Tag: fantana

  • S-a deschis prima fântână din care curge vin. Oricine se poate servi

    Weekendul trecut s-a deschis prima fântână din care curge vin  în loc de apă într-o podgorie din Italia. Podgoria Dora Sarchese din localitatea Caldari di Ortona a dat liber la vin şi oricine poate gusta vin cu paharul, sticla sau butoiul din fântâna lor deoarece este gratis, potrivit Harpers Bazaar.

    Fântâna a fost realizată de arhitectul Rocco Valentini şi va fi deschisă 24 de ore din 24, 7 zile din 7, iar reprezentanţii companiei speră ca “fântâna să devină un loc de întâlnire al iubitorilor de vin”, precizând că “nu este un loc pentru beţivi”.

    Aşadar, biletele spre Italia sunt destul de ieftine, să sperăm că şi vinul ce iese din La Fontana del Vino este bun.
     

  • S-a deschis prima fântână din care curge vin. Oricine se poate servi

    Weekendul trecut s-a deschis prima fântână din care curge vin  în loc de apă într-o podgorie din Italia. Podgoria Dora Sarchese din localitatea Caldari di Ortona a dat liber la vin şi oricine poate gusta vin cu paharul, sticla sau butoiul din fântâna lor deoarece este gratis, potrivit Harpers Bazaar.

    Fântâna a fost realizată de arhitectul Rocco Valentini şi va fi deschisă 24 de ore din 24, 7 zile din 7, iar reprezentanţii companiei speră ca “fântâna să devină un loc de întâlnire al iubitorilor de vin”, precizând că “nu este un loc pentru beţivi”.

    Aşadar, biletele spre Italia sunt destul de ieftine, să sperăm că şi vinul ce iese din La Fontana del Vino este bun.
     

  • Locul unde apa e atât de pură, încât nimeni nu are voie să o atingă – GALERIE FOTO

    Mai multe sisteme de peşteri există în Ungaria, dar cel explorat de reporterii de la BBC este unul din cele mai populare din ţară a fost descoperit din greşeală în 1903 de către un maghiar care săpa pentru o fântănă.

    Peşterile se află la 50 de metri adâncime, iar temperatura este stabilă undeva la 18 grade Celsius pe toată perioada anului. Sistemul de peşteri poate fi explorat cu barca, iar apa de acolo se spune că este atât de pură, încât nimeni nu are voie să o atingă pentru a nu o contamina. Locul a avut peste 150.000 de vizitatori anul trecut. 

     

  • Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea La Fântâna de către Oresa Ventures

    Consiliul Concurenţei a autorizat preluarea La Fântâna, companie activă în sectorul îmbutelierii de apă în sistem de watercoolere, de fondul de investiţii Oresa Ventures (Cyprus) Limited.

    Autoritatea de concurenţă a evaluat operaţiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, în conformitate cu Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice.

    Ca urmare a analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Faţa de selfie şi creierul de selfie

    Una dintre ştirile de săptămâna trecută care a provocat ceva emoţie a fost faptul că un computer a pictat un tablou într-o manieră asemănătoare cu a lui Rembrandt. Noul Rembrandt a fost realizat după ce maşina a analizat 346 de portrete pictate de maestru, a centralizat 148 de miliarde de pixeli, dar şi 168.263 de fragmente din tablourile pictorului şi a printat 3D tabloul, pentru a replica tuşele pensulei. Totul a durat un an şi jumătate.

    Când am citit ştirea, am mormăit că nu-i nimic nou sub soare. Asta pentru că în urmă cu 19 ani un profesor de la Universitatea din Oregon a învăţat un computer să compună muzică într-o manieră asemănătoare cu aceea a lui Bach. Ceva mai târziu a apărut şi un CD care cuprindea nu numai imitaţia de Bach, ci şi imitaţii ale unei sonate de Beethoven, a unei mazurci de Chopen, a unei suite de Rachmaninoff, ba chiar şi creaţii ce imită stilul lui Mozart, Stravinsky sau Scott Joplin. Veţi putea găsi unele pe YouTube – unora le place, altora nu, ba unul spune că este o tortură şi că muzica respectivă ar trebui vândută CIA pentru a fi folosită la chinuirea teroriştilor.

    Şi mai există şi computere care scriu articole de presă şi computere care fac analize pentru Wall Street.

    Între 1997, anul în care computerul a încercat să compună muzică, şi 2016, anul în care computerul a încercat să picteze, a avut loc un alt experiment care are şi nu are legătură cu cele pomenite până acum. Un grup de studenţi de la universitatea din Plymouth a primit un grant de 2.000 de lire sterline; cu banii aceştia tinerii au luat un PC pe care l-au pus în cuşca maimuţelor din grădina zoologică Paington. Scopul lor a fost de a testa teoria care spune că o maimuţă care bate la nesfârşit, aiurea, la un computer va sfârşi prin a emite, la un moment dat, un text coerent, ba va putea rescrie o operă a lui Shakespeare. Studenţii de la Plymouth n-au avut un timp infinit, dar şi după numai o lună de zile teoria s-a dovedit a fi potenţial falsă: maimuţele, cinci macaci negri cu creastă, au distrus computerul, au făcut pipi pe tastatură şi nu au emis nici măcar un singur cuvânt coerent şi întreg; au bătut cinci pagini de text în care predomina litera „S“.

    Unde vreau să ajung? Înainte de a trage vreo concluzie, trebuie să precizez că proiectul Rembrandt, dincolo de componenta tehnologico-artistică, face parte dintr-o campanie publicitară sofisticată, pusă la cale de o agenţie olandeză.
    Acum: constat din ce în ce mai mult că oamenii nu îşi iau, puşi faţă în faţă cu tehnologia, doar „faţa de selfie“, ci şi „creierul de selfie“, în sensul că multitudinea de aparate şi de gadgeturi şi de aplicaţii de care ne folosim, creatorii lor şi evangheliştii tehnologici ne induc ideea că toate acestea vor rezolva mai toate problemele omenirii, de la încălzirea globală la spaţiile de locuit în oraşele supraaglomerate.

    Şi nu cred că este aşa; fac parte din categoria celor care spun că nu armele omoară oameni, ci oamenii omoară oameni. La fel, nu tehnologia ne va rezolva problemele, ci noi singuri, dacă o să avem suficientă materie cenuşie în ţeste încât să se declanşeze o reacţie în lanţ a inteligenţei planetare; dacă nu, o să fim nişte maimuţoi care fac pipi pe tastaturi şi batem pagini de text, în speranţa că o să scriem sonete de Shakespeare sau o să compunem ca Beethoven sau o să pictăm ca Rembrandt. Chiar, cum naiba s-au descurcat ăştia fără tehnologie?!

    Ilustrez, desigur, chiar cu capodopera computerului. În general cronicarii au remarcat lipsa de emoţie a tabloului, aşa că eu nu o mai repet; mai bine donau computerul şi tehnologia aceea într-o ţară din Africa.

  • Omul care a creat locul de muncă ideal pentru angajaţi. Aceştia au o cameră pentru dormit, un patinoar şi chiar un studio de înregistrări

    “Biroul nostru este foarte “fun” încă de la intrare unde avem o tablă gigantică de şah. Avem o fântână japoneză, un studio de înregistrări, sală de sport şi un bar uriaş. Chiar avem şi o cameră unde oamenii pot dormi pentru o jumătate de oră dacă au nevoie”, a declarat Lawrence Jones, şeful UKFast, companie ce oferă servicii de web hosting şi cloud, potrivit Daily Mail.

    Multimilionarul a înfiinţat compania alături de soţia lui acum 16 ani şi crede că un mediu relaxat contribuie foarte mult la productivitatea companiei. În plus, acesta spune că niciunul dintre cei 255 de angajaţi nu şi-a luat nicio zi liberă pe motiv că sunt bolnavi.
    “Plănuim să adăugăm şi un loc unde oamenii pot să-şi lase animalele de companie. Cred că este necesar să creem un loc distractiv de muncă pentru ca echipa să fie productivă şi am încredere în angajaţii mei că o să-şi facă treaba cum trebuie”, a mai spus el.

    Dacă asta nu era îndeajuns, pe timpul veri, compania a transformat parcarea într-o plajă, pentru care s-au adus 120 de tone de nisip, iar la petrecerea de Crăciun din 2014 a oferit premii în valoare de 77.000 de lire sterline.

    “Anul trecut am cumpărat un hotel în Elveţia pentru a putea aranja călătorii distractive. Angajaţii pot să-şi aducă prietenii şi familiile dacă vor. Am o echipă dedicată şi vreau să le arăt oamenilor că sunt apreciaţi. Dacă nu au o zi bună pot să plece acasă mai devreme, dacă nu se simt bine pot să meargă la sală”, a spus el. “Cu siguranţă sunt cel mai “fun” şef din Marea Britanie”, a adăugat el.

    Iar acum, pentru Crăciun, Jones a aranjat un patinoar de 200 de metrii pătraţi unde angajaţii îşi pot invita prietenii şi familia să patineze, după orele de muncă.

    “Am început compania într-un dormitor, iar acum este evaluată la 250 de milioane de lire sterline. Asta dovedeşte că dacă îţi tratezi bine angajaţii şi afacerea o să crească”, a încheiat Jones.

  • Cel mai exclusivist proiect imobiliar din lume: are pârtie interioară de ski şi un turn de 711 metri – FOTO

    Un nou proiect imobiliar a fost dezvăluit recent la Dubai, acesta urmând să includă o pârtie interioară de ski, cea mai mare fântână muzicală din lume, cel mai înalt punt de observaţie la 360 de grade şi restaurantul la cea mai mare înălţime-

    Meydan One plănuieşte astfel să doboare nu mai puţin de 5 recorduri mondiale la momentul finalizării, în 2020.

    Proiectul este estimat la 8,6 miliarde de dolari şi va putea găzdui peste 78.000 de persoane, fiind considerat atracţia principală a World Expo 2020, ediţie găzduită de Dubai.

     

  • REPORTAJ: Primarul unei comune arădene şi-a scris numele pe o fântână din 1884, pe care a modernizat-o – FOTO

    Fântână aflată în centrul localităţii arădene Şiria este locul în care opresc turiştii, fiind situată la marginea drumului judeţean care face legătura între Arad şi staţiunea montană Moneasa.

    Fântâna se află în parcul din oraş şi a fost construită în anul 1884 de către un baron local, Ladislau Bohuş, apa din izvoarele subterane ale zonei cu dealuri fiind adusă în centrul localităţii printr-o conductă, de unde curge în permanenţă.

    Anul trecut, Primăria Şiria a reabilitat parcul central cu suma de 250.000 de lei. Parcul a fost transformat radical, fiind create alei pietonale pavate şi iluminate. Au fost amplasate bănci şi mobilier specific, în timp ce iarba sălbatică a fost înlocuită cu gazon şi panseluţe.

    În parc se află Castelul Bohuş, construit în 1838, care găzduieşte acum două muzee memoriale: ”Ioan Slavici” şi ”Emil Monţia”.

    Primarul spune că modernizarea parcului s-a făcut tocmai pentru a scoate în evidenţă castelul, care este cel mai important monument local, după Cetatea Şiriei.

    Odată cu această lucrare, încheiată în luna decembrie a anului trecut, a fost modernizată şi fântâna, în acest caz lucrările costând aproximativ 11.000 de lei.

    Zidul din care ies conductele de apă a fost placat cu marmură, pe care apare portretul baronului şi al soţiei acestuia, iar în mijloc este reprezentată Cetatea Şiriei, monument istoric datând din secolul al XIII-lea şi aflat în vârful unui deal, la aproximativ 500 de metri înălţime. Cetatea este principalul punct de interes turistic al comunei Şiria, iar drumul de acces pleacă chiar de la fântâna din parc.

    Pe peretele din marmură al fântânii, Primăria a scris informaţii privind anul construirii şi anul reabilitării acesteia. Se menţionează că modernizarea a fost posibilă ”prin grija primarului”, mesaj în care apare şi o greşeală gramaticală: ”Fântâna a fost reconstruită şi modernizată în anul 2014 prin grija primarului ing. Bot Valentin şi al Consiliului Local Şiria”.

    Contactat de corespondentul MEDIAFAX, primarul Valentin Bot a spus că şi-a trecut numele pentru ca localnicii să nu uite cine a modernizat fântâna publică.

    ”Aşa cum am scris cine a construit-o, am considerat că e bine să scriu şi cine a modernizat-o. Peste zeci de ani, oamenii vor şti care este primarul care a făcut acest lucru. Eu zic că este o faptă care trebuie să rămână consemnată”, a declarat edilul.

    Localnicii şi turiştii au păreri împărţite despre gestul primarului.

    ”Nu ne deranjează numele, ne bucurăm că fântâna este mai frumoasă cu marmura asta. Înainte era o singură ţeavă din care curgea apa, iar pe perete o pictură care s-a distrus şi arăta urât”, a spus un bărbat care locuieşte peste drum de parc.

    ”Ne-am obişnuit să vedem nume de primari şi portrete chiar pe pereţii din biserici. E păcat că nu-şi dau seama că fac o impresie proastă. Un primar e ales ca să facă fapte bune pentru comunitate, nu ar trebui să facă atâta caz din asta. Să repari o fântână nu e ceva demn de manualele de istorie. Poate dacă dădea banii din propriul buzunar”, este de părere un turist din Craiova.

    Banii folosiţi pentru modernizarea parcului şi a fântânii publice au fost alocaţi din bugetul local.

    Localitatea Şiria se află la aproximativ 30 de kilometri de Arad şi are o populaţie de 8.103 de locuitori, conform ultimului recensământ.

  • Superstiţii legate de bani

    Cea mai cunoscută este aruncatul unei monede într-o fântână, pentru noroc.

    La fel de norocoase erau socotite monedele găsite în timpul unei furtuni; erau văzute drept bani căzuţi din rai şi folosiţi drept amulete.

    Vederea unui fluture alb sau galben, primăvara, asigura bunăstare. Aceeaşi bunăstare o asigura vederea lunii noi, pe fereastră sau uşa deschisă.

    Un bun leac pentru boli era înghiţirea unei monede pe care era gravat fie un crucifix, fie figura Fecioarei Maria.

    Şi banii găsiţi în anii bisecţi erau socotite drept purtătoare de noroc.

  • La Fântâna intră pe piaţa automatelor de cafea prin achiziţia distribuitorului Lavazza în România

     Achiziţia se înscrie în strategia generală a companiei La Fântâna de consolidare a prezenţei pe piaţă şi de extindere a portofoliului de servicii şi produse, se arată într-un comunicat al companiei.

    Prin această achiziţie La Fantana preia 9.500 de aparate de cafea, care se adaugă celor 110.000 de watercoolere deservite în prezent.

    “Avem o reţea de distribuţie extinsă şi eficientă, care ne permite să dezvoltăm noi direcţii. Preluarea distribuţiei Lavazza este un prim pas, care marchează începutul unei etape noi în evoluţia companiei”, a declarat Cristian Amza, preşedintele boardului La Fântâna Group.

    Anul trecut, La Fântâna a raportat o cifră de afaceri de 29 milioane de euro în România şi Serbia şi are un portofoliu de peste 40.000 clienţi. Blue Coffee Service a înregistrat în anul 2013 o cifră de afaceri de 9,7 milioane de euro şi are 82 de angajaţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro