Tag: daruri

  • Călătorie de vis în ţara unde timpul stă pe loc

    de ROXANA BĂLCESCU (COPROPRIETAR AL AGENŢIEI DE TURISM ŞI EVENIMENTE CMB TRAVEL)


    EI BINE, VĂ SPUN CU MÂNA PE INIMĂ CĂ GRECIA ESTE ÎN TOPUL ACESTOR DESTINAŢII ÎN CEEA CE MĂ PRIVEŞTE. În Grecia nu cred că poţi face o simplă vizită, de Grecia trebuie să te îndrăgosteşti ca să o simţi de fapt aşa cum este. Sincer?! M-am îndrăgostit de la prima vizită.

    Şi pentru că este relativ dificil să alegi pe care dintre renumitele insule să poposeşti, m-am oprit întâi două zile în Atena pentru a intra în atmosfera tipic grecească şi apoi am deschis harta şi am pus degetul pe „cea mai frumoasă„: insula Santorini (Kalliste). Kalliste înseamnă de fapt cea mai frumoasă în greacă şi reprezintă unul dintre cele minimum patru nume care îi sunt azi atribuite mirificei insule.

    Dar până a ajunge acolo trebuie să vă spun câteva cuvinte şi despre Atena. Pe lângă partea modernă a oraşului şi pe lângă atracţiile bine cunoscute precum Pantenon, Acropole, Muzeul Arheologic Naţional, Muzeul de Artă Cicladică, Muzeul Bizantin sau Piaţa Syntagma, atât de încercată în ultima perioadă, se spune că partea esenţială a spiritului atenian o veţi regăsi în Piaţa Monastiraki şi pe toate străduţele înguste care pornesc din acest loc.

    Şi totul începe de la oamenii care încearcă să îţi vândă aproape orice, de la bijuterii la piese de mobilier, ceramică, suveniruri din argint ori fără nicio valoare sau piese de antichitate de a căror autenticitate e bine să te îndoieşti. Poate fi distractiv să te târguieşti cu grecii la cumpărături, însă trebuie să fiţi în acelaşi timp extrem de atenţi, pentru că, spre deosebire de spiritul bazarurilor pe care le regăsiţi în Turcia, veţi simţi cu destulă usurinţă la un moment dat o limită pe care aceştia o stabilesc într-o directă conexiune cu mândria şi demnitatea lor.

    Este bine să nu insistaţi peste această limită, poate fi interpretată drept o ofensă gravă asupra muncii lor şi asupra valorilor pe care obiectele pe care încearcă să vi le vândă le reprezintă intrinsec.

    PE ACEEAŞI POZIŢIE PENTRU CEI CARE VOR SĂ CUNOASCĂ ADEVĂRATUL SPIRIT GRECESC ESTE ŞI UN ALT CARTIER PE CARE NU TREBUIE SĂ ÎL RATAŢI: pitorescul Plaka, cea mai veche parte a oraşului. Plin de vechi case greceşti, de taverne, cafenele şi mici magazine, Plaka este un mix de culori, zgomote şi mirosuri de mâncare tradiţională care te încântă şi te fac să simţi Grecia autentică.

    Şi încă un pont: nu plecaţi din Atena fără să admiraţi un superb apus de soare de pe Colina Lycabettus, cel mai înalt punct al oraşului. O cină delicioasă în restaurantul special amenajat aici şi o vedere panoramică asupra oraşului, absolut încântătoare, este tot ce aveţi nevoie pentru a vă îndrăgosti iremediabil de Grecia. Dacă aţi reuşit să simţiţi măcar puţin libertatea spiritului grecesc, înseamnă că e momentul să pornim spre Santorini.

    Un lucru de care trebuie să tineţi cont în Grecia: trebuie ca voi să vă organizaţi bine călătoria şi să nu lăsaţi asta în seama lor. După ei, dacă ai pierdut un autobuz, nu e nicio grabă, că mai vine unul, dacă ai ratat un feribot, nu e nicio grabă, că mai vine unul, chiar dacă e a doua zi… Azi nu se merge cu catamaranul către insulă că bate vântul. Şi atunci când?! Nu ştim, când se opreşte vântul… Şi tot aşa. Ca urmare, asiguraţi-vă că v-aţi făcut planul cum trebuie şi, la o adică, să aveţi şi unul de rezervă.

  • Câţi bani a strâns la nuntă Elena Băsescu (GALERIE FOTO)

    Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu anunţau anterior, într-un comunicat de presă, că la nunta lor vor avea aproximativ 600 de invitaţi, că verighetele sunt din aur rose şi au costat împreună 500 de euro, culoarea tematică a evenimentului va fi roz fane, iar luna de miere au amânat-o pentru iarnă sau anul viitor. Naşii au fost prietenii lor Aura-Mari Mustea-Şerban şi deputatul Răzvan Mustea-Şerban, fost ministru al comunicaţiilor, iar mireasa a fost însoţită, conform traditiei româneşti, de o singură domnişoară de onoare şi un singur cavaler de onoare, respectiv verişoara sa primară Raluca Băsescu şi prietenul lor Codin Maticiuc.

    Meniul a conţinut printre altele, caviar, pastă de jambon, sărmăluţe în foi de viţă şi de varză, costiţă, mămăliguţă, smântână, ruladă de curcan, pulpă de viţel. Atmosfera a fost întreţinută de interpreţii Aurel Tamaş, Călin Geambaşu, Smiley Band şi de un DJ. Conform aceleiaşi surse, citată de Mediafax, rochia miresei este din dantelă Sophie Hallette, organza din mătase naturală şi tafta, a fost realizată de designerul autohton Anca Maxim şi a costat în jur de 4.500 de euro.

    Maşini de zeci şi sute de mii de euro au aşteptat în coloană la controlul de securitate de la intrarea în curtea palatului Snagov, în seara zilei de sâmbătă, începând cu orele 21, iar primele informaţii arată că circa 800 de persoane ar fi participat la petrecerea organizată după cununia religioasă. Printre invitaţi s-au numărat regele romilor, Florin Cioabă, Prinţul Paul al României, alături de Prinţesa Lia, politicieni precum fostul primar al Capitalei, Adriean Videanu, fostul ministrul al dezvoltării, Elena Udrea, europarlamentarul Cristian Preda, consilierul prezidenţial, Dorel Onaca, dar şi alţi membri marcanţi ai PDL, Ioan Oltean şi Alin Popoviciu. Primele calcule arată că, la un dar cu valoare medie de 1.000 de euro, suma adunată de miri ar ajunge cu uşurinţă la un milion de euro. Banii strânşi la nuntă ar putea depăşi foarte uşor acest prag, dat fiind că sute dintre invitaţi au averi de peste un milion de euro, iar în cazul lor cadoul ar putea fi mult mai consistent. Preşa vehiculează şi faptul că mulţi dintre politicienii aflaţi la eveniment ar fi fost promovaţi în viaţa politică de către tatăl miresei, Traian Băsescu, iar darul oferit mirilor poate fi considerat o formă de recunoaştere a sprijinului acordat în timpul carierei.