Tag: ianuarie

  • PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în toată ţara până la sfârşitul săptămânii viitoare

    BANAT
    Temperatura aerului va avea o tendinţă de scădere. Astfel, în data de 14 ianuarie maximele se vor situa, în medie, în jurul valorii de 2 grade. Apoi, până la sfârşitul săptămânii, regimul termic nu va mai avea oscilaţii importante. Temperaturile minime vor coborî sub pragul de îngheţ, până în jurul a -6 grade. Şansele de precipitaţii cresc, mai ales de ninsori slabe.

    CRIŞANA
    Valorile medii ale temperaturilor maxime vor fi de 0-2 grade Celsius şi se vor apropia de normalul perioadei. Minimele nocturne vor deveni negative, cu valori medii, în nopţile cele mai reci, în jur de -6 grade Celsius. Condiţiile de precipitaţii cresc, dar acestea vor fi slabe. La început va ploua, apoi va ninge.

    TRANSILVANIA
    Din 13 ianuarie mediile temperaturilor diurne vor fi uşor negative, dar apropiate de mediile climatologice specifice celei de a doua decade a lunii ianuarie. Valorile minime de temperatură vor fi şi ele tot mai coborâte, iar după data de 13 ianuarie nopţile vor fi geroase, cu o medie a temperaturilor minime în jurul a -10 grade. Trecător vor fi precipitaţii slabe sub formă de ninsoare.

    MARAMUREŞ
    Maximele vor rămâne sub pragul de zero grade Celsius. Valorile medii ale temperaturilor minime se vor situa sub nivelul de îngheţ şi nu este exclus să fie şi câteva nopţi geroase, cu temperaturi în jur de -10 grade Celsius. Probabilitatea de precipitaţii va fi redusă, apoi trecător vor fi precipitaţii slabe, la început ploi, apoi ninsori.

    MOLDOVA
    Vremea se va răci, astfel, valorile termice se vor apropia de mediile caracteristice perioadei: maxime în jur de 0 grade şi minime de -7 – -5 grade. Temporar va ninge, cel mai probabil slab.

    DOBROGEA
    Scăderea de temperatură anticipată va aduce regimul termic în apropierea mediilor climatologice, adică maxime în medie între 1 şi 3 grade, şi minime între -4 şi -2 grade. O probabilitate mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor, mai ales ninsori slabe, va fi între 13 şi 17 ianuarie.

    MUNTENIA
    După data de 13 ianuarie este estimată o scădere apreciabilă a temperaturii, spre valori medii ale maximelor în jurul a 0 grade şi minime ce se vor situa între -6 şi -4 grade, ceea ce reprezintă un regim termic normal pentru mijlocul lunii ianuarie. Probabilitatea de precipitaţii, mai ales ninsori slabe, va creşte în intervalul 13-17 ianuarie.

    OLTENIA
    Este anticipată o răcire a vremii, astfel că la nivelul regiunii se vor înregistra în medie maxime de 0-2 grade, iar minimele termice vor fi în medie de -6 – -4 grade, reprezentând valori apropiate de cele normale pentru această perioadă. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte după data de 13 ianuarie, când vor fi mai ales ninsori, în general slabe.

    LA MUNTE
    Vremea va intra într-un proces de răcire accentuată. Astfel, valorile termice diurne vor scădea spre -6 grade în 13 şi 14 ianuarie, ca ulterior să crească cu aproximativ 2 grade până la sfârşitul intervalului. Media minimelor nocturne va scădea semnificativ, astfel că în cele mai reci nopţi această medie va fi de -12 – -10 grade. Creşte probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor în general slabe, sub formă de ninsori.

  • Înmatriculările Dacia în UE au crescut în ianuarie cu 8,8%, pe o piaţă la un minim istoric

    Înmatriculările de autoturisme Dacia în Uniunea Europeană (UE) au crescut în ianuarie cu 8,8%, de la 18.636 de unităţi anul trecut la 20.285 de unităţi, pe o piaţă europeană care a scăzut cu 8,7% şi a atins un nou minim istoric pentru prima lună a anului. Cota de piaţă a Dacia a urcat de la 1,9% în ianuarie 2012 la 2,3% în ianuarie anul acesta, potrivit datelor publicate marţi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Grupul francez Renault, care deţine Dacia, a înregistrat un declin de 5,6% al înmatriculărilor în ianuarie, la 76.206 unităţi. Cota de piaţă a Renault a urcat de la 8,3% la 8,6% în intervalul analizat, ca urmare a declinului mai lent decât cel al pieţei. Grupul Renault se află pe poziţia a treia pe piaţa auto din UE în ianuarie, în urma Volkswagen şi PSA Peugeot Citroën. Totalul înmatriculărilor din UE a scăzut cu 8,7% în ianuarie, de la 969.219 unităţi în prima lună din 2012 la 885.159 unităţi în acest an.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Leul tare, scutul nostru contra inflaţiei

    Aprecierea leului pe parcursul lunii a limitat o inflaţie mai mare, făcând ca tarifele la telefonie să scadă cu 2,4% faţă de luna decembrie şi menţinând aproape neschimbate tarifele serviciilor în ansamblu. “Ne aşteptăm ca rata anuală a inflaţiei să rămână puţin sub 6% în prima jumătate a anului, pentru a scădea apoi spre 4% în decembrie”, comentează Ana-Maria Morărescu, analist Raiffeisen.

    Conform analiştilor ING Bank România, statistica inflaţiei CORE3, care măsoară mai relevant presiunile inflaţioniste de profunzime, întrucât exclude preţurile volatile, cele administrate şi cele la ţigări şi alcool, arată o scădere marginală, de la 3,3% în decembrie la 3,2%. Scumpirea rapidă a materiilor prime alimentare ar putea influenţa însă în timp preţurile produselor alimentare, mai ales în contextul majorărilor de tarife la energie. “Estimăm că inflaţia va încheia anul la 4,6%, notabil peste limita superioară de 3% a intervalului-ţintă”, afirmă Vlad Muscalu, economist-şef al ING Bank România.

    BCR menţine încă prognoza de 4,1% pentru decembrie 2013, deşi există perspectiva ca aceasta să fie modificată în sus, mai ales în condiţiile unui an agricol mai puţin bun şi ale unor efecte de runda a doua în economie a scumpirii energiei. În ce priveşte politica BNR însă, Eugen Şinca, analist BCR, nu crede că dobânda de politică monetară va fi modificată în 2013, ci abia în primul trimestru din 2014, posibil printr-o reducere cu 0,25%.

  • Fondurile de acţiuni au câştigat în ianuarie cât un depozit într-un an

    Fondurile de acţiuni au încheiat luna ianuarie cu randamente de până la 8%, peste dobânda pe un an plătită de bănci pentru un depozit, fiind susţinute de avansul puternic înregistrat de bursă.

    Performerul pieţei este fondul de acţiuni tranzacţionabil ETF BET Tradeville, singurul de acest tip de pe piaţa locală. Fondul a obţinut un randament de 8% copiind structura indicelui BET, principala referinţă a bursei de la Bucureşti. De la începutul anului, indicele BET a crescut cu 8,53%, diferenţa de randament faţă de performerul lunii ianuarie fiind cauzată de comisioanele de administrare percepute de managerul fondului, societatea Vanguard Asset Management.

    “Mă aştept ca indicele BET să atingă noi maxime postcriză în 2013. În comparaţie cu 2011 şi 2012, consider că 2013 va fi un an mai puţin volatil, iar mai puţină volatilitate înseamnă riscuri mai mici, deci administratorii de fonduri vor avea şanse mai mari să bată piaţa”, a spus Dragoş Dă­răbuţ, directorul general al societăţii de administrare Vanguard Asset Management. Societatea este controlată de Andrei Siminel, şeful fondului de investiţii NCH Advisors.

    Pe locul secund în clasament se situează tot un fond de indice care a copiat structura indicelui BET – Certinvest BET Index – cu un randament de 7% în ianuarie. Al treilea este fondul de indice Certinvest BET FI Index, care ur­mă­reşte structura indicelui BET-FI, cu un randament de 6%. Ziarul Financiar centralizează performanţele fondurilor mutuale pe aplicaţia http://www.zf.ro/fonduri-mutuale/.

     

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

     

     

     

     

  • Când se încălzeşte vremea. Prognoza meteo pentru următoarea săptămână

    BANAT
    Vremea se va răci treptat până la 28 ianuarie, apoi valorile termice vor creşte uşor, temperaturile medii fiind apropiate de cele normale pentru această perioadă. Până la 27 ianuarie vor predomina ninsorile.

    CRIŞANA
    Vremea se va răci, cele mai coborâte minime situându-se sub -8 grade, apoi din 28 ianuarie temperaturile medii revin la valori apropiate de cele normale pentru această perioadă. Precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare.

    TRANSILVANIA
    Până spre 30 ianuarie, vremea se va răci, devenind geroasă noaptea şi dimineaţa. Cele mai reci nopţi vor fi în 27-29 ianuarie, când, îndeosebi în zonele depresionare, minimele vor fi sub -14 grade. După 30 ianuarie temperaturile medii cresc apropiindu-se de cele normale pentru această perioadă. Precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare.

    MARAMUREŞ
    Până spre 29 ianuarie, vremea se va răci, izolat devenind geroasă noaptea şi dimineaţa, iar între 27 şi 29 ianuarie se vor înregistra cele mai scăzute temperaturi ale intervalului de prognoză. După 29 ianuarie temperaturile medii cresc apropiindu-se de cele normale pentru această perioadă. Precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare.

    MOLDOVA
    Vremea se va răci, devenind geroasă noaptea şi dimineaţa, îndeosebi până la 28 ianuarie, când pe parcursul nopţilor se vor înregistra medii ale temperaturilor minime de -14…-12 grade. După 30 ianuarie temperaturile medii cresc apropiindu-se de cele normale pentru această perioadă. Până la 27 ianuarie vor fi ninsori, posibil importante cantitativ, mai ales în jumătatea sudică a regiunii.

    DOBROGEA
    Până spre 30 ianuarie, vremea se va răci faţă de intervalul precedent, iar minimele termice vor putea coborî sub -8 grade. După 30 ianuarie valorile termice vor creşte uşor, temperaturile medii fiind apropiate de cele normale pentru această perioadă. Precipitaţii, posibil importante cantitativ, vor fi mai ales până la 27 ianuarie. Acestea vor fi la început mixte, apoi doar sub formă de ninsoare.

    MUNTENIA
    Până spre 29 ianuarie, vremea se va răci, iar minimele termice vor coborî treptat până la medii de sub -10 grade. Din 30 ianuarie temperaturile vor creşte uşor, iar în primele zile ale lunii februarie vor fi maxime termice uşor pozitive. Până la 27 ianuarie vor predomina ninsorile, posibil importante cantitativ.

    OLTENIA
    Vremea se va răci, iar mediile temperaturilor minime vor coborî treptat până spre -10 grade. Începând din 30 ianuarie valorile termice vor creşte uşor, temperaturile medii devenind apropiate de cele normale pentru această perioadă. Până la 27 ianuarie vor predomina ninsorile, posibil importante cantitativ, iar în restul intervalului sunt de aşteptat doar precipitaţii slabe.

    LA MUNTE
    Vremea se va răci, iar temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cele mai coborâte valori termice se vor înregistra în zilele dinainte de 30 ianuarie, când nopţile vor fi geroase. Vor predomina ninsorile, iar până la 27 ianuarie acestea pot fi importante cantitativ.

  • METEO. Prognoza pentru urmatoarea saptamana

    BANAT
    In saptamana 14 – 20 ianuarie se estimeaza o usoara racire a vremii ce va determina un regim termic apropiat de cel normal pentru a doua decada a lunii ianuarie. Probabilitatea pentru precipitatii (mixte la inceput, apoi mai ales ninsori) va fi mai mare in intervalul 10 – 15 ianuarie, respectiv 18 – 20 ianuarie.

    CRISANA
    In saptamana 14 – 20 ianuarie se estimeaza o usoara racire a vremii ce va determina un regim termic apropiat de cel normal in a doua decada a lunii ianuarie. Probabilitatea pentru precipitatii (mixte la inceput, apoi mai ales ninsori) va fi ridicata.

    TRANSILVANIA
    In saptamana 14 – 20 ianuarie temperatura aerului va fi in scadere usoara si se estimeaza un regim termic apropiat de cel normal in a doua decada a lunii ianuarie. Probabilitatea de precipitatii va fi mai mare in zilele de 11 si 12 ianuarie, in jurul datei de 15 si din nou in intervalul 18 – 20 ianuarie, cu mentiunea ca vor predomina ninsorile.

    MARAMURES
    In saptamana 14 – 20 ianuarie se estimeaza o racire usoara si treptata vremii ce va determina un regim termic apropiat de cel normal in a doua decada a lunii ianuarie. Probabilitatea pentru precipitatii (mixte la inceput, apoi mai ales ninsori) va fi mai mare in intervalul 15 – 20 ianuarie.

    MOLDOVA
    Desi va fi in racire usoara, se estimeaza ca regimul termic din saptamana 14 – 20 ianuarie se va caracteriza prin valori de temperatura situate in jurul mediilor climatologice. Probabilitatea de precipitatii sub forma de ninsoare va fi mai mare in zilele de 14 si 15 ianuarie, respectiv 18 -20 ianuarie.

    DOBROGEA
    Valorile de temperatura vor fi in crestere, cele maxime devenind pozitive, iar minimele urmand a se situa usor sub limita de inghet. Probabilitatea pentru precipitatii, mixte, va fi mai mare dupa data de 14 ianuarie.

    MUNTENIA
    Pe parcursul saptamanii 14 – 20 ianuarie nu vor fi variatii termice importante, regimul termic mentinandu-se apropiat de cel mediu multianual pentru luna ianuarie. Probabilitatea pentru precipitatii va fi mai mare in intervalele 13 – 15 ianuarie, respectiv 17 – 20 ianuarie.

    OLTENIA
    Pe parcursul saptamanii 14 – 20 ianuarie nu vor fi variatii termice importante, regimul termic mentinandu-se apropiat de cel mediu multianual pentru luna ianuarie. Probabilitatea pentru precipitatii (ploaie, lapovita si ninsoare) va fi ridicata, dar mai ales intre 13 si 15 ianuarie.

    LA MUNTE
    Pana la 11-12 ianuarie, temperaturile medii vor fi de aproximativ minus 8 grade noaptea si -3 grade ziua. In perioada 13 – 20 ianuarie nu vor fi variatii termice importante, temperaturile mentinandu-se in jurul mediilor multianuale ale celei de-a doua decade a lunii ianuarie. Probabilitatea pentru precipitatii, mai ales sub forma de ninsoare, va fi ridicata.

  • Apartamentele cu trei camere, minus 3.000 € din ianuarie

    În zone precum Titan, Drumul Taberei sau Berceni preţurile medii solicitate pentru apartamentele cu trei camere au ajuns la aproximativ 60.000 de euro, astfel că aceste locuinţe pot fi achiziţionate în prezent şi prin programul Prima casă. Faptul că piaţa imobiliară încă suferă este vizibil şi din livrările de locuinţe noi. Astfel, în primele nouă luni ale acestui an au fost finalizate 26.654 de locuinţe, în scădere cu 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, în regiunea Bucureşti-Ilfov în cel de-al treilea trimestru s-a consemnat o uşoară creştere, semn că unii dezvoltatori au decis să revină pe şantiere din Capitală şi împrejurimi.

    Citiţi articolul lintegral pe www.zfcorporate.ro

  • Avertizare de la ANM de vant puternic si ninsori. Cum va fi perspectiva meteo pana in martie

    In judetele Calarasi, Ialomita, Braila, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, inclusiv municipiul Bucuresti, se vor semnala intensificari ale vantului cu rafale ce vor depasi local 50 km/h.

    In zona de munte a judeţelor Buzău, Prahova, Dâmboviţa şi Argeş, se vor semnala ninsori viscolite cu rafale ale vântului de 70-80 km/h.

    Potrivit avertizarii ANM de vineri, valabila pana sambata seara, va ninge in zona montana, in sud-estul Transilvaniei, apoi local si in Moldova. Vantul va avea intensificari in majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari la munte, in special in zona Carpatilor Meridionali si Orientali, unde rafalele vor depasi 90 km/h,viscolind sau spulberand zapada. Ninsori viscolite vor fi trecator si in Moldova, indeosebi pe parcursul zilei de sambata. In regiunile sudice si sud-estice vor fi mai ales ploi, iar cantitatile de apa vor depasi izolat 25-30 l/mp.

    Pentru luna ianuarie si februarie, perspectiva generala meteo transmisa de Centrul European pentru Prognoza Vremii pe termen mediu (ECMWF) arata ca temperaturile medii lunare ale aerului se vor situa in limite apropiate de normele climatologice in majoritatea zonelor, exceptand zonele sud-estice si sudice (ianuarie), respectiv sud-estul, sudul si vestul tarii (februarie), unde temperaturile pot fi mai ridicate decat in mod obisnuit.

    Cantitatile de precipitatii vor fi normale in cea mai mare parte a regiunilor, iar local in vestul tarii (ianuarie), respectiv in zonele sud-estice si sudice (februarie) pot fi peste normele climatologice lunare.

    In luna martie, temperaturile medii lunare ale aerului vor inregistra valori apropiate de normele climatologice la scara intregii tari. Cantitatile lunare de precipitatii vor prezenta valori apropiate de mediile multianuale in majoritatea zonelor, iar local in vestul si centrul tarii pot fi peste normele climatologice.

  • Inceput de an exploziv pentru exporturile romanesti. Crestere cu 50% in ianuarie

    In tot anul 2010, exporturile s-au cifrat la 37,2 miliarde de
    euro, cel mai ridicat nivel din intreaga istorie post-decembrista a
    Romaniei, dupa cum a declarat recent Andreea Paul (Vass), consilier
    de stat in aparatul propriu de lucru al premierului. “Cresterea
    este rezultatul unei orientari masive a exporturilor catre zona
    non-UE, unde avansul anual este de peste 70%. Sunt piete pe care
    le-am pierdut in perioada de criza si pe care acum le recuperam”, a
    declarat pentru gandul Mihai Ionescu, secretarul general al
    Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania
    (ANEIR). El spune ca avansul din ianuarie nu este “doar o
    intamplare”, pentru ca exporturile au continuat sa creasca si in
    februarie, dar si in prima decada a lunii martie.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Vremea in ianuarie: ninsori si temperaturi extreme, pe alocuri. Marti, minus 24 de grade celsius

    Exceptie ar putea face partea de nord si de centru, unde ar fi
    ceva mai frig decat in restul tarii. “Nu este exclusa posibilitatea
    aparitiei unor situatii cu valori extreme de temperaturi sau
    cantitati mai mari de precipitatii pe intervale scurte de timp ce
    pot conferi un caracter sever intervalului respectiv”, arata un
    raport ANM din luna noiembrie. Extremele, insa, fie ger, fie zapada
    abundenta, pot fi prevazute exact doar cu zece zile inainte de a se
    produce.

    Specialistii au explicat ca, in ciuda faptului ca media
    precipitatiilor pentru luna ianuarie este de 40 de litri pe metrul
    patrat, pe alocuri ar mai putea sa cada si precipitatii de 80 de
    litri pe metrul patrat. Altfel, regimul termic al lunii poate
    depasi valorile normale in cea mai mare parte a tarii.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info