Tag: investigatii

  • Câţi ani de închisoare a primit primăriţa de 25 de ani care îşi conducea satul pe WhatsApp şi a furat milioane

    Lidiane Leite, fostă primăriţă a unei localităţi din Brazilia, a fost condamnată la 14 ani de inchisoare, scriu cei de la The Independent.

    În urma unei investigaţii care a durat doi ani şi jumătate, Lidiane Leite a fost găsită vinovată de delapirea a peste 5 milioane de euro din fondul dedicat Educaţiei.

    Lidiane Leite, cunoscută drept primarul WhatsApp, a devenit o emblemă a corupţiei din Brazilia. Tânăra de 25 de ani conducea micul sat Turi do Augusto, din municipiul Bom Jarim, ce se află în inima celei mai sărace regiuni a Braziliei, înainte de a fi arestată de autorităţi.

    “Înainte să devin primar eram săracă. Aveam un Land Rover, acum conduc o Toyota SW4. Poate ar trebui să-mi cumpăr o maşină mai luxoasă pentru că, mulţumesc lui Dumnezeu, am destui bani să fac asta”, scria ea pe Instagram. “Pot să-mi cumpăr tot ce vreau. O să-mi cheltuiesc banii pe ce vreau şi nu mă interesează ce zic oamenii”, se mai lăuda tânăra.

    Dar nu aceste declaraţii au atras atenţia autorităţilor asupra activităţii sale, ci faptul că şcolarilor nu li se oferea mâncare în timpul petrecut la şcoală, fapt reclamat de părinţii copiilor. Acum autorităţile cred că Leite ar fi furat, în perioada 2012-2014, 4 milioane de dolari din banii publici.

    Lidiane Leite vindea lapte din uşă-n uşă când s-a hotărât să candideze la primărie după ce iubitul acesteia a fost împiedicat să candideze deoarece se afla sub investigaţie de către autorităţi. Leite a câştigat şi l-a numit pe Beto Rocha, iubitul ei, într-o funcţie de conducere. Se pare că în timp ce iubitul ei se ocupa de afaceri, Leite petrecea majoritatea timpului în capitala statului Maranhao, aflat la 4 ore distanţă de Bom Jardim, unde dădea petreceri, mergea la shopping şi trimitea instrucţiuni pe WhatsApp.

    Autorităţile au început să investigheze afacerile primăriţei şi, exact ca într-o telenovelă, când mandatul de arestare a fost emis pe numele ei, Leite a fugit. Chiar şi aşa ea continua să trimită mesaje pe WhatsApp şi îşi avertiza subalternii să nu coopereze cu autorităţile. După 39 de zile, Lidiane Leite s-a predat.

    “Am blocat toate conturile bancare ale acuzaţiilor, dar nu am găsit niciun ban. Totuşi le-am confiscat bunurile”, a spus procurorul Fabio Santos de Oliviera.

  • Medici de la Spitalul Suceava, nevoiţi să plătească tratamentul pacienţilor, din cauza unei greşeli

    Mai mulţi medici ai Spitalului Judeţean Suceava trebuie să plătească, din propriile buzunare, tratamentul şi investigaţiile medicale pe care le-au prestat pacienţilor, sumele imputate variind între 2.000 şi 4.000 de lei, pentru fiecare fişa de tratament pe care medicii au completat-o incorect.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MediHelp International lansează cardul oncologic Nesa în România

    „Anual, din aproximativ 80.000 de pacienţi diagnosticaţi cu o formă de cancer, 30.000 pierd lupta cu această boală, conform unor studii naţionale. Totodată, reprezentanţi ai Societăţii Naţionale de Oncologie Medicală din România atrag atenţia asupra faptului că numărul de 250-300 de medici oncologi la nivel naţional este insuficient pentru a trata toate cazurile. MediHelp a fost întotdeauna un partener medical de încredere pentru clienţii săi, mereu cu un pas înainte către inovaţie medicală şi către a face accesibile financiar servicii medicale de top. Parteneriatul cu NESA şi Lamp Insurance reprezintă încă o dovadă a angajamentului nostru pentru facilitarea accesului la sănătate”, declară  Zahal Levy, Preşedintele MediHelp International.

    Pentru o contribuţie anuală de 33€ clientul primeşte un card, NESACARD, cu un număr individual, care îi permite să beneficieze, în caz de nevoie, de o finanţare de 2.000 € cash, pentru a susţine costurile iniţiale de investigaţii şi diagnostic –  investigaţii precum CT, RMN, testare genetică, chimioterapie, consult homeopat, de Second opinion şi navigare medicală de la oncologii de top ai NESA şi de recomandări pentru cele mai potrivite instituţii medicale cu expertiză pentru un caz specific.

    “MediHelp este un nume de referinţă în domeniul asigurărilor medicale de sănătate, iar acest parteneriat reprezintă o mare onoare pentru noi, în special prin valorile comune pe care le împărtăşim: inovaţie şi calitate de top în servicii medicale. Le suntem alături pacienţilor români care au nevoie de noi, prin asigurarea unui tratament relevant şi prin susţinerea dreptului oricărui pacient de a alege furnizorul medical cel mai potrivit”, declară  Prof. Dr. Michael Stark, Preşedinte al NESA.

    Fondată în anul 2004, în Berlin, The New Europe Surgical Academy este recunoscută ca una dintre cele mai importante reţele chirurgicale internaţionale, care include lideri de opinie pan-europeni şi globali în oncologie şi chirurgie oncologică.  

  • Cea mai mare companie de maşini care nu a păcălit testele de consum şi de poluare. E din Germania

    Ancheta DGCCRF a făcut parte dintr-o campanie mai amplă realizată în urma scandalului de înşelăciune al Volkswagen Group. În trecut, aceeaşi entitate a atras atenţia procurorilor în privinţa suspiciunilor fraudării emisiilor de către Fiat Chrysler Automobile, Renault şi PSA Group.

    IATĂ AICI CARE E COMPANIA GERMANĂ CARE NU TRIŞEAZĂ LA TESTELE DE POLUARE ŞI DE CONSUM

  • Facebook te urmăreşte mult mai mult decât crezi tu. Cum poţi vedea tot ce ştie despre tine şi scăpa de această problemă

    Facebook ştie mult mai multe lucruri despre utilzatorii săi decât cred aceştia. Acum aceştia pot verifica cât de corecte sunt informaţiile pe care le deţine reţeaua socială despre ei.

    Algoritmii Facebook analizează tot ce postează utilizatorul, etichetele pe care le pune în poze, schimbarea statusului relaţiei, postările despre personalităţile politice, precum şi multe altele, conform ProPublica, o agenţie de presă din New York, non-profit, ce produce investigaţii jurnalistice.

    Vez aici cum te urmăreşte Facebook şi cum poţi vedea tot ce ştie despre tine şi scăpa de această problemă

  • Situaţie revoltătoare într-un spital din România. Listă de aşteptare cu peste O MIE DE PACIENŢI pentru un serviciu de urgenţă

    Peste o mie de persoane se află pe lista de aşteptare pentru investigaţii medicale gratuite în ceea ce ar trebui să fie o analiză care, de multe ori, trebuie efectuată de urgenţă. Unele cereri au o vechime şi de mai bine de un an

    „Din păcate, nu putem prioritiza pacienţii aflaţi pe lista de aşteptare, indiferent de bolile de care suferă, deoarece sunt peste 1.000 de persoane care aşteaptă, mulţi solicitând o astfel de investigaţie compensată prin Casa de Asigurări, de peste un an de zile.

    Noi îi sunăm, zilnic, pe cei care ajung la rând, dar mulţi renunţă pe parcurs, perioada de aşteptare fiind foarte lungă. Unii se internează în spital şi încearcă pe calea asta să ajungă mai repede, noi realizând pentru pacienţii unităţii medicale cinci astfel de investigaţii zilnic. Aşteptarea este lungă şi pentru că fondurile de la Casa de Asigurări se finalizează în primele zile din lună, fiind foarte puţine. Solicitanţii sunt ca atare nemulţumiţi dar, din păcate, nu putem să-i ajutăm cu mai mult”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, directorul laboratorului din cadrul SJU Târgu-Jiu, Cristi Paicu.

    Pe lista de aşteptare se află şi Maria Rostogolea, în vârstă de 58 de ani, din comuna gorjeană Runcu, care a depus cererea, pe 21 august 2015, pentru efectuarea investigaţiei medicale suportată de Casa de Asigurări de Sănătate Gorj. Aceasta a fost programată pentru examinarea colonei vertebrale, în 2017.

    Află aici mai multe despre situaţia revoltătoare dintr-un spital din România

  • Rafinăria Petromidia funcţionează la capacitate redusă după explozia de luni

    Rafinăria Petromidia funcţionează la capacitate redusă, iar o echipă de specialişti constituită la nivelul companiei analizează circumstanţele care au dus la producerea exploziei, pentru a determina cauzele acesteia, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de companie.

    Potrivit comunicatului citat, reprezentanţii rafinăriei au pus la dispoziţia autorităţilor toate documentele necesare pentru efectuarea investigaţiilor şi spun că măsurătorile efectuate au arătat că nu sunt probleme legate de o eventuală poluare produsă în urma incendiului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CCR decide astăzi dacă dezincriminează abuzul în serviciu. 800 de dosare DNA care ar rămâne fără obiect. Kovesi: Dacă va fi dezincriminat, nu vom mai putea efectua investigaţii

     Pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri există 8 sesizări de neconstituţionalitate legate de articolul 297 din Codul Penal şi articolul 13(2) din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, printre semnatarii sesizărilor fiind fosta şefă DIICOT, Alina Bica, Nicuşor Constantinescu şi Gheorghe Bunea Stancu.

    Articolul articolul 297 din Codul Penal prevede că ”fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mai ştim ce mâncăm şi de unde ne vine mâncarea?

    Uneori frauda este atât de bine mascată încât pentru a o descoperi este nevoie de tehnici demne de investigaţiile criminalistice. Diferite ţări europene încearcă să contreze acest val infracţional, unele cu ajutorul tehnologiei şi prin înfiinţarea unor forţe speciale. Financial Times a făcut o incursiune în lumea celor care se luptă cu mafia alimentelor.

    Dincolo de uşile ca de buncăr ale laboratorului se aude o alarmă cu un sunet sec şi monoton. Este un semnal că Rachel Hill îşi va activa cuţitul cu laser. Tensiunea va fi uriaşă în sistem. Hill îşi foloseşte cuţitul pentru a tăia un file de peşte cu o ştampilă ciudată pe el. Alarma se aude din nou, iar Hill face o nouă incizie. 

    Lângă ea, un computer de mărimea unui frigider de apartament analizează fumul produs când laserul a atins ţesutul. Datorită unui proces care implică analize extrem de complexe, dezvoltat la Colegiul Imperial Londonez, computerul poate identifica „amprenta moleculară” unică a fumului. Acest aparat de 500.000 de lire sterline şi alte echipamente în valoare de 5 milioane de lire i-au adus laboratorului Institutului pentru Securitatea Alimentară Globală al Universităţii Reginei din Belfast renumele de „Star Trek”. Laboratorul împinge cu îndrăzneală limitele frontierelor tehnologice în lupta cu criminalitatea alimentară.

    Cealaltă maşinărie Reims din Marea Britanie este folosită la spitalul Charing Cross din Londra în departamentul de oncologie pentru a face diferenţa între ţesuturile maligne şi cele sănătoase.

    La Belfast, aparatului i se cere să identifice din ce specie de peşte este fileul: este cod sau altceva? La Queen’s University, unde institutul a fost înfiinţat în martie 2013, analiza alimentelor se apropie tot mai mult de investigaţiile criminalistice. Aproape orice aliment poate fi alterat, contaminat sau falsificat. S-ar putea ca sucul de fructe să nu fie ceea ce pare. La fel şi carnea de peşte şi condimentele. Carnea tocată de vită cu adaos de carne de cal este deja ceva clasic. După ce a comparat „amprenta” ţesutului de peşte cu o colecţie de profile de specii, computerul îşi prezintă verdictul. De această dată „suspectul nu este vinovat”: cod, scrie pe ecran. Însă adesea astfel de teste descoperă fraude – cod amestecat cu ceva mai ieftin sau se poate să nu fie cod deloc.

  • Pentru numele lui Dumnezeu, de ce ar falsifica cineva sucul de roşii?

    Din 2011, Interpol şi Europol şi-au coordonat investigaţiile în cazuri de fraudă alimentară sub titlul operaţional Opson, cuvânt care în greacă înseamnă mâncare. În operaţiunea Opson I au fost implicate 11 ţări; acum sunt 47.

    Chris Vansteenkiste, managerul de proiect al echipei de la Europol care se ocupă cu cazurile de contrafacere, spune: „În fiecare an devine mai mare, se întinde ca o pată de ulei”. Opson V îşi va prezenta descoperirile în următoarele săptămâni: cazuri anterioare au găsit o gamă variată de activităţi de contrabandă, de la băuturi spirtoase contrafăcute în Derbyshire, Marea Britanie, la o fabrică din Abrezzo, Italia, unde brânză est-europeană era tratată chimic pentru a imita mozzarella proaspătă.

    „În trecut, aveam şampanie falsă, vodcă şi whisky Johnnie Walker false. Ce vedem acum sunt bunuri destinate consumului de zi cu zi, produse precum suc de roşii şi suc de portocale. Nu te-ai aştepta ca un produs ieftin precum sucul de roşii să fie contrafăcut – pentru numele lui Dumnezeu, de ce l-ar falsifica?

    Răspunsul e simplu, oamenii nu s-ar aştepta să fie suc fals, iar profitul este foarte mic, dar oamenii consumă mai mult suc de roşii decât şampanie.“  Sucul de tomate este de obicei contrafăcut prin diluarea unei mărci faimoase cu un produs mai ieftin. Şi ciocolata şi cafeaua sunt ispititoare pentru falsificatori. Acest gen de fraudă este periculos mai ales pentru companiile care şi-au construit un nume. Ca reacţie la scandalul cărnii de cal, PwC, una din marile firme de consultanţă, a introdus servicii specializate pe lanţul de aprovizionare alimentar şi estimează comerţul global cu bunuri alimentare contrafăcute la 40 de miliarde de dolari pe an.