Tag: epuizare

  • Bogaţia uriaşă pe care nu o băgăm în seamă: Una dintre cele mai preţioase resurse naturale ale României. Nu este aur, petrol sau gaze. Avem 60% din rezerva totală din Europa

    Circa un milion de oameni mor, anual, din cauza utilizării apei infestate sau a lipsei acesteia şi 844 de milioane de persoane nu au acces la apă potabilă, deşi 70% din suprafaţa Planetei Albastre este acoperită de apă. Problemele legate de penuria de apă la nivel global nu mai reprezintă o chestiune ipotetică, ci o realitate concretă. 

    Cu 2.500 de izvoare şi 60% din apele minerale din Europa, România este unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă. Chiar şi aşa, nu este total ferită de pericolul unei crize la nivel hidrologic. Care sunt efectele lipsei de apă pe plan global, ce impact are aceasta asupra României şi care sunt riscurile ca, într-o bună zi, acest element indispensabil vieţii să fie complet epuizat?

    Aroganţă fără limite: “37 de milioane de lire reprezintă prea puţin pentru stilul de viaţă cu care m-a obişnuit” – GALERIE FOTO

     

    O tânără de 23 de ani din Moscova a ajuns “spaima şoferilor”: conduce maşini de sute de mii de euro şi arde teancuri de bani pe aragaz – GALERIE FOTO

     

    Lacul din România care deţine 3 recorduri mondiale. Apa lacului deţine proprietăţi unice în intreaga Europă – GALERIE FOTO

     

    4 milioane de oameni aflaţi în pericol iminent de a rămâne fără apă, după ce, în urma unei periode de secetă de trei ani, resursele de apă stocate în rezervorul oraşului au fost aproape complet epuizate. Nu este un scenariu de film SF, ci s-a întâmplat deja, în octombrie anul trecut, în cel mai mare oraş din Africa de Sud, Cape Town. Primarul Patricia De Lille anunţa adoptarea unor măsuri drastice menite să facă faţă situaţiei fără precedent în care se afla metropola africană.

    În faţa acestui scenariu care putea deveni, în doar câteva luni, unul morbid, autorităţile au înţeles că singura metodă de supravieţuire este adoptarea unor măsuri extreme. Aşa că au redus treptat cantitatea de apă pe cap de locuitor, până la aproape o şesime din consumul mediu al Statelor Unite. Astfel, fiecare persoană a avut dreptul de a folosi zilnic maximum 50 de litri de apă. Cu toate acestea, în urma calculelor s-a constatat că rezervorul oraşului nu poate suplini nevoia celor patru milioane de locuitori decât pentru o perioadă limitată de timp, iar data limită până la care consumul urma să fie acoperit a fost numită, cu o conotaţie apocaliptică, Ziua Zero. Pe cititorii presei internaţionale, Ziua Zero poate, cel mult, să îi ducă cu gândul la un peisaj apocaliptic sau la o scenă de film. Însă, pentru patru milioane de oameni, Ziua Zero este o realitate concretă, sumbră, cu care este posibil să se confrunte curând.

    Iniţial, Ziua Zero a fost fixată pe pe 22 aprilie 2018, apoi a fost mutată pe 11 mai. După schimbări succesive, datorită raţionalizării extreme la care au recurs autorităţile, locuitorii au primit o nouă amânare, până anul viitor. Măsurile rămân, însă, valabile.

    Este uşor să îţi imaginezi acest scenariu într-o ţară din Sudul Africii, însă pentru populaţia altor state, penuria de apă pare un subiect îndepărtat. Cu toate acestea, Betsy Otto, directorul programului de apă la nivel global din cadrul Institutului de Resurse Mondiale, spune că „problemele cu care se confruntă Cape Town ar trebui să servească drept apel de trezire pentru celelalte ţări, cu privire la realitatea creşterii stresului cauzat de lipsa apei”. Stresul cauzat de lipsa apei apare atunci când cererea depăşeşte oferta disponibilă. Conform experţilor, statele din întreaga lume s-ar putea confrunta la un moment dat cu această criză, indiferent de numărul de izvoare pe care le deţin. Deja, California a trecut printr-o secetă care a durat mai mulţi ani. La fel, Australia a supravieţuit unei secete de aproape zece ani (2003-2012), considerată seceta mileniului, iar în 2015 Sao Paulo s-a confruntat, la fel, cu o criză a deficitului de apă datorată atât secetei, cât şi infrastructurilor ineficiente. Otto pune criza globală a penuriei de apă pe seama nepăsării autorităţilor: „Am investit prea puţin în măsuri şi am lăsat structurile existente să se degradeze”, declară ea.

    Chiar dacă pare puţin plauzibil ca apa să se termine, în condiţiile în care 70% din suprafaţa Terrei este formată din apă, totuşi, procentul apei dulci este de doar 2,5%, o mare parte din această cantitate fiind stocată în gheaţă şi zăpadă. În realitate, populaţia are acces imediat la doar 1% din resursele de ape dulci.

    Rebecca Keller, om de ştiinţă şi analist tehnologic la compania de informaţii Stratfor, spune că este extrem de important ca penuria de apă să fie tratată ca o problemă globală, deoarece oraşele ar trebui să lucreze la soluţii încă de pe acum. „Poate nu ne vom confrunta cu acelaşi scenariu ca în Cape Town. Ar putea fi altele: poluarea, seceta, schimbările climatice sau suprapopularea”, avertizează aceasta, exemplificând cu cercetările ştiinţifice care arată că despăduririle masive au schimbat ciclul hidrologic al râului Amazon.

    Diferenţa dintre state privind accesul la apă potabilă devine la rândul său o problemă. În timp ce unele ţări deţin resurse importante de apă, populaţiile sărace sunt nevoite să se descurce prin metode proprii. Această situaţie duce deseori la furtul de apă – pentru profit, pentru supravieţuire sau pentru ambele. „Recunoaşterea de către Organizaţia Naţiunilor Unite a apei ca drept al omului în 2010 a complicat problema furtului de apă”, a declarat Vanda Felbab-Brown, expert în cadrul Institutului Brookings. „Dreptul la apă nu este echivalent cu dreptul la apă gratuită. În acelaşi mod în care oamenii trebuie să plătească pentru hrană, ei ar trebui să se aştepte să plătească pentru apă potabilă”, a explicat Felbab-Brown.

    Această idee nu a oprit însă furtul de apă pe scară largă în ţări precum Brazilia, India şi Mexic. Întreprinderile şi persoanele fizice interceptează ilegal conducte şi rezervoare sau găsesc alte modalităţi de a evita contoarele de apă. Cu toate acestea, Felbab-Brown spune că nu există o soluţie unică la această problemă, deoarece contextul furtului de apă variază între locaţii, dar crede că „o mai bună aplicare a legii, monitorizarea apei şi crearea unor baze de date cuprinzătoare sunt puncte bune de plecare pentru guverne. Guvernele trebuie să recunoască faptul că nu pot cere doar aplicarea legii fără a oferi alternativă legală”.

    În momentul în care furtul apei va deveni o problemă la nivel internaţional, acest lucru ar putea conduce la un punct de tensiune geopolitică între ţările care se confruntă cu probleme transfrontaliere de apă, spune Keller, exemplificând cu construcţia barajului Marea Renaştere de pe Nil, un proiect hidroelectric de patru miliarde de dolari, finanţat de Etiopia, care ar pune Egiptul în situaţia de a-şi pierde rezervele de apă potabilă.

    Diminuarea deficitului de apă s-a dovedit a fi un subiect politic dificil deoarece, în multe ţări, soluţiile de mediu sau de climă tind să întâmpine dificultăţi în a aduna destul sprijin politic pentru a deveni o realitate. De asemenea, este extrem de costisitor să se construiască noi surse de apă, baraje şi instalaţii de desalinizare. „Politicienii nu se mobilizează decât în situaţia unui eveniment acut – o secetă severă, de exemplu”, afirmă Keller. Ideea este susţinută şi de Betsy Otto, care crede că „multe guverne au făcut prea puţin pentru a-şi ghida cetăţenii în ceea ce priveşte comportamentul eficient din punct de vedere al apei. Otto consideră că „acest lucru poate fi implementat prin controale ale preţurilor, care reprezintă însă rareori o măsură populară.” Ea susţine că ar trebui să existe două niveluri de stabilire a preţurilor: preţurile de conservare, care să taxeze cu tarife minime cantitatea de apă suficientă pentru nevoile de bază, şi preţuri mai mari pentru consumul de apă la discreţie.  „La nivel naţional, guvernele ar trebui să încurajeze conversaţia cu privire la problemele de conservare, deoarece economisirea apei va fi întotdeauna mai ieftină decât construirea sau forarea unor surse noi”, a adăugat Otto.

    La nivel de investiţii, mesajul transmis de Global Water Fund comunităţii globale de investitori este că sectorul apei este o industrie de 500 de miliarde de dolari, în continuă creştere. Potrivit acestei organizaţii, există încă o creştere puternică a segmentului în China, Australia, Orientul Mijlociu, Africa şi Rusia. Finanţarea hidroinfrastructurii nu este obiectul unei investiţii unice, ci solicită cheltuieli imense deopotrivă din partea mediului privat şi public pentru menţinerea şi operarea activelor. Investiţiile în sectorul apei vor avea succes dacă vor fi acompaniate de politici guvernamentale, cadre legale puternice şi o stabilire inteligentă a preţurilor. Stella Thomas, fondator şi managing director al Global Waterfund, afirmă că „o investiţie de un dolar în apă poate genera profit care să varieze între opt şi 35 de dolari şi poate să crească PIB-ul unei ţări cu o medie de 3,7%. Apa trebuie să fie folosită ca o unealtă pentru progresul economic, social şi politic.”


    ■ Un scenariu îndepărtat

    Pentru o ţară bogată în ape, aşa cum este România, un scenariu apocaliptic în care apa ajunge la fel de scumpă ca metalele preţioase, aşa cum vedem în filmele SF, pare, dacă nu improbabil, cel puţin îndepărtat. Şi, prin urmare, un subiect care nu ne îngrijorează cu adevărat. Frecvent apar informări şi imagini despre cât de poluate sunt apele de la noi din ţară cu reziduuri menajere. Şi asta pentru că majoritatea populaţiei din mediul rural aruncă, pur şi simplu, gunoaiele în apa din apropiere.

    „Topirea zăpezilor şi ploile din această primăvară au antrenat deşeurile aruncate de riverani şi turişti pe malurile râului Bistriţa şi a afluenţilor acestora. Hidroelectrica face şi în acest an eforturi pentru ecologizarea lacului şi pentru reducerea cantităţilor de deşeuri plutitoare al căror impact este semnificativ atât pentru mediu, cât şi pentru randamentul hidroagregatelor”, se arată într-un comunicat transmis recent de Hidroelectrica. Compania estimează pentru anul 2018 un cost de circa 150.000 de lei numai pentru ecologizarea Lacului Izvorul Muntelui. În 2017, cantitatea de deşeuri colectată de Hidroelectrica de pe acest lac a fost de doar o tonă, deoarece regimul precipitaţiilor a fost relativ scăzut, însă în 2016 – prin forţe proprii şi prin acţiuni de voluntariat desfăşurate cu sprjinul ONG-urilor, s-au colectat 50,5 tone de deşeuri de pe malul lacului Izvorul Muntelui. În trecut, deşeurile astfel recuperate nu au fost acceptate de către colectorii autorizaţi ca fiind reciclabile, astfel că Hidroelectrica a suportat şi costurile pentru depozitarea temporară şi eliminarea acestora.

    Penuria de apă la nivel global este, în opinia lui George Ristea, director general Apa Calipso şi preşedinte al Asociaţiei Producătorilor din Industria Apei (APRIA), o problemă reală şi urgentă. El spune că „deficitul de apă va deveni un subiect mai important decât schimbările climatice deoarece reprezintă un pericol mai mare decât încălzirea globală, fiind o relaţie de tipul cauză-efect. Comisia Europeană dezvoltă tot mai multe proiecte şi are ca obiectiv major identificarea de soluţii practice privind problema deficitului de apă şi a fenomenului de secetă în Europa.”

    Radu Dumitru, director general al Societăţii Naţionale a Apelor Minerale (SNAM S.A.), declară că preocupările legate de lipsa apei pot fi subiective, şi că opiniile legate de penuria apei diferă de la caz la caz, în funcţie de persoană, deoarece vom primi un răspuns diferit „dacă ne adresăm cu această întrebare unui cetăţean din vestul Europei sau unuia din Kenya. Primul foloseşte zilnic în gospodărie în jur de 2.000 litri de apă, iar cel din urmă abia dacă are un minim pentru consumul necesar la limita supravieţuirii”. El adaugă că „problema apei se pune în două aspecte, legate oarecum unul de celalalt. Putem vorbi de apa necesară în consumul industrial, de exemplu în irigaţii, şi de apa potabilă. Al doilea aspect este cel cu efecte pe termen foarte scurt, deoarece organismul uman poate rezista, în medie, maxim trei zile fără apă. Ambele sunt însă de actualitate şi războaiele din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord stau mărturie”.

    Pe plan local, reprezentanţii principalilor îmbuteliatori de apă consideră că nu ne putem raporta la Africa de Sud, deoarece au o climă predominant secetoasă comparativ cu cea din România, unde clima este temperat-continentală de tranziţie, marcată de influenţe climatice oceanice, continentale, scandinavo-baltice, submediteraneene, cu un regim bogat al cantităţilor de precipitaţii. „România are în jur de 2.500 de izvoare de apă care ar constitui, potrivit unor estimări, circa 60% din apele minerale ale Europei. Plus resurse de suprafaţă. Doar în situaţii extreme (ca să nu spunem apocaliptice) am putea ajunge în situaţia menţionată: cataclism, accident nuclear sau ceva similar. Puţin probabil”, afirmă Horaţiu Rada, acţionar Aur’a.

    Ideea este susţinută şi de George Ristea: „România are un sistem de gospodărire a apelor bun, avem specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim, însă trebuie adoptate politici pentru căutarea de noi resurse.” De asemenea, Radu Dumitru spune că „din fericire, Romania nu are astfel de temeri în acest moment. Suntem în continuare ţara cu cele mai rezerve subterane la nivel european.” El adaugă că „nici reţeaua hidrografică de râuri şi lacuri nu este de neglijat. Cu o bună şi diligentă administrare nu se întredeve în viitor o astfel de problemă generalizată.”

    Totuşi, aceştia nu exclud complet repetarea în viitor a unui scenariu asemănător celui din Africa de Sud şi la noi în ţară. „Apa poate deveni un lux în condiţiile schimbărilor climatice dramatice, în condiţiile în care creşte nivelul de poluare, sau a unei exploatări iresponsabile a resurselor. Şi, da, este posibil un asemenea scenariu. Soluţia, indiferent de termen, este să fim precauţi în consum”, afirmă Rada. El adaugă că: „Ne-am putea gândi la deşertizarea României, ca scenariu posibil, din cauza schimbării climei, a intervenţiilor umane haotice, cu defrişări masive, poluare şi dezvoltare industrială agresivă”.
    Pe de altă parte, Radu Dumitru susţine că la repetarea unui astfel de scenariu în România s-ar putea ajunge din „lipsa investiţiilor în acest domeniu, în sensul că vom fi în situaţia de a avea îndeajuns de multă apă, dar să nu o putem duce unde este nevoie.”

    Situaţia în care apa ar putea deveni un lux accesibil doar celor cu venituri ridicate nu este, pentru reprezentantul Aur’a, doar o posibilitate, ci o realitate: „Apa la nivel mondial este un lux. Producţia mondială de apă îmbuteliată se situează la aproape 200 de miliarde de litri anual, o cifră care pare semnificativă dar care nu atinge nici pe departe necesarul real al planetei. Există ţări în care apa putem spune că depăşeşte valoarea aurului, şi ne gândim direct la Africa, unde trăiesc aproape 40% din oamenii de pe planetă fără acces la apă potabilă.”

    În opinia lui George Ristea, probabilitatea unui scenariu în care tariful apei potabile din Romania să crească atât de mult încât apa să devină un lux, accesibil doar celor cu venituri peste medie, ar insemna un dezastru. „Un guvern incapabil să rezolve problemele majore ale populaţiei cauzate de secetă (şi nu numai) ar duce la un declin social şi migrare în masă. Prin politicile guvernamentale poate fi crescut artificial preţul apei, prin introducerea de taxe (nejustificate), situaţie care poate îngreuna exploatarea resurselor de apă, ceea ce duce la limitarea accesului la această resursă pentru o largă parte a populaţiei. De aceea, va trebui să ne adaptăm, adică să evaluăm punctele vulnerabile şi să acţionăm în vederea reducerii riscurilor.”

    Reprezentantul Apa Calipso afirmă, de asemenea, că infrastructura nu a fost îmbunătăţită, aspect care contribuie la pierderi masive de apă, şi crede că o eventuală secetă poate fi deosebit de gravă; în consecinţă, raţionalizarea apei pe durata anilor de secetă ar deveni o realitate a vieţii cotidiene. „Populaţia cu venituri sub medie nu va avea suficiente resurse încât să platească scumpirea apei, ceea ce va duce la un alt decalaj social”, adaugă Ristea. Cu toate acestea, completează tot el, Romania are un sistem de gospodărire a apelor bun, cu specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim.

    O eventuală criză a apei ar avea un impact devastator asupra companiilor producătoare de băuturi, dar şi asupra economiei în general şi asupra vieţii sociale, consideră George Ristea. „Multe dintre companiile mici şi mijlocii şi-ar închide porţile, iar şomajul ar creşte semnificativ. Un număr tot mai mare de companii din întreaga lume încearcă să se adapteze la costurile ridicate ale apei şi la rezervele deficitare.

    Companiile sunt nevoite să cheltuie sume uriaşe pentru a îmbunătăţi sistemele de gestionare, conservare şi colectare a apei”, crede el. Spune că aşa i-a venit ideea de a înfiinţa Asociatia Producătorilor din Industria Apei (APRIA), pentru a sprijini industria la nivel naţional prin participarea la programele legislative şi pentru a facilita o mai bună comunicare între administraţia publică şi mediul de afaceri din domeniu, beneficiarul direct fiind populaţia.
    Horaţiu Rada crede, la rândul său, că impactul s-ar răsfrânge asupra tuturor, doarece companiile ar plăti taxe şi redevenţe mult mai mari iar acestea s-ar regăsi în costul produsului final, fapt care ar conduce, automat, la scăderea producţiei şi a consumului.

    Ristea susţine însă că vânzările de apă îmbuteliată, la nivel global, au crescut mult în ultimii ani, iar acest trend s-a resimţit şi în Romania, în ultimii ani consumul de apă de izvor crescând semnificativ. Şi reprezentantul SNAM declară că într-adevăr, consumul de apă a crescut în România în ultimii zece ani, dar că ţara noastră are rezerve suficiente pentru a face faţă oricăror provocări.

    În unanimitate, reprezentanţii companiilor şi ai instituţiilor de profil consideră că influenţa climei asupra rezervelor de apă potabilă joacă un rol esenţial: „Influenţa climei este determinantă! Biosfera şi ecosistemele în integralitatea lor depind de schimbările climatice. Şi invers. Putem vorbi de un cerc vicios sau de principiul acţiune-reacţiune”, susţine Rada. 

    „Pentru cei care produc apă potabilă din bazinele hidrografice de suprafaţă, încălzirea globală are un impact devastator. Aducţiunile de apă au o pierdere la suprafaţă de 40% în funcţie de temperaturile exterioare, astfel, clima are un impact major”, declară şi reprezentantul SNAM. La fel, George Ristea afirmă că „schimbarea climei influenţează viaţa noastră, a tuturor. Resursele de apă sunt esenţiale pentru dezvoltarea umană şi economică în general, însă este cert faptul că schimbările climatice îşi vor intensifica atât frecvenţa, cât şi gravitatea. Asistăm în ultimii ani la fenomene meteorologice extreme, iar oamenii de ştiintă trag semnale de alarmă în acest sens.” El adaugă că analiza privind adaptarea la schimbările climatice se concentrează mai ales asupra problemelor legate de rezervele de apă, în special pentru a reduce consecinţele secetei, afirmând din nou că, totuşi, în acest moment nu există riscul penuriei de apă în România.

    În ceea ce priveşte riscurile în exploatarea apelor, principalii factori care ar putea conduce la o criză a apei sunt, în opinia reprezentantului SNAM, managementul deficitar şi lipsa protecţiei. Riscurile de infestare prin proasta administrare sunt majore în ţările slab dezvoltate şi fără infrastructură.

  • Când se termină apa

    Cu 2.500 de izvoare şi 60% din apele minerale din Europa, România este unul dintre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă. Chiar şi aşa, nu este total ferită de pericolul unei crize la nivel hidrologic. Care sunt efectele lipsei de apă pe plan global, ce impact are aceasta asupra României şi care sunt riscurile ca, într-o bună zi, acest element indispensabil vieţii să fie complet epuizat?

    4 milioane de oameni aflaţi în pericol iminent de a rămâne fără apă, după ce, în urma unei periode de secetă de trei ani, resursele de apă stocate în rezervorul oraşului au fost aproape complet epuizate. Nu este un scenariu de film SF, ci s-a întâmplat deja, în octombrie anul trecut, în cel mai mare oraş din Africa de Sud, Cape Town. Primarul Patricia De Lille anunţa adoptarea unor măsuri drastice menite să facă faţă situaţiei fără precedent în care se afla metropola africană.

    În faţa acestui scenariu care putea deveni, în doar câteva luni, unul morbid, autorităţile au înţeles că singura metodă de supravieţuire este adoptarea unor măsuri extreme. Aşa că au redus treptat cantitatea de apă pe cap de locuitor, până la aproape o şesime din consumul mediu al Statelor Unite. Astfel, fiecare persoană a avut dreptul de a folosi zilnic maximum 50 de litri de apă. Cu toate acestea, în urma calculelor s-a constatat că rezervorul oraşului nu poate suplini nevoia celor patru milioane de locuitori decât pentru o perioadă limitată de timp, iar data limită până la care consumul urma să fie acoperit a fost numită, cu o conotaţie apocaliptică, Ziua Zero. Pe cititorii presei internaţionale, Ziua Zero poate, cel mult, să îi ducă cu gândul la un peisaj apocaliptic sau la o scenă de film. Însă, pentru patru milioane de oameni, Ziua Zero este o realitate concretă, sumbră, cu care este posibil să se confrunte curând.

    Iniţial, Ziua Zero a fost fixată pe pe 22 aprilie 2018, apoi a fost mutată pe 11 mai. După schimbări succesive, datorită raţionalizării extreme la care au recurs autorităţile, locuitorii au primit o nouă amânare, până anul viitor. Măsurile rămân, însă, valabile.

    Este uşor să îţi imaginezi acest scenariu într-o ţară din Sudul Africii, însă pentru populaţia altor state, penuria de apă pare un subiect îndepărtat. Cu toate acestea, Betsy Otto, directorul programului de apă la nivel global din cadrul Institutului de Resurse Mondiale, spune că „problemele cu care se confruntă Cape Town ar trebui să servească drept apel de trezire pentru celelalte ţări, cu privire la realitatea creşterii stresului cauzat de lipsa apei”. Stresul cauzat de lipsa apei apare atunci când cererea depăşeşte oferta disponibilă. Conform experţilor, statele din întreaga lume s-ar putea confrunta la un moment dat cu această criză, indiferent de numărul de izvoare pe care le deţin. Deja, California a trecut printr-o secetă care a durat mai mulţi ani. La fel, Australia a supravieţuit unei secete de aproape zece ani (2003-2012), considerată seceta mileniului, iar în 2015 Sao Paulo s-a confruntat, la fel, cu o criză a deficitului de apă datorată atât secetei, cât şi infrastructurilor ineficiente. Otto pune criza globală a penuriei de apă pe seama nepăsării autorităţilor: „Am investit prea puţin în măsuri şi am lăsat structurile existente să se degradeze”, declară ea.

    Chiar dacă pare puţin plauzibil ca apa să se termine, în condiţiile în care 70% din suprafaţa Terrei este formată din apă, totuşi, procentul apei dulci este de doar 2,5%, o mare parte din această cantitate fiind stocată în gheaţă şi zăpadă. În realitate, populaţia are acces imediat la doar 1% din resursele de ape dulci.

    Rebecca Keller, om de ştiinţă şi analist tehnologic la compania de informaţii Stratfor, spune că este extrem de important ca penuria de apă să fie tratată ca o problemă globală, deoarece oraşele ar trebui să lucreze la soluţii încă de pe acum. „Poate nu ne vom confrunta cu acelaşi scenariu ca în Cape Town. Ar putea fi altele: poluarea, seceta, schimbările climatice sau suprapopularea”, avertizează aceasta, exemplificând cu cercetările ştiinţifice care arată că despăduririle masive au schimbat ciclul hidrologic al râului Amazon.

    Diferenţa dintre state privind accesul la apă potabilă devine la rândul său o problemă. În timp ce unele ţări deţin resurse importante de apă, populaţiile sărace sunt nevoite să se descurce prin metode proprii. Această situaţie duce deseori la furtul de apă – pentru profit, pentru supravieţuire sau pentru ambele. „Recunoaşterea de către Organizaţia Naţiunilor Unite a apei ca drept al omului în 2010 a complicat problema furtului de apă”, a declarat Vanda Felbab-Brown, expert în cadrul Institutului Brookings. „Dreptul la apă nu este echivalent cu dreptul la apă gratuită. În acelaşi mod în care oamenii trebuie să plătească pentru hrană, ei ar trebui să se aştepte să plătească pentru apă potabilă”, a explicat Felbab-Brown.

    Această idee nu a oprit însă furtul de apă pe scară largă în ţări precum Brazilia, India şi Mexic. Întreprinderile şi persoanele fizice interceptează ilegal conducte şi rezervoare sau găsesc alte modalităţi de a evita contoarele de apă. Cu toate acestea, Felbab-Brown spune că nu există o soluţie unică la această problemă, deoarece contextul furtului de apă variază între locaţii, dar crede că „o mai bună aplicare a legii, monitorizarea apei şi crearea unor baze de date cuprinzătoare sunt puncte bune de plecare pentru guverne. Guvernele trebuie să recunoască faptul că nu pot cere doar aplicarea legii fără a oferi alternativă legală”.

    În momentul în care furtul apei va deveni o problemă la nivel internaţional, acest lucru ar putea conduce la un punct de tensiune geopolitică între ţările care se confruntă cu probleme transfrontaliere de apă, spune Keller, exemplificând cu construcţia barajului Marea Renaştere de pe Nil, un proiect hidroelectric de patru miliarde de dolari, finanţat de Etiopia, care ar pune Egiptul în situaţia de a-şi pierde rezervele de apă potabilă.

    Diminuarea deficitului de apă s-a dovedit a fi un subiect politic dificil deoarece, în multe ţări, soluţiile de mediu sau de climă tind să întâmpine dificultăţi în a aduna destul sprijin politic pentru a deveni o realitate. De asemenea, este extrem de costisitor să se construiască noi surse de apă, baraje şi instalaţii de desalinizare. „Politicienii nu se mobilizează decât în situaţia unui eveniment acut – o secetă severă, de exemplu”, afirmă Keller. Ideea este susţinută şi de Betsy Otto, care crede că „multe guverne au făcut prea puţin pentru a-şi ghida cetăţenii în ceea ce priveşte comportamentul eficient din punct de vedere al apei. Otto consideră că „acest lucru poate fi implementat prin controale ale preţurilor, care reprezintă însă rareori o măsură populară.” Ea susţine că ar trebui să existe două niveluri de stabilire a preţurilor: preţurile de conservare, care să taxeze cu tarife minime cantitatea de apă suficientă pentru nevoile de bază, şi preţuri mai mari pentru consumul de apă la discreţie.  „La nivel naţional, guvernele ar trebui să încurajeze conversaţia cu privire la problemele de conservare, deoarece economisirea apei va fi întotdeauna mai ieftină decât construirea sau forarea unor surse noi”, a adăugat Otto.

    La nivel de investiţii, mesajul transmis de Global Water Fund comunităţii globale de investitori este că sectorul apei este o industrie de 500 de miliarde de dolari, în continuă creştere. Potrivit acestei organizaţii, există încă o creştere puternică a segmentului în China, Australia, Orientul Mijlociu, Africa şi Rusia. Finanţarea hidroinfrastructurii nu este obiectul unei investiţii unice, ci solicită cheltuieli imense deopotrivă din partea mediului privat şi public pentru menţinerea şi operarea activelor. Investiţiile în sectorul apei vor avea succes dacă vor fi acompaniate de politici guvernamentale, cadre legale puternice şi o stabilire inteligentă a preţurilor. Stella Thomas, fondator şi managing director al Global Waterfund, afirmă că „o investiţie de un dolar în apă poate genera profit care să varieze între opt şi 35 de dolari şi poate să crească PIB-ul unei ţări cu o medie de 3,7%. Apa trebuie să fie folosită ca o unealtă pentru progresul economic, social şi politic.”


    ■ Un scenariu îndepărtat

    Pentru o ţară bogată în ape, aşa cum este România, un scenariu apocaliptic în care apa ajunge la fel de scumpă ca metalele preţioase, aşa cum vedem în filmele SF, pare, dacă nu improbabil, cel puţin îndepărtat. Şi, prin urmare, un subiect care nu ne îngrijorează cu adevărat. Frecvent apar informări şi imagini despre cât de poluate sunt apele de la noi din ţară cu reziduuri menajere. Şi asta pentru că majoritatea populaţiei din mediul rural aruncă, pur şi simplu, gunoaiele în apa din apropiere.

    „Topirea zăpezilor şi ploile din această primăvară au antrenat deşeurile aruncate de riverani şi turişti pe malurile râului Bistriţa şi a afluenţilor acestora. Hidroelectrica face şi în acest an eforturi pentru ecologizarea lacului şi pentru reducerea cantităţilor de deşeuri plutitoare al căror impact este semnificativ atât pentru mediu, cât şi pentru randamentul hidroagregatelor”, se arată într-un comunicat transmis recent de Hidroelectrica. Compania estimează pentru anul 2018 un cost de circa 150.000 de lei numai pentru ecologizarea Lacului Izvorul Muntelui. În 2017, cantitatea de deşeuri colectată de Hidroelectrica de pe acest lac a fost de doar o tonă, deoarece regimul precipitaţiilor a fost relativ scăzut, însă în 2016 – prin forţe proprii şi prin acţiuni de voluntariat desfăşurate cu sprjinul ONG-urilor, s-au colectat 50,5 tone de deşeuri de pe malul lacului Izvorul Muntelui. În trecut, deşeurile astfel recuperate nu au fost acceptate de către colectorii autorizaţi ca fiind reciclabile, astfel că Hidroelectrica a suportat şi costurile pentru depozitarea temporară şi eliminarea acestora.

    Penuria de apă la nivel global este, în opinia lui George Ristea, director comercial Apa Calipso şi preşedinte al Asociaţiei Producătorilor din Industria Apei (APRIA), o problemă reală şi urgentă. El spune că „deficitul de apă va deveni un subiect mai important decât schimbările climatice deoarece reprezintă un pericol mai mare decât încălzirea globală, fiind o relaţie de tipul cauză-efect. Comisia Europeană dezvoltă tot mai multe proiecte şi are ca obiectiv major identificarea de soluţii practice privind problema deficitului de apă şi a fenomenului de secetă în Europa.”

    Radu Dumitru, director general al Societăţii Naţionale a Apelor Minerale (SNAM S.A.), declară că preocupările legate de lipsa apei pot fi subiective, şi că opiniile legate de penuria apei diferă de la caz la caz, în funcţie de persoană, deoarece vom primi un răspuns diferit „dacă ne adresăm cu această întrebare unui cetăţean din vestul Europei sau unuia din Kenya. Primul foloseşte zilnic în gospodărie în jur de 2.000 litri de apă, iar cel din urmă abia dacă are un minim pentru consumul necesar la limita supravieţuirii”. El adaugă că „problema apei se pune în două aspecte, legate oarecum unul de celalalt. Putem vorbi de apa necesară în consumul industrial, de exemplu în irigaţii, şi de apa potabilă. Al doilea aspect este cel cu efecte pe termen foarte scurt, deoarece organismul uman poate rezista, în medie, maxim trei zile fără apă. Ambele sunt însă de actualitate şi războaiele din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord stau mărturie”.

    Pe plan local, reprezentanţii principalilor îmbuteliatori de apă consideră că nu ne putem raporta la Africa de Sud, deoarece au o climă predominant secetoasă comparativ cu cea din România, unde clima este temperat-continentală de tranziţie, marcată de influenţe climatice oceanice, continentale, scandinavo-baltice, submediteraneene, cu un regim bogat al cantităţilor de precipitaţii. „România are în jur de 2.500 de izvoare de apă care ar constitui, potrivit unor estimări, circa 60% din apele minerale ale Europei. Plus resurse de suprafaţă. Doar în situaţii extreme (ca să nu spunem apocaliptice) am putea ajunge în situaţia menţionată: cataclism, accident nuclear sau ceva similar. Puţin probabil”, afirmă Horaţiu Rada, acţionar Aur’a.

    Ideea este susţinută şi de George Ristea: „România are un sistem de gospodărire a apelor bun, avem specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim, însă trebuie adoptate politici pentru căutarea de noi resurse.” De asemenea, Radu Dumitru spune că „din fericire, Romania nu are astfel de temeri în acest moment. Suntem în continuare ţara cu cele mai rezerve subterane la nivel european.” El adaugă că „nici reţeaua hidrografică de râuri şi lacuri nu este de neglijat. Cu o bună şi diligentă administrare nu se întredeve în viitor o astfel de problemă generalizată.”

    Totuşi, aceştia nu exclud complet repetarea în viitor a unui scenariu asemănător celui din Africa de Sud şi la noi în ţară. „Apa poate deveni un lux în condiţiile schimbărilor climatice dramatice, în condiţiile în care creşte nivelul de poluare, sau a unei exploatări iresponsabile a resurselor. Şi, da, este posibil un asemenea scenariu. Soluţia, indiferent de termen, este să fim precauţi în consum”, afirmă Rada. El adaugă că: „Ne-am putea gândi la deşertizarea României, ca scenariu posibil, din cauza schimbării climei, a intervenţiilor umane haotice, cu defrişări masive, poluare şi dezvoltare industrială agresivă”.
    Pe de altă parte, Radu Dumitru susţine că la repetarea unui astfel de scenariu în România s-ar putea ajunge din „lipsa investiţiilor în acest domeniu, în sensul că vom fi în situaţia de a avea îndeajuns de multă apă, dar să nu o putem duce unde este nevoie.”

    Situaţia în care apa ar putea deveni un lux accesibil doar celor cu venituri ridicate nu este, pentru reprezentantul Aur’a, doar o posibilitate, ci o realitate: „Apa la nivel mondial este un lux. Producţia mondială de apă îmbuteliată se situează la aproape 200 de miliarde de litri anual, o cifră care pare semnificativă dar care nu atinge nici pe departe necesarul real al planetei. Există ţări în care apa putem spune că depăşeşte valoarea aurului, şi ne gândim direct la Africa, unde trăiesc aproape 40% din oamenii de pe planetă fără acces la apă potabilă.”

    În opinia lui George Ristea, probabilitatea unui scenariu în care tariful apei potabile din Romania să crească atât de mult încât apa să devină un lux, accesibil doar celor cu venituri peste medie, ar insemna un dezastru. „Un guvern incapabil să rezolve problemele majore ale populaţiei cauzate de secetă (şi nu numai) ar duce la un declin social şi migrare în masă. Prin politicile guvernamentale poate fi crescut artificial preţul apei, prin introducerea de taxe (nejustificate), situaţie care poate îngreuna exploatarea resurselor de apă, ceea ce duce la limitarea accesului la această resursă pentru o largă parte a populaţiei. De aceea, va trebui să ne adaptăm, adică să evaluăm punctele vulnerabile şi să acţionăm în vederea reducerii riscurilor.”

    Reprezentantul Apa Calipso afirmă, de asemenea, că infrastructura nu a fost îmbunătăţită, aspect care contribuie la pierderi masive de apă, şi crede că o eventuală secetă poate fi deosebit de gravă; în consecinţă, raţionalizarea apei pe durata anilor de secetă ar deveni o realitate a vieţii cotidiene. „Populaţia cu venituri sub medie nu va avea suficiente resurse încât să platească scumpirea apei, ceea ce va duce la un alt decalaj social”, adaugă Ristea. Cu toate acestea, completează tot el, Romania are un sistem de gospodărire a apelor bun, cu specialişti în domeniu, iar riscul de a rămâne fără apă potabilă/menajeră este minim.

    O eventuală criză a apei ar avea un impact devastator asupra companiilor producătoare de băuturi, dar şi asupra economiei în general şi asupra vieţii sociale, consideră George Ristea. „Multe dintre companiile mici şi mijlocii şi-ar închide porţile, iar şomajul ar creşte semnificativ. Un număr tot mai mare de companii din întreaga lume încearcă să se adapteze la costurile ridicate ale apei şi la rezervele deficitare.

    Companiile sunt nevoite să cheltuie sume uriaşe pentru a îmbunătăţi sistemele de gestionare, conservare şi colectare a apei”, crede el. Spune că aşa i-a venit ideea de a înfiinţa Asociatia Producătorilor din Industria Apei (APRIA), pentru a sprijini industria la nivel naţional prin participarea la programele legislative şi pentru a facilita o mai bună comunicare între administraţia publică şi mediul de afaceri din domeniu, beneficiarul direct fiind populaţia.
    Horaţiu Rada crede, la rândul său, că impactul s-ar răsfrânge asupra tuturor, doarece companiile ar plăti taxe şi redevenţe mult mai mari iar acestea s-ar regăsi în costul produsului final, fapt care ar conduce, automat, la scăderea producţiei şi a consumului.

    Ristea susţine însă că vânzările de apă îmbuteliată, la nivel global, au crescut mult în ultimii ani, iar acest trend s-a resimţit şi în Romania, în ultimii ani consumul de apă de izvor crescând semnificativ. Şi reprezentantul SNAM declară că într-adevăr, consumul de apă a crescut în România în ultimii zece ani, dar că ţara noastră are rezerve suficiente pentru a face faţă oricăror provocări.

    În unanimitate, reprezentanţii companiilor şi ai instituţiilor de profil consideră că influenţa climei asupra rezervelor de apă potabilă joacă un rol esenţial: „Influenţa climei este determinantă! Biosfera şi ecosistemele în integralitatea lor depind de schimbările climatice. Şi invers. Putem vorbi de un cerc vicios sau de principiul acţiune-reacţiune”, susţine Rada. 

    „Pentru cei care produc apă potabilă din bazinele hidrografice de suprafaţă, încălzirea globală are un impact devastator. Aducţiunile de apă au o pierdere la suprafaţă de 40% în funcţie de temperaturile exterioare, astfel, clima are un impact major”, declară şi reprezentantul SNAM. La fel, George Ristea afirmă că „schimbarea climei influenţează viaţa noastră, a tuturor. Resursele de apă sunt esenţiale pentru dezvoltarea umană şi economică în general, însă este cert faptul că schimbările climatice îşi vor intensifica atât frecvenţa, cât şi gravitatea. Asistăm în ultimii ani la fenomene meteorologice extreme, iar oamenii de ştiintă trag semnale de alarmă în acest sens.” El adaugă că analiza privind adaptarea la schimbările climatice se concentrează mai ales asupra problemelor legate de rezervele de apă, în special pentru a reduce consecinţele secetei, afirmând din nou că, totuşi, în acest moment nu există riscul penuriei de apă în România.

    În ceea ce priveşte riscurile în exploatarea apelor, principalii factori care ar putea conduce la o criză a apei sunt, în opinia reprezentantului SNAM, managementul deficitar şi lipsa protecţiei. Riscurile de infestare prin proasta administrare sunt majore în ţările slab dezvoltate şi fără infrastructură.

  • Ce decizie a luat o stewardessă epuizată de muncă de la British Airways

    Stewardessa Laura Birbeck, de 27 de ani s-a plâns în mod constant de ritmul epuizant de lucru. Până într-o zi, când a schimbat macazul şi a intrat în entertainmentul pentru adulţi.
     
    Laura Birbeck a devenit star porno pe webcam pentru canalul Studio 66. Stewardessa şi-a luat şi un nume de scenă: Laura Laine.
     
    Laura a renunţat la uniforma conservatoare de la British Airways, scrie Daily Mail.
     
    Femeia este foarte apreciată pentru calităţile de stewardessa: picioare lungi şi atenţie deosebită pentru clienţi. Plus că îi duce pe clienţi în al nouălea cer.
  • Ritmul creşterii economice a SUA a scăzut în ultimele luni din 2017 mai mult decât se anunţase

    Valoarea Produsului Intern Brut din SUA a crescut cu doar 2,5% raportat anual în ultimele trei luni ale anului 2017, în loc de 2,6%, cât fusese raportat anterior, a comunicat miercuri Departamentul Comerţului de la Washington.

    Ritmul creşterii economice a PIB-ului SUA a scăzut astfel de la nivelul de 3,2%, raportat în trimestrul al treilea din 2017.

    Pe întregul an 2017, Statele Unite au înregistrat o creştere economică de 2,3%, comparativ cu 1,5% în 2016.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BLACK FRIDAY 2017. eMAG a vândut până acum produse de 223 de milioane de lei. Ţinta pentru finalul zilei este de 350 de milioane de lei

    UPDATE: Acum cea mai mare comandă a venit din Scorniceşti – 98.909 de lei

    Cea mai mare comandă a venit din Cluj-Napoca, 89.999 de lei, urmată de o comandă de 66.200 de lei din Morteni şi de una din Pascani în valoare de 60.000 de lei. Locuitorii din Scorniceşti sunt cei mai avizi de reduceri, vânzându-se în localitate nu mai puţin de 330 de produse pe mia de locuitori. După Scorniceşti urmează Chiajna cu 160 produse per 1000 de locuitori, apoi Popeşti-Leordeni cu 115 lei.

    Cele mai căutate produse au fost televizoarele, telefoanele mobile şi laptop-urile, dar şi detergenţii de rufe, bateriile externe sau tigăile. Până acum s-au vândut peste 28.854 de tv-uri din oferta de 60.000, peste 48.095 de electrocasnice mici, 8.534 de frigidere, 25.009 de telefoane, peste 22.541 de anvelope şi aşa mai departe.

    De asemenea, eMAG a înregistrat 100 de comenzi de autoturisme, a vândut 1,2 kg de aur, 372 de vouchere Tarom, 12 antichităţi, 58 de pachete turistice şi 124 de abonamente de telefonie.

    Majoritatea vizitelor pe site s-au făcut de pe mobile (73%) şi din cei care au achiziţionat produse 30% au ales plata cu cardul

  • Cercetatorii au găsit răspunsul la întrebarea: cum este mai bine să fii la locul de muncă, egoist sau altruist?

    Suntem deseori să îi ajutăm pe alţii înainte de a ne ajuta pe noi înşine, iar acest lucru se reflectă asupra modului în care relaţionăm cu colegii de muncă.

    Dar cercetătorii atrag acum atenţia că acest lucru ar putea avea efecte negative.

    Potrivit unui studiu realizat de către Adam Grant, profesor la Universtitatea din Pennsylvania, altruismul la muncă poate duce la epuizare şi, în mod ironic, îi poate afecta pe cei pe care încerci să îi ajuţi.

    “Chiar dacă cei care lucrează mai mult decât li se cere sunt printre cei mai apreciaţi oameni din companie, ei sunt şi cei mai predispuşi la epuizare din cauza efortului”, a spus Grant într-un interviu acordat Harvard Business Review. “Atunci când nu se protejează, investiţia lor în a-i ajuta pe alţii poate duce la rămânerea în urmă în ceea ce priveşte propriile sarcini.”

    Autorii studiului atrag atenţia că sunt trei lucruri importante atunci când vrei să-i ajuţi pe alţii: “alegeţi cu grijă modul în care îi ajutaţi, momentul în care îi ajutaţi şi mai ales oamenii pe care îi ajutaţi.”

  • De ce ultimele alegeri reprezintă o victorie amară pentru Angela Merkel

    Adresându-se celor din partidul său, Merkel a recunoscut că ultimii patru ani au fost dificili. Cu toate acestea, partidul a reuşit să obţină rezultatul dorit: au câştigat alegerile. Dar povestea acestor alegeri nu aparţine Uniunii Creştin-Democrate (CDU), ci unui partid care a reuşit ce nu mai reuşise nimeni de la al doilea război mondial încoace. Alternativa pentru Germania (AfD) a câştigat 13% din voturi, fiind primul partid de extremă dreapta care intră în parlamentul german în ultimii 60 de ani. ”Suntem cel mai puternic partid, avem mandatul de a forma viitorul guvern, nu poate fi construită nicio coaliţie împotriva noastră“, a transmis Angela Merkel, după ce formaţiunea pe care o conduce a obţinut 32% în scrutinul legislativ.

    Alegerile au mai adus o noutate: pentru prima oară din 1950 încoace, şase partide au intrat în parlament, în vreme ce principalele două forţe politice – CDU şi SPD (Partidul Social-Democrat, condus de fostul preşedinte al Parlamentului European Martin Schulz) – au obţinut rezultate dezamăgitoare.

    Este destul de clar că alegerile nu au avut legătură cu economia – dacă ar fi avut, cele două partide care au condus Germania în ultimii patru ani ar fi trebuit să câştige detaşat. Economia Germaniei merge bine, PIB-ul creşte an de an, şomajul este la un nivel extrem de scăzut, iar încasările de taxe depăşesc cheltuielile bugetare.

    Cinci milioane de germani erau şomeri când Angela Merkel a devenit cancelar, în septembrie 2005, cei mai mulţi de la marea criză economică din anii 1930. însă, în timpul mandatelor Angelei Merkel, şomajul a scăzut puternic. Costurile forţei de muncă au crescut într-un ritm mai puţin intens în Germania decât în multe alte economii avansate, stimulând competitivitatea. Această situaţie a adus exporturile germane până la nivelul de 46% din Produsul Intern Brut, procent de patru ori mai mare decât în Statele Unite. Iar valoarea scăzută a monedei euro a făcut firmele germane şi mai competitive.

    ”În timpul mandatelor cancelarului Angela Merkel, economia Germaniei s-a transformat dintr-una dintre cele mai vulnerabile din Europa într-o superputere economică. în pofida unor efecte ale crizei financiare globale şi ale crizei zonei euro, venitul pe cap de locuitor în Germania a crescut mult comparativ cu cel al partenerilor europeni“, comentează Tom Fairless într-un articol publicat de The Wall Street Journal sub titlul ”Provocări pentru economia Germaniei: după o relansare puternică în timpul mandatelor Angelei Merkel, economia este vulnerabilă în faţa schimbărilor globale“.

    SCHIMBĂRI ÎN PEISAJUL POLITIC

    După aflarea rezultatului, Martin Schulz, liderul Partidului Social-Democrat, a semnalat intenţia de a trece în opoziţie. însă Angela Merkel i-a recomandat liderului social-democrat să reanalizeze decizia sa, exprimând speranţa prelungirii coaliţiei guvernamentale. Mai exact, Martin Schulz a argumentat că Partidul Social-Democrat nu are altă opţiune decât să treacă în opoziţie ”pentru a apăra democraţia de cei care exprimă dubii asupra ei şi o atacă“. Răspunsul cancelarului a venit prompt: ”Am auzit anunţul SPD, dar, totuşi, trebuie să menţinem contactele. Cred că toate partidele au responsabilitatea de a se asigura că vom avea un guvern stabil“, a afirmat Merkel.

    Aşa cum era de aşteptat, rezultatul alegerilor a influenţat şi moneda unică: euro a scăzut cu 0,3%, până la valoarea de 1,1917 dolari, iar lira sterlină a scăzut cu 0,4%, până la 1,3553 dolari. ”Investitorii vor urmări anunţurile în legătură cu politica monetară, mai ales având în vedere faptul că Alternativa pentru Germania nu este doar naţionalistă, ci este şi împotriva monedei euro, într-o oarecare măsură“, a declarat Mitul Kotecha, reprezentant al Asia FX şi Barclays Bank.

    Succesul partidului Alternativa pentru Germania este un test pentru poporul german, a apreciat Angela Merkel, subliniind că este important ca alegătorii care au votat cu AfD să fie recâştigaţi de formaţiunile moderate. ”Sigur că speram la un rezultat electoral mai bun. Dar nu trebuie să uităm că tocmai am încheiat o legislatură extraordinar de dificilă, astfel că sunt fericită că am atins obiectivele strategice ale campaniei electorale“, a afirmat Angela Merkel. întrebată dacă politicile Berlinului vor fi afectate de reprezentanţii pe care formaţiunea eurosceptică şi xenofobă AfD îi va avea în Bundestag, ea a declarat că partidele care sunt capabile să formeze coaliţii vor căuta soluţii: ”Sigur că există disensiuni, dar AfD nu va avea nicio influenţă“, a mai spus Merkel.

    Oamenii de rând sunt însă speriaţi de rezultatul partidului extremist: ”Sunt ca naziştii lui Hitler“, a declarat un votant celor de la BBC. ”M-am născut în 1939 şi sunt un copil al războiului. Am crescut în ruine şi acum văd ce se întâmplă – sunt nişte criminali. Am votat mereu CDU şi o vreau la putere pe Angela Merkel.“ După anunţarea rezultatelor, oponenţii AfD au ieşit pe străzile mai multor oraşe din Germania, inclusiv Berlin, pentru a protesta faţă de succesul partidului. Peste 700 de persoane s-au strâns, duminică seara, în zona Alexanderplatz din Berlin, iar protestatarii au strigat sloganuri precum: ”Rasismul nu este o alternativă“, ”AfD este o grupare de rasişti“, ”Naziştii afară“, ”Tot Berlinul urăşte AfD“. Proteste spontane au avut loc şi în alte oraşe, precum Köln, Hamburg, Frankfurt, München sau Leipzig. La Köln s-au strâns aproximativ 400 de manifestanţi care au plecat în marş pe străzi purtând un banner pe care scria: ”Cine tace este complice“.

    O reacţie extrem de virulentă a venit şi din partea lui Pierre Moscovici, comisarul UE pentru afaceri economice, care s-a declarat şocat de rezultatul obţinut de formaţiunea de extremă dreapta în scrutinul parlamentar german. ”Ajungerea formaţiunii Alternativa pentru Germania în Bundestag este un şoc şi generează dubii în societatea germană. Democraţia germană este puternică acum, situaţia nu se poate compara cu cea din 1933“, a declarat Moscovici.

    CE ESTE AFD ŞI CINE ÎL REPREZINTĂ?

    Fondat în 2013 ca un partid eurosceptic, AfD şi-a schimbat în mod subtanţial discursul către imigraţie şi islam. Liderii partidului au făcut declaraţii radicale în timpul campaniei, ridicând semne de întrebare referitor la doctrina organizaţiei.
    AfD se află în aceeaşi familie politică ca Frontul Naţional din Franţa sau Partidul Libertăţii din Olanda, condus de controversatul Geert Wilders. Chiar şi Nigel Farage, fost lider al Partidului Independenţei Marii Britanii (UKIP), a participat la campania celor de la AfD.

    Chiar dacă există de doar patru ani, partidul a trecut prin mai multe schimbări la vârf; cei mai cunoscuţi lideri sunt Alice Weidel, Alexander Gauland şi Frauke Petry. Cea din urmă a surprins însă pe toată lumea a doua zi după alegeri, anunţând că se retrage din partid. Frauke Petry, copreşedinte al AfD, şi-a motivat decizia afirmând că în interiorul partidului există diferenţe mari de opinie. în ultimele luni, Petry a fost tot mai marginalizată de ceilalţi lideri ai partidului.

    Cu toate acestea, în Saxonia, regiunea de origine a lui Petry, AfD a avut un success deosebit, iar ea şi-a asigurat un mandat de parlamentar. Petry a afirmat că vrea să pregătească partidul pentru a fi capabil să guverneze din 2021, însă majoritatea liderilor AfD au afirmat clar că prioritatea lor este să rămână în opoziţie şi să acţioneze fără limite din această postură. ”Un partid anarhic poate avea succes în opoziţie, însă nu poate fi credibil în ochii alegătorilor pentru a guverna“, a declarant Petry în cadrul unei conferinţe de presă.

    Alexander Gauland, un avocat în vârstă de 76 de ani, este un lider care a intrat în atenţia publicului după un comentariu rasist la adresa fotbalistului de culoare Jerome Boateng. ”Toată lumea îl place ca fotbalist, dar nu ar vrea să îl aibă ca vecin“, a spus Gauland.

    Succesul celor de la AfD a venit ca urmare a modului în care ei au contestat decizia cancelarului Merkel de a permite accesul a peste 1,3 milioane de imigranţi şi refugiaţi, majoritatea din Orientul Mijlociu, începând cu anul 2015. AfD a întărit teama unora vizavi de islam, cerând chiar o comisie care să ancheteze dacă Angela Merkel a încălcat legea.

    Începând cu 2015, aşadar, AfD a transformat problema imigranţilor în tema centrală a platformei partidului. Subiectul a avut un mare succes mai ales în estul Germaniei, în fostul RDG, chiar dacă majoritatea celor intraţi în ţară s-au stabilit în partea vestică.

    AfD a cerut reintroducerea controlului la graniţe şi închiderea acestora pentru cei aflaţi în afara Uniunii Europene. Frauke Petry a declarat chiar că poliţia ar trebui să aibă dreptul de a îi împuşca pe cei care încearcă să intre ilegal în ţară.

    CE URMEAZĂ PENTRU GERMANIA?

    Dacă SPD va continua să refuze negocierile, partidul Angelei Merkel va trebui să încerce formarea unei coaliţii guvernamentale cu alte partide mai mici. Prin urmare, sunt şanse mari ca Germania să fie condusă în următorii ani de o coaliţie ”Jamaica“, numită după culorile prezente pe siglele partidelor implicate: negru de la CDU, galben de la partidul liberal FDP şi Partidul Verzilor.

    Este o coaliţie inedită şi mai ales una care nu a mai fost testată. Există o înţelegere între aceste partide la nivel local, în regiunea Schleswig-Holstein, dar trecerea la nivel naţional va aduce numeroase obstacole.

    Chiar dacă alegerile din septembrie au generat un spectru politic pe care puţini îl anticipaseră, semnalul transmis către restul Europei este unul pozitiv. Este adevărat că AfD a reuşit să intre în parlament, dar victoria a revenit uneia dintre cele mai vocale susţinătoare a construcţiei europene. Alegerile din Franţa au dat semnalul că mişcările eurosceptice nu au încă forţa de a ameninţa Uniunea, iar cele din Germania au confirmat acest lucru.

  • Milioane de români sunt AFECTAŢI DIRECT de măsura anunţată în această dimineaţă

    Comercianţii cu amănuntul au aplicat imediat aceste scumpiri, fără a mai aştepta să se epuizeze pachetele achiziţionate la preţurile anterioare, iar producătorii de ţigarete nu au oferit – în raportările către Finanţe – motivele scumpirilor.

    Citiţi mai multe pe www.gandul.info

  • România este strivită între IT-işti şi ingineri, la o extremă, şi paznici şi videochat, la cealaltă extremă. La mijloc nimeni nu vrea să lucreze pe salariile actuale şi cere 1.000 de lei în plus

     În orice magazin, supermarket, companie, locaţie intri şi dai de un paznic sau un bodyguard care pierde timpul pe acolo. Pentru acest job, plătit cu salariul minim pe economie (1.450 de lei brut) sau puţin peste, în funcţie de oraş, plictiseala este cel mai mare duşman, cum trec cele 8 ore.

    De asemenea, pentru fete videochatul a venit ca o soluţie de salvare din sărăcie, fără a mai ajunge pe străzile din Occident.

     În Bucureşti, la ieşirea din metrou în Piaţa Romană sau la Coloane, aproape orice fată este abordată de un tânăr care îi dă un flayer despre videochat şi cât poţi să câştigi de acolo, cu acte în regulă. Unul din cele mai mari videochaturi din Bucureşti, LTV Network, a raportat pentru 2016 afaceri de 30 mil. lei (6,7 mil. euro).

    Un barman dintr-o pizzerie din Capitală, care a lucrat mai bine de 10 ani în Occident, dar care s-a întors acasă pentru că reuşeşte acum să rămână cu mai mulţi bani în mână la final de lună în Bucureşti decât la Milano, răbufneşte: Nimeni nu mai vine să lucreze, să fie ospătar sau picoliţă. Decât să stea 12 ore în picioare şi să ia 100-200 de lei pe zi, mai bine se face paznic sau se duce la videochat. Unde ne vom duce aşa?

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Epuizarea la locul de muncă, un fenomen fără graniţă

     Sindicatele au acuzat CEO-ul companiei, pe Didier Lombard, de crearea unui mediu de muncă care îi împiedică pe angajaţi să muncească în condiţii bune; ulterior, acesta a fost pus sub acuzare. Primele semnale de alarmă referitoare la epuizarea angajaţilor din România au început în 2007, cu pierderea vieţii unei tinere manager, în vârstă de 31 de ani, care muncea într-o companie de consultanţă. Anterior, tânăra trimisese un mail unui prieten în care îşi descria programul – zilnic 5 ore de somn, chiar şi în weekend – epuizarea a fost luată în calcul drept cauză a morţii. În 2010, o altă tânără a murit – de această dată ea lucra zi-noapte ca programator într-o firmă britanică, potrivit colegilor ei – au existat şi în această situaţie suspiciuni de epuizare extremă. Din fericire, unii dintre angajaţi conştientizează aceste stări înainte de a fi prea târziu. În 2014, Costina Constantin, care apăruse în ediţia de atunci a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, declara Business Magazin că renunţă la poziţia de manager pentru divizia de controlling a companiei Sanofi din România, Moldova, Ungaria şi Bulgaria şi se va dedica vieţii personale. „Sper ca în mai puţin de cinci ani să gasesc echilibrul esenţial între zona profesională şi cea personală. Dacă nu aş fi ales drumul către o cariera în domeniul financiar, mi-ar fi placut enorm să merg catre o zona artistică, respectiv design interior”, spunea atunci Costina Constantin. Potrivit informaţiilor profilulii de LinkedIn (nu a putut fi contactată în timp util pentru acest material), după o pauză de aproximativ un an, a devenit managing partner al Stalfort Audit.