Tag: fost presedinte

  • Cum s-a prezentat Carlos Ghosn, puternicul executiv al Renault, în prima apariţie publică de când a fost arestat: „Am fost acuzat pe nedrept şi reţinut pe baza unor acuzaţii nefondate”

    În prima sa apriţie publică de când a fost arestat în luna noiembrie, Carlos Ghosn, fostul preşedinte al Nissan, şi-a exprimat „iubirea şi aprecierea” faţă de companie şi a negat categoric toate acuzaţiile care i-au fost aduse, potrivit Financial Times.

    „Nu sunt vinovat de acuzaţiile care mi-au fost aduse. Mereu am procedat cu integritate şi nu am fost niciodată acuzat de fărădelegi în cele câteva decenii de carieră profesională”, a declarat fostul preşedinte al Nissan. „Am fost acuzat pe nedrept şi reţinut pe baza unor acuzaţii nefondate”.

    Publicaţia americană relatează că Ghosn era îmbrăcat într-un costum negru şi părea substanţial mai slab decât era înaintea arestului, arătând bolnav şi slăbit.

    Acesta a fost adus în camera de tribunal încătuşat şi cu o funie în jurul taliei, în linie cu practicile tribunalelor din Japonia.

    CEO-ul Renault, în vârstă de 64 de ani, a avut în faţă o sală de tribunal plină, iar avocatul său a cerut o justificare pentru detenţia de 50 de zile în Tokyo a lui Carlos Ghosn.

    După citirea acuzaţiilor, judecătorul care a prezidat şedinţa – Yuichi Tada – a susţinut că există riscul ca executivul să fugă şi a susţinut posibilitatea ca acesta să ascundă din dovezi, în cazul în care va fi lăsat în libertate.

    Go Kondo, un membru al echipei de avocaţi din spatele lui Ghosn, a declarat că nu există niciun risc ca executivul Renault să fugă şi că statutul său recunoscut pe plan mondial ca şef al unei companii franceze ar face asta imposibil.

    Ghosn a fost arestat în aeroportul Haneda în data de 19 noiembrie şi este acuzat că şi-ar fi subevaluat veniturile în declaraţii cu circa 80 de milioane de dolari pe o perioadă totală de opt ani, urmând să beneficieze de acei bani după retragerea din companie.

     

  • Felix Tătaru, preşedinte / GMP Group: “Creativitatea care se află în jurul nostru este ceva nativ. Trebuie să o cultivăm. Ea are puterea de a schimba lumea, societatea din jurul nostru”

    Carte de vizită
    ¶ Felix Tătaru este unul dintre publicitarii recunoscuţi din România, după ce a fondat, în 1998, compania de advertising şi comunicare GMP Group
    ¶ Tătaru este cunoscut şi prin prisma faptului că a fost consultant de marketing politic în campaniile electorale ale fostului preşedinte al României Traian Băsescu, dar şi a lui Klaus Iohannis, actualul şef al statului
    ¶ GMP Group cuprinde agenţiile GMP PR (relaţii publice), GMP Advertising (creaţie), Webstyler (digital), Point Public Affairs (public affairs şi comunicare strategică), Go Studio (design grafic şi branding) şi Chapter 4 (relaţii publice)

  • Armenia: Fostul preşedinte Robert Kocharyan, condamnat pentru răsturnarea ordinii constituţionale

    Kocharian a fost cel de-al doilea preşedinte al Armeniei în perioada 1998-2008, când au avut loc proteste de amploare în urma unor alegeri controversate.

    Acesta a mai fost arestat în luna iulie a acestui an, dar a fost eliberat după numai o lună, iar cazul său a fost trimis unei instanţe de apel.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A MURIT un fost preşedinte al Statelor Unite

    George H. W. Bush a murit la Houston, a anunţat un purtător de cuvânt. În cursul acestui an el fusese spitalizat de mai multe ori. Una dintre internări, în aprilie, s-a întâmplat a doua zi după funeraliile soţiei sale, Barbara Bush, care a decedat la vârsta de 92 de ani. Bush şi soţia lui au fost căsătoriţi timp de 73 de ani şi au avut şase copii.

    George Bush senior suferea de mai mulţi ani de boala Parkinson şi se deplasa într-un scaun cu rotile. 
     
    A avut un singur mandat la Casa Albă, între 1989 şi 1993, însă într-o perioadă în care s-a prăbuşit Uniunea Sovietică, iar Europa de Est şi-a regăsit libertatea. Anterior i-a fost vicepreşedinte lui Ronald Reagan.
     
    Republican, George Bush, fost director al CIA la un moment dat, este tatăl lui George Bush jr., care a fost şi el preşedinte al Statelor Unite într-o perioadă dramatică pentru istoria SUA: atentatele de la 11 septembrie 2001. Fiul său a avut două mandate la Casa Albă, între anii 2001 şi 2009, scrie digi24.ro
  • Băsescu, despre pensiile speciale: Eu am pensia mai mică decât a avut-o fostul torţionar Ficior

    “Când doamna Olguţa vrea să vină să se prezinte ca mama noii legi a pensiilor, să aibă în vedere că fără rezolvarea şi punerea în această lege şi a furtului de bani care înseamnă pensiile speciale nu a rezolvat problema sistemului de pensii din România. Eu am ieşit la pensie cu 2.980 de lei pensia de comandant de navă, de fost ministru, de fost preşedinte.

    Am ieşit cu 2.980 de lei pensie şi Ficior, cel care a murit, avea 5.500 de lei, pentru că e la pensii speciale. Deci un fost preşedinte are o pensie mai mică. Dacă ai fost preşedinte 10 ani şi vreo 10 ani prin guverne şi 12 ani comandant de navă, ieşi cu 2,980 de lei, dacă ai fost torţionar ieşi cu 5.500 de lei”, a afirmat Traian Băsescu, joi seară într-o emisiunea difuzată de B1 Tv.

    Senatorul PMP a adăugat că Guvernul “a tras ţeapă” când a mers pe linia măririi pensiilor şi salariilor, iar România merge pe împrumuturi lucru care va mai putea dura maximum doi sau trei ani.

    “Noi mergem pe bani împrumutaţi. Nu mai poate ţine mai mult de doi, trei ani. Trebuie să merge pe investiţii cât mai repede. Guvernul asta a avut două linii, salarii şi pensii. Să ştiţi că la amândouă a dat ţeapă. Mărirea de 25% a salariilor a fost făcută prin trecerea contribuţiilor de la angajat la angajator. Iar la pensii, sunt pensionar şi trebuia să primesc la pensie o indexare de 5%, de la 1 ianuarie, plus 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie.

    N-am primit că a rămas că ne măreşte Olguţa pensiile în 2019. Ne-a luat vreo 9% din pensie anul acesta. 5% inflaţia plus 50% din creşterea salariului brut pe economie, care mai însemnau vreo 3 sau 4 procente, iaca sunt 9%. Degeaba îmi dă 10% la anul”, a completat Băsescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce salariu avea Nicolae Ceauşescu. Suma incredibilă pe care o încasa, lunar, dictatorul

    Dezvăluirea a fost făcută de Petre Gigea, care a fost ministru de Finanţe şi consilier personal al dictatorului comunist.

    „15.000 de lei era salariul lunar al preşedintelui României prin 1984. Primul-ministru avea cu o mie de lei mai puţin decât el, viceprim-ministrul cu două mii de lei mai puţin, iar noi, miniştrii, aveam mai puţin. O precizare: 9.000 de lei era salariul meu propriu-zis de ministru, plus 2.000 de lei – indemnizaţia de conducere, dar care nu intra la calculul pensiei deoarece Ceauşescu nu accepta ideea unor pensii mari.

    La ora aceea, cursul neoficial al dolarului american era de aproape 30 de lei. Dacă am face un calcul aproximativ, am putea zice că salariul lui Nicolae Ceauşescu a fost de aproape 500 de dolari SUA pe lună”, a explicat Petre Gigea.

    „La sugestia unor colegi miniştri, prin noiembrie 1985 m-am dus într-o zi la Nicolae Ceauşescu cu o propunere de mărire a salariului lui, ştiind că, implicit, se vor mări astfel la toţi de sub el. Am trecut, ca propunere, 20.000 de lei pentru el, ca preşedinte al României. De ce?

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Alina Gorghiu: Am convingerea fermă că Dragnea a adus în piaţă huliganii pe 10 august

    Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe organizată la sediul PNL Timiş, că afirmaţia lui Liviu Dragnea, făcută marţi seara cum că evenimentele din 10 august au fost o tentativă de lovitură de sta treprezintă “cea mai mare aberaţie” pe care a auzit-o.

    “M-a stârnit foarte tare prestaţia domnului Dragnea de aseară, încât să cred că merită o replică astăzi. Şi am să mă refer în principal la evenimentele din 10 august, evenimente care au degenerat atunci în sute de agresiuni la adresa celor care au protestat paşnic, care nu pot fi acoperite oricâte straturi de minciuni ar lansa în spaţiul public tripleta Dragnea – Dan – Dăncilă. A fost în mod cert declaraţia dată de domnul Dragnea aseară cum că evenimentele au fost o tentativă de lovitură de stat au fost cea mai mare aberaţie pe care am auzit-o referitor la aceste proteste ale diasporei din data de 10 august”, a afirmat Alina Gorghiu.

    Fostul preşedinte al PNL a mai precizat că are convingerea fermă că Liviu Dragnea ar fi adus în Piaţa Victoriei huliganii şi persoanele care au stârnit momentele violente din timpul protestului din 10 august.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Benjamin Smith a fost numit CEO al Air France-KLM

    Benjamin Smith este recunoscut la nivel internaţional drept un profesionist în industria aeriană, jucând un rol major în dezvoltarea Air Canada în ultimele două decenii.

    Benjamin Smith va prelua conducerea executivă a grupului Air France-KLM cel mai târziu la 30 septembrie 2018. El va fi responsabil de revitalizarea Air France, de a da un nou impuls strategic grupului şi de a lucra la o nouă abordare de leadership cu toate echipele Air France-KLM.

    Air France-KLM este unul dintre cei mai mari jucatori in transportul aerian, la nivel mondial, si lider de piata pe zborurile lung-curier cu plecare din Europa. In 2016, Air France-KLM a transportat 99.4 milioane de pasageri si peste 1.1 milioane de tone cargo. Flota companiei este formata din 534 aeronave, iar reteaua acopera 328 de destinatii din 118 tari, prin hub-urile de la Paris-Charles de Gaulle, unul dintre cele mai mari aeroporturi din lume, si Amsterdam-Schiphol.

    Air France si KLM sunt companii membre ale aliantei globale SkyTeam care numara 20 membri si care ofera pasagerilor din intreaga lume acces la o retea globala de 17.343 de zboruri zilnice catre 1.074 de destinatii din 177 de tari.
     

  • Premierul Rusiei avertizează că aderarea Georgiei la NATO ar putea provoca “un conflict teribil”

    Potrivit unor pasaje din interviu, difuzate luni, premierul a mai indicat că războiul din 2008, între Georgia şi regiunea separatistă Oseţia de Sud, sprijinită de Rusia, ar fi putut fi prevenit. “Nu era inevitabil”, a subliniat Medvedev.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum arată Alexandra Ceauşescu, nepoata dictatorului Nicolae Ceauşescu

     Alexandra Ceauşescu (20 de ani) este fiica lui Valentin, unul din cei trei copii ai fostului preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu.

    Nicolae Ceausescu, dictatorul executat în decembrie 1989 după un proces sumar, a avut trei copii, pe Nicu, Zoe şi Valentin, însă doar ultimul dintre aceştia mai trăieşte. La rândul său, Valentin (68 de ani) are doi copii, pe Daniel (35 de ani), din casnicia cu Iordana Borila, şi pe Alexandra (20 de ani), pe care o are cu actuala soţie, Roxana.

     

    Cititi mai multe pe www.one.ro