Tag: grindeanu

  • Drulă: O poză cât un eşec de ţară – sabotarea autostrăzii Ploieşti – Braşov

    „Sorin Grindeanu care a blocat autostrada A3 Ploieşti-Braşov, merge la semnarea unui contract de drum judeţean (cu care Ministerul Transporturilor n-are nicio treabă) care trece Carpaţii printr-un pas la 1300 m altitudine. O falsă alternativă la Valea Prahovei, o cârpeală de la oameni pe care atâta pot drumuri judeţene, nu infrastructură mare, europeană”, spune Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor.

    El afirmă că se fac doi ani de la semnarea contractului de proiectare pentru Autostrada Ploieşti-Comarnic-Braşov (Valea Prahovei), în martie 2021, dar de un an şi jumătate „nu se mai întâmplă nimic în cadrul contractului”.

    „În septembrie, peste 6 luni, ar fi trebuit predat studiul de fezabilitate cu studiu geotehnic, proiectare de traseu, structuri, tunele. Suntem tot la 5% progres din activităţile necesare, exact ca acum un an şi jumătate. Acest eşec colosal are Grindeanu/PSD scris mare pe el. De fiecare dată când staţi în coadă la Buşteni, Sinaia, Comarnic, Azuga, Predeal să ştiţi cine e de vină”, încheie Drulă.

  • Grindeanu: E puţin probabil ca Tarom să poată să acopere în totalitate oferta de servicii a Blue Air

    Este puţin probabil ca Tarom să poată să acopere în totalitate oferta de servicii a Blue Air Aviation, în eventualitatea în care această companie nu-şi va mai relua zborurile, afirmă ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, în răspunsul la o interpelare a unui parlamentar.

    „Reluarea zborurilor Blue Air este o decizie care aparţie în totalitate managementului operatorului aerian, care are obligaţia identificării resurselor necesare revenirii în piaţă. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va sprijini, în limita competenţelor şi atribuţiilor legale, demersurile pe care Blue Air le va întreprinde în acest sens”, afirmă Sorin Grindeanu.

    El aminteşte că Tarom se află în procens de restructurare, planul de restructurare fiind în evaluarea Comisiei Europene.

    „O componentă importantă a planului de restructurare o reprezintă planul de operare care trebuie astfel conceput încât sdă asigure profitabilitatea companiei, începând cu anul 2025, fiind interzisă extinderea operaţiunilor companiei atâta timp cât beneficiază de ajutor de restructurare din fonduri publice. Din această perspectivă, este puţin probabil ca Tarom să poată să acopere în totalitate oferta de servicii a Blue Air Aviation, în eventualitatea în care această companie nu-şi va mai relua zborurile”, încheie Grindeanu.

    Deputatul PNL Valentin Ilie Făgărăşian l-a interpelat pe ministrul Transporturilor şi a solicitat informaţii privind soluţiile ministerului pentru relansarea companiei Blue Air şi reluarea zborurilor din şi către România.

    „În situaţia nedorită în care zborurile companiei Blue Air nu se vor mai putea relua, este posibil ca Tarom să îşi diversifice oferta / tarifele către destinaţiile spre care opera Blue Air în România, pentru a genera o concurenţă reală şi servicii mai bine?”, a întrebat liberalul.

  • Grindeanu:A fost desemnat constructorul pentru ultimele două tronsoane ale Autostrăzii Buzău-Focşani

    Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă, luni, că a fost desemnat constructorul pentru ultimele două tronsoane ale Autostrăzii Buzău-Focşani (A7), acelaşi constructor român care a semnat contractele pentru tronsoanele 1 şi 4 ale aceleiaşi autostrăzi.

    „A fost desemnat constructorul pentru ultimele două tronsoane ale Autostrăzii Buzău-Focşani (A7). În 10 zile, pot fi demarate procedurile de semnare a contractelor, dacă rezultatul licitaţiei nu va fi contestat. Câştigătorul desemnat astăzi pentru tronsoanele 2 şi 3 (66,9 km) ale Autostrăzii Buzău-Focşani este acelaşi constructor român care a semnat contractele pentru tronsoanele 1 şi 4 ale aceleiaşi autostrăzi, în urmă cu două săptămâni”, transmite Sorin Grindeanu.

    El precizează că tronsonul 2 (Vadu Paşii-Râmnicu Sărat) are o lungime de 30,8 km şi o valoare de 1,31 miliarde de lei (fără TVA), iar tronsonul 3 (Râmnicu Sărat-Mândreşti Munteni) are o lungime de 36,1 km şi o valoare de 1,46 miliarde de lei (fără TVA).

    „Construcţia ambelor tronsoane, finanţată prin PNRR, va dura 26 de luni (2025). Pentru tronsonul 2 contractul include construcţia a 12 poduri printre care se numără Podul peste râul Râmnic şi peste DN22. Pentru tronsonul 3 este prevăzută în contract inclusiv construcţie a 18 poduri şi a unui pasaj, printre care se numără Podul peste DJ 205R şi peste râul Râmna. Toate cele 4 tronsoane ale Autostrăzii Buzău-Focşani (Secţiune a A7) vor avea o lungime însumată de 82,44 km şi vor realiza efectiv prima legătură rutieră de mare viteză dintre Muntenia şi Moldova”, încheie ministrul Transporturilor.

  • Grindeanu, despre Ciucă: Mă aşteptam să se delimiteze de scandările tinerilor liberali

    „Îmi lasă un gust amar, pentru că… Înţeleg, am făcut parte din TSD, m fost şi eu la şedinţe de prin 96 la organizaţiile bde tineret… Dar ştiţi ce mă aşteptam? Mă aşteptam ca şi alţi lideri ai PNL să dea declaraţii, prin care se despart…”, spune Sorin Grindeanu.

    Întrebat dacă se referă inclusiv la liderul PNL, Nicolae Ciucă, el spune: „Mă aşteptam la acest lucru”.

    „Dacă la noi se întâmpla acest lucru, în mod sigur preşedintele partidului, dacă nu, unul din Biroul Permanent ar fi ieşit şi s-ar fi delimitrat de astfel de declaraţii. Eu m-aş fi aşteptat să se întâmple”, încheie prim-vicepreşedintele PSD.

    Tineri liberali participanţi la Şcoala de Vară TNL, cu tema „Next Level Leadership”, au scandat în repetate rânduri „m..e PSD” la petrecerea care a urmat dezbaterilor, potrivit unei filmări apărută în mediul online. Liderul TNL, Mara Mareş, a prezentat scuze în numele organizaţiei pentru aceste comportamente „inacceptabile”.

     

  • Grindeanu spune că a fost invitat de Drulă în Parlament „pe persoană fizică”

    „De fiecare dată vin cu plăcere în Parlament. Vin de fiecare dată când sunt chemat conform procedurii. Nu am nimic în a evita aceste lucruri. Când sunt chemări pe persoană fizică, îi îndemn pe cei care fac aceste chemări să respecte procedurile. Legat de anumite tuşe ale dlui Drulă, nu dorec să intru în polemică. Probabil că există o anumită reminiscenţă în gândirea dlui Drulă de când era ministru şi a ţinut vreo 24 de ore nişte copii la 40 de grade, abandonaţi în căldură. Sunt lucruri care-l macină şi care-i revin permanent în minte. Subiectul Blue Air cred că a mult mai important decât isteriile unor domni care trăiesc în nişte filme unde dreptate se împarte cu ranga, unde pui microfoane să-i înregistrezi pe cei care vin în birou. Cred că pe români isteriile şi filmele construite în capul unora nu-i interesează”, afirmă Sorin Grindeanu.

    Reacţia ministrului Transporturilor vine după ce Cătălin Drulă l-a acuzat că trrebuia să dea explicaţii în Parlament, „dar s-a ascuns”.

    „Grindeanu, un ministru care fuge de responsabilitate. Azi (marţi – n.r.) trebuia să dea explicaţii pentru cazul Blue Air în faţa comisiei parlamentare de Transporturi, dar s-a ascuns. Sute de mii de români au fost păgubiţi. Blue Air a fost un Caritas în 2022, după cum spune chiar Marcel Ciolacu. Un Caritas de care Grindeanu ştia, dar în loc să-l oprească, i-a lăsat pe români să ia ţeapă”, afirma marţi dimineaţă Cătălin Drulă.

  • Drulă: Grindeanu trebuia să dea explicaţii pentru cazul Blue Air, dar s-a ascuns

    „Grindeanu, un ministru care fuge de responsabilitate. Azi (marţi – n.r.) trebuia să dea explicaţii pentru cazul Blue Air în faţa comisiei parlamentare de Transporturi, dar s-a ascuns. Sute de mii de români au fost păgubiţi. Blue Air a fost un Caritas în 2022, după cum spune chiar Marcel Ciolacu. Un Caritas de care Grindeanu ştia, dar în loc să-l oprească, i-a lăsat pe români să ia ţeapă”, afirmă Cătălin Drulă.

    El arată că Grindeanu „avea toate pârghiile legale şi obligaţia să pună stop”.

    „A ales să se pună doar pe sine la adăpost, pentru situaţia în care Blue Air crapă, cu un amendament făcut în mai. Acum se sustrage controlului parlamentar. E primul ministru al Transporturilor pe care îl văd atât de terorizat de funcţie şi responsabilitatea ei”, încheie Drulă.

    Cătălin Drulă este preşedintele Comisiei pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor.

    Miniştrii Transporturilor, Sorin Grindeanu, şi Mediului, Barna Tanczos, vor fi invitaţi în Comisia de Transporturi din Camera Deputaţilor pentru a dezbate în amănunt situaţia creată de compania Blue Air, anunţa miercuri USR.

    Compania Blue Air, care anunţase suspendarea zborurilor până în 12 septembrie, a anunţat vineri că îşi propune să reia zborurile din 10 octombrie. „Societatea nu dispune în acest moment de fondurile necesare plăţii combustibilului şi celorlalte cheltuieli operaţionale”, arată compania.

  • Sorin Grindeanu şi Tanczos Barna, chemaţi în Parlament să dea explicaţii în scandalul Blue Air

    „În urma opiniilor exprimate de grupurile parlamentare din Comisia de Transporturi a Camerei Deputaţilor, preşedintele comisiei, Cătălin Drulă, va adresa o invitaţie către miniştrii Transporturilor, Sorin Grindeanu, şi al Mediului, Barna Tanczos, pentru a dezbate în amănunt situaţia creată de compania Blue Air”, anunţă USR.

    Premierul Nicolae Ciucă a spus, miercuri dimineaţa, că în ultimele ore 2.098 de români au apelat serviciile consulare cerând să fie aduşi acasă din ţările unde au rămas după anularea zborurilor Blue Air. El a spus că ANPC trebuie să monitorizeze întreaga situaţie.â

    Din cauza unei popriri a conturilor de către Ministerul Mediului, compania Blue Air Aviation anunţă că sistează toate zborurile programate pentru plecare de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022. Compania spune că situaţia a venit la scurt timp după declaraţiile şefului ANPC.

     

     

  • Drulă iese la atac în cazul Blue Air: Grindeanu ştia că se va ajunge aici.Banii nu vor fi recuperaţi

    Cătălin Drulă spune că Sorin Grindeanu ştia ce urmează să se întâmple, dar nu le-a spus şi românilor să nu îşi cumpere bilet şi „să ia ţeapă”.

    „Domnul Grindeanu s-a pus la adăpost, aici, în Parlament. în luna mai, printr-un amendament prin care Blue Air trece acum la AVAS, acea autoritate care se ocupă de epavele comuniste, nu la Ministerul Transporturilor, cum era în Ordonanţa de urgenţă prin care i s-a dat împrumut. Deci a mutat mortul din casă preventiv. În luna mai, atenţie. Deci s-a pus la adăpost atunci ştiind că o să crape Blue Air, dar pe români i-a lăsat să îşi ia ţeapă”, a spus Drulă.

    Fostul ministru al Transporturilor spune că de banii pierduţi acum de statul român, cei 300 de milioane de lei acordaţi ca ajutor de stat pentru Blue Air, trebuie să răspundă şi actualii miniştri de la Interne şi de la Digitalizare, respectiv Lucian Bode şi Sebastian Burduja.

    „Trebuie să dea explicaţii şi domnul Bode, cel care a dat OUG în toamna lui 2020, prin care s-au dat 300 de milioane de lei, cu care statul român e în pagubă acum şi domnul Burduja cel care a semnat garanţiile pentru acest împrumut. Atenţie! Trebuia să semneze domnul Cîţu, dar şi-a luat concediu într-o zi de 15 octombrie 2020. (…) A plecat domnul Cîţu de la Ministerul Finanţelor şi domnul Burduja, actualul ministru al Digitalizării, atunci secretar de stat, a semnat HG cu garanţiile, care este o batjocură. Sunt 6 epave descompletate care dacă fac 5% din valoarea împrumuturilor şi un teren în pădure la Băneasa care este neconstruibil. E doar pădure pe el”, acuză Drulă.

    Întrebat dacă există audit pentru aceste aeronave puse ca garanţii, Cătălin Drulă a spus că există opinia EximBank făcută la momentul ordonanţei care spune că aceste garanţii sunt insuficiente.

    În plus, Drulă a mai spus că banii nu vor fi recuperaţi, pentru că Blue Air este în faliment”.

    „Dincolo de asta, Ministerul Transporturilor, domnul Grindeanu, avea datoria (…) de a nu lăsa această ţeapă să se extindă la sute de mii de oameni. Sunt sute de mii de oameni care au rămas cu banii daţi, mii sau zeci de mii care rămân acum agăţaţi pe unde erau plecaţi sau nu se mai pot duce înapoi unde aveau treabă, la muncă. Şi mai sunt cei care urmau să zboare peste două sau trei luni. Se minte în spaţiul public, se spune că vor lua banii de la Blue Air. Nu mai au ce să ia de la Blue Air. Blue Air este în faliment. Nimeni nu îşi va mai vedea banii de acolo. Este exact ca la falimentul unei instituţii de credit sau financiare. Nu îşi mai vede nimeni banii de la Blue Air. Este o minciună că vor recupera banii, iar statul şi domnul Grindeanu care ar trebui să îşi dea demisia după ce a făcut – l-am văzut că a ieşit foarte greu şi a spus că dă 5 milioane de lei la Tarom ca să recupereze câţiva dintre aceşti oameni: este mult prea puţin. Ţeapa este probabil de sute de milioane. Aici trebuie să se pronunţe organele care au competenţă despre cum a fost lăsată această ţeapă, această schemă piramidală să avanseze atât de mult. Încă de acum şase luni cel mai târziu, probabil de acum 9 luni, trebuia oprit şi atâţia oameni puteau fi salvaţi, banii lor şi suferinţa din aceste momente”, a mai spus fostul ministru.

  • Ce spune Sorin Grindeanu, despre eliminarea taxei de pod de la Cernavodă

    Taxa de la podul de la Cernavodă aduce venituri importante pentru CNAIR, iar eliminarea ei nu poate fi realizată decât dacă banii sunt compensaţi din altă parte, spune ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu: „Dacă se vine cu compensarea din altă parte acestei sume, nu am niciun fel de problemă”.

    „Există diverse forme în ţările care au infrastructură dezvoltată de a se lua taxe. România nu are o asemenea infrastructură şi nu poate percepe taxe separate pe o autostradă, când tu nu ai o autostradă cap-coadă. Această taxă de la podul de la Cernavodă aduce venituri importante pentru CNAIR. Mie nu mi-ar displăcea acestei taxe, dar dacă mi se asigură la Transporturi, la CNAIR, finanţarea şi compensarea acestei sume din altă parte”, spune Sorin Grindeanu.

    MInistrul Transporturilor afirmă că nu poate priva, în acest moment, CNAIR-ul de peste 30 de milioane de lei.

    „Nu pot. Dacă se vine cu compensarea din altă parte acestei sume, eu nu am niciun fel de problemă. (…) E foarte uşor să tăiem non-stop. Această sumă de unde o iau?”, încheie Grindeanu.

    În Parlament există un proiect de lege al PNL care prevede eliminarea taxei de pod de la Cernavodă.

  • Cadou inedit pentru Sorin Grindeanu de la Mitropolitul Moldovei: o Biblie cu numele ministrului

    Darul inedit primit de Sorin Grindeanu de la Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei a fost postat pe pagina de Facebook a senatorului de Iaşi, Maricel Popa.

    „Cred că atunci când munceşti din suflet pentru oameni şi pui binele acestora mai presus de toate, Dumnezeu îţi călăuzeşte paşii! Tocmai de aceea a fost o mare bucurie pentru mine să-i pot dărui ministrului Sorin Grindeanu, din partea Parintelui Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei, Sfânta Biblie care să-i lumineze calea şi care să-i dea puterea necesară de a duce la bun sfârşit marele şi importantul proiect al autostrăzii care să lege Moldova de Vestul Ţării”, scrie social-democratul pe pagina sa de Facebook.

    Biblia, cu coperţi lucrate în piele, este inscripţionată cu „Vicepremier Grindeanu Sorin Mihai”.

    Maricel Popa spune că „întreaga regiune îşi pune încrederea în ministrul social-democrat să finalizeze cu bine marea lucrare şi ştiu că Sorin Grindeanu e omul potrivit, la locul potrivit”, referindu-se la Autostrada Moldovei.