Tag: fete
-
Lucruri pe care puţini oameni le ştiu despre Bill Gates
1. Gates a creat primul program pe calculator la vârsta de 13 ani.Gates a urmat cursurile şcolii private Lakeside School din Seattle, iar acolo l-a întâlnit pe prietenul său şi viitorul partener de afaceri, Paul Allen. La şcoală a scris primul program, un joc de X şi 02. Bill Gates a manipulat programul de ore al şcolii pentru a fi în clasă doar cu feteŞcoala l-a rugat pe Gates să programeze programul şcolar, iar Bill a profitat de asta şi s-a pus la toate orele numai cu fete. “Paul m-a ajutat să programez programul şcoalar, dar numai eu am beneficiat de el pentru că pleca la facultate”, a spus el.3. Are un scor SAT (echivalentul bacalaureatului) aproape perfect. A obţinut 1590 de puncte din 1600.4. A fost arestat de două ori. În 1975, în maşina sa Porsche 911, Bill Gates a fost arestat pentru că a condus cu viteză şi fără numere de înmatriculare. Nu şi-a învăţat lecţia şi doi ani mai târziu, la 21 de ani, a fost arestat din nou pentru acelaşi motiv.Se spune că iconiţa de la Microsoft Outlook 10 este realizată chiar după poza de la arestare a lui Gates.5. Melinda Gates a lucrat pentru Bill Gates. După ce a absolvit facultatea în 1986, Melinda a început să lucreze la un startup numit Microsoft. Se pare că nu doar a făcut o treabă bună, ci l-a şi impresionat pe Gates.6. În 1987 a devenit cel mai tânăr miliardar din lume, la doar 31 de ani.7. În ziua nunţii a închiriat toate camerele (250) de la Hotelul Manele Bay din Hawaii şi toate elicopterele de pe insulă pentru a se asigura că nu vor fi deranjaţi de paparaţii.8. Memora numerele de înmatriculare ale maşinilor angajaţiilor săi de la Microsoft pentru a vedea cine vine şi cine pleacă târziu de la birou.9. La 39 de ani, în 1995, a devenit cel mai bogat om de pe planetă cu o avere de 12,9 miliarde de dolari. De atunci a mai pierdut şi recuperat acest titlu. Acum are 86,7 miliarde de dolari.10. Bill şi Melinda Gates le-au dat 10 milioane de dolari copiilor.Fiecare dintre cei trei copii ai lor au primit 10 milioane de dolari. Sunt foarte mulţi bani, dar pentru copii de miliardari nu e o sumă foarte mare. -
Conducerea Digi24, măsură radicală! A scos de pe post una dintre cele mai cunoscute feţe din televiziune: “Mi-au propus să lucrez gratis!”
RCS-RDS trece printr-un amplu proces de restructurare, iar Digi 24 continuă seria deciziilor importante. După ce a anunţat închiderea staţiilor locale şi a pierdut mai mulţi jurnalişti cu nume, a venit rândul lui Radu Paraschivescu să pună capăt unei perioade de cinci ani în care a realizat două emisiuni, «Pastila de limbă» şi «Dă-te la o carte»: “După aproape cinci ani, «Pastila de limbă» şi «Dă-te la o carte» ies din grila postului Digi 24. Fie-le amintirea pastelată. Le mulţumesc tuturor celor le-au urmărit şi mi-au dat sugestii. Cavalereşte, conducerea m-a anunţat că ediţiile filmate pentru martie, opt la număr, nu vor fi plătite. Cu aceeaşi eleganţă, mi s-a propus să lucrez pro bono. Ca o fiară arghirofilă, am refuzat”, a anunţat jurnalistul, miercuri, pe pagina de facebook.
Pe lângă cele două emisiuni în care propaga vorbirea corectă a limbii române şi le recomanda telespectatorilor cărţi pe care le considera utile, Radu Paraschivescu mai colaborează cu postul Digi Sport, dar şi cu radioul Digi FM şi cu site-ul Digi 24, toate urmând să rămână în picioare.Tudor Muşat, Adriana Nedelea, Dan Cristian Turturică, Laurenţiu Mihu, Doru Cireaşă şi Andreea Nicolae sunt jurnaliştii care au părăsit, de curând, postul Digi 24. -
Ludovic Orban, despre îngheţarea salariilor: Parşivi cu două feţe. Una spun la UE, alta comunică în România
“Aceşti parşivi cu două feţe, o faţă au când comunică cu instituţiile UE, şi o faţă total diferită o au în momentul în care comunică în faţa opiniei publice din România. Ei sunt în continuae în campanie. Se laudă că dublează pensiile, se laudă că dublează salariile, şi ei trimit la Bruxelles hârtie în care spun că este posobilă îngheţarea salariilor în sectorul public pe anul 2019. Se fac că măresc salariile şi pensiile , iar în timpul asta dau drumul la inflaţie”, a afirmat Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă susţinută duminică la sediul PNL Dolj.
Acesta a mai spus că probabil PNL nu va promite în campanie un nivel de creştere a pensiilor, cum a făcut PSD, însă când vor mări pensia, liberalii se vor asigura că aceasta va creşte odată cu puterea de cumpărare a pensiei.
“Poate noi nu o să creştem în campanie pensiile cu cât se laudă PSD, dar noi cu siguranţă atunci când creştem pensia, creştem şi puterea de cumpărare a pensiei. În nicio ţară din lumea asta nu există ceea ce e la noi. Nu poţi să creşti salariile în sectorul public, dacă ţie nu îţi cresc salariile în sectorul privat”, a explicat Orban
Senatorul PNL Florin Cîţu a anunţat, sâmbătă, că PSD va introduce, de anul viitor, măsuri de austeritate şi nu va mai aplica Legea salarizării unitare. Cîţu prezintă în acest sens un document trimis Comisiei Europene de către ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, prin care coaliţia de guvernare promite îngheţarea salariilor în sectorul bugetar în 2019.
-
Concurenţă mare la una dintre cele mai râvnite facultaţi din România. Anul acesta au cea mai mare concurenţă, 7 oameni pe loc, 40% din candidaţi sunt fete
Toate candidatele pentru Facultatea de Poliţie au de parcurs jumătate din cursa cu obstacole care se întinde pe 3 kilometri.
Unele candidate şi-au făcut cu greu curaj să treacă de obstacole, dar niciuna nu se gândeşte să abandoneze. Din faţa sălii de sport, rudele le-au încurajat.
Maria e una din cele 730 de tinere care vor să devină studente la Facultatea de Poliţie. Are 18 ani, visează să facă investigaţii criminale şi să dea un suflu nou Poliţiei.
În acest an, este concurenţă mare la toate cele trei facultăţi ale Academiei de Poliţie: sunt câte 6 candidaţi pentru un loc. Toţi vor să ajungă poliţişti, pompieri sau să lucreze pe frontieră scrie stiriletvr.ro
-
Scrisoarea lui Cabral pentru golanul de fiul său: “Vei fi cel mai negru din clasă, mai negru chiar decât colegul Portofel şi-al lui frate Bairam”
Acum câţiva ani, Cabral şi soţia sa au ajutat în campania de informare iniţiată de Coaliţia de prevenire a cancerului de col uterin, prilej cu care Andreea Ibacka a scris o scrisoare viitoarei sale fiice. În replică, Cabral a scris o scrisoare adresată viitorului său băiat.
La ora actuală, Cabral şi Andreea Ibacka aşteaptă primul lor copil.
Explicaţia vine de la primele rânduri: ”Otrăvita mea soţie, Andreea, ca parte a aceleiaşi campanii de informare iniţiată de Coaliţia de prevenire a cancerului de col uterin, i-a scris o scrisoare fiicei noastre. Fiică ce teoretic va să vie (…) Nefasta mea (n.r. sic) nu se gândeşte la o chestie totuşi: că dacă mă face de toată ocara în faţa fetei, o pot face şi eu de tot râsul în faţa băiatului (teoretic şi el)”.În ”scrisoarea” către fiul său, Cabral îi spune că va fi ”cel mai negru din clasă, mai negru chiar decât colegul Portofel şi-al lui frate Bairam”, dar că ”aşa e când bunică-ta e de la Buzău şi bunicul tău de la Brazzaville. Tot cu B”.
”Dacă o să observi că în timp ce colegii tăi aleargă după mingea de fotbal, tu alergi după fetele care joacă volei… de la mine ai asta. Decât 22 de băieţi care transpiră şi înjură birjăreşte, mai bine 10 fete care joacă volei în bluze albe, transparente. O să vezi, cu fetele o să ai o chestie aparte… Nu vei fi cel mai frumos din gaşcă, nu vei fi neapărat cel mai deştept, sigur nu vei fi cel mai bogat… Dar de fiecare dată cel puţin una dintre fete o să-ţi zâmbească larg şi-o să te invite la lecţii de yoga în privat. De ce? Pentru că vei fi moştenit de la mine abilitatea asta de a te băga sub pielea ei, de a o face să râdă, de a scoate ce-i mai bun din ea… Păi dacă am scos eu otrava din maică-ta, tu o să fii în stare să scoţi şi bere din piatră seacă”, a mai scris Cabral cu umor.
Scrisoarea adresată de Cabral fiului său, deocamdată imaginar, reprezintă modalitatea prin care prezentatorul tv atenţionează asupra unei maladii – cancerul de col uterin – care omoară doar în România 6 femei pe zi. Mai mult, Cabral scrie că băieţii sunt purtători ai virusului HPV, cel ale cărui tulpini provoacă peste 70% din cazurile de cancer de col uterin.
-
Celebra rubrică „Fata de la pagina 5” din Libertatea, privită dintr-o altă perspectivă
Dar această celebră rubrică, pe care însă Libertatea a scos-o, este şi despre voi, despre evoluţia voastră în ultimii 15 ani.
Într-un interviu pentru site-ul Pagina de media, Mihnea Vasiliu, şeful din România al grupului de media elveţian Ringier, care tocmai a cumpărat Gazeta Sporturilor, a anunţat că celebra rubrică „Fata de la pagina 5” a fost scoasă şi a explicat motivele. Libertatea este într-un proces de repoziţionare dintr-un ziar tabloid, ce aborda problematica celebrităţilor de mâna a doua, într-un ziar popular, ce abordează subiecte de la politică şi social la economie pe înţelesul oamenilor, spune Mihnea Vasiliu (care mi-a fost şef la Mediafax şi Ziarul Financiar timp de 13 ani). „Pentru că această «Fată de la pagina 5» a fost un etern exemplu de tabloid, am scos-o, să scăpăm şi de chestia asta.“
Nu ştiu dacă este o decizie bună sau nu, asta se va vedea în timp. Dar aş vrea să văd puţin această rubrică dintr-o altă perspectivă, la care foarte puţini dintre voi v-aţi fi gândit.
1. „Fata de la pagina 5”, dintr-o perspectivă istorică de peste 15 ani, exprimă cel mai bine evoluţia economică şi socială a României; exprimă emanciparea, nu numai a fetelor care au pozat acolo, ci şi a noastră şi a voastră.
Gândiţi-vă aşa: la începutul anilor 2000, fetele şi pozele de atunci exprimau fidel situaţia României. Fetele nu ştiau cum să stea în poză, erau stinghere, erau închise într-un apartament, fotografiile erau făcute de prieteni care nu ştiau cum şi ce să fotografieze, lenjeria era comună, chinezării de pe tarabe, fetele nu aveau deloc atitudine nici ca poziţie, nici în priviri, decorul era format din Răpirea din serai, celebrele scaune cu suport de aluminiu şi florile din plastic lângă, sau, în cel mai bun caz, aveau alături celebrul bar pe roţi de forma globului pământesc, o piesă extrem de valoroasă într-o casă, în acele vremuri. Mesele erau acoperite cu mileuri, iar celebrul peşte bibelou trona alături. Fata, poza, detaliile acesteia exprimau fidel România acelor ani, cenuşie, fără culoare, săracă, speriată şi stingheră şi care lucra în celebrele întreprinderi de stat care aveau foarte buni oameni tehnici, dar nu aveau marketing şi vânzări.
PIB-ul României era de 40 mld. euro, iar exporturile erau de 10 mld. euro. Salariul minim era undeva la 65 euro pe lună, brut, iar salariul mediu nu depăşea 100 de euro. Un apartament de două camere costa 7.000-8.000 dolari. Fetele pozau în apartamentele părinţilor, pentru că nu aveau unde altundeva. Despre credite imobiliare nici nu se discuta în acele timpuri.
Dar peste ani lucrurile au început să se schimbe, Europa Occidentală ne-a tras spre ea, au venit investiţiile străine, au apărut joburi noi, cu salarii mai mari, s-au desfiinţat vizele, am început să călătorim liberi şi să facem cunoştinţă cu culorile Occidentului. Au apărut din ce în ce mai multe malluri, s-au înmulţit supermarketurile şi au venit magazinele de brand pe care le văzusem în afară şi unde ne repezeam să ne umplem valizele ori de câte ori ieşeam din ţară.
Aceste schimbări s-au văzut şi în „Fata de la pagina 5”. Fetele au căpătat atitudine, au devenit încrezătoare în ele, iar pozele exprimau acest lucru. Nu mai erau stinghere, iar studioul foto din apartament, cu Răpirea din serai sau Cina cea de taină, s-au înlocuit cu studiourile de foto profesioniste cu lumini, cu chroma, cu machiaj profesionist şi cu fotografi profesionişti. Între timp, PIB-ul României a ajuns la aproape 200 de miliarde de euro, iar salariul minim a urcat la peste 400 de euro. Cei mai mulţi dintre cei care în anii 2000 au avut şansa unor joburi mai bune în noile investiţii au putut să-şi ia apartamente şi maşini străine. Aceste lucruri nu mai erau apanajul celor care aveau afaceri sau care erau pe poziţii de top, ci şi al celor din zona de middle-management.
Dacă Libertatea ar digitaliza si pozele de la începutul anilor 2000 versus ultimele de acum, înainte să scoată rubrica, aţi vedea schimbările.
2. Gândiţi-vă la „Fata de la pagina 5” ca la Academia de Fotbal a lui Gică Hagi.
În România, în domeniul sportiv, dar ca şi business, nimeni nu a putut să facă ceea ce a făcut Hagi cu academia lui. El a avut o idee, a avut un concept, a pus banii lui pe masă, a dat înapoi ceva din ceea ce a primit ca fotbalist şi a aşteptat să crească.
Hagi a descoperit copii, tineri talentaţi, rătăciţi cine ştie pe ce teren de fotbal dintr-un sat, dintr-o comună sau dintr-un oraş mic, şi le-a oferit cea mai mare şansă a vieţii lor. Le-a oferit un loc unde să-şi pregătească talentul, le-a oferit un vis real, le-a oferit posibilitatea să fie văzuţi de alte echipe, nu numai de vecinii de bloc, le-a oferit contracte ca jucători profesionişti şi, în final, le-a oferit şansa să se transfere în altă parte pe contracte mai mari.
La fel au făcut şi Oracle, IBM, Microsoft, Orange, Vodafone etc., companii care au deschis porţile pentru ca toţi tinerii români din IT, dar nu numai, să-şi arate talentul şi să iasă în lume.
La fel a făcut şi Libertatea, fără să ştie, cu rubrica „Fata de la pagina 5“, care a dat posibilitatea unor fete din toate satele, comunele şi oraşele ţării să iasă în faţă, să fie văzute şi să fie recrutate fie pentru showbiz, divertisment şi, de ce nu, pentru escorte, că şi acestea fac parte din viaţă. Industria de divertisment este la fel ca industria auto, IT, construcţii etc. Nu-i nicio diferenţă, este un business ca oricare altul.
Laura Cosoi, ca să dau un exemplu, probabil că nu ar fi ajuns niciodată ceea ce este astăzi fără rubrica „Fata de la pagina 5“. Credeţi că este o diferenţă între Laura Cosoi şi Răzvan Marin, unul dintre cei mai talentaţi fotbalişti pe care i-a dat academia lui Hagi?
În final, vreau să spun că această celebră rubrică a fost mult mai valoroasă decât vă gândiţi. -
Thailanda: ţara cu o mie de feţe
Imaginile erau absolut spectaculoase, iar contrastul cu perspectiva pe care o aveai de la baza hotelului era pur şi simplu fascinantă. Mergând pe jos prin Bangkok te loveşti de localnici care gătesc pe marginea drumului, de vânzători care încearcă să te atragă la tarabele lor, de sute de maseuze ieşite din salon care vor să te facă să înţelegi de ce masajul thailandez e cunoscut în toată lumea. E un haos de nedescris, care te împinge să te pierzi pe străzile întortocheate; plimbându-mă, nu aveam în minte decât una dintre replicile filmului Hangover 2: ”Bangkok a pus mâna pe el“.
Prima impresie pe care am avut-o a fost cea de copleşire: în faţa milioanelor de oameni de pe străzi, a aromelor care împânzesc fiecare metru pătrat, a mirosului emanat de miile de beţişoare aprinse la templele de pe stradă şi mai ales în faţa culturii omniprezente pe care nu o mai întâlnisem până atunci.
Există multe mituri despre Thailanda, multe dintre ele fără nicio legătură cu realitatea; altele conţin însă un sâmbure de adevăr. Spre exemplu mâncarea: da, poţi mânca în Thailanda cu 7-8 dolari pe zi, dar s-ar putea ca după câteva zile să visezi la o porţie de cartofi prăjiţi de la McDonald’s. Mâncarea thailandeză se bazează în mare măsură pe tăiţei, orez şi porc şi e extrem de picantă, indiferent dacă o cereţi sau nu aşa. Eu m-am lămurit din primele zile de asta, când la întrebarea ”Spicy?“ răspundeam tot timpul ”nu“, după care fugeam la primul magazin după câteva sticle de apă; pentru unii, aromele din Thailanda s-ar putea dovedi prea puternice. Lăsând însă la o parte iuţeala mâncărurilor tradiţionale, vă recomand să gustaţi din produsele vândute la marginea străzii. Aparenta lipsă de igienă poate da de gândit, dar nu o să găsiţi în niciun restaurant felurile tradiţionale pe care le gătesc oamenii simpli. Eu am mâncat de multe ori şi n-am avut niciun fel de problemă – de altfel, singura experienţă neplăcută din Thailanda a venit după o cină la un restaurant ”cu pretenţii“.

În Thailanda aproape totul se negociază, de la mâncare până la excursiile de o zi; după două săptămâni ajunsesem să ofer nişte sume atât de ridicole încât nu înţeleg cum reuşeam, în final, să cad la un acord cu vânzătorii. O recomandare (valabilă de altfel în orice alt loc): nu cumpăraţi din zonele pline de turişti. Preţurile sunt mult mai mari decât în alte locuri din oraş, în vreme ce produsele sunt de aceeaşi calitate.
Cea mai ieftină metodă de transport din capitala Thailandei e taxiul, mai ieftină chiar decât autobuzele dacă sunteţi 3-4 persoane, dar traficul o face şi extrem de ineficientă. Noi am preferat să folosim SkyTrain, un metrou suspendat care circulă pe două linii – nord-sud şi est-vest – şi oferă posibilitatea de a ajunge în apropierea obiectivelor turistice în 20-25 de minute. Dacă vreţi să evitaţi transportul în comun puteţi opta pentru taxi, dar trebuie să aveţi în vedere câteva lucruri: în primul rând, taximetriştii lor sunt ca taximetriştii noştri, adică cei mai mulţi vor încerca să umfle preţul. Nu vă urcaţi niciodată în maşină înainte ca şoferul să pornească taximetrul şi nu acceptaţi să negociaţi preţul – cea mai convenabilă variantă va fi cea afişată pe aparat. Tariful pe kilometru e foarte ieftin, echivalentul a 45-50 de bani, aşa că o cursă de 8 sau 9 kilometri (din centrul oraşului până spre principala zonă turistică, unde sunt amplasate cele mai mari temple) nu ar trebui să vă coste mai mult de 100 de bahţi (12-13 lei). De pe lista lucrurilor ”must do“ nu are cum să lipsească o plimbare cu tuk tuk-urile, un soi de triciclete motorizate care împânzesc străzile din Bangkok.

Aici nu aş putea să dau un preţ, pentru că totul ţine de distanţă şi mai ales de puterea de negociere (nefiind dotate cu taximetre); nu rataţi însă, pentru că experienţa e într-adevăr unică.
Sunt multe lucruri de văzut în Bangkok, dar ca orice turist venit pentru prima dată am încercat să bifez obiectivele recomandate de site-urile de profil. Mai exact, pentru a-mi construi itinerarul, am accesat câteva agregatoare şi am cules cele mai populare excursii din capitala Thailandei. Un loc absolut minunat este Wat Arun (Templul Răsăritului), la care puteţi ajunge extrem de uşor folosind bărcile care tranzitează Chao Praya (râul care străbate Bangkokul). Deşi nu poate fi vizitat în interior, Wat Arun m-a impresionat prin pereţii oblici, din marmură, împânziţi de motive tradiţionale thailandeze.
Tot aici, într-un templu, am reuşit să primesc ”binecuvântarea“ unui calugăr budist.
Pe cealaltă parte a râului Chao Praya se află Wat Pho, templul care-l adăposteşte pe Buddha întins, şi Wat Traimit, casa celei mai mari statui a lui Buddha din aur. E un obiectiv la care se ajunge ceva mai greu, dar a meritat efortul: statuia e realizată din 5,5 tone de aur şi are peste 3 metri înălţime.

Unul din locurile care nu m-au impresionat în mod extraordinar a fost Marele Palat, obiectiv trecut de altfel pe toate pliantele cu obiective de văzut în Bangkok. Folosit de regele Thailandei pentru a-şi primi oaspeţii sau pentru evenimente de un deosebit interes naţional, Marele Palat e de fapt o colecţie de clădiri extrem de reuşite din punct de vedere arhitectural, dar care nu oferă nimic special faţă de ceea ce puteţi găsi pe străzile din Bangkok. Am găsit totuşi ceva interesant, şi anume o statuie a lui Buddha din jad, cocoţată pe un tron aurit, unică în Thailanda.
Bangkok e un loc care oferă mult mai multe decât poate un turist să experimenteze în câteva zile, iar dorinţa de a te întoarce, cândva, vine instinctiv atunci când te îndepărtezi de coloşii din sticlă. Am părăsit aşadar capitala Thailandei, entuziasmat de ceea ce urma; nu-mi dădeam însă seama de ce aveau să-mi ofere zilele următoare. Insulele Phi Phi, aflate la două ore de mers cu ferry-ul de portul din Phuket, sunt aşternute parcă în mijlocul oceanului; nu există niciun semn că în spatele stâncilor ridicate din apă există plaje cu nisip alb şi ape turcoaz.
Lucrul de care m-am îndrăgostit imediat (şi iremediabil) atunci când am păşit pe Phi Phi Don a fost sentimentul că sunt rupt de restul lumii. Culorile, mirosul, peisajul care te înconjoară îţi dau senzaţia că ai îndoit cumva bariera realităţii şi ai intrat într-o fotografie; una neprelucată, fără filtre, din care nu ai vrea să mai ieşi.

Unul dintre primele lucruri care m-au fascinat e faptul că maşinile sunt complet interzise pe Phi Phi Don, insula pe care am fost cazat. Nu doar maşinile, ci şi tuk tuk-urile sau scuterele. Nu-mi amintesc să fi petrecut vreodată 4-5 zile în care să nu aud măcar un motor, dar îmi doresc să repet experienţa cât de curând.
|n timpul zilei, plajele de pe Phi Phi Don arătau exact aşa cum mi le imaginam: petice de nisip rupte parcă din vederi, o apă turcoaz care devenea transparentă atunci când soarele se ascundea în spatele norilor şi sute de peşti, de toate culorile, care mă însoţeau la tot pasul. Mă bucur că pot ilustra acest material cu imagini, pentru că e greu să cuprinzi, în cuvinte, frumuseţea locului.
Totul se schimba însă noaptea, după cum mi-a fost dat să aflu încă din prima seară; ieşit la o scurtă plimbare pe plajă – să tot fi fost vreo 10, 10.30 seara – m-am trezit în mijlocul unei petreceri aşa cum sunt cele pe care le vezi în filmele americane despre puştii ajunşi la colegiu. Nu era de fapt o singură petrecere, pentru că toate barurile închise în timpul zilei se mutaseră lângă apă, oferind găleţi cu băutură în stânga şi în dreapta.
Spun găleţi pentru că în Thailanda moda nu e să bei din pahar, ci dintr‑un soi de găletuşă de vreo jumătate de kilogram pe care poţi să o umpli cu toate felurile posibile de alcool. Distracţia ţine toată noaptea, aşa că e mai bine să nu vă faceţi planuri pentru dimineaţa următoare.
Nu puteam rata nici insula Phi Phi Leh, una dintre cele mai frumoase din Thailanda, intrată în atenţia turiştilor din toată lumea după filmul The Beach, avându-l ca protagonist pe Leonardo DiCaprio. Sigur, imaginile idilice cu golful Maya din film lipseau în mare măsură, pentru că plaja era ocupată de câteva sute de turişti. Locul e însă rupt parcă din alte lume: o fâşie de nisip alb, ca făina, aflată în mijlocul unor pereţi de stâncă. Există o singură intrare prin care bărcile pot pătrunde, un soi de spărtură în barajul uriaş de piatră, aşa că momentul când plaja ţi se arată în cele din urmă e unul care îţi ia răsuflarea. Vorbind cu localnicii, am înţeles că varianta cea mai bună e să vizitezi Maya dis-de-dimineaţă, la răsărit, atunci când majoritatea turiştilor sunt încă pe drum; am lăsat-o ca obiectiv pentru următoarea vizită.
Hotelul din Phi Phi Don era exact lângă plajă, aşa că am putut să mă bucur din plin de trecerea spectaculoasă de la flux la reflux. Dacă într-una din zile a trebuit să închiriez un caiac pentru a ajunge la o mică plajă din apropiere, Monkey Beach (despre cum mi-a furat o maimuţă pălăria, în alt episod), ziua următoare puteai să mergi câteva sute de metri până ca apa să-ţi ajungă la nivelul umărului.
După prea puţine zile petrecute în paradisul thailandez, a venit timpul pentru ultima destinaţie a excursiei noastre: insula Phuket, locul unde turiştii merg să petreacă zi şi noapte.Cea mai aglomerată localitate din Phuket e Patong Beach, iar hotelul nostru era destul de aproape de centrul staţiunii. Centru care se numeşte Bangla Road: o arteră pietonală pe care vezi vrute şi nevrute.
Bangla Road e un fel de loc în care toate regulile dispar; toată lumea trage de tine să intri într-un club sau altul, cu oferte în general interzise minorilor (nu că ar verifica cineva vârsta). De altfel, nebunia de pe Bangla Road e atât de mare încât restul saloanelor de masaj din Phuket au simţit nevoia să menţioneze ”NO SEX!“ pe uşa de intrare. E singurul loc în care am văzut asta specificat în mod direct, dar înţeleg perfect motivele. Nu pot să intru prea mult în detalii, dar e o experienţă pe care nu trebuie să o rataţi dacă drumurile vă duc în Patong.
Phuket nu oferă imagini spectaculoase cum sunt cele din Phi Phi Leh, dar reprezintă un bun punct de plecare pentru multe activităţi turistice. De aici am plecat, spre exemplu, în excursii către insula James Bond (unde s-a filmat ”The Man with the Golden Gun“, cu Roger Moore) sau către o fermă locală de elefanţi. Sunt foarte multe lucruri pe care aş putea să le recomand în Phuket, dar o să încerc să mă rezum la câteva: în primul rând Big Buddha, o statuie uriaşă, de 45 de metri, din marmură a cărei construcţie a fost finalizată recent, în urmă cu 4-5 ani. Imaginea lui Buddha este aşezată în vârful unui deal şi priveşte, parcă, asupra întregii insule.

Un al doilea loc pe care nu ar trebui să îl rataţi este Tiger Kingdom, centru destinat creşterii tigrilor. Şi înainte să spuneţi că e crud să ţii animale sălbatice în captivitate doar de dragul de a mai scoate nişte bani de la turişti (la asta m-am gândit şi eu, ca să fiu cinstit), trebuie să ştiţi că Tiger Kingdom e de fapt un proiect derulat de o asociaţie neguvernamentală care creşte felinele până la vârsta de cinci ani, după care le eliberează în sălbăticie, de obicei în zonele din nordul Thailandei, aşa cum ar fi Chang Mai. Cu alte cuvinte, o vizită aici nu ar trebui să vă aducă niciun sentiment de vină. De regrete nu se pune problema, pentru că senzaţia pe care o ai atunci când mângâi unul dintre cele mai periculoase animale este inegalabilă. Noi am ales să intrăm în zona tigrilor mari (poţi alege dintre pui de tigri, tigri tineri sau unii ajunşi la maturitate), dar recunosc că ne‑au tremurat puţin picioarele când a trebuit să ne apropiem de feline. Nu ştiu unde mai poţi avea parte de o astfel de experienţă, aşa că ar fi bine să o treceţi pe listă atunci când schiţaţi planurile unei vizite în Thailanda.
Insula Phuket e un bun loc pentru a încerca şi varietatea de reţete thailandeze care au la bază peştele sau fructele de mare.
Există câte ceva pentru fiecare, iar sutele de restaurante de Patong rămân deschise până târziu în noapte. Dacă nu vreţi totuşi să mai pierdeţi timpul pe la mese, pot să vă recomand Pad Thai: e un fel tradiţional pe care îl puteţi cumpăra de la orice tarabă, preparat în faţa clientului, care nu o să coste mai mult de 100-150 de bahţi (12-15 lei). E un soi de amestec care conţine tăiţei, ouă crude şi legume; eu l-am încercat şi cu pui, iar gustul nu a fost rău deloc. Pad Thai veţi găsi peste tot în Thailanda şi asta îl face oarecum o alegere sigură.Am lăsat Thailanda în urmă cu regret, dar mai ales bucurie; regret că am descoperit prea puţine dintre secretele unei ţări superbe, dar bucuros că am avut ocazia să ajung aici. Aş încheia spunând că în Thailanda nu mergi în vacanţă, ci te îmbarci într-o aventură care te aruncă de la o extremă la alta; este, fără îndoială, cel mai fascinant loc pe care am avut ocazia să îl vizitez.
