Tag: furt

  • Încă o ţară speriată de hoţii români. Infractorii poartă costum şi cravată atunci când vor să pară cetăţeni înstăriţi

    Tot mai mulţi canadieni cad pradă înşelătoriilor de stradă, iar autorităţile au decis să ia măsuri în această privinţă.
     
    Hoţii au diverse metode pentru a-şi păcăli victimele: unii vând presupuse bijuterii din aur, alţii distrag atenţia celor de pe stradă pentru a fura PIN-uri şi carduri bancare.
     
    Infractorii poartă costum şi cravată atunci când vor să pară cetăţeni înstăriţi sau pantaloni scurţi imprimaţi şi o şapcă atunci când joacă rolul turistului; nu ezită să-şi folosească soţiile şi copiii pentru a inspira încrederea oamenilor.
     
    „Sunt oameni foarte convingători şi structuraţi în abordarea lor”, a explicat celor de la TVA Nouvelles locotenentul Hugo Fournier, purtătorul de cuvânt al Poliţiei din Québec (SQ). “Toată lumea are un rol de jucat şi ştiu să se adapteze la situaţii şi să se îmbine în mulţime.”
     
    În ultimii ani, poliţia a remarcat o creştere semnificativă a acestor infracţiuni în timpul sezonului estival, apoi o scădere semnificativă atunci când se instalează frigul. Numai în vara acestui an, au fost raportate aproximativ 40 de cazuri în regiunea Quebec. Infracţiunile ar fi comise în principal în supermarketuri precum Walmart, în marile magazine alimentare şi în benzinării.
    Infractorii sunt vizitatori din Europa de Est, conform autorităţilor, care adaugă că majoritatea ar fi români.
     
    Dacă sumele furate au fost destul de mici în anii precedenţi, autorităţile observă o creştere semnificativă în această vară. În multe cazuri, hoţii au reuşit să fure, în medie, 1.000 de dolari de la victimele lor.
  • Ţara unde mallurile dispar tot mai des iar cele care au rămas se transformă. Ce le-a luat locul

    Unele dispar, într-adevăr, altele însă se transformă, graţie posibilităţii de a oferi oamenilor experienţe pe care aceştia nu le pot comanda online, cum ar fi participarea la tot felul de exerciţii fizice alături de alte persoane.

    Aşa se face că, pe alocuri prin SUA, magazinele dispărute din centrele comerciale sunt înlocuite de săli de yoga, Pilates, fitness, de box sau unde se poate lucra numai la câte un tip de aparat, cum ar fi cel de vâslit sau bicicleta, scrie New York Times.

    Aceste săli înlocuiesc chiar şi magazine din spaţii stradale, cei care le deschid preferând să meargă acolo unde mai sunt şi altele, pe modelul aplicat de restaurante care funcţionează unul lângă altul în ideea că o persoană care a luat masa la un local din zonă va dori la un moment dat să încerce şi alte oferte.

    Atunci când se alege locul deschiderii unei săli de fitness ori de yoga sau Pilates, un element important în luarea deciziei îl constituie preţurile pe şedinţă cerute de celelalte săli din zonă, pentru a evita comparaţia de preţuri pe care o fac consumatorii. Adeseori, pe lângă grupurile de săli în care se poate face mişcare sau yoga apar şi centre de wellness în care clienţii celor dintâi se pot recupera.

  • Cine este primarul care a renunţat în faţa notarului la pensia specială: Este un furt din buzunarele românilor!

    ”Pe data de 8 iulie 2019, am semnat în faţa unui notar public hârtia prin care am autentificat că renunţ la pensia sepecială, pe care o consider furt. Astfel, prin încheierea de autentificare nr. 2439, eu, Lucian Morar, luând în considerare intrarea în vigoare, la 01.01.2020, a prevederilor art. 210 din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, în calitatea mea de primar al oraşului Ulmeni, judeţul Maramureş, declar pe propria răspundere şi în deplină cunoştinţă de cauză că renunţ de bunăvoie, definitiv şi irevocabil, la dreptul conferit de lege privind indemnizaţia lunară pentru limita de vârstă (pensia specială) de care aş putea beneficia în urma mandatelor de primar şi de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş. (…)

    Cu tristeţe am constatat că prin adoptarea odonanţei de urgenţă a Guvernului Dăncilă privind acest cod se fac numai nedreptăţi faţă de cetăţeanul român. Printre prevederile cuprinse în noul Cod Administrativ, mai mult sau mai puţin benefice autorităţilor locale şi centrale, una este cu siguranţă împotriva tuturor românilor! Pensia specială”, a spus edilul, membru al PMP, potrivit jienii.ro.

  • Una dintre cele mai mari companii aeriene a fost amendată pentru furtul datelor clienţilor

    Compania aeriană s-a declarat “surprinsă şi dezamăgită” de amenda dată de Biroul Comisarului pentru Informaţii (ICO).

    ICO a declarat că este cea mai mare sancţiune pe care a dat-o vreodată şi prima care a fost făcută publică în conformitate cu noi reguli europene privind datele personale.

    Conform ICO, utilizatorii site-ului British Airways au fost direcţionaţi spre un site fraudulos. Prin acesta, datele a aproximativ 500.000 de clienţi au ajuns la atacatori.

    Comisarul Elizabeth Denham a declarat: “Datele personale ale oamenilor sunt personale. Atunci când o organizaţie nu le protejează de pierderi, pagube sau furt, este mai mult decât o neplăcere. De aceea, legea este clară – atunci când vi se încredinţează date cu caracter personal, trebuie să aveţi grijă de ele”.

    Incidentul a fost făcut public la 6 septembrie 2018, iar BA a afirmat iniţial că au fost afectate aproximativ 380 000 de tranzacţii, însă datele furate nu au inclus detalii privind călătoria sau paşaportul.

    BA a afirmat că informaţiile au inclus nume, adrese de e-mail, informaţii despre cartea de credit, cum ar fi numerele cărţilor de credit, datele de expirare şi codul CVV de trei cifre găsit pe spatele cardurilor de credit, deşi BA a declarat că nu a stocat numere CVV.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

     
  • Ne FURĂ roboţii LOCURILE DE MUNCĂ, sau companiile concediază tot mai mulţi oameni pentru a economisi bani ?

    Roboţii nu urmăresc să îţi fure locul de muncă pentru că aceştia nu sunt fiinţe conştiente care caută să aplice pentru postul tău; roboţii nu caută nici printr-un algoritm complex, scanând LinkedIn sau alte platforme de resurse umane cu intenţia de a-ţi fura jobul, scriu cei de la Gizmodo.

    Un robot nu îţi urmăreşte job-ul, nu te ameninţă, nu te omoară şi nu îţi fură nimic, managementul e cel care poate lua o astfel de decizie. Deşi presa e plină de titluri precum „Roboţi inteligenţi ar putea să îţi fure job-ul curând” (CNN), „Roboţi cu gulere albe vin după job-ul tău” (Wall Street Journal), „Da, vin roboţii: Job-uri în era oamenilor şi a maşinăriilor” (Wired), „Vin roboţii după job-ul tău? Da, la un moment dat” (New York Times), „Roboţii vin şi îţi vor job-ul” (VICE) sau „Roboţii deja înlocuiesc oamenii într-un ritm alarmant” (Gizmodo), realitatea e alta.

    La prima vedere pare ca automatizarea prinde viaţă şi a devenit un personaj pe care toată lumea dă vina, dar adevărul este că prin aceste titluri, de fapt, se maschează deciziile care sunt luate la nivelul companiilor şi a managementului acestora pentru a se putea economisi bani în timp ce se creşte eficienţa activităţilor.

     

  • Povestea fabuloasă a individului care s-a prezentat drept ministrul Apărării şi a furat zeci de milioane de euro de la şefi de companii

    Furtul de identitate este o infracţiune destul de des întâlnită, dar care necesită o planificare detaliată şi, de cele mai multe ori, mult timp.
     
    Un individ nu s-a mulţumit însă să preia identitatea unei persoane de rând ci a ales să se dea drept ministrul francez al Apărării.
     
    Povestea a început la finalul lui 2015 şi a durat doi ani pentru ca autorităţile să îşi dea seama de fraudă, scriu cei de la BBC.
     
    Individul, purtând o mască de silicon care imnita chipul ministrului Jean-Yves Le Drian, contacta telefonic sau prin mijloace de comunicare video diverşi lideri de companii. El spunea că are nevoie de bani pentru a elibera jurnalişti ţinuţi prizonieri în Orientul Mijlociu; în condiţiile în care statul nu are dreptul să negocieze cu teroriştii, aşa-zisul ministru cerea ajutorul oamenilor de afaceri.
     
    Deşi mulţi dintre cei contactaţi nu au răspuns pozitiv, infractorul a reuşit totuşi să strângă incredibila sumă de 80 de milioane de euro în cei doi ani în care a fost activ.
     
    Autorităţile franceze au în prezent un suspect principal, aflat deja în custodie, dar evită să spună cu siguranţă că acesta este presupusul ministru.
  • Au dat jaful secolului. Un cuplu a “furat” de la Warren Buffet 40 mil. de dolari

    Cu banii proveniţi din fraudă cuplul a cumpărat 90 de vehicule de lux printre care se numără şi un Ford Mustang evaluat la 1 mil. de dolari, scrie Business Insider.

    Potrivit documentelor prezentate de instanţa de judecată, aceştia au realizat achiziţiile între 2011 şi 2018, tot atunci au investit peste 40 mil. de dolari în real estate. Printre investiţiile cuplului se numără un conac din Las Vegas, două apartamente situate în apropierea lacului Tahoe şi o casă de vacanţă în Scottsdale.

    „Negăm total acuzaţiile înainte de FBI conform cărora afacerea DC Solar a reprezentat o schemă de fraudă”, a declarat Malcolm Segal, avocatul cuplului Carpoff.

    Anchetatorii federali s-au folosit de tranzacţiile bancare ale cuplului Carpoff şi de modelele automobilelor achiziţionate pentru a stabili sumele cheltuite de acesta.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Plăcuţe refrectorizante, furate de pe un drum naţional, după doar cinci zile de la montarea lor | FOTO

    Dispariţia plăcuţelor a fost sesizată de angajaţii DRDP Braşov, care au postat pe Facebook fotografii făcute în 20 mai, atunci când a fost montat noul parapete de pe marginea drumului, pe care erau amplasate plăcuţele reflectorizante, şi poze din 25 mai, în care se vede că acestea lipsesc.

    „Găsiţi diferenţele! Din păcate asistăm din nou la un exemplu de lipsă de civilizaţie şi iresponsabilitate din partea participanţilor la trafic. Catadioptrii (plăcutele reflectorizante) de pe parapetele de siguranţă montate pe DN73A, la intrarea în localitatea Poiana Mărului au dispărut în mai puţin de o săptămână”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook a DRDP Braşov.

    „Colegii mei vor depune o sesizare la Poliţie, nu este vorba numai de bani, este vorba de pericolul pe care îl reprezintă pentru trafic dispariţia acestor plăcuţe”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Robert Elekes, purtătorul de cuvânt al DRDP Braşov.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce schemă a folosit un bancher pentru a FURA 100 DE MILIOANE de dolari de la clienţi

    Fabien Gaglio a mărturisit că a derulat o schemă Ponzi de 100 de milioane de dolari, povestesc jurnaliştii de la Bloomberg într-un articol. Într-o zi de miercuri, la ora 9 dimineaţa, în Paris, îmbrăcat într-un pulover elegant şi o cămaşă albă, bancherul de 39 de ani de pe Riviera Franceză a intrat într-o secţie de poliţie şi a luat un loc într-o cameră de interogatoriu, înarmat cu un dosar de notiţe, descriu scena jurnaliştii Bloomberg.
     
    “Ca să sumarizez faptele, misiunea mea era să  înmulţesc banii clienţilor”, a declarat el. Gaglio era unul dintre cei doi manageri ai unui fond de administrare de averi elveţian denumit Hottinger & Partners. Clienţii lui erau din toată lumea: oameni de afaceri din Singapore, artişti din Italia, antreprenori în tehnologie din Statele Unite, toţi atraşi de promisiunea taxelor reduse, a profiturilor mari şi a discreţiei elveţiene. Când câteva dintre investiţii au mers prost, Gaglio a început să ia bani de la unii dintre clienţi pentru a-i plăti pe ceilalţi. În curând a ajuns să falsifice declaraţii şi semnături.

    A ţinut-o aşa timp de 15 ani, iar acum „Nu mi-a mai rămas nimic”, spune el în articolul Bloomberg. 

    Investigatorul francez nu a înţeles de ce Gaglio i-a mărturisit toate aceste lucruri. Niciuna dintre victimele înşelăciunii lui Gaglio nu era de origine franceză. „De ce ai mărturisit totul în Franţa când compania este înregistrată în Elveţia, iar tu trăieşti în Spania?” întreba Rocket. Gaglio a răspuns că unele dintre infracţiuni s-au derulat în Franţa. Niciunul dintre cei doi nu a menţionat faptul că Franţa permite foarte rar extrădarea cetăţenilor. La 4.20 PM, Gaglio a semnat o declaraţie şi s-a întors pe străzile Parisului. Data era 23 ianuarie 2013. În zilele care au urmat, partenerul lui Gaglio, un conte francez numit Jean-François de Clermont-Tonnerre, a început să dea veştile clienţilor. Instituţia mamă din care s-a desprins Hottinger & Partnners – banca franceză Hottinger & Cie, cu rădăcini care se întindeau până în secolul XVIII, a suferit pierderi care au împins-o la faliment. Victimele şi investigatorii din mai multe jurisdicţii au aflat ce s-a întâmplat, iar procurorii din Luxemburg au acţionat cel mai rapid şi l-au acuzat în primăvara aceea pe Gaglio de fals şi uz de fals, fraudă şi spălarea de fonduri furate.

    Gaglio a pledat vinovat. „După ce am trăit în minciună atât de mult timp, acum răspund la întrebări cu cea mai mare transparenţă. Nu am nimic de ascuns”. A reiterat faptul că banii clienţilor lui, precum şi ai săi, au dispărut. „Am fost prins într-o nebunie greu de explicat”, spunea el, explicând că a cheltuit totul pe călătorii extravagante, tablouri de Andy Warhol şi Keith Haring şi avioane private. Un coleg i-a descris purtarea drept „faraonică”.

    Curtea a decis ca Gaglio să plătească 150.000 de dolari, sumă pe care au considerat că şi-o permite şi l-a condamnat la cinci ani de închisoare pentru infracţiunile comise în Luxemburg. A făcut apel şi, după ce a petrecut un an într-o închisoare luxemburgheză, a fost eliberat temporar, iar sentinţa i-a fost redusă la patru ani. În Luxemburg se obişnuieşte să duci la capăt jumătate din sentinţă şi apoi să fii eliberat condiţionat, iar acest lucru înseamnă că Gaglio mai trebuie să stea 12 luni la închisoare când se întoarce. Apoi, este liber să se alăture familiei lui într-o comunitate exclusivistă în apropiere de Cannes, unde au închiriat o vilă, deşi el susţine că nu are bani.

    Totuşi, este posibil să nu scape chiar atât de uşor. Procurori din Geneva, unde Hottinger & Partners era înregistrată, au lansat propria investigaţie în 2013; aceasta este încă în curs, potrivit unui purtător de cuvânt citat de Bloomberg. Autorităţile elveţiene nu au depus niciun fel de plângere şi nu există semne că cele din Statele Unite ar fi făcut asta. Victimele se tem că motivaţia de a urmări cazul s-a diminuat, după ce Gaglio a fost la închisoare, iar Hottinger a dat faliment.Este greu de imaginat cum ar fi putut ieşi mai bine evenimentele pentru Gaglio – de altfel, câţiva dintre clienţii lui se tem că a planificat totul.

    „Fabien Gaglio a minţit în fiecare zi timp de 15 ani”, spune Diana Benedek, o femeie de afaceri din California care spune că Hottinger & Partners i-a furat ei şi soţului ei 20 de milioane de dolari. „De ce l-ar crede cineva acum?”

    Fabien Nicholas Gaglio s-a născut pe Coasta de Azur, în 1973. S-a mutat în Londra după studii pentru a lucra în domeniul finanţelor, dar a fost prins în 200 pentru că folosea calificări false în banking pentru a aplica la Merril Lunch. A primit o sentinţă suspendată în Nisa şi, mai târziu în cursul aceluiaşi an, a reuşit să se angajeze la elitista bancă privată Rothschild din Londra. Gaglio a început să îşi facă un nume sfătuind familii europene legat de transmiterea averilor din generaţie în generaţie, iar în 2005 a fost recrutat de Hottinger & Cie. La cinci ani după mărturisirea lui Gaglio, victimele lui continuă o campanie prin care să forţeze autorităţile din mai multe jurisdicţii europene să ia măsuri; acţiunile lor nu par însă să îl afecteze pe Gaglio.

    După ce a închiriat o proprietate modestă în perioada procesului său din Luxemburg şi după ce a pretins că a supravieţuit că a pretins datorită părinţilor săi, dovezile arată că şi-a mutat familia într-o vilă al cărei cost de închiriere este de 10.000 de dolari/lună în apropiere de Beaulieu-sur-Mer, pe Riviera Franceză. În 2015, una dintre operele de artă despre care spune că a fost furată înainte de mărturia lui – o sculptură de Yves Klein – a fost vândută cu 200.000 de dolari la o licitaţie din New York, iar identitatea celui care a vândut-o nu a fost dezvăluită.

     

  • Cel mai mare jaf din istoria Marii Britanii, dat de pensionari. Mulţi au descris operaţiunea ca fiind „crima perfectă“

    Cu spargerea de la Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor, o bandă de infractori trecuţi de mult de vârsta pensionării a intrat în istoria infracţionalităţii britanice şi a încins imaginaţia englezilor. Hoţii au sfidat bătrâneţea, boala, infirmităţile fizice, alarmele şi chiar Scotland Yard-ul pentru a-şi croi drum prin pereţi de beton şi oţel şi a fugi apoi cu o comoară evaluată la 20 de milioane de dolari, din care obiecte de cel puţin 15 milioane de dolari încă nu au fost găsite. Unul dintre membrii grupului este în continuare în libertate.

    Revista Vanity Fair face o incursiune în viaţa eroilor unui jaf care a fost descris ca o acţiune de proporţii epice, crima perfectă, opera unor foştisoldaţi de elită, „cea mai mare spargere din istoria Marii Britanii“.

    „A fost nevoie de o echipă diversă, de ingeniozitate şi de forţă brută“, specula la televizor reporterul BBC Declan Lawn la trei luni de la spargere. Este vorba de o acţiune prin care, în aprilie 2015, au fost golite seifurile subterane din Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor şi centrul comerţului britanic cu diamante. Prada a fost scoasă afară cu containere mari de deşeuri mobile, atât de mulţi bani şi multe bijuterii şi alte obiecte de valoare au fost furate. Valoarea bunurilor furate a fost estimată atunci la 300 de milioane de dolari. Reporterul Lawn a demonstrat ce acrobaţii a trebuit, probabil, să facă spărgătorii, iar ziarele londoneze se întreceau să arate filmul desenat al jafului: spărgători robuşti în costume negre făcând lucruri supraomeneşti. Experţii insistau că eroii acţiunii erau poate străini antrenaţiîn stilul lupătorilor de elită din marina militară americană, probabil din faimoasa bandă de tâlhari „Panterele roz“, hoţi sârbi de diamante.

    Barry Phillips, un detectiv de la Scotland Yard ieşit la pensie, credea că a fost munca unei echipe foarte tehnice, unită în jurul unui strateg, care a finanţat jaful şişi-a ales oamenii, probabil din Marea Britanie. Fostul poliţist specula că niciun membru al echipei nu a fost lăsat să-şi cunoască colegii pentru a face imposibilă orice scurgere de informaţii privind identitatea lor.

    Hoţii cu siguranţă că şi-au împărţit prada astfel încât să fie uşor de transportat după ce au adus-o în „Abator“, bârlogul lor, în jargon. Poate că au scos bijuteriile din ţară îndesându-le în dosurile unor cai de curse, specula la BBC Dave Courtney, un fost gangster – cel puţinaşa se laudă el – devenit celebritate. Spărgatorii şi-au pierdut, la acel moment, urma prin Europa, unde au ajuns cu o şalupă rapidă. Mulţi descriau jaful ca fiind „crima perfectă“, de genul celor demne de filme cu Cary Grant şi GraceKelly (actorii au jucat în clasicul „To Catch a Thief“, în regia lui Alfred Hitchcock).

    Însă o lună mai târziu au început să curgă arestările, iar întreaga Anglie a rămas uluită. Viaţa la pensie este o pacoste. Nevasta ţi-a murit, cei mai mulţi dintre prieteni se ascund prin ţări străine, stau în închisoare sau zac în cimitir. Chiar şipoliţiştii de care ţi băteai joc odinoară au murit, s-au retras sau te-au uitat. În ziare citeşti de tineri care fac ceea ce făceai tu, iar singura ta distracţie care ţi-a rămas este să le faci zile fripte vecinilor. Aşa se simţea Brian Reader la vârsta de 76 de ani. „Nu-i mai rămăsese niciun prieten. Stătea în cafenea şi vorbea despre lucrurile de odinioară. Acum 40 de ani era hoţ“, povesteşte o cunoştinţă de-a lui Reader.

    Duncan Campbell, reporter cu vechime al The Guardian, l-a cunoscut pe Reader în urmă cu trei decenii. L-a descris ca fiind un om calm, care nu-şi face griji degeaba, chiar credul, încă prieten cu colegii de la şcoală, nimic din ceea ce ar putea trăda un om care trăieşte din înşelăciune.

    Cu toate acestea, aproape toată viaţa sa Reader a pus pe jar Scotland Yard-ul. A fost arestat pentru prima dată când avea 11 ani, pentru furt prin efracţie. Reader s-a alăturat apoi celebrei familii de infractori a lui Tommy Adams. Poveştile spun că a făcut parte din banda „Cârtiţele milionare“, care a săpat pe sub un magazin de obiecte din piele şi un restaurant pentru a jefui 268 de cutii de depozit din seifurile londoneze ale băncii Lloyds în 1971. „Lăsaţi-l pe Sherlock Holmes să rezolve cazul“, se pare că au scris spărgătorii pe seif. Au furat obiecte în valoare de peste 59 de milioane de lire sterline în banii de astăzi. Tot poveştile spun că tot atunci hoţii au pus mâna pe poze foarte interesante cu prinţesa Margaret şi actorul Richard Harris, despre care se spune că au avut o scurtă relaţie amoroasă.