Tag: infarct

  • Consumul de fructe proaspete poate reduce riscul bolilor de inimă

    În cel mai mare studiu de acest fel, cercetătorii au analizat obiceiurile alimentare a peste jumătate de milion de adulţi din China pentru a afla dacă dieta pe care o urmează poate fi asociată cu sănătatea inimii. Subiecţii au fost selectaţi tocmai pentru că un număr semnificativ de chinezi de vârsta a doua nu consumă deloc fructe proaspete, astfel că oamenii de ştiinţă au putut să discearnă mai uşor impactul decât în cazul statelor occidentale.

    În urma cercetătorilor, aceştia au arătat că inclusiv consumul unui singur fruct în fiecare zi a scăzut riscul de a suferi un atac vascular cerebral sau un infarct miocardic cu o treime, pe o perioadă de şapte ani, cât timp s-a desfăşurat studiul, comparativ cu persoanele care nu mâncau fructe niciodată sau foarte rar.

    Statinele au redus de asemenea riscul atacurilor de cord cu o treime, dar multe persoane se plâng de reacţiile adverse ale medicamentelor, precum durerile musculare şi oboseala, potrivit CSID.

    Mai multe pe www.zf.ro

  • Ultima haka: cei prezenţi la înmormântarea lui Jonah Lomu i-au adus acestuia un ultim omagiu – FOTO, VIDEO

    Familie, prieteni, cunoscuţi sau oameni simpli au venit să îl conducă pe Jonah Lomu pe ultimul drum. Superstarul din Noua Zeelandă a murit săptămâna trecută în urma unui infarct, iar peste 8.000 de oameni s-au strâns pe stadionul Eden Park din Auckland pentru a-l comemora.

    Mai mulţi dintre cei prezenţi au dansat haka drept un semn de respect faţă de unul dintre cei mai cunoscuţi jucători de rugby ai lumii.

  • Şase alimente care pot preveni atacul de cord

    Vişinele

    Conţin un nivel ridicat de antioxidanţi şi au efect antiinflamator, ajută la îmbunătăţirea calităţii somnului şi la recuperarea după accidente sportive – dureri musculare, inflamaţii şi slăbiciune.

    Avocado

    Este o sursă bună de grăsimi monosaturate, care contibuie la scăderea nivelului de colesterol rău, reducând riscul de infarct şi accident cerebral. Este recomandat să se consume măcar o porţie de avocado pe zi.

    Merişoare

    Sunt utilizate de mult timp în maladiile tractului urinar, însă studii recente au demonstrat că au numeroase alte beneficii – îmbunătăţesc sănătatea inimii şi pe cea orală, previn anumite forme de cancer şi ajută la reducerea efectelor infecţiilor. Au un conţinut ridicat de polifenoli, cu calităţi antioxidante, antiimnflamatoare şi antimicrobiene.

    Afine

    Cu un conţinut ridicat de antioxidanţi, vitamine şi minerale pot contribui la menţinerea sănătăţii inimii, a ochilor, îmbunătăţesc funcţiile neuronale şi previn cancerul. Nu în ultimul rând, încetinesc procesul de îmbătrânire, fiind o alternativă ieftină la cremele antirid scumpe.

    Seminţele de dovleac

    Sunt o sursă bună de proteine, fibre, magneziu, mangan, fosfor, zinc – importante pentru imunitate, creşterea celulară, somn, stare de spirit, sănătatea ochilor şi a pielii.

    Seminţele de chia

    Popularitatea lor a crescut în ultimii ani şi acest lucru nu este o surpriză, întrucât au un nivel înalt de nutrimente şi sunt slabe caloric. Bogate în antioxidanţi, fibre solubile şi minerale, seminţele de chia sunt o sursă de acizi graşi omega 3 şi conţin mai mult calciu decât laptele.

  • STUDIU: Cercetătorii au reuşit să stimuleze regenerarea celulelor muşchiului cardiac

    Spre deosebire de salamandre şi o specie de peşti, organismul uman nu are capacitatea de a regenera cu uşurinţă celulele muşchiului inimii, ceea ce face dificilă recuperarea în urma daunelor cauzate de un atac de cord. Dar oamenii de ştiinţă de la Institutul de Ştiinţă Weizmann din Israel şi de la Institutul Victor Chang din Sydney, în Australia, au descoperit o metodă prin care pot stimula celulele cardiace să crească, iar reuşita poate avea un impact major în viitor, în ce priveşte îmbunătăţirea stării de sănătate a pacienţilor care suferă un infarct miocardic, informează theguardian.com.

    În timp ce celulele sangvine, părul şi celulele epiteliale (pielea) se reînnoiesc de-a lungul vieţii, diviziunea celulară în cadrul muşchiului cardiac aproape că se opreşte la puţin timp după naştere, potrivit profesorului Richard Harvey, unul dintre autorii studiului.

    “(În lumea ştiinţiifică, n.r.) a existat mereu un interes pregnant pentru mecanismul folosit de peşti şi salamandre care le oferă capacitatea de regenerare cardiacă, iar unul dintre lucrurile pe care organismele acestor animale le fac este să îşi pună celulele muşchiului cardiac (Cardiomiocite) într-o stare de hibernare, din care ies şi intră apoi într-o stare de proliferare, care înseamnă că încep să se divizeze rapid şi să înlocuiască celulele pierdute”, a declarat Richard Harvey de la institutul Victor Chang de cercetare în domeniul cardiologiei.

    “Snt mai multe teorii care încearcă să explice de ce muşhiul cardiac uman nu poate face acest lucru, una fiind că sistemul nostru imunitar mult mai sofisticat a venit cu un anume cost şi că celulele cardiace umane se află într-o stare de hibernare mult mai profundă, lucruri care face foarte dificilă stimularea diviziunii lor”, a mai spus cercetătorul.

    Studiind organismul şoarecilor, Harvey şi colegii săi au descoperit o cale de a depăşi bariera regenerativă, cel puţin în cazul acestor rozătoare.

    Savanţii au descoperit că prin stimularea sistemului de semnalizare din inimă, controlat de un hormon numit neuregulin, celulele cardiace s-au divizat în mod spectaculos atât în cazul şoarecilor adolescenţi, cât şi în cazul celor maturi. În cazul oamenilor, acţiunea acestui hormon este de obicei blocată la circa o săptămână după naştere, iar în cazul şoarecilor la circa 20 de săptămâni după naştere.

    Declanşarea acţiunii acestui hormon după un infarct în cazul şaorecilor a dus la înlocuirea celulelor cardiace moarte, reparând inima la un nivel apropiat de cel la care se afla muşchiul înaintea atacului de cord.

    Profesorul Harvey a declarat că oamenii de ştiinţă ar trebui să afle în următorii cinci ani dacă vor putea să obţină aceleaşi rezultate şi în cazul oamenilor.

    “Această descoperire este atât de importantă încât va determina alte laboratoare din lume să demareze cercetări în domeniu şi ea va acorda mult mai multă atenţie acum răspunsului indus de neuregulină şi cum poate fi el maximizat. Vom cerceta acum ce altceva putem folosi, pe lângă gene, pentru a activa acest mecanism, şi este foarte posibil să existe deja medicamente în acest sens, folosite în alte maladii şi considerate deja sigure, care pot declanşa acest mecanism în cazul oamenilor”, a declarat Richard Harvey.

    Infarctul se produce atunci când unul dintre vasele care transportă sânge la inimă se blochează, provocând moartea a miliarde de cardiomiocite. Mulţi dintre pacienţii care supravieţuiesc unui atac de cord au o calitate a vieţii scăzută din această cauză.

    “Visul nostru este ca într-o zi să fim capabili să regenerăm ţesutul cardiac afectat, la fel cum o salamandră poate să îşi regenereze un membru care a fost muşcat de un prădător”, a mai spus Harvey.

    Studiul a fost condus de experta în biologie moleculară Gabriele D’Uva şi a fost publicat marţi în revista Nature Cell Biology.

  • Liderul nord-coreean Kim Jong-il a murit. Noul şef al statului va fi Kim Jong-un, fiul său (VIDEO)

    Liderul nord-coreean, în vârstă de 69 de ani, a decedat din cauza unei “mari epuizări mentale şi fizice” la 17 decembrie, la ora locală 8,30 (1,30, ora României), a anunţat KCNA, agenţia oficială nord-coreeană. Kim, a cărui mobilitate era redusă din 2008 când a suferit un accident cerebral, a decedat din cauza unui “infarct miocardic sever şi a unei crize cardiace”, în trenul său, în timpul uneia dintre deplasările sale tradiţionale pe teren, potrivit agenţiei oficiale nord-coreene, care a adăugat că o autopsie a fost realizată duminică.

    Funeraliile sale au fost fixate pentru 28 decembrie la Phenian. Autorităţile statului comunist au decretat doliu în perioada 17-29 decembrie.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Un avion a aterizat de urgenţă la Bucureşti după ce un pasager american a făcut infarct

    Valentin Iordache a precizat că incidentul s-a petrecut asupra spaţiului aerian al Turciei. “Este vorba de o aeronavă Boeing 747. Echipajul acesteia a solicitat aterizarea de urgenţă la Bucureşti deşi era deasupra spaţiului aerian al Turciei, întrucât echipa de urgenţă de la Otopeni este deja cunoscută. Lunar sunt înregistrate trei-patru astfel de situaţii”, a spus purtătorul de cuvânt al aeroportului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un avion a aterizat de urgenţă la Bucureşti după ce un pasager american a făcut infarct

    Valentin Iordache a precizat că incidentul s-a petrecut asupra spaţiului aerian al Turciei. “Este vorba de o aeronavă Boeing 747. Echipajul acesteia a solicitat aterizarea de urgenţă la Bucureşti deşi era deasupra spaţiului aerian al Turciei, întrucât echipa de urgenţă de la Otopeni este deja cunoscută. Lunar sunt înregistrate trei-patru astfel de situaţii”, a spus purtătorul de cuvânt al aeroportului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro