Pe Facebook, Dacian Cioloş a scris: Aud tot mai des politicieni care dau vina pe aşa-zise forte oculte interne sau externe, care ar atenta la stabilitatea ţării, confundată, invariabil, cu stabilitatea partidelor aflate la putere si intangibilitatea liderilor acestora. Fac asta, fie din incapacitatea de a propune ceva coerent unei societăţi care doreşte mai mult de la liderii ei politici, fie din pornirea instinctuală de a bloca evolutii care, pentru ei, pot sa însemne mai putina influenţă, mai putina putere sau un acces limitat la resurse. Sunt scenarii cu care, din păcate, mulţi oameni de bună-credinţă rezonează, oameni care iau de bune răspunsuri simpliste, pre-fabricate, de multe ori minciuni, în principal pentru că acestea răspund propriilor temeri.
Din cauza modului în care s-au făcut reformele în România, o parte a societăţii a suferit constant efectele negative, incertitudinea şi impredictibilitatea aduse de schimbare. Sunt oameni care nu o duc deloc pe roze. Aceasta teama de schimbare, alimentata sistematic de politicieni iresponsabili sau pur si simplu incapabili să gestioneze reformele necesare pentru a aduce rezultate pozitive, a fost speculata, folosită si alimentata electoral, într-un cerc blestemat al fricii şi subdezvoltării.
O altă parte a societatii asteapta o schimbare fundamentala de abordare in guvernarea ţării, o evolutie structurala a bunastarii generale, nu doar din punct de vedere economic, ci si moral. O dorinta legitima de normalitate, de însănătoşire a mediului social si politic, pe care aceasta parte a societăţii si-o asuma si o cere din ce in ce mai apăsat, inclusiv in strada.
Aceste doua Românii sunt folosite de cei care vor sa ajungă la putere, prin antagonizare, spunandu-se ca una e de stanga, alta de dreapta, ca una e conservatoare si cealalta progresista, ca una este retrograda, ca cealalata este TeFeL-ista, ca una e religioasă, cealaltă seculară, ca una este naţională, cealaltă mânată condamnabil de interese străine, sau alte etichetari simpliste care sa justifice si sa incadreze în pătrăţele aceste tendinte.
Eu cred ca nevoia de transformare este atât de mare, ca am ajuns atat de departe de ceea ce putem fi ca societate, incat, daca nu ne asumam toţi, şi “vlădici” şi “opinci”, un efort comun de a pune ţara pe un făgaş normal, o sa fim din nou purtaţi intr-o direcţie sau alta, victime vinovate ale curenţilor din jurul nostru.
Un remediu pentru cele de mai sus trece printr-un dialog necesar intre cele doua Romanii. Cred ca aceasta este principala misiune a societatii civile in urmatorii ani. Altcumva, mă îndoiesc ca in perioada următoare se va schimba ceva fundamental in abordarea clasei politice. Si nici nu cred ca, prin continuarea confruntarilor si conflictelor politice, putem sa ne asteptam la o evolutie structurală a societatii.
Noi partide politice sau o reformare a celor existente, ar avea sens numai dacă cei care le reclama îşi asuma şi acest dialog direct cu apropiatii lor, cu vecinii, cu prietenii, dar si cu oamenii care nu sunt în acelaşi curent şi in aceeaşi bulă cu ei. Trebuie sa facem împreuna acest pas, ca societate, ca sa putem spera ca, la un moment dat, va exista si un alt mod de a face politica in România”.