Tag: daniel dines

  • Care sunt întâmplările puţin ştiute din culisele unicornului Uipath, companie evaluată acum la 35 de miliarde de dolari, povestite chiar de Daniel Dines

    Să spui despre UiPath că este cel mai spectaculos proiect generat vreodată în industria de IT din România, pornit într-un apartament din cartierul Delea Veche – în care se înghesuiau la un moment dat 12 softişti, a devenit ceva banal. Dar oricât de tocite ar părea aceste cuvinte, realitatea este că UiPath este excepţia, succesul neverosimil al unei industrii care a explodat în ultimul deceniu în principal construind bucăţele de software şi livrând părţi de servicii unor multinaţionale, unor clienţi externi – lucrând în lohn precum croitoresele din celebrele fabrici din Urziceni – nu încercând proiecte antreprenoriale şi cucerind lumea cu propriile branduri.  

    Când ai o asemenea piaţă – în care angajatorii literalmente se bat să le ofere programatorilor joburi, şi unde 4 din 5 dolari sunt generaţi de export, apariţia unei echipe de câţiva oameni care să se încăpăţâneze să facă propriul produs şi care să aibă succes la nivel global este ceva ieşit din comun.

    Când această echipă ajunge un gigant cu sediul central în New York, cu 2 miliarde luaţi de la investitori şi o evaluare de 35 de miliarde de dolari înainte de listarea pe Nasdaq, păstrându-l în poziţia de CEO pe Daniel Dines, programatorul care a lansat proiectul, lucrurile sunt cu adevărat fabuloase. Iar lecţiile lui Dines pentru antreprenorii care visează la crearea unui nou UiPath, rostite în 2018 pe scena conferinţei How to Web – din perioada în care el încă mai răspundea invitaţiilor de a participa la evenimente din România, au o cu totul altă greutate acum. Nu sunt tocmai sfaturile banale pe care le primeşti la conferinţele cu investitori, unele dintre ele chiar v-ar putea trimite alergând spre joburile mai liniştite dintr-o multinaţională. Cum construieşti un gigant de 35 de miliarde de dolari?

    1. Am crezut că poţi face un start-up doar dacă ai o tehnologie foarte bună, că poţi avea un business doar cu o tehnologie foarte bună, dar asta este departe de adevăr.

    2. Am eşuat pentru 8 ani de zile.

    3. Am început fără să înţelegem nimic despre marketing, vânzări, ce să mai spun despre juridic.

    4. Am copiat primul acord de licenţiere software după unul de la Microsoft.

    5. Cu banii tăi nu poţi să îţi asumi riscuri mari, din păcate aşa este natura omului, avem aversiune la riscuri, punem o valoare mai mare pe pierderi.

    6. Odată ce iei bani de la investitori, lucrurile se schimbă, se întâmplă ceva, la mine aşa a fost.

    7. Vă dau o veste proastă: totul ţine de timing, de un timing fantastic, iar timingul este, din păcate, noroc. Dacă nu aveţi noroc, nu veţi reuşi.

    8. 50-60% din tehnologia de azi a UiPath a fost construită până în 2013, şi totuşi până atunci nu a fost niciun semn de creştere, de succes şi asta este ceva te omoară, ce te ucide în interior. E cea mai groaznică senzaţie ca fondator.

    9. Unul dintre competitorii noştri a fost atât de arogant încât l-a enervat pe un middle manager de la o companie din India, care până la urmă ne-a ales pe noi.

    10. O piaţă mare ne-a găsit pe noi, până atunci noi construiam software de dragul de a construi software.

    11. Şi dacă vă dau tehnologia nu veţi intra pe piaţa noastră şi nu veţi avea un singur client, pentru că e vorba de un ecosistem, de o relaţie de încredere pe care noi o avem.

    12. Am început să discut cu aceşti rechini, fondurile de investiţii, şi am avut noroc să îi găsesc pe cei mai buni, au ajuns cei mai buni prieteni ai mei.

    13. Nu vă împotriviţi instinctului, e cea mai mare prostie.

    14. O lecţie – customer intimacy este totul. Când vă găsiţi primii clienţi faceţi totul să îi mulţumiţi. Pentru mine ca inginer cred că a fost un adevăr greu de digerat – dar clienţii noştri sunt mai inteligenţi ca noi. Nu neapărat ca IQ dar în ce priveşte felul în care ei folosesc tehnologia pe care noi o construim.

    15. Nimic nu bate o referinţă de la un client.

    16. Nu poţi construi o companie globală din Bucureşti, Praga sau Budapesta pentru că nu ai oamenii necesari, e tot mai greu să o faci şi în Silicon Valley.

    17. Un software nu se vinde singur, clienţii merg cu valul, iau ce este mainstream. Dacă o companie are forţă de vânzări şi tu nu ai nu o vei învinge niciodată.

    18. Oamenii tăi de vânzări trebuie să fie sofisticaţi pentru a înţelege cerinţele clienţilor.

    19. Nu subestimaţi analiştii software. Eu nu am înţeles niciodată asta, dar am învăţat de la un mentor că dacă nu eşti în cadranul liderilor realizat de companii de cercetare asta te va omorî. Nu vă daţi seama ce important este pentru noi.

    20. Mulţi oameni au această paralizie a analizei, sunt cei care nu au destule date pentru a lua cea mai bună decizie. Să vă spun ceva nebunesc: nu există decizii bune pe lume, doar decizii, toate sunt proaste. Este un model de gândire care vă va ajuta să luaţi decizii mai repede. Dacă luaţi o decizie azi dar nu aveţi o gândire fixă o puteţi schimba când aveţi mai multe date.

    21. Nu vreau să lucrez cu oameni care nu sunt conectaţi 24/7. Nu înseamnă că nu ai o viaţă personală, dar dacă te sun la 2 noaptea vreau să fii conectat, să te trezeşti, să avem o conversaţie. Dacă nu simţi aşa, nu intra într-un start-up.

    22. Dacă vreţi să vă îmbogăţiţi rapid, nu vă construiţi un start-up, lucraţi pentru o companie în hiper-creştere, aşa cum este UiPath.

  • Incredibil. Valoarea UiPath, start-up-ul pornit dintr-un apartament din Delea Veche din Capitală, a explodat

    UiPath, cel mai valoros start din IT pornit din România, a anunţat luni, 1 februarie, la New York, că a atras o nouă rundă de finanţare – serie F – în valoare de 750 mil. dolari, care evaluează compania la nu mai puţin de 35 de miliarde de dolari.

    Anul trecut compania a fost evaluată la 20 de miliarde de dolari.

    UiPath, care acum este o companei americană, dar are în continuare operaţiuni la Bucureşti, a fost fondată de Daniel Dines şi Marius Tîrcă, plus alţi trei IT-işti. 

    Uipath este cel mai valoros start-up din lume în RPA – Robotic Process Automation, respectiv automatizarea proceselor repetitive.

    Ascensiunea extraordinară, pe care nimeni nu şi-a imaginat-o, a pornit din 2017, de la evaluarea companiei de 120 de milioane de dolari, când au strâns 30 de milioane de dolari de la investitori. Toate finanţările ulterioare, care ating aproape 2 miliarde de dolari au evaluat compania la multiplii din ce în ce mai mari, astfel încât acum, la 1 februarie 2021, a ajuns la nu mai puţin de 35 de miliarde de dolari.

    Daniel Dines, din Oneşti, a terminat Matermatica la Bucureşti, pentru ca la începutul anilor 2000 să plece la Microsoft, în Seatlle. El s-a întors în ţară pentru a dezvolta ceea ce astăzi este UiPath.

    Când compania a fost evaluată la 14 miliarde de dolari acum 2 ani, el mai deţinea 20% din acţiuni.

    UiPath se pregăteşte şi pentru listarea la Bursa de la New York, în decembrie 2020 înaintând actele către Autoritatea de Reglementare  Americană.

    Cine a pus bani în runda record dinaintea listării la bursă

    UiPath Inc., a anunţat că runda de finanţare seria F, în valoare de 750 de milioane de dolari, a fost condusă de investitorii existenţi Alkeon Capital şi Coatue. Alţi investitori care au continuat să pună bani în UiPath includ Altimeter Capital, Dragoneer, IVP, Sequoia, Tiger Global şi fonduri şi investitori care au avut ca adviser T. Rowe Price Associates, Inc.

    „Automatizarea a devenit un imperativ strategic care schimbă fundamental modul în care funcţionează organizaţiile. Suntem încântaţi să co-conducem această rundă de finanţare, precum şi să continuăm să facem echipă cu echipa UiPath în timpul unei faze importante pentru companie” a declarat Abhi Arun, Managing Partner la Alkeon Capital.
     

    Portalul Techcrunch: UiPath creşte nebuneşte

    UiPath a fost fondat în 2005, dar nu a strâns capital instituţional până în 2015, potrivit Crunchbase. CNBC a raportat în decembrie 2020 că firma atinsese un prag de venituri anuale de aproximativ 360 de milioane de dolari şi avea peste 6.300 de clienţi, inclusiv Amazon, Bank of America şi Verizon.

    Compania foloseşte inteligenţa artificială (AI) şi învăţarea automată într-un efort de a „automatiza milioane de sarcini repetitive, ameţitoare, pentru organizaţii de afaceri şi guvernamentale din întreaga lume, îmbunătăţind productivitatea, experienţa clienţilor şi satisfacţia angajaţilor”. Scopul său este de a oferi lucrătorilor energia mentală şi timp pentru a se concentra pe activităţi mai complexe. Printre competitorii UiPath se numără Microsoft Power Automate, Blue Prism, Automation Anywhere. De asemenea, SAP a intrat recent în acest segment.

    “Compania a crescut nebuneşte. În aprilie 2019, UiPath avea 400.000 de utilizatori în 200 de ţări. La acea vreme, compania a declarat că şi-a majorat veniturile recurente anuale (ARR) de la 8 milioane de dolari în aprilie 2017 la peste 200 de milioane de dolari. UiPath a declarat atunci că şi-a crescut efectivul de 16 ori pe o perioadă de doi ani, la peste 2.500 de angajaţi. De asemenea, a sugerat că are în vedere o ofertă publică”.

     

  • Daniel Dines, cofondator şi CEO, Uipath: Putem deveni o companie «huge», poate cea mai mare companie de tech din estul Europei, dar o putem face doar dacă rămânem umili

    Carte de vizită:

     

    1. Tehnologia roboţilor software care înlocuiesc oamenii în realizarea de activităţi repetitive din companii a imprimat o traiectorie de unicorn start-up-ului românesc UiPath.

    2. Start-up-ul UiPath, fondat de Daniel Dines (CEO-ul şi „interfaţa” companiei) şi Marius Tîrcă (CTO-ul, o prezenţă mai discretă), s-a desprins în 2015 dintr-o companie speciali­zată în furnizarea de soluţii software pentru outsourcing, fondată încă din 2005 de Daniel Dines.

    3. UiPath a atins statutul de primul unicorn românesc după ce a atras în 2018 o finanţare de 153 de milioane de dolari, fiind prima companie din România evaluată la peste un miliard de dolari; după cea mai recentă finanţare, din iulie 2020, compania a ajuns să fie evaluată la 10,2 miliarde de dolari.


     

  • Daniel Dines, CEO UiPath: „Momentul decisiv al companiei a fost când am decis că trebuie să ne transformăm dintr-o companie tech într-una orientată spre clienţi. Dacă nu am fi făcut acest lucru, am fi şi acum o companie mică din Bucureşti”

    În cadrul unei emisiuni UiPath Live, fondatorul şi directorul executiv Daniel Dines a vorbit despre relaţia dintre robotizarea automatizării proceselor (RPA) – cel mai în vogă sector din software – şi inteligenţa artificială (AI), programul de training al companiei şi viitorul automatizării în sectorul de business.

    Doar 20% dintre cele mai mari aplicaţii de pe planetă folosesc RPA în cadrul software-urilor, iar dezvoltatorii de aplicaţii se concentrează în majoritatea cazurilor pe interfaţa aplicaţiilor. În aceste condiţii, UiPath plănuieşte să integreze tot mai mult tehnologia AI în sistemele RPA, urmând să se concentreze pe înlocuirea treptată a activităţilor repetitive şi inutile.

    Întrebat despre numărul de concedieri din toamna anului trecut, Dines a declarat că UiPath avea nevoie de o reîmprospătare după ce finalul anului 2018 i-a poziţionat cu mult în faţa competitorilor, adăugând că aveau nevoie de mai multă rigoare operaţională pentru a-ş putea recâştiga forma. 2019 a fost în schimb un an în care compania şi-a recunoscut greşelile, un an în care umilinţa a devenit o „valoare de bază”.

    În ceea ce priveşte viitorul pieţei globale a muncii, Dines a spus că RPA nu va face decât să sporească numărul de locuri de muncă. Drept exemplu a folosit situaţia Japoniei, care are o populaţie mai bătrână de la an la an. În acest context, sistemele de robotizare vor înlocui persoanele care sunt prea bătrâne pentru a munci, compensând astfel lipsa forţei de muncă. Noile generaţii înţeleg aceste provocări, însă au nevoie de timp pentru a găsi soluţii.

    Pe deasupra, business-urile vor avea numai de câştigat odată ce compania îşi va atinge target-urile. Astfel, activităţile repetitive şi plictisitoare vor fi efectuate de roboţi, care nu vor înlocui efectiv oamenii, ci vor lucra cot la cot cu ei.  AI-ul va înţelege ce procese au nevoie de automatizare şi va descoperi ineficienţele dintr-o organizaţie, rezultând într-un mediu mai prielnic angajaţilor.

    Punând accent pe viitorul companiei, Dines a subliniat importanţa programului de studii Academic Alliance din cadrul Universităţii „George Mason” din Virginia, SUA. Programul îi ajută pe studenţi să înţeleagă în detaliu sistemele din interiorul UiPath şi îi pregăteşte să îşi construiască o carieră care se poate întinde de la RPA şi machine learning la AI şi Business Process Outsourcing (BPO), domeniu ce desemnează activităţile externalizate de o companie către un terţ.

    Întrebat despre cum va evolua produsul companiei, Dines a spus că UiPath nu are nevoie să inoveze. Cât timp compania va continua să răspundă cerinţelor clienţilor, iar aceştia vor fi mulţumiţi, afacerile vor funcţiona în parametri normali. Printre clienţii companiei se numără Amazon şi Departamentul de Agricultură al Statelor Unite.

    „Momentul decisiv al companiei a fost când am decis că trebuie să ne transformăm dintr-o companie tech într-una orientată spre clienţi. Dacă nu am fi făcut acest lucru, am fi şi acum o companie mică din Bucureşti”, a declarat Dines, adăugând că atunci când lucra în România, iar compania nu avea decât 5 angajaţi, ţelul său era să cumpere o maşină pentru fiecare dintre ei