Tag: Eurolines

  • Anastasiu, Eurolines: Am spus-o şi ministrului de Finanţe, de la introducerea accizei, alimentăm cât putem de mult în străinătate

    Grupul Eurolines, cu activităţi în turism şi pe piaţa transportului de persoane, a anunţat achiziţia a opt autocare noi, în luna iunie 2014, prin Rombus Transport, compania de transport a grupului. Investiţia totală  în noile autocare marca Scania Beulas, modelul Glory, se ridică la aproximativ 11 milioane de lei, suma fiind asigurată din surse proprii şi din finanţare externă, prin BRD Sogelease.

    Cele opt autocare au fost comandate în decembrie 2013, au intrat în producţie în luna februarie 2014 şi au fost finalizate în luna iunie a acestui an. Noile autocare au 57 de locuri şi includ şi câte 8 locuri business, pentru care călătorii vor plăti suplimentar 5 euro.

    Cele opt autocare vor opera pe curse regulate către Germania şi Luxemburg. Preţul mediu pentru aceste rute este de 99 euro, iar numărul estimat de persoane care vor călători cu noile autocare ajunge la 60.000 de persoane.

    Flota grupului ajunge astfel la 30 de autocare, iar până la finalul anului, acestora se vor adăuga încă trei. Dragoş Anastasiu, preşedintele grupului intenţionează să reînnoiască întreaga flotă şi să schimbe autocarele la fiecare trei-patru ani de acum înainte. Costul pentru un autocar se ridică la 300.000 de euro.

    Referitor la intrarea în vigoare a accizei la combustibil, Dragoş Anastasiu, proprietarul grupului Eurolines, a declarat că aceasta îi determină pe toţi transportatorii să alimenteze în străinătate.

    ”Este clar, vă spun deschis, nu este niciun fel de ascunziş, am spus-o şi ministrului de Finanţe, de la introducerea accizei, alimentăm cât putem de mult în străinătate. Dacă până acum, alimentam în ţară când veneam şi ieşeam plini, acum facem exact invers. Intrăm în ţară atât cât să ajungem până la Bucureşti, când ieşim din ţară, ieşim cu rezervoarele goale. Asta fac toţi transportatorii internaţionali. Este logic, nu e nimic ilegal şi este clar că toată lumea optimizează costurile. Din punctul nostru de vedere, suprataxa pe acciză este un autogol dat de Guvernul României”, a declarat Anastasiu.

    Grupul Eurolines a raportat creşteri de 39% în primul trimestru al anului, ajungând la afaceri de 98 de milioane de lei. ”Evoluţia s-a datorat creşterii semnificative a early booking-ului”, a mai spus Anasatasiu. Pentru tot anul, el previzionează creşteri de 21%, în timp ce piaţa totală a turismului va creşte cu 2-4%, potrivit estimărilor sale. 

    Anul trecut, grupul Eurolines, din care fac parte 20 de firme din Germania, România şi Republica Moldova, a înregistrat afaceri de 330 milioane de lei, în creştere cu 30% faţă de 2012.

     

  • Dragoş Anastasiu

    Dragoş Anastasiu, proprietarul grupului Eurolines, din care fac parte 14 companii cu activităţi în transporturi şi turism, este unul dintre managerii cu experienţă în industria turismului.

    Dragoş Anastasiu deţine peste 50 de agenţii de turism pe piaţa românească şi a încheiat un parteneriat cu operatorul din turism TUI Travel, lider european pe piaţa de servicii turistice, prin care pachetele de vacanţă ale TUI se vor găsi în reţeaua de agenţii a omului de afaceri.

    Începând cu 20 septembrie 2011, agenţiile Eurolines, condusă de Dragoş Anastasiu, oferă pachete de vacanţă sub numele TUI Travel Center prin Eurolines. Aceste agenţii vor opera sub conceptul de Travel Hypermarket. Astfel, clienţii vor găsi atât produse TUI, cât şi produse ale altor branduri germane şi româneşti. Agenţiile Eurolines sunt un canal de distribuţie atât pentru produsele proprii, create de touroperatorul Nova Travel, cât şi pentru ofertele partenerilor externi şi interni. Dragoş Anastasiu a cumpărat în 2004 Nova Turism, care realizează în prezent pachetele de vacanţă.

    Venirea TUI pe piaţa din România, în parteneriat cu Eurolines, compania lui Dragoş Anastasiu, ar trebui să fie pentru segmentul local de turism ce a fost venirea H&M pentru zona de modă. Un nou stil, o cu totul altfel de strategie pentru vânzarea de vacanţe. În 2011, compania de transport internaţional Eurolines a înregistrat în jur de 120.000 de pasageri. Firma operează 35 de autocare pe rutele internaţionale.

    Grupul lui Dragoş Anastasiu, care include 16 companii, a finalizat anul 2012 cu afaceri de  243 de milioane de lei (54 mil. euro), în creştere cu 32,6% faţă de anul anterior, potrivit oficialilor grupului. “Aproape 70% din cifra de afaceri a grupului a fost adusă de activitatea companiei Touring Europabus România, care deţine reţelele de agenţii de turism Eurolins şi TUI pe piaţa românească”, a spus Dragoş Anastasiu, care controlează grupul.

  • Afacerile Eurolines şi TUI TravelCenter, în creştere

    “O creştere substanţială, de 75%, s-a înregistrat în primele şase luni la vânzările de pachete turistice distribuite prin reţeaua TUI TravelCenter şi Eurolines”, se arată într-un comunicat al companiei.

    De asemenea, vânzările de bilete de avion au urcat cu 20%, iar activitatea de transport internaţional cu autocarul a crescut cu 8%. Reţeaua TUI TravelCenter şi Eurolines s-a extins cu 14 agenţii noi, la 77 de unităţi, fiind cea mai extinsă reţea de agenţii din România.

    Touring Europabus România este membră a grupului Eurolines deţinut de Dragoş Anastasiu. Grupul, care cuprinde 18 companii din România, Germania şi Republica Moldova, a avut în primul semestru o cifră de afaceri de 152,6 milioane lei, în creştere cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut.Dragoş Anastasiu, proprietarul grupului Eurolines, TUI Travel

     

     

  • Dragoş Anastasiu este managerul care a reuşit să facă din afacerea Eurolines un partener al gigantului în turism TUI

    Dragos Anastasiu deţine 52 de agenţii de turism pe piaţa românească şi a încheiat un parteneriat cu operatorul din turism TUI Travel, lider european pe piaţa de servicii turistice, prin care pachetele de vacanţă ale TUI se vor găsi în reţeaua de agenţii a omului de afaceri. Venirea TUI pe piaţa din România, în parteneriat cu Eurolines, ar trebui să fie pentru segmentul local de turism ce a fost venirea H&M pentru zona de modă. Un nou stil, o cu totul altfel de strategie pentru vânzarea de vacanţe. Anul trecut compania de transport internaţional Eurolines a înregistrat în jur de 120.000 de pasageri. Firma operează 35 de autocare pe rutele internaţionale.Dragoş Anastasiu, proprietarul grupului Eurolines, TUI Travel


    Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

     

  • Democratizarea insulelor exotice – ce va schimba era TUI

    Dragoş Anastasiu, proprietarul grupului Eurolines, care deţine 52 de agenţii de turism pe piaţa românească, a încheiat un parteneriat cu operatorul din turism TUI Travel, lider european pe piaţa de servicii turistice, prin care pachetele de vacanţă ale TUI se vor găsi în reţeaua de agenţii a omului de afaceri. Începând cu 20 septembrie 2011, agenţiile Eurolines oferă pachete de vacanţă sub numele TUI Travel Center prin Eurolines. Aceste agenţii vor opera sub conceptul de Travel Hypermarket. Astfel, clienţii vor găsi atât produse TUI, cât şi produse ale altor branduri germane şi româneşti. Agenţiile Eurolines sunt un canal de distribuţie atât pentru produsele proprii, create de touroperatorul Nova Travel, cât şi pentru ofertele partenerilor externi şi interni. Grupul Eurolines a cumpărat în 2004 Nova Turism, care realizează în prezent pachetele de vacanţă.

    “Pachetele de vacanţă ale TUI se vor vinde la aceleaşi preţuri pe care le au în Germania sau Austria. Turiştii vor pleca în diverse destinaţii din lume prin Viena, pentru că în următorii doi ani TUI nu intenţionează să opereze chartere din România. Avem însă o colaborare cu compania aeriană Fly Niki, ce operează zboruri pe Bucureşti-Viena”, a declarat Dragoş Anastasiu.
    În ultima perioadă au crescut vânzările pentru produsele tour-ope-ratorilor germani (TUI, Dertour, FTI, Neckermann), unul din patru pachete de turism vândute în reţeaua Eurolines provenind din portofoliul marilor touroperatori internaţionali, potrivit oficialilor companiei Eurolines. Anastasiu estimează că 5.000-6.000 de români vor pleca anul viitor prin TUI Travel Center în străinătate.

    De asemenea, prezenţa TUI prin reţeaua de agenţii TUI Travel Center în principalele oraşe din ţară ar putea influenţa pozitiv numărul de turişti străini care vor veni să viziteze România de pe piaţa germană şi din celelalte pieţe-sursă ale Uniunii Europene. Dragoş Anastasiu se aşteaptă ca numărul străinilor ce vor veni prin TUI în România să se tripleze, porninde de la 1.000 de persoane, câte au fost anul acesta. În 2010, doar 1,3 milioane de turişti străini s-au cazat cel puţin o noapte la un hotel sau o pensiune din Romănia, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică. Turiştii străini trimişi de TUI ajung în România prin agenţia de turism Danubius Travel, societate deţinută de TUI Travel PLC, Ciprian Popescu şi Camelia Dinu din Constanţa.

    “În următoarele luni vor fi rebranduite 25 de agenţii de turism din cele 52, investiţia în acest proces fiind de câteva zeci de mii de euro”, spune Anastasiu. Omul de afaceri a mai precizat că s-au făcut investiţii şi într-un sistem mult mai rapid şi mai complex de rezervare, iar angajaţii au participat la traininguri.”Diferenţele se văd în agenţiile noastre”, a declarat Dragoş Anastasiu. În agenţiile TUI Travel Center prin Eurolines se vor vinde atât pachete complete de vacanţă, cât şi produse individuale precum cazare, vacanţe interne şi internaţionale, bilete de avion, bilete de autocar, bilete de tren, asigurări de călătorie, transferuri, închiriere de autocare şi microbuze sau serviciul “rent a car”.

    Grupul Eurolines România deţine 9 societăţi, are circa 400 de angajaţi, 6 agenţii francizate în Germania, o flotă de 35 de autocare şi aproximativ 200 de autoturisme. Anul trecut afacerile grupului s-au ridicat la 140 mil. lei (33 mil. euro). Pentru anul acesta se aşteaptă o creştere a afacerilor reţelei de agenţii de turism, având în vedere şi faptul că, în primele trei luni ale acestui an, Eurolines România a deschis trei agenţii de turism, două în Bucureşti şi una în Sinaia, mărind astfel la 52 numărul de birouri din întrea-ga ţară (dintre care 47 agenţii proprii şi cinci în regim de franciză).
    Operatorul de turism german TUI a devenit activ în România în 2003 când a cumpărat un pachet de acţiuni reprezentând 70% din capitalul agenţiei Danubius Travel Constanţa. În 2006, TUI inaugura o reprezentanţă la Mamaia, în baza unui acord cu Autoritatea Naţională de Turism (ANT), acesta reprezentând un pas important în strategia de revitalizare a pieţei turistice româneşti.
    Tot în 2006 însă, grupul TUI a renunţat să mai aducă turişti în România şi a scos din cataloagele de promovare staţiunile turistice româneşti, nemulţumit de condiţiile de cazare, preţurile mari practicate de hotelieri, zgomotul şi lipsa curăţeniei din localităţi. În 2009, ministrul turismului, Elena Udrea, anunţa că TUI va reintroduce România în cataloagele de promovare.

    TUI Travel PLC operează în 180 de ţări, are aproximativ 30 de milioane de clienţi anual şi peste 71.000 angajaţi. La nivel mondial compania are trei departamente principale: TUI Travel, TUI Hotels and Resorts şi Cruises.

  • Numai trei tranzactii

    INCEPUT. Prima tranzactie mai importanta a avut loc cu patru ani in urma, cand Dragos Anastasiu, presedintele grupului Eurolines (specializat in transporturi cu autocarul), a preluat afacerea Nova Turism, prima agentie de turism de tip turoperator din Romania, infiintata in februarie 1990 de Marcel Badescu. Nova Turism, cu toate ca a intrat in parteneriat cu cel de-al doilea transportator national la acea vreme, Eurolines, estimand pentru 2005 afaceri de 7 milioane de euro, nu a avut un ritm ascendent al afacerilor, incheind 2006 cu o cifra de afaceri de 9,8 milioane de lei (2,7 milioane de euro).

    CONSOLIDARE. In 2006, Florin Tancu, proprietarul si directorul agentiei Alto Tours, cumpara si integreaza agentia Tiriac Travel. In 2007, Tancu vinde 25% din Alto Tours catre fondul danez de investitii Weco Travel and Transport Central&Eastern European, cu scopul de a investi banii in preluarea altor agentii.

    REPER. La sfarsitul anului trecut, a avut loc cea mai mare tranzactie de pana acum de pe piata agentiilor de turism, fondul de investitii spaniol GED Eastern Fund II cumparand pachetul majoritar al agentiei Happy Tour, controlata de omul de afaceri Nicolae Demetriade.