Tag: gesturi

  • Culoarea şi marca maşinii vorbesc despre personalitatea şoferului. Roşu, albastru, agresiv sau calm?

    Mai mult, rezultatele ne spun că bărbaţii sunt mai agresivi decât femeile la volan. Mai exact, bărbaţii îşi pierd cumpătul la volan, în medie, de şapte ori pe lună, în timp ce femeile se enervează de trei ori pe lună. Există un top documentat al celor mai agresivi şoferi în funcţie de marca şi culoarea maşinii pe care o conduc.

    IATĂ AICI CARACTERELE ŞOFERILOR ÎN FUNCŢIE DE MARCA ŞI CULOAREA MAŞINII CONDUSE

  • Istoria incredibilă a ursuleţului de pluş: rolul crucial jucat de un preşedinte american

    Povestea ursuleţilor de pluş începe în 1902, atunci când preşedintele american Theodore Roosevelt, aflat la vânătoare, a refuzat să împuşte un urs brun de Louisiana. Mai mult ziare locale au relatat întâmplarea, iar un meşter din zonă a realizat doi urşi umpluţi cu pluş pe care i-a numit “Teddy’s Bears”.

    La scurt timp, toată lumea voia câte o jucărie similară; tot mai multe companii au început să scoată pe piaţă ursuleţi de pluş, iar în timp numele s-a schimbat din “Teddy’s bear” în “Teddy bear”, aşa cum este numită şi astăzi jucăria în Statele Unite.

    În 1992, ursul brun de Louisiana a fost inclus pe lista speciilor pe cale de dispariţie; la acel moment, mai existau doar 120 de exemplare. Acest lucru s-a schimbat însă recent: la începutul acestui an, autorităţile au anunţat că în Lousiana trăiesc acum peste 740 de urşi bruni.

  • Motivul stupid pentru care tinerii din Rusia îşi riscă viaţa inutil. Fenomenul care ia amploare

    Apetitul unui tânăr pentru risc este neobişnuit, dar nicidecum unic. Tot mai multe decese sau accidentări suferite de cei care au căzut de pe clădiri sau de pe trenuri în mişcare, încercând să-şi facă un selfie, l-a determinat pe ministrul rus de interne să demareze o campanie denumită “selfie în siguranţă”.

    Şi totuşi, unii chiar luând în considerare toate riscurile, unii sunt atraşi de faimă şi de ideea de a deveni staruri pe social media. În multe locuri din Rusia, accesul în clădirile înalte este facil, iar amenzile pentru încălcarea proprietăţii private sunt mici, uneori chiar inexistente.

    Unul dintre cei care promovează “selfie-urile morţii” explică pe scurt motivele din spatele acestor gesturi: “îţi alungă plictiseala şi îţi dă o doză fantastică de energie.”

    Sursa: BBC

  • Părăsită de logodnic, Mariah Carey şi-a ars rochia de mireasă, de de 250.000 de dolari

    La scurt timp după ce s-a despărţit de miliardarul James Packer, bărbatul alături de care visa să mearga din nou la altar, Mariah Carey şi-a aruncat pe foc rochia în valoare de 250.000 de dolari pe care o alesese pentru evenimentul fastuos.

    Citiţi mai multe şi vedeţi imagini aici

  • Cum m-am îndrăgostit de o pereche de căşti – VIDEO REVIEW

    Agitaţia din redacţie şi toate vocile s-au topit. De „vină” era tehnologia noise-canceling a căştilor Sony MDR-1000x. Îmi place muzica (cui nu-i place?) şi sunt dependent de căşti pentru naveta zilnică, dar niciodată nu am căutat să investesc prea mult în echipament pentru muzică, însă MDR-1000x m-a făcut să-mi urăsc căştile actuale.

    Sony MDR-1000x este un produs premium cu care japonezii vor să atace segmentul de căşti high-end wireless şi implicit produsele Bose, concurentul numărul unu. Căştile wireless nu mai sunt doar un moft, având în vedere faptul că Apple, unul dintre cei mai mari producători de produse tech, renunţă la portul audio de 3,5 mm în favoarea unor căşti wireless. Pe casca din stânga se află trei butoane şi jackul pentru cablu, iar în dreapta un port pentru încărcare. Glisarea degetelor pe casca din dreapta, în sus sau în jos, este suficientă pentru controlul volumului, iar pentru a pune melodia pe pauză trebuie apăsat de două ori. Controlul este intuitiv, dar necesită puţin exerciţiu.

    MDR-1000x oferă posibilitatea de a controla muzica sau volumul melodiei prin intermediul unor atingeri pe casca din dreapta. Faptul că nu este nevoie de fir şi, în plus, că poţi controla melodiile fără să scoţi din buzunar smartphone-ul îţi dă un sentiment de libertate extraordinar. Sentiment de care te poţi bucura o perioadă îndelungată (producătorul susţine peste 20 de ore de funcţionare). Eu le-am putut folosi o săptămână fără încărcare.

    Nici după ce bateria „moare”, căştile nu devin inutile deoarece pot fi utilizate prin conectarea cablului (dacă nu cumva ai iPhone 7).
    Marele atu al MDR-1000x este tehnologia de anulare a zgomotului ambiental. Chiar şi fără muzică, căştile „îneacă” zgomotele destul de bine, iar odată ce ai şi pornit melodia, sunetele din jur dispar şi mai poţi auzi doar muzica aleasă. Totuşi, dacă nu doreşti o asemenea izolare, există alternative ce permit pătrunderea sunetelor ambientale.

    Pe oriunde am purtat căştile, nu am avut probleme cu zgomotul din jur şi în nicio situaţie nu mi-a fost întreruptă imersiunea în lumea muzicii (indiferent că a fost la metrou, în Piaţa Unirii sau la Universitate). Trebuie menţionat că atunci când MDR-1000X sunt legate prin cablu, anularea zgomotului de fundal nu este la fel de bună.

    O altă caracteristică impresionantă este Personal NC Optimizer, adică un mod prin care căştile calibrează sunetul în funcţie de purtător şi, potrivit Sony, ar lua în considerare forma capului, dacă porţi ochelari (se măreşte spaţiu dintre ureche şi cască) sau dacă ai părul mare. Apeşi pe buton, apoi se aud nişte sunete prin care căştile analizează datele şi ajustează sunetul în mod corespunzător.

    După cum spuneam, controlul prin intermediul gesturilor este binevenit, mai ales faptul că poţi atinge casca cu două degete, apoi muzica este estompată şi poţi vorbi cu cel de lângă tine fără să fii nevoit să-ţi dai jos căştile. Desprinzi mâna de pe cască şi muzica revine. Tot cu ajutorul gesturilor poţi răspunde la telefon, deoarece MDR-1000x are microfoane încorporate atât la interiror, cât şi la exterior. Conversaţiile sunt clare, iar microfonul detectează cu uşurinţă vocea. În general, experienţa utilizării căştilor prin intermediul gesturilor este una satisfăcătoare, având în vedere că uneori produsul interpretează greşit mişcările.

    După cum era de aşteptat, Sony a lucrat din greu la redarea sunetului şi a făcut o treabă excelentă: basul este destul de puternic, dar nu înăbuşă linia melodică. Calitatea sunetului este superbă, sunetul fiind precis, agil şi foarte detaliat, iar atunci când am ascultat melodia „Fantasy” de la The XX cu aceste căşti pe urechi am avut impresia că basul a pătruns în tot corpul, de la degetele de la picioare până-n creştetul capului.

    Designul este premium şi cupele sunt învelite cu o piele sintetică fină ce învăluie urechile. Le-am purtat ore în şir, atât în interior, cât şi afară, şi nu am simţit niciun disconfort. Deşi în construcţia produsului se află în principal plasticul, căştile nu se simt ieftine.

    Acest produs este perfect pentru cei care fac naveta des sau poate călătoresc mult cu avionul şi nu vor să fie deranjaţi. Ce-i drept, căştile nu sunt ieftine, însă dacă aş găsi 400 de dolari uitaţi în buzunarul unor pantaloni mai vechi, m-aş gândi serios la Sony MDR-1000x.

    +noise-canceling excelent
    +calitate foarte bună a sunetului
    +autonomie îndelungată a bateriei
    +design premium; confortabile la purtat

    – controlul prin intermediul gesturilor nu este foarte precis

    CARACTERISTICI:

    Wireless
    Autonomie 20 de ore (NC activat) şi 22 de ore (NC dezactivat)
    Contact cu urechea – over ear
    Impedanţă nominală – 46 ohmi (1kHz) (când se conectează prin cablul pentru căşti cu unitatea pornită), 16 ohmi (1 kHz) (c`nd se conectează prin cablul pentru căşti cu unitatea oprită)
    Lungime cablu – 1,5 m
    Răspuns În frecvenţă – 4 şi 40.000 Hz
    Sensibilitate – 103 dB/mW  (1 kHz) (când se conectează prin cablul pentru căşti cu unitatea pornită), 98 dB/mW (1 kHz) (când se conectează prin cablul pentru căşti cu unitatea oprită)
    Greutate – 275 g (fără cablu)

  • Motivul economic din spatele tatuajelor pe care le au membri cartelurilor de droguri – GALERIE FOTO

    V-aţi întrebat vreodată de ce membri unor carteluri de droguri sunt tatuaţi din cap până în picioare? Un răspuns surprinzător vine de la Tom Wainwright, autorul volumului “Narconomics”, carte ce analizează economia subterană din America de Sud.

    Vezi aici fotografii cu membri cartelurilor din America de Sud

    Wainwright explică faptul că în spatele acestor tatuaje stă de fapt un motiv de ordin economic: “Gândiţi-vă astfel: cât de greu ar fi să găsiţi un loc de muncă dacă aţi avea astfel de tatuaje? Este logica pe care se bazează şi cartelurile – este un branding al angajaţilor”, explică autorul. “Asta asigură două lucruri: în primul rând, că membrul nu va putea să plece în altă parte; în al doilea rând, ca o consecinţă a primei idei, un angajat fără alte opţiuni de angajare este un angajat mai ieftin, pe care poţi să în controlezi mai uşor.”

    Practica tatuării acestor membri nu se regăseşte doar în America de Sud; şi Yakuza, mafia japoneză, recurge la astfel de gesturi pentru a-şi asigura fidelitatea membrilor găştii.

  • Un preşedinte ca nimeni altul. I-a batjocorit pe Obama şi Papa Francisc iar acum arată gesturi obscene parlamentarilor UE

    Noul lider al filipinezilor nu are nicio jenă atunci când vine vorba de limbaj vulgar sau gesturi obscene la adresa oficialilor altor state. El a şocat de câteva ori folosind o expresie vulgară şi batjocoritoare la adresa preşedintelui Obama, dar şi a Papei Francisc.
     
    De curând, în timpul unui discurs pe care îl susţinea în faţa directorilor executivi locali din Davao City, oraşul său natal, a fost surprins făcând un semn obscen, adresându-se parlamentarilor Uniunii Europene. De curând, parlamentarii UE i-au sugerat lui Duterte să înceteze cu omorurile în masă a suspecţilor consumatori de droguri. Conform Drepturilor Omului, numărul celor care au fost omorâţi din această cauză s-ar ridica la 2.400 de persoane.  Iar în mijlocul şedinţei, Duterte a lăsat de înţeles că nu îi pasă absolut deloc de propunerile acestora şi, mai mult, i-a înjurat de două ori, vorbele sale fiind însoţite de semne obscene. Iar în urma acestui discurs instigator, audienţa a aplaudat. 
     
    Duterte a declarat public că nu va urmări penal ofiţerii legii şi cetăţenii care ucid traficanţi de droguri ce opun rezistenţă arestării. Războiul contra drogurilor a lui Duterte a declanşat un val de crime extrajudiciare cu efecte devastatoare aspura ţării. Victimele recente includ şi doi copii, în vârstă de patru, respectiv cinci ani. Duterte a promis eradicarea acestei probleme prin orice mijloace posibile – jurând că la nevoie va ucide chiar şi 100.000 de infractori în primele şase luni de la birou.  
     
    Când a fost primar al oraşului Davao, el a folosit, de asemenea, astfel de abordari în afara legii. Săptămâna trecută, într-o audiere în faţa Senatului Filipine, un bărbat ce pretindea a fi fost omul de bază a lui Duterte a recunoscut că a fost plătit pentru a efectua astfel de lucruri.