Tag: Dinel Staicu

  • Dinel Staicu, eliberat din arest preventiv. Fostul preşedinte SIF Oltenia va fi judecat în libertate

    Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a dispus, miercuri, înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului Nuţu (fost Staicu) Dinel cu măsura obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei de judecată.

    “Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului stabilit de acesta şi ori de câte ori este chemat; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; e) să nu se apropie de celelalte părţi, de experţii desemnaţi de instanţă sau martorii din cauză şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect”, a stabilit instanţa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dinel Staicu a scăpat de condamnarea la şapte ani de închisoare în dosarul fraudării BIR

    Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a judecat, miercuri, contestaţia în anulare a lui Dinel Nuţu, fost Staicu, făcută împotriva deciziei de condamnare la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor. Astfel, completul de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti arată că în cazul lui Dinel Nuţu există autoritate de lucru judecat, în sensul că o altă instanţă s-a pronunţat pe acuzaţiile faptice aduse omului de afaceri. Completul de judecată din dosarul BIR nu a constatat acest lucru şi l-a condamnat pe Dinel Nuţu la şapte ani de închisaore. Prin decizia luată miercuri instanţa a constatat că, într-o altă cauză, Curtea de Apel Craiova a stabilit că Dinel Staicu nu se face vinovat de acuzaţiile pentru care a fost judecat şi condamnat în dosarul BIR.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Dinel Staicu fata cu justitita romana

    Conform Mediafax, Dinel Nutu (Staicu) a fost adus
    sambata dimineata in Bucuresti, fiind incarcerat la Directia
    Cercetari Penale si va fi prezentat magistratilor de la Judecatoria
    sectorului 2. El a fost capturat la 19 aprilie in Ungaria, iar la
    28 aprilie a fost predat de agentii Interpol autoritatilor romane
    la punctul de trecere a frontierei de la Bors.

    Dinel Staicu, care la inceputul lunii si-a schimbat legal numele in
    Nutu, are de ispasit sapte ani de inchisoare pentru complicitate la
    abuz in serviciu si abuz in serviciu contra intereselor publice in
    dosarul falimentarii fostei Banci Internationale a Religiilor si
    fugise din tara chiar inainte de pronuntarea sentintei definitive
    in dosarul sau.

    Nutu a fost condamnat in acest dosar alaturi de fostul presedinte
    al Bancii Internationale a Religiilor, Ion Popescu.

  • Dinel Staicu, capturat in Ungaria de politisti

    Potrivit purtatorului de cuvant al Ministerului Administratiei
    si Internelor (MAI), Dinel Staicu a fost prins de ofiterii
    Serviciului Urmariri de la Politia din Ungaria si nu a opus
    rezistenta la retinere. Dinel Staicu – care si-a schimbat numele in
    Dinel Nutu si a plecat din tara cu o zi inainte de a fi condamnat
    la sapte ani de detentie pentru frauda – va fi prezentat in fata
    unei instante din Budapesta, pentru confirmara mandatului eureopean
    de arestare emis pe numele lui, urmand sa se demareze procedura de
    repatriere. “Autoritatile ungare au confirmat Ambasadei Romaniei la
    Budapesta retinerea persoanei prezumate a fi cetateanul Dinel
    Staicu. Intrucat investigatia este in curs, nu putem furniza
    detalii suplimentare. Ambasada Romaniei va indeplini procedurile
    necesare in asemenea circumstante”, a declarat, marti seara, pentru
    MEDIAFAX, Doris Mircea, director general de comunicare in
    Ministerul de Externe.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Situatia favorabila care a permis fuga lui Dinel Staicu din Romania impune modificari legislative

    “In urma analizei primare a contextului procedural in care a
    evoluat judecarea cauzelor aflate pe rolul instantelor din Romania
    privind pe Dinel Nutu (fost Staicu) – urmarit international –
    context in care acesta s-a sustras executarii pedepsei cu
    inchisoarea, Consiliul Superior al Magistraturii a invitat
    institutiile cu atributii in domeniu, cum ar fi Ministerul Public,
    Directia Nationala Anticoruptie, Ministerul Administratiei si
    Internelor si alte institutii la constituirea unui grup de lucru
    interinstitutional care sa elaboreze un proiect de procedura
    judiciara si/sau administrativa acoperitoare unor astfel de
    situatii”, informeaza, miercuri, Biroul de presa al CSM.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Igas intrebat daca stie unde se afla Dinel Staicu: Nu pot da o informatie corecta in acest moment

    Intrebat de jurnalisti, intr-o conferinta de presa sustinuta la
    Guvern, daca stie unde se afla Dinel Staicu, ministrul a raspuns
    negativ. ” Nu pot sa dau o informatie corecta in acest moment unde
    se afla domnul Staicu. In ceea ce priveste schimbarea numelui,
    atunci cand o persoana solicita aceasta, practic in termen de zece
    zile se produce toata instiintarea sau tot acest demers trebuie
    publicat in termen de zece zile. Practic, asta s-a intamplat si in
    acest caz, nu s-a incalcat legea, au fost explicatii suficient de
    bine dat de catre reprezentantii politiei “, a spus Igas.


    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Seful Politiei: Avem informatii ca Dinel Staicu a parasit tara. Omul de afaceri ar fi plecat in Ungaria

    “Este doar o informatie, in prezent o verificam”, a spus Popa,
    la o emisiune la postul B1 TV. Liviu Popa a precizat ca Dinel
    Staicu nu a apucat sa obtina si un pasaport pe noul nume – Dinel
    Nutu -, ci doar o carte de identitate, cu doua zile inainte de a
    pleca, in 1 aprilie. “O sa-l prindem si o sa-l aducem in tara”, a
    mai declarat seful Politiei Romane. Omul de afaceri craiovean Dinel
    Staicu a fost condamnat definitiv, luni, de Curtea de Apel
    Bucuresti la sapte ani de inchisoare cu executare, in dosarul
    privind falimentarea Bancii Internationale a Religiilor. Dupa
    pronuntarea sentintei, politistii l-au cautat pe Dinel Staicu la
    domiciliu, unde nu a fost gasit, el fiind dat, marti, in urmarire
    nationala.


    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dinel Staicu a fost condamnat definitiv la sapte ani de inchisoare in dosarul fraudarii BIR

    Instanta Curtii de Apel Bucuresti a redus de la 12 la sapte ani
    de inchisoare cu executare si pedepasa primita la Tribunalul
    Bucuresti de fostul presedinte al Bancii Internationale a
    Religiilor (BIR) Ion Popescu, in dosarul in care este acuzat de o
    frauda de cinci milioane de euro. De asemenea, Radian Raceala, fost
    director al Directiei de creditare din BIR, a fost condamnat
    definitiv la cinci ani de inchisoare cu executare, pedeapsa in
    cazul acestuia fiind redusa cu un an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Revista presei economice din Romania

    Ministerul Turismului pregateste primele confiscari de hoteluri si vile de la
    afaceristii care a luat active de la stat si nu au investit in ele,
    primele exproprieri pentru utilitate publica fiind deja declansate
    pe Litoral, anunta Gandul. Specialistii avertizeaza ca
    refinantarea nu este avantajoasa pentru client daca se face in
    primii ani de la contractarea creditului, pentru ca atunci se
    plateste mai mult din dobanda si mai putin din principal.

    Nemultumite de scaderea indemnizatiei, multe mame sustin ca sunt
    decise sa “penalizeze usturator” bugetul statului, printr-o
    greva fiscala: nu vor sa mai plateasca
    impozitele, renuntand la contractele de munca, anunta
    Evenimentul Zilei. Ministrul Elena Udrea vrea ca societatea
    civila sa se implice in planurile de urbanism, “pentru a nu se mai
    ajunge la abuzuri. Iti dai seama peste noapte ca te-ai trezit cu un
    bloc opt etaje langa casa ta si nu mai poti sa faci nimic”.

    Banii pentru infrastructura rurala sa fie impartiti dupa alte
    criterii decat culoarea politica a alesilor locali, IMM-urile sa
    poata opta la plata impozitului intre 16% din profit si 3% din
    cifra de afaceri, iar ICCJ sa primeasca 52 milioane de lei in plus
    – sunt cele patru concesii facute opozitiei de premierul Emil Boc la
    bugetul pe 2011
    , conform Romaniei Libere. Rompetrol
    discuta cu Ministerul Finantelor despre solutii de compromis
    privind datoriile istorice.

    Jerome Olive, seful Dacia, pledeaza pentru
    continuarea programului Rabla si spune ca viitorul poate rezerva
    orice surprize, inclusiv un automobil electric ori o decapotabila
    marca proprie, releva Adevarul. Oamenii nu se mai inghesuie
    la pomi de Craciun, iar vanzatorii risca sa ramana cu marfa dupa
    sarbatori; in timp ce cumparatorii spun ca preturile sunt mari,
    vanzatorii se vaita ca nu-si pot acoperi nici cheltuielile.

    Dinel Staicu, pana mai ieri unul dintre cele
    mai influente personaje de pe Bursa, avand in administrare activele
    de 1,55 mld. lei (360 mil. euro) ale SIF Oltenia, va parasi functia
    de presedinte al SIF incepand de la 1 februarie, dupa ce a fost
    condamnat de Tribunalul Bucuresti la 12 ani de inchisoare in
    dosarul fraudarii BIR, scrie Ziarul Financiar. Omul de
    afaceri Jean Valvis apreciaza ca Romania va iesi din criza atunci
    cand va sprijini IT-ul, agricultura si energiile
    regenerabile.