Tag: impozit

  • Atenţie, contribuabili: ANAF reaminteşte că Declaraţia Unică se depune până la finalul lunii

    Declaraţia Unică se completează şi se depune până la data de 31 iulie după ce termenul iniţial de 15 martie a fost amânat, potrivit unui anunţ prin care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), reaminteşte contribuabililor că se apropie data limită.

    Prin Declaraţia Unică, contribuabilii trebuie să declare, după caz, impozitul pe veniturile realizate din România sau/şi din străinătate în anul 2018, impozitul pe venitul estimat a se realiza din România în anul 2019 sau impozitul aferent normei de venit şi venitul estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuţii sociale pentru anul 2019 şi, după caz, contribuţiile sociale datorate în anul fiscal 2018.

    Declaraţia unică se poate depune prin serviciul Spaţiul Privat Virtual sau poate fi transmisă ANAF prin intermediul serviciului “Depunere declaraţii”, disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro, pe baza unui certificat digital calificat.

    De asemenea, “Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice” se poate transmite şi prin poştă sau se poate depune la sediul unităţilor fiscale.

     

     

  • Proiect: Scutiri de impozit şi deduceri pentru privaţii care angajează tineri absolvenţi

    „Acestă prevede facilitaţi fiscale pentru încurajarea mediului privat sa angajeze tineri absolvenţi de scoala profesionala, liceu sau facultate. ​Principalele provocări la care trebuie să răspundă atât economia României, cât şi economia europeană sunt reprezentate de şomajul extrem de ridicat în rândul tinerilor, concomitent cu agravarea deficitului de forţă de muncă în sectorul privat. Din păcate, autorităţile guvernamentale consideră că este mai la îndemână şi mai puţin costisitoare soluţia -importului- de forţă de muncă din spaţiul extra-comunitar, deşi sute de mii de tineri absolvenţi nu au un loc de muncă şi nici nu se pot integra pe piaţa muncii din cauza lipsei toate de experienţă în câmpul muncii”, potrivit expunerii de motive.

    Astfel, Florin Roman propune instituirea, începând cu 1 ianuarie 2020, a programului naţional „Primul loc de muncă pentru tinerii absolvenţi”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SURPRIZĂ: Uber a plătit impozit pe profit cât cele mai mari 8 companii de taximetrie din Bucureşti la un loc

    Astfel, potrivit datelor publice pe anul 2017, Uber Systems România a înregistrat o cifră de afaceri de circa 7 milioane lei, la care a raportat un profit brut de 666.585 lei din care a plătit impozit pe profit de 213.031 lei.

    În acelaşi timp, cele mai mari opt companii de taximetrie au raportat venituri cumulate de circa 178 milioane lei, din care au plătit un impozit total de circa 223.000 lei.
     
    Cea mai mare cifră de afaceri dintre cele opt companii este înregistrata de firma AUTO COBĂLCESCU, cu 117,15 milioane lei, la care a raportat pierderi de circa 2,93 milioane lei.
     
    Pe locul doi în topul afacerilor dintre aceste firme s-a situat Compania de Taximetre Speed Taxi, cu afaceri de 13,8 milioane lei, un profit brut de 1,62 milioane lei, din care a plătit un impozit pe profit de 191.450 lei – cel mai mare de altfel dintre aceşti actori economici.
    În top 8 companii, cel mai mare impozit pe profit a fost plătit în 2017 de Allegro Maxi Taxi, cu 10.973 lei impozit, Prof Taxi cu 8.340 lei impozit, CRISTAXI Service cu impozite de 6.920 lei şi RO –STEF Trading cu 5.374 lei.

    Completând acest top sunt AUTO COBĂLCESCU, MERIDIAN şi SPRINT 2001 care au raportat pierderi.

     
  • Încă o categorie de salariaţi ar putea fi scutită de la plata impozitului pe venit

    Jurnaliştii ar putea fi scutiţi de plata impozitului pe venit pe fondul unui proiect de lege pentru completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal, după ce Senatul a adoptat tacit propunerea – care s-ar putea oficializa după şedinţa de astăzi.

    Astfel, potrivit propunerii, Codul Fiscal ar urma să fie completat cu un nou punct la articolul 7 – „48. Activitate de jurnalism – cercetarea, investigarea, interpretarea şi comunicarea ştirilor şi informaţiilor publice prin intermediul ziarelor, televiziunii, radioului şi altor mijloace de informare în masă, respectiv controlul funcţionării tehnice a echipamentelor pentru a înregistra şi edita imaginile şi sunetul şi pentru transmiterea pentru emisiunile radio şi televiziune a imaginilor şi sunetelor, precum şi a altor tipuri de semnale de telecomunicaţii terestre, amrine sau aeriene, care se desfăşoara în baza unui contract de muncă şi a unui contract de drepturi de autor”, în conformitate cu forma iniţiatorului.

    Propunerea a fost trimisă spre Senat încă din luna februarie şi a fost iniţiată de mai mulţi parlamentari PSD, ALDE şi PMP.

    „Mass-media reprezintă un fenomen valoros şi eficient în transmiterea informaţiilor, având, în acest context, receptivitate şi influenţe modelatoare şi educaţionale deosebite asupra publicului larg de toate vârstele, de toate profesiile, de toate convingerile. Jurnaliştii se ocupă atât cu informarea cetăţenilor cu privire la lucrurile relevante din societate, dar şi cu obţinerea de informaţii concrete şi corecte, deoarece nu orice informaţie are putere de a stârni curiozitatea publicului. Fiecare jurnalist intră în contact cu diferite informaţii şi le alege numai pe acelea pe care le consideră demne de interes, demne de a fi făcute publice, demne de a justifica efortul necesar verificării şi prelucrării lor pentru a deveni material de presă. Principala valoare la care ţin jurnaliştii şi la care trebuie să ţină societatea este libertatea presei, aceasta presupune recunoaşterea dreptului jurnalistului de a căuta informaţii şi de a exprima opinii, fără a fi îngrădit de vreo autoritate”, se arată în expunerea de motive.

    Astfel, jurnaliştii s-ar alătura celorlalte categorii de salariaţi scutite de la plata impozitului, precum programatorii, muncitorii din construcţii, sezonierii din turism, cercetătorii şi persoanele cu handicap.

    Scutirea ar fi aplicată atât veniturilor obţinute dintr-un contract de muncă, cât şi celor din drepturi de autor.

    Pentru ca proiectul să devină lege trebuie să primească şi aprobarea deputaţilor.

     

     

  • O nouă categorie profesională ar putea fi scutită de impozitul pe venit

    Propunerea legislativă, nr B22/2019, pentru completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, prevede o nouă categorie profesională care ar putea fi scutită, după adoptarea legii, de plata impozitului pe venit.

    Propunerea legislativă, depusă la Senat pe 7 februarie 2019, prevede introducerea unui nou punct, pct.5, la articolul 60 din Codul Fiscal(Scutiri) şi are următorul conţinut:  “persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art.76 alin. (1)-(3) şi pentru veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, ca urmare a desfăşurării activităţii de jurnalism, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului muncii şi justiţiei sociale şi al ministrului finanţelor publice.”, conform documentului oficial.

    Citiţi mai mult pe zf.ro.

     

     

  • CUTREMUR fiscal: ”Salariul va EXPLODA cu 20% şi vom avea impozit pe venit ZERO pentru milioane de români”

    „Munca în România este extrem de taxată. Studiul Deloitte pune România pe locul 1 în Europa de Est. Trebuie o reducere substanţială a impozitelor pe muncă. (…) Vrem să menţinem cota unică dar să exxiste un prag sub care să nu se mai plătească impozite. Vrem să nu să mai impoziteze sărăcia. Vrem un impozit gradual, un CAS mai mic pentru tineri şi impozit pe venit zero pentru salariul minim”, explică Claudiu Năsui, deputat USR Bucureşti.
     
    Membrii USR propun CAS progresiv în funcţie de vârsta. Astfel, ei vor ca tinerii de până la 21 de ani să fie scutiţi de CAS şi să contribuie gradual la pensie după această vârstă. Contribuţia  pentru pensii se va mări cu 5% pentru fiecare an până la cota standard de 25%, se arată în propunerile USR.
     
  • Cum vrea USR să reinventeze taxele pe muncă: Impozit pe venit zero pentru salariul minim, CAS progresiv şi scutire la plată până la 21 de ani. Salariul efectiv va creşte cu 20%

    „Munca în România este extrem de taxată. Studiul Deloitte pune România pe locul 1 în Europa de Est. Trebuie o reducere substanţială a impozitelor pe muncă. (…) Vrem să menţinem cota unică dar să exxiste un prag sub care să nu se mai plătească impozite. Vrem să nu să mai impoziteze sărăcia. Vrem un impozit gradual, un CAS mai mic pentru tineri şi impozit pe venit zero pentru salariul minim”, explică Claudiu Năsui, deputat USR Bucureşti.
     
    Membrii USR propun CAS progresiv în funcţie de vârsta. Astfel, ei vor ca tinerii de până la 21 de ani să fie scutiţi de CAS şi să contribuie gradual la pensie după această vârstă. Contribuţia  pentru pensii se va mări cu 5% pentru fiecare an până la cota standard de 25%, se arată în propunerile USR.
     
  • ANAF efectuează controale la trei bănci. Vizează impozitul pe profit datorat în perioada 2013 – 2017

    Banca a fost avizată în data de 10 ianuarie cu privire la efectuarea inspecţiei, precizează documentul.
     
    DGAMC desfăşoară în prezent inspecţii fiscale parţiale şi la alte două instituţii bancare. Acestea au fost începute în anul 2018 şi vizează impozitul pe profit şi impozitul pe veniturile obţinute din România de persoane juridice nerezidente în perioada 2011 – 2016, respectiv 2012 – 2017.
     
    Direcţia pentru mari contribuabili nu desfaşoară alte acţiuni de verificare la alte instituţii din sistemul bancar.
     
    Inspecţiile fiscale parţiale, mai sus menţionate, se desfăşoară în baza analizei de risc fiscal şi în cadrul acestora sunt verificate toate operaţiunile şi aspectele care sunt relevante pentru determinarea corectă a bazei impozabile, în perioada avizată, precizează ANAF.
     
  • CUTREMUR total în piaţa muncii! Guvernul vrea să scutească o nouă categorie profesională de la plata impozitului

    Propunerea legislativă, depusă la Senat pe 7 februarie 2019, prevede introducerea unui nou punct, pct.5, la articolul 60 din Codul Fiscal(Scutiri) şi are următorul conţinut:  “persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art.76 alin. (1)-(3) şi pentru veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, ca urmare a desfăşurării activităţii de jurnalism, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului muncii şi justiţiei sociale şi al ministrului finanţelor publice.”, conform documentului oficial.

  • De ce este supărat Ministerul Finanţelor pe bancheri? Băncile au plătit în 2018 impozit pe profit de 1,2 miliarde de lei, maximul ultimilor 8 ani. Este al doilea cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, după 2009, când băncile au virat la buget 1,23 mld. lei

    Băncile au plătit în 2018 impozit pe profit de 1,2 mld. lei, cu 76% mai mult decât în 2017.. Impozitul pe profit virat de bănci în 2018 a fost cel mai mare din ultimii opt ani şi al doilea din ultimul deceniu. Băncile au plătit impozit pe profit mai mare decât în 2018 doar într-un an, în 2009, de circa 1,23 mld. lei.

    După ce în 2017 câştigul băncilor a ajuns la 5,3 mld. lei, în primele nouă luni din 2018 sis­te­mul bancar a reuşit să obţină un profit net re­cord de 5,74 mld. lei, după cum reiese din datele BNR. În ultimul deceniu, şase ani de profit a bifat sectorul bancar autohton şi patru ani de pierderi.
     
    Cu toate că guvernul a introdus taxa ban­cară, care mănâncă între 70% şi 90% din profitul băncilor, Ministerul Finanţelor aşteap­tă, surprinzător, impozite tot mai mari din profitul băn­cilor. În 2019, impozitul pe profit de la bănci este estimat la 1,24 mld. lei, cu 2,76% peste nivelul din 2018, iar tendinţa aşteptată este de creştere a încasărilor din această sursă în anii 2020, 2021 şi 2022 cu ritmuri de 2,6%, 2,5%, respectiv 2,4%, impozitul pe profit de la bănci urmând să depăşească în 2022 nivelul de 1,33 mld. lei.