Pachebotul Costa Concordia, al cărui naufragiu pe Insula Giglio, în Toscana, s-a soldat cu 32 de morţi în 2012, a reînceput să plutească, aceasta fiind prima etapă decisivă a ranfluării sale, a anunţat luni Franco Porcellacchia, unul dintre inginerii responsabili cu operaţiunea.
“Este din ce în ce mai evident, din toate datele pe care le-am avut şi le avem, că erorile grave care i-au îndreptat greşit pe cei care îi căutau pe supravieţuitori au fost produse de ROMATSA şi STS, de instituţiile care aveau obligaţia şi posibilitatea tehnică de a identifica epava aeronavei”, a spus Ponta.
El a precizat că a discutat cu ministrul Transporturilor şi că activitatea în cadrul ROMATSA trebuie să fie în continuare permanentă, iar problemele identificate să fie îndreptate în cel mai scurt timp.
Şeful Comisiei de anchetă tehnică privind accidentul aviatic din Munţii Apuseni, Sorin Cimpoieru, a declarat, joi, că unul dintre reprezentanţii ISU care a ajuns la locul accidentului a încercat decuplarea sistemului electric al avionului, inclusiv a sistemului de avertizare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
El a spus că una dintre antenele aparatului a fost găsită ruptă, însă nu poate preciza dacă aceasta a fost ruptă înainte sau după impact.
Potrivit acestuia, a doua antenă a aparatului a fost găsită întreagă şi a fost sigilată pentru continuarea investigaţiilor.
“Una dintre antene am găsit-o ruptă, nu pot să vă spun dacă această antenă s-a rupt înainte sau la impact. Cealaltă o am întreagă, o am sigilată. Am demontat tot sistemul de cablaj, staţii, microfon, difuzor acustic, toate erau în stare de funcţionare la momentul în care eu le-am decuplat, a doua zi. Decuplarea sistemului a fost încercată de reprezentantul ISU care a ajuns la locul accidentului în noaptea de luni. Dânsul a fost cel care, în încercarea de a decupla tot ceea ce înseamnă sistem electric de pe epavă, a încercat să taie firele ca să întrerupă acel sistem de avertizare, a decuplat bateria de acumulare, dar nu a ştiut că acest sistem are o baterie internă care, chiar dacă se decuplează tot ceea ce înseamnă energie de la bord, rămâne cuplat, rămâne în avertizare până va fi decuplat”, a spus Cimpoieru.
“În cursul activităţilor de căutare desfăşurate în zona centrală a navei, scafandrii au găsit resturi umane care urmează să fie supuse testelor ADN”, a comunicat Protecţia Civilă.
Elicopterul trimis de Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) din Bucureşti la Tăureni a reuşit să scoată din lac epava aparatului de zbor prăbuşit luni seară.
Elicopterul prăbuşit a fost depus pe un teren din apropierea lacului.
Reprezentanţii MAI au ajuns la Tăureni în jurul orei 11.30, dar au analizat, timp de o oră, procedurile prin care să acţioneze, întrucât în zonă vântul bătea cu putere.
Epava elicopterului are aproximativ 1.800 de kilograme, greutate la care se adaugă mâlul şi apa strânse în aparat. Aceasta urmează să fie analizată de specialişti, dar şi de reprezentanţi ai asiguratorului.
RMS Titanic Inc., o subsidiara a companiei Premier Exhibitions
din Atlanta, a organizat anul trecut o expeditie in care reusit sa
cartografieze complet locul naufragiului, o arie de 5×8 km, situata
la o adancime de 4.000 m sub nivelul marii.
Imaginile epavei, filmate si fotografiate de participantii la
expeditie cu ajutorul unui vehicul submersibil controlat, sunt cele
mai complete si mai clare de pana acum, relateaza AP, iar RMS
Titanic sustine ca ele ii vor ajuta pe oceanografi si arheologi
sa-si explice mecanismul naufragiului. Cei de la RMS Titanic Inc.
au prezentat la tribunalul din Norfolk, Virginia, imagini 3D in
premiera de la pupa epavei, ca s-o impresioneze pe judecatoare si
pe cei prezenti in sala tribunalului, aratand cat de dificila a
fost expeditia, avand in vedere curentii si furtunile oceanice din
zona respectiva.
Titanicul s-a scufundat la 14 aprilie 1912, la circa 650 km de
Newfoundland, Canada, dupa ciocnirea cu un aisberg. Peste 1.500
dintre cei 2.228 de pasageri si-au gasit atunci sfarsitul in apele
oceanului.
RMS Titanic Inc., firma fondata in Florida in 1987 de fostul dealer
auto George Tulloch cu scopul de a valorifica obiectele de pe epava
Titanicului, a castigat in 1994 in justitie, la acelasi tribunal
din Virginia, dreptul de exclusivitate asupra operatiunilor de
recuperare a epavei si a obiectelor din interiorul ei. Incepand din
1987, RMS Titanic Inc. a organizat sapte expeditii pentru
recuperarea obiectelor de pe nava.
Justitia i-a interzis insa firmei sa faca uz de obiecte dupa bunul
plac, nepermitandu-i sa le vanda. Ca atare, in 2004, firma a cerut
tribunalului sa-i acorde o compensatie financiara de 225 de
milioane de dolari pentru eforturile sale de cercetare si de
salvare de la distrugere a obiectelor de pe nava. Anul trecut,
conform presei locale, tribunalul din Norfolk a aprobat acordarea
unei compensatii, pentru o valoare de piata estimata de 110
milioane de dolari a obiectelor, ramanand insa in discutie modul de
acordare a compensatiei – printr-o vanzare a obiectelor decisa de
tribunal sau prin acordarea catre companie a drepturilor exclusive
asupra, cu conditii stricte privind intretinerea si folosinta lor
viitoare.
Chris Davino, presedintele RMS Titanic Inc., sustine ca intentia
lui este sa conserve Titanicul ca pe o mostenire culturala a
omenirii, scop in care a si organizat expeditiile de pana acum,
dintre care cea din 2010 a avut costuri estimate intre 4 si 5
milioane de dolari. Firma a colectat in total aproape 6.000 de
obiecte de pe vas, de la bijuterii si argintarie pana la articole
de mobilier si piese de imbracaminte ale pasagerilor morti,
evaluate la peste 110 milioane de dolari.
Ca sa-si recupereze din cheltuieli, Premier Exhibitions a
organizat pana acum o serie de expozitii itinerante cu o parte
dintre obiectele recuperate de pe Titanic. Premier Exhibitions este
aceeasi firma care a organizat expozitia itineranta “Bodies”
(Corpuri), cu cadavre umane de adulti si de fetusi, disecate si
prezervate cu o tehnica speciala de plastifiere.