Tag: hamburger

  • McCEO – povestea şefului McDonald’s România şi planurile lanţului american de restaurante

    Daniel Boaje este de patru ani responsabil de activitatea McDonald’s în România, dar cariera sa a început în urmă cu 20 de ani. La un moment dat a încercat aventura antreprenoriatului, s-a specializat apoi în domeniul financiar, dar a ales în cadrul reţelei de fast-food. El povesteşte care au fost momentele cheie din drumul către fotoliul de CEO al McDonald’s în România.

    “Sunt foarte ambiţios, mă bazez foarte mult pe echipă, sunt foarte preocupat de dezvoltarea oamenilor din jurul meu, încerc să schimb, nu mă mulţumesc cu un lucru bine făcut, care mâine poate fi făcut mai bine; sunt atent să nu fac aceeaşi greşeală de mai multe ori”, spune despre sine Daniel Boaje, care a fost invitat, în cadrul întâlnirii Meet the CEO, să-şi facă analiza SWOT. La capitolul defecte crede că „sunt workahoolic, temperamental, încăpăţânat, dar câteodată – rar – accept un punct de vedere diferit atunci când este bine argumentat; mai am lucruri de învăţat”.

    Daniel Boaje, director general al McDonald’s România, a preluat conducerea companiei în urmă cu patru ani, dar s-a angajat în cadrul companiei americane în urmă cu aproape 20 de ani. Îşi aminteşte limpede toate datele importante din cariera sa, făcând referire nu doar la ani, ci chiar la o anume zi dintr-o lună. Spune despre sine că este „un om normal”, că împlineşte anul acesta 44 de ani şi povesteşte că a început să lucreze la McDonald’s în 1994, după ce a văzut un anunţ în ziar. Chiar dacă la acea vreme apăruseră câteva firme de recrutare, nu era încă vremea lor şi foarte populare erau anunţurile de angajare, care ajungeau şi pe o jumătate de pagină de ziar. „Cred că anunţul suna: «McDonald’s România angajează manager de restaurant», orice ar fi însemnat acest lucru, pentru că nu îmi era clar”, spune acum Daniel Boaje.

    Faptul că a dobândit experienţă încă din vremea studenţiei s-a dovedit de mare folos, iar domeniul în care a activat se leagă cu precădere de vânzări. Odată cu terminarea facultăţii, îşi aminteşte, „am avut şansa să lucrez la Ministerul Comerţului, în 1993, vreme de doar două luni, pentru că apoi am plecat în armată, la Sibiu, la o unitate de intendenţă; iar la întoarcere se restructurase postul”. Spune că nu-şi mai aminteşte exact salariul, dar estimează că se plasa în jurul a 25 de dolari pentru slujba care i-a fost oferită după armată, bani care nu-i erau suficienţi pentru a se descurca; i s-a spus: „Rămâi, s-ar putea să ai şansa să pleci la post, în minister”. Numai că ar fi trebuit să se însoare, „lucru care nu era posibil”. Prin urmare, s-a angajat la o firmă care vindea produse Colgate-Palmolive, iar în perioada de probă, de patru luni, mergea cu tramvaiul sau pe jos; a primit apoi maşină, „lucru pe care l-am considerat o mare promovare, şi am bătut sectoarele 5 şi 6, butic cu butic, magazin cu magazin, aşa cum erau la vremea aceea”.

    Un moment de cotitură în cariera sa a fost cel în care a văzut anunţul dat de McDonald’s şi s-a gândit că n-are nimic de pierdut dacă îşi trimite CV-ul. Dar la acea vreme lucrurile erau mai complicate decât acum: CV-ul a fost trimis prin poştă, cu un număr de telefon de acasă. „Am avut cred şase sau şapte interviuri pe parcursul a jumătate de an”, şi a fost angajat de la 1 noiembrie 1994. Primul restaurant McDonald’s în România s-a deschis în urmă cu 19 ani, pe 15 iunie 1995, şi de atunci, spune Boaje, „s-au întâmplat multe lucruri”. Mai intrase în contact cu marca de fast-food, pentru că fusese însoţitor de bord în 1991 şi una dintre primele ţări pe care le-a vizitat a fost Irlanda, unde a mers la un McDonald’s, pentru că auzise că acolo poate mânca cu bani puţini. „Ne-am uitat la meniu de sus în jos şi ne-am oprit la cafea, pentru că era singura pe care mi-o permiteam la acel moment.” Dar, completează el, prima sa experienţă cu McDonald’s i-a lăsat o impresie plăcută, pentru că era „curat, bine organizat şi personalul foarte amabil, într-o vreme în care în restaurantele din România chelnerii se comportau de parcă erau mai importanţi decât clienţii”.

    La primele interviuri de recrutare a aflat că într-un restaurant McDonald’s sunt mai mulţi manageri, lucru pe care mărturiseşte că nu l-a înţeles de la bun început. „Astăzi avem în medie nouă manageri pentru fiecare restaurant din România; unul dintre ei este şeful.” Pe parcursul celor şase luni în care s-au derulat interviurile, îşi aminteşte că auzea mereu două lucruri: „Unu, este extrem de importantă echipa, oricât de valoros eşti; doi, nimeni nu este de neînlocuit, în sensul că menirea unui manager este să pregătească alţi oameni. Mai mult decât manageri, eram traineri sau formatori”. Iar determinarea cu care şi-a clădit cariera era vizibilă încă de la acele momente: i s-a părut că este important să întrebe, după fiecare etapă, cum s-a descurcat şi când este următoarea etapă, pentru că nu putea fi contactat decât pe telefonul fix, ceea ce limita mult comunicarea: „…nu puteam sta lipit de telefonul fix”.

    Cea mai importantă etapă a procesului de recrutare a fost o probă de lucru pe care a susţinut-o la un restaurant din Ungaria. În ultima fază, din 25 de oameni au fost aleşi doar 14. Îşi aminteşte că vreme de trei zile a lucrat câte 12 ore; că s-a ars, a greşit, a învăţat, a fost certat şi felicitat, dar şi că dormea foarte bine după 12 ore de muncă. Apoi a avut loc interviul final, în urma căruia a fost angajat şi a urmat, în 1994, o perioadă de pregătire de şase luni, tot în Ungaria. Despre nivelul salarial de la acea vreme nu dă detalii precise, dar crede că avea cam acelaşi venit ca şi tatăl său. „Pentru un începător era un salariu foarte motivant şi îl comparam cu venitul pe care îl aveam ca agent de vânzări, când nu câştigam chiar puţin.” Făcea parte din prima echipă de oameni a McDonald’s pe piaţa din România, care avea ca misiune să înveţe cât se poate de mult, pentru că trebuia ca la întoarcere să recruteze angajaţi şi să-i pregătească pentru deschiderea primului restaurant. „Era multă responsabilitate şi cred că McDonald’s este compania care are cel mai complet program de pregătire”, spune Boaje. Din exterior poate părea banal: la un moment dat, când spunea că a absolvit Hamburger University – sunt cinci astfel de istituţii în lume – părea o glumă.

    „Când explic ce înseamnă asta, oricine îşi schimbă părerea”, afirmă el, iar în sprijinul ideii stă faptul că Hamburger University este un campus în adevăratul sens al cuvântului, cu profesori, lectori şi cursuri. „Orice director de restaurant în McDonald’s trebuie să fie absolvent al unei asemenea universităţi şi să aibă o diplomă pe care să scrie «Barchelor of Hamburgerology». Acest lucru spune că noi luăm afacerea asta foarte în serios.” Face asocieri interesante: „«McDonald’s este în industria de entertainment, oamenii trebuie să plece zâmbind şi să încerce să fredoneze lucrul pe care ai încercat să i-l transmiţi în ziua respectivă». Este o perspectivă destul de interesantă, McDonald’s este mai mult decât hamburgeri, Happy Meal, cartofi prăjiţi sau îngheţată”, spune Boaje.

  • Olandezii au lansat primul burger creat in vitro, din celule stem de vaca. Pret: 250.000 de euro

    Luni s-a consumat momentul de glorie pentru o echipa de cercetatori de la Universitate din Maastricht. Ei au lucrat cinci ani pentru a crea acest burger, plecand de la cateva celule minuscule prelevate dintr-un muschi de vaca.

    Au adaugat sare, pudra de ou, suc de sfecla si shofran pentru culoare. La demonstratia din aceasta dupa-amiaza au participat, pe langa profesorul Mark Post, un bucatar si doi voluntaridegustatori.

    Aparent, pregatirea burgerului a decurs ca pentru unul conventional. Toti cei prezenti au asteptat primele impresii cu sufletul la gura.

    “Are un gust intens,seamana cu cel al carnii.  Nu e la fel de suculent insa. Si am simtit lipsa sarii si a piperului”.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • Cum arată un hamburger de la McDonald’s după 14 ani

    Bărbatul voia iniţial să păstreze sandvişul două săptămâni pentru a-i face o demonstraţie fiului lui, dar între timp a uitat de acesta şi de locul în care l-a depozitat. A găsit  hamburgerul după doi ani într-un buzunar dintr-o haină, lângă bonul fiscal primit la cumpărare.  Spre uimirea lui, acesta nu avea nicio urmă de deteriorare, prin urmare s-a hotărât să îl păstreze  pentru a vedea când va începe să se strice.

    După 14 ani după cumpărare, hamburgerul arată la fel, iar singurele care s-au dezintegrat sunt murăturile conţinute.

  • Hamburgerul te duce la faliment

    Studiul intreprins in cadrul Universitatii Toronto din Canada
    arata ca mancarea de tip fast-food ii poate face pe oameni sa
    tanjeasca dupa recompensa imediata, pana acolo incat acestia ajung
    din aceasta cauza din ce in ce mai nerabdatori si chiar incapabili
    sa gandeasca in perspectiva cand vine vorba de finantele personale,
    de exemplu.

    Motivul ar fi, sustine unul dintre cercetatorii implicati in
    studiu, ca oamenii asociaza mancarea la un restaurant fast-food cu
    gestionarea eficienta a timpului. Daca aleg sa consume o astfel de
    mancare nu mai trebuie sa astepte prea mult intre momentul cand le
    e foame si potolirea foamei, avand parte de asa-numita recompensa
    imediata, de care vorbesc psihologii, si astfel ajung sa fie din ce
    in ce mai putin capabili sa astepte pana se realizeaza un anumit
    lucru.

    Cercetatorii Universitatii Toronto au efectuat studiul pe un
    grup de voluntari, relevand ca pana si simpla expunere la vederea
    siglei unui lant de restaurante de tip fast-food ii facea sa devina
    nerabadatori, chiar daca nu erau presati de timp. Voluntarilor li
    s-au aratat imagini in care apareau siglele a sase retele cunoscute
    din domeniu, fara a li se permite insa sa le vada suficient de bine
    incat sa constientizeze ce vazusera, efectul fiind doar subliminal.
    Pentru a se verifica ipoteza cercetatorilor, subiectii au fost pusi
    sa citeasca un text inainte si dupa ce li s-au prezentat imaginile
    cu sigle si s-a constatat ca, dupa expunerea la acestea, viteza de
    lectura crescuse.

    In cadrul altui experiment, li s-au aratat iar fugitiv aceleasi
    imagini si li s-a cerut sa spuna ce decizie ar lua daca le-ar
    propune cineva sa aleaga intre a accepta o suma de bani pe care sa
    o primeasca imediat si una mai mare pe care ar urma sa o primeasca
    dupa o saptamana. Toti participantii au optat pentru recompensa
    imediata.