Dezvoltarea tehnologiei este foarte accelerată, iar de multe ori reglementările legale rămân în urma evoluţiei tehnicii sau a aplicaţiilor practice ale acesteia. Uneori existenţa unui vid legislativ este explicabilă, întrucât este imposibil pentru legiuitor să prevadă traiectoria şi modul în care tehnologia se dezvoltă, sesizează Marcu Florea şi Monica Stătescu. Pe de altă parte, atunci când diverse tipuri de tehnologii apar şi încep să fie folosite pe scară largă, este de aşteptat ca reglementarea să „prindă din urmă” realitatea socială astfel încât să creeze un cadru legislativ care să dea certitudine şi să echilibreze interesele în joc. Unul dintre exemplele în care reglementarea legală pare ca a rămas în urma evoluţiei tehnologice este reprezentat de utilizarea aparaturii de tip dashcams (camere de bord).
1. Ce sunt camerele de bord?
Camerele de bord sunt dispozitive montate, în general, în partea din faţă a unui autoturism care înregistrează, în mod continuu imagini din unghiul în care sunt montate. Alternativ, acestea pot fi montate şi pe casca unui motocicist sau biciclist. Dispozitivele pot fi utilizate pentru divertisment, spre exemplu imaginile pot fi păstrate ca amintire, pentru surprinderea unor momente amuzante sau memorabile dar şi pentru suprinderea unor evenimente mai puţin plăcute, precum un accident sau un episod de violenţă în trafic. Multitudinea de oferte de aparatură şi numărul mare de înregistrări surprinse cu acestea, disponibile pe platformele on-line, demonstrează utilizarea pe scară relativ largă a acestui tip de tehnologie, inclusiv la noi in tara.
2. Aspecte juridice de luat în considerare atunci când vrem să utilizăm camere de bord
Utilizarea camerelor video pentru înregistrarea traficului poate părea o chestiune relativ simplă întrucât se află la îndemana oricui însă implicaţiile juridice pot fi surprinzătoare şi este bine să se ţinem seama de ele atunci când dorim să utilizăm o asemenea tehnologie. În fapt, o multitudine de reglementări legale, între care cele privind protecţia datelor cu caracter personal sau dreptul proprietăţii intelectuale pot avea incidenţă în această situaţie.
a. Câteva consideraţii generale privind protecţia datelor cu caracter personal
Înregistrarea imaginilor în trafic reprezintă o prelucrare a datelor cu caracter personal. Reglementarea in acest domeniu are ca scop asigurarea dreptului la viaţa privată prin reglementarea prelucrării datelor privind o persoană identificată sau identificabilă (numele, datele de identificare, starea de sănătate, imaginea unei persoane sunt date cu caracter personal etc.). Imaginile pietonilor, ale altor participanţi la trafic sau a numerelor de înmatriculare ale maşinilor pot duce la identificarea unei persoane, deci reprezintă date cu caracter personal. Procesarea acestora este reglementată in principal de Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. Legislaţia nu se aplică prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate de persoane fizice exclusiv pentru uzul lor personal, dacă datele în cauza nu sunt destinate a fi dezvăluite.
În acest context, este de menţionat ca Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit în Cauza C-212/13 Rynes vs. Urad că derogările şi limitările dreptului la viaţa privată trebuie să fie efectuate în limitele strictului necesar. Curtea a decis în această cauză că instalarea şi operarea unui sistem de supraveghere video de către o persoană fizică pentru monitorizarea intrării în curtea casei sale, o parte din spaţiul public de trecere din faţa casei, precum şi intrarea în locuinţa situată vizavi reprezintă o prelucrare de date ce excede uzului personal. Întrucat supravegherea din speţă se extindea şi la spaţiul public, s-a considerat ca nu reprezinta o activitate exclusiv personală şi domestică.
Decizia CJUE este destul de controversată întrucât pare să indice ca orice filmare care nu este făcută în cadru privat/domestic nu poate beneficia de excepţia de la aplicabilitatea legislaţiei privind datele cu caracter personal. Astfel, în lumina interpretării CJUE, legislaţia cu privire la protecţia datelor cu caracter personal ar fi aplicabilă şi în cazul înregistrării imaginilor folosind o cameră de bord întrucât şi acesta prelucrare presupune prelucarea de imagini dintr-un spaţiu public.
b. Consimţământul persoanei vizate
Autoritatea de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal din România a emis în anul 2012 o decizie privind prelucrarea datelor cu caracter personal prin utilizarea mijloacelor de supraveghere video . Documentul reglementează în mod generic prelucrarea datelor incluse în înregistrări video.
Decizia prevede expres că numerele de înmatriculare ale vehiculelor sunt date cu caracter personal. În acelaşi timp este reluat principiul proporţionalităţii prelucrării raportată la scop, astfel încât înregistrarea video poate fi efectuată în scopul realizării unor interese legitime, cu condiţia să nu se prejudicieze drepturile şi libertăţile fundamentale sau interesul persoanelor vizate (al persoanelor care sunt filmate).
Ca regulă prelucrarea datelor se poate efectua numai cu consimţământul expres şi neechivoc al persoanei vizate. Evident în cazul filmării cu camera de bord, obţinerea unui asemenea consimţământ este practic imposibilă datorită specificului prelucrării de date. Legea prevede, însă, trei excepţii de la necesitatea obtinerii consimţământului, respectiv (i) [prelucrarea] în vederea protejării vieţii, integrităţii fizice sau sănătăţii persoanei vizate ori a unei alte persoane ameninţate sau (ii) când [prelucrarea] este necesară în vederea realizării unui interes legitim al operatorului sau al terţului căruia îi sunt dezvăluite datele, cu condiţia ca acest interes să nu prejudicieze interesul sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate si (iii) în cazul în care datele cu caracter personal sunt făcute publice în mod manifest.
Este discutabil dacă filmarea cu camera de bord se încadrează în vreuna dintre excepţiile de la obligaţia obţinerii consimtământului persoanei vizate. Excepţia de la punctul i) de mai sus nu pare în principiu aplicabilă în cazul filmării cu camera de bord iar pentru încadrarea la excepţia de la punctul ii) de mai sus este necesară dovedirea unui interes legitim, care să nu prejudicieze interesul sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate. Un potenţial interes legitim ar putea fi preconstiturea de probe în caz de accident rutier, acesta fiind de altfel motivul principal pentru care camerele de bord sunt utilizate. Într-o interpretare extensivă, prelucrarea imaginilor surprinse în trafic s-ar putea încadra şi în cea de-a treia excepţie, dacă considerăm că datele cu caracter personal astfel prelucrate sunt făcute publice în mod manifest.
c. Informarea persoanei vizate
Ca regulă, chiar în situaţia în care consimţământul persoanei vizate nu este necesar, este necesară informarea respectivei persoane cu privire la numeroase aspecte între care identitatea persoanei care prelucrează datele, faptul înregistrării imaginilor şi categoriile de destinatari ai acestora, drepturile persoanei vizate şi modul de exercitare a acestora (spre exemplu dreptul de a cere ştergerea datelor); datorită specificului procesarii de date, atât comunicarea acestor informaţii cât şi asigurarea mijloacelor de exercitare a drepturilor este practic dificil dacă nu chiar imposibil de realizat în cazul prelucrarii datelor surprinse prin camere de bord.
Reglementarea specifică privind monitorizarea video prevede de asemenea ca este necesară semnalizarea înregistrării printr-o pictogramă care să conţină o imagine reprezentativă cu vizibilitate suficientă, la o distanţă rezonabilă de locul unde sunt amplasate camerele de supraveghere video.
Tot cu privire la prelucrarea datelor video există dispoziţii exprese referitoare la durata de stocare a datelor obţinute prin intermediul sistemului de supraveghere, respectiv o perioada de max. 30 de zile cu excepţia cazurilor prevăzute de lege sau temeinic justificate. În consecinţă, ca principiu, nu avem voie să pastrăm imaginile filmate mai mult de 30 de zile.
d. Dreptul la propria imagine
Codul Civil reglementează dreptul la propria imagine în cadrul drepturilor personalităţii din secţiunea destinata respectului vieţii private şi demnităţii persoanei umane. Potrivit reglementarilor legale, orice persoană are dreptul de a se opune ca imaginea sa să fie reprodusă, precum şi dreptul de a autoriza utilizarea imaginii sale. Şi legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturi conexe reglementează dreptul la imagine, în contextul utilizării înfăţişării unei persoane pentru realizarea de portrete. Prevederea este destinată, însă, protecţiei împotriva unui anumit tip de utilizare a imaginii şi, în opinia noastră, nu este incidenţa dacă persoana în cauza nu este vizată în mod particular în cadrul filmării.
Aplicarea dispoziţiilor specifice dreptului civil şi a dreptului proprietăţii intelectuale depinde de modul în care este folosită camera şi, într-o anumită măsură, de folosirea ulterioară a imaginilor surprinse.
e. Amplasarea şi dimensiunea camerelor de bord
Alte aspecte legale care trebuie luate în considerare în momentul achiziţionării şi instalarii unei camere de bord sunt prevederile specifice circulaţiei rutiere. Astfel, este interzisă conducatorilor auto aplicarea pe parbriz de inscrisuri sau accesorii care restrang sau estompează vizibilitatea conducatorului ori a pasagerilor, atât în interior cât şi în exterior. Dimensiunea şi amplasarea camerelor de bord trebuie să nu incomodeze conducătorul auto. Reglementarea este destul de vagă iar aplicarea ei este la latitudinea autorităţilor administrative.
3. Reglementări din alte state membre ale Uniunii Europene
În alte state din Uniunea Europeană utilizarea camerelor de bord a primit mai multă atenţie si este mai clar şi strict reglementată decât în ţara noastră. În Austria utilizarea camerelor de bord a fost interzisă încă din anul 2012, iar încălcarea acestei interdicţii poate aduce amenzi între EURO 10,000 şi 25,000. În mod similar, în Luxembourg conducătorii auto nu au voie să utilizeze astfel de dispozitive. În alte state, ca de exemplu Franţa, camerele sunt permise dacă nu aduc atingere vizibilităţii sau dacă nu îl distrag pe conducătorul auto.
Cea mai interesantă reglementare vine, însă, din Belgia unde în anul 2014 autoritatea ce are în competenţă reglementarea chestiunilor legate de viaţa privată a emis o reglementare specifică pentru această chestiune. Astfel, autoritatea din Belgia face o distincţie între folosirea camerelor (i) pentru scopuri recreaţionale (ii) pentru folosirea probelor în caz de accident (iii) pentru înregistrări în interioriul unui taxi. Pentru primul scop, reglementarea nu se aplică dacă înregistrarea nu este publicată on-line şi pusă la dispoziţia altora. Pentru cel de-al doilea scop, este necesară informarea persoanei implicate în accident imediat după coliziune în legătură cu faptul că este înregistrată, în situaţia în care persoanele discută după producerea accidentului. În plus, utilizatorul camerei va fi obligat să notifice cu privire la acest lucru autoritatea de supraveghere din Belgia. În al treilea caz, camera este considerată a supraveghea un spaţiu privat. Şoferul trebuie să informeze persoana vizată despre faptul că este înregistrată şi să notifice autoritatea şi pe şeful poliţiei despre intenţia de a utiliza dispozitivul de filmat.
4. Concluzie
Lipsa unei reglementări specifice pentru utilizarea camerelor de bord în România şi aplicarea cadrului general de reglementare are ca efect conturarea unui regim juridic neclar şi câteodata, dificil de respectat.
În acest context ar fi de dorit ca şi legiutorul român să adapteze legislaţia actuală la realităţile utilizării camerelor de bord pentru a trasa un regim juridic expres şi dedicat acestui tip de activitate cu reguli clare şi a căror respectare să nu fie excesiv de oneroasă pentru utilizatori. În ce priveşte protecţia datelor cu caracter personal credem ca cerinţele specifice ar trebui adaptate şi în funcţie de modul de utilizare ulterioară a datelor prelucrate.