Tag: Generali

  • Consultant: Afacerile asigurătorilor vor creşte dacă poliţele vor fi adaptate la nevoile clienţilor

     “Dacă vă uitaţi la cifrele statistice, ponderea industriei locale a asigurărilor în PIB n-a depăşit niciodată 2%. În ultimii ani s-a tot spus că România are potenţial în industria asigurărilor, un termen care se lasă aşteptat. Situaţia va rămâne neschimbată şi anii următori dacă asigurătorii nu îşi schimbă filozofia de business. Asiguratorii trebuie să înţeleagă nevoile clienţilor. Modelul de business care presupune crearea unor poliţe şi lansarea acestora pe piaţa nu mai este funcţional. Nu mai merge aşa, să crezi că oamenii vor cumpăra orice li se pune pe tarabă”, a spus Moldovan, la un seminar dedicat bancassurance-ului.

    Potrivit datelor autorităţii de reglementare, gradul de penetrare a asigurărilor în PIB s-a aflat la un nivel maxim, de 1,8%, în 2009.

    “Între avansul PIB-ului şi dezvoltarea asigurărilor cred că există un decalaj de timp. De exemplu PIB a crescut în 2013, dar nu cred că această creştere se va reflecta în 2014, ci probabil în 2015, dacă şi în anul 2014 PIB-ul va creşte. Dacă va avea o contracţie atunci efectul din 2013 va fi anulat în 2015”, a arătat Moldovan, care a condus Generali România în perioda între 2005 şi 2008, după fusese director executiv în cadrul companiei, responsabil cu businessul de asigurări de viaţă, şi director general adjunct.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hibridul între abonament medical şi asigurare de sănătate, un pariu încă necâştigător

    CONTEXTUL: Piaţa de asigurări medicale s-a dezvoltat simultan cu spitalele şi clinicile private, dar nu a ţinut pasul cu acestea din urmă. Abonamentele au câştigat teren prin contracte directe cu beneficiarii companii.

    DECIZIA: MedLife şi Regina Maria au lansat anul acesta, în parteneriat cu companiile de asigurări Generali şi Groupama, asigurări de sănătate care să vină în completarea ofertei de abonamente şi care să poată acoperi riscuri mai mari pentru pacienţi.

    EFECTELE: Deocamdată, cele două companii aşteaptă pentru primul an încheierea câtorva mii de asigurări.



    DOMENIUL ASIGURĂRILOR DE SĂNĂTATE NU A ÎNREGISTRAT ÎN ULTIMII ANI PROGRESE NOTABILE, PE MĂSURĂ CE STATUL A ÎNTÂRZIAT SĂ DEFINEASCĂ UN PACHET MINIM DE SERVICII GRATUITE ÎN SECTORUL PUBLIC ŞI, deci, limitarea celor oferite în prezent. Asigurările private de sănătate reprezintă sub 2% din primele de asigurare generale din România, în timp ce la nivel european acestea sunt de peste 25%, după cum arată datele Comisiei Europene a Asigurărilor corespunzătoare anului 2012.

    Progrese semnificative nu s-au înregistrat în statele Europei Centrale şi de Est, precum Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia, singura ţară unde procentul ajunge înspre zece procente fiind Bulgaria, datorită cadrului legislativ prielnic trasat de autorităţi.

    Piaţa românească de asigurări de sănătate ajunge la 20 de milioane de euro. Este mică, dar tot mică este şi piaţa locală a asigurărilor de viaţă, care nu depăşeşte o jumătate de miliard de euro, fiind cea mai mică din Uniunea Europeană ca pondere în produsul intern brut, respectiv circa 0,3%. Totodată, taxele lunare medii plătite de cetăţenii români către fondul naţional de sănătate sunt de aproximativ 200 de lei, luând în considerare un venit mediu brut de puţin peste 2.000 de lei, după cum reiese dintr-un studiu al asigurătorului MediHelp International, realizat pe baza datelor din legea bugetului asigurărilor sociale, publicată în Monitorul Oficial.

    Contextul nu este aşadar cel mai prietenos pentru iniţiative în domeniu. În primăvară, Groupama şi Generali (în parteneriat cu Regina Maria şi, respectiv, MedLife) au lansat o ofertă prin care, în schimbul a 10-20 de euro pe lună, să asigure pacienţilor din clasa de mijloc decontarea unor sume plătite pentru internare sau analize în mediul privat.

    „Ne confruntăm cu o situaţie frustrantă: pe de o parte, este sistemul naţional de sănătate care are multe lipsuri şi nu oferă servicii de calitate pentru cetăţeni. Pe de altă parte, este cetăţeanul care nu e dispus să plătească pentru un plan de asigurare de sănătate competitiv, dar care preferă să plătească la negru pentru serviciile medicale oferite de instituţiile publice„, ilustra Zahal Levy, preşedintele MediHelp International, felul cum sunt percepute asigurările de acest fel în România.

    IN ACEST CONTEXT, DEMERSUL PRODUSELOR LANSATE ÎN PARTENERIAT CU CLINICILE A FOST CONSIDERAT AMBIŢIOS. Principalii vizaţi erau pacienţii care deja se tratau în mediul privat, peste un milion anual. „Cele două variante ar fi să ne înarmăm cu răbdare şi cu ceva bani în buzunar şi să mergem la stat sau să scoatem ceva bani şi să cumpărăm o asigurare, prin care să avem acces la clinici şi medici de top„, spunea în momentul lansării Ovidiu Racoveanu, membru al directoratului companiei de asigurări Generali.
     

  • Gradul de asigurare a locuinţelor din România, peste cel din Bulgaria, dar sub cel al Ungariei. Cât la sută din locuinţele româneşti sunt asigurate

     “În Europa Centrală şi de Est există mari variaţii în ceea ce priveşte asigurările de locuinţe. (…) Astfel, în Ungaria trei sferturi din populaţie are asigurare de locuinţă, în timp ce numai 7% din bulgari au astfel de asigurări. În Romania, 43% dintre români au casele asigurate”, se spune în studiu.

    La nivelul portofoliului subsidiarelor Generali, prima medie anuală pentru poliţele de locuinţe variază de la 30 euro în Bulgaria la 167 euro în Slovenia.

    De asemenea, suma medie asigurată pentru o locuinţă din Bulgaria se situează la 23.500 euro, în timp ce în Slovenia ajunge la aproape 151.000 euro.

    În România, clienţii Generali au plătit, în medie, o primă de 69 euro pentru asigurarea locuinţei la o valoare medie de 48.500 euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine sunt cei 15 nazişti care au ucis milioane de oameni fără să păţească nimic (GALERIE FOTO)

    După prăbuşirea celui de-al treilea Reich, o adevărată cursă pentru capturarea tehnologiilor naziste a pornit între naţiuni. La acea vreme, germanii aveau unii dintre oamenii de ştiinţă cei mai competenţi, extrem de influenţi în tehnologia nucleară, călătoria în spaţiu, genetică, arme biologice.

    Americanii au declanşat operaţiunea Paperclip, cea prin care criminalii de război nazişti erau protejaţi şi evacuaţi din Germania. În cele mai multe cazuri, criminalii şi-au găsit refugiul în America de Sud, unde guvernele le-au oferit azil politic. În alte situaţii, Biserica Catolică le-a acordat sprijin, ulterior episcopii fiind judecaţi pentru ascunderea timp de zeci de ani a ofiţerilor armatei germante.

    Lista ar trebui să fie mai lungă, câteva din numele care lipsesc fiind Hans Sommer, Helmut Knochen, Horst Kopkow, Luise Danz, Paul Schäfer, Eduard Roschmann, Wolfgang Abel, Gunter d’Alquen, Martin Sandberger şi Werner Best, potrivit listverse.com.

  • În plină răzmeriţă populară, Egiptul cere ajutorul FMI (VIDEO)

    Ministrul de finanţe Hazem el-Beblawi a declarat duminică pentru Reuters că va cere FMI să vină să negocieze, urmând ca discuţiile să se bazeze pe cele începute lunile trecute, când însă autorităţile militare ale ţării au renunţat la idee, din dorinţa de a evita îndatorarea externă a ţării.

    Declaraţiile ministrului vin într-un moment de maximă tensiune, în care pentru a doua zi consecutiv, poliţia egipteană se luptă cu protestatarii la Cairo. În preajma pieţei Tahrir, centrul manifestaţiilor din februarie pentru înlăturarea de la putere a lui Hosni Mubarak, poliţiştii înfruntă circa 5.000 de protestatari, pe care îi combat cu bastoane, gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene.

    Sâmbătă, doi oameni au murit – unul la Cairo, altul la Alexandria – şi 676 au fost răniţi în cursul violenţelor care au marcat capitala egipteană şi alte oraşe din ţară. Un număr de 55 de manifestanţi au fost arestaţi, conform unui oficial din Ministerul de Interne care a dorit să-şi păstreze anonimatul. Protestele sunt motivate de ritmul lent al reformelor democratice şi de faptul că generalii egipteni care i-au luat locul lui Mubarak nu mai vor să părăsească puterea în favoarea unui guvern civil.

    “Violenţele de ieri ne arată că Mubarak e încă la putere”, a declarat pentru AP un protestatar rănit la frunte de un glonţ de cauciuc. Manifestanţii, care au aruncat cu pietre şi sticle în poliţişti, au blocat piaţa Tahrir, strigând “Libertate, libertate!”, şi au încercat să campeze aici, la fel ca la manifestaţiile din februarie.

    La finele lui octombrie, o misiune a FMI care a vizitat Egiptul ca să studieze necesităţile de finanţare ale ţării a comunicat că instituţia n-a primit nicio cerere oficială de împrumut. La 16 noiembrie, guvernul a anunţat că Egiptul va primi o finanţare de 200 de milioane de dolari de la Fondul Monetar Arab, cu sediul în Abu Dhabi, urmând ca o nouă tranşă să fie furnizată în decembrie.

    Până acum, Egiptul a primit susţinere financiară în valoare de 1 miliard de dolari de la statele Golfului, pentru acoperirea deficitului bugetar care s-a mărit după înlăturarea lui Mubarak. Guvernul estimează un deficit de 8,6% din PIB în anul financiar care se va încheia în iunie 2012, în timp ce deficitul pentru anul financiar 2010-2011 a fost estimat la 9,5% din PIB.

  • Generali Asigurari si-a dublat profitul in primul semestru

    In total, compania a obtinut in primul semestru un volum total
    de prime brute subscrise de 234,4 milioane de lei, cu 4,4% mai mic
    decat in perioada similara a anului precedent. Profitul a crescut
    in schimb cu 94%, pana la 18,9 milioane de lei. In ceea ce priveste
    nivelul despagubirilor platite de companie in primul semestru,
    acesta a avansat cu 17,2% fata de ianuarie-iunie 2009.

    Rezultatele au fost impulsionate de o oferta speciala,
    desfasurata in perioada mai-iunie 2010, prin care Generali
    Asigurari acorda un bonus de 600 lei pentru servicii de sanatate
    fiecarui client nou de asigurari de viata.

    “Unul dintre principalele obiective ale celui de-al doilea
    trimestru a fost revigorarea segmentului de asigurari de viata,
    lucru care de altfel s-a si intamplat. Campania de marketing si
    vanzari desfasurata in perioada mai-iunie a avut rezultate foarte
    bune atat in ceea ce priveste numarul de clienti noi atrasi, cat si
    cresterea volumului total de prime brute subscrise pe segment, fata
    de perioada similara a anului trecut”, spune Marie Kovarova,
    directorul general de la Generali Asigurari.

    Pe segmentul de asigurari generale s-au subscris 189,1 milioane
    de lei, in scadere cu 5,7% fata de perioada similara 2009. In
    pofida unei scaderi pe segmentul non-viata, au existat linii de
    business pentru care s-au raportat rezultate mai bune, precum
    accidente si sanatate (plus 148%), asigurari de incendiu pentru
    riscuri industriale (plus 23%) si asigurari de locuinta (plus
    19%).

    “Din pacate, asigurarile Casco sunt in continuare afectate de
    scaderea semnificativa a pietei auto si a celei de leasing.
    Incercam sa compensam acest lucru prin campanii atractive de
    promovare a produselor noi si de sustinere a celor deja existente
    in portofoliul companiei”, a mai spus Marie Kovarova.

  • Incendiul de la Dragonul Rosu, cea mai mare dauna din istoria asigurarilor din Romania

    “Conform primelor estimari interne, este posibil sa asistam la
    cea mai mare dauna din istoria pietei de asigurari din Romania. Nu
    avem insa motive de ingrijorare. Generali Asigurari este un
    asigurator puternic si stabil din punct de vedere financiar,
    reasigurat la companii internationale de renume. Oricare ar fi
    valoarea daunei, stabilitatea financiara a Generali Asigurari nu va
    fi afectata”, spune Marie Kovarova, directorul general al Generali
    Asigurari.

    Aceasta a confirmat si faptul ca Niro Investment, care detine
    centrul comercial Dragonul Rosu, este asigurat al companiei,
    incepand cu acest an.


    In momentul de fata, compania de asigurari este in curs de
    evaluare a daunelor, insa primele estimari interne indica faptul ca
    este vorba despre cea mai mare dauna platita pana acum in
    Romania.

    Cea mai mare dauna platita pana acum in Romania a fost de opt
    milioane de euro, in 2007, in urma unei explozii la combinatul
    chimic Oltchim, asiguratorul fiind Asirom.

  • Generali Asigurari a crescut cu 20% in 2009

    Asigurarile generale au evoluat cu 26%, pana la 417,2 de
    milioane lei, in timp ce asigurarile de viata s-au mentinut la
    aproximativ acelasi nivel din 2008.

    “In conditiile in care piata asigurarilor de viata a scazut cu
    circa 10% in primele noua luni ale anului 2009, consideram ca
    mentinerea la nivelul din 2008 este un succes. Pentru 2010, unul
    dintre obiectivele principale este revitalizarea acestui segment,
    insuficient dezvoltat in Romania, atat din punctul de vedere al
    diversificarii ofertei de produse, cat si al distributiei la nivel
    national”, spune Marie Kovárová, directorul general al Generali
    Asigurari.

    Pe segmentul asigurarilor generale, evolutii remarcabile au fost
    inregistrate la asigurarile de raspundere civila generala (+39%)
    sila asigurarile de incendiu si calamitati (+18%).
    In cadrul segmentului de asigurari de viata, asigurarile de grup au
    realizat o crestere de 18%, in timp ce asigurarile individuale au
    fost afectate de factori precum mediul economic defavorabil sau
    cresterea ratei somajului.

  • Groupama isi aduce director de vanzari de la Generali

    El va coordona la Groupama din ianuarie 2010 activitatea de
    vanzari si va fi responsabil de implementarea politicii comerciale
    la nivelul intregii companii, raspunzand direct in fara
    directorului general, Denis Rousset.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cea mai simpla asigurare de viata

    Dupa mai bine de zece ani de la momentul cand au lansat pe piata romaneasca politele de asigurare de tip unit-linked, care includ si o componenta de investitie pe langa asigurare, olandezii de la ING Asigurari de Viata se pregatesc sa isi simplifice radical oferta. “Revizuim o parte dintre produse, astfel incat sa le reducem pretul, ceea ce inseamna si ca vor fi simplificate”, declara pentru BUSINESS Magazin Cornelia Coman, directorul general al asiguratorului care detine circa o treime din piata. Simplificarea se produce la nivelul produsului (clientul poate alege doar din câteva variante de beneficii, sume asigurate sau durata a contractului) sau la nivelul procesului de evaluare a riscului si vanzare, unde “chestionarele de evaluare a riscului se simplifica”.

    Coman remarca, asemenea altor jucatori din industria de asigurari de viata, ca romanii sunt tot mai greu de convins sa aiba incredere in produsele financiare sofisticate, asa cum sunt, spre exemplu, asigurarile de viata legate de fonduri de investitii, dar nu numai ele. Exista o lipsa de incredere in institutiile financiare, remarca ea, iar aceasta tendinta si disponibilitatea tot mai redusa a clientilor de a cheltui mult pentru produse ce nu le sunt strict necesare produc rapid efecte pe piata de asigurari. “Rentabilitatea produselor sofisticate va fi foarte scazuta anul acesta”, apreciaza Sanziana Maioreanu, directorul general al Signal Iduna, unul dintre jucatorii intrati de curand pe piata.

    Asa se face ca, dupa mai multi ani in care au vrut sa convinga clientii sa cumpere asigurari tot mai complexe, companiile se vad nevoite acum sa se replieze din mers. Se schimba nu doar planul de afaceri (puternic afectat de consecintele crizei economice), dar si structura de produse si, nu in ultimul rand, cea de vanzari. “Trebuie sa ne concentra m pe nevoile de masa, care raman in zona produselor traditionale”, spune Frans van der Ent, CEO al Eureko, liderul pietei de asigurari de sanatate. Dupa cum arata planurile de la inceput de an, tot mai multe companii vor adopta, anul acesta macar, politica produselor simple, usor de inteles si, nu in ultimul rand, mai ieftine.

    Anii trecuti, efervescenta economica si puterea de cumparare tot mai mare au incurajat companiile (din orice domeniu, dar mai ales cele financiare) sa promoveze produse din ce in ce mai complicate, fortand o schimbare rapida de mentalitate si acceptarea unor produse mai scumpe. Mai ales dupa lansarea pensiilor private, ce ar fi trebuit sa stimuleze cunoasterea si interesul clientilor, asiguratorii au pariat ca va urma si o dezvoltare rapida a pietei de asigurari de viata – o piata unde, in ultimii ani, multi dintre ei au incercat sa promoveze politele legate de produsele de investitii, ce includ, pe langa asigurare, si o componenta speculativa. Era cumva normal, mai ales atata vreme cat piata de capital, spre care se indreapta o cota mare a acestor investitii, putea sa ofere castiguri uriase.

    “Asiguratorii romani au sarit niste etape si au vrut sa treaca prea repede la ofertele foarte sofisticate”, spunea cu putina vreme in urma Denis Rousset, managerul Groupama pentru Romania, intr-o discutie cu BUSINESS Magazin. In viziunea lui, faptul ca tot mai multe companii au incercat sa promoveze asigurarile complexe in detrimentul celor mai simple este si unul dintre motivele pentru care industria de asigurari de viata este atat de mica, iar evolutia ei atat de lenta. La finele anului trecut, primele brute subscrise din asigurari de viata au fost de circa 1,8 miliarde de lei (sub jumatate de miliard de euro), reprezentand doar o cincime din intreaga piata (evaluata la 2,38 miliarde de euro in 2008). Spre comparatie, soldul creditelor acordate de banci companiilor si populatiei se ridica la aproape 50 de miliarde de euro.

    La prima vedere, statisticile par sa-l contrazica pe francezul de la Groupama, pentru ca politele cu componenta de investitii reprezinta doar 30% din total, cumuland anul trecut circa 522,07 milioane de lei (132 de milioane de euro), in timp ce asigurarile de viata insumau 1,24 miliarde de lei (314 milioane de euro), potrivit Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). Ce nu spun insa cifrele este ca anii trecuti motorul asigurarilor de viata traditionale a fost creditul bancar (ce insotea, obligatoriu, imprumuturile de lunga durata), sporind cumva fortat cererea pentru aceste produse. Greu de spus acum, cand piata creditelor e blocata, cum vor arata cifrele la finele anului, dar e clar ca surprizele nu pot fi, pentru companii, dintre cele mai placute.

    Arderea etapelor de dezvoltare, cum spune francezul de la Groupama, este destul de usor de inteles, dat fiind ca noua din primele zece companii au actionariat strain; singura exceptie este Asirom, care are capital privat romanesc. Pentru multi dintre asiguratori, piata romaneasca nu este decat una pe o lista mai lunga de tari in care sunt prezenti, iar “importul” unor produse testate anterior pe alte piete a fost firesc. In alte piete, cum este cea franceza, spre exemplu, evolutia a fost mai lenta si mai naturala, spune Denis Rousset, existand mai multe generatii de produse succesive, care au permis clientilor sa le inteleaga, sa le accepte si sa le doreasca. Asigurarile complexe, cu o componenta de speculatie, au aparut pe piata franceza la cateva zeci de ani dupa deschiderea pietei de asigurari de viata (undeva dupa al Doilea Razboi Mondial). Abia cand industria ajunsese la 80 de miliarde de euro (prin anii ’80), asiguratorii s-au incumetat sa lanseze polite mai complicate.”

    Theodor Alexandrescu, AIG Life: “Primul semnal ca asigurarile unit-linked vor scadea este faptul ca a crescut rata rascumpararilor pe aceasta zona, care anul acesta va fi de doua cifre”