Tag: federatie

  • Programul “Litoralul pentru toţi” începe la 2 septembrie, biletele se pot cumpăra şi cu vouchere

    Programul „Litoralul pentru toţi”, prin care turiştii beneficiază de cazare la mare plătind între 150 şi 600 de lei pentru o săptămână, va fi relansat de luni, 2 septembrie, fiind disponibile aproximativ 12.000 de locuri.

    Potrivit Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, programul social este destinat turiştilor care îşi doresc o vacanţă la malul mării la sfârşitul sezonului, pentru care pot aloca buget foarte mic, comparativ cu bugetele pentru sejururile petrecute în lunile iulie şi august.

    „Tarifele practicate în programul special Litoralul pentru toţi sunt mai mici cu până la 70 la sută faţă de cele din vârf de sezon”, arată reprezentanţii FPTR într-un comunicat de presă.

    Lansat în urmă cu 16 ani, „Litoralul pentru toţi” este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Campionatul Germaniei va fi transmis în România

    Prima ligă din Germania poate fi văzută din acest sezon şi în ţara noastră. După un sezon 2017-2018 în care drepturile de televizare nu au fost achiziţionate de nimeni, acum întrecerea va putea fi urmărită la două posturi, Digi Sport şi Telekom Sport. Potrivit unui comunicat, contractul cu Federaţia Germană de Fotbal se întinde pe 3 sezoane.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Solidaritatea Sanitară solicită Guvernului recunoaşterea ca stagiu de cotizare a orelor suplimentare

    “Federaţia Solidaritatea Sanitară solicită Guvernului (în calitatea de iniţiator al proiectului privind noua lege a pensiilor) şi Parlamentului României introducerea echităţii în sistemul de pensie prin luarea în considerare în calculul stagiului de cotizare a întregului timp de lucru al salariaţilor. (…) Prin această măsură calculul stagiului de cotizare trebuie să ia în considerare fiecare oră de lucru desfăşurată în baza unui Contract individual de muncă, indiferent dacă este la norma de bază sau la norma/normele prin cumul. În absenţa recunoaşterii acestui drept proiectul legii pensiilor este afectat de o eroare majoră”, se arată într-un comunicat de presă trimis, joi, de Federaţia Solidaritatea Sanitară.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, de Radu Jude, la Festivalul de la Toronto

    La cea de-a 43-a ediţie a festivalului vor fi acordate, în baza votului publicului, marele premiu pentru lungmetraj şi, printre altele, trofeul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film (FIPRESCI).

    Recent, lungmetrajul lui Radu Jude a fost premiat cu trofeul Golden Mimosa pentru cel mai bun scenariu la Herceg Novi Film Festival – Montenegro Film Festival. Motivaţia juriului a fost: “Un cineast unic, care este suficient de curajos să ne ţină prinşi şi să ne educe cu un scenariu care are o formă neortodoxă din punct de vedere didactic, dar care e suprinzător de accesibilă, rareori folosită în cinema. Puterea lui intelectuală şi perspectiva istorică sunt o combinaţie perfectă pentru semnificaţia subiectului dificil şi dureros din trecut care rezonează la nivel universal astăzi”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Federaţia Pro Agro îi acuză pe retaileri că profită de pesta porcină şi măresc importurile de carne

    „Membrii Federaţiei Naţionale Pro Agro au realizat o campanie pentru verificarea originii cărnii comercializată pe piaţa din România şi modul de expunere al acesteia la raft. Pro Agro atrage atenţia asupra faptului că majoritatea retailerilor au mărit achiziţiile intracomunitare de carne, în defavoarea cărnii româneşti. Considerăm că scopul retailerilor este de a pune o presiune mai mare asupra fermierilor care cresc suine în România, prin practicarea unor preţuri de dumping”, menţionează Pro Agro.

    Reprezentanţii fermierilor solicită „sprijinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin instituţiile pe care le coordonează, să intervină în aceste momente atât de grele pentru crescătorii de porci din ţara noastră”.

    „Considerăm că motivul invocat de marile reţele de distribuţie, respectiv scăderea drastică a cererii pe piaţa internă, nu este justificat. Noi, fermierii ştim că se doreşte instaurarea panicii printre producătorii de carne, prin lipsa comenzilor şi aducerea unor cantităţi mari de carne din alte state”, mai arată Pro Agro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Toader, acuzat de sindicaliştii din penitenciare că ştia circumstanţele morţii lui Stan Mustaţă. “A încercat să se scoată în mod cinic din ecuaţia responsabilităţii”

    “Ministrul Justiţiei, domnul Tudorel Toader, declara recent că a cerut controale la Penitenciarele Jilava, Rahova si Giurgiu ca urmare a decesul deţinutului Stan Mustaţă, deşi acestea se declanşează, din oficiu, de către Parchet la orice deces al unei persoane custodiate, indiferent de motivele aparente. O reacţie extrem de nepotrivită, având în vedere că acesta cunoştea informaţii de natură a clarifica circumstanţele decesului, un aspect important fiind cel referitor la conexiunea eronată făcută între transferul deţinutului şi decesul care a avut loc o lună mai târziu, pe fondul unor afecţiuni cronice”, transmite Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), într-un comunicat de presă remis vineri dimineaţă MEDIAFAX.

    Sindicaliştii din penitenciare spun că fostul judecător Stan Mustaţă a murit pe 8 august 2018, în jurul orei 22.15, la Secţia Terapie Intensivă a Spitalului de Nefrologie Carol Davila, iar în dimineaţa zilei următoare ministrul Tudorel Toader a fost informat “în amănunt de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor referitor la acest eveniment”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Plângere pentru abuz în serviciu pe numele lui Tudorel Toader

    Sindicaliştii îl acuză pe ministrul Justiţiei că întârzie semnarea unui ordin prin care angajaţii din penitenciare să îşi primească banii pentru orele suplimentare.

    “Deşi a avut peste 3 luni la dispoziţie pentru a clarifica modul în care trebuie plătite orele suplimentare pentru angajaţii din penitenciare, azi 10 iulie – zi de salariu, angajaţii din penitenciare nu-şi primesc banii pentru orele suplimentare pentru că ministrul Justiţiei întârzie semnarea unui ordin. În urma protestelor organizaţiilor sindicale, în Parlament s-a aprobat prin Legea nr. 79/2018 ca orele suplimentare care nu pot fi recuperate în termen de 60 de zile să fie plătite angajaţilor din penitenciare şi poliţie începând cu data de 1 aprilie. În consecinţă, la salariul din iulie ar fi trebuit plătite orele nerecuperate în aprilie. Ceea ce nu este posibil din vina ministrului Justiţiei”, arată Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), într-un comunicat de presă remis marţi MEDIAFAX.

    Sindicatele spun că, în plus, angajaţii din penitenciare mai au de recuperat peste un milion de ore suplimentare din perioada 2016 – 2018 şi că Guvernul trebuie să plătească această datorie de peste 10,5 milioane de euro angajaţilor din penitenciare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Decizie dură: România, exclusă oficial de la Cupa Mondială de rugby

    Din informaţiile ProSport, această sentinţă poate însemna falimentul federaţiei, deoarece pe lângă excluderea de la turneul final, forul intern mai are de achitat o amendă de 100.000 de lire sterline.

    România a fost descalificată pentru că a folosit un jucător neeligibil, Sione Fakaosilea originar din Tonga, în opt partide din preliminariile Cupei Mondiale. Pentru fiecare meci în care a jucat, prima reprezentativă a primit o penalizare de cinci puncte.

    După decizia iniţială, ProSport a discutat cu om important din rugby-ul românesc. Federaţia Română de Rugby nu mai are bani, iar această decizie poate însemna falimentul federaţiei, din două motive:

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Federaţia Sindicatelor din ANP, plângere penală pe numele ministrului Justiţiei, Tudorel Toader

    “În data de 24 mai 2018, Tudorel Toader a refuzat în mod abuziv participarea reprezentanţilor FSANP la întrevederea ce a avut loc, la sediul Ministerului Justiţiei, pentru dezbaterea unor acte normative de interes, limitând astfel exercitarea atribuţiilor de reprezentare şi a mandatului acestora în vederea apărării şi promovării drepturilor şi intereselor profesionale ale membrilor de sindicat.

    Deşi, în perioada mai 2017 – mai 2018, au fost mai multe runde de negocieri şi mai multe întâlniri oficiale între Tudorel Toader şi reprezentanţii FSANP, ministrul şi-a permis, încă o dată, să dezinformeze cu intenţie opinia publică şi mass-media invocând o aşa-zisă lipsă de calitate a organizaţiei sindicale care a cerut insistent demiterea acestuia pentru incompetenta si subminarea sistemului penitenciar”, transmite FSANP.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hotelierii de pe litoral, nemulţumiţi de ministrul Turismului: Nu are experienţă în turism

    Preşedintele Federaţiei Patronale a Turismului din România (FPTR), Mohamed Murad, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că, după mai multe întâlniri cu fostul ministru al Turismului, Mircea Dobre, se ajunsese la o înţelegere în ceea ce priveşte organizarea OMD, astfel încât reprezentanţii statului şi cei ai unităţilor private să deţină câte 50 de procente din Organizaţie. Hotelierii spun că noul ministru al Turismului, Bogdan Trif, intenţionează ca reprezentanţii statului să deţină 51 la sută.

    „Am avut zeci de întâlniri cu fostul ministru al Turismului. Am ajuns la o formulă cât se poate de ok, încât în acestea să existe 50 cu 50. Adică noi avem drept 50 la sută ca vot, primăriile şi consiliile judeţene, 50 la sută. Fiecare ministru vine şi şterge şi anulează şi îl comentează pe fostul ministru. Înţeleg, dacă erau miniştri din două culori diferite. Dar din aceeaşi culoare, şi mă refer fără să fiu împotriva unui partid, nu este normal să plecăm de la zero, iar cu venirea fiecărui ministru şi să stăm ore întregi să explicăm de ce şi pentru ce. A venit domnul ministru şi a schimbat tot jocul şi vrea să schimbe acest lucru. Vrea să dea 51 la sută către autorităţile locale, nu către mediul privat. Noi plătim taxele, iar din nou ne trezim cu primarul să decidă asupra taxei plătite de noi”, a spus Mohamed Murad.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro