Tag: incaltaminte

  • Noua modă. Cum să cheltuieşti o avere ca să arăţi ca un om al străzii

    870 de dolari este preţul de pornire al noii linii de încălţăminte, atât în cazul gamei pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. O versiune de vârf a gamei ajunge însă şi la 930 de dolari, iar un alt model, decorat cu un lanţ detaşabil, costă nu mai puţin de 1.590 de dolari.

    Pantofii sport fost numiţi “Screener” după o schemă defensivă din jocul de baschet, potrivit site-ului companiei. Aceştia pot fi cu uşurinţă descrişi ca fiind murdari, şi costă 870 de dolari.

    În contrast cu aceştia, modelul iconic de pantofi Stan Smith lansat de Adidas în 1873, care se aseamănă cu noul model de încălţăminte Gucci, avea un preţ mult mai rezonabil, de doar 80 de dolari.

    Mulţi urmăritori de pe Twitter ai companiei Gucci s-au declarat şocaţi de aspectul şi preţul creaţiilor, şi le consideră, deopotrivă, „ridicole”: „Practic, arată ca ceva ce ai cumpăra de la Goodwill cu 40 de dolari”, spune Bubba Culpepper, un utilizator. O altă persoană spune că ar putea să îşi murdărească singur încălţămintea şi ar arăta mai bine. „Pur şi simplu nu înţeleg de ce case de modă importante, precum Gucci, Balenciaga, LV, produc aceste încălţări care par murdare, şi cer o căruţă de bani pe ele. Sunt convins că aş putea să fac o pereche de adidaşi care costă de zece ori mai puţin să arate de zece ori mai bine”, adaugă Zechariah, un alt utilizator.

    În timp ce publicul critică noua linie de încălţăminte a casei de modă, site-ul de modă Net-A-Porter laudă creaţiile, spunând că acestea vor arăta „incredibil cu orice sunt purtate, de la rochii la blugi.”

     

  • TOPUL SĂPTĂMÂNII – Pesimism la început de mileniu: creşterea preţurilor în UE (2000-2017)

     La polul opus se află Germania, ţară care a înregistrat creşteri ale preţurilor de 28,6%.

     Potrivit Eurostat, cele mai mari creşteri ale preţurilor la nivelul UE au fost înregistrate pentru băuturi şi tutun, cât şi pentru educaţie – pentru acestea preţurile au crescut cu peste 90%. Utilităţile şi HoReCa au bifat creşteri de 55%, preţurile pentru încălţăminte şi îmbrăcăminte au rămas relativ stabile, iar preţul serviciilor de comunicaţii a scăzut cu peste 20%.

  • Un sfert din toţi „pantofarii“ români lucrează în judeţul Bihor. La polul opus, aproape jumătate din judeţe sunt invizibile pe harta locală a producţiei de încălţăminte

    Din totalul numărului de salariaţi circa un sfert sunt localizaţi în judeţul Bihor, aflat la graniţa cu Ungaria. La polul opus, circa 20 dintre judeţele României sunt invizibile pe harta locală a producţiei de încălţă­minte. În total, există peste 1.800 de firme care produc încălţări şi genţi, acestea având afaceri cumulate de aproape 5,6 mld. lei, arată datele de la Registrul Comerţului. Dintre acestea, circa 285 sunt amplasate în judeţul Bihor, iar acestea angajează 12.600 de oameni şi au afaceri cumulate ce merg spre 1,3 mld. lei.  Apropierea de Vest, infrastructura bună către Occident, unde au sediul clienţii, şi salariul mediu cu până la o treime sub media pe economie, toate au fost argumente care au convins marii producători de pantofi să îşi amplaseze aici fabricile.

    Dacă doar cinci judeţe „ţin în mâini“aproape două treimi din industrie, la polul opus, mai bine de 20 de judeţe precum Giurgiu, Olt, Vrancea, Mehedinţi sau Teleorman sunt practic invizibile pe această hartă. Acest sector îşi concentrează acti­vitatea în anumite zone, cunoscute pentru specializarea în domeniu încă dinainte de ’89. Judeţele sărace din sud-estul ţării şi din regiunea Moldovei sunt cunoscute mai degrabă pentru producţia de haine, unde salariul mediu este chiar mai mic. Producţia de pantofi s-a concentrat în centru şi vest.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Zece modalităţi ciudate de a face bani de care probabil nu aţi auzit

    Restaurant pentru animale de companie

    Just Food for Dogs (Doar mâncare pentru câini) este un restaurant de 5 stele din Los Angeles pentru câini, care are totuşi o linie de servire şi pentru feline. Stăpânii animalelor însă trebuie să se orienteze spre o locaţie potrivită lor.

    Pantofi comestibili

    Se ştie că femeile adoră pantofii. Cu atât mai mult cu cât la o simplă sesiune de shopping online îşi pot achiziţiona perechi de încălţăminte comestibilă.

    Cartofii-scrisoare

    Un business accesibil oricui este acela cu cartofi pe care se scrie un text şi sunt expediaţi ulterior drept scrisori.

    Burta de bere
    Burta de bere este un recipient în care poţi să ascunzi alcoolul şi să pară doar că ai câteva kilogame în plus. Pe site-ul retailerului se găsesc şi alte produse de acest fel, în formă de sutiene sport sau tuburi de protecţie solară.

    Petrecerea îmbrăţişărilor
    Cu toţii simţim uneori nevoia unei îmbrăţişări. Cineva s-a gândit să organizeze petreceri unde oamenii nu doar că se îmbrăţişează reciproc, ci sunt învăţaţi cum să depăşească barierele timidităţii şi să socializeze.

    Asistent pentru întâlniri
    Asistenţii pentru întâlniri virtuale te ajută să îţi pui la punct un profil online de dating, să întreţii conversaţii cu potenţiali parteneri/partenere şi îţi planifică chiar şi întâlirile. Tot ce trebuie să faci este să te prezinţi la ora şi locul stabilite.

    Mobila urâtă
    Doi fraţi care şi-au dorit dintotdeauna să îşi lanseze propriul business, au avut în cele din urmă o idee mai neobişnuită care le-a adus succes – o fabrică de mobilier urât dar de o calitate foarte bună.

    Buchete de flori ofilite
    Urăşti pe cineva? Ai fost părăsit şi vrei să te răzbuni? În semn de ironie, poţi să le trimiţi un buchet de flori ofilite, iar mesajul va fi clar.

    Un loc în ceruri
    Acum, că tehnologia a avansat atât de mult, nişte oameni de afaceri întreprinzători s-au gândit să profite de pe urma naivităţii unora, scoţând la vânzare locuri în cer, pentru Viaţa de Apoi. Promit, de asemenea, şi returul întregii sume, dacă nu ajungi unde ţi-ai dorit. Nu specifică însă cum ai putea să îţi recuperezi banii după ce ai murit deja.

    Masaj prin pălmuire
    Dacă te-ai plâns vreodată că părinţii ţi-au dat vreo palmă când ai făcut o năzbâtie, trebuie să ştii că există peroane care plătesc pentru a fi pălmuit peste faţă, ca masaj cu efect de îndepărtare provizorie a ridurilor.

     

  • Actorul Leonardo DiCaprio investeşte într-o companie de încălţăminte. Ce l-a determinat să ia această decizie

    Mesager al păcii pentru ONU, Leonardo DiCaprio este una dintre vedetele de la Hollywood care promovează stilul de viaţă ecologic.

    Actorul Leonardo DiCaprio este de foarte mulţi ani un susţinător înfocat al cauzei ecologiste, iar, din 1998, fundaţia sa a donat 80 de milioane de dolari pentru campanii dedicate mediului.

    El şi-a mai investit banii într-o companie care produce diamante în laborator, într-una care produce alternative vegane pentru carne, conduce o Toyota Prius şi a mai investit într-o staţiune prietenoasă cu mediul de pe o insulă privată din Belize.

    De asemenea, a produs mai multe documentare privind mediul, precum “A Plastic Ocean”, “Before the Flood”, “The Ivory Game”, “Cowspiracy: The Sustainability Secret”.

    În prezent, DiCaprio lucrează la filmul regizat de Quentin Tarantino “Once Upon a Time in Hollywood”. Acesta este primul film în care joacă Leonardo DiCaprio de la “The Revenant”, de Alejandro G. Iñárritu, pentru care a primit un premiu Oscar pentru interpretare în 2016.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Bigstep îşi extinde reţeaua de magazine cu o nouă locaţie în Capitală

    În 2017, Bigstep a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ un milion de euro, iar estimările pentru anul 2018 se apropie de 1,2 milioane de euro.

    La şapte ani de la deschiderea primului magazin, Bigstep trece printr-un proces de rebranding şi anunţă noi investiţii în 2018 şi 2019. Magazinul din Băneasa Shopping City va fi urmat până la finalul anului 2019 de alte trei deschideri – una în Timişoara, Iaşi şi alta într-o locaţie de tip outlet. În paralel cu investiţiile pe plan local, în următorii doi ani, compania urmăreşte extinderea pe piaţa internaţională.

     

  • Celebrul producător de încălţăminte Rockport intră în faliment la doar trei ani după ce s-a separat de Adidas

    Grupul Rockport, în portofoliul căruia se regăsesc brandurile Rockport, Aravon şi Dunham, este cea mai recentă victimă a falimentelor din retail după companiile Payless ShoeSource şi Nine West, potrivit The Guardian.

    Producătorii de încălţăminte sunt loviţi de comportamentul clienţilor care este în schimbare şi care duce la o scădere drastică a traficului în magazine.

    Rockport încearcă să ţină businessul în viaţă prin vânzarea către o firmă de private equity. Dar compania a atenţionat totuşi că este posibil să fie nevoită să închidă magazinele, inclusiv pe cele 27 din Statele Unite.

    Producătorul învinovăţeşte separarea turbulentă de proprietarul anterior, Adidas prin unitatea Reebok. Adidas a vândut Rockport către o entitate formată din compania New Balance şi din Berkshire Partners.

    Separarea de Adidas s-a dovedit a fi „mult mai complexă, a durat mult mai mult şi a fost mai scumpă decât am plănuit”, a declarat CEO-ul interimar, Paul Kosturos, în cererea pentru faliment.

    Entitatea New Balance – Berkshire şi-a vândut participaţia către creditorii Rockport la sfârşitul lui 2017, moment în care compania a luat în considerare vânzarea unor active.

    Rockport a transmis de asemenea că s-a confruntat cu probleme în lanţul de furnizori, dispute contractuale, vânzări scăzute şi competiţie online.

    Fondată în 1971, compania Rockport speră să rămână în viaţa prin vânzarea activelor către firma de private equity Charlesbank.

    Peste 57% din businessul Rockport provine din vânzarea cu amănuntul, distribuind produse în magazine, retaileri de specialitate, magazine independente şi comercianţi online.

    Compania are 33 de magazine în Canada, vinde produse online şi colaborează cu 22 de distribuitori globali care vând produsele în 35 de ţări.

     

  • Giganţii retailului american îi cer lui Donald Trump să revizuaiscă tarifele cu China

    Tarifele ar putea afecta o listă cu până la 100 de produse, inclusiv încălţăminte şi îmbrăcăminte. Sectorul IT ar fi principalul afectat, în special electronicele de consum şi alte produse care beneficiază de proprietatea intelectuală din SUA, potrivit Reuters, citat de BBC.

    Grupul de comercianţi i-a scris lui Trump luni, îndemnându-l să analizeze cu atenţie impactul pe care noile tarife îl vor avea asupra preţurilor de consum şi a familiilor americane. “Tarifele mai mari vor însemna costuri mai mari pentru companii şi, la rândul lor, preţuri mai mari pentru familiile americane. Trebuie să facem ceea este mai bine pentru americani şi să ne asigurăm că nu vor plăti pentru practicile tehnologice dăunătoare din China”, a declarat Sandy Kennedy, preşedintele Retail Industry Leaders Association, citată de BBC.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Care este domeniu în care o treime din clienţi s-ar putea să nu te mai plătească vreodată

    Alte 28% dintre companii îşi plătesc datoriile în intervale cuprinse între 3 luni şi 1 an şi doar  40% dintre companiile din acest domeniu au capacitatea de a-şi plăti datoriile în intervale mai scurte de 90 de zile. În concluzie, în domeniul producţiei din categoria îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii, doar 2 din 5 clienţi au capacitatea de a şi plăti furnizorii la termen.

    “Dacă ai clienţi/parteneri din acest domeniu ai şanse de peste 32% să ai întârzieri la plată de peste 360 de zile. S-ar putea să fii norocos şi acel client să nu fie unul foarte important pentru afacerea ta, dar eşti dispus să te bazezi pe noroc când vine vorba de recuperarea datoriilor şi fluxul de numerar?” spune Aurimas Kacinskas, CEO Creditinfo România. 

    Situaţia este cu atât mai interesantă cu cât nu mai puţin de 40% dintre companiile din acest domeniu au un risc ridicat de intrare în insolvenţă, urmând a-şi lăsa furnizorii cu buza umflată şi buzunarul (contul) gol. 

    Peste 4% din persoanele angajate în mediul privat din România activează în domeniul produselor de îmbrăcat, încălţat şi al accesoriilor legate de acestea. Chiar dacă numărul companiilor active a crescut în anul 2016, domeniul analizat a pierdut peste 9.000 de angajaţi. 

    La finalul anului 2015, la nivel naţional, judeţul Bihor avea cel mai mare număr de angajaţi în domeniul îmbrăcămintei, încălţămintei şi textilelor, peste 18.000 de persoane. Odată cu pierderea a peste 2.300 de angajaţi, acesta a fost detronat de mun Bucureşti (unde însă multe companii au doar sediile sociale şi raportează angajaţii). Alt judeţ cu o reducere drastică a numărului de locuri de muncă este Covasna, peste 1.200 de angajaţi nemailucrând în anul 2016 în acest domeniu. Exceptând judeţul Tulcea, care cu 718 locuri de muncă pierdute face notă discordantă, fiind poziţionat in sud-est.

    Profiturile generate de domeniu au scăzut în anul 2016 comparativ cu anul 2015 cu aproape 5%, de la 811 milioane lei la 785 milioane lei. Creşterea costurilor cu forţa de muncă dar şi a costului cu energia pot fi cauze pentru uşoara scădere a profiturilor înregistrată la nivelul domeniului analizat.

    În aceste circumstanţe cele mai mari profituri sunt obţinute de  companiile care activează în Municipiul Bucureşti (160 milioane lei), urmate de cele din judeţul Bihor (80 milioane lei),Vrancea, Botoşani şi Arad (toate cu aproximativ 50 milioane lei). În cazul companiilor din Municipiul Bucureşti există un număr de infrastructuri de producţie care au doar sediul social aici, locaţia efectivă regăsindu-se în alt judeţ. 

    Dacă în cazul numărului de  angajaţi şi al profiturilor generate, anul 2016 a adus scăderi, veniturile totale ale întregului domeniu analizat au crescut cu aproape 5%, de la 14,7 miliarde lei la peste 15,4 miliarde lei. Cum era de aşteptat, cele mai mari venituri se înregistrează în Municipiul Bucureşti, 1,6 miliarde lei şi judeţul Bihor 1,5 miliarde lei. Alte judeţe cu venituri relevante sunt Timiş – 987 milioane lei, Arad – 780 milioane lei şi Vrancea – 711 milioane lei.

    Se poate observa faptul că principalele infrastructuri din domeniul analizat se află în partea de Vest a României, judeţele Bihor, Arad şi Timiş având în comun graniţa vestică a României dar şi apropierea de infrastructura rutieră din Ungaria.

     

  • Alt mare producător românesc a intrat în insolvenţă

    Preşedintele Tribunalului Specializat Cluj, Răzvan Costea, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că a fost numit şi un administrator judiciar care va face propuneri în funcţie de stuaţia pe care o constată la SC Clujana SA.

    ”Tribunalul Specializat Cluj a admis cererea de insolvenţă a SC Clujana SA, s-a dechis procedura generală a insolvenţei şi s-a numit administrator judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania. Se va depune un raport, iar administratorul judiciar va face propuneri în funcţie de situaţia pe care o constată la debitoare. Ulterior se va putea discuta despre reorganizarea societăţii sau intrarea în faliment”, a spus Costea.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro