Tag: ieftinire

  • Otkritie, un bailout rusesc sub care se ascunde mai mult decât salvarea unei bănci

    Dacă la începutul anului banca părea hotărâtă să crească şi mai mult, acum este în faliment. Otkritie este un experiment rusesc eşuat cu bănci mari private.

    În doar două luni, în iunie şi iulie, clienţii au golit un sfert din depozitele băncii ruseşti. Acţionari cu averi cumulate de zeci de miliarde de dolari care controlează peste o treime din capital priveau cum banca se scufundă fără să sară în ajutorul acesteia. În august banca centrală a Rusiei intervenea în ceea ce a ajuns să fie primul bailout al unei bănci cu importanţă sistemică din Rusia şi probabil cel mai mare din scurta istorie capitalistă a ţării. Au fost lăsate să scape în public puţine detalii despre bailout, care, după unele surse, ar putea ajunge la 7 miliarde de dolari. Despre bancă în general se ştiu puţine lucruri.

    O anchetă a Financial Times a scos la lumină câteva lucruri interesante. Sfârşitul anului 2014 găsea Rosneft într-o situaţie complicată. Prăbuşirea preţurilor petrolului, devalorizarea rapidă a rublei şi blocajele financiare occidentale au lăsat colosul fără nicio cale evidentă de a-şi refinanţa datoriile de 18 miliarde de dolari care ar fi ajuns la scadenţă în doar câteva săptămâni. Având puţin spaţiu de manevră, Rosneft a pus în mişcare una din cele mai îndrăzneţe scheme financiare din scurta istorie a capitalismului rusesc. Nu era loc de greşeli. A fost o afacere care aproape că a îngenuncheat economia ţării. Compania a emis pe tăcute obligaţiuni de 625 de miliarde de ruble către un intermediar secret, care a folosit activele ca garanţii pentru a obţine împrumuturi de tip reverse repo – acorduri de cumpărare de titluri financiare cu angajamentul de a le vinde ulterior la un preţ mai mare – de la banca centrală. Intermediarul a transferat dolarii astfel obţinuţi către Rosneft, permiţând companiei să strângă capital pe termen scurt.

    Investitorii de pe pieţele valutare au presupus că Igor Secin, puternicul şef executiv al Rosneft, paria practic contra rublei, aşa că au împins moneda rusească la niveluri minime.

    „Afacerea a agitat în sens negativ piaţa“, scria pe contul său de Twitter Aleksei Kudrin, fost ministru de finanţe. „Un moment extrem de nepotrivit.“ Mai târziu, preşedintele Rusiei Vladimir Putin l-a mustrat public pe Secin. Lumea spune că Secin este mâna dreaptă a lui Putin. Este binecunoscut teatrul pe care Putin îl joacă atunci când îşi ceartă de ochii lumii protejaţii şi aliaţii.

    Schema a arătat că este posibil ca Rusia să ocolească sancţiunile occidentale – care îi sunt impuse din cauza conflictului din Rusia – folosind bănci private puţin cunoscute, ca Otkritie (banca a cumpărat obligaţiunile Rosneft), firme ce pot fi sacrificate pentru salvarea Rusiei SRL.

    „Noi n-am putut-o face, deoarece banca centrală respectă foarte strict sancţiunile americane“, povesteşte Andrei Kostin, CEO-ul VTB, a doua bancă de stat ca mărime din Rusia. „Otkritie nu este ţinta sancţiunilor, aşa că au făcut-o ei, ceea ce este foarte bine.“ Amploarea afacerii a devenit clară abia anul trecut, când Otkritie a dezvăluit că a continuat să se alimenteze din lichiditatea în dolari a băncii centrale prin creditele reverse repo şi că a folosit banii pentru a cumpăra datorii suverane ruseşti de 831 de miliarde de ruble – 74% din emisiunea de eurobonduri scadente în 2030. Practic, Otkritie a ajutat Rosneft să deprecieze rubla, apoi a făcut un pariu şi mai mare că Rusia nu va intra în default. Cu costul creditării de la banca centrală la 2,5% şi cu eurobondurile aducând un cupon de 7,5%, Otkritie a obţinut un profit de miliarde doar din diferenţa de dobânzi. Printr-o singură tranzacţie şi-a dublat activele, devenind aproape peste noapte cea mai mare bancă privată din Rusia. Investitorii au fost lăsaţi cu gura căscată. „A fost genial. Aş vrea să avem curajul să facem şi noi un aşa pariu“, spune un bancher de investiţii din Moscova.

    Managementul de la Otkritie spune că afacerea a fost bijuteria coroanei dintr-un plan pe cinci ani de a deveni cea mai mare „corporaţie financiară“ a Rusiei prin achiziţia de active cu probleme, împrumuturi mari pentru cumpărarea băncilor oligarhilor şi tranzacţii agresive cu instrumente financiare. În mare parte, planul a fost finanţat cu împrumuturi ieftine date de stat.

    „Mărimea contează”, spune Ruben Aganbegyan, şeful operaţiunilor bancare ale Otkritie. „Cu cât ai mai mult, cu atât mai mari sunt lucrurile pe care le poţi face.”

    La începutul acestui an, Otkritie încă nu dădea semne că oboseşte. Anunţa atunci planuri pentru cumpărarea unei mine de diamante, a patra ca mărime din Rusia, cu 1,14 miliarde de dolari. În ianuarie discuta o eventuală fuziune cu Rosgosstrakh, cel mai mare asigurător din Rusia. Achiziţia ar fi dublat activele totale ale Otkritie, care ar fi ajuns la 5.000 de miliarde de ruble, potrivit Moody’s.

    Agresivitatea expansiunii crea temeri că Otkritie va aduce pericole pentru care va fi nevoie în cele din urmă de intervenţia statului. „Nu este o afacere, totul ţine de relaţii“, aprecia un investitor din Rusia. „Vor să devină atât de mari încât să nu poată fi lăsaţi să se prăbuşească. Nu sunt o bancă, ci un fond de hedging foarte riscant. De ce să li se permită să facă afaceri cu banii băncii centrale?”

    Otkritie, care în rusă înseamnă „deschis”, s-a poziţionat ca un rival mai tânăr şi mai îndrăzneţ pentru băncile statului prin legături cum ar fi cumpărarea start-up-ului Rocketbank-ului, lansarea unor cărţi de debit pentru fanii serialului Game of Thrones şi deschiderea de birouri în interiorul cafenelelor Starbucks.

    Cea mai importantă figură din spatele ascensiunii Otkritie este preşedintele său, Vadim Belyaev, în vârstă de 50 de ani, un fost trader care evită publicitatea. La fel ca mulţi oligarhi ruşi, Belyaev a început în anii 1990 tranzacţionând acţiuni la societăţile nou privatizate, dar în cantităţi mici: adesea căra încasările într-o servietă prin metroul din Moscova.

  • Avertismentul fără precedent al baronului Rothschild, unul dintre cei mai puternici şi influenţi bancheri din lume: A venit sfârşitul banilor ieftini

    El spune că perioada de relaxare monetară ar putea să fi ajuns la final. „Problemele geopolitice rămân răspândite şi devin din ce în ce mai greu de rezolvat. Noi menţinem o expunere moderată pe pieţele de capital şi ne-am diversificat activele spre investiţii unde creşterea vine din catalizatori pe care îi putem identifica, şi pe investiţii care sunt expuse la trenduri structurale pozitive pe termen lung”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Care sunt factorii ce influenţează preţul unei case

    În funcţie de zonă, un apartament poate fi şi de trei ori mai scump, dar, pe de altă parte şi două apartamente situate în acelaşi bloc pot avea preţuri diferite şi cu 50%, potrivit cărţii „Cum să-ţi cumperi o casă!”, ediţia a 3-a, de Maria Seder Neda.

    Un apartament luminos, situat la un etaj intermediar, care are dormitoarele către o latură liniştită a blocului (care nu dă spre o stradă intens circulată), cu loc de parcare şi centrală termică, poate fi cu circa 50% mai scump decât unul similar care nu are aceste calităţi, potrivit ghidului imobiliar realizat de Maria Seder Neda.
    Pe lângă zonă, există anumiţi factori – aşezarea în bloc, vecinătăţile, lumina naturală din locuinţă, sistemul de încălzire, balcoanele etc care pot scumpi sau ieftini o locuinţă, procent ce se aplică întotdeauna, la cumpărare, dar şi la revânzare (luaţi mai ieftin, daţi mai ieftin, luaţi mai scump, daţi mai scump).

    Topul factorilor care influenţează preţul locuinţei
    1.    Zona (10-300%)
    2.    Arhitectura şi designul (10-25%)
    3.    Locul de parcare (5%-20%) *
    4.    Lumina naturală (5%-15%)
    5.    Etajul (10-15%)
    6.    Liniştea, traficul redus în zonă (10%)
    7.    Balcoanele (5-10%)
    8.    Sistemul propriu de încălzire (5%)
    9.    Înălţimea blocului (3%)
    * minimum la blocurile vechi, maximum la blocurile noi

    Sursă: cartea „Cum să-ţi cumperi o casă!”, ediţia a 3-a, 2017

    „Zona este cel mai important factor în alegerea locuinţei şi se reflectă cel mai mult în preţ. În funcţie de zonă sunt de vânzare apartamente cu preţul mediu pe metru pătrat de trei ori mai mare în zona Kiseleff, decât în zona Berceni, din Bucureşti. Există însă o serie de elemente care pot fi trecute uşor cu vederea de către cumpărătorii de locuinţe, dar care au o mare importanţă în stabilirea preţului şi mai apoi în gradul de confort al locuinţei, precum sunt designul, locul de parcare, lumina naturală, terasele etc. O locuinţă luminoasă, liniştită, cu balcoane unde poţi respira aer curat este plăcută, confortabilă, dar este şi mai valoroasă, se vinde mai repede şi mai scump atunci când vom dori să ne mutăm în alt loc”, spune Maria Seder Neda, autoare a cărţii „Cum să-ţi cumperi o casă!”.
     
  • Anunţul de ultimă oră făcut de benzinării: Ce se va întâmpla de la 1 ianuarie cu preţurile carburanţilor. Toţi şoferii trebuie să ştie asta

    Creşterea de care se bucură barilul de petrol pe final de an are la bază decizia luată de statele membre ale OPEC, conduse de Arabia Saudită, privind reducerea producţiei de la începutul anului viitor într-un efort de a „reabilita“ preţul ţiţeiului. De altfel, bancherii de la Goldman Sachs au majorat estimarea privind preţul barilului pentru al doilea trimestru al anului viitor de la o medie de 55 de dolari la 57,5 dolari, potrivit informaţiilor Platts.

    Totuşi, benzinarii au venit cu o decizie surpriză la final de an. 

    Anunţul de ultimă oră făcut de benzinării: Ce se va întâmpla de la 1 ianuarie cu preţurile carburanţilor. Toţi şoferii trebuie să ştie asta

  • Cea mai bună veste pentru şoferi. Benzina şi motorina se ieftinesc. Când intră în vigoare măsura

    Companiile petroliere lucrează la introducerea prevederilor noului Cod Fiscal, spun oamenii din domeniu, lucru care va genera o scădere de aproape 10% a preţului carburanţilor de la 1 ianuarie 2017, potrivit estimărilor ZF, după ce TVA se va reduce de la 20% la 19% iar taxa de 7 cenţi pe litru va fi eliminată.

    În medie, scăderea TVA-ului şi scoaterea supra-accizei vor duce la ieftinirea litrului de benzină şi motorină cu circa 45-50 de bani pe litru, ceea ce presupune o scădere a preţului benzinei şi motorinei de circa 10%, potrivit estimărilor ZF.

    Spre exemplu, azi un litru de benzină la staţia Petrom de pe strada Tudor Arghezi din Bucureşti costă 5,37 lei pe litru, dar de la 1 ianuarie acelaşi litru ar putea costa 4,87 lei. La fel, un litru de motorină costă la aceeaşi staţie circa 5,35 lei pe litru, dar de la 1 ianuarie ar putea costa 4,85 lei, dacă celelalte condiţii din piaţă rămân neschimbate.

    Pe final de an, piaţa a asistat la revenirea preţului carburanţilor în contextul în care şi barilul de petrol se tranzacţionează în prezent la maximul anului.

  • ANRE: Curentul se ieftineşte cu 1,9% în 2017, contribuţia la cogenerarea de energie scade cu 5,8%

    Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat, în şedinţa de marţi, valoarea contribuţiei pentru cogenerarea de înaltă eficienţă începând cu 1 ianuarie 2017, cuantumul acesteia fiind de 13,01 lei/MWh. Contribuţia pentru cogenerare se stabileşte anual de ANRE şi poate fi modificată semestrial.

    „Conform cadrului de reglementare aplicabil, valoarea contribuţiei pentru anul 2017 s-a determinat pe baza corecţiei costurilor şi veniturilor realizate în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2015, a costurilor şi veniturilor facturate în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2016 şi a costurilor şi veniturilor estimate a se factura pentru lunile noiembrie şi decembrie 2016”, precizează ANRE.

    În urma analizei acestor elemente, „Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat contribuţia pentru cogenerea de înaltă eficienţă începând cu 1 ianuarie 2017 la nivelul de 13,01 lei/MWh, valoare cu 5,81% mai mică decât cea care este, în prezent, în vigoare (de 13,81 lei/MWh)”. De asemenea, „Comitetul de reglementare a avizat tarifele de tip Componenta de piaţă concurenţială (CPC), care vor fi aplicate de furnizorii de ultima instanţă de la 1 ianuarie 2017, valoarea acestora fiind redusă faţă de valoarea tarifelor în vigoare în medie cu 1,6 % la nivel naţional”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cât costă iPhone 7 în Europa şi cât de mult s-au ieftinit modelele mai vechi

    Odată cu lansarea noului iPhone 7, Apple a ajustat întreaga gamă de dispozitive cu iOS, renunţând la anumite modele şi îmbunătăţind alte modele mai vechi, modificând în acest proces şi preţul acestora.

    Singurul produs cu 16 GB spaţiu de stocare din ofertă rămâne micul iPhone SE, restul de smartphone-uri şi tablete pornind acum de la 32 GB în toate variantele, potrivit Go4it.

    Cum era de aşteptat, Apple vine cu preţuri considerabil mai mari decât în Statele Unite ale Americii, unde preţul unui iPhone SE de 16 GB porneşte de la 399 dolari americani. Ce-i drept, în SUA, preţurile sunt afişate fără TVA, fiecare stat în parte stabilind valoarea taxelor individual.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro