Tag: Ilie Sarbu

  • Săriţi, ne conduc nebunii! Perlele politice ale săptămânii

    “E un nivel superior al iresponsabilităţii la care preşedintele a ajuns şi e vorba despre o lipsă de discernământ” – premierul Victor Ponta despre blocarea bugetului de către preşedintele Băsescu

    “De la căderea comunismului nu s-a văzut un buget mai nociv” – Vasile Blaga, liderul PDL, despre proiectul de buget al USL

    “Impozitele şi taxele care sunt prevăzute în legislaţia fiscală pentru 2014 sunt adresate mediului economic, nu cetăţenilor în mod direct” – Daniel Chiţoiu, ministrul finanţelor

    “Taxatorul Ponta are o singură ţintă, cea electorală” – Andreea Paul, prim-vicepreşedinte PDL

    “Depontaminăm România! Gândim, acţionăm, vorbim, explicăm, motivăm oamenii gospodari” – Mihail Neamţu, liderul Partidului Noua Republică

    “E adevărat că avem mai multe pancarte decât membri ai opoziţiei” – Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei, despre pancartele de protest contra USL aduse de opoziţie la dezbaterea bugetului

    “Umblau prin unele locuri cu mine şi cu colegi din PNL de parcă eram sfintele moaşte” – Crin Antonescu, liderul PNL, despre cum era curtat de PSD după pierderea alegerilor prezidenţiale

  • Cine sapă groapa altuia

    Premierul Victor Ponta a afirmat că l-a sunat pe co-liderul USL, Crin Antonescu, care a fost de acord cu comisia, iar liderul Camerei, Valeriu Zgonea a adăugat că trei miniştri PNL au fost de acord. Nici Crin Antonescu, nici George Scutaru, liderul deputaţilor PNL, n-au confirmat însă că PNL ar fi la curent cu o astfel de comisie. Evident, aceasta a ridicat imediat temperatura în USL, pentru simplul motiv că tema “Ponta e un mincinos” este de departe prima în arsenalul retoric al opozanţilor din PDL şi din restul dreptei la adresa PSD şi a premierului. Ca atare, rămas pe moment în afara ostilităţilor, preşedintele Băsescu a avut grijă să toarne iarăşi gaz pe focul rivalităţii potenţiale între Ponta şi Antonescu, afirmând că dacă ar fi să aleagă la prezidenţiale între cei doi, l-ar vota pe Antonescu, deşi “amândoi sunt nişte belele”.

    Aşa se face că, exact când părea că noul circ din USL s-a calmat, cu un acord clar între Ponta şi Antonescu pe tema înfiinţării comisiei, liderul PNL a cerut ca buclucaşa comisie să fie condusă de senatorul PSD Ilie Sârbu, socrul lui Ponta, explicând că o cere special pentru a împiedica din timp tentaţia premierului de a se delimita prin metoda sa obişnuită (Parlamentul decide, Guvernul e ocupat să conducă ţara) de un eventual insucces al comisiei în a-l dovedi pe Traian Băsescu şi familia de fraude la achiziţia terenurilor din Călăraşi. Şi ca totul să aibă şi un final spectaculos, Antonescu a cerut şi demisia lui Traian Băsescu, spre a scuti ţara de subiectul “jenant” al anchetei asupra proprietăţilor familiei prezidenţiale.

  • Sârbu: Tot mai multe maşini care nu ne reprezintă, conduse de copii teribili. Au ecusoane de la Senat

     “Am văzut, nu săptămâna asta, de mai multe săptămâni, poate luni de zile, constat un lucru: tot mai multe maşini, care nu ne reprezintă, vorbesc de jeep-uri, Mercedes-uri, de tot felul, sigur, conduse de copii teribili, au pe parbriz ecusoane de la Senat. Chiar acum în deplasarea asta, pe care am făcut-o la Mediaş, în mai multe locuri am observat”, le-a spus el senatorilor din Biroul Permanent, potrivit transcrierii discuţiilor unei şedinţe a Biroului Permanent al Senatului care a avut loc la începutul lunii noiembrie.

    El a arătat că doreşte să ştie cum se se eliberează aceste ecusoane şi a cerut Secretariatului General să prezinte conducerii Senatului o situaţie în acest sens.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Elefanţii şi murăturile care decid soarta ţării. Perlele politice ale săptămânii

    “PPDD-iştii vin acolo şi sunt ca murăturile, buni pentru iarnă, să fie acolo” – Crin Antonescu, liderul PNL, întrebat dacă PSD adună membri PPDD ca să-şi facă majoritate parlamentară fără PNL

    “Ponta s-a dus la Washington nu ca reprezentant al unui partener al SUA, ci în calitate de elev care se duce să-şi dea corigenţa cu capul jos” – Mihai-Răzvan Ungureanu, liderul Forţei Civice

    “Eu nu mă bag între doi elefanţi care fac parte din echipa naţională” – Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei, întrebat despre afirmaţia preşedintelui Băsescu potrivit căreia Crin Antonescu mai are acces la Cotroceni doar ca turist

    “Prostia cea mai mare a fost această incredibilă propunere ca şeful PNL să fie preşedintele României. El poate să fie preşedintele unei scări de bloc, al unui comitet de părinţi” – Răzvan Theodorescu, fost senator PSD

    “Fără caracter, fără cuvânt, îşi omoară cei mai apropiaţi prieteni, îi înjunghie pe la spate, îi aruncă în prăpastie” – Ilie Sârbu, liderul senatorilor PSD, despre tipul de lider reprezentat de Traian Băsescu
     
  • Ilie Sârbu, despre o posibilă despărţire a USL: Ori compromis, ori tranşăm lucrurile bărbăteşte

     El a fost întrebat, la B1 Tv, în contextul unei discuţii despre subiectele în disensiune şi schimburile de replici dintre PSD şi PNL din ultima perioadă, cum ar trebui să se regleze situaţia dacă liberalii şi social-democraţii rămân fiecare pe poziţiile lor.

    “Ceea ce urmează ştiţi şi dumneavoastră”, a spus Sârbu. Întrebat dacă are în vedere “divorţul” în USL, Ilie Sârbu a răspuns: “Nu, nu divorţăm în USL (…) … Despărţirea, nu există soluţie de compromis dacă nu înţelegem că nu se poate continua aşa. E un lucru simplu şi am discutat asta, am discutat şi cu domnul Antonescu şi cu ceilalţi colegi din PNL, care nu sunt fericiţi că se întâmplă lucrurile astea. (…) Întrebarea pe care aţi pus-o nu are decât un singur răspuns sau poate mai e o variantă, compromisul.

    Ori compromis şi să mergem mai departe aşa, ori tranşăm lucrurile bărbăteşte şi fiecare merge pe drumul lui. Nu se poate altfel, două variante sunt, pornind de la ideea pe care cu toţii am agreat-o, că nu ne face bine. Şi, sigur, opoziţia se bucură, domnul Băsescu se bucură, le dăm o ocazie să se bucure”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ilie Sârbu: Ţara fierbe pe problemele reale, iar noi ne coafăm. Trebuie luată o decizie în USL

     Senatorul social-democrat a declarat, la RFI, că USL trebuie să recunoască lipsa de comunicare.

    “Dacă suntem bărbaţi şi oameni politici responsabili, trebuie s-o recunoaştem, că ea (lipsa de comunicare din USL-n.r.) se vede. Trebuie s-o corectăm. Putem s-o corectăm, bine. Nu? Trebuie să luăm o decizie. Aşa, lăsând lucrurile să treneze, să degenereze, niciunul dintre noi nu va câştiga nimic, toţi vom pierde, pentru că e un proiect care a avut un mare succes, ne-a dus la aproape 70%, vă daţi seama, aproape incredibil pentru România. Şi acum să vii şi să dai oamenilor explicaţii, când ei aşteaptă de la noi rezolvarea problemelor, metroul, agricultură, învăţământ, sănătate, pensii, salarii. Ţara fierbe pe problemele reale, iar noi începem să ne coafăm! Nu ştiu dacă-i bine”, a spus el.

    Ilie Sârbu recunoaşte că USL nu este un Paradis în clipa de faţă

  • Lumea la 40 de grade şi hatârurile care dezgustă. Perlele politice ale săptămânii

    “Sunt 30 de grade, cred că doamna Macovei se simte mai bine în prezenţa a 40 de grade” – senatorul PNL Puiu Haşotti despre afirmaţia europarlamentarului Monica Macovei că are “dubii” despre diagnosticul lui Adrian Năstase

    “Monica Macovei ar trebui să-şi pună la îndoială propria existenţă. Cred că trăieşte în altă lume, şi ştim cu toţii la ce mă refer. E o lume interesantă, din care e greu să-ţi revii aşa deodată, îţi revii în etape” – senatorul PSD Ilie Sârbu

    “Dacă politicienii ar da în mintea copiilor nu ar fi rău. Copiii absorb informaţiile, au mintea ca un burete, sunt cinstiţi, sunt buni, deci nu ar fi grav. Politicienii, nefiind educaţi şi neavând scopuri care să ţină de interesul naţional, dau în mintea animalelor” – deputatul PSD Mădălin Voicu

    “Mijlocaş. Eu vreau mijlocaş, nu alt post, cum ar fi cel de atacant” – preşedintele Traian Băsescu, întrebat de primarul Craiovei pe ce post i-ar plăcea să joace în echipa locală de fotbal

    “PDL a preluat în timp nişte hatâruri, cutume şi atitudini specifice stângii neocomuniste şi care dezgustă” – Teodor Baconschi, fost prim-vicepreşedinte PDL şi candidat la un nou mandat de vicepreşedinte

    “Neavând timp să-mi fac singură teza, te ajută colegii, profesorii. Mai scria când unul, când altul şi apoi publicam împreună şi cu sprijinul profesorilor” – Elena Udrea, fruntaş PDL, despre pregătirea tezei ei de doctorat la Colegiul Naţional de Apărare

  • Ilie Sarbu, noul lider al grupului senatorilor PSD

    Senatorii au decis in sedinta de grup sa-i reconfirme pe Dan
    Voiculescu in functia de vicepresedinte in Biroul Permanent al
    Senatului, Ioan Chelaru in calitate de chestor si sa o inlocuiasca
    pe Doina Silistru cu Adrian Tutuianu in functia de secretar in
    BP.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro