă în străinătate”, că la nivel naţional sunt înregistraţi 82.339 de copii afectaţi de plecarea părinţilor în străinătate.

    “Aproximativ 49.000 dintre ei au doar un părinte plecat, ceilalţi au ambii părinţi în străinătate. Cifra pare în descreştere, însă niciodată nu suntem siguri că toate cazurile se raportează. Pare în scădere numărul şi probabil că şi evoluţia crizei economice influenţează acest lucru”, a precizat secretarul de stat de la ANPDCA.

  • Rus spune că declaraţia sa a fost “cu sens pozitiv” şi se va gândi la demisie doar dacă este nevoie

    Întrebat, la Antena 3, dacă va demisiona ca urmare a declaraţiilor sale la adresa românilor, Rus a spus că se poate gândi la aşa ceva dacă rezolvă problema cu Master Planul de Transport sau dacă va fi neapărat nevoie de un astfel de gest.

    Întrebat în continuare dacă nu îi este clar că trebuie să se gândească la demisie, ministrul Rus a răspuns: “Nu e foarte clar la ce trebuie să mă gândesc, pentru că eu m-am referit în sens pozitiv. Eu îmi cer scuze. De aici încolo, o să vedem ce e de făcut”.

    El a explicat astfel că declaraţia sa a fost făcută cu sens pozitiv, dar cu ”o formulare absolut nefericită”, susţinând că nu a dorit să eticheteze pe nimeni, ci să prezinte o situaţie dramatică a unor persoane.

    Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat, la o emisiune la Digi 24, în contextul în care vorbea despre românii din străinătate şi despre cât câştigă aceştia muncind în construcţii, de exemplu, cu un salariu de 1.500 de euro, că ”de banii ăştia copiii se fac golani acasă, iar nevasta curvă”.

    ”România are trei milioane de oameni, să zicem, din forţa activă, în acest moment, în occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi, prin Europa. Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia, copiii se fac golani acasă şi nevasta curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate”, a declarat Ioan Rus, miercuri seară, la o emisiune a postului Digi 24.

    Joi, într-un comunicat, Rus şi-a cerut scuze ”dacă prin formularea aleasă” a jignit pe cineva, susţinând că intenţia sa era să semnaleze o situaţie gravă.

    “Îmi cer scuze dacă prin formularea aleasă am jignit pe cineva, dar intenţiile mele au fost de a semnala o situaţie gravă cu care se confruntă multe familii de români, fără să-i jignesc, ci chiar compătimindu-i. Am facut referire la destrămarea familiilor şi la copiii lăsaţi în grija bunicilor ori a altor rude, ca urmare a faptului că părinţii lor au plecat să muncească în alte ţări în speranţa de a-şi construi un trai mai bun. Nu am dorit să aduc în niciun fel atingere demnităţii vreunei persoane prin acele declaraţii, ci doar să atrag atenţia asupra preţului mare pe care-l plătesc mii de români care au ales să plece să muncească în străinătate”, susţinea ministrul în comunicatul transmis prin Biroul de presă al Ministerului Transporturilor.

    El spune că, totodată, a dorit să le transmităcelor plecaţi departe de casă că, în viitorul apropiat, mulţi dintre aceştia şi-ar putea găsi un loc de muncă în ţară, pentru că ”România va avea nevoie de forţă de muncă, de specialişti în domeniul construcţiilor, odată ce vor fi demarate proiectele de infrastructură prevazute de Master Planul General de Transport”.

    Tot joi, PNL a cerut demisia lui Ioan Rus, spunând că aceste ”este obligat să demisioneze astăzi”, în urma declaraţiilor despre românii din străinătate, şi că dacă acesta rămâne în Guvern ”înseamnă că jignirile sale sunt asumate de întregul executiv şi implicit de premierul Ponta”.

    Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), Gabriela Coman, spunea, miercuri, la lansarea proiectului “Protecţie şi educaţie pentru copiii afectaţi de migraţia pentru muncă în străinătate”, că la nivel naţional sunt înregistraţi 82.339 de copii afectaţi de plecarea părinţilor în străinătate.

    “Aproximativ 49.000 dintre ei au doar un părinte plecat, ceilalţi au ambii părinţi în străinătate. Cifra pare în descreştere, însă niciodată nu suntem siguri că toate cazurile se raportează. Pare în scădere numărul şi probabil că şi evoluţia crizei economice influenţează acest lucru”, a precizat secretarul de stat de la ANPDCA.

  • Ministrul Ioan Rus despre românii din străinătate: Copiii se fac golani acasă şi nevasta curvă

    ”România are trei milioane de oameni, să zicem, din forţa activă, în acest moment, în occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi, prin Europa. Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia, copiii se fac golani acasă şi nevasta curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate”, a declarat Ioan Rus, miercuri seară, la o emisiune a postului Digi 24.

    Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), Gabriela Coman, spunea, miercuri, la lansarea proiectului “Protecţie şi educaţie pentru copiii afectaţi de migraţia pentru muncă în străinătate”, că la nivel naţional sunt înregistraţi 82.339 de copii afectaţi de plecarea părinţilor în străinătate.

    “Aproximativ 49.000 dintre ei au doar un părinte plecat, ceilalţi au ambii părinţi în străinătate. Cifra pare în descreştere, însă niciodată nu suntem siguri că toate cazurile se raportează. Pare în scădere numărul şi probabil că şi evoluţia crizei economice influenţează acest lucru”, a precizat secretarul de stat de la ANPDCA.

  • INTERVIU – Ioan Rus: Nu văd nicio problemă legată de o scindare a PSD sau de crearea unor tulburări masive

    Ioan Rus, care este şi ministru al Transporturilor, critică “maxima tâmpenie pe care unii dintre politicieni o promovează permanent”, şi anume că un lider trebuie să demisioneze dacă a pierdut o competiţie electorală, susţinând că sunt unii care consideră că locul doi trebuie să dispară pentru ca, eventual, să acceadă ei în poziţii de competiţie finală.

    De asemenea, Ioan Rus a comentat şi excluderile lui Mircea Geoană şi Marian Vanghelie şi intenţia lor de a fonda un nou partid, menţionând că nu crede într-o scindare a PSD.

    Rus a comentat şi o eventuală candidatură a lui Cătălin Ivan la şefia PSD, spunând că acesta este “un băiat tânăr şi în regulă”, dar pe care nu îl vede, în acest moment, că ar putea fi preşedintele partidului.

    El a avut şi un mesaj pentru preşedintele Klaus Iohannis, susţinând că acesta va înţelege până la urmă că programul de guvernare al actualei coaliţii de la putere are şi o componentă liberală, astfel încât nu ar fi extrem de diferit de un program al unei guvernări PNL şi a avertizat că orice “deranj guvernamental” în 2015 va provoca “enorme pagube economice” României.

    Prezentăm integral interviul acordat Agenţiei MEDIAFAX de Ioan Rus:

    Reporter: Domnule Rus, PSD traversează o perioadă de tulburări, cu acuze între membri de la vârf, cu excluderi. Aveţi vreo explicaţie despre ce anume a declanşat această situaţie din partid şi cât de gravă vi se pare că este?

    Ioan Rus: Întotdeauna, în anumite momente ale existenţei unui partid, preponderent acestea de după alegeri, există şi astfel de discuţii promovate de unii dintre colegi, care consideră că acela este momentul în care să ascensioneze suplimentar. În acest moment, nu văd niciun fel de problemă legată de o eventuală scindare a PSD sau de crearea unor tulburări masive în partid. Chiar nu văd.

    Rep.: Nu credeţi că, deşi a fost decisă anularea Congresului PSD anunţat în martie, ar fi, totuşi, necesar un congres extraordinar pentru analiza rezultatului alegerilor prezidenţiale?

    Ioan Rus: Congresul PSD din martie nu a fost anulat, el nu a fost decis într-un for statutar al partidului că se va ţine în martie. Au fost discuţii, propuneri, la sfârşitul anului trecut unii colegi au propus să se facă un congres de îndată, în decembrie, alţii în primăvara lui 2015, alţii au spus că în toamnă. Acestea au fost poziţii ale unora dintre noi, fiecare cum s-a gândit că ar putea fi mai bine pentru partid. Iar acum, decizia Biroului Politic Naţional al PSD prin care s-a spus că facem Consiliu Naţional în primăvara acestui an ca să nu suprapunem un congres şi dezbaterile în congres cu dezbaterile pe care opoziţia doreşte să le creeze faţă de o moţiune de cenzură, va fi validată sau nu la Comitetul Executiv. Vorbim despre eventualele speranţe ale unora care nu s-au îndeplinit şi atunci, în fiecare seară, încearcă să spună la televizor că aşa şi pe dincolo. Dacă suntem raţionali şi ţinem cont de ce poziţii au fost, în ce cadru, acesta este adevărul. Nu vorbim de anularea unei decizii a unui for statutar care spunea că în martie va fi Congres şi acelaşi for, sau altul superior, a decis că în toamnă. Sunt frământări, o mică furtună într-un infinit mic pahar cu apă.

    Rep.: S-ar impune alegeri interne în PSD după rezultatele de la alegerile prezidenţiale?

    Ioan Rus: În evoluţia societăţii româneşti şi a partidelor româneşti trebuie să se întâmple ceva, să nu mai fie ceva de genul: după fiecare olimpiadă medaliatul cu argint ar trebui să se retragă, după fiecare campion mondial, cel care a obţinut argintul ar trebui să se retragă pentru că nu a luat aurul. Aceasta este împotriva competiţiei, împotriva spiritului de civilizaţie şi de evoluţie a unei societăţi. Este maxima tâmpenie pe care unii dintre politicienii români o promovează permanent. Dacă ai pierdut, trebuie să îţi dai demisia, să te retragi. Nu, trebuie să continui lupta, trebuie să susţii, în continuare, poziţia ta, filozofia ta, programul politic, cel economic. Sunt unii care consideră că locul doi trebuie să dispară pentru ca, eventual, să acceadă ei în poziţii de competiţie finală. E o variantă absurdă care, încet-încet, va dispărea din discursul public, pe măsură ce oamenii vor depăşi clasa a VII-a la zi, cei care se ocupă de aceste lucruri.

    Rep.: Cum comentaţi excluderea lui Mircea Geoană şi Marian Vanghelie din PSD? Apropiaţi ai acestora au făcut cereri de înregistrare a mărcii “Partidului Social Democrat Independent”. Aveţi semnale că sunt social-democraţi care i-ar putea urma?

    Ioan Rus: Am fost la CEx-ul în care, multe ore, s-a analizat de ce s-au pierdut alegerile, unde a greşit PSD, ce ar fi putut face ca să evite acele greşeli care au dus la rezultatul respectiv. S-a discutat cu foarte multă raţionalitate şi cu extrem de puţină ură şi patimă. Iar dorinţa ca Victor Ponta să continue în calitate de preşedinte al PSD, şi Dragnea, şi toată echipa de conducere, a fost a tuturor, exprimată public acolo şi de Marian Vanghelie, şi de Mircea Geoană. Şi Geoană a propus ca Victor Ponta să rămână mai departe. La partea în care s-a analizat cât s-a implicat fiecare, ce poziţii au avut, au apărut voci critice la adresa unora dintre noi, la adresa lui Mircea Geoană şi Marian Vanghelie. Alte poziţii ale lor, exprimate atunci, printre care – eu şi voi – sau – noi şi voi – au creat încet-încet prăpastia între ei şi ceilalţi membri ai CEx, care a dus la sancţiune, decisă cu unanimitate. Şi Ion Iliescu a fost de acord cu sancţionarea lor, nu a fost de acord cu excluderea, a propus o altă sancţiune. Dar asupra ideii de a-i sancţiona pentru poziţiile pe care le-au avut inclusiv în CEx a fost unanimitate.

    Votul final a avut două abţineri, vizavi de excludere. Şi eu am avut un semn de îndoială, că o fi bine sau n-o fi bine, această treabă. Iar ceea ce au făcut ei ulterior, poziţiile publice pe care le-au avut după aceea, m-au făcut şi pe mine să cred că a fost foarte bine aşa. În acest moment, Marian Vanghelie sau Radu Mazăre, ei sunt pitoreşti în interiorul PSD şi acceptaţi ca atare. De la această poziţie însă, până la a reuşi să coaguleze în jurul lor o mişcare social-democrată nouă, care să rupă, este o distanţă pe care nu o va parcurge nimeni. Mircea Geoană este, fără îndoială, un băiat inteligent, în ceea ce priveşte caracterul, însă, are multe lucruri care trebuie corectate. Ceea ce face în acest moment, mie îmi demonstrează că nu pot fi corectate.

    Rep.: În acelaşi context, şi deputatul Sebastian Ghiţă a anunţat formarea unui nou partid, “Progres România”. Sunt oameni din PSD care l-ar putea urma?

    Ioan Rus: Ghiţă este altceva. Cei despre care am vorbit până acum şi-ar dori să rupă din actualul PSD, să facă un nou PSD. Sunt absolut convins că nu vor reuşi. Ghiţă aparţine unei alte generaţii şi unei alte educaţii. El vine cu o complet altă experienţă şi îşi propune să formeze un partid de stânga fără să apeleze la vechiul PSD. Cine ştie, poate că în acest moment, în societatea românească este nevoie de un altfel de partid de stânga, poate da, poate nu. Nu am vorbit cu vreun sociolog, cu Vasile Dâncu, dacă există studii care cer aşa ceva pe piaţa politică românească în acest moment. Dar este complet alt caz Sebastian Ghiţă decât Geoană şi ceilalţi.

    Rep.: Dar în niciun caz nu există riscul scindării PSD?

    Ioan Rus: Nu. Geoană şi Vanghelie nu cred că au vreo şansă, asta este clar, iar Ghiţă se referă la o altă construcţie, cu oameni noi. Viitorul va demonstra dacă e nevoie de aşa ceva sau nu. Este o încercare care nu trebuie privită nici cu ură, nici cu patimă, nici cu dispreţ. E o încercare, poate da, poate ba, dar până la urmă generaţia din care provine Ghiţă îi permite să încerce aşa ceva. Nu consider că este un lucru care să ne sperie. Poate să fie complementar actualului PSD, nu cred că este ceva care să vină opozant la acest lucru. Complementaritatea poate că e o soluţie.

    Rep.: Apropo de Radu Mazăre, acesta a susţinut că Victor Ponta ar trebui să demisioneze de la şefia PSD. Credeţi că Ponta ar trebui să demisioneze?

    Ioan Rus: Cum am răspuns mai sus, despre faptul că fiecare medaliat cu argint trebuie să se retragă pentru că nu a luat aurul. Dar competiţia continuă, urmează peste câţiva ani să fie alt concurs. Vârsta îmi permite să stau în competiţie, rezultatele, numărul de voturi obţinute. Ce s-a întâmplat de fapt? Societatea românească a decis partajarea puterii. Sunt rezultate guvernamentale rezonabile, ocupaţi-vă voi de guvern şi cealaltă putere o dăm altcuiva. Şi asta s-a văzut prin numărul de voturi, Victor Ponta a obţinut peste 5 milioane. Înseamnă că avem 12 milioane de români care sunt mulţumiţi în structura aceasta. De asta trebuie văzut, dacă sunt 12 milioane de alegători, cam maximul care se duc la vot în România, care au decis ceva, nu cred că este momentul ca a doua zi să le propui altceva. Decizia lor este, îi laşi în pace să se gândească până la următorul ciclu electoral şi ei vor decide dacă ce au făcut e bine sau vor schimba. Nu cred că este oportun, nu cred că este fezabil ca a doua zi să le şi propui schimbarea.

    De fapt, ce le propui, să accepte că au greşit ei, că nu trebuia să facă aşa, ci să dea toată puterea ori la Ponta, ori la Iohannis. Asta se încearcă acum, să se aducă toată puterea la PNL, că Iohannis a avut mai multe voturi. Asta înseamnă să excluzi din calcul exact decizia pe care românii au luat-o în noiembrie. Mi se pare o imensă greşeală şi o lipsă de respect faţă de electorat care a decis partajarea puterii în două zone, stânga cu dreapta, şi în două instituţii fundamentale ale statului, Preşedinţie şi Guvern. Lasă electoratul în pace şi respectă-i decizia, încearcă să fii cât mai competitiv şi tu, care eşti la guvernare, şi tu, care eşti la Cotroceni, şi în 2016 ne revedem. Nu putem să ţinem poporul într-o alegere continuă şi să îi facem propuneri după poftele noastre. Adică putem, dar cred că este greşit.

    Rep.: La ce credeţi că s-a referit Marian Oprişan atunci când a spus că Ponta poate rămâne la şefia PSD, “cu condiţia să nu se mai comporte ca Adrian Năstase”?

    Ioan Rus: Nu ştiu, despre asta ar trebui întrebat Oprişan.

    Rep.: Ion Iliescu l-a caracterizat pe Sebastian Ghiţă ca fiind “obraznic şi un băiat tânăr, care a adunat avere şi i s-a urcat la cap”, calificând atitudinea lui drept “lipsită de respect şi necivilizată”. Sunteţi de acord cu această caracterizare? Credeţi că ar trebui reprimit în partid?

    Ioan Rus: Între Ion Iliescu şi Sebastian Ghiţă diferenţa de vârstă şi experienţă este de aproape o jumătate de secol. E foarte complicat, ei aparţinând unor generaţii atât de diferite, cu educaţii atât de diferite, cu experienţă atât de diferită. Ghiţă s-a născut încercând a construi capitalismul, Iliescu încercând a construi comunismul. Sunt absolut normale astfel de poziţii. E normal ca Ion Iliescu să gândească în aceşti termeni, şi e normal ca şi Ghiţă să gândească tot în aceşti termeni. Soluţia la problemă nu este a lui Ghiţă şi nici a lui Ion Iliescu, este undeva în linia mediană. Dezbaterea şi poziţiile publice nu trebuie să genereze războaie de îndată. Nu văd niciun fel de problemă în faptul că există în spaţiul public astfel de poziţii, e normal, e firesc, asta fiind printre puţinele variante care duc la progres în societate.

    Rep.: Ce rol credeţi că va avea Ion Iliescu în viitorul partidului? Va scăpa PSD de eticheta de partid comunist dacă Iliescu va face un pas înapoi?

    Ioan Rus: PSD va scăpa de eticheta de partid comunist, în sensul acelui comunism pe care noi îl ştim, pur şi simplu, în timp. Fără ca acest lucru să fie determinat, neapărat, de prezenţa sau absenţa lui Ion Iliescu. Până la urmă, Ion Iliescu, promotor şi constructor al comunismului, a fost unul dintre cei care au promovat Revoluţia şi valorile capitalismului în România după Revoluţie. Deci nu este o personalitate atât de simplă pe care să o etichetezi într-un fel sau altul. Are momente când poate fi în contrasens cu modul meu de gândire, dar are şi momente în care gândirea lui poate fi utilizată, şi experienţa lui poate fi utilizată. Eu am avut multe dispute cu Ion Iliescu, fără să-l urăsc şi fără să simt ura dânsului faţă de mine. Au fost poziţii dure, contradictorii, dar nu înseamnă că niciuna dintre poziţiile sale nu poate fi folosită. Sau niciuna dintre poziţiile lui Ghiţă sau Rus în relaţia cu Ion Iliescu nu poate fi folosită. E nevoie de puţin discernământ şi mai puţină ură şi atitudine de posesor al adevărului absolut din partea celor care operează, azi, în viaţa politică românească.

    Rep.: Preşedintele Klaus Iohannis a spus în mod repetat că doreşte un alt guvern. În eventualitatea succesului unei moţiuni de cenzură depuse de PNL, vi se pare oportun un guvern PSD-PNL şi cu un alt premier, respectiv Cătălin Predoiu?

    Ioan Rus: Faptul că preşedintele Klaus Iohannis îşi doreşte guvern PNL este un lucru firesc. Provine din PNL, are afinităţi, păreri comune cu foarte mulţi dintre colegii săi şi se gândeşte că mult mai comod i-ar fi să colaboreze cu ei, dat fiind faptul că fac parte din acelaşi trunchi de gândire. Asta este acceptabil. Dar de la această dorinţă până la materializarea ei, se strâng nişte lucruri. Primul lucru pentru care eu nu pledez pentru aşa ceva sub niciun motiv este următorul: anul 2015 este singurul an neelectoral în România. De ani de zile noi tot ne alegem, facem ceva. Este primul an de-adevăratelea în care ar trebui să muncim pe viaţă şi pe moarte, atât preşedintele, cât şi Guvernul, cât şi Parlamentul şi celelalte instituţii ale statului, pentru a materializa mai multe lucruri.

    Din exerciţiul financiar al UE 2007-2013, noi am mai primit doi ani, până în 2015. Acesta este ultimul an în care trebuie să consumăm fonduri aferente acelui exerciţiu financiar. Este anul în care trebuie să lansăm proiecte pentru exerciţiul financiar 2014-2020 pe care îl începem la 1 ianuarie 2016. Orice deranj guvernamental în 2015 va provoca enorme pagube economice României şi va provoca nişte facilităţi, eventual, sau satisfacţii în ceea ce priveşte orgoliul unor partide politice în România. Aceasta este în contrabalans, orgoliul PNL să fie de mâine la putere, sau interesul naţional. Preşedintele Klaus Iohannis va înţelege până la urmă faptul că, prin existenţa la guvernare a unei coaliţii care înglobează şi o parte din ideile liberale şi are un program guvernamental social-liberal, programul Guvernului de azi nu este extrem de diferit de un potenţial program pe care liberalii l-ar aduce. Am vorbit cam de acelaşi program, s-ar schimba oamenii, dar competiţia între opoziţie, preşedinte şi Guvern este una care va da satisfacţie şi va duce la rezultate mult mai bune pentru România în structura de azi.

    Dacă ar fi să judecăm exclusiv prin interesul naţional, vă anunţ că acest Guvern trebuie să stea până în 2016. Anul acesta ar putea fi primul an din istoria ţării în care, pe seama creşterii economice minimale pe care o avem până în acest moment şi care este previzionată că aşa se duce mai departe, să trecem de la creştere economică la dezvoltare economică. Ar fi primul an în care, în linişte, cu colaborare între putere şi opoziţie, cu discuţii, cu dispute, să avem un nou Cod Fiscal, un nou Cod de Procedură Fiscală. Eu am fost la discuţii, împreună cu ministrul Darius Vâlcov, cu marii agenţi economici din piaţa românească. Prima oară toată lumea înţelege că politicile economice, fiscale, trebuie făcute în concordanţă cu interesele marilor jucători economici. Este, în realitate, un moment extrem de pozitiv pentru România. Am şi eu spaima să nu îl stricăm, să nu îl distrugem din cauza disputelor noastre. Şi văd şi la noi în partid, că unii spun acum că trebuie să îl dăm afară pe unul sau pe altul, că nu se mai poate.

    Rep.: Cum comentaţi situaţia lui Toni Greblă, de la CC, care a fost membru PSD încă de la înfiinţarea partidului, fiind şi primul prefect de Gorj după Revoluţie, propus de PSD?

    Ioan Rus: Asta demonstrează următorul lucru: societatea românească a evoluat atât de mult, încât ne putem permite ca lupta împotriva corupţiei, a evaziunii, a incorectitudinii, în general, să se ducă fără restricţii. Ideea că nimeni nu este mai presus de lege este tot mai mult prezentă. Singurul lucru la care trebuie să fim extrem de atenţi este ca lupta împotriva corupţiei să nu ni se pară că este suficientă, şi alte forţe, alte instituţii ale statului, cum ar fi Guvernul, să facă un pas înapoi sau să aibă un moment de relaxare în lupta împotriva subdezvoltării. Acestea trebuie duse în paralel. Un stat puternic este atunci când are o economie extrem de puternică, când are relaţii economice solide în societate, pentru că, pe seama dezvoltării economice şi a rezultatelor economice, un stat îşi poate permite să plătească procurori, judecători, poliţişti. Lucrurile trebuie să se desfăşoare în paralel, cum încep să se desfăşoare. Unii se luptă pentru dezvoltarea economică, alţii împotriva corupţiei. Iar ele trebuie să meargă ca şi şinele de cale ferată, în paralel. Adică să nu se intersecteze, să nu se influenţeze. Iar în condiţiile în care şi un judecător de la Curtea Constituţională poate să fie afectat de acest lucru şi un procuror şef şi un judecător şi un politician, este absolut în regulă. Noi trebuie să înţelegem cu toţii că perioada în care România era un stat fără câini s-a încheiat. Şi cei care au greşit vor trebui, într-un fel sau altul, să plătească. Nu trebuie să ne impresioneze aceste lucruri.

    Rep.: Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, apreciază că membrii PSD care au probleme cu justiţia trebuie să se autosuspende din partid, cu posibilitatea de a reveni când şi le-au rezolvat. Dumneavoastră cum credeţi că ar putea PSD să scape de percepţia de partid care apără corupţii?

    Ioan Rus: PSD nu este singurul partid care are astfel de probleme. Toate partidele politice au şi astfel de probleme din cauza faptului că în ultimii 25 de ani partidele nu s-au ocupat de promovarea unui sistem valid de criterii în promovarea oamenilor în interiorul partidelor. Acolo este o linişte deplină. Tinerii din partide ar trebui să intre într-o zonă de profesionalizare, unde să li se explice regulile, obiectivele. Partidele au cam lăsat la o parte această activitate, iar rezultatele se văd. Până la urmă, profesionalismul în interiorul partidului este destul de scăzut, şi atunci apar soluţii din acestea care, la final, dau rezultatele pe care le vedem la televizor în acest moment.

    Rep.: Cum vedeţi reforma propusă de Liviu Dragnea, privind disocierea funcţiei politice de cea administrativă? Ar trebui ca preşedinţii de consilii judeţene din PSD să aleagă între a fi şefi de consilii sau lideri de filiale?

    Ioan Rus: Este o dezbatere să vedem dacă suntem acolo unde trebuie să rupem acest lucru, suntem acolo unde trebuie să lăsăm, dar pe o perioadă limitată, să limităm numărul de mandate. Este o discuţie care trebuie dusă. Am ajuns în situaţia, în evoluţia noastră, de a putea discuta, ceea ce este un lucru formidabil. Să vedem dacă şi deciziile aparţin tot acestei perioade. Să vedem dacă i-a venit timpul acestei idei sau nu.

    Rep.: Dar ar trebui să se aplice şi la centru sau doar la nivel local?

    Ioan Rus: Şi asta este de discutat. Te duci de jos până sus, laşi nişte verigi intermediare unde totuşi să se întâlnească aceste două lucruri, e de discutat. Nu este o decizie pe care să o iei de la ficat, acum am o problemă şi uite aşa m-am hotărât. Este o chestiune care trebuie studiată şi de văzut în ce măsură societatea acceptă acest lucru sau i se pare că este corectă.

    Rep.: Cum vedeţi candidatura lui Cătălin Ivan la şefia PSD?

    Ioan Rus: Dorinţa lui de a candida este una firească şi aparţine, ca drept, oricărui membru de partid. Între a-ţi exprima dorinţa publică – vrei să devii preşedintele unui partid – şi a ajunge este o distanţă pe care trebuie să o parcurgi tu, alături de partidul tău. Pe acest drum, partidului tău tot trebuie să îi demonstrezi că eşti competent, competitiv, că înţelegi, că eşti bun şi pentru cel din Vaslui şi pentru cel din Craiova. Îi doresc succes lui Cătălin Ivan pentru că este un băiat tânăr şi este în regulă. În acest moment pot să spun că nu cred deloc că el ar putea fi preşedintele partidului, dar nu se pune problema mâine dimineaţă. Până când se va pune de-adevăratelea, cine ştie, vom vedea.

    Rep.: Dumneavoastră luaţi în calcul o candidatură la şefia PSD?

    Ioan Rus: Nu.

    Rep.: Sunteţi titularul unui portofoliu, cel al Transporturilor, un minister care implică şi o doză de responsabilitate politică, prin prisma promisiunilor în materie de infrastructură făcute de Guvernul PSD. Credeţi că în 2016, la alegeri, că vor fi locale sau parlamentare, alegătorii ar putea da mai puţine voturi PSD în cazul în care proiectele de autostrăzi, de exemplu, rămân doar pe hârtie şi nu văd oamenii că se mişcă ceva?

    Ioan Rus: Din punctul meu de vedere, priorităţile pe care România le are în acest moment, unde ar trebui să alocăm bani în principal, sunt învăţământul, pentru a avea un popor inteligent, iar a doua este sănătatea, pentru ca inteligentul să fie şi sănătos. A treia este infrastructura generală a României, ca suport al dezvoltării economice. Lucrurile care se întâmplă în primele două priorităţi nu sunt atât de vizibile, sunt în magazie, rezultatele se vor vedea în timp. Cea de-a treia prioritate se desfăşoară în vitrină, se vede imediat. În consecinţă, efectele pot fi pozitive sau negative. Ceea ce eu pot să spun este că, în acest moment, România are, pentru prima oară, un document strategic, Masterplanul General de Transport, şi sper că în următoarea lună să-l putem transforma într-un document de implementare, fie HG, fie lege, iar cu acordul CE să ne apucăm de treabă, să nu bâjbâim. Să nu facem studii de fezabilitate într-o zonă, dar care nu e pe culoarul acceptat de UE sau de noi.

    Înainte să te apuci de treabă, vizavi de orice, întâi trebuie să ai un proiect pus pe hârtie. Suntem în situaţia în care vom depăşi ultrarapid faza cu hârtia, cu desenele, şi trecem la fapte. Avem proiecte în derulare, avem proiecte care acum se antamează şi, dacă vom obţine acordul, nu al tuturor forţelor politice, al majorităţii, cred că România va fi un imens şantier începând cu 2015, iar rezultatele se vor vedea în timp. Va avea efecte pozitive, nu negative, nu numai în legătură cu acest Guvern, ci în legătură cu toată lumea pentru că în Parlament vor fi şi oameni din celelalte partide care vor susţine. Noi am corectat în Masterplan, am ţinut cont acolo unde a fost justificat, de ceea ce a rezultat în urma dezbaterilor publice, a dezbaterilor din comisiile parlamentare de transport. Se naşte un document care nu aparţine doar actualului Guvern, aparţine clasei politice actuale care, încet-încet, ajunge la o concluzie, mai mult sau mai puţin unanimă, că trebuie făcut ceva. Sau că ceea ce ne-am propus să facem este corect din punctul tuturor de vedere. Or asta se va vedea foarte rapid.