Tag: durere

  • Cum să-ţi protejezi ochii dacă lucrezi în faţa calculatorului toată ziua

    Potrivit Business Insider, peste 60% dintre americani sunt afectaţi de această problemă, însă sigur afectează în egală măsură toţi oamenii de pe pământ.

    Din fericire, există câteva exerciţii pe care poţi să le faci pentru a-ţi proteja ochii.

    1. Măreşte textul

    Dacă te holbezi toată ziua la text scris cu un corp mic atunci vei fi nevoit să ţii mai aproape ecranul de faţa ta, ceea ce va duce la instalarea oboselii şi durerilor de cap. Aşa că măreşte textul astfel încât să citeşti mai uşor.

    2. Regula 20-20-20

    Sistemul supranumit „20-20-20-20” constă în următorii paşi: la fiecare 20 de minute trebuie să clipiţi din ochi de 20 de ori, iar apoi să luaţi ochii de la monitor timp de 20 de secunde şi să vă concentraţi privirea pe un obiect aflat la 20 de picioare (6 metri) distanţă.

    3. Clipeşte

    Atunci când ne uităm în monitoare tindem să uităm să clipim ceea ce duce la uscarea ochilor. Dacă clipeşti mai des lucrurile se reglează sau poţi apela la picături de ochi. Aşadar, practicaţi clipitul voluntar periodic.

    4. Ajustează luminozitatea ecranului

    Ajustează luminozitatea ecranului astfel încât să eviţi reflexiile de pe ecran.

    5. Purtarea ochelarilor (atunci când este necesar) cu lentile speciale pentru calculator pentru a reduce solicitarea şi oboseala oculară
     

  • O tânără a simţit că i se plimbă ceva prin cap mai multe zile. Medicii au fost uluiţi de ce au descoperit: ”Este un caz UNIC”

    În general, durerea de cap apare din diverse motive, unele fiind minore. Însă, o femeie nu a fost atât de norocoasă.

    O femeie declara în cadrul raportului că în ultimele zile a simţit o senzaţie ciudată în zona capului. ,,Aveam senzaţia că ceva se mişcă prin zona nasului şi a ochilor. De fiecare dată când se mişca  simţeam o arsură,” spune ea.

    În cele din urmă a ajuns la cea mai apropiată clinică de unde a fost trimisă de urgenţă către un spital de stat, unde medicii au făcut o descoperire halucinantă.

    Vezi aici cazul femeii care a simţit că i se plimbă ceva prin cap mai multe zile. Medicii au fost uluiţi de ce au descoperit: ”Este un caz UNIC”

  • Remedii rapide pentru înţepături de ţânţari

    Înţepăturile de ţânţari pot lăsa în urmă zone iritate, roşii şi o senzaţie de mâncărime care pot să-ţi dea peste cap starea de bine.

    Înţepăturile sunt produse de femelele de ţânţar care se hrănesc cu sânge. Ca să-l poată extrage, injecteză o cantitate mică de salivă, cu rol anticoagulant.

    Această salivă provoacă mâncărimi şi durere – o proteină ce intră în compoziţia ei rămâne în piele şi declanşează o reacţie a sistemului imunitar.

    Vezi aici care sunt remediile rapide pentru înţepături de ţânţari

  • Tratamentul revoluţionar care repară şi regenerează dinţii, fără durere

    Noul tratament inovator ar putea trata problemele dentare, eliminând durerea provocată de plombele dentare.

    Cercetătorii de la Universitatea din Nottingham şi de la Institutul Wyss din cadrul Universităţii de la Harvard au dezvoltat un sistem terapeutic pentru vindecarea problemelor dentare. Ele permit celulelor stem native din interiorul dintelui să repare şi să regenereze dentina.

    Doctorul Adam Celiz, de la Marie Curie Research, din cadrul Universităţii din Nottingham, a declarat: ,,Plombele  dentare existente sunt toxice”.

    Vezi aici tratamentul revoluţionar care repară şi regenerează dinţii, fără durere

  • Ştiinţa atinge un nou nivel: Savanţii învaţă roboţii să simtă durerea

    Cercetătorii din spatele acestei idei consideră că sensibilitatea roboţilor la durere îi ajută la dezvoltare şi anume să fie mai precauţi în raport cu ei şi în raport cu oamenii alături de care lucrează, scrie Descoperă.

    “Durerea este un sistem care ne protejează. Când ne depărtăm de o sursă de durere, acest lucru ne ajută să nu ne rănim”, a declarat un membur al echipei, Johannes Kuehn, de la Universitatea Leibniz din Hanovra (Germania).in urmare, ce măsuri să ia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Artistul Prince a murit. În stare de şoc, artiştii îi deplâng dispariţia prematură

    Prince a murit joi, la vârsta de 57 de ani, în reşedinţa sa din Minnesota, anunţă surse citate de site-ul american TMZ. În stare de şoc, celebrităţile şi-au exprimat regretul şi durerea pe reţelele de socializare, relatează USA Today.

    Ultimul concert al lui Prince a fost pe 16 aprilie, la Fox Theatre, în Atlanta. Prince a urcat pe scenă, deşi fusese spitalizat cu o zi înainte. Avionul său privat a aterizat de urgenţă la Illinois, cântăreţul fiind transportat la spital, cu simptome asemănătoare gripei pe 15 aprilie. A fost tratat în spital timp de trei ore şi la cererea sa, fost externat şi s-a întors acasă, primind medicaţie pentru gripă, conform CNN. Deşi se simţea slăbit, a urcat a doua zi pe scenă, a cântat timp de o oră şi jumătate pentru a-i asigura pe fanii săi că nu are nicio problemă, transmite TMZ. La show-ul din Atlanta, Prince a spus câteva cuvinte profetice publicului: “Aşteptaţi câteva zile înainte de a vă risipi rugăciunile!”.

    Pe 21 aprilie, legendarul Prince a murit la vârsta de 57 de ani. Conform CNN, Prince a fost găsit inconştient în ascensorul studioului său muzical din complexul rezidenţial Paisley Park.

    În stare de şoc, artiştii îşi exprimă durerea pe reţelele de socializare şi deplâng dispariţia prematură a lui Prince.

    Whoopi Goldberg scrie pe contul de Twitter: “Aşa se aude când plâng porumbeii (actriţa face referire la titlul faimosei piese a lui Prince, “When Doves Cry” -n.r.). Condoleanţe familiei şi nouă tuturor!”

    Regizorul american Spike Lee a postat pe Twitter o fotografie în care stă alături de Prince, transmite USA Today. Cineastul a ataşat mesajul: “Mi-e dor de fratele meu! Prince era genial, avea un umor debordant. Mă distram cu el copios!”

    Prince a fost tratat pentru o supradoză de droguri cu şase zile înainte de deces, precizează mai multe surse pentru site-ul american TMZ. Autopsia se va face în cursul zilei de vineri, 22 aprilie, potrivit CNN.

    Cântăreţul MC Hammer a scris pe Twitter:”Îl iubeam pe omul ăsta. A plecat prea devreme. Nu pricep de ce, dar din păcate e adevărat. Raiul e al tău, Prince.”

    Actorul Samuel L. Jackson, scrie: “Sunt în stare de şoc. Cum adică a murit Prince? E o pierdere îngrozitoare.”

    Billy Idol, muzicianul britanic de hard rock, şi-a exprimat uimirea şi regretul într-o postare scurtă pe reţeaua de socializare Twitter: “Oh, Dumnezeule. Nu pot să cred că Prince a murit…a fost un adevărat talent. Odihnească-se în pace.”

    Justin Timberlake spune: “Sunt amorţit. Uimit. Nu poate fi adevărat.”

    Katy Perry, pe Twitter: “Şi aşa… lumea a pierdut multă magie. Odihneşte-te în pace, Prince! Mulţumim că ne-ai oferit atâtea…”

    Missy Elliot scrie: “Este sfâşietor. Aveam o pictură cu Prince pe perete, în urmă cu mulţi ani. Pentru că muzica lui a inspirat atâţia oameni… RIP”

    Keith Urban: “Tocmai am auzit despre Prince…nu pot să cred…”

    Lenny Kravitz scrie tot pe Twitter, conform TMZ: “Fratele meu în muzică… Prietenul meu…. Cel care mi-a arătat posibilităţile ascunse în mine…”

    Slash, fostul chitarist de la Guns N’Roses: “Atât de trist să aud de moartea lui Prince. Unul dintre cele mai mari talente muzicale care au existat în secolul XX.”

    Boy George: “Asta-i cea mai tristă zi. Plâng. Prince, să te odihneşti în pace.”

    Lindsay Lohan: “Mulţumesc, Prince pentru toată inspiraţia şi pentru că ai răspândit talentul tău în toată lumea.”

  • Covrigii pentru care oamenii stau şi trei ore la coadă – VIDEO

    Produsul a devenit atât de popular, încât magazinul a trebuit să fie închis temporar pentru a se aproviziona. Scott Rosillo este cel care crează covrigi coloraţi, supranumiţi Rainbowbagels, şi spune că ştie de ce a devenit un produs atât de popular. “Toată lumea apreciază magia şi toată lumea vrea să fie fericită. Acest produs îţi ridică nivelul de endorfină (n.r endorfinele au structura de proteine complexe, iar rolul pe care li-l incredinteaza organismul este acela de analgezic, vizand suprimarea durerii de orice fel)  foarte mult”, spune Rosillo.

    Vedeţi aici cum sunt făcuţi covrigi – VIDEO

    Covrigii infuzaţi cu coloranţi a cărui aluat seamnănă cu plastilina sunt foarte căutaţi atât de localnici, cât şi de turişti care vin special Williamsburg, New York pentru ei. Coada este foarte mare, iar în weekend doritori pot sta şi câte trei ore pentru a gusta un covrig curcubeu, se arată într-un articol Washington Post.

    Cum s-a ajuns aici? Un video realizat de Business Insider care a devenit viral, articole pe diferite site-uri şi aparaţii la diferite emisiuni matinale au dus covrigul curcubeu spre culmea succesului. În prezent, se vând cam 1000 de covrigi în fiecare zi, susţine Francine LaBarbara, care se ocupă de marketing şi de dezvoltarea magazinului. Iar preţul unui astfel de covrig este de aproape 4 dolari şi poate creşte. Ceea ce înseamnă că magazinul are vânzări pe lună în jur de 120.000 de dolari.

     

     

  • Piedone, “de profesie om”: “Atunci când mii de oameni ies în stradă să-ţi ceară să pleci, e bine să asculţi”

    Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, căruia mii de oameni i-au cerut în stradă să plece în urma tragediei din Clubul Colectiv, a demisionat miercuri dimineaţă.

    Redăm în continuare comunicatul de presă emis de primarul demisionar al Primăriei Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone:

    “În primul rând, aş vrea sa îmi exprim din nou regretul pentru tragedia din Clubul Colectiv.

    Sunt şi eu tată şi mă doare sufletul când mă gândesc la durerea celor care sunt nevoiţi acum să – şi îngroape copiii sau să tremure lângă patul de spital, sperând ca ei să se facă bine.

    Condoleanţe familiilor îndoliate şi multă putere si sănătate celor care se luptă în aceste clipe pentru viaţă.

    De asemenea, vreau să îmi exprim părerea de rău pentru reacţiile din primele clipe de după tragedie. Îmi dau seama acum că nu era momentul cel mai potrivit să vorbesc despre acte. Mărturisesc însă că motivul pentru care am făcut-o nu a fost pentru ca să îmi salvez pielea, ci dorinţa de a clarifica lucrurile cât mai repede, de a informa publicul despre documentele firmei care deţinea Clubul Colectiv, din punct de vedere al competenţelor Primăriei Sectorului 4.

    După toate reacţiile din ultimele zile, după emoţia şi furia total justificate şi exprimate în spaţiul public în căutarea vinovaţilor, după miting-ul de ieri din Capitală îmi prezint astăzi demisia de Primar al Sectorului 4, în semn de respect faţă de victimele tragediei  şi sper ca vidul legislativ şi carenţele administrative să tragă un semnal de alarmă, de la cel mai simplu funcţionar, până la cel mai înalt for legislativ.

    Poate că atunci când mii de oameni ies în stradă să-ţi ceară să pleci şi alte mii cer acelaşi lucru pe reţelele de socializare, e bine uneori să asculţi.

    Îmi asum această vină morală, cât despre cea legală, voi lăsa Justiţia să îşi spună cuvântul.

    Le mulţumesc cetăţenilor Sectorului 4 care au crezut în mine şi care mi-au acordat voturile lor, le cer scuze că plec şi vreau să îi asigur că nu i-am trădat niciodată.

    Le cer iertare şi celor care cred că am greşit, dar vreau să ştie că am luptat mereu şi pentru ei.

    Poate că am ieşit uneori prea des la tv, dar am fost mândru de ceea ce am reuşit să fac împreună şi pentru bucureştenii mei, locuitori ai Sectorului 4.

    Poate că alteori am fost prea gălăgios, prea ferm, prea hotărât, dar am făcut-o din cauza temperamentului meu impulsiv, supărat pe situaţiile intolerabile.

    Am vrut totdeauna să asigur un trai sigur, sănătos şi civilizat cetăţenilor din Sectorul 4. Poate că m-am implicat în prea multe lupte, poate am dus bătălii pe prea multe fronturi şi am scăpat din vedere lucruri cu adevărat importante.

    Cer iertare familiei mele pe care de multe ori am neglijat-o şi îi rog pe cei dragi să mă ierte, dacă au avut de suferit din cauza mea.

    Cu regret pentru familiile îndoliate şi respect pentru cetăţenii Capitalei care vor un sistem mai responsabil, care să îi protejeze mai bine, astfel încât astfel de tragedii să nu se mai repete.

    Cristian Popescu – Piedone,
    De profesie om”

  • STUDIU: Muzica stimulează refacerea pacienţilor după intervenţii chirurgicale şi reduce durerile

    După ce au analizat date statistice şi medicale provenind de la aproximativ 7.000 de bolnavi, cercetătorii britanici au ajuns la concluzia că pacienţilor care urmează să fie operaţi ar trebui să li se permită să îşi aleagă singuri muzica pe care vor să o asculte în timpul intervenţiei, pentru a maximiza beneficiile medicale.

    De asemenea, muzica respectivă nu ar trebui să interfereze cu sistemul de comunicare utilizat de echipa medicală în timpul operaţiei.

    “Muzica este o intervenţie non-invazivă, sigură şi ieftină, care ar trebui să fie disponibilă pentru toţi oamenii care vor fi operaţi”, a spus Catherine Meads, cercetătoare la Universitatea Brunel din Marea Britanie, coordonatoare a studiului.

    Cercetătorii britanici au realizat această meta-analiză folosind toate studiile deja publicate anterior şi care realizau o comparaţie între serviciile medicale însoţite de muzică şi serviciile medicale standard sau intervenţiile non-medicamentoase, precum masaj şi relaxare, în ceea ce priveşte convalescenţa adulţilor care au suportat diverse intervenţii chirurgicale.

    Studiul, publicat în The Lancet, a evidenţiat faptul că pacienţii care au apelat la ajutorul muzicii erau considerabil mai puţin anxioşi după operaţie şi au raportat un nivel mai mare de satisfacţie postoperatorie după ce au ascultat muzică. De asemenea, aceiaşi pacienţi au avut nevoie de mai puţine analgezice şi au raportat dureri mai puţin intense în comparaţie cu grupul de control.

    Deşi autorii studiului au descoperit că muzica are efecte benefice în toate etapele care însoţesc operaţiile chirurgicale, totuşi, rezultatele sunt mai bune atunci când pacienţii ascultă muzică înainte de a fi operaţi, în comparaţie cu situaţiile în care ascultau muzică în timpul intervenţiei sau după aceasta.

    Iar atunci când pacienţii şi-au ales muzica preferată, savanţii au constatat o reducere şi mai mare a durerilor resimţite şi a nevoii de analgezice.

    Autorii studiului, la care a participat şi Martin Hirsch, de la Universitatea Queen Mary din Londra, intenţionează să demareze în curând un test clinic ce vizează introducerea muzicii la The Royal London Hospital for Women pentru femeile care nasc prin cezariană şi pentru cele care suportă histeroscopii.

    Pacientele îşi vor alege cântecele preferate, care vor fi înregistrate pe un dispozitiv de redare a sunetului prin intermediul unor boxe minuscule, inserate în perne.

     

  • 100 de zile de la dispariţia zborului MH370 aparţinând Malaysia Airlines: Rudele pasagerilor, convinse că “se ascunde ceva”

     “După 100 de zile de la dispariţie, (zborul) MH370 reprezintă o durere în inima tuturor malaysienilor şi restului lumii. Nu putem şi nu ne vom opri până când (zborul) MH370 nu va fi găsit”, a dat asigurări luni ministrul malaysian al Transporturilor Hishammuddin Hussein.

    Malaysia “nu poate şi nu va abandona” familiile pasagerilor, a adăugat el.

    Avionul de tip Boeing 777 – care a decolat pe 8 martie de la Kuala Lumpur către Beijing, cu 239 de persoane la bord – s-ar fi prăbuşit în sudul Oceanului Indian, în direcţia opusă faţă de destinaţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro