BusinessMagazin

Tag: exploatare

  • România este „în broşuri“ destinaţie de wellness. În realitate „turiştii cer circuite spa, dar ne-am dat seama că nu avem ce să le oferim specific românesc“

    „Au început să vină cereri de la turişti că vor să facă circuite spa în România, dar ne-am dat seama că nu avem ce să le oferim specific românesc. (…) Din ianuarie, unele centre spa cu care am început să lucrăm şi-au conceput ritualuri spa semnătură (ritual specific locului – n.red.). Fiecare ritual se face folosind ingrediente din zona respecivă, precum argilă, plante naturale, sare etc., astfel încât turiştii care vin în România să guste România prin prisma acestor terapii spa“, a spus Ioana Marian, ambasador Global Mentorship Programme şi CEO fondator al portalului despreSpa.ro.
     
    Ioana Marian a făcut aceste afirmaţii în ca­drul evenimentului Bursa şi forumul de turism balnear. Înainte să intre în industria spa, ea a lucrat timp de zece ani în domeniul bancar.
     

  • Povestea femeii care a strâns o avere de miliarde de dolari din dezvoltarea mai multor businessuri în care a exploatat beneficiile acestor fructe asupra sănătăţii

    Lynda Rae Resnick s-a născut pe 15 ianuarie 1943 în Baltimore, Maryland, şi a crescut în Philadelphia, Pennsylvania, în familia lui Jack H. Harris, un producător cinematografic, şi a designerului de interior Muriel Harris. Datorită meseriei tatălui său, Resnick a primit, la doar patru ani, un rol în show-ul pentru copii The Horn & Hardart Children’s Hour. După ce a absolvit liceul Harriton, antreprenoarea a fondat, la vârsta de 19 ani, agenţia de publicitate Lynda Limited.

    În timpul războiului din Vietnam, Resnick a fost implicată pentru o perioadă de timp în mişcarea antirăzboi. Deoarece i-a permis unei prietene, Daniel Ellsberg, să folosească maşina sa de copiat pentru a xeroxa documente militare secrete pe care le trimitea publicaţiei The New York Times, ea a fost urmărită de procurori timp de doi ani, însă acuzaţiile asupra sa au fost,
    într-un final, retrase. 

    Antreprenoarea a fost căsătorită de două ori. Din prima căsnicie, cu Hershel Sinay, de care a divorţat în 1969, are doi copii, Jason şi Jonathan Sinay. În prezent, este căsătorită cu Stewart Resnick, care este totodată partenerul său de afaceri. Soţii Resnick s-au întâlnit în 1960, în timp ce el era preşedinte al American Protection Industries în Los Angeles, iar ea încerca să îl convingă să colaboreze cu agenţia de publicitate pe care o deţinea.

    În 1979, Resnick a renunţat la cariera în domeniul publicităţii şi a cumpărat, alături de soţul său, brandul de livrare de flori Teleflora. Şapte ani mai târziu, după mai multe funcţii de conducere, Resnick a devenit preşedintele companiei.
    Ulterior, soţii Resnick au preluat frâiele companiei Roll Global, redenumită, în 2015, The Wonderful Company, o companie-umbrelă care deţine o serie de branduri de succes, printre care se numără Pom Wonderful, Fiji Water, Wonderful Citrus, Wonderful Orchards şi Wonderful Pistachios. De asemenea, cei doi operează o serie de ferme industriale de citrice şi nuci în California.

    În septembrie 2008, Resnik a donat 45 de milioane de dolari şi opere de artă în valoare de 10 milioane de dolari muzeului de artă din Los Angeles, pentru construirea unui nou pavilion. De asemenea, antreprenoarea face parte din conducerea mai multor fundaţii medicale, către care a făcut donaţii de milioane de dolari. 

    În 2009, ea a publicat cartea Rubies in the Orchard: How to Uncover the Hidden Gems in Your Business (Rubinele din livadă: Cum să descoperi bijuteriile ascunse în businessul tău), împreună cu Francis Willinson, în care explică ideile de business şi marketing pe care le-a folosit pentru a construi brandurile de succes pe care le deţine. Printre alte reuşite ale antreprenoarei, se numără şi un premiu Effie, obţinut în urma unei campanii dedicate zilei mamei.

    Conform Forbes International, în 2016, The Wonderful Company, sub umbrela căreia activează 11 branduri, a avut venituri anuale de circa 4 miliarde de dolari şi un număr de 8.500 de angajaţi. În prezent, averea Lyndei Resnick se ridică la 2,4 miliarde de dolari. Soţii Resnick au trei copii: Bill, Jeff şi Ilene. Cuplul locuieşte în Beverly Hills şi deţine o casă în Aspen, Colorado.

  • Coaliţia PSD-ALDE a depus un proiect de lege prin care titularii pot scoate din ariile protejate zonele cu resurse minerale

    „Prin excepţie de la prevederile alin (3), modificarea limitelor ariilor protejate este posibilă, prin scoaterea unor suprafeţe din interiorul ariilor naturale protejate, dacă titularii deţin licenţe de concesiune pentru exploatarea de resurse minerale neregenerabile, în temeiul legislaţiei minere în vigoare. Noile limite ale ariilor naturale protejate vor fi trasate astfel încât perimetrul exploataţiei minere şi drumurile de acces la exploatare să fie în afara ariei protejate. Suplimentar, între noile limite ale ariei naturale protejate şi limitele exploatării minere va fi păstrată o zonă minimă, tampon, de lăţime 100 de metri pe toată lungimea de grănţuire”, arată o prevedere a articolului 56 din proiectul de lege.

    Alineatul 3 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 prevede următoarele: “(3) Modificarea limitelor ariilor naturale protejate de interes naţional, în sensul delimitării unei precizii mai bune, se face la iniţiativa structurii de administrare/custodelui ariei naturale protejate în baza unui studiu ştiinţific, cu avizul consiliului ştiinţific, cu aprobarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor. În cazul ariilor naturale protejate de interes naţional, fără limite identificate până la aprobarea prezentei ordonanţe de urgenţă a Guvernului prin lege, stabilirea limitelor şi modificarea lor se fac prin hotărâre a Guvernului, la propunerea custodelui ariei naturale protejate respective, în baza unui studiu ştiinţific, cu avizul Academiei Române şi cu aprobarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Veşti proaste pentru români în prag de iarnă. Lemnul de foc pentru populaţie s-a scumpit

    Preţul lemnului de foc pentru populaţie s-a scumpit cu 10% în ultimul an, de la 154 lei pe metrul cub în 2017, la 170 lei pe metrul cub în 2018, potrivit reprezentanţilor Romsilva, care au calculat un preţ mediu al lemnului de foc din pădurile Romsilva, pe toate specile şi sub toate formele de exploatare, fie că lemnul e tăiat în pădure, în depozit sau sub alte forme.

    Lemnul de foc s-a scumpit în ultimul an, în contextul în care Romsilva a crescut ponderea lemnului recoltat din lucrări de îngrijire, din rărirea selectivă a pădurii, adică din înlăturarea exemplarelor necorespunzătoare ca specie şi conformare, ceea ce înseamnă cheltuieli mai mari de combustibil şi implicit o creştere a costurilor de exploatare, potrivit reprezentanţilor instituţiei.

    „Preţul mediu de vânzare în acest an este de 170 de lei pe metrul cub, fără TVA, cu o creştere mică faţă de anul trecut, când preţul mediu de vânzare a fost de 154 de lei pe metrul cub, fără TVA. Menţionăm că, în principal din cauza dispersiei resursei, costurile de exploatare au crescut, ceea ce a dus la creşterea preţului lemnului de foc”, spun reprezentanţii Romsilva.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Locul din România unde AURUL CURGE, la propriu, în râuri

    La Almaşu Mare, în vecinătatea fostei mine Haneş, aurul aluvionar din pârâul Turnu va fi exploatat ca pe vremea dacilor, cu şaitrocul şi pătura din lână de oaie!
     
    Aurul din Munţii Apuseni a stârnit de-a lungul vremurilor războaie, a înscăunat regi şi a purtat blesteme. Aurul Apusenilor noştri a scris istorie, o istorie a sângelui şi a suferinţei locuitorilor acestor munţi. Acest metal nativ este uşor de cules din râuri şi e extrem de maleabil: dintr-un gram de aur se poate obţine o foiţă de un metru pătrat!
     
    Există date istorice care dezvăluie faptul că, pe întreaga perioadă a ocupaţiei romane în Dacia, nu mai puţin de 500 tone de aur şi 950 tone de argint au părăsit ţara pentru a consolida economic Imperiul Roman. Pentru mai multă performanţă, romanii au adus în Apuseni coloni de origine traco-iliră, specializaţi în prelucrarea aurului. Minele erau conduse de un funcţionar numit chiar de împărat, denumit Procurator Aurarium, a cărui reşedinţă era în Zlatna.
     
    Mai târziu, ungurii, turcii, austriecii şi ruşii au supt şi ei aurul din zăcămintele noastre. Mulţi  români uită că oraşe pe care astăzi le admiră cu un sentiment de frustrare şi invidie, precum Budapesta, Viena, Roma, Istanbul, Sankt Petersburg şi Moscova, au fost construite, în măsură mai mică sau mai mare, şi cu aur extras din zăcămintele noastre. Exploatarea zăcămintelor de către romani, i-a urmat o pauză de circa 1.000 de ani, după care regii maghiari, urmaţi de imperialii austrieci de origine habsburgică, au reluat jefuirea aurului din Apuseni şi Maramureş. Conform unor documente istorice, într-un interval de doar 64 de ani, austriecii au scos din Transilvania o cantitate de aproape 10 tone de aur.
     
    Zăcămintele aurifere apar sub două forme principale, aurul de filon şi cel aluvionar. Dacii au exploatat, în prima fază, aurul aluvionar, cu ajutorul blănurilor de oaie puse de-a curmezişul râurilor. Miţele de lână ale blănurilor aveau proprietatea de a reţine micile fragmente de aur, mai grele, lăsând să treacă majoritatea celorlalte impurităţi aduse de apă.
     
    Astăzi, majoritatea rezervelor naţionale de aur le regăsim în Cadrilaterul de Aur, o suprafaţă de aproximativ 500 kilomteri pătraţi, încadrată între localităţile Săcărâmb, Căraci, Zlatna şi Baia de Arieş. Maximul de extracţie auriferă din acest perimetru a fost atins în perioada Imperiului Austro-Ungar, în ciuda mijloacelor tehnice rudimentare.
     
    Mineritul de adâncime se practica îndeosebi în raza localităţilor Săcărâmb, Crăciuneşti, Câinel, Ruda-Bran, Căraci, Baia de Criş, Ţebea, Almaşu Mare, Zlatna – Mina Haneş, Roşia Montană, Vulcoi Corabia şi Baia de Arieş. Mineritul se făcea doar prin forţa braţelor, minereurile bogate în aur fiind desprinse cu târnăcoape din măruntaiele muntelui şi încărcate în coşuri de răchită aşezate pe catâri. Minereul era mărunţit în celebrele şteampuri cu apă, trecut prin şaitroc, după care era colectat pe ţesături din lână sau blănuri de oaie, ca pe vremea dacilor.
     
    Exploatarea industrializată a ceea ce mai rămas din rezervele de aur ale Apusenilor a luat proporţii în perioada regimului comunist. A urmat decăderea post-decembristă a industriei extractive şi prelucrătoare de minereuri din România. Apoi a urmat o nouă încercare de scormonire după aur, eşuată lamentabil, a unei companii canadiene, la Roşia Montană. În zonă, locuitorii au rămas fredonând a pagubă vechea cântare: ”munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă”.

    *În Apuseni, aurul se adună din nou cu şaitrocul şi cu blana de oaie

    Aurul, una dintre cele mai valoroase resurse naturale, curge, la propriu, în râurile din Alba. Spre deosebire de aurul din inima muntelui, cel aluvionar poate fi extras mai uşor, fără cianuri şi fără tehnologii scumpe, dar se găseşte în cantităţi mai mici. De mai bine de 24 de ani România nu a mai exploatat organizat aurul aluvionar. După 1989, în urma privatizării balastierelor, dar şi în lipsa unor reglementări din partea statului, aurul nu a mai fost sortat de nisip şi de pietriş şi a ajuns, în cele din urmă, în materiale de construcţii, în drumuri şi autostrăzi.

    Ioan Cătălina, din satul Stănija, judeţul Hunedoara fost primul căutător autorizat de metal preţios, din România post-revoluţionară. În anul 2005, a obţinut de la Agenţia de Resurse Minerale un permis de exploatare a aurului din aluviuni. Luând exemplul confratelui din Hunedoara, doi întreprinzători privaţi din Zlatna – unul din Trîmpoiele şi altul din Pirita – au obţinut luna aceasta avizul de la Agenţia pentru Protecţia Mediului pentru exploatarea aurului aluvionar de pe cursul pârâului Turnu din Almaşu Mare, din imediata vecinătate a fostei mine de aur de la Haneş. Potrivit avizelor APM Alba, SC Turnu Explorer din Pirita – Zlatna şi SC Aqua Rus Center Trâmpoiele vor exploata aurul aluvionar din pârâul Turnu de pe raza comunei Almaşu Mare.

    Pentru aceste activităţi, cele două firme au concesionat suprafeţe de teren din domeniul public al comunei Almaşu Mare încă din toamna anului 2016. Conform APM Alba, cele două proiecte se încadrează în prevederile HG nr. 445/2009, anexa nr. 2, pct. 13 ”extracţia mineralelor prin dragare fluvială sau marină”. Ambele terenuri pe care se va opera sunt păşuni şi cuprind şi albia minora a pârâului Turnu, intravilan, în vecinătatea drumului comunal DC 178. Accesul la primul perimetru de exploatare se face din drumul judeţean DJ 705D Almaşu Mare – După Piatră, la care se racordează drumul comunal către fosta mină de aur Haneş.

    Volumul total de aluviuni aspirat/procesat este evaluat la 96 mc pentru primul proiect şi 568,4 mc pentru cel de-al doilea. Ambele proiecte se derulează cu avizul Serviciului de Gospodărire a Apelor Alba.

    În ambele cazuri, activitatea de extracţie a aurului aluvionar din perimetrele de exploatare va consta în separarea gravitaţională a aurului împreună cu metalele grele din aluviunile nisipoase din albia minora a pârâului Turnu. Metodologia de extracţie a aurului din nisipurile aluvionare prevede urmatoarele etape: extragerea nisipului aluvionar din albie prin intermediul unei drage mobile de aspiraţie a aluviunilor din albie dinspre aval spre amonte şi dinspre firul apei spre maluri; depunerea/sortarea gravitaţională a aluviunilor şi a apei aspirate pe şaitroc/jgeab, cu selectarea fragmentelor de aur liber şi a metalelor grele (magnetit, sfen/titan, pirită, etc.); recuperarea fracţiei grele şi a aurului liber; depunerea aluviunilor rezultate din procesul de separare gravitaţională aproximativ în aceleaşi zone din care au fost prelevate. Draga de prelevare prin aspiraţie va fi acţionată electric (optional diesel) şi va avea o capacitate de procesare de 1-3 mc/h; raportul apa/aluviuni este de cca. 1/1.

    Draga mobilă va fi prevazută cu un furtun flexibil. Sorbul va fi prevăzut cu o sită cu ochiuri de 4-5 mm. Jgheabul/şaitrocul va avea o lungime cuprinsă între 5-8 m şi lăţimea de circa 0,5 m. Acesta va fi montat cu înclinare, pe un cadru metallic prevăzut cu roţi şi/sau pe un minitrasportor prevăzut cu şenile. Peste acesta se va pune o pătură de lână sau un covor din cauciuc prevăzut cu striaţii peste care trec aluvuiunile colectate,scrie ziarulunirea.ro

  • Turbomecanica a obţinut în primul semestrul din 2018 un profit net de 11,87 milioane de lei

    „În primele şase luni ale anului 2018, societatea Turbomeanica S.A. a realizat venituri din exploatare în sumă de 56.456.205 lei, şi cheltuieli din exploatare în sumă 40.965.546 lei, înregistrând la finele semestrului I, un profit net de 11.873.922 lei, capitalul propriu al societăţii fiind de 63.046.070 lei”, precizează compania în raport.

    Potrivit companiei, rezultatul a fost obţinut în condiţiile în care societatea a realizat venituri din exploatare în sumă de 56.456.205 de lei, cheltuieli din exploatare în sumă 40.965.546 de lei, iar ponderea cea mai mare a veniturilor a fost realizată din activitataţile productive specifice profilului de fabricaţie al societăţii.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul italian de Interne somează România şi Bulgaria să ia măsuri pentru limitarea migraţiei „sclavilor” în Italia

    Două accidente rutiere produse în sudul Italiei în urma cărora au murit 16 imigranţi extracomunitari care lucrau ca sezonieri au generat o dezbatere politică amplă privind exploatarea muncitorilor străini.

    Ministrul italian de Interne, Matteo Salvini, a cerut măsuri dure pentru limitarea imigraţiei, a traficului de persoane şi a formelor de sclavie. “Există o lege privind exploatarea persoanelor care trebuie actualizată pentru a le permite angajaţilor din agricultură să lucreze legal. Dar legea nu rezolvă problema, trebuie aplicată, iar fermierii trebuie să fie în situaţia de a putea respecta legea”, a afirmat Matteo Salvini.

    “Vom încerca să aplicăm măsuri de constrângere şi pentru legalitatea transporturilor; în ultima perioadă au fost sechestrate 300 de mijloace de transport, autoutilitare cu numere de înmatriculare bulgare şi fără asigurare. Există şi un import de sclavi din ţări comunitare: România şi Bulgaria. Le voi scrie colegilor mei din aceste ţări pentru că, dat fiind că fac parte din Uniunea Europeană, trebuie să ia la rândul lor măsuri pentru controlul mijloacelor de transport şi persoanelor. Obiectivul este o gestionare transparentă a transporturilor, aş spune chiar un sistem public de transporturi, pentru a opri afacerile grupurilor de crimă organizată”, a subliniat Matteo Salvini, potrivit publicaţiei Il Messaggero şi site-ului TGcom24.Mediaset.it.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum sunt exploataţi copiii pentru a obţine metalul căutat de toate marile corporaţii pentru ca noi să avem tehnologia pe care o dorim

    Marii producători de maşini şi tehnologie se află aşadar într-o goană după cobalt, fără de care nu pot alimenta vehiculele electrice şi telefoanele. Ei se confruntă însă cu o mare problemă: majoritatea cobaltului folosit la bateriile litiu-ion provine dintr-o ţară în care copiii lucrează în mine.

    O investigaţie a celor de la CNN a scos la iveală faptul că un număr semnificativ de copii sunt obligaţi să muncească în minele de cobalt din Republica Democrată Congo. Ţara produce aproape două treimi din cantitatea globală de cobalt, deţinând cea mai mare rezervă mondială de minereu.

    Amnesty International a evidenţiat problema exploatării minorilor în 2016, în vreme ce Glencore, unul dintre cei mai mari producători de cobalt, a atras atenţia în luna mai că mai multe mine de dimensiuni reduse folosesc exclusiv copii.

    „Congo produce mai mult de jumătatea din cantitatea de cobalt din lume”, spune Maria Canadas, şeful Amnesty International. „Iar 20% din exporturile de cobalt din Congo provin din mine din sudul ţării, unde muncitorii scot cobaltul cu mâinile, fără nicio unealtă sau protecţie”, adaugă ea. Mai mult, potrivit unui raport al Amnesty, mulţi dintre muncitorii din aceşte mine sunt copii care lucrează de la răsărit la apus, şapte zile din şapte. „Aproximativ 40.000 de copii lucrează în astfel de mine, potrivit UNICEF”, spune Canadas.

    Problema pare să fie din ce în ce mai serioasă: cererea tot mai mare a dus la creşterea cu 400% a preţului cobaltului în ultimii doi ani, iar asta s-a tradus într-un plus cu 18% al producţiei din aşa-numitele „mine artizanale” din Republica Democrată Congo. Reprezentanţii Glencore au declarat, în mai multe rânduri, că nu cumpără materie primă de la minele de dimensiuni reduse, operate în comunităţile locale. Cei de la CNN au aflat însă că e destul de uşor pentru companii să evite negocierile directe cu micii producători, pentru că dealerii din Congo au fost filmaţi cumpărând cobalt fără a verifica locul de provenienţă sau sistemul de lucru din mine. Minereul e apoi trimis la procesare, loc unde e amestecat cu materie primă din alte mine, pierzându-şi astfel caracteristicile iniţiale.

    O maşină medie cântăreşte aproximativ 1.300 de kilograme, din care metalele reprezintă aproximativ o tonă: oţel, fier, aluminiu, cupru şi cantităţi mici de platină. Autovehiculele electrice nu au componente metalice grele, cum ar fi motorul cu combustie, dar folosesc sute de kilograme de materii prime pentru baterii: litiu, cobalt, grafit, nichel şi mangan. Dacă producătorii de automobile ar insista, companiile miniere ar putea oferi materii prime produse în condiţii mai bune. Experţii estimează că o astfel de abordare ar creşte preţul unei maşini noi cu cel mult 200 de euro. Însă diferenţa de costuri este încă prea mare pentru unii producători de autovehicule din Germania, care acum realizează mai mult profit ca oricând.

    Producători auto precum BMW, Volkswagen sau Daimler au recunoscut că verificarea sursei e un proces extrem de complicat.

    Reprezentanţii BMW au declarat pentru CNN că fac toate eforturile pentru „a asigura cele mai înalte standarde în ceea ce priveşte condiţiile de muncă”. Aceştia au mai spus că iau în calcul posibilitatea de a cumpăra cobalt direct de la mineri, evitând astfel minele care exploatează minori.

    Apple este o altă companie care poartă discuţii cu mineri ce se supun normelor guvernamentale, după ce a renunţat anul trecut la toate contractele cu minele artizanale.

    Volkswagen, care plănuieşte să lanseze mai multe modele electrice, a introdus noi reguli pentru distribuitori, încercând să se asigure că niciun copil nu este exploatat pe lanţul de distribuţie. „Simplu spus, dacă un furnizor sau un subcontractor nu acceptă aceste reguli şi nu ia măsurile necesare, vom fi obligaţi să renunţăm la colaborarea cu acela”, au declarat reprezentanţi ai companiei în decembrie 2017.

    Un caz interesant este cel al Tesla, care foloseşte câteva kilograme de cobalt pentru fiecare maşină electrică produsă. Compania a transmis celor de la CNN că achiziţionează majoritatea cobaltului necesar din afara Republicii Democrate Congo şi că se asigură că materialele folosite vin de la surse responsabile. Deşi compania a spus că realizează audituri la faţa locului pentru a verifica operaţiunile desfăşurate de furnizori, un act depus la instituţia americană responsabilă de supravegherea financiară (SEC  US Securities and Exchange Commission) a relevat faptul că lanţul de distribuţie nu e chiar atât de bine pus la punct precum l-au prezentat oficialii companiei. „Mulţi dintre furnizorii noştri cumpără materia primă de la distribuitori sau dealeri, nu de la cei care operează minele. Prin urmare, determinarea corectă a originii materialelor e dificilă”, nota actul respectiv.

    GM, un alt producător auto important, a transmis că are „toleranţă zero pentru exploatarea minorilor în cadrul lanţului de distribuţie”, finanţând cursuri pentru furnizorii aflaţi în zone de mare risc.

    Filiera chineză

    Potrivit companiei de consultanţă Darton Commodities, cel puţin jumătate din cantitatea globală de cobalt trece, la un anumit moment dat, prin China. Cei de la Renault au declarat, pentru CNN, că lanţul de distribuţie pentru baterii include şi grupul chinez Huayou, specializat în minerit, care deţine compania Congo Dongfang International Mining. Aceasta din urmă a fost acuzată de Amnesty International în 2016 că achiziţionează cobalt produs în zone din Republica Democrată Congo unde exploatarea minorilor e o practică uzuală.

    La solicitarea celor de la CNN, Huayou a anunţat că suspendă procesul de cumpărare a cobaltului de la minele de mici dimensiuni: „Huayou este singura companie chinezească de profil (procesarea cobaltului – n.red.) preocupată de problemele etice legate cobaltul din Republica Democrată Congo”. O sursă a celor de la CNN a declarat însă, sub protecţia anonimatului, că Huayou achiziţionează în continuare minereu prin intermediul unor subcontractori.

    În 2012, SEC a introdus o serie de norme ce obligă companiile să ofere detalii despre lanţul de distribuţie, mai ales în ceea ce priveşte materia primă provenită din zone cu o proastă reputaţie. Aceste reguli nu erau însă gândite pentru protecţia minorilor, ci pentru a exista o certitudine că sumele plătite de companiile americane nu ajung să finanţeze grupări militare sau teroriste. Surprinzător, pe lista materiilor prime pentru care se cer explicaţii nu apare şi cobaltul. Uniunea Europeană a anunţat măsuri similare ce vor intra în vigoare în 2021, dar nici de această dată cobaltul nu a fost inclus.

    Investiţii majore în mine sunt necesare pentru a evita creşteri puternice de preţuri care ar determina stagnarea reducerilor de costuri pentru baterii, indică analiştii de la Bloomberg New Energy Finance într-un raport. Deficitul de cobalt ar putea apărea mai devreme decât se estimase anterior, iar acesta ar putea ameninţa vânzările de autovehicule electrice în următorii cinci până la şapte ani, potrivit raportului.
    O soluţie ar putea veni din Australia, care deţine a doua cea mai mare rezervă de cobalt din lume  1,1 milioane de tone sau 15% din cantitatea globală disponibilă. „Suntem în discuţii cu zece producători de baterii”, a declarat pentru Reuters directorul agenţiei australiene care gestionează resursele subterane, Benjamin Bell. „Companii din Germania, Japonia, China sau Coreea de Sud sunt în contact cu noi pentru că au înţeles că materia primă din Republica Democrată Congo nu va mai fi considerată acceptabilă peste o anumită perioadă de timp.” El admite însă că exploatarea este mult mai scumpă în Australia.

    Cu toate acestea, mai multe companii au început deja afaceri: Aeon, un concern din Queensland, a demarat la finalul lui 2017 un proiect în valoare de 23 de milioane de dolari. Un alt exemplu este Clean TeQ, care a început ca o companie specializată în tratarea apei, dar după achiziţionarea unei exploatări miniere a ajuns la o capitalizare de piaţă de aproape 650 de milioane de dolari.

    O reacţie interesantă a venit din partea Suediei, care – deşi nu deţine resurse semnificative – a anunţat recent că îşi va intensifica eforturile de a descoperi minerale preţioase cum sunt cobaltul şi litiul, componente de bază în producţia de baterii. Guvernul ţării va investi 10 milioane de coroane (1,26 milioane de dolari) în următorii doi ani pentru a descoperi existenţa acestor minerale, considerate importante pentru creşterea viitoare a economiei ţării. Mai mult, agenţia guvernamentală Geological Survey of Sweden (GSS) crede că există potenţial pentru extinderea producţiei de minerale mai neobişnuite, ca tungstenul, şi pământuri rare.

    Richard Muyej, guvernator al provinciei Lualaba din sudul Republicii Democrate Congo, le-a explicat celor de la CNN că deşi problemele persistă în anumite mine, situaţia generală s-a îmbunătăţit în ultimii ani. „Drumul nu e întotdeauna uşor, pentru că trebuie să schimbăm obiceiuri şi mentalităţi, iar oamenii din Congo se află într-o situaţie financiară vulnerabilă”, a spus Muyej. El şi-a exprimat de asemenea frustrarea faţă de contrastul dintre sărăcia congolezilor şi bogăţia companiilor care vin să cumpere cobalt. „Trebuie să lucrăm împreună pentru a asigura transparenţa exploatării şi a producţiei”, a subliniat guvernatorul. „Dacă aceste multinaţionale au intenţii bune, atunci să vină să discute cu noi.”

  • Ce se întâmplă cu gazele din Marea Neagră, de ce nu se duc în România? La doi paşi de resursele din Marea Neagră, mai multe şcoli din Constanţa nu sunt racordate la gaze

    „Dacă soba cu lemne încălzeşte fiecare cameră în parte, gazul încălzeşte toată locuinţa odată, este mult mai uşor“, spune Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna din Constanţa, cu peste 15.000 de locuitori.
     
    Numai nouă din cele 17 oraşe din Dobrogea şi numai zece din cele 104 comune sunt racor­date la reţeaua de gaze. Astfel, în oraşe precum Cernavodă, Hârşova, Murfatlar, Techirghiol sau Babadag nu există racordare la reţeaua de gaze, în condiţiile în care cele două judeţe din această regiune au acces la Marea Neagră, un teritoriu în care resursele de gaz abundă, fiind supuse în acest moment exploatării.
     

  • De unde provine apa pe care o consumă românii şi cum ajunge în casele consumatorilor?

    În cazul unei situaţii de criză pe plan local, unul dintre cele mai expuse areale este zona Moldovei, deoarece în această regiune alimentarea se face doar din surse de subteran, crede Mădălin Mihailovici, director general al Apa Nova Bucureşti şi CEO al Veolia România. În perioadele de secetă, nivelul apei din puţuri scade, conducând automat la reducerea cantităţii de apă captată. Reprezentantul Apa Nova spune că este bine să existe o formă de alimentare duală: „În condiţii normale să se funcţioneze cu apă de suprafaţă, iar în situaţiile de criză să se folosească apa de subteran, dar pe o perioadă şi într-o cantitate limitate, deoarece durează foarte mult refacerea acestei surse şi transformarea sa în apă potabilă”.

    Una dintre soluţiile propuse de Mihailovici în vederea unei bune gestionări a apei utilizate şi a reducerii procentului de apă irosită este folosirea unor dispozitive moderne, care consumă mai puţină apă şi permit reglarea debitului şi a temperaturii apei. Reprezentantul Apa Nova spune că oamenii au înţeles importanţa adoptării noilor tehnologii în reducerea consumului, dovadă fiind scăderea consumului mediu zilnic pe cap de locuitor, atât la nivel naţional cât şi în Capitală, de la circa 150 litri/zi în 2015 la 145 litri/zi în 2017. Totuşi, el adaugă că 10% din cantitatea de apă de la robinet utilizată zilnic este, în continuare, irosită.

    Mihailovici spune că procesul prin care apa ajunge în casele românilor presupune o serie de etape de purificare, începând cu momentul în care aceasta este captată din sursele de suprafaţă (în cazul Bucureştiului, din râurile Argeş sau Dâmboviţa). „La ieşirea din staţiile de tratare, apa este de o calitate bacteriologică deosebită.” Printre cele mai cunoscute substanţe adăugate în apa potabilă se numără clorul, folosit ca agent dezinfectant care distruge eventualele bacterii prezente în apă, fierul şi aluminiul. În ceea ce priveşte riscurile în exploatarea apelor, principalele riscuri sunt, în opinia lui Mihailovici, inundaţiile şi supraexploatarea resurselor. Pe de altă parte, Radu Dumitru, directorul general al Societăţii Naţionale a Apelor Minerale (SNAM SA), spune că principalii factori care ar putea conduce la o criză a apei sunt managementul deficitar şi lipsa protecţiei.

    Conform Registrului Naţional al Barajelor din România (REBAR), întocmit de Ministerul Apelor şi Pădurilor, rezultă că la nivelul anului 2017 sunt în exploatare aproape 2.200 de baraje, dintre care circa 1.900 realizează retenţii permanente de apă (88,5%), iar 250 (11,5%) sunt retenţii nepermanente de apă, cu scopul exclusiv de apărare împotriva inundaţiilor.

    Reprezentanţii instituţiilor din domeniu susţin că, momentan, România nu are motive de îngrijorare în ceea ce priveşte o posibilă criză a apei. „Din fericire, România nu are astfel de temeri în acest moment. Suntem în continuare ţara cu cele mai rezerve subterane la nivel european. Nici reţeaua hidrografică de râuri şi lacuri nu este de neglijat. Cu o bună şi diligentă administrare, nu se întrevede în viitor o astfel de problemă generalizată”, spune Radu Dumitru. Ideea este întărită şi de George Ristea, directorul comercial al Apa Calipso şi preşedinte al Asociaţiei Producătorilor din Industria Apei (APRIA): „România are un sistem de gospodărire a apelor bun, avem specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă sau menajeră este minim, însă trebuie adoptate politici pentru căutarea de noi resurse”.

    Totuşi, aceştia nu exclud complet riscul ca, în viitor, apa să devină un lux. „Apa poate deveni un lux în urma schimbărilor climatice dramatice, în condiţiile în care creşte nivelul de poluare, sau în urma unei exploatări iresponsabile a resurselor. Soluţia, indiferent de termen, este să fim precauţi în consum”, afirmă Dumitru. El adaugă că la o astfel de situaţie s-ar putea ajunge din „lipsa investiţiilor în domeniu, în sensul că vom fi în situaţia de a avea îndeajuns de multă apă, dar să nu o putem duce unde este nevoie”.