Noua lege vizează în primul rând o mai bună structură a conducerii asociaţiilor de proprietari, precum şi clarificarea atribuţiilor fiecăruia. ”Preşedintele asociaţiei de proprietari şi membrii comitetului executiv pot fi remuneraţi pe baza unui contract de mandat, conform hotărârii adunării generale a proprietarilor, consemnată în procesul-verbal. Pentru neîndeplinirea atribuţiilor ce le revin, sau pentru depăşirea atribuţiilor legale şi statutare, preşedintele asociaţiei, membrii comitetului executiv, respectiv membrii comisiei de cenzori ori, după caz, cenzorul răspund personal sau solidar, pentru daunele şi prejudiciile cauzate proprietarilor sau terţilor, după caz.”
Tag: imobile
-
Noile taxe pe care trebuie să le plătiţi. Toţi românii care au o casă vor scoate mai mulţi bani din buzunar
Noua lege 196/2018 a Asociaţiilor de proprietari a apărut în Monitorul Oficial, urmând să fie modificate mai multe aspecte, precum înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, administrarea, întreţinerea şi folosirea imobilelor sau grupurilor de imobile din condominii. Legea se aplică proprietarilor, chiriaşilor, asociaţiilor de proprietari şi asociaţiilor de chiriaşi din condominii, potrivit actului publicat în Monitorul Oficial.Una dintre schimbările aduse de noua lege este introducerea obligativităţii strângerii fondului de rulment, în scopul asigurării sumelor necesare pentru plăţi curente. Asociaţia de proprietari este obligată să stabilească cuantumul şi cota de participare a proprietarilor la constituirea fondului de rulment.Fondul de rulment se va stabili astfel încât să poată acoperi cheltuielile curente ale condominiului la nivelul unei luni calendaristice. Stabilirea cuantumului se face prin echivalare cu suma care a fost necesară pentru acoperirea cheltuielilor lunare înregistrate de asociaţia de proprietari în anul anterior, la nivelul lunii cu cheltuielile cele mai mari, majorate cu rata inflaţiei, iar în cazurile asociaţiilor de proprietari nou-înfiinţate, prin aproximarea acestuia cu fondul de rulment stabilit la alte asociaţii de proprietari echivalente ca mărime. -
Se SPARGE bula imobiliară. Preţurile apartamentelor au început să se PRĂBUŞEASCĂ
Modificările fiscale care vor scădea cererea şi standardele ridicate ale creditorilor când vine vorba de finanţare sunt doi factori care răcesc piaţa. Acest lucru ar putea avea implicaţii mai profunde din moment ce bogaţii lumii au cumpărat proprietăţi pe mai multe continente, asta însemnând că un punct de cotitură într-o ţară ar putea avea efecte şi în alte părţi ale lumii, potrivit Fondului Monetar Internaţional.Preţurile imobiliarelor în Marea Britanie încep să scadă pe fondul îngrijorărilor despre impactul pe care îl va avea Brexit, al încetinirii creşterii economice, dar şi din cauza preţurilor mari care temperează cererea. Preţul proprietăţilor din cele mai bune cartiere din Londra au scăzut cu aproape 18 procente de la apogeul din 2014, unele pierzând o treime din valoare.Politica de reprimare a Chinei asupra preţurilor supra-încălzite a îngheţat vânzările şi a pus valoarea imobiliarelor pe un trend descendent. Mai mult de 30 de restricţii impuse de Beijing au condus la un minim istoric al vânzărilor de imobile anul acesta.În Sidney, Australia, preţurile imobiliarelor se scufundă din cauza unei combinaţii de limitări în zona de creditare, de preţuri crescute şi eliminarea „fricii de a rata oportunitatea”. -
Legea tocmai a fost PUBLICATĂ. Toţi românii care au o casă vor scoate mai mulţi bani din buzunar. Noile taxe pe care trebuie să le plătiţi
Noua lege vizează în primul rând o mai bună structură a conducerii asociaţiilor de proprietari, precum şi clarificarea atribuţiilor fiecăruia. ”Preşedintele asociaţiei de proprietari şi membrii comitetului executiv pot fi remuneraţi pe baza unui contract de mandat, conform hotărârii adunării generale a proprietarilor, consemnată în procesul-verbal. Pentru neîndeplinirea atribuţiilor ce le revin, sau pentru depăşirea atribuţiilor legale şi statutare, preşedintele asociaţiei, membrii comitetului executiv, respectiv membrii comisiei de cenzori ori, după caz, cenzorul răspund personal sau solidar, pentru daunele şi prejudiciile cauzate proprietarilor sau terţilor, după caz.”
Una dintre schimbările aduse de noua lege este introducerea obligativităţii strângerii fondului de rulment, în scopul asigurării sumelor necesare pentru plăţi curente. Asociaţia de proprietari este obligată să stabilească cuantumul şi cota de participare a proprietarilor la constituirea fondului de rulment.Fondul de rulment se va stabili astfel încât să poată acoperi cheltuielile curente ale condominiului la nivelul unei luni calendaristice. Stabilirea cuantumului se face prin echivalare cu suma care a fost necesară pentru acoperirea cheltuielilor lunare înregistrate de asociaţia de proprietari în anul anterior, la nivelul lunii cu cheltuielile cele mai mari, majorate cu rata inflaţiei, iar în cazurile asociaţiilor de proprietari nou-înfiinţate, prin aproximarea acestuia cu fondul de rulment stabilit la alte asociaţii de proprietari echivalente ca mărime. -

Situatie stranie pe piata imobiliara. Cat au ajuns sa coste apartamentele in Timisoara
Pretul mediu pentru un apartament intr-un imobil vechi a crescut in luna februarie, fata de luna ianuarie a acestui an.
Potrivit specialistilor de la imobiliare.ro, pretentiile vanzatorilor au crescut cu 0,7%, asta insemnand ca in luna februarie, apartamentele din Timisoara s-au vandut cu un pret de 1.159 de euro/mp, mai scump fata de luna ianuarie, cand pretul mediu era 1.170 de euro/mp.
Brokerii imobiliari din Timisoara sustin ca pe piata exista cerere mare in continuare pentru apartamentele vechi, in conditiile in care unii cumparatori prefera imobilele mai batrane doar pentru ca acestea sunt amplasate mai aproape de centru, blocurile nou construite fiind majoritatea in zonele de la marginea orasului.
Din aceasta cauza, preturile pentru un apartament vechi sunt similare cu cele din imobile nou construite, ba chiar mai mari.
In acest moment, pretul pentru un apartament intr-un bloc nou se situeaza intre 1.155 de euro/mp util si 1.179 de euro/mp util, pretul fiind in scadere fata de luna ianuarie, scrie opiniatimisoarei.ro
-
Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe investeşte peste 90 de milioane de euro într-un proiect din Pipera
H Pipera Lake are ca proiectant general biroul de arhitectură Răzvan Bârsan + Partners şi va livra 1.350 de apartamente de tip studio dublu, 2 şi 3 camere, dispuse în 17 imobile cu un regim de înălţime S+P+6E+7R. Acestora li se adaugă mai mult de 1.600 de locuri de parcare, dar şi grădini proprii pentru apartamentele de la parter.
Demararea lucrărilor noului proiect imobiliar H Pipera Lake este estimată pentru primăvara lui 2018. Primele 5 clădiri cu regim de înălţime P+6E+7R vor însuma 390 de apartamente cu suprafeţe între 55 mp şi 97 mp construiţi. Primele clădiri din cadrul proiectului vor fi livrate în a doua jumătate a anului 2019.
HAGAG Development Europe este un dezvoltator imobiliar specializat în proiecte rezidenţiale şi comerciale în România. Compania este implicată în achiziţionarea, dezvoltarea şi renovarea unor imobile şi proiecte care implică mai mult de 150 de milioane de euro investite în zonele de lux şi de dezvoltare ale Bucureştiului.
Înfiinţat în 2003, Hagag Group activează ca investitor internaţional specializat în dezvoltarea, managementul şi marketingul proiectelor imobiliare. Compania este responsabilă de implementarea şi dezvoltarea unui număr considerabil de proiecte de lux, unice, amplasate în cele mai atractive locaţii din Israel.
-
Anchetă extinsă în dosarul Tel Drum. Sechestru pe toate bunurile
În ceea ce priveşte infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, procurorii spun că Tel Drum “a fost implicată în mod direct în activitatea grupului iniţiat în cursul anului 2001 de suspectul Liviu Nicolae Dragnea (la acea vreme preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman), în sensul în care, în jurul societăţii Tel Drum SA au fost construite schemele frauduloase de obţinere a fondurilor publice”.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cum poţi să cumperi un apartament în Bucureşti LA JUMĂTATE din preţul pieţei
Un studiu realizat de Imobiliare.ro arată că imobilele executate silit se tranzacţionează cu până la 70% sub media pieţei.
Datele centralizate de Imobiliare.ro, relevă o discrepanţă semnificativă între preţurile proprietăţilor executate silit de pe portal şi ale celor tranzacţionate pe piaţa liberă în primul semestru al acestui an. Luând ca exemplu Bucureştiul, ecartul dintre cele două categorii de imobile este de minimum 30%, ajungând însă la un maximum de 70%, în funcţie de sectorul de piaţă analizat.
Pe segmentul rezidenţial, cea mai mare diferenţă de preţ (pe metru pătrat), respectiv 57%, este valabilă în cazul apartamentelor – de la 1.166 de euro pe metru pătrat pe piaţa liberă, la 503 euro pe metru pătrat în cazul executărilor silite. Casele şi vilele scoase la licitaţie sunt cu 31% mai ieftine (de la 1.250 la 866 de euro pe metru pătrat), iar terenurile cu 35% (de la 1.083 la 707 euro pe metru pătrat). Pe de altă parte, cea mai mare diferenţă de preţ, respectiv 71%, se înregistrează pe segmentul spaţiilor comerciale din Capitală (de la 1.656 la 474 de euro pe metru pătrat).
La nivel naţional, apartamentele au cel mai ridicat preţ mediu pe metru pătrat dintre toate tipurile de proprietăţi executate silit, respectiv 488 de euro pe metru pătrat; acestea sunt urmate de birouri (386 de euro pe metru pătrat), case (368 de euro pe metru pătrat), spaţii comerciale (314 euro pe metru pătrat), spaţii industriale (173 de euro pe metru pătrat) şi, în cele din urmă, de terenuri (33 de euro pe metru pătrat). Din perspectiva preţului unitar, apartamentele sunt însă, de departe, cel mai ieftin tip de imobile, având, de regulă, cele mai reduse suprafeţe, conform Imobiliare.ro.
Discrepanţa ce poate fi observată la nivel naţional între preţul apartamentelor şi cel al caselor executate silit poate fi explicată prin faptul că doar 19% din ofertele din cea de-a doua categorie sunt situate în reşedinţele de judeţ, restul de 81% aflându-se în afara acesora. Astfel, proprietăţile aflate în capitale de judeţ sunt cu 1,6 ori mai scumpe decât cele din alte localităţi – 502 euro pe metru pătrat, faţă de 304 euro pe metru pătrat.
Comparativ cu a doua jumătate a anului precedent, numărul imobilelor scoase la licitaţie pe Imobiliare.ro s-a majorat cu 156% în primul semestru din 2017. Cele mai mari creşteri au avut loc pe segmentele de piaţă mai slab reprezentate, anume spaţii comerciale (+569%), spaţii industriale (+528%) şi birouri (+277%); pe de altă parte însă, numărul ofertelor de case executate silit a consemnat un avans de 155%, în vreme ce numărul apartamentelor şi al terenurilor scoase la licitaţie este mai mare cu 133% şi, respectiv, 131%.
Din totalul proprietăţilor executate silit scoase la vânzare pe Imobiliare.ro în primul semestru al acestui an, segmentul rezidenţial deţine o cotă de piaţă majoritară, respectiv 90%, aceasta fiind împărţită între case (33,5% din total), apartamente (28,6%) şi terenuri (27,8%). Restul de 10% din total este reprezentat de segmentul comercial, compus din spaţii comerciale, spaţii industriale şi birouri.
Din punctul de vedere a valorii de piaţă, segmentul terenurilor conduce detaşat în cadrul secţiunii de licitaţii de pe Imobiliare.ro, cu o pondere de 38% din total; pe următoarele locuri se situează ofertele de case (28,1%), spaţii comerciale (11,2%), apartamente (10,7%), spaţii industriale (10%) şi birouri (1,6%). Este interesant că, deşi segmentul comercial deţine o pondere de doar 10% din numărul de imobile executate silit în primul semestru din 2017, valoarea cumulată a acestora ajunge la 23% din total.
Lansat în ianuarie 2000, Imobiliare.ro este primul şi cel mai accesat portal imobiliar din România. Portalul a depăşit de curând pragul de 1.480.000 de vizitatori unici pe lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel naţional.