BusinessMagazin

Tag: investitor

  • Lanţul Metro este tot mai aproape să fie vândut. Cine se pregăteşte să facă o ofertă pentru lanţul de magazine

    Investitorul ceh Daniel Kretinsky îşi pregăteşte oferta pentru lanţul de retail Metro, potrivit surselor citate de Reuters.

    Global Commerce, un vehicul investiţional co-deţinut de Kretinsky şi de investitorul slovac Patrik Tkac, a pus la punct detaliile financiare pentru a lanţa o ofertă pentru lanţul Metro în luna martie, potrivit sursei citate.

    Kretinsky, principalul proprietar şi în acelaşi timp CEO al grupului ceh din  energie EPH, şi un acţionar al ziarului francez Le Monde, împreună cu Tkac, au preluat deja o participaţie de 10% în Metro – lanţ care are o valoare totală de piaţă de 5,2 miliarde euro.

    EPGC negociază cu bănci şi fonduri de credit, iar discuţiile nu sunt concentrate doar pe tranzacţia cu Metro, ci includ mai multe investiţii ale firmei.

    Kretinsky şi Tkac sunt în discuţii şi cu acţionarii Metro, iar modul cum va decurge tranzacţia depinde de progresul pe care îl fac aceştia în negocieri.

    Kretinsky şi Tkac au cumpărat prima participaţie în Metro anul trecut, precum şi opţiunea de a cumpăra mai multe acţiuni, ceea ce le-ar ridica participaţia până la 30%, sau peste 30%. Opţiunea expiră în luna iunie, dar poate fi extinsă pentru trei luni.

    Dacă cei doi ajung să deţină mai mult de 30%, ar fi declanşată o procedură legală care îi obligă să lanseze o ofertă pentru întreaga companie, potrivit legii germane.

    Investiţia în Metro face parte dintr-un plan al investitorului ceh de a-şi diversifica portofoliul, ceea ce s-a tradus şi prin achiziţia celui mai mare tabloid din Cehia, Blesk,

     

     

  • Cum a ajuns George Soros să fie inamicul public numărul unu în ochii mai multor lideri de stat

    Are 88 de ani şi îşi consumă ce zile i-au mai rămas din viaţă cu planuri pentru domolirea ascensiunii populismului în cea mai mare şi cea mai influentă economie a lumii, Statele Unite. Cu alte cuvine, se ia la trântă, cu bani, idei şi jocuri de putere, cu cel mai puternic lider al lumii, Donald Trump. Cu toate acestea, reuşeşte să-şi facă timp să se amestece în treburile interne ale unor ţări mai mici, unele mai bogate, altele mai sărace, cum ar fi Ungaria, Polonia şi România. Nu iartă nici Macedonia, o naţiune măruntă, săracă, dar mândră, de la periferia Europei. Nu iartă nici Israelul, o superputere militară din Orientul Mijlociu, deşi este evreu.

    Când Goran Buldioski şi cei 85 de colegi ai săi s-au mutat în noile lor birouri din Berlin, în Potsdamer Platz, în urmă cu câteva săptămâni, au răsuflat uşuraţi. „În Ungaria nu mai puteam lucra liber“, spune Buldioski, unul dintre cei doi directori europeni ai Fundaţiei pentru o Societate Deschisă, condusă de miliardarul George Soros. „Situaţia de aici nu poate fi mai diferită.“ Motivul mutării? Chiar fondatorul Soros.

    Investitorul a devenit un bau-bau tradiţional în retorica extremiştilor de stânga şi de dreapta, pentru antisemiţi, pentru adepţii teoriilor conspiraţiei şi pentru forţe politice puternice cum sunt Vladimir Putin şi Donald Trump. Când un fan înflăcărat al lui Trump a trimis bombe unora din adversarii preşedintelui SUA, unul dintre destinatari a fost Soros. Şi, desigur, nu trebuie omis Viktor Orban, primul-ministru maghiar, care l-a declarat pe Soros criminal şi a etichetat fundaţia acestuia ilegală.

    Miliardarul, spune Orban, a căutat să desfiinţeze frontierele naţiunii şi să inunde ţara cu imigranţi musulmani. Mass-media maghiare i s-a alăturat, susţinând conspiraţiile politicienilor de la guvernare şi acuzând fundaţia liberală a lui Soros, care are ca scop declarat promovarea democraţiei, a drepturile omului şi a libertăţii de exprimare. E de la sine înţeles că mass-media din Ungaria este controlată în cea mai mare parte de oameni fideli partidului de guvernare.

    Pentru Orban, Soros a devenit pur şi simplu prea influent. Până în prezent, Soros a transferat 32 de miliarde de dolari (28 de miliarde de euro) organizaţiei umbrelă a fundaţiei sale. Vorbim de echivalentul a aproape un sfert din PIB-ul Ungariei. Scopurile lui Soros îl înfurie pe Orban. În timp ce ceilalţi superbogaţi ai lumii, cum ar fi Bill Gates, luptă împotriva malariei, cancerului sau foamei cu fundaţiile lor, Soros vrea să transforme societatea – inclusiv pe cea a Ungariei, asupra căreia premierul maghiar caută să obţină cât mai mult control.

    Soros şi povestea acestuia nu sunt fără contradicţii. Maestrul speculaţiei care a pus lira sterlină în genunchi în 1992 poate să considere politica şi societatea drept bunuri de capital. Atunci când spune că vede UE „într-o criză existenţială“ sau atunci când solicită crearea de euroobligaţiuni pentru a rezolva criza datoriilor, nu este destul de clar dacă el vorbeşte ca filantrop sau ca un speculator de pe piaţa de capital care a plasat un pariu. De la sediul lor din capitala Germaniei, echipa lui Buldioski gestionează o parte din bugetul anual al fundaţiei de 1 miliard de dolari.
    Printre numeroasele sale cauze, ajutorul pentru proiecte în Ungaria este acum coordonat de la Berlin, iar plăţile făcute până în prezent – 3,5 milioane de euro – urmează să fie majorate. Pe Buldioski nu-l deranjează să vorbească despre banii lui Soros – este obişnuit să o facă şi este recunoscător pentru finanţare – dar vrea să sublinieze că nu lucrează pentru Soros omul, nu-l ştie pe niciunul din managerii fondului lui Soros sau că fundaţia ar fi mai mult decât fondatorul ei.

    Însă acum adversarii lui Soros se adună şi în Germania. Donaţiile miliardarului sunt încercări de a influenţa opinia publică, spune Petr Bystron, purtătorul de cuvânt al formaţiunii de extremă dreaptă Alternative für Deutschland, sau, mai simplu, partidul AfD. Bystron arată, ca exemplu, o nouă asociaţie media germană, Neue Deutsche Medienmacher.

    NDM, care pledează pentru o mai mare diversitate în mass-media şi pregăteşte jurnaliştii care ar putea fi expuşi riscului unor atacuri xenofobe, a primit anul trecut 88.000 de euro de la fundaţia Soros şi are sprijinul guvernului german. NDM a descris AfD ca fiind „un partid radical de dreapta“ cu „ideologie etnică“. Bystron acuză grupul de calomnie şi guvernul federal de sponsorizarea acelei calomnii cu banii contribuabililor.

    Konstantina Vassiliou-Enz, directorul general al NDM, respinge acuzaţiile lui Bystron ca fiind pură fantezie; Fundaţia Soros nu lucrează împotriva AfD, ci „pentru constituţie“. În timp ce finanţarea lui Soros este „valoroasă“ pentru NDM, Vassiliou-Enz insistă că „fundaţia nu interferează cu munca noastră“. Şi ea observă că animozitatea faţă de Soros şi fundaţia acestuia a crescut în Germania.

    Internetul musteşte de tirade de dreapta, antisemite, împotriva lui Soros. „Umvolkung în Europa: Merkel lucrează pentru evreul Soros?“, întreabă un blog extremist. (Umvolkung a fost iniţial un termen nazist pentru asimilarea germanilor, astfel încât aceştia să-şi uite limba şi originea.)

    Bystron de la AfD se distanţează de astfel de atacuri antisemite, insistând că l-ar critica pe Soros indiferent dacă acesta ar fi creştin german, budist chinez sau mormon american. „George Soros merge prea departe cu ideologia sa de graniţe deschise“, spune el. „Orice ţară are nevoie de graniţe.“

    Aceasta este probabil cea mai frecventă acuzaţie împotriva lui Soros: că fundaţia lui impune abolirea statelor-naţiune. Buldioski susţine că organizaţia îşi canalizează eforturile spre o „societate deschisă“ cu „graniţe, lege şi ordine“, dar în care „nimeni nu deţine monopolul asupra adevărului“.

    Buldioski doreşte acum să dezbată această problemă cu AfD, spunând că este necesară deschiderea unei linii de discuţii cu partidul. „Însă este, de asemenea, necesar să-i identificăm pe cei care se infiltrează în democraţie şi încearcă să o transforme într-un stat autoritar“, a adaugat el. „Asta este ceea ce am văzut în Ungaria.“

    Unele dintre problemele fundaţiei au călătorit, ca nişte pasageri, de la Budapesta la Berlin. Buldioski şi colegii săi nu sunt dezamăgiţi. O hartă a oraşului în biroul din Potsdamer Platz are un marcaj verde cu locaţia noului birou pe care scrie „Suntem aici“. Şi asta e mai mult decât o localizare utilă. Ar putea fi şi o declaraţie de intenţie.

    Tot în Handelsblatt, Andreas Kluth, corespondent timp de 20 de ani pentru The Economist, explică „De ce trebuie să-l apărăm pe Soros”: „George Soros a devenit canarul din mina de cărbune pentru libertăţile noastre puse în pericol. Dacă nu-l apărăm acum, data viitoare noi vom fi ţintele pericolului”. Kluth identifică pericolul cu politicieni ca Viktor Orban. Ziaristul face o analiză a urii faţă de Soros. Acum, scrie el, să numărăm felurile în care haterii îl urăsc şi să arătăm originile urii lor. Soros este un evreu, un capitalist bogat şi un cosmopolit „globalist“ care locuieşte în centrele financiare ale lumii. Povestea lui Soros se încadrează într-o naraţiune mai mare. Este una asemenea celei a filmului „Die Rothschilds“, un film de propagandă nazist din 1940. În el, un finanţator evreu din Frankfurt – lacom, profitor şi amoral – îşi foloseşte reţelele din Londra, Paris şi din alte părţi ale lumii pentru a profita de suferinţele neevreilor Europei în timpul războaielor napoleoniene.
    Perfidia lui Orban este că nu trebuie să-şi facă antisemitismul explicit. Este suficient să pună, aşa cum a făcut premierul maghiar, faţa lui Soros pe postere de campanie cu titlul „Să nu-l lăsăm să râdă la urmă“. Posterele ar fi putut, de asemenea, să citeze „Protocoalele bătrânilor din Sion“, o ştire falsă care a dat naştere în 1903 mitului conspiraţiei mondiale a evreilor. În schimb, propaganda doar a furnizat un stimul publicului vizat. Şi audienţa se supune.

    Este un semn al timpurilor noastre că Soros este într-un fel de retragere, scrie Kluth. Recent, şi-a mutat universitatea de la Budapesta la Viena, iar fundaţia sa de la Budapesta la Berlin. Când auzi calomniile împotriva lui Soros, ar trebui să te gândeşti la Alfred Dreyfus, ofiţerul francez de artilerie care a fost condamnat în mod greşit de spionaj în 1894 pentru că era evreu. Când citiţi despre o bombă trimisă la adresa lui Soros din New York, ar trebui să vă amintiţi de Walter Rathenau, un ministru evreu de externe al Germaniei care a fost asasinat de naţionaliştii de dreapta în 1922.

    După unele estimări, campania guvernamentală anti-Soros din Ungaria a costat 100 de milioane de euro. Potrivit presei maghiare, cei mai mari beneficiari ai cheltuielilor guvernului pentru publicitate au fost aceleaşi trei companii, toate deţinute de oameni apropiaţi de guvern: Gyula Balásy, un favorit al executivului de ceva timp; Tibor Kuna, un prieten al ministrului de externe Péter Szijjártó, şi Csaba Csetényi, un vecin al şefului cabinetului Antal Rogán. Campania anti-Soros a avut scopuri electorale, ocupând, după cum a remarcat The Washington Post, un rol principal anul acesta pe scena electorală. Pe această scenă, Orban şi-a luat rolul de cavaler al Europei creştine care luptă cu invazia musulmană. Soros şi Orban au devenit, astfel, cei mai cunoscuţi unguri în viaţă. Ironia este că Soros a finanţat o bursă pentru ca tânărul Orban să studieze la Oxford şi ulterior l-a ajutat pe ambiţiosul viitor politician să lanseze Fidesz, actualul partid de guvernământ, dar care a început ca o mişcare studenţească liberală.

    În Polonia, cea mai mare economie est-europeană, liderul partidului de guvernământ, Jaroslaw Kaczynski, l-a acuzat pe Soros că vrea să creeze „societăţi fără identitate”. Krystyna Pawlowicz, un parlamentar din formaţiunea lui Kaczynski, a spus despre Soros, la un post de radio catolic, că este „cea mai periculoasă persoană din lume”. A mai spus că fundaţiile fostului investitor „finanţează activităţi anticreştine şi antinaţionale”.

    Pe celălalt mal al Atlanticului, site-ul de ştiri extremist de dreapta Breitbart, al cărui fondator, Steve Bannon, este fost bancher de investiţii şi fost consilier de-ai lui Trump, publică aproape zilnic poveşti anti-Soros. Acesta este un bau-bau pentru conservatorii americani (republicani) de când a cheltuit 27 de milioane de dolari pentru a susţine opoziţia faţă de preşedintele George W. Bush în alegerile din 2004. Mai nou, republicanii l-au acuzat pe Soros că s-a amestecat în politica internă a Macedoniei, unde un scandal cu abuz de putere şi înregistrări ilegale l-a forţat pe premierul Nikola Gruevski să demisioneze. Acesta şi-a găsit refugiu în… Ungaria lui Orban.

    Tot în SUA, o petiţie semnată de 60.000 de persoane a cerut arestarea lui Soros pentru că „stă în calea planurilor de face America măreaţă din nou”. Fostul investitor este acuzat, de asemenea, că a plătit protestatari în demonstraţiile contra numirii, de către republicani, a judecătorului Brett M. Kavanaugh la Curtea Supremă. Kavanaugh este implicat într-un scandal de hărţuire sexuală.

  • Mihai Marcu, preşedinte executiv şi acţionar MedLife – premiat la GALA CEO AWARD 2018 – VIDEO

    Carte de vizită
    ¶ A absolvit Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti, iar pe cartea sa de muncă, la primul job are descrierea „lucrător bancar”
    ¶ A făcut de toate, după cum el însuşi spune: a avut şi o moară, o brutărie, un bar, a lucrat în taximetrie, marochinărie
    ¶ În 2004 a preluat frâiele MedLife, companie înfiinţată de mama sa în 1996 şi care a devenit liderul local al pieţei serviciilor medicale private, cu o cifră de afaceri consolidată
    de 623 milioane de lei şi
    3.400 de angajaţi
    ¶ MedLife s-a listat la Bursa de Valori din Bucureşti în decembrie 2016
    ¶ Printre pasiunile lui Mihai Marcu se numără sailingul şi târgurile de antichităţi

  • Unde sunt antreprenorii români, că nu-i văd în piaţă? Unde îşi investesc banii, pentru că mai au bani?

    Discuţie cu un dezvoltator imobiliar român: Am încercat să fac un fond imobiliar mai mare, am discutat cu mai mulţi antreprenori români să vină să participe, fond cu care să cumpărăm active, să dezvoltăm proiecte în ţară sau să mergem în afară, pentru că şi acolo mai sunt oportunităţi. Nu conduceam eu acest fond, ci le-am propus să angajăm o echipă de profesionişti. Nu s-a legat nimic, numai discuţii care nu duc nicăieri.
    În timp ce ai noştri stau la discuţii (fraţii Pavel de la Dedeman fiind o mare excepţie), cel mai bogat om din Lituania, Nerijus Numavicius, alături de alţi investitori lituanieni, pune pe masă 90 de milioane de euro pentru a face patru hoteluri în Bucureşti. Grupul lui, Apex Alliance, care deţine hotelul Europa Royal de la intrarea în Centrul Vechi, a cumpărat celebra clădire interbelică din Centrul Vechi Marmorosch Bank, de lângă BNR, unde vrea să facă un hotel aristocrat.
    De ce nu a făcut un antreprenor român acest proiect, pentru că tot ne plângem că vin străinii să ne ia ţara?
    Grupul ceh Penta, care deţine casele de pariuri Fortuna, a cumpărat numărul 1 de pe piaţa farma, grupul A&D Pharma, într-o tranzacţie de peste 350 de milioane de euro.
    De ce niciun antreprenor român nu a cumpărat el acest business, care era la vânzare de mai mulţi ani, şi au venit cehii?
    Săptămâna trecută, Daniel Kretinsky, regele energiei din Cehia şi Slovacia, cu active cumpărate în Italia sau Germania, a preluat un pachet de acţiuni în grupul de retail german Metro, cu opţiunea de a deveni acţionarul majoritar. Deci investitorul ceh nu s-a limitat să cumpere operaţiunile dintr-o ţară, ci a intrat în tot grupul german, care are şi peste 30 de magazine în România, cu afaceri de 1 miliard de euro.
    În acest moment, tot grupul german Metro valorează între 4 şi 5 miliarde de euro, iar dacă Daniel Kretinsky vrea să devină acţionarul principal, trebuie să pună la bătaie un miliard de euro. Peter Keller, cel mai bogat om din Cehia, a cumpărat acum doi ani prin fondul de investiţii PPF clădirea Metropolis din Bucureşti, iar acum se uită la o altă clădire care se află lângă sediul guvernului. Aceste clădiri erau la vânzare şi putea să le cumpere orice investitor român, dar poate randamentul din acest sector – de 6-8% pe an în euro – este considerat prea mic.
    Fondul de investiţii NEPI, cu investitori sud-africani, a devenit în 10 ani cel mai mare proprietar de malluri din România atât prin achiziţii (Promenada), cât şi prin noi dezvoltări (Mega Mall). Sud-africanii au reuşit ca în 10 ani să cumpere tot ce se putea cumpăra şi era la vânzare în România. Creierul din spatele NEPI a fost Martin Slabbert, dar NEPI este condus acum de un român, Alex Morar. Preşedintele consiliului de administraţie este Dan Pascariu, preşedintele boardului UniCredit Bank România.
    Cel mai mare proprietar de birouri din România este fondul de investiţii Globalworth, creat şi condus de Ioannis Papalekas, un investitor grec care şi-a început aventura în România la începutul anilor 2000 cumpărând şi închiriind apartamente pe Bulevardul Unirii. Papalekas a ajuns cel mai mare proprietar de clădiri de birouri din România în ultimii 10 ani, exact când era criză, prin achiziţii şi dezvoltări. Papalekas cumpără acum clădiri în Polonia, în încercarea de a replica modelul şi strategia din România.
    Ideea este că pe piaţă există foarte multe oportunităţi, dar care nu prea sunt cumpărate de antreprenorii sau investitorii români.
    Fraţii Pavel de la Dedeman sunt o excepţie prin faptul că au pus pe masă 200 de milioane de euro pentru a cumpăra cele patru clădiri de birouri The Bridge din zona căminelor studenţeşti Regie, din Bucureşti. Strategia lor este de a-şi diversifica businessul de familie. Decât să ţină banii la bancă cu 0 şi ceva la sută în euro, mai bine câştigă 7% din chirii.
    Ion Ţiriac, cel mai bogat român şi care a luat 700 de milioane de euro prin vânzarea acţiunilor pe care le deţinea la UniCredit Bank, încă îşi ţine banii la bancă, în aşteptarea unor oportunităţi care apar când vine criza şi când discounturile sunt foarte mari.
    De cealaltă parte, investitorii străini, mai ales cehi, slovaci, polonezi, nu mizează pe apariţia crizei, ci pe faptul că România va continua să crească într-un ritm accelerat.
    Sunt prea puţine exemple de tipul Dedeman. De ce?
    Antreprenorii români, cel puţin cei din imobiliare, nu gândesc în numere mari, nu pot să treacă dincolo de gardul unde au construit ceva, privesc cu reticenţă orice propunere de business şi, mai mult decât atât, nu prea vor să se asocieze cu alţi antreprenori români.
    Liviu Tudor, cel mai mare proprietar român de birouri, spune că piaţa are nevoie şi de antreprenori români pentru a echilibra grupurile internaţionale care câştigă teren.
    Dar unde sunt aceşti antreprenori, investitori români, unde-şi ţin banii, ce fac cu ei?

  • AFI Europe România a cumpărat un teren de 43.000 de metri pătraţi, în Capitală, cu 23 mil. euro

    „Achiziţia ne va permite să ne dezvoltăm proiectele din Bucureşti, parte din demersurile noastre de a ne extinde operaţiunile pe piaţa de clădiri de birouri, de retail şi rezidenţială. Primul pas post-achiziţie va consta în identificarea celei mai bune utilizări a terenului, pe care putem construi până la 100.000 mp”, a declarat Doron Klein, CEO AFI Europe România.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro. 

  • (P) Importanţa Ripple (XRP) şi viitorul său pe piaţa criptomonedelor

    Cripto-monedele au apărut în anul 2009, o dată cu crearea Bitcoin. La acea vreme, Bitcoin era considerat de către numeroşi analişti şi actori ai pieţelor financiare drept un simplu răspuns la criza creditelor subprime. Foarte puţini au fost atunci cei care au văzut în Bitcoin ceva mai mult decât o simplă monedă electronică, sortită dispariţiei de îndată ce economia americană ar fi ieşit din criză, intrând pe făgaşul său normal.

    Cu toate acestea, Bitcoin s-a impus rapid drept o monedă alternativă şi, mai mult, s-a diferenţiat prin inovaţia tehnologică ce stă la baza lui: tehnologia Blockchain. În ultimii ani au fost create numeroase cripto-monede care, asemenea predecesorului lor, au la bază principiul Blockchain sau, dimpotrivă, funcţionează cu ajutorul altor tehnologii la fel de inovatoare.

    Cu siguranţă cea mai populară monedă electronică este Bitcoin însă nu trebuie să uităm faptul că familia cripto-monedelor înseamnă mai mult de atât. Investitorii interesaţi de aceste instrumente de tranzacţionare sunt în mod cert familiarizaţi şi cu noţiunile de Litecoin, Ethereum sau Ripple.

    Ce este Ripple (XRP) – definiţie şi abreviere

    Vă întrebaţi ce este, de fapt, moneda virtuală Ripple? Ei bine, aceasta este a treia cripto-monedă ca importanţă (dată fiind capitalizarea sa) după Bitcoin şi Ethereum. Particularitatea XRP crypto este că funcţionează pe baza unui sistem destul de asemănător tehnologiei Blockchain, permiţând însă tranzacţii ce conţin o varietate de active: mărfuri, cripto-monede etc. Moneda Ripple a fost, deci, concepută astfel încât să fie mult mai polivalentă decât majoritatea monedelor virtuale.

    Ripple permite clienţilor să integreze acest protocol la nivelul propriilor sisteme. De exemplu, Banca Naţională din Abu Dhabi a început de curând să folosească această tehnologie pentru o parte din tranzacţiile sale, în special pentru tranzacţiile transfrontaliere. Acest lucru se datorează în special faptului că tehnologia în baza căreia funcţionează Ripple permite clienţilor să transfere fonduri în timp real.

    Abrevierea corespunzătoare cripto-monedei Ripple este XRP. De asemenea, Ripple poate fi asociată cu alte monede, cum ar fi euro sau dolarul american (XRPUSD).

    Diferenţele dintre Ripple XRP şi Bitcoin

    Criptomoneda Ripple este considerată ca fiind concurentul direct al Bitcoin, prezentând câteva avantaje comparativ cu acesta. Ripple nu depinde de o singură întreprindere pentru a-şi securiza şi gestiona baza de date. Astfel, nu există perioade de aşteptare pentru confirmarea blocurilor. Potrivit Market Mogul, există diferenţe între Ripple şi Bitcoin şi în ceea ce priveşte durata de execuţie a unui transfer internaţional în timp real. Dacă durata de execuţie a unui transfer în Bitcoin era, pe 27 martie, de 168 de minute, un transfer în Ripple durează aproximativ 3.7 secunde. În acest context, transferurile care au avut loc între Spania şi Mexic au fost gestionate de către BBVA (Banco Bilbao Viscaya Argentaria), descoperindu-se că un transfer în Ripple ar fi durat doar câteva secunde, în timp ce un transfer standard s-ar fi finalizat abia în patru zile.

    Care sunt băncile care folosesc deja criptomoneda Ripple (XRP)

    RippleNet numără în prezent 11 din cele mai mari 100 de bănci din lumea întreagă care se află în diverse stadii ale adoptării criptomonedei Ripple ca mijloc de plată, cifră ce pare că va creşte de la o lună la alta.

    Iată câteva exemple în acest sens:

    • MUFG – a cincea cea mai mare bancă din lume, cu active în valoare de aproximativ 2,6 miliarde de dolari, a fost una dintre primele bănci care s-au alăturat RippleNet.
    • Crédit Agricole – locul 11 pe plan mondial şi locul 3 la nivel european, cu active în valoare de aproximativ 1,82 miliarde de dolari, a luat de asemenea hotărârea de a folosi Ripple pentru a transfera fonduri reale către angajaţii săi între Franţa şi Elveţia.

    Alte patru bănci membre ale RippleNet fac parte dintre primele 20 de bănci la nivel mondial:

    • Bank of America
    • Crédit Agricole
    • Mizuho Financial Group
    • Santander

    Cele mai mari instituţii financiare văd valoarea RippleNet nu numai prin prisma rezultatelor, ci şi pentru că această monedă virtuală le permite să le ofere clienţilor un serviciu de plată ameliorat, putând astfel să câştiga părţi semnificative din piaţă şi să îşi elibereze capitalul pentru alte investiţii şi activităţi.

    În acest sens, menţionăm ca făcând parte din RippleNet următoarele bănci:

    • UBS
    • RBC
    • HSBC
    • UniCredit
    • Standard Chartered
    • Westpac
    • Western Union
    • BMO etc.

    Predicţii Ripple CFD

    V-aţi întrebat vreodată cum va arăta viitorul criptomonedei Ripple? Potrivit specialiştilor, acesta va fi briliant. Reţeaua Ripple este mult mai rapidă în ceea ce priveşte execuţia plăţilor, făcând parte din numeroase parteneriate cu întreprinderi din lumea întreagă.

    • 60 de instituţii din lumea întreagă, cum ar fi USB, RBC, UniCredit şi Santander.
    • 40% din băncile japoneze vor fi conectate la Ripple
    • RBS şi BAML vor utiliza Ripple pentru serviciile de vânzare
    • Banca Naţională din Abu Dhabi foloseşte deja Ripple pentru tranzacţiile internaţionale, aşa cum a fost menţionat anterior

    În ciuda faptului că Ripple nu este la fel de populară precum omologul său, Bitcoin, aceasta pare să aibă toate şansele să devină liderul pieţei criptomonedelor în următorii ani. Acest lucru pare cu atât mai fezabil cu cât interesul investitorilor faţă de criptomonede creşte din ce în ce mai mult, Ripple dovedind o capacitate extraordinară de a oferi soluţii de plată extrem de rapide.

    Importanţa Ripple pe piaţa criptomonedelor – Concluzie

    Ripple este a treia criptomonedă ca importanţă în ceea ce priveşte capitalizarea bursieră. Este o reţea de plată ce are la bază o tehnologie inovatoare, asemenea sistemului blockchain.

    Aşa cum se întâmplă în cazul fiecărui activ financiar, există riscul ca preţul să crească şi, la fel de bine, să scadă. Criptomoneda Ripple se confruntă cu fluctuaţii ale pieţei, în funcţie de nivelul cererii şi al ofertei. Cu toate acestea, exact fluctuaţiile pieţei sunt cele care îi permit traderului să tranzacţioneze. Tot ceea ce contează este să nu se piardă din vedere principiile de money management, astfel încât tranzacţionarea să se realizeze într-o manieră responsabilă.

     

  • Cum să transformi 114 dolari în 400.000 de dolari: reţeta simplă a lui Warren Buffet

    Sunt mulţi cei care au simţit pe pielea lor “magia” bursei – să investeşti banii şi să te uiţi la ei cum se înmulţesc. Cu toate acestea, puţini au reuşit să obţină performanţe comparabile cu cele ale lui Warren Buffett, cel mai mare investitor pe care bursa l-a cunoscut vreodată.
     
    În cadrul unui interviu acordat celor de la Yahoo Finance, el a povestit o întâmplare menită să îi încurajeze şi pe cei mai sceptici dintre noi.
     
    La momentul intrării Statelor Unite în cel de-al doilea război mondial, Franklin Roosevelt era preşedinte iar Warren Buffett era copil. În vreme ce alţii de vârsta sa erau preocupaţi de jocuri sau sport, tânărul Warren era fascinat de bursă. Acel moment negru din istoria Statelor Unite avea să fie momentul în care Buffett şi-a făcut intrarea în lumea investiţiilor.
     
    “O să vă dau câteva cifre care o să vă impresioneze: am cumpărat prima acţiune când aveam 11 ani”, povesteşte Buffett. “Era primul trimestru al anului 1942, la scurt timp după Pearl Harbour. Am plătit 114,75 dolari pe pachet. Dacă aş fi investit 114 dolari în companii din S&P 500 (indexul celor mai valoaroase companii din Statele Unite – n.red.) şi apoi aş fi reinvestit dividentele, cât credeţi că ar fi valorat astăzi?”
     
    Răspunsul este unul impresionant: 400.000 de dolari.
     
    Buffett recunoaşte însă că nu e uşor să ţii o investiţie pentru un timp atât de îndelungat. “Bursa are căderi şi reveniri de-a lungul timpului, dar sistemul îşi revine întotdeauna. Sigur, eu nu ştiam asta atunci, dar dacă cumperi de 10 sau 20 de dolari acţiuni din S&P şi uiţi de alte variante, vă garantez că veţi câştiga foarte mulţi bani.”

  • Un alt lanţ de restaurante SE PRĂBUŞEŞTE. Mii de oameni ar putea rămâne fără loc de muncă

    Lanţul de restaurante Bertucci’s a cerut intrarea în faliment şi se pregăteşte să închidă mai multe restaurante.

    Bertucci’s s-a bucurat în trecut de mare succes, acest fapt dorându-se în principal faptului că foloseşte cuptoare cu lemne pentru a coace pizza.

    În prezent, compania mai operează 59 de unităţi, dar reprezentanţii au avertizat că acestea s-ar putea închide curând dacă nu se găseşte un investitor care să preia lanţul.

    Lanţul de restaurante Bertucci’s a trecut deja printr-un amplu proces de restructurare, reuşind să reducă costurile ce peste 5 milioane de dolari ca urmare a concedierilor. Situaţia financiară nu a putut însă fi îndreptată, iar vânzările au scăzut sub nivelul înregistrat în 2011.

    “Ca urmare a creşterii în popularitate a anumitor restaurante şi a suprasaturării industriei în general, lanţul Bertucci’s a fost afectat de un trend negativ”, a transmis compania în cererea de intrare în faliment. “Consumatorii au astăzi mult mai multe variante, iar cei mai mulţi aleg varianta ieftina sau pe cea mai rapidă.”

    Reprezentanţii Bertucci’s spun că au încercat să vândă bunurile firmei de investiţii Right Lane Dough, dar nu s-a ajuns încă la o înţelegere.

    Bertucci’s are peste 4,200 de angajaţi, în vreme ce datoriile se ridică la aproximativ 119 milioane de dolari.

  • Viaţa nebună a tânărului care a făcut peste 100 de milioane de dolari din poker. “Ăsta cred că este motivul pentru care mă comport aşa” – GALERIE FOTO

    Dan Bilzerian este un tânăr investitor american, actor şi jucător de jocuri de noroc, cu o avere netă estimată la 100-150 de milioane de dolari. Bilzerian s-a născut în Tampa Bay, Florida şi s-a alăturat Marinei americane în 1999. A fost însă exclus din program după o neînţelegere cu unul dintre superiorii lui cu câteva săptămâni înainte de absolvire.

    Autointitulatul “Rege al Instagramului” are aproape 16 milioane de urmăritori şi fiecare postare a acestuia atrage mii de like-uri comentarii care-i laudă stilul de viaţă extravagant şi alţii care-l condamnă. În foarte multe fotografii este încojurat de femei semi-dezbrăcate în club sau în diferite locuri exotice. Acesta a spus într-un interviu pentru GQ că motivul pentru care se comportă aşa este faptul că atunci când era mic nu a primit destulă atenţie. “Astă cred că este motivul pentru care mă comport aşa”, a spus el.

    Dan este cunoscut astăzi şi pentru abilităţile lui de jucător de poker. A câştigat mai multe turnee, iar în cel mai recent a câştigat 10,8 milioane de dolari după ce a jucat un singur joc de poker Heads-Up, cu mize cuprinse între 5.000 şi 10.000 de dolari. După ce a câştigat, Bilzerian a zburat cu un avion privat spre Mexic pentru a sărbători. Averea lui Dan Blizerian este estimată la 100-150 milioane de dolari.

    Aroganţe de milionar: viaţa lui Dan Bilzerian în fotografiile postate de el însuşi pe Instagram

    Cel mai de succes turneu la care a participat a fost Campionatul Mondial de Poker din 2009. A fost poreclit “Cel mai amuzant jucător de poker de pe Twitter” de publicaţiile americane şi este cofondatorul Victory Poker. Bilzerian nu este însă doar jucător de poker, este şi un actor cunoscut prin rolurile din filmele “Olympus Has Fallen”, “Lone Survivor”, “The Other Woman” şi “Equalizer”. Ultimul său rol este în filmul “Extraction”, ce-l are pe Bruce Willis în rol principal. Filmul are nota 3.8 pe IMDB şi 25/100 pe site-ul Metacritic.

    Tânărul a ajuns însă la un nivel ridicat de notorietate mai ales datorită fotografiilor postate pe reţeaua socială Instagram care descriu viaţa extravagantă a tânărului, care l-ar face gelos şi pe Hugh Heffner. Stilul lui de viaţă este atât de nebunesc, încât a avut trei atacuri de cord până la vârsta de 32 de ani.  De la maşini Ferrari lovite, arme şi grămezi de bani până la femei dezbrăcate care joacă rol de farfurie, viaţa de pe Instagrama a lui Bilzerian oferă imaginea unui bărbat care are banii şi timpul de partea lui. Pe lângă maşini şi bijuterii, Blizerian are în fiecare cameră din casa sa o armă încărcată, fie că este vorba de un pistol sau o mitralieră.

    Tatăl lui Dan, Paul Bilzerian a fost un investitor important la începutul anilor ’80. Până la vârsta de 36 de ani, câştigase o avere de 40 de milioane de dolari. În 1988, Paul a fost condamnate pentru fraudă fiscală. În acea perioadă, Dan avea şase ani. Paul Bilzerian a declarat falimentul în 2001 pretinzând că are doar 15.000 de dolari în bunuri şi mai bine de 140 de milioane de dolari datorie.

    Pentru ca viaţa lui Dan Blizerian să fie completă, acesta a decis să se lanseze în cursa prezidentială.

     

  • Iluziile şi pericolele erei digitale

    Mark Leonard, directorul European Council on Foreign Relations, crede că tehnologia va tulbura nu doar democraţiile, ci şi autocraţiile. |ntr-un articol intitulat ”Iluzia libertăţii în era digitală“ publicat în Project Syndicate, Leonard atenţionează că în următorii ani pericolul cel mai mare nu este acela ca tehnologia să pună societăţile libere şi pe cele autocrate din ce în ce mai mult în contradicţie, ci ca temerile cele mai mari ale lui George Orwell şi Aldous Huxley să se manifeste în ambele tipuri de sisteme, creând un tip diferit de distopie.

    În autocraţii precum China, frica este de crearea unor forme de guvernare ultraputernice de tipul Big Brother, cum ar fi cea din cartea 1984 a lui George Orwell. |n democraţii precum Statele Unite, preocuparea este că firmele de tehnologie vor continua să exacerbeze polarizarea politică şi socială, facilitând răspândirea dezinformării şi creând ”bule de filtrare“ ideologice, conducând la ceva asemănător cu societatea din Brave New World a lui Aldous Huxley, în care din criză economică şi şomaj crunt se naşte un imperiu ştiinţific care-şi fabrică cetăţenii în laborator.

    Însă tehnologia opacizează distincţia confortabilă între societăţi deschise şi închise, între economii libere şi planificate, făcând în cele din urmă imposibil ca ambele extreme să existe în forma lor ideală.
    Spre exemplu, în China, guvernul face presiuni asupra celor mai mari companii de tehnologie să-i dea un rol mai direct în luarea deciziilor în sectorul corporate şi acces direct la datele lor. |n acelaşi timp, internetul schimbă natura politicilor chineze şi a economiei chineze, forţându-le pe ambele să devină mai sensibile la nevoile consumatorilor.

    În SUA, dezvăluind acţiunile ample de supraveghere ale US National Security Administration (NSA), Edward Snowden a făcut clar că dorinţa unui guvern de a deveni atotcunoscător nu se limitează doar la China. Din contră, este principiul central al siguranţei naţionale în SUA.
    Noile tehnologii aduc spre convergenţă democraţia şi dictatura, făcând ca ambele viziuni distopice să fie imposibile, notează Mark Leonard. Însă pentru că multe dintre dorinţele lor sunt împlinite, oamenii vor avea iluzia libertăţii şi că deţin controlul. |n realitate, vieţile lor, informaţia pe care o consumă şi alegerile pe care le iau vor fi determinate de algoritmi şi platforme controlate de companii sau elite care nu pot fi trase la răspundere.

    Când Marc Andreessen şi-a publicat în 2011 avertismentul, în The Wall Street Journal, Google intenţiona să cumpere producătorul de telefoane mobile Motorola, o manevră care a surprins lumea tehnologiei.
    Din 2011, Android al Google este cel mai răspândit sistem de operare  pentru mobile din lume. Tot în acea vreme, Amazon, o companie software, era cel mai mare vânzător de cărţi din lume. Andreessen a remarcat că până şi cărţile în sine sunt software. Cel mai mare serviciu de video din lume era tot o companie software, Netflix. Din cauza dezvoltării agresive a acestei companii, furnizori de servicii de divertisment tradiţionale ca Time Warner au căutat să răspundă transformându-se în companii de software. De asemenea, companiile dominante de muzică erau iTunes a Apple, Spotify şi Pandora. Companiile de divertisment cu cea mai dinamică dezvoltare erau producătorii de jocuri video. Iar compania telecom cu cea mai rapidă creştere era Skype, firmă de software cumpărată de Microsoft. Cele mai mari companii de telecom, AT&T şi Verizon, au supravieţuit transformându-se în companii de software, intrând în parteneriat cu Apple sau cu alţi producători de telefoane mobile inteligente.

    LinkedIn era platforma de recrutare cu cea mai rapidă dezvoltare. Wal-Mart, cel mai mare retailer fizic, îşi dezvolta şi el capabilităţile software, în logistică şi distribuţie.
    Andreessen este un bun cunoscător al companiilor de tehnologie. A investit în Facebook, Groupon, Skype, Twitter, Zynga şi Foursquare, printre altele. Teoria lui era că lumea este ”în mijlocul unei schimbări tehnologice şi economice dramatice şi ample, în care companiile de software sunt gata să preia părţi mari din economie“. Investitorul a mai spus: ”În următorii 10 ani, mă aştept ca multe alte industrii să fie perturbate de software, mai ales de noi companii dominatoare din Silicon Valley“.

    El a mai făcut o predicţie: în zece ani, cel puţin 5 miliarde de persoane vor deţine un smartphone, având asftel la dispoziţie puterea internetului, la orice oră. Această predicţie se pare că nu se va împlini. Cele mai recente estimări spun că numărul utilizatorilor de smartphone va urca de la 2,5 miliarde în 2018 la 3 miliarde în 2021. |nsă în privinţa industriilor perturbatoare, Andreessen a avut dreptate. De când şi-a publicat articolul în WSJ, Uber, spre exemplu, a ajuns cunoscut în toată lumea, intrând în conflict cu companii de taximetrie şi chiar cu guverne. Giganţii de internet se luptă acum pentru dominaţie în domeniul inteligenţei artificiale. Companiile de tehnologie s-au coalizat cu producători auto pentru dezvoltarea maşinilor ce pot fi conduse de software, cu intervenţie umană minimă. Chiar şi monedele au devenit virtuale.  

    Iar atenţia a ajuns să ia locul banilor, devenind cea mai valoroasă materie primă. James Williams, inginer la Google, convertit la profesia de profesor, spune că era digitală a dezlănţuit o concurenţă acerbă pentru atenţia oamenilor. Iar în această competiţie nu există scrupule.
    Fiecare val de tehnologie a sporit productivitatea şi accesul la cunoaştere. Fiecare platformă nouă a fost mai uşor de utilizat şi mai folositoare. Tehnologia a dat energie globalizării şi creşterii economice. Tehnologia a făcut lumea un loc mai bun.

    Apoi a venit 2016, când internetul a dezvăluit că are două laturi întunecate. Una este legată de utilizatorii individuali. Telefoanele inteligente cu infrastructură mobilă LTE (transfer de date de mare viteză) au creat prima platformă de livrare a conţinutului disponibilă în fiecare moment, transformând industria tehnologică şi vieţile a 2 miliarde de utilizatori. Cu supervizare puţină sau deloc din partea autorităţilor de reglementare, companii precum Facebook, Google, Amazon, Alibaba şi Tencent au folosit tehnici obişnuite în propagandă şi jocuri de noroc, cum ar fi notificări constante şi recompense variabile, pentru a încuraja dependenţa psihologică, explică în Project Syndicate Roger McNamee, şi el investitor în companii de tehnologie la începuturile lor – Facebook, Google şi Amazon. Articolul său are titlul ”Drogaţii şi dealerii de social media“. După cum spune chiar el, investitorul a fost mentorul lui Mark Zuckerber, fondatorul Facebook.

    Cealaltă parte întunecată ţine de geopolitică, continuă McNamee. |n Statele Unite, Europa de Vest şi Asia, platformele de internet, în special Facebook, permit celor puternici să-i lovească pe cei fără putere în politică, politică externă şi comerţ. Alegerile şi referendumurile din Europa şi din SUA au demonstrat în repetate rânduri că reţelele sociale automate pot fi exploatate pentru a submina democraţia.
    Referendumul pentru Brexit şi alegerile prezidenţiale din SUA din 2016 au arătat, de asemenea, că Facebook avantajează semnificativ mesajele negative şi le dezavantajează pe cele pozitive. Guvernele autoritare pot folosi Facebook pentru a atrage sprijin public pentru politici represive, aşa cum se întâmplă acum în Myanmar, Cambodgia, Filipine şi în alte părţi. |n unele cazuri, Facebook sprijină aceste guverne, aşa cum face cu clienţii mari.

    Este foarte probabil ca fondatorii Facebook, Google şi ai altor platforme de internet mari să nu fi avut intenţia de a face rău atunci când şi-au adoptat modelele de afaceri. Erau tineri antreprenori, însetaţi de succes. Au consumat ani din viaţa lor construind o audienţă imensă prin reorganizarea lumii online în jurul unui set de aplicaţii mai personalizate, mai practice şi mai uşor de folosit decât predecesorii lor. Şi nu au făcut nicio încercare de a-şi monetiza eforturile decât după ce utilizatorii lor au intrat în năvod. Modelele de afaceri publicitare pe care le-au ales au la bază personalizarea, ceea ce a permis agenţiilor de publicitate să-şi trimită la ţintă mesajele cu o precizie fără precedent.

    Dar apoi a venit smartphone-ul, care a transformat mass-media şi a adus Facebook, Google şi alte câteva companii la controlul fluxului de informaţii către utilizatori. Filtrele care dau utilizatorilor ”ceea ce doresc“ au avut efectul polarizării populaţiilor şi a erodării legitimităţii instituţiilor democratice fundamentale (mai ales presa liberă). Iar automatizarea care a făcut platformele de internet atât de profitabile le-a lăsat vulnerabile la manipularea de către actorii malefici de pretutindeni – şi nu vorbim doar de guvernele autoritare, ostile democraţiei.
    Aceste companii, cu ambiţie şi anvergură globale, înghit economia mondială. |n acest proces, companiile adoptă versiuni ale filosofiei corporative a Facebook – ”mişcă-te rapid şi sparge obstacolele“ – fără a ţine seama de impactul asupra oamenilor, instituţiilor şi democraţiei. O minoritate mare a cetăţenilor din lumea dezvoltată locuieşte în bulele de filtrare create de aceste platforme – realităţi digitale false în care credinţele existente devin mai rigide şi mai extreme.

    În SUA, aproximativ o treime din populaţia adultă a devenit impenetrabilă la idei noi, inclusiv la fapte demonstrabile. Astfel de oameni sunt uşor de manipulat, un concept pe care Tristan Harris, de la Google, unde deţinea postul de Google design ethicist, l-a numit ”hacking de creiere“. Pe Harris, revista The Atlantic l-a descris ca fiind cel mai apropiat lucru de conştiinţă pe care Silicon Valley îl are.  

    Democraţiile occidentale nu sunt pregătite să facă faţă acestei ameninţări. Statele Unite nu dispun de un cadru de reglementare eficient pentru platformele de internet şi nu au voinţa politică de a crea unul. Uniunea Europeană are atât un cadru de reglementare, cât şi voinţa politică necesară, dar niciuna nu este adecvată provocării. Decizia luată recent de Comisia Europeană de a pedepsi Google cu o amendă record de 2,7 miliarde de dolari pentru comportamentul anticoncurenţial a fost bine concepută, dar subdimensionată. Google a atacat decizia cu apel, iar investitorii au ridicat din umeri. Ar putea fi un început bun, dar a fost un start insuficient de puternic.

    Nu trebuie uitat că marile companii de tehnologie, cu valori de piaţă mai mari decât economiile unor ţări, sunt mai interesate de maximizarea profiturilor decât de a-şi dezvolta o conştiinţă socială.