Tag: impunere

  • La cumpărături cu inteligenţa artificială

    Acesta este proiectul la care Fashion Days – cel mai mare retailer online de modă din România, cu afaceri de peste 250 milioane lei anul trecut – a început să lucreze intens de anul acesta, iar primele implementări au fost deja făcute în primăvara acestui an, când retailerul a introdus funcţia More like this (Mai multe ca acesta – n. red.) în platforma sa online. Bazată pe tehnologia AI (inteligenţă artificială), funcţia More like this le recomandă clienţilor o plajă largă de produse similare cu cele pe care le vizualizează, ţinând cont de atributele vizuale ale acelora. Practic, atunci când apasă butonul More like this din dreptul unui produs, clienţii văd produsele similare aceluia din punct de vedere vizual.

    „În ultimul timp ne-am axat foarte mult pe listinguri. Am implementat deja o soluţie de AI, mai exact funcţionalitatea More like this, care îţi arată produse similare, şi urmează să introducem şi funcţia Less like this (Mai puţine ca acesta – n. red.) – practic, dacă nu îţi place un model afişat, apeşi pe acest buton ca să elimine şi restul produselor de acel gen şi astfel poţi ajunge la o listă cu cele mai potrivite produse pentru tine”, explică Robert Berza, CEO-ul retailerului online Fashion Days, parte din grupul eMAG.

    Cele două funcţii sunt extrem de utile în procesul de shopping online, în condiţiile în care gamele de articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi alte accesorii de modă devin tot mai mari, iar consumatorii au nevoie de o serie de filtre pentru a ajunge la produsele dorite. „Pe unele categorii de produse avem 1.000 unităţi pentru femei. Iar dacă foloseşti cele două funcţii, poţi ajunge la cele 20-40 de perechi relevante pentru tine”, a punctat el.

    Astfel, avantajul online-ului de a pune la dispoziţie o gamă de produse mult mai mare decât magazinele fizice, limitate de spaţiu, care se putea transforma într-un dezavantaj pe măsura lărgirii ofertelor unui retailer online, va rămâne în continuare un avantaj. În plus, acesta va uşura şi mai mult procesul de selecţie pentru cumpărători, afişându-le doar produsele relevante pentru ei, ceea ce într-un magazin fizic nu este posibil.

    Ca atare, fiecare client al Fashion Days va avea în viitor propria sa ofertă personalizată din gama retailerului pe măsură ce se vor implementa şi alte soluţii tehnologice de ultimă oră, ceea ce practic va însemna că fiecare utilizator va avea în buzunar, pe aplicaţia mobilă dedicată de pe smartphone, propriul magazin online de fashion.

    Pe lângă acest aspect, serviciile de livrare, extrem de importante în industria comerţului online pentru a combate concurenţa din offline, unde produsele sunt disponibile imediat, au fost îmbunătăţite substanţial de către Fashion Days. Astfel, acum clienţii retailerului online de modă au posibilitatea de a primi produsele comandate în 24 h sau chiar mai puţin – prin intermediul serviciului special de livrare în aceeaşi zi sau prin intermediul lockerelor.

    În prezent, clienţii Fashion Days pot alege între a primi produsele comandate prin curier, livrare standard sau într-un anumit interval orar, prin poştă, în reţeaua de lockere Easybox dezvoltată de grupul eMAG (disponibilă în prezent în Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi) şi în showroomurile eMAG. Practic, dacă vei comanda seara pe Fashion Days, a doua zi dimineaţă îţi poţi ridica produsele din lockere sau showroom, iar dacă dai comanda dimineaţa, o poţi ridica după-amiaza sau seara.

    În luna iulie, 5% din comenzile înregistrate de Fashion Days pe plan local au fost livrate în lockere, procentul acestora crescând lună de lună începând cu lansarea serviciului în luna februarie. Din luna august se va introduce inclusiv returnarea produselor în lockerele Easybox, ceea ce va simplifica cu mult procesul de retur. 

    Prin îmbunătăţirea serviciilor de livrare, retailerul online şi-a redus şi rata comenzilor care nu mai sunt ridicate de către clienţi şi sunt trimise înapoi („back to sender”) pentru că au ajuns după câteva zile, perioadă în care aceştia şi-au cumpărat deja ce aveau nevoie dintr-un magazin fizic.

    „În luna mai spre exemplu, rata produselor neridicate de clienţi a scăzut cu 20% faţă de aceeaşi perioadă din anul trecut. Acesta este un indicator care are legătură cu viteza de livrare. Dacă livrezi peste 3-4 zile, procentul clienţilor care nu ridică comanda este mai mare pentru că între timp poate au ajuns la un mall, spre exemplu. În schimb, dacă livrezi a doua zi, clienţii nu vor mai avea motiv să nu ridice comanda”, a menţionat el.

    Majoritatea comenzilor de pe Fashion Days – 80% – sunt realizate prin intermediul dispozitivelor mobile, în special din aplicaţia mobilă dedicată, care generează aproape 70% din vânzări în prezent.

    „Ai magazinul online deschis 24/24 h în buzunar, iar ce lipsea era şi livrarea 24/24 h. De aceea proiectul cu lockerele este strategic, pentru că acestea permit ridicarea comenzilor 24/24 h”, a punctat Robert Berza.

    Retailerul de fashion online va continua să investească în îmbunătăţirea platformei sale de shopping, atât pentru desktop, cât şi pentru mobil, prin introducerea de noi filtre şi funcţionalităţi şi va lucra de asemenea şi la îmbunătăţirea serviciilor.

    „Pagina de produs este foarte importantă, la fel şi serviciile. Spre exemplu, pentru livrarea prin intermediul lockerelor vom afişa mesaje de genul «Comandă până în ora 13 pentru a mai prinde livrarea de seară». Pentru a face însă acest lucru, noi trebuia întâi să avem puse la punct toate fluxurile logistice pentru a ne putea ţine de promisiune. Vom începe să scoatem în faţă încet-încet serviciile noi oferite.”

    În afară de îmbunătăţirea platformei online de shopping şi a serviciilor oferite, Fashion Days şi-a schimbat anul trecut şi strategia de achiziţie de branduri, cele din gamele medie şi de top având acum o pondere mai mare în rândul brandurilor comercializate de retailer, ceea ce explică şi creşterea coşului mediu de cumpărături la 335 lei în 2018.

    „În online, clienţii vor un «deal» mai bun. Ne-am axat pe strategia de a oferi produsele pe care clienţii şi le doresc la nivel de statut fiindcă în România, fashionul încă face parte din categoriile care îţi oferă statut – să se vadă un brand recognoscibil la ochelari, ceas, haine etc. Aşadar, ne-am îndreptat către volume mai mari de la astfel de branduri.”

    Ca atare, dacă în 2017 în top 5 cele mai vândute branduri pe Fashion Days intră spre exemplu United Colors of Benetton, care este considerat un brand de volum, acum în locul lui intră Guess, care este poziţionat mai sus. Astfel, printre cele mai vândute branduri comercializate de Fashion Days se numără Guess, Guess Jeans, Diesel, Pepe Jeans, plus brandurile dedicate de sport – Nike, Puma, Adidas, New Balance. În total, retailerul online achiziţionează produse de la circa 300 de branduri pe sezon – primăvară/vară şi toamnă/iarnă, având active zilnic în magazinul online între 35.000 şi 45.000 de produse.

    Totodată, Fashion Days şi-a schimbat şi strategia privind aprovizionarea stocurilor, achiziţionând 60% din produsele dintr-un sezon cu 9 luni înainte, iar restul în timpul sezonului respectiv.

    „Începem să aducem branduri cu care să putem lucra în timpul sezonului, comandăm din nou produse care s-au vândut – acolo unde furnizorii permit restocarea”, a menţionat CEO-ul Fashion Days, adăugând că această abordare a ajutat foarte mult retailerul în atingerea obiectivului de profitabilitate.
    „Când un client vedea un produs şi apoi nu mai era în stoc ca să îl comande, pierdeam o comandă. Şi nu mai vrem să pierdem nicio comandă.”

    Toate aceste schimbări de strategii şi introducerea de noi funcţionalităţi şi servicii fac parte din planul Fashion Days pentru a-şi atinge obiectivul de profitabilitate.

    „Acum noi ne axăm pe profitabilitate, ceea ce ne-a determinat de altfel să ne schimbăm strategia”, a subliniat Robert Berza. El a menţionat că în a doua jumătate a anului trecut Fashion Days a înregistrat mai multe luni pe profit în România.

    „Anul acesta vom fi pe muchie, însă pierderile vor fi sub 2% pentru Fashion Days România, ceea ce înseamnă aproape atingerea obiectivului. De anul viitor, vom trece însă cu siguranţă pe plus.”

    De la înfiinţarea Fashion Days în 2009 de către un grup de investitori din Elveţia şi până în prezent, retailerul online nu a raportat profit în niciun an, conform datelor înregistrate la Ministerul de Finanţe, până în 2017, când businessul a fost integrat în cadrul Dante International, compania care gestionează şi eMAG – cel mai mare retailer online din România.

    Anul trecut, Fashion Days România a înregistrat afaceri de 250 milioane lei, cu circa 30% mai mari faţă de 2017, avansul fiind generat de creşterea numărului de comenzi primite şi de majorarea valorii medii a coşului de cumpărături ca urmare a schimbărilor realizate. Veniturile nu includ şi vânzările realizate de Fashion Days şi în Bulgaria sau Ungaria şi nici cele realizate prin intermediul platformei eMAG marketplace.

    Pentru anul acesta, ţinta retailerului online de fashion este de a-şi menţine creşterea de 30% a afacerilor locale, aceasta fiind cu mult peste avansul pieţei de profil. Piaţa de fashion online din România este estimată la circa 250-300 de milioane de euro, ceea ce reprezintă aproximativ 9-10% din întreaga industrie de profil. Cu un an în urmă însă, ponderea vânzărilor online era de circa 7-8% din întreaga industrie de modă.

  • Suma fabuloasă câştigată de Halep pentru FIECARE MINUT petrecut pe iarba de la Wimbledon

    Simona Halep a devenit prima jucătoare din România care se impune la turneul de grand slam de la Wimbledon, cel mai vechi turneu de tenis din lume.
     
    După performanţa remarcabilă din finala cu Serena Williams, pe care a învins-o cu 6-2, 6-2 în mai puţin de o oră, Halep a încasat un cec în valoare de 2.955.423 de dolari, cel mai mare al carierei.
     
    Finala nu a fost însă singurul meci pe care Halep l-a terminat în două seturi; de altfel, singura jucătoare care i-a ridicat probleme a fost Mihaela Buzărnescu în turul II.
     
    Astfel, Simona Halep a petrecut, în total, 569 de minute pe teren în cele şapte meciuri câştigate la Wimbledon. Un calcul simplu arată că ea a câştigat peste 5.000 de dolari pentru fiecare minut petrecut pe iarba londoneză, mai exact 5.194 dolari.
     
    De-a lungul întregii cariere, Simona Halep a câştigat, din premii, peste 33 de milioane de dolari.
  • Cum trăiesc oamenii în oraşul spaniol care a interzis toate maşinile. “Pentru mine, aici e Paradisul” – GALERIE FOTO – VIDEO

    În Pontevedra, oraşul spaniol care a oprit traficul în centru şi a impus reguli stricte de circulaţie la periferie, oamenii nu strigă unii la alţii, sau o fac mai rar. 
     
    Nu eşti deranjat de turaţia motoarelor, de claxoane enervante, de scârţâit de roţi, şi nu trebuie să ţipi pentru a acoperi larma iscată de trafic, sunet specific pentru multe oraşe spaniole.
     
    În schimb, ceea ce poţi auzi este cântecul păsărilor, clinchetul linguriţelor care amestecă cafeaua sau vocea oamenilor. Profesorii nu trebuie să stea cu grijă că vreunul din copii ar putea sări în stradă.

    Miguel Anxo Fernández Lores este primar al oraşului din 1999. Înainte de a primi mandatul, traficul depăşea, pe strada unde are amplasat biroul, 14.000 de maşini pe zi. După ce a devenit primar, lună Lores a pavat cu granit, într-o singură lună, toţi cei 300.000 de metri pătraţi din centrul medieval.

    „Centrul istoric a fost mort”, spune el, citat de The Gurardian. „Acesta a fost un oraş în declin, poluat, şi au fost multe accidente de trafic. Majoritatea persoanelor care au avut şansa de a pleca au făcut acest lucru. La început ne-am gândit să îmbunătăţim condiţiile de trafic, dar nu am putut să găsim un plan funcţional. În schimb, am decis înapoiem spaţiul public locuitorilor şi, pentru a face acest lucru, am decis să scăpăm de maşini”.

    Aşa că au oprit autoturismele care traversează oraşul şi au scăpat de parcările de pe străzi, deoarece oamenii care caută un loc unde să parcheze sunt cei care cauzează cea mai mare aglomeraţie. Au închis toate parcările de la suprafaţă, din centrul oraşului, şi au deschis parcări subterane şi la periferie, cu peste 1.600 de locuri libere şi au redus limita de viteză la 30 km / h.

    „Dacă cineva vrea să se căsătorească în zona fără autovehicule, mirele şi mirele pot veni într-o maşină, dar toţi ceilalţi trebuie să meargă pe jos”, spune el. “La fel este şi în cazul înmormântărilor.”

    Beneficiile sunt numeroase. Pe aceleaşi străzi în care au murit 30 de persoane în urma accidentelor de circulaţie în perioada 1996-2006, doar trei oameni au murit în următorii 10 ani şi nici unul din anul 2009. Emisiile de CO2 au scăzut cu 70%, aproape trei sferturi din călătorii sunt făcute cu bicicleta, iar în timp ce populaţia altor oraşe din regiune se diminuează, Pontevedra a câştigat 12.000 de locuitori noi. De asemenea, refuzul autorităţilor de a semna aprobări pentru marile centre comerciale a însemnat că întreprinderile mici – care nu au putut să reziste crizei economice spaniole îndelungate – au reuşit să rămână pe linia de plutire.

    „Problema este că dimineaţa, pe cele câteva străzi unde automobilele sunt permise, există blocaje în trafic”, spune Ramiro Armesto, un locuitor din oraşul spaniol. „Nu există nici un transport public de la parcările auto în centru. Pe de altă parte, am locuit în Valencia şi în Toledo, dar nu am trăit niciodată într-un oraş cu un trai la fel de uşor ca aici”. Un altul, Raquel García spune: „Am locuit în Madrid şi în multe alte locuri şi pentru mine acest oraş este ca un paradis. Chiar dacă plouă, merg peste tot. Este, de asemenea, un loc minunat pentru a avea copii “.

    Lucrările au fost finanţate pe plan local şi nu au primit niciun ajutor din partea administraţiei regionale sau centrale.

  • Europenii vor să impună taxe vamale unor importuri din Statele Unite

    Preşedintele Donald Trump a ameninţat, marţi, că va impune taxe vamale crescute pe produse de Uniunea Europeană în valoare de 11 miliarde de dolari pentru ceea ce consideră Washingtonul drept subvenţii acordate constructorului european Airbus.

    Măsurile UE vine în contextul plângerii înaintată Organizaţiei Mondiale a Comerţului asupra subvenţiilor acordate de Guvernul american companiei Boeing.

    OMC nu a luat o decizie finală în aceste cazuri.

    Comisia Europeană anunţa la începutul acestei săptămâni că lucrează la contramăsuri în cazul Boeing. Instituţia s-aa declarat deschisă discuţiilor cu SUA, cu condiţia ca acestea să nu conţină condiţii prealabile şi să vizeze obţinerea unui rezultat corect.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Italienii de la UniCredit trebuie să plătească aproape 1 miliard de dolari statului american după ce a încălcat sancţiunile impuse Iranului

    UniCredit se apropie de încheierea unei înţelegeri cu autorităţile americane pe fondul acuzaţiilor potrivit cărora banca a furnizat servicii financiare în dolari clienţilor iranieni, încălcând astfel sancţiunile SUA aplicate Iranului, scrie Bloomberg.

    Acordul ar ajunge la 900 de milioane de dolari, dar ar putea scăpa gigantul UniCredit de urmărirea penală.

    O înţelegere de un asemenea nivel ar deveni una dintre cele mai mari penalizări aplicate de SUA pentru încălcarea sancţiunilor impuse altor ţări. Singurele bănci care au încheiat acorduri mai mari cu statul american sunt Societe Generale, Commerzbank, HSBC şi BNP Paribas. Dintre acestea, doar BNP Paribas şi-a recunoscut vina.

    „Este o veste foarte bună pentru UniCredit deoarece elimină unul dintre riscurile variabile ale băncii. Asta ar putea îmbunătăţi evaluarea businessului creditorului în viitor”; spune Fabrizio Bernardi, analist în cadrul Fidentiis Equities.

    CEO-ul Jean Pierre Mustier a moştenit acest caz de la echipa anterioară de conducere atunci când a preluat cârma creditorului italian în iulie 2016. El a anunţat că a făcut provizioane legate de aceste acuzaţii încă din luna noiembrie şi spunea că nu va avea niciun impact asupra conturilor băncii.

    O înţelegere ar trebui să fie anunţată în săptămânile următoare, potrivit aceleiaşi surse. Investigaţia asupra UniCredit este derulată în prezent de Departamentul de Justiţie, Departamentul Trezoreriei pentru Controlul Activelor Străine, Rezerva Federală, procurorul Manhattan-ului şi Departamentul pentru Servicii Financiare din New York.

    Divizia germană a UniCredit, HypoVereinsbank, a fost citată în martie 2011 de Biroul Procurorului din New York cu privire la o serie de tranzacţii derulate cu mai multe entităţi iraniene care se aflau sub sancţiunile SUA.

    Creditorul a format provizioane de 831 milioane dolari în T3 2018.

     

  • Uber dă în judecată oraşul New York pentru că vrea să plafoneze permanent numărul de licenţe de ride-sharing ce pot fi emise

    Uber dă în judecată oraşul New York din cauza unei limite temporare impuse de autorităţi asupra numărului de licenţe noi ce pot fi emise pentru companiile de ridehailing, potrivit CNN.

    Autorităţile au impus temporar limita pentur a decongestiona traficul, însă oficialii companiei acuză autorităţile că vor să stabilească permanent această limaită.

    În cadrul plângerii formulate de Uber la Curtea Supremă a statului New York, Uber cere oraşului să îndepărteze plafonul pentru a continua să adauge licenţe noi pe străzile oraşului, în conformitate cu cererea.

    În luna august, autorităţile au aprobat un pachet de legi care vrea să limiteze numărul de maşini de ride-sharing care activeaqză pe străzile oraşului, şi le-a cerut companiilor precum Uber şi Lyft să plătească un anumit salariu minim şoferilor.

    Această plafonare trebuia iniţial să dureze doar un an pentru a reduce congestionarea traficului, însă Uber acuză primăria că nu ia în calcul şi celelalte motive pentru starea agravată a traficului.

    Uber susţine că primarul Bill de Blasio vrea să facă transforme această plafonare într-una permanentă.

     

     

  • Prima lună cu Ordonanţa 114 pe masă: Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 12 miliarde de lei, mai multe companii au transferat povara către clienţi iar euro a atins maximul istoric

    „Nu putem trăi izolaţi unii de alţii. Nu poate exista un guvern închis în nişte camere de unul singur şi care să ia decizii care ne privesc pe toţi”, spune Dragoş Roşca, preşedintele Romanian Business Leaders (RBL), o asociaţie care reuneşte o comunitate de antreprenori şi manageri din România, în cadrul unui eveniment organizat săptămâna trecută, ce a avut ca temă efectele economice ale OUG 114 după prima lună de la intrarea în vigoare, precum şi modul în care antreprenorii văd proiectul de buget anunţat de guvern.

    „OUG 114 este mărul discordiei şi al problemelor cu care se confruntă mediul economic, dar şi cel politic”, spune Dragoş Roşca.

    Acţiunile guvernamentale luate în lipsa unui dialog cu mediul de business derutează antreprenorii şi investitorii, care nu mai ştiu la ce costuri să se aştepte, ce anume ar putea să se întâmple şi în ce formă. Astfel, OUG 114 pune sub stres mediul de afaceri românesc, care ia poziţie şi critică hibele ordonanţei din decembrie 2018.

    Analiştii consideră că noile modificări fiscale determină scăderea profitabilităţii şi a veniturilor companiilor, scăderi care pot duce la oprirea sau îngreunarea investiţiilor. De asemenea, şi şeful Romgaz a ieşit public cu estimări preliminare conform cărora atât cifra de afaceri, cât şi profitabilitatea companiei vor scădea cu 20-25% în 2019.

    Pe piaţa de capital, brokerii consideră că amânarea publicării bugetului a tras în jos bursa locală. Companiile listate la Bucureşti au pierdut 12 miliarde de lei din capitalizare de la Ordonanţa 114, echivalentul a 7,5%, ajungând astfel la 149 de miliarde de lei.

    Reprezentanţi ai companiilor au comparat ordonanţa din decembrie cu alte ordonanţe pe care guvernul le-a introdus de-a lungul timpului şi la care a renunţat în scurt timp sau nu au fost adoptate de Parlament tocmai pentru că au prezentat multe hibe. Taxa pe stâlp, acciza la carburant, split TVA-ul, transferul contribuţiilor de la angajator la angajat sunt doar câteva dintre măsurile menţionate. Acele taxe mergeau către primării, care au constatat că duc lipsă de bani. Astfel, constituirea noului buget, de anul acesta, dă naştere la mari tensiuni în zona politică în ceea ce priveşte administraţia publică locală.

    Companiile româneşti, faţă în faţă cu OUG 14

    Dragoş Petrescu, preşedinte şi fondator City Grill şi membru în boardul RBL, consideră că această ordonanţă a fost marketată ca fiind o acţiune împotriva lăcomiei companiilor, cu predilecţie a companiilor străine, dar aceasta este o promovare falsă. Petrescu spune că, în realitate, companiile româneşti vor fi cel mai afectate, prin creşterea cheltuielilor de finanţare, dar şi, în mod indirect, prin oprirea investiţiilor.

    Costurile suplimentare pe care le au companiile nu pot fi suportate de creşterea preţului serviciilor sau produselor. „Raţional, pentru bugetul pe 2019 avem trei puncte importante de creşteri de cost. Unul pleacă de la costul valutar, cu o incidenţă între 5% şi 10% (costuri cu materii prime, costuri cu servicii, tot ce înseamnă import ş.a.). Apoi, costul cu resursa umană, între 10% şi 15%, pe fondul creşterii bazei salariului minim pe economie. Trei, costurile cu energia, pe care noi le-am estimat între 20% şi 30% pe tot anul”, spune antreprenorul, care menţionează că nu ne mai putem gândi la investiţii atât timp cât marja de profitabilitate este astăzi, cel puţin în prognoză, aproape de 0.

    Fără 5G din cauza politicului

    Primele reacţii din partea companiilor de telecomunicaţii arată că acestea nu mai vor să participe la licitaţia privind tehnologia 5G, „pentru că nimeni nu poate să facă o investiţie atât de mare atât timp cât nu ştie care va fi cadrul legislativ clar pe următorii 10-15 ani”, spune Dragoş Roşca. Investiţiile în fibră optică de acum 15-20 de ani fac ca România să fie astăzi extrem de competitivă în acest domeniu. Acele investiţii au pus bazele unei industrii IT care la acest moment înseamnă aproape 10% din PIB-ul României. Dacă investiţia în tehnologia 5G ar fi ratată pe fondul OUG 114, alte ţări ar putea face acest pas înaintea noastră. „Ne vom trezi peste 4-5 ani că nu mai suntem acea destinaţie bună de investiţii”, spune Dragoş Roşca.

    Kilometri de autostrăzi, din nou în aşteptare

    Industria cimentului şi a fier-betonului nu intră sub incidenţa ordonanţei, fiind vorba despre materiale semifabricate, dar efectele acesteia se simt şi în sectorul construcţiilor. Conform producătorilor de materiale de construcţii şi constructorilor, faptul că guvernul recunoaşte sectorul construcţiilor ca sector de prioritate naţională este o măsură binevenită.

    Mihai Rohan, preşedintele patronatului din industria cimentului, CIROM, spune că 1 euro investit în construcţii atrage în economia pe orizontală circa 3 euro. Este o măsură foarte binevenită, dar nu suficientă, spune acesta. „Din bugetul recent, studiile de fezabilitate pentru autostrada A7 nu s-au finalizat, autostrada A8, care a fost decisă de Parlament, nu s-a bugetat nici ea şi suntem în urmă cu 400 de kilometri de cale ferată pentru anul 2017 faţă de angajamentele luate în cadrul UE”, spune Mihai Rohan.

    „Stabilirea acelui plan de 80% din cifra de afaceri pe acele domenii CAEN, vreo 16 la număr, este arbitrară. Altă năzbâtie este stabilirea cifrei de afaceri lunar şi cumulat la începutul anului. În ianuarie, februarie, martie, în sectorul construcţiilor nu prea există activitate”, spune Mihai Rohan, care a afirmat că o altă idee la care s-au gândit ar fi suspendarea aplicării Ordonanţei 114 până anul viitor, timp în care se pot observa toate consecinţele pe care le are o astfel de abordare.

    Mai puţine finanţări

    În sectorul financiar-bancar, impactul major se resimte în rândul finanţărilor. Tiberiu Moisa, directorul general adjunct al Băncii Transilvania, spune că accesul la finanţare nu este constant, este foarte bun în zona de vârf şi este foarte modest la bază, unde doar în ultimii trei ani Banca Transilvania a finanţat peste 50.000 de IMM-uri mici.

    „Accesul la finanţare este dependent de profit şi de capacitatea de dezvoltare a instituţiilor financiare. În momentul în care afectezi profitul, afectezi capacitatea de dezvoltare a acestor companii şi, implicit, modul în care instituţiile financiare susţin economia şi societatea românească. Dacă sectoarele transversale, care susţin toate celelalte sectoare pentru a crea valoare adăugată, îşi regândesc bugetele ca să poată susţine financiar acest nivel excesiv de taxă, asta înseamnă mai puţine investiţii, fapt care atrage mai puţină valoare adăugată în întreg lanţul valoric din economie. Ce investim astăzi face diferenţa mâine, iar dacă sectoarele transversale nu pot investi doar ca să poată susţine o taxă suplimentară, atunci avem o economie mincinoasă”, spune şeful adjunct al BT, care are convingerea că OUG 114 va avea în 2020 cu totul altă formă decât cum arată astăzi, pentru că este injustă în primul rând pentru economie şi este contraproductivă.

    Costuri mai mari cu factura de energie

    La nivel energetic, în urma restrângerii veniturilor pe care companiile din energie le au pentru energia vândută consumatorilor casnici, efectul final este, cel mai probabil, creşterea preţurilor către consumatorii finali, dar şi inflaţia. Dragoş Roşca spune că pentru companiile din servicii impactul va fi mai mic decât pentru companiile din producţie.

    Statul român a pierdut 1,16 miliarde de lei din capitalizarea companiilor din energie în 2018. Adrian Volintiru, directorul general al Romgaz, unul din cei mai mari doi producători de gaze naturale din România şi singurul controlat de stat, a făcut deja estimări preliminare conform cărora atât cifra de afaceri, cât şi profitabilitatea companiei vor scădea cu 20-25% în 2019, în ciuda unei estimări în creştere a producţiei de gaze.

    Critici au existat şi în ceea ce priveşte ordonanţa de la nivel guvernamental prin care se translatează amenzile referitoare la acest subiect de la un cuantum între 2.000 şi 100.000 de lei la procente din cifra de afaceri, de 3-4-5%. Acest sistem de amendare este foarte restrâns la nivelul Uniunii Europene, domeniul concurenţei fiind unul dintre puţinele în care se aplică.

    Creşterea salariului minim pe economie la 3.000 de lei este o altă chestiune cu implicaţii majore (presiune pe costuri, pe preţuri) contestată de companii.
    Reprezentanţii businessului românesc spun că greva fiscală nu reprezintă o rezolvare şi că se aşteaptă la o comunicare mai eficientă cu guvernanţii şi la modificări favorabile ale Ordonanţei 114. 

  • RĂSTURNARE uriaşă de situaţie după noil taxe impuse de PSD băncilor. Cum vor scoate de fapt mai MULŢI bani din buzunar românii

    OUG 114 prevede taxarea pe cifra de afa­ceri a companiilor din energie şi impozi­ta­rea di­fe­­renţiată a activelor bancare în funcţie de ni­­velul dobânzii Robor, ceea ce înseamnă că lo­­veşte în cele mai reprezentative sectoare de la bursa românească: bancar şi energie.
     
    „În sectorul energiei electrice, această taxă (de 2% pe cifra de afaceri – n.red.) li se va im­pune producătorilor, distribuitorilor, transpor­ta­torului şi furnizorilor, ceea ce s-ar putea re­simţi de câteva ori în factură: atât în preţul de achi­ziţie a energiei electrice, cât şi în tarifele de transport şi de distribuţie şi preţul serviciilor de furnizare“, spune Irina Răilean, analist finan­ciar la Banca Transilvania.
     
    Guvernul a decis ca de la 1 ianuarie 2019 să ta­xe­ze diferenţiat activele băncilor în cazul în care media trimestrială a Robor depăşeşte pra­gul de 2% pe an, însă modalitatea de calcul nu este încă limpede: dacă se calculează la acti­ve­le trimestriale sau dacă se calculează la cele de fi­nal de an. Potrivit unei analize ZF băn­cile ar pu­tea plăti fie 5,3 mld. lei în primul scenariu, fie 1,3 miliarde de lei conform celui de-al doilea. 
     
  • Germania nu consideră necesar ca UE să impună noi sancţiuni Rusiei

    ”În momentul de faţă cred că ar fi greşit să discutăm despre noi sancţiuni, deoarece se depun eforturi pentru reducerea tensiunilor”, a afirmat Mass într-o conferinţă de presă.

    ”Din partea Germaniei nu va exista nicio propunere legate de impunerea unor noi sancţiuni. Nu am văzut să existe un consens în acest caz între statele UE”, a adăugat acesta.

    Heiko Mass s-a întâlnit vineri cu omologul său din UE, Federica Mogherini, la Lisabona.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Autorităţile din Franţa iau în considerare impunerea de sancţiuni împotriva Arabiei Saudite

    Ministrul a făcut apel la autorităţile din Arabia Saudită să descopere adevărul în acest caz, să identifice persoanele vinovate şi să le pedepsească.

    „Până acum, persoanele responsabile şi circumstanţele acestui atac nu au fost făcute publice şi nu au fost evaluate. Vom continua să cerem adevărul. Până acum nu l-am primit”, a declarat Le Drian, criticând faptul că Arabia Saudită a oferit mai multe explicaţii contradictorii privind cazul Khashoggi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro