BusinessMagazin

Tag: distrugeri

  • Murdoch, fiii săi şi imperiul său media au fost atât de puternici încât au distrus guverne şi au destabilizat cea mai importantă democraţie din lume

    În doar câteva luni, Rupert Murdoch s-a căsătorit cu un fost fotomodel, s-a implicat activ în referendumul istoric al Marii Britanii pentru ieşirea din Uniunea Europeană şi a jucat un rol esenţial în alegerile americane. În doar câteva luni, şi-a construit o relaţie strânsă cu premierul britanic Theresa May şi una chiar mai strânsă cu cel ce avea să devină preşedintele Americii, Donald Trump. Sunt câteva luni care au marcat istoria Occidentului şi care arată pofta de putere şi influenţa clanului Murdoch.


    Rupert Murdoch, fondatorul unui imperiu media mondial care include Fox News, a spus cândva că„nu a cerut niciodată nimic unui
    prim-ministru.Însă acest imperiu i-a dat o influenţă asupra lumii pe care puţini cetăţeni au avut-o vreodată, punând în mâinile familiei Murdoch pârghii eficiente cu efecte nu doar în Statele Unite, ci şi în ţările vorbitoare de limbă engleză din întreaga lume.

    O investigaţie de şase luni a The New York Times care acoperă trei continente şi cuprinde mai mult de 150 de interviuri descrie modul în care Murdoch şi fiii săi (în conflictul cu celălalt) au transformat mijloacele de informare în instrumente de influenţă politică de dreapta care au destabilizat democraţia în America de Nord şi Australia. Ancheta dezvăluie rolul familiei Murdoch în promovarea unui val politic iliberal, de dreapta, care cuprinde mapamondul.

    Fox News a exercitat de mult timp o atracţie gravitaţională asupra Partidului Republican din Statele Unite, unde a amplificat recent revolta nativistă care a alimentat ascensiunea extremismului de dreapta şi a dus în cele din urmă la alegerea lui Trump ca preşedinte.
    The Sun, ziarul lui Murdoch, a demonizat ani de zile Uniunea Europeană sub ochii cititorilor săi din Marea Britanie, unde a avut un rol important în campania pentru Brexit care a convins o majoritate slabă de alegători să susţină într-un referendum în 2016 retragerea ţării din blocul comunitar. De atunci, haosul politic domină în Marea Britanie.

    Iar în Australia, unde controlul său asupra presei este cel mai extins, instrumentele media ale lui Murdoch au promovat şi obţinut abrogarea taxei pe carbon şi au ajutat la răsturnarea unei serii de premieri ale căror agende nu au plăcut. Unul dintre ei este Malcolm Turnbull, care a demisionat anul trecut.

    În centrul acestor perturbări se află familia Murdoch, un clan ale cărui disfuncţii au dat forma şi au oglindit în acelaşi timp turbulenţele globale din ultimii ani.

    The Times a explorat aceste dinamici ale familiei şi impactul lor asupra imperiului Murdoch, aflat în plină febră a succesiunii pentru că patriarhul, în vârstă de 88 de ani, se pregăteşte să predea puterea fiului a cărui politică seamănă cel mai mult cu a sa: Lachlan Murdoch.

    Un pas esenţial în această succesiune a fost în mod paradoxal dezmembrarea parţială a imperiului, care s-a restrâns semnificativ luna trecută, când Murdoch a vândut una dintre companiile sale, studioul de film 21st Century Fox, către Walt Disney Company pentru 71,3 miliarde de dolari.

    Afacerea i-a transformat pe copiii lui Murdoch în miliardari şi l-a lăsat pe Lachlan la controlul unei arme politice formidabile: o companie restructurată pentru eficientizare, Fox Corporation, al cărei cel mai puternic activ este Fox News. Succesiunea a fost o sursă de tensiuni în familia Murdoch de ani de zile, în special între fiii lui Murdoch Lachlan şi James.

    Cei doi urmaşi sunt oameni foarte diferiţi. James a vrut ca Fox Corporation să se concentreze mai mult pe digital şi să fie mai moderată din punct de vedere politic, în timp ce Lachlan dorea să se amestece în politicile reacţionare ale momentului.

    Fraţii şi-au consumat vieţile concurând pentru a-şi succeda tatăl, iar ambii bărbaţi au simţit că merită cea mai înaltă poziţie. Când bătrânul Murdoch a decis să îl promoveze pe Lachlan peste James, Lachlan i-a transmis vestea lui James la masă, ceea ce a erodat şi mai mult relaţia deja proastă dintre cei doi bărbaţi.

    James a renunţat pentru scurt timp la companie în semn de protest. Însă a fost atras înapoi de un compromis atent cizelat care l-a pus pe Lachlan la conducere, dar l-a lăsat pe James să-şi salveze imaginea păstrând iluzia publică că el este moştenitorul.

    Dar toate aceste planuri de succesiune – precum şi acordul bănos cu Disney – au fost aruncate în haos anul trecut când Murdoch şi-a rupt coloana vertebrală şi şi-a pierdut cunoştinţa pe un iaht.

    Seniorul a fost dus de urgenţă la un spital şi părea să fie atât de aproape de moarte încât soţia sa, modelul Jerry Hall, i-a chemat pe copii să-şi ia rămas bun. Murdoch a supravieţuit, dar trânta lui cu moartea a scos în evidenţă instabilitatea din familia sa – şi din inima imperiului său.
    Instrumentele mass-media ale lui Murdoch au promovat politicienii de dreapta şi au zgândărit populismul reacţionist pe tot globul în ultimii ani.

    În timpul campaniei electorale pentru preşedinţie din 2016, moderatorul-vedetă de la Fox News Sean Hannity l-a sfătuit pe un fost avocat al preşedintelui, Michael D. Cohen, să le caute pe fostele partenere sau pe foştii angajaţi ai lui Trump pentru a se asigura că nu-i vor provoca probleme acestuia. Cohen a fost ulterior condamnat la trei ani de închisoare deoarece a plătit pentru a obţine tăcerea a două femei care au spus că au avut legături amoroase cu Trump.

    Imperiul Murdoch şi-a încordat cu îndrăzneală muşchii în Australia, care a fost pentru mulţi ani moşia lui Lachlan. În Australia, Lachlan şi-a exprimat dispreţul faţă de eforturile de combatere a schimbărilor climatice şi se ştie că o dată a mustrat personalul unuia din ziarele familiei sale, The Australian, pentru un editorial în sprijinul căsătoriei între persoane de acelaşi sex (el a spus printr-un reprezentant că este în favoarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex). De asemenea, Lachlan a devenit apropiat al politicianului Tony Abbott, a cărui alegere în 2013 ca premier a fost încurajată de ziarele imperiului Murdoch.

    Familia Murdoch a schimbat politica australiană în 2016, când a preluat controlul Sky News Australia şi a importat acolo modelul Fox News. Ei au introdus rapid o serie de emisiuni cu opinii orientate spre dreapta spectrului politic, concentrate pe rasă, imigraţie şi schimbările climatice. Programul a devenit cunoscut sub numele de Sky After Dark.

    Anul trecut, Turnbull şi oamenii săi i-au acuzat pe Rupert şi pe Lachlan Murdoch de folosirea mijloacelor de informare în masă pentru a ajuta la răsturnarea conducerii în interiorul partidului, în urma căreia politicianul a fost alungat din funcţie în luna august. Turnbull, un duşman vechi al lui Abbott, dar moderat politic, a fost înlocuit de naţionalistul de dreapta Scott Morrison. Familia Murdoch a negat orice rol în prăbuşirea politică a domnului Turnbull.

    James Murdoch a fost deziluzionat de imperiul familiei în anii de dinainte ca Lachlan să fie numit moştenitor. A ajuns să vadă în special Fox News ca pe o sursă de poveri ideologice dăunătoare care îngreunau eforturile companiei de a inova şi de a creşte.
    Însă Lachlan şi Rupert nu i-au împărtăşit credinţa. Când Roger Ailes, directorul executiv al Fox News, a fost înlăturat în 2016 pe fondul unui scandal de hărţuire sexuală, James a vrut să reformeze televiziunea de ştiri astfel încât aceasta să fie mai puţin partizană. El chiar a vehiculat ideea de a-l angaja pe David Rhodes, un executiv de la CBS. Propunerile sale n-au ajuns nicăieri. Lachlan şi Rupert s-au opus oricărei schimbări a ceea ce au considerat că este o formulă câştigătoare şi au decis să rămână cu modelul editorial incendiar al Fox.

    Însă James credea că a văzut cu ochii lui daunele pe care instrumente ca Fox News le fac companiei. El a fost chipul imperiului Murdoch în Marea Britanie în timpul unei încercări de a prelua British Sky Broadcasting în 2010, în care compania deţinea o participaţie minoritară.
    Atacul a fost spulberat de un scandal de nerespectare a dreptului la intimitate din 2011 care i-a forţat pe James şi pe tatăl său să se prezinte în faţa Parlamentului pentru a explica de ce angajaţii lor au intrat în mesageriile vocale ale unor cetăţeni, printre care o fată moartă la vârsta de 13 ani. Scandalul a forţat clanul Murdoch să renunţe la oferta pentru Sky.

    Cinci ani mai târziu, confruntată cu presiunile unor rivali digitali precum Netflix şi Amazon, familia a făcut o a doua şarjă pentru Sky. James a acţionat din nou din rolul de faţă publică a imperiului. Ofensiva s-a blocat într-un scandal umilitor.
    De data aceasta, scandalul priveşte cultura Fox News, în care acuzaţiile de hărţuire sexuală şi cheltuielile de milioane de dolari pe înţelegeri secrete au condus la plecarea lui Ailes, a moderatorului vedetă Bill O’Reilly şi a lui Bill Shine, un executiv care mai târziu s-a dus să lucreze pentru preşedintele Trump.

    Comportamentul lui Hannity, care s-a folosit de emisiunea sa pentru a răspândi teorii ale conspiraţiei despre moartea unui membru al personalului Comitetului Naţional Democrat cu numele de Seth Rich, a hrănit, de asemenea, îngrijorări în Marea Britanie cu privire la etica Fox Corporation.
    După luni de cercetări din partea autorităţilor de reglementare – şi încurcături în interiorul 21st Century Fox – guvernul britanic a dat o lovitură uriaşă clanului Murdoch anul trecut. Marea Britanie nu numai că a blocat oferta companiei pentru Sky, dar a şi decis că niciun membru al familiei Murdoch nu ar putea fi angajat la Sky în nicio calitate, inclusiv în board. La vremea aceea, James era preşedintele Sky. A fost o umilinţă profundă care l-a convins pe James o dată pentru totdeauna că imperiul familiei sale nu putea supravieţui propriei politici şi culturi. Lachlan a văzut-o în schimb ca pe o validare a credinţei sale că James, care nu a reuşit să achiziţioneze Sky, nu a fost omul potrivit pentru misiune.

    Oricum, plasarea unui flux de venituri mult mai necesar în afara controlului familiei a ajutat ca vânzarea 21st Century Fox să devină inevitabilă.
    Părerile lui James şi Lachlan erau profund împărţite în ceea ce priveşte posibilitatea vânzării 21st Century Fox către Disney. James a tras din greu pentru această afacere, care a fost finalizată luna trecută, iar Lachlan s-a opus ferm.

    Lachlan s-a opus gălăgios acordului deoarece a redus substanţial compania pentru care s-a întors din Australia cu scopul de a o conduce într-o bună zi, spun oameni apropiaţi de fratele său. S-a simţit atât de puternic, încât la un moment dat l-a avertizat pe tatăl său că nu va mai vorbi cu el dacă va insista cu afacerea nedorită. Murdoch tatăl a ignorat această ameninţare. (Lachlan a negat ameninţarea.)

    Opoziţia lui Lachlan a fost, de asemenea, alimentată parţial de suspiciunea lui că judecata fratelui său fusese întunecată de ambiţia personală, au explicat oameni apropiaţi de Lachlan. El a crezut că James era dispus să vândă 21st Century Fox pe mai puţin decât merita compania pentru că dorea ca înţelegerea să includă o poziţie pentru el la Disney.

    Afacerea a transformat Disney într-un colos media, iar un post acolo i-ar fi permis lui James să se poziţioneze ca succesor al directorului său executiv, Robert A. Iger. De asemenea, i-ar permite să scape din compania de familie, de povara ei politică şi de perspectiva de a lucra pentru Lachlan.

    Cei doi fraţi se înfruntau pentru orice. Când James a vrut să răspundă interdicţiei de călătorie emise de preşedintele Trump din 2017 cu o declaraţie care să îi liniştească pe angajaţii musulmani ai companiei, Lachlan s-a opus cu dârzenie. Când James a cumpărat conacul din Beverly Hills al tatălui lor pentru 30 de milioane de dolari, Lachlan, care şi-a dorit casa, a fost atât de supărat încât tatăl său i-a dat o parte din mobilierul antic pentru a-l calma. James a crezut că şi el a cumpărat mobilierul.de mult faptul că ambiţiile lui James ar putea interfera cu afacerea, încât a decis să îl asigure pe Iger că aceasta nu este condiţionată de angajarea fiului său de către Disney. În cele din urmă, vânzarea s-a realizat, însă James nu a obţinut un post acolo. Astăzi, cei doi fraţi abia dacă-şi mai vorbesc.

    După acordul Disney, angajamentul fiilor lui Murdoch faţă de ceea ce rămâne din imperiul media a fost pus sub semnul îndoielii.
    Afacerea Disney le-a adus tuturor o sumă enormă de bani: Murdoch senior a primit 4 miliarde de dolari, iar copiii săi au primit câte 2 miliarde de dolari. În calitate de directori executivi la 21st Century Fox, Lachlan şi James au primit în plus 20 de milioane de dolari sub forma acţiunilor Disney plus înţelegeri de genul paraşutelor de aur în valoare de 70 de milioane de dolari fiecare. Paraşutele de aur sunt acorduri între companie şi angajat, de obicei director de top, care dau dreptul acestuia la beneficii semnificative dacă este concediat

    Murdoch şi-a structurat firmele, 21th Century Fox şi News Corporation, astfel încât trustul familiei Murdoch să păstreze controlul asupra acestora pentru ei. Murdoch senior a păstrat jumătate din cele opt voturi ale trustului, iar restul de patru au fost împărţite celor patru copii adulţi. Aceştia au fost împiedicaţi să vândă aceste acţiuni unor persoane din afară. James a dat lovitura pe cont propriu la sfârşitul anului 2018. Pentru a-şi reteza complet legăturile cu compania, el şi surorile sale Elisabeth şi Prudence s-au oferit să-şi vândă acţiunile lui Lachlan.

    Murdoch a îmbrăţişat ideea şi l-a îndemnat pe Lachlan să cumpere ce îi oferă fraţii. După aceea, tatăl şi fiul aveau să deţină compania împreună. Bancherii au întocmit documentele pentru efectuarea vânzării, dar Lachlan s-a retras, spunând că tranzacţia nu este posibilă din punct de vedere financiar. Acest lucru a ridicat întrebări cu privire la angajamentul său faţă de companie

    Persoanele apropiate lui James au declarat că s-ar putea ca Lachlan să nu fi fost sigur că dorea să rămână la companie după încheierea înţelegerii cu Disney. Au mai spus că acesta poate chiar ar vrea să se întoarcă în Australia.

  • Cum a ajuns să trăiască acum tânăra care a câştigat 3 milioane de dolari la loto şi i-a pierdut pe toţi

    Ajunsă la 31 de ani, cea mai tânără câştigătoare din istoria loteriei britanice a povestit celor de la Daily Mail cum banii i-au distrus o mare parte a vieţii.

    “Mi-e încă extrem de greu să am încredere în cineva”, a povestit Callie Rogers, care are 3 copii. “Încă nu ştiu dacă oamenii pe care i-am cunoscut în urmă cu 15 ani mă plăceau pe mine sau voiau să stea cu mine pentru bani.”

    Callie Rogers avea 16 când a câştigat, în 2003, aproape 3 milioane de dolari la loterie. Adolescenta a promis că va cheltui responsabil bani, dar acest lucru nu s-a întâmplat. 

    Nouă ani mai târziu Callie avea doi copii şi majoritatea averii dispăruse. Ea a cheltuit bani pe operaţii estetice, petreceri şi nu mai puţin de 380.000 de dolari pe cocaină. Şi-a dat seama că aceste cheltuieli nesăbuite şi stilul de viaţă excentric au fost cauzate de faptul că a fost molestată când era doar un copil.

    “Am sperat că banii o să mă facă fericită, că o să uit ce s-a întîmplat. Dar, la doar câteva săptămâni după ce am câştigat la loto, mi-am dat seama ca asta nu se va întămpla, că o să mă gândesc tot timpul la ceea ce mi-a făcut acel bărbat”, a declarat ea pentru The Sun.

    Callie Rogers s-a recăsătorit, iar acum studiază medicina pentru a deveni asistentă medicală.

  • Sărmana fată bogată este din nou săracă. Cum trăieşte acum tânăra care a câştigat 3 milioane de dolari la loto şi i-a pierdut pe toţi

    Ajunsă la 31 de ani, cea mai tânără câştigătoare din istoria loteriei britanice a povestit celor de la Daily Mail cum banii i-au distrus o mare parte a vieţii.

    “Mi-e încă extrem de greu să am încredere în cineva”, a povestit Callie Rogers, care are 3 copii. “Încă nu ştiu dacă oamenii pe care i-am cunoscut în urmă cu 15 ani mă plăceau pe mine sau voiau să stea cu mine pentru bani.”

    Callie Rogers avea 16 când a câştigat, în 2003, aproape 3 milioane de dolari la loterie. Adolescenta a promis că va cheltui responsabil bani, dar acest lucru nu s-a întâmplat. 

    Nouă ani mai târziu Callie avea doi copii şi majoritatea averii dispăruse. Ea a cheltuit bani pe operaţii estetice, petreceri şi nu mai puţin de 380.000 de dolari pe cocaină. Şi-a dat seama că aceste cheltuieli nesăbuite şi stilul de viaţă excentric au fost cauzate de faptul că a fost molestată când era doar un copil.

    “Am sperat că banii o să mă facă fericită, că o să uit ce s-a întîmplat. Dar, la doar câteva săptămâni după ce am câştigat la loto, mi-am dat seama ca asta nu se va întămpla, că o să mă gândesc tot timpul la ceea ce mi-a făcut acel bărbat”, a declarat ea pentru The Sun.

    Callie Rogers s-a recăsătorit, iar acum studiază medicina pentru a deveni asistentă medicală.

  • O “bombă meteo” a făcut ravagii în SUA: Poduri şi autostrăzi distruse, maşini luate de viituri

    Un ciclon tropical puternic a devastat regiuni întinse din estul statului Zimbabwe, în urma intemperiilor decedând cel puţin 64 de persoane, iar numeroase locuinţe, poduri şi reţele de electricitate fiind distruse, informează postul CNBC.

    “Bilanţul deceselor a urcat de la 31 până la peste 64. Unele trupuri neînsufleţite au fost găsite plutind în râuri”, a declarat July Moyo, un oficial guvernamental, precizând că “un număr de persoane sunt date dispărute”.
     
    Ministerul Informaţiilor de la Harare a transmis că operaţiunile de salvare sunt îngreunate de starea precară a infrastructurii, care a fost grav afectată de intemperii.
     
    Începând de duminică, în condiţiile îmbunătăţirii stării vremii, elicopterele militare au fost folosite să transporte persoane rănite la spitale.
     

  • Speranţă din cenuşă

    Acesta a ales oraşul Paradise, mistuit de incendii în noiembrie, după ce a văzut imagini pe Facebook cu ce mai rămăsese din casa unui prieten din copilărie, căruia i-a cerut permisiunea să se ducă să picteze acolo.

    A realizat astfel un portret de femeie, intitulat „Beauty Among the Ashes”, scrie CNN, după care a trecut la pictat şi alte ruine, la rugămintea altor sinistraţi care-i văzuseră lucrarea online. 

  • Capitalism. Socialism. Cum vor să trăiască millennialii?

    Capitalismul în forma actuală este în pericol. După sute de ani de creşteri masive care s-au soldat cu patru crize economice şi au creat nemulţumiri şi falii în societate, actualul sistem economic pe care s-a construit democraţia modernă este pus în pericol de un val de populism, de perspectivele guvernelor din economiile dezvoltate, dar şi de atitudinea tinerilor din generaţia millennials faţă de sistem.
    „Problema în ţările dezvoltate precum Statele Unite sau Marea Britanie ţine de faptul că oamenii iau capitalismul şi toate structurile lui «de bune» (engl.: for granted), dar prosperitatea şi creşterea economică nu sunt ceva de care oamenii s-au bucurat întotdeauna, ba din contră. (…) Ce mă îngrijorează foarte tare, şi o văd aşa acum, că am îmbătrânit,  este că şi oamenii tineri sunt delăsători şi fac totul greşit. Îmi fac griji cu privire la faptul că oamenii tineri iau capitalismul de-a gata precum şi multe dintre avantajele lui”, explică Adrian Wooldridge, editorialist al celebrei publicaţii britanice The Economist, din postura de invitat special al galei în care Ziarul Financiar a aniversat 20 de ani.
    Sistemul capitalist stă la baza lumii democratice moderne, iar nemulţumirile generate în special de criza financiară din 2008 pun în pericol însăşi dorinţa de libertate şi democratizare a economiei.
    „Cred că forma actuală a capitalismului este în pericol. Modelul anglo-saxon de capitalism trece printr-un moment foarte dificil. Criza financiară a distrus încrederea oamenilor în acest capitalism, a distrus încrederea în bancherii centrali şi în expertiza lor şi a creat o perioadă de încetinire economică ce a alimentat vocile populiste. În final, aceste voci s-au făcut auzite în Brexit şi în alegerea lui Trump drept preşedinte în Statele Unite”, crede Wooldridge.
    Însă problemele sistemului sunt „mai adânci”. Editorialistul susţine că „guvernele sunt prea mari, consumă prea mult, pun prea multe reglementări şi sunt prea avide după putere. În Statele Unite ai anumite companii gigant care au acaparat foarte mult piaţa, iar toţi aceşti factori au creat un resentiment profund faţă de piaţă. Aproximativ 60% dintre tinerii atât din SUA cât şi din Marea Britanie spun că ar prefera un viitor al socialismului şi nu al capitalismului”.

    Începuturi capitaliste
    Dacă lumea este obişnuită astăzi cu creşteri economice anuale de peste 1%, până în secolul XVIII realitatea era diferită, iar creşterea economică medie anuală era de 0,11%. Odată cu primii paşi ai capitalismului, prosperitatea a ajuns unul dintre cuvintele principale.
    „Cred că trebuie să ne amintim că această creştere economică este o raritate. În cea mai mare parte a istoriei umanităţii nu au existat creşteri economice masive. Oamenii trăiau într-o lume definită de stagnare, unde doar câţiva se bucurau de prosperitate. Majoritatea oamenilor duceau vieţi sărace, grele, brutale şi scurte. Înainte de secolul XVIII creşterea economică anuală era de 0,11% în medie, deci se ajungea la o creştere de 11% pe secol. Acum, ceva remarcabil s-a întâmplat, şi anume creşterea a devenit un lucru sustenabil, iar prosperitatea a devenit ceva la care aspiră toată lumea. Este un moment unic, în loc să avem 11% pe secol, avem 11% pe deceniu, sau chiar pe an în cazul Chinei”, spune Wooldridge.
    Momentul zero al capitalismului a fost rezultatul a două revoluţii, şi anume revoluţia intelectuală şi revoluţia organizaţională.  Cea intelectuală, care a permis dezvoltarea filosofiilor de piaţă, a fost propovăduită de celebrul economist al secolului XVIII, Adam Smith, prin cartea „Avuţia naţiunilor”.
    „Până la cartea lui Smith, toată lumea credea că lăcomia e rea, că propriul interes e rău şi că urmărirea acestuia trebuie condamnată. Toate marile religii, toate filosofiile condamnau aceste lucruri, deoarece ziceau că dacă oamenii îşi urmează propriul interes, ar fi în detrimentul celorlalţi, în detrimentul societăţilor, şi s-ar crea o anarhie unde toată lumea se luptă cu toată lumea”, explică editorialistul.

    Însă toată lumea a înţeles de la Smith că prin urmărirea propriului interes poţi, prin mecanismul pieţei, să creezi un beneficiu colectiv. Prin încercarea de a fi om de afaceri, prin încercarea de a fi prosper, prin a încerca să vinzi produse în piaţă, prin toate aceste lucruri tu ajuţi societatea.
    După revoluţia intelectuală a urmat o revoluţie organizaţională, care a adus un concept nou, companii cu răspundere limitată şi mai mulţi acţionari. Până în acel moment singurele forme de organizare în mediul de afaceri erau companiile cu răspundere limitată clasice şi parteneriatele de business.
    În primul caz, un om de afaceri nu ar fi putut să înfiinţeze o companie cu răspundere limitată decât cu aprobarea statului, iar statul oferea dreptul doar în cazul în care respectiva companie avea proiecte pentru stat. A doua variantă, cea a parteneriatelor de business, era utilizată doar în cercuri restrânse bazate pe încredere, fiind afaceri de familie sau afaceri construite în interiorul unor comunităţi religioase. Acestea din urmă nefiind companii cu răspundere limitată, cei care investeau îşi puteau pierde toată averea.
    „Noi luăm companiile cu răspundere limitată de bune, credem că fac parte din lumea naturală, dar sunt de fapt creaţia unui anumit moment din istorie şi arată un efort impresionant de a pune la comun bani, cunoştinţe şi activităţi pentru un scop comun.”
    Momentul-cheie a venit odată cu democratizarea companiilor cu răspundere limitată mai întâi în SUA şi apoi în Marea Britanie. „Atunci s-a stabilit că nu îţi trebuie permisiunea explicită a statului pentru a înfiinţa astfel de companii, ci o faci automat. Nu trebuie să te duci la stat, să ai contracte cu ei sau să dai şpăgi, ci o poţi face pe cont propriu. Şi deodată oamenii au început să investească pentru că nu erau expuşi mai mult decât îşi doreau, mai mult decât investeau. Aceste companii au fost în inima revoluţiei feroviare, în inima revoluţiei oţelului sau în inima revoluţiei retailului. Acest sistem a schimbat foarte mult capitalismul”, spune Wooldridge.

    Distrugerea creativă
    Pentru a demonstra cu adevărat esenţa capitalismului, Wooldridge aminteşte de economistul austriac Joseph Schumpeter şi de teoria sa cu privire la „distrugerea creativă”.
    „Pentru a crea lucruri, trebui să distrugi lucruri. Pentru a avea dinamism şi inovaţie trebuie să cauţi constant noi moduri de a face lucruri, noi moduri de a eficientiza. Până să vină capitalismul, istoria a fost repetitivă, lucrând la fel, făcând aceleaşi lucruri. În capitalism, totul se schimbă, iar resursele sunt mutate constant pentru venituri mai bune.”
    În teorie, această explicaţie este brutală, spune editorialistul. „Înseamnă că oamenii vor fi afectaţi pe parcurs, oamenii care au investit, spre exemplu, în vechile tehnologii pierd acum, când toată lumea se mută spre cele noi – însă prin acest mecanism de distrugere creativă creşti productivitatea şi creşti nivelul de avere în societate.”
    Cu toate acestea, schimbările nu au loc de la sine, iar mecanismele de piaţă sunt greoaie şi complexe pentru a putea fi reorientate prin decizii de stat – decizii ce nu îşi au locul în democraţie şi capitalism. Deci, care este de fapt agentul distrugerii creative?
    „Cel mai mare agent al distrugerii creative este antreprenorul, omul de afaceri, care vede viitorul, vede o altă lume şi prin aptitudini organizaţionale, persistenţă şi dinamism psihologic creează acea nouă lume. Am avut în trecut oameni ca Rockefeller, care a văzut că petrolul va fi vital pentru lume şi a construit cea mai mare companie petrolieră din lume, sau oameni ca şi Carnegie, care a văzut potenţialul oţelului, sau Vanderbilt cu trenurile”, explică jurnalistul.
    Însă procesul distrugerii creative poate fi observat chiar şi în timp real. „Acum Bill Gates a pus bazele unei lumi în care toată lumea are un computer pe birou, iar Larry Page, cu Google, a văzut o lume bazată pe organizare, bazată pe date şi pe internet. La fel şi Zuckerberg cu Facebook. Toţi aceşti oameni vin în lume, văd viitorul şi îl aduc.”
    În mijlocul acestor schimbări, antreprenorul rămâne personajul principal. „Antreprenorul este cel care vede un viitor definit de internet, spre exemplu, sau de telefoane mobile, şi atunci ia telefoanele mobile – care nu au fost disponibile la un moment dat decât pentru un segment select din societate – şi îl transformă într-un produs accesibil pentru mase. Piaţa îşi face treaba şi produsele ajung mai ieftine. Nu guvernele sunt cele care fac produsele accesibile, nu guvernele fac lucrurile ieftine, ci piaţa, competitivitatea din piaţă.

    Pieţele emergente,
    în centrul atenţiei
    În jurul anului 1600, nimeni nu ar fi crezut că America va deveni astăzi cea mai mare forţă economică din lume, controlând peste 25% din PIB-ul global, însă acesta a fost de fapt avantajul tinerei naţiuni, crede Wooldridge.
    Acum, ţările dezvoltate se confruntă cu o încetinire a creşterii economice, în timp ce economiile emergente îşi păstrează încă suflul şi ar putea prinde viteză în anii ce urmează.
    „În timp ce Vestul decade, este momentul pieţelor emergente. Până acum ne gândeam la ele drept pieţele unde se face munca grea, manuală, încât pieţele emergente făceau producţia. Până acum ne gândeam că SUA, Marea Britanie şi ţările din vestul Europei sunt cei care gândesc, iar pieţele emergente sunt doar mâna de lucru.”
    Această perspectivă nu mai este însă valabilă. „Multe pieţe emergente au devenit mari inovatori. Multe ţări au tehnologie acum şi o dezvoltă uşor, ţările emergente pot crea unicorni şi pot crea şi livra produse noi de înaltă calitate. Pot prelua frâiele prosperităţii. Nu există nicio siguranţă cu privire la viitor. Ce ne-a învăţat capitalismul este că oricine poate veni de oriunde şi poate deveni următorul gigant, poate deveni următoarea companie care să domine piaţa. Problema prin care trece vestul Europei oferă oportunităţi imense pentru pieţele emergente. Suntem în secolul pieţelor emergente.”
    Însă chiar şi în economiile emergente tinerii din generaţia millennials sunt înstrăinaţi de valorile democratice şi sunt nemulţumiţi de actualul sistem şi de deficitele acestuia.
    „Dacă te uiţi la sondajele de opinie, tinerii preferă socialismul. Ei sunt foarte critici cu capitalismul şi cred că acest lucru se întâmplă pentru că s-au născut în capitalism şi îl iau de-a gata, la fel ca iPhone-urile pe care le folosesc. (…) Vedem că millennials spun că nu le place capitalismul şi ce simt ei este un sentiment de înstrăinare, dar cred că acest sistem este cauzat de faptul că este foarte greu să cumperi proprietăţi. Piaţa este la un nivel ridicat, iar proprietăţile sunt foarte scumpe şi nu sunt accesibile pentru tineri.”

    Cum ar putea intra socialismul în lumea modernă?
    „Este foarte uşor să iei creşterea şi prosperitatea de-a gata, iar cele pe care le-am înregistrat noi în lumea capitalistă în ultimul secol şi jumătate sunt remarcabile. Cred că încercările utopice de a aduce raiul pe pământ şi de a plănui economia ajung la a crea nemulţumire şi nefericire. Sunt foarte îngrijorat cu privire la Marea Britanie acum. Pe lângă Brexit, îl avem pe socialistul Jeremy Corbin, care vede Venezuela ca pe un model şi urăşte capitalismul. Condusă de el, această ţară prosperă ar putea intra foarte uşor în declin (…) În Marea Britanie oamenii vor vota pentru Corbin”, spune Adrian Wooldridge.
    Referitor la propria-i ţară, Wooldridge conştientizează că în Marea Britanie „criza financiară a distrus total încrederea oamenilor pentru că bancherii păreau să îşi asume toate riscurile dar nu îşi asumă răspunderea şi pentru consecinţe, iar toată această situaţie a dus la Brexit, care a rupt în două partidul conservator.
    În secolul XXI însă, socialismul sau concepte precum naţionalizarea au evoluat în diverse hibride şi nu mai sunt gândite şi aplicate cu aceeaşi brutalitate ca în trecut. „Este foarte posibil să ajungem la un guvern socialist condus de Corbin. Asta ar însemna, spre exemplu, naţionalizări. Corbin a zis că vrea să naţionalizeze majoritatea industriilor principale din ţară, precum cea feroviară şi cele de utilităţi, vrea să dea mai multă putere sindicatelor pentru negociere colectivă şi vrea ca guvernul să controleze 10% din orice companie listată în Marea Britanie. Practic, subordonând companiile guvernului, este socialism. Acum însă socialiştii au înţeles că prin naţionalizarea unei participaţii dintr-o companie ai destul control şi nu ai nevoie de forma clasică de naţionalizare.” 

    Ce spune generaţia tânără
    Horia, 27, angajat în comunicare
    În Europa Centrală şi de Est am impresia că încă ne jucăm de-a capitalismul. Millenniallii şi cei care vin din spate îl îmbrăţişează, au oportunităţi, fac bani, călătoresc, cei trecuţi de 40 de ani, mai puţin, din motive evidente. În vest, incluzând aici şi ţări dezvoltate de pe alte continente, oamenii caută să se reorienteze, fiecare vrea să fie pe filmul lui, să „living the dream”, cât mai simplu, cât mai pe „happiness”. Cred că economia de tip sharing va funcţiona mult şi bine până când nu vor mai merge suficienţi bani către jucătorii publici şi privaţi. Cred că ne vom trezi cu fel şi fel de reglementări pentru toate aceste platforme, până la nivelul în care va fi eliminat cel mai mare diferenţiator: preţul imbatabil (vezi Uber sau Airbnb).
    Cred că tinerii din SUA şi Marea Britanie care vor socialism ar trebui să fie mai recunoscători pentru simplul fapt că nici ei, nici părinţii sau bunicii lor nu au gustat din mărul acru al socialismului. Le-aş propune cinci ani socialişti de test, să văd dacă îşi schimbă părerea ulterior. Cred că habar nu au ce vor şi că, în lipsă de alte probleme, îşi fac altele false.
    Mi-ar plăcea o simbioză între capitalism şi socialism, pe care cred că o găsim la statele nordice. Ca să nu o dau după cireş, cred că dezideratul fiecărei ţări ar trebui să fie crearea acelui social security net, pe care să se construiască ceilalţi piloni ai unei societăţi – economie, siguranţă, educaţie etc.

    Raluca, 24,
    companie media
    Capitalismul românesc în forma în care se află acum creează de fapt un gol destul de mare între clasele sociale pentru că la nivel financiar, mai ales, există o diferenţă foarte mare între oamenii care deţin mijloacele de producţie şi cei care deţin mai puţine sau deloc. Pe măsură ce golul se adânceşte, apar tot mai multe lipsuri şi frustrări, iar cei cărora le va fi cel mai dificil de traversat această perioadă vor fi cei care sunt deja poziţionaţi în clasa de mijloc.
    Personal nu consider că întoarcerea la socialism ar fi o soluţie. Fiecare individ este liber să trăiască aşa cum îşi doreşte, în măsura în care libertatea sa nu interferează cu libertatea celorlalţi. Da, probabil că o întoarcere la socialism ar presupune satisfacerea unui set mai mare de nevoi individuale, însă motivaţia la nivelul muncii va deveni treptat una de ordin inferior, ceea ce va genera poate un grad mai redus de inovaţie şi de realizare a unor produse şi servicii de calitate.
    Răzvan, 25, reporter
    Captalismul este, momentan, singura formă de organizare socio-economică care a avut rezultate mai bune pentru o parte mai mare din populaţie, prin comparaţie cu alte forme. Este greu de spus încotro se îndreaptă, însă un lucru este cert: schimbarea este constantă şi într-o lume în care intrăm din ce în ce mai mult în zona digitală şi automatizată, termenul de „capital” capătă noi definiţii, dar şi alţi termeni adiacenţi, precum „preţ”, vezi cazul Facebookului, care nu cere niciun ban pentru a accesa platforma, dar datele pe care le furnizăm devin un activ foarte valoros pentru companie.
    Nici eu nu am trăit în socialism, însă părerea mea este că tinerii din SUA şi Marea Britanie intervievaţi nu înţeleg pe deplin ce înseamnă socialismul în practică versus teorie. Teoria sună foarte bine, egalitate pentru toată lumea, ceva de vis, dar în practică ne putem uita în istorie şi să ne dăm răspunsul singuri. Pe de altă parte, sunt de părere că aderarea la ideologii de genul acesta este consecinţa unor evenimente negative cu impact în masă, cum ar fi criza financiară din 2008.
    Robert, 23, personal trainer
    Capitalismul din ziua de azi are o ascensiune foarte mare din punctul meu de vedere deoarece din ce în ce mai multe firme se axează pe proprietarea privată a factorilor de producţie şi consider că pe viitor tot mai multe firme vor apela la acest lucru, pentru că trăim în secolul vitezei şi totul se întâmplă la foc automat şi continuu.
    Faptul că tinerii americani doresc socialism nu este o noutate pentru mine, deoarece eu consider democraţia din Statele Unite ca fiind de faţadă, pentru că oamenii au fost îndreptaţi puţin câte puţin către socialism fără ca aceştia să realizeze.

  • Următoarea revoluţie: Capitalismul are nevoie să fie salvat de el însuşi

    The Economist are o istorie de 175 de ani, iar temele pe care le aduce în discuţie sunt globale şi privesc trenduri şi evoluţii care ţin ani de zile, dacă nu chiar decenii.
    Alăturarea dintre revoluţie şi capitalism este un paradox. Cum să ceri să fie o revoluţie a capitalismului, având în vedere că aşa ceva era apanajul stângii, al comunismului, al socialismului, al proletariatului?
    The Economist, prin autorii ei anonimi, susţin că în acest moment capitalismul, prin ceea ce a crescut, prin aceste companii gigant, prin consolidarea pieţelor, a creat un monstru.
    Această putere a companiilor mari, profiturile pe care le obţin distrug capitalismul, iar oamenii din jur vor ajunge să urască acest sistem. Pentru a reclădi încrederea în pieţe – un concept care a fost serios zdruncinat în criză, când s-a ajuns la concluzia că pieţele nu rezolvă toate lucrurile – competiţia trebuie reclădită.
    Într-o lume a competiţiei, The Economist propune o nouă revoluţie. Competiţia de acum, prin monopolurile şi rentele pe care le-a creat, a distrus şi începe să distrugă adevărata competiţie. În ciuda faptului că dobânzile şi costul de finanţare sunt la un minim istoric, iar pieţele sunt inundate de bani, marile companii au încetat să mai investească, preferând să folosească banii în răscumpărarea propriilor acţiuni. Pieţele au ajuns să aibă bariere foarte mari de intrare, ceea ce nu mai încurajează deloc apariţia unor noi competitori.
    Deşi Google şi Facebook oferă un produs şi un serviciu gratis pentru clienţii lor, în spate se ascunde un monopol teribil care determină distrugerea altor pieţe. Puterea salariaţilor este la cel mai scăzut nivel, iar The Economist aduce în discuţie reapariţia sindicatelor, care trebuie să-şi reia locul la masa de conducere.
    Organismele de reglementare şi de competiţie ar trebui să se uite la sănătatea pieţelor şi la sănătatea profiturilor obţinute de către companii în detrimentul celorlalţi jucători.
    The Economist, o revistă care a promovat liberalismul, economia de piaţă, competiţia încă de la primul număr, susţine nici mai mult, nici mai puţin că profiturile companiilor americane trebuie aduse la un nivel normal, salariaţii trebuie să-şi reia beneficiile, iar salariile reale trebuie să crească cu 6%.
    Consumatorii au nevoie de mai multe opţiuni, iar autorităţile trebuie să încurajeze prin toate mijloacele apariţia concurenţei şi să protejeze acest lucru. Nu să-i protejeze pe cei mari.
    În ciuda faptului că firmele au devenit mari, că operează restructurări continue, productivitatea nu creşte. Pentru că de fapt s-au creat monopoluri din care se extrag rente.
    Statul şi autorităţile au început să introducă din ce în ce mai mult bariere de intrare în meseriile liberale, începând de la licenţele pentru avocaţi, notari, alte profesii, până la taximetrişti, ceeea ce nu încurajează deloc competiţia şi nici apariţia unor produse şi servicii mai bune, în interesul celor care le plătesc.
    Protecţia patentelor, produsele descoperite de companii trebuie să aibă o viaţă mai scurtă.
    Prea puţină lume, capitalistă, s-ar aştepta ca The Economist să pună pe tapet această necesitate a unei revoluţii capitaliste, care să salveze capitalismul de ceea ce el a creat.
    Dar evoluţia vieţii, a economiilor, a societăţii implică şi acest gen de revoluţii, nu numai revoluţii ale comunismului, socialismului, proletariatului. 

  • Soţia l-a distrus după ce i-a luat toţi banii munciţi într-o viaţă, a fost arestat după ce a clonat carduri, iar azi viaţa i s-a schimbat total. Ce se întâmplă cu românul celebru ajuns o “ruină”

    Claudiu Răducanu (41 de ani), unul dintre personajele fotbalului românesc la începutul anilor 2000, a primit, în sfârşit, o veste bună. După ce soţia l-a lăsat fără banii strânşi în cariera de fotbalist şi autorităţile din Mexic l-au prins cu carduri clonate, fostul atacant pare că-şi revine din corzi, o instanţă din Craiova acordându-i o vilă care ajunsese în posesia fostei consoarte.
     
    De-a lungul ultimilor ani, Răducanu a trăit un adevărat calvar. Tot ce a strâns din salarii, prime şi bonusuri în cariera de fotbalist s-a dus pe apa sâmbetei din cauza soţiei care l-a lăsat lefter, după divorţ, dar situaţia pare că se îmbunătăţeşte. Luni, o instanţă din Craiova i-a dat dreptul de a reintra în proprietatea unei vile din oraş, ajunsă tot la soţia sa, iar acesta poate fi momentul care-i poate debloca viaţa celui poreclit, cândva, “Blocnotes”.
     
    Fost jucător la Steaua, Craiova, Espanyol (Spania), Arminia Bielefeld (Germania) sau Nea Salamis (Cipru), Claudiu Răducanu a strâns foarte mulţi bani în cariera de fotbalist, dar şi-a pus toată încrederea în cea despre care credea că-i va sta alături toată viaţa. S-au căsătorit, i-a dat pe mână aproape întreaga avere, iar divorţul l-a dus în pragul disperării: toţi banii, toate bunurile i-au rămas soţiei, iar Răducanu a fost nevoit să înceapă o nouă viaţă. Aşa a ajuns şi la un pas de închisoare.
     

  • Soţia l-a distrus după ce i-a luat toţi banii munciţi într-o viaţă, a fost arestat după ce a clonat carduri, iar azi viaţa i s-a schimbat total. Ce se întâmplă cu românul celebru ajuns o “ruină”

    Claudiu Răducanu (41 de ani), unul dintre personajele fotbalului românesc la începutul anilor 2000, a primit, în sfârşit, o veste bună. După ce soţia l-a lăsat fără banii strânşi în cariera de fotbalist şi autorităţile din Mexic l-au prins cu carduri clonate, fostul atacant pare că-şi revine din corzi, o instanţă din Craiova acordându-i o vilă care ajunsese în posesia fostei consoarte.
     
    De-a lungul ultimilor ani, Răducanu a trăit un adevărat calvar. Tot ce a strâns din salarii, prime şi bonusuri în cariera de fotbalist s-a dus pe apa sâmbetei din cauza soţiei care l-a lăsat lefter, după divorţ, dar situaţia pare că se îmbunătăţeşte. Luni, o instanţă din Craiova i-a dat dreptul de a reintra în proprietatea unei vile din oraş, ajunsă tot la soţia sa, iar acesta poate fi momentul care-i poate debloca viaţa celui poreclit, cândva, “Blocnotes”.
     
    Fost jucător la Steaua, Craiova, Espanyol (Spania), Arminia Bielefeld (Germania) sau Nea Salamis (Cipru), Claudiu Răducanu a strâns foarte mulţi bani în cariera de fotbalist, dar şi-a pus toată încrederea în cea despre care credea că-i va sta alături toată viaţa. S-au căsătorit, i-a dat pe mână aproape întreaga avere, iar divorţul l-a dus în pragul disperării: toţi banii, toate bunurile i-au rămas soţiei, iar Răducanu a fost nevoit să înceapă o nouă viaţă. Aşa a ajuns şi la un pas de închisoare.
     

  • Temniţa grea pur şi simplu l-a distrus! FOTO ŞOCANT: cum a ajuns să arate unul dintre “greii” României, după aproape opt ani în închisoare

    Tribunalul Ilfov a dispus, luni, „eliberarea de îndată a condamnatului Dinel Staicu de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, dacă nu este reţinut, arestat preventiv sau deţinut în altă cauză”.

    Magistraţii au respins ca nefondată contestaţia declarată de procurorii DNA şi au admis contestaţia lui Dinel Staicu împotriva sentinţei penale pronunţate de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul său.

    Decizia Tribunalului Ilfov este definitivă, iar un lucru e cât se poate de cert: anii grei de închisoare şi-au pus vizibil amprenta asupra omului de afaceri.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro