Tag: demisii

  • Exod de la un mare spital din Capitală: Medicii îşi dau demisia pe capete

    17 medici de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, care lucrează la Unitatea Primiri Urgenţe SMURD, şi-au dat demisia miercuri pe motiv că sunt trataţi într-un mod nedemn şi abuziv de către managerul interimar Sorin Păun. “Am fost informat de demisia a 17 medici de la UPU SMURD, care au dat drept motiv presiunea psihologică şi modul în care li se adresa managerul spitalului, domnul Păun”, a confirmat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, doctorul Bogdan Opriţa.

    De asemenea, unul dintre medicii demisionari a declarat în faţa spitalului că “este o reacţie pe care trebuia să o avem acum câteva luni, problema este managementul defectuos care afectează calitatea actului medical. Nu gărzile sunt problema, ci felul în care ni se adresează, cum ne tratează. Mai urmează să mai depună demisii şi alţi colegi”.

    “Managerul a refuzat să semneze pentru achiziţionarea unor medicamente, iar din septembrie nu vor mai fi medicamente absolut deloc. Ne-am dat demisia, suntem în preaviz două săptămâni şi dacă nu se rezolvă ceva, ne găsim de lucru în altă parte”, a spus un alt medic.

    Întrebaţi cum s-au descurcat în lipsă de resurse, doctorii spun că s-au descurcat cum au putut, dar nu din resursele spitalului, cumpărând medicamente de la farmacie cu bani din propriul buzunar. “De două-trei luni sunt probleme cu medicamentele, întâi am rămas noi fără medicamente, apoi spitalul, am cerut ajutor şi la Ministerul Sănătăţii. S-au găsit soluţii, dar tot apar probleme, dispar medicamente, s-au făcut achiziţii de aparate noi care ulterior s-au retras. Am cumpărat şi noi medicamente din banii noştri, dar sunt medicamente cum sunt sedativele, care nu se pot lua de la farmacie”, a mai spus un medic.

    Demisiile au fost depuse după ce au apărut şi în presă înregistrări audio în care Sorin Păun i-ar fi înjurat pe medici. Doctorul Păun a fost numit manager interimar în aprilie, după ce fostul ministru al Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, i-a cerut demisia managerului Nicuşor Louchi, după ce a vizitat pe neaşteptate unitatea de arşi de la Floreasca, care nu era încă funcţională la vremea aceea.

     
  • Camera Deputaţilor a luat act de demisiile deputaţilor Vasile Mocanu şi Mihai Stănişoară

    Deputatul PSD Vasile Mocanu şi-a depus, pentru a doua oară, demisia din Parlament cu data de 20 aprilie, prima dată fiind în 1 martie, pe motiv de boală, dar atunci Biroul Permanent a decis să o amâne, pentru ca liderul grupului PSD Marian Neacşu să discute cu acesta, să vadă dacă nu se răzgândeşte.

    Deputatul PLR Mihai Stănişoară a demisionat miercuri din funcţia de deputat, anunţând că ”după o îndelungată deliberare şi autoanaliză”, a decis ca, cel puţin pentru o perioadă, ca “drumul” pe care îl va urma “să nu mai includă politica”.

     

  • Robert Cazanciuc: Vom vedea dacă e o problemă de lege sau de practică neunitară la ANRP

    “O sa văd exact ce reclamă ANRP, dacă avem o problemă de lege în vigoare sau avem o problemă de interpretare, de practică neunitară, dacă se pune problema de o interpretare neunitară a legii sau ar fi nevoie de o intervenţie nouă normativă pentru a clarifica anumite lucruri. Important este că activitatea ANRP să nu fie blocată. Premierul m-a rugat să discut cu cei din conducerea ANRP şi să găsim o soluţie. Trebuie să vedem ce invocă instanţele de judecată, să vedem de ce se emit asemenea amenzi şi o să vedem dacă e o chestiune de atacat la o altă instanţă sau ANRP şi instanţele interpretează diferit acelaşi text de lege”, a spus Cazanciuc, la intrarea în sediul Ministerului Justiţiei.

    Ministrul urmează să discute cu cei din Comisia ANRP, care s-a întrunit luni, în jurul prânzului, la sediul Ministerului Justiţei. La întâlnire participă şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, George Băeşu.

    Preşedintele ANRP şi-a dat demisia şi i-a înaintat, luni dimineaţă, premierului Victor Ponta un memoriu în care reclamă că instituţia este obligată la amenzi pentru neplata în termen a titlurilor de despăgubire, însoţit de demisia sa şi a celor doi vicepreşedinţi.

    Băeşu a declarat, agenţiei MEDIAFAX, că în memoriu este precizat că împotriva ANRP există mii de procese în care este solicitată amendarea conducerii instituţiei cu zeci de mii de euro pentru neemiterea sau neplata în termenul legal de 30 zile a titlurilor de despăgubire, pentru dosare din urmă cu mai mulţi ani, existând deja decizii ale instanţei în acest sens.

    Memoriul este însoţit de demisia sa şi a celor doi vicepreşedinţi ai ANRP.

    “Avem o situaţie excepţională la ANRP. Cred că suntem singura instituţie din România împotriva căreia există mii de procese în cadrul cărora cetăţenii cer amendare pentru neplată sau pentru neemiterea de titluri de despăgubire. În condiţiile Legii contenciosului administrativ, suntem în situaţia în care instanţele ne aplică amenzi nu pentru faptul că nu am face bine ce facem, ci pentru că nu facem în 30 de zile. Cu alte cuvinte, ajungem noi, cei care am descoperit mizeria din domeniul retrocedărilor, să plătim pentru că alţii au furat cât au putut din acest domeniu, oamenii nemulţumiţi au făcut procese în instanţă, iar instanţele astăzi amendează pe cei care nu sunt în stare ca, în 30 de zile de când apare o hotărâre, să fie în executare”, a susţinut Băeşu.

    El a arătat astfel că membrii conducerea ANRP se află în situaţia de a plăti amenzi de zeci de mii de euro pentru că nu au ştiut să fie “Supermeni”.

    “Ajungem să plătim individual, cei care ne-am asumat să spunem adevărul despre ce s-a întâmplat în România în acest domeniu. Noi suntem plimbaţi prin toată ţara pentru astfel de procese, iar legea astăzi, aşa cum e scrisă, este interpretată de unii în sensul că putem fi amendaţi şi în trecut”, a spus Băeşu.

    El a precizat că memoriul a fost înaintat premierului alături de demisia sa şi a celor doi vicepreşedinţi, iar şeful Guvernului a cerut ca memoriul să intre în atenţia Ministerului Justiţiei, pentru verificări.

    Referitor la această problemă, Victor Ponta a declarat, luni, că la ANRP “este o problemă extrem de gravă”, precizând că a informat şi CSM şi se caută o soluţie în şedinţa de Guvern, cu miniştrii de Justiţie şi de Finanţe, dar că “acceptă că cei de la ANRP au dreptate”.

    “Avem o problemă extrem de gravă la ANRP”, a spus Victor Ponta, precizând că cei din conducerea instituţiei sunt “între ciocan şi nicovală”, pentru că sunt amendaţi în fiecare zi de către instanţă, pentru că nu retrocedează proprietăţi în termenul de 30 de zile, aşa cum prevede legislaţia.

    Ponta a mai spus că, pe luna februiarie, ANRP a strâns amenzi care reprezintă de trei ori salariul fiecărui membru din conducere. “Va trebui să găsim o soluţie, altfel nu va mai vrea nimeni să lucreze”, a spus el.

     

  • Conducerea ANRP i-a înmânat lui Ponta un memoriu cu amenzile contra instituţiei, alături de demisii

    Băeşu a declarat, agenţiei MEDIAFAX, că în memoriu este precizat că împotriva ANRP există mii de procese în care este solicitată amendarea conducerii instituţiei cu zeci de mii de euro pentru neemiterea sau neplata în termenul legal de 30 zile a titlurilor de despăgubire, pentru dosare din urmă cu mai mulţi ani, existând deja decizii ale instanţei în acest sens.

    Memoriul este însoţit de demisia sa şi a celor doi vicepreşedinţi ai ANRP.

    “Avem o situaţie excepţională la ANRP. Cred că suntem singura instituţie din România împotriva căreia există mii de procese în cadrul cărora cetăţenii cer amendare pentru neplată sau pentru neemiterea de titluri de despăgubire. În condiţiile Legii contenciosului administrativ, suntem în situaţia în care instanţele ne aplică amenzi nu pentru faptul că nu am face bine ce facem, ci pentru că nu facem în 30 de zile. Cu alte cuvinte, ajungem noi, cei care am descoperit mizeria din domeniul retrocedărilor, să plătim pentru că alţii au furat cât au putut din acest domeniu, oamenii nemulţumiţi au făcut procese în instanţă, iar instanţele astăzi amendează pe cei care nu sunt în stare ca, în 30 de zile de când apare o hotărâre, să fie în executare”, a susţinut Băeşu.

    El a arătat astfel că membrii conducerea ANRP se află în situaţia de a plăti amenzi de zeci de mii de euro pentru că nu au ştiut să fie “Supermeni”.

    “Ajungem să plătim individual, cei care ne-am asumat să spunem adevărul despre ce s-a întâmplat în România în acest domeniu. Noi suntem plimbaţi prin toată ţara pentru astfel de procese, iar legea astăzi, aşa cum e scrisă, este interpretată de unii în sensul că putem fi amendaţi şi în trecut”, a spus Băeşu.

    El a precizat că memoriul a fost înaintat premierului alături de demisia sa şi a celor doi vicepreşedinţi, iar şeful Guvernului a cerut ca memoriul să intre în atenţia Ministerului Justiţiei, pentru verificări.

  • Iohannis: Cred că Akos Mora trebuie să plece din Parlament, iar Tudor Chiuariu din PNL

    Întrebat, joi, într-o conferinţă de presă la Cluj, ce ar trebui să facă PNL în cazul parlamentarilor Akos Mora şi Tudor Chiuariu, Klaus Iohannis a spus că situaţia este de natură juridică, dar el poate exprima opţiunea sa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    “Situaţia este de natură juridică, dar vă dau un răspuns care reprezintă opţiunea mea. Cred că Akos Mora trebuie să plece din Parlament, optimal ar fi să-şi dea demisia, dacă nu, atunci Senatul să voteze pentru încetarea mandatului domniei sale, iar în cazul lui Tudor Chiuariu, cred că un pas înţelept din partea domniei sale ar fi să plece din PNL”, a spus Iohannis.

    Situaţia senatorului Akos Mora, declarat incompatibil, va fi pusă pe ordinea de zi în prima şedinţă a plenului Senatului, declara, în octombrie, vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu (PSD). Senatorii nu au activitate în plen de la începutul campaniei electorale, iar următoarea şedinţă de plen ar putea avea loc abia după turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, din 16 noiembrie.

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv, în 24 septembrie, că Daniel Akos Mora (PNL) a fost în incompatibilitate. Mora, fost consilier judeţean în cadrul CJ Mureş, s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât SC Moragroind SRL, societate în cadrul căreia acesta deţinea funcţia de director şi calitatea de asociat, a încheiat contracte de execuţie a unor lucrări în valoare totală de 15.689.344 de lei, cu unităţi aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean Mureş şi cu alte unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Mureş, potrivit ANI.

    Fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu a primit trei ani şi şase luni de îmchisoare cu suspendare, potrivit deciziei definitive luate de ICCJ în dosarul “Poşta Română”.

  • Preşedintele Consiliului de Administraţie al Spitalului de Urgenţă Ploieşti şi doi membri în CA au demisionat

    Preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, medicul Mirela Neagu, care fusese numită în CA de către preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi ceilalţi doi membri ai CA numiţi din partea Consiliului Judeţean au demisionat din funcţii, ei fiind înlocuiţi, miercuri, prin vot al CJ Prahova, joi urmând să se constituie noul Consiliu de Administraţia al spitalului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că cei trei membri din partea CJ au demisionat din CA al SJU Ploieşti ca urmare a recomandărilor făcute de către comisia care efectuat controlului la spitalul din Ploieşti.

    „În raportul Corpului de Control a fost o recomandare de schimbare a componenţei Consiliului de Administraţie. Eu le-am citit această recomandare şi ei şi-au dat demisia”, a spus Mircea Cosma.

    Fosta preşedintă a CA a SJU Ploieşti, Mirela Neagu, este medic de familie şi a fost numită în CA de către preşedintele CJ Prahova, ea fiind şi consilier personal al lui Mircea Cosma.

    În locul Mirelei Neagu, preşedintele CJ Prahova a numit un alt consilier personal de-al său, pe Gheorghe Rizea, specialist în accesarea de fonduri europene, Cosma motivând această numire prin faptul că doreşte să modernizeze spitalul pe bani europeni.

    Ceilalţi doi membri numiţi în CA de către Consiliul Judeţean Prahova sunt de profesie inginer, respectiv economist.

    Mircea Cosma a mai afirmat că joi, începând cu ora 10:00, are loc şedinţa în care se constituie noul Consiliu de Administraţie al spitalului şi că primul punct pe ordinea de zi după constituirea CA va fi stabilirea detaliilor privind lansarea concursului pentru ocuparea funcţiei de manager al SJU PLoieşti. Această funcţie a rămas liberă ca urmare a demisiei managerului Adrian Strâmbeanu în urma solicitărilor făcute în acest sens de către secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Raed Arafat şi de către ministrul Eugen Nicolăescu.

    Potrivit legii, din CA al SJU Ploieşti fac parte doi reprezentanţi ai DSP Prahova, doi reprezentanţi ai CJ Prahova, un reprezentant numit de preşedintele CJ Prahova şi, cu statut de invitat, câte un reprezentant al Colegiului Medicilor şi al Ordinului Asistenţilor medicali.

    Ministerul Sănătăţii (MS) a făcut public, luni, raportul controlului făcut la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti.

    În raport sunt enumerate numeroase deficienţe, care l-au determinat pe secretarul de stat Raed Arafat să concluzioneze că unitatea sanitară a avut un “management defectuos şi iresponsabil”.

    Problemele găsite la spital sunt legate atât de lipsa dotărilor, cât şi de medicamente expirate şi alimente depozitate în condiţii improprii.

    Ministerul Sănătăţii a controlat Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti după ce chirurgul Dan Oprea a acuzat public subfinanţarea, lipsa medicamentelor şi a materialelor sanitare din spital, dar şi neimplicarea autorităţilor care au ales să reabiliteze termic spitalul, în loc să asigure materialele sanitare necesare.

  • Ioan Rus, către Dobre: Eu chiar nu vreau să-mi petrec bătrâneţile în puşcărie!

    Ioan Rus îi spunea lui Victor Paul Dobre că li se cere să se demonstreze faptul că referendumul este valid şi că ei trebuie să facă “cvorumul ăla”. “Păi, de unde…să-l facem?”, îi spunea Rus lui Dobre într-o discuţie telefonică din seara zilei de 4 august, potrivit referatului prin care procurorii cer avizul de urmărire penală pentru fostul ministru al Administraţiei Victor Paul Dobre.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Cristian David, vehiculat pentru ministru de Interne, iar Chelaru, la Administraţie – surse

    Conform acestui scenariu, David ar prelua postul de ministru de Interne care a revenit până în prezent PSD, iar Ioan Chelaru (PSD) ar ocupa postul de ministru delegat pentru Administraţie, în locul liberalului Victor Paul Dobre. Anterior, surse social-democrate declarau pentru MEDIAFAX că vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru ar putea fi propunerea PSD pentru funcţia de ministru al Internelor. Ioan Chelaru este la al doilea mandat de senator. El este vicepreşedinte al Senatului şi membru al Comisiei juridice a acestui for legislativ. Guvenul a anunţat că premierul Victor Ponta va merge la Palatul Cotroceni, la ora 12.00, pentru a-i prezenta preşedintelui interimar, Crin Antonescu, propunerile privind posturile de ministru de Interne şi ministru delegat al Administraţiei.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Ioan Rus: Nu pot accepta ca MAI să fie părtaş la ceva ce nu înseamnă respectarea legii

    “Nu pot accepta ca Ministerul Administraţiei şi Internelor să fie părtaş la ceva ce nu înseamnă lege, respectarea legii în România. Limitele demnităţii mele mi le stabilesc singur”, a spus ministrul demisionar Ioan Rus. El a mulţumit profesioniştilor din MAI care şi-au făcut datoria. “Totodată, vreau să mulţumesc echipei de profesionişti din MAI care şi-a făcut datoria şi îmi exprim speranţa că profesioniştii vor lucra cu neutralitate politică şi bună-credinţă”, a mai spus ministrul demisionar. Ioan Rus a anunţat, luni, că şi-a înaintat demisia de onoare din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, pentru că este un politician onest, corect, iar în ultimele zile asupra lui au fost făcute presiuni începând de la Traian Băsescu şi continuând cu Crin Antonescu, lucru inacceptabil.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Ioan Rus şi Victor Paul Dobre au demisionat. Rus: Au fost făcute presiuni începând de la Traian Băsescu şi continuând cu Crin Antonescu

    “Asupra mea şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor s-au exercitat nenumărate presiuni, nenumărate aprecieri, nenumătate discuţii de către politicieni români, începând cu Traian Băsescu şi continuând cu Crin Antonescu. Din punctul nostru de vedere, este inaccceptabil. Astăzi mi-am dat demisia de onoare”, a spus Ioan Rus. El a adăugat că, în opinia lui, referendumul a fost organizat suficient de bine, chiar bine” şi că el este un politician “onest, corect”.

    Mai multe pe mediafax.ro