Tag: dreapta

  • Nu doar Guvernul Dăncilă e disperat după bani, după ce a făcut pomeni în stânga şi în dreapta. Firea propune o măsură care va SCANDALIZA şoferii din Bucureşti

    Pe site-ul Primăriei Bucureşti a fost publicat un proiect de hotărâre privind ridicarea, transportul, depozitarea si eliberarea vehiculelor stationate neregulamentar pe partea carosabila a drumurilor publice care fac parte din reteaua principala de strazi a municipiului Bucuresti.

    De această operaţiune se va ocupa Compania Municipală Managementul Transportului Bucureşti S.A., iar activitatea va avea loc 24 din 24 de ore.
     
    Proiectul de hotărâre este supus dezbaterii publice timp de 30 de zile lucrătoare, termenul fiind 8 februarei 2019.
     
  • Autostrada pe care o aşteptăm de zeci de ani intră în linie dreaptă. Va fi cea mai frumoasă autostradă din România

    Licitaţia a fost lansată la începutul lui octombrie şi este a patra încercare de a constui această autostradă. Potrivit unui anunţ al guvernului, ofertele pentru primul contract strategic de parteneriat public-privat din România, depuse la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, sunt analizate de o comisie de evaluare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Liderul formaţiunii Dreapta Liberală, despre legea privind autoritatea poliţiştilor: Permite ca Poliţia să acţioneze discreţionar

    “Azi în România, politiştii beneficiază de prezumţia de legalitate numai în virtutea faptului că sunt poliţişti, existând astfel posibilitatea unor abuzuri fără ca acestea să poată fi contracarate. În forma în care a fost adoptată, legea prevede numai drepturi pentru politişti, nu şi obligaţii, permiţându-le acestora să decidă discreţionar şi fără o bază reală intervenţia pe proprietatea privată.
     
    Asfel, poliţiştii, sub pretextul conferit de lege pot intra în proprietatea privată pentru: plantarea de probe şi ”găsirea” lor în cursul unor astfel de intervenţii, înlăturarea unor probe, ştergerea urmelor unor acţiuni ilegale anterioare, sustrageri de bunuri, răzbunări…”, a declarat Viorel Cataramă, pentru MEDIAFAX.
     
     
  • Cum a ajuns George Soros să fie inamicul public numărul unu în ochii mai multor lideri de stat

    Are 88 de ani şi îşi consumă ce zile i-au mai rămas din viaţă cu planuri pentru domolirea ascensiunii populismului în cea mai mare şi cea mai influentă economie a lumii, Statele Unite. Cu alte cuvine, se ia la trântă, cu bani, idei şi jocuri de putere, cu cel mai puternic lider al lumii, Donald Trump. Cu toate acestea, reuşeşte să-şi facă timp să se amestece în treburile interne ale unor ţări mai mici, unele mai bogate, altele mai sărace, cum ar fi Ungaria, Polonia şi România. Nu iartă nici Macedonia, o naţiune măruntă, săracă, dar mândră, de la periferia Europei. Nu iartă nici Israelul, o superputere militară din Orientul Mijlociu, deşi este evreu.

    Când Goran Buldioski şi cei 85 de colegi ai săi s-au mutat în noile lor birouri din Berlin, în Potsdamer Platz, în urmă cu câteva săptămâni, au răsuflat uşuraţi. „În Ungaria nu mai puteam lucra liber“, spune Buldioski, unul dintre cei doi directori europeni ai Fundaţiei pentru o Societate Deschisă, condusă de miliardarul George Soros. „Situaţia de aici nu poate fi mai diferită.“ Motivul mutării? Chiar fondatorul Soros.

    Investitorul a devenit un bau-bau tradiţional în retorica extremiştilor de stânga şi de dreapta, pentru antisemiţi, pentru adepţii teoriilor conspiraţiei şi pentru forţe politice puternice cum sunt Vladimir Putin şi Donald Trump. Când un fan înflăcărat al lui Trump a trimis bombe unora din adversarii preşedintelui SUA, unul dintre destinatari a fost Soros. Şi, desigur, nu trebuie omis Viktor Orban, primul-ministru maghiar, care l-a declarat pe Soros criminal şi a etichetat fundaţia acestuia ilegală.

    Miliardarul, spune Orban, a căutat să desfiinţeze frontierele naţiunii şi să inunde ţara cu imigranţi musulmani. Mass-media maghiare i s-a alăturat, susţinând conspiraţiile politicienilor de la guvernare şi acuzând fundaţia liberală a lui Soros, care are ca scop declarat promovarea democraţiei, a drepturile omului şi a libertăţii de exprimare. E de la sine înţeles că mass-media din Ungaria este controlată în cea mai mare parte de oameni fideli partidului de guvernare.

    Pentru Orban, Soros a devenit pur şi simplu prea influent. Până în prezent, Soros a transferat 32 de miliarde de dolari (28 de miliarde de euro) organizaţiei umbrelă a fundaţiei sale. Vorbim de echivalentul a aproape un sfert din PIB-ul Ungariei. Scopurile lui Soros îl înfurie pe Orban. În timp ce ceilalţi superbogaţi ai lumii, cum ar fi Bill Gates, luptă împotriva malariei, cancerului sau foamei cu fundaţiile lor, Soros vrea să transforme societatea – inclusiv pe cea a Ungariei, asupra căreia premierul maghiar caută să obţină cât mai mult control.

    Soros şi povestea acestuia nu sunt fără contradicţii. Maestrul speculaţiei care a pus lira sterlină în genunchi în 1992 poate să considere politica şi societatea drept bunuri de capital. Atunci când spune că vede UE „într-o criză existenţială“ sau atunci când solicită crearea de euroobligaţiuni pentru a rezolva criza datoriilor, nu este destul de clar dacă el vorbeşte ca filantrop sau ca un speculator de pe piaţa de capital care a plasat un pariu. De la sediul lor din capitala Germaniei, echipa lui Buldioski gestionează o parte din bugetul anual al fundaţiei de 1 miliard de dolari.
    Printre numeroasele sale cauze, ajutorul pentru proiecte în Ungaria este acum coordonat de la Berlin, iar plăţile făcute până în prezent – 3,5 milioane de euro – urmează să fie majorate. Pe Buldioski nu-l deranjează să vorbească despre banii lui Soros – este obişnuit să o facă şi este recunoscător pentru finanţare – dar vrea să sublinieze că nu lucrează pentru Soros omul, nu-l ştie pe niciunul din managerii fondului lui Soros sau că fundaţia ar fi mai mult decât fondatorul ei.

    Însă acum adversarii lui Soros se adună şi în Germania. Donaţiile miliardarului sunt încercări de a influenţa opinia publică, spune Petr Bystron, purtătorul de cuvânt al formaţiunii de extremă dreaptă Alternative für Deutschland, sau, mai simplu, partidul AfD. Bystron arată, ca exemplu, o nouă asociaţie media germană, Neue Deutsche Medienmacher.

    NDM, care pledează pentru o mai mare diversitate în mass-media şi pregăteşte jurnaliştii care ar putea fi expuşi riscului unor atacuri xenofobe, a primit anul trecut 88.000 de euro de la fundaţia Soros şi are sprijinul guvernului german. NDM a descris AfD ca fiind „un partid radical de dreapta“ cu „ideologie etnică“. Bystron acuză grupul de calomnie şi guvernul federal de sponsorizarea acelei calomnii cu banii contribuabililor.

    Konstantina Vassiliou-Enz, directorul general al NDM, respinge acuzaţiile lui Bystron ca fiind pură fantezie; Fundaţia Soros nu lucrează împotriva AfD, ci „pentru constituţie“. În timp ce finanţarea lui Soros este „valoroasă“ pentru NDM, Vassiliou-Enz insistă că „fundaţia nu interferează cu munca noastră“. Şi ea observă că animozitatea faţă de Soros şi fundaţia acestuia a crescut în Germania.

    Internetul musteşte de tirade de dreapta, antisemite, împotriva lui Soros. „Umvolkung în Europa: Merkel lucrează pentru evreul Soros?“, întreabă un blog extremist. (Umvolkung a fost iniţial un termen nazist pentru asimilarea germanilor, astfel încât aceştia să-şi uite limba şi originea.)

    Bystron de la AfD se distanţează de astfel de atacuri antisemite, insistând că l-ar critica pe Soros indiferent dacă acesta ar fi creştin german, budist chinez sau mormon american. „George Soros merge prea departe cu ideologia sa de graniţe deschise“, spune el. „Orice ţară are nevoie de graniţe.“

    Aceasta este probabil cea mai frecventă acuzaţie împotriva lui Soros: că fundaţia lui impune abolirea statelor-naţiune. Buldioski susţine că organizaţia îşi canalizează eforturile spre o „societate deschisă“ cu „graniţe, lege şi ordine“, dar în care „nimeni nu deţine monopolul asupra adevărului“.

    Buldioski doreşte acum să dezbată această problemă cu AfD, spunând că este necesară deschiderea unei linii de discuţii cu partidul. „Însă este, de asemenea, necesar să-i identificăm pe cei care se infiltrează în democraţie şi încearcă să o transforme într-un stat autoritar“, a adaugat el. „Asta este ceea ce am văzut în Ungaria.“

    Unele dintre problemele fundaţiei au călătorit, ca nişte pasageri, de la Budapesta la Berlin. Buldioski şi colegii săi nu sunt dezamăgiţi. O hartă a oraşului în biroul din Potsdamer Platz are un marcaj verde cu locaţia noului birou pe care scrie „Suntem aici“. Şi asta e mai mult decât o localizare utilă. Ar putea fi şi o declaraţie de intenţie.

    Tot în Handelsblatt, Andreas Kluth, corespondent timp de 20 de ani pentru The Economist, explică „De ce trebuie să-l apărăm pe Soros”: „George Soros a devenit canarul din mina de cărbune pentru libertăţile noastre puse în pericol. Dacă nu-l apărăm acum, data viitoare noi vom fi ţintele pericolului”. Kluth identifică pericolul cu politicieni ca Viktor Orban. Ziaristul face o analiză a urii faţă de Soros. Acum, scrie el, să numărăm felurile în care haterii îl urăsc şi să arătăm originile urii lor. Soros este un evreu, un capitalist bogat şi un cosmopolit „globalist“ care locuieşte în centrele financiare ale lumii. Povestea lui Soros se încadrează într-o naraţiune mai mare. Este una asemenea celei a filmului „Die Rothschilds“, un film de propagandă nazist din 1940. În el, un finanţator evreu din Frankfurt – lacom, profitor şi amoral – îşi foloseşte reţelele din Londra, Paris şi din alte părţi ale lumii pentru a profita de suferinţele neevreilor Europei în timpul războaielor napoleoniene.
    Perfidia lui Orban este că nu trebuie să-şi facă antisemitismul explicit. Este suficient să pună, aşa cum a făcut premierul maghiar, faţa lui Soros pe postere de campanie cu titlul „Să nu-l lăsăm să râdă la urmă“. Posterele ar fi putut, de asemenea, să citeze „Protocoalele bătrânilor din Sion“, o ştire falsă care a dat naştere în 1903 mitului conspiraţiei mondiale a evreilor. În schimb, propaganda doar a furnizat un stimul publicului vizat. Şi audienţa se supune.

    Este un semn al timpurilor noastre că Soros este într-un fel de retragere, scrie Kluth. Recent, şi-a mutat universitatea de la Budapesta la Viena, iar fundaţia sa de la Budapesta la Berlin. Când auzi calomniile împotriva lui Soros, ar trebui să te gândeşti la Alfred Dreyfus, ofiţerul francez de artilerie care a fost condamnat în mod greşit de spionaj în 1894 pentru că era evreu. Când citiţi despre o bombă trimisă la adresa lui Soros din New York, ar trebui să vă amintiţi de Walter Rathenau, un ministru evreu de externe al Germaniei care a fost asasinat de naţionaliştii de dreapta în 1922.

    După unele estimări, campania guvernamentală anti-Soros din Ungaria a costat 100 de milioane de euro. Potrivit presei maghiare, cei mai mari beneficiari ai cheltuielilor guvernului pentru publicitate au fost aceleaşi trei companii, toate deţinute de oameni apropiaţi de guvern: Gyula Balásy, un favorit al executivului de ceva timp; Tibor Kuna, un prieten al ministrului de externe Péter Szijjártó, şi Csaba Csetényi, un vecin al şefului cabinetului Antal Rogán. Campania anti-Soros a avut scopuri electorale, ocupând, după cum a remarcat The Washington Post, un rol principal anul acesta pe scena electorală. Pe această scenă, Orban şi-a luat rolul de cavaler al Europei creştine care luptă cu invazia musulmană. Soros şi Orban au devenit, astfel, cei mai cunoscuţi unguri în viaţă. Ironia este că Soros a finanţat o bursă pentru ca tânărul Orban să studieze la Oxford şi ulterior l-a ajutat pe ambiţiosul viitor politician să lanseze Fidesz, actualul partid de guvernământ, dar care a început ca o mişcare studenţească liberală.

    În Polonia, cea mai mare economie est-europeană, liderul partidului de guvernământ, Jaroslaw Kaczynski, l-a acuzat pe Soros că vrea să creeze „societăţi fără identitate”. Krystyna Pawlowicz, un parlamentar din formaţiunea lui Kaczynski, a spus despre Soros, la un post de radio catolic, că este „cea mai periculoasă persoană din lume”. A mai spus că fundaţiile fostului investitor „finanţează activităţi anticreştine şi antinaţionale”.

    Pe celălalt mal al Atlanticului, site-ul de ştiri extremist de dreapta Breitbart, al cărui fondator, Steve Bannon, este fost bancher de investiţii şi fost consilier de-ai lui Trump, publică aproape zilnic poveşti anti-Soros. Acesta este un bau-bau pentru conservatorii americani (republicani) de când a cheltuit 27 de milioane de dolari pentru a susţine opoziţia faţă de preşedintele George W. Bush în alegerile din 2004. Mai nou, republicanii l-au acuzat pe Soros că s-a amestecat în politica internă a Macedoniei, unde un scandal cu abuz de putere şi înregistrări ilegale l-a forţat pe premierul Nikola Gruevski să demisioneze. Acesta şi-a găsit refugiu în… Ungaria lui Orban.

    Tot în SUA, o petiţie semnată de 60.000 de persoane a cerut arestarea lui Soros pentru că „stă în calea planurilor de face America măreaţă din nou”. Fostul investitor este acuzat, de asemenea, că a plătit protestatari în demonstraţiile contra numirii, de către republicani, a judecătorului Brett M. Kavanaugh la Curtea Supremă. Kavanaugh este implicat într-un scandal de hărţuire sexuală.

  • ŞOC total! Unul dintre cei mai cunoscuţi lideri politici din România a DEMISIONAT din toate funcţiile

    “Astazi mi-am dat demisia din PNL.
    Am hotarat sa infiintez partidul DREAPTA LIBERALA (DL), primul partid din Romania care se formeaza in jurul unei ideologii clar definite, cu urmatorul program politic:
     
    1. Anularea tuturor ajutoarelor sociale pentru persoanele apte de munca.
    2. Anularea tuturor pensiilor speciale pentru politicieni si persoanele din aparatul administrativ.
    3. Stabilirea pensiei minime la 1.000 lei (cel putin 70% din salariul minim).
    4. Eliminarea privilegiilor ”aristrocatiei bugetare”: disponibilizarea a 25% dintre angajatii sectorului public si inghetarea cresterilor salariale in acest sector pentru urmatorii doi ani.
    5. Sustinerea puternica a sectorului privat: incurajarea productiei si a serviciilor autohtone, stimularea exporturilor (inclusiv printr-o politica de curs adecvata) si descurajarea importurilor.
    6. Lege fara exceptii: sarcina fiscala ve fi asezata in functie de marimea venitului, nu in functie de tipul acestuia si de forma de organizare a activitatii; cota unica stabilita la 10%, TVA bazat pe taxare inversa.
    7. Salariul minim, stabilit prin negocieri intre patronate si sindicate.
    8. Stimularea dezvoltarii invatamantului particular (indeosebi a celui superior), concomitent cu acordarea de catre stat a unor burse pentru copii proveniti din familii cu venituri reduse (dar cu rezultate foarte bune la invatatura), pentru a urma cursurile acestor scoli.
     
  • O bombă artizanală a explodat la o filială a partidului Liga Nordului, aflat la guvernare în Italia

    Mai multe dispozitive explozive au fost montate în sediul Ligii Nordului din Villorba (Treviso, nord-estul Italiei). Una dintre bombele artizanale a explodat joi dimineaţă, iar a doua a fost dezamorsată de echipele pirotehnice.

    Nicio persoană nu a fost rănită, iar daunele materiale sunt minore.

    Liga Nordului (extremă-dreapta) se află la guvernare în Italia alături de formaţiunea antisistem Mişcarea Cinci Stele (M5S).

  • România declară război maşinilor cu volan pe dreapta! Ce se întâmplă cu zecile de mii de maşini aflate deja în circulaţie

    În cazul maşinilor deja omologate şi aflate în circulaţie, acestea pot fi în continuare conduse până la momentul în care proprietarul vrea să modifice anumite elemente care necesită reomologarea – aşa cum ar fi motorul sau culoarea maşinii. Pentru a înregistra o astfel de schimbare, cel care deţine maşina va trebui să mute şi volanul de pe dreapta pe stânga. Anul trecut, în România erau aproximativ 20.000 de maşini cu volan pe dreapta.

    Maşinile cu volanul pe dreapta aduse din afara spaţiului UE nu vor mai putea fi omologate în România, a confirmat pentru Business Magazin Roxana Dima, ofiţer de presă al Registrului Auto Român (RAR). “E o chestiune de câteva zile, până ce modificările vor fi publicate în Monitorul Oficial”, a transmis ea.

    Începând cu martie 2019, atunci când Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană, românii nu vor mai importa maşini produse acolo decât asumându-şi şi costurile de mutare a volanului de pe dreapta pe stânga. În Malta şi Cipru, state membre UE, se circulă de asemenea pe partea stângă a drumului.

  • Un fost actor de comedie, nominalizat pentru postul de prim-ministru al Sloveniei

    Nominalizarea acestuia se aşteaptă să pună capăt celui mai lung impas politic în care se află ţara în urma unor alegeri.

    Partidul Democrat Sloven anti-imigranţi al fostului prim-ministru Jamez Jansa, singurul partid care a câştigat 25 de locuri în Parlament, nu poate singur să formeze guvernul.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un bărbat a condus un scuter peste 200 de km pe autostradă folosind telefonul pe post de far

    În jurul orei 1:20 dimineaţa, un poliţist din statul Maine l-a tras pe dreapta pe bărbatul în vârstă de 26 de ani, pe Maine Trunpike, la mila 3, după ce a văzut că scuterul lui nu are faruri.
     
    Bărbatul i-a explicat poliţistului că a călătorit 210 km, din New Bedford, Massachusetts, către Kittery, Maine, folosind doar telefonul în locul farurilor. Şoferul nu avea permis de conducere valid, iar scuterul nu era înregistrat, potrivit Palm Beach Post.
     
    Este ilegală conducerea mopedurilor şi scuterelor pe Maine Trunpike sau pe orice altă autostradă dintre state.
     
  • In vino veritas

    Miron Radic a fost cooptat de Alfred Beck în cadrul companiei amb Wine Company, firma care deţine Crama Liliac, în urmă cu circa şase ani, iar miliardarul austriac i-a transmis rapid „dependenţa” de vinul românesc. Licoarea lui Bachus îi stârnise interesul tânărului încă de pe băncile facultăţii: Miron Radic şi-a realizat şi tema de licenţă chiar pe subiectul vinurilor româneşti, la Universitatea de Economie şi Business din Viena.

    Miron face parte din echipa Liliac de la momentul lansării oficiale a cra­mei în România, în 2012, ocupându-se până în 2015 de vânzările de export şi de marketing. În acel an, a fost numit managing director al companiei amb Wine Company, alături de „jumătatea lui mai bună”, cum îi place să spună, Victor Ciupercă, manager român care ocupa şi funcţia de CEO al companiei. Tot în 2015 s-a mutat şi în România, pentru că un business nu poate fi gestionat de la mai bine de 600 de kilometri depărtare.

    Anul acesta însă, Victor Ciupercă i-a predat funcţia de CEO al amb Wine Company tânărului austriac. Miron Radic coordonează astfel în prezent atât activitatea echipei de la Bucureşti, cât şi operaţiunile cramei la nivel regional.

    „Eu am crescut în Austria, am fost învăţat să fiu punctual, să respect reguli, dar, cu toate astea, în România am învăţat că nu trebuie să fii atât de extremist cu punctualitatea. Cred că România este o ţară cu mult potenţial, mai ales în ceea ce priveşte piaţa vinurilor, cred că putem creşte foarte mult ceea ce facem aici, în România”, spune Miron Radic.

    Amb Wine Company este parte a consorţiului austriac amb Holding şi compania fondatoare a Cramei Liliac, localizată în regiunea Batoş din Târgu-Mureş.

    Istoria producătorului de vin începe acum circa opt ani, când antreprenorul austriac Alfred Beck a achiziţionat terenurile viticole din zona de centru-nord a ţării. Austriacul Alfred Beck nu se află la primele lui afaceri în România, el fiind activ şi în domeniul imobiliar şi în agricultură. De altfel, în 2010, în timpul unei vizite la Batoş, austriacul tatona investiţiile în păduri, însă i-au plăcut dealurile acelei zone şi s-a decis să investească în cramă. Antreprenorul este acţionar al grupului imobiliar care deţine clădirea de birouri Magheru One, precum şi alte clădiri de birouri în zona Pipera şi mai multe terenuri în Bucureşti şi în ţară. El deţine şi câteva sute de hectare de teren arabil.

    Cum a început Miron Radic să lucreze pentru compania miliardarului austriac?„Am intrat în contact cu cei de la amb Wine Company după ce am terminat facultatea. Alfred Beck (fondatorul companiei) m-a plăcut, a avut încredere în mine şi m-a angajat. Nu s-a uitat peste CV-ul meu, de fapt nu am scris niciodată un CV”, povesteşte tânărul manager, care acum conduce un business cu peste 30 de angajaţi.

    El spune că, la rândul lui, nu s-a uitat peste CV-urile persoanelor pe care le-a angajat. Spre exemplu, Miron povesteşte că dacă se baza pe ce scria în CV-ul asistentei pe care o are în prezent, nu ar fi angajat-o niciodată.

    „Sincer, dacă mă luam după ce scria în CV, nu aş fi angajat-o, dar am chemat-o la interviu şi totul a fost  atât de minunat, încât i-am zis: «Eşti angajată». Ştiam că nu ştie să facă ce ar trebui să facă cineva în funcţia de asistent, dar i-am zis că anul acesta trebuie să înveţe ce este nevoie, i-am zis că anul ăsta poate să facă greşeli, pentru că nu se supără nimeni, pentru că din greşeli învăţăm cel mai bine”.CEO-ul a ştiut că dacă ocupă această funcţie este mai bine pentru companie ca el să se mute în România, pentru a putea manageria de aproape toată activitatea.

    „Când am fost întrebat de Alfred Beck dacă vreau să ocup funcţia de manager general, am spus da, dar asta înseamnă că trebuie să mă mut în România, pentru că nu pot să conduc o companie de la mii de kilometri depărtare. Trebuie să fiu acolo pentru a putea înţelege ce merge şi ce trebuie îmbunătăţit.” O parte din filosofia lui Alfred Beck se axează pe încrederea oferită angajaţilor lui, filosofie preluată şi de Miron.

    „Eu le ofer angajaţilor libertate şi încredere. Deşi anul acesta echipa este mai mică – anul trecut erau 38 de angajaţi, în prezent sunt 32 – businessul a crescut. Asta pentru că fiecare face exact ce trebuie, iar eu am încredere în ce pot ei să facă. Sunt gata să spăl şi vase, sunt pregătit să fac şi calculele financiare, suntem o echipă şi ne ajutăm la orice. Este bine să găseşti oameni care să formeze o echipă consolidată.”

    Miron spune că domeniul vitivinicol este un business care se dezvoltă încet, în care nu poţi grăbi lucrurile. „În următorii cinci ani voi urma strategia de dezvoltare şi creştere. Chiar dacă sunt momente în care îmi vine să sar peste anumiţi paşi, îmi aduc aminte că în această industrie trebuie să ai răbdare pentru a fi sustenabil şi pentru a evolua.”

    Pentru anul în curs, Miron Radic estimează o creştere de 10%, având în vedere recolta slabă de anul trecut.

    „Am înregistrat creşteri mari, având în vedere că în 2012 vindeam 12.000 de sticle într-o lună, iar acum vindem 12.000 de sticle pe zi.”
    Amb Wine Company a încheiat anul 2017 cu o cifră de afaceri de 1,6 milioane de euro, în creştere cu 33% faţă de anul precedent, când au înregistrat o cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro, iar pentru anul în curs estimează o creştere de 10%. Crama Liliac a fost finalizată în 2015 şi a totalizat o investiţie de 10 milioane de euro.

    La ora actuală, crama are o capacitate totală de producţie de peste 300.000 de litri în rezervoare de inox şi 150 de butoaie de lemn din stejar transilvănean. Reprezentanţii companiei au spus că au în plan o extindere a capacităţii de până la 400.000 litri.

    Compania exportă 10% din totalul producţiei în ţări precum Austria, Danemarca, Marea Britanie, Germania, Luxemburg, Cehia, Polonia, iar începând de anul acesta şi în Belgia.