Tag: ingrijiri medicale

  • Peste 20 de răniţi, după ce tavanul unui club de noapte din Ucraina a luat foc

    Tavanul unui club de noapte din Ucraina a luat foc după numărul unui artist care scotea flăcări pe gură, iar în urma incidentului 22 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza arsurilor sau intoxicării cu fum, relatează Russia Today.

    Incendiul a avut loc sâmbătă noapte în clubul din oraşul urainean Liov, elementele de decor ale acestuia şi echipamentul fiind complet distruse.

    În momentul în care a avut loc incendiul, în club se aflau 250 de persoane. Dintre cele 22 de persoane care au primit îngrijiri medicale, 14 au fost transportate la spital, două fiind în stare critică.

    Animatorul a scos flăcări pe gură care au ajuns la căptuşeala tavanului. Flăcările s-au extins rapid după ce bucăţi de material care ardeau au căzut pe scenă.

    Momentul a fost filmat de tineri aflaţi în club. În timp ce majoritatea se grăbeau spre ieşire, unii au ptofitat de ocazie pentru a face fotografii.

  • Zeci de persoane rănite, după un incendiu la un centru de primire a refugiaţilor din Duesseldorf

    Joerg Schmitter, un purtător de cuvânt al departamentului de pompieri din Duesseldorf a declarat că aproximativ 70 de pompieri au intervenit pentru stingerea incendiului, adăugând că la centrul de convenţii erau cazaţi 282 de refugiaţi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Parlamentul ucrainean a respins legile care permit transferul lui Timoşenko în străinătate

     Cele şase texte au obţinut susţinerea a 200 de deputaţi, în contextul în care era necesară o majoritate de 226 de voturi pentru a fi aprobate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nelson Mandela este în continuare în stare “stabilă, dar critică”. Prima declaraţie a preşedinţiei Africii de Sud de la ieşirea acestuia din spital

     “Starea de sănătate a fostului preşedinte rămâne mai mult sau mai puţin la fel ca atunci când preşedintele (Jacob) Zuma l-a vizitat ultima dată, adică stabilă, dar critică, iar Madiba continuă să reacţioneze la tratament”, a afirmat preşedinţia într-un comunicat, referindu-se la eroul naţional prin folosirea numelui său de clan, preluat cu afecţiune de majoritatea sud-africanilor, relatează AFP.

    Comunicatul a fost difuzat după ce preşedintele Zuma l-a vizitat pe eroul luptei antiapartheid luni dimineaţa, aceasta fiind prima intervenţie după mai mult de două luni de tăcere în privinţa stării de sănătate a lui Mandela, în vârstă de 95 de ani, care a trecut pe lângă moarte în iunie.

    Zuma urmează să inaugureze, luni seara, o expoziţie permanentă despre viaţa lui Nelson Mandela la fundaţia sa, în cadrul unui dineu festiv la Johannesburg, în prezenţa a numeroşi jurnalişti care nu ar fi ratat ocazia de a-i pune întrebări despre starea de sănătate a ilustrului său predecesor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un bloc din Arad a fost evacuat în urma unui incendiu. Zeci de persoane au primit îngrijiri din cauza fumului

     Incendiul s-a produs într-un apartament de la parterul unui bloc aflat în vecinătatea sediului Consiliului Judeţean Arad, iar fumul dens i-a alertat pe unii locatari, o parte ieşind din imobil şi sunând la 112.

    Pompierii sosiţi la faţa locului au evacuat întregul bloc, iar peste 80 de persoane au ieşit în stradă, multe dintre acestea având nevoie de îngrijiri medicale la faţa locului după ce au inhalat fum. Acestea au primit oxigen de la medicii sosiţi cu mai multe ambulanţe şi de la pompieri.

    Numeroase persoane, mai ales vârstnici şi bolnavi, au fost scoase pe braţe de către pompieri şi cu măşti de oxigen pe faţă. Alţi locatari au fost nevoiţi să-şi pună prosoape umede pe feţe pentru a putea respira până la părăsirea clădirii, în timp ce pompierii au spart ferestrele de la casa scării pentru evacuarea fumului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Steag roşu pe plajele de pe litoral: Un bărbat s-a înecat la Jupiter, iar doi salvamari au avut nevoie de îngrijiri medicale

     Potrivit reprezentanţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, mai mulţi salvamari au observat că un bărbat care intrase în mare a dispărut la un moment dat în valurile puternice, astfel că aceştia au intrat după el în apă, reuşind să îl aducă la mal.

    Ulterior, salvamarii au început procedurile de resuscitare, care au fost continuate apoi de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

    În pofida eforturilor medicilor, bărbatul nu a mai putut fi salvat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ACCIDENTUL de autocar din Spania: O româncă s-ar afla printre persoanele rănite

     Potrivit publicaţiei, românca mergea în Serranillos pentru a susţine un interviu de angajare. Ea nu a fost rănită grav şi i-a explicat primarului localităţii, Carlos Cayuela, ce s-a întâmplat după ce a primit îngrijiri medicale.

    “Unul dintre pasageri, care se afla chiar în spatele şoferului, a crezut că a explodat un pneu pentru că s-a auzit un zgomot puternic pe partea dreaptă”, a declarat primarul. Persoana respectivă este o tânăr de naţionalitate română, precizează cotidianul. “Mi-a spus că a auzit ţipete şi strigăte de ajutor”, a povestit primarul.

    Ulterior, şoferul a recunoscut în faţa Gărzii Civile şi a câtorva martori oculari ca a adormit la volan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • INCENDIU PUTERNIC în Centrul Vechi al Capitalei

     Incendiul izbucnit vineri dimineaţă într-un imobil din Centrul Vechi al Capitalei a fost stins, o femeie suferind arsuri uşoare, iar alte trei persoane fiind intoxicate cu fum, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, Daniel Vasile.

    Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, incendiul a izbucnit la etajul al patrulea al unui imobil situat pe strada Blănari din Centrul Vechi al Capitalei

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Adolescentă de 15 ani din SUA, muşcată de o leoaică de la Grădina Zoologică din Rădăuţi

     Responsabilul Grădinii Zoologice din Rădăuţi, Angela Olenici, a declarat că adolescenta a venit în vizită, împreună cu rude ale sale şi cu alţi patru copii şi a intrat într-un loc interzis, unde a încercat să se joace cu leoaica.

    Fata şi-a băgat piciorul între gratiile cuştii, iar leoaica i-a cuprins cu labele din faţă piciorul şi a muşcat-o de gleznă.

    Olenici a menţionat că un angajat care se afla la 20-30 de metri distanţă de zona respectivă a ajutat-o pe fetiţă şi a tras-o de lângă cuşcă, fiind apoi anunţată ambulanţa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro