Tag: curatare

  • MISTERUL vechi de 500 de ani al Vaticanului a fost rezolvat

    Experţii sunt de părere că ambele lucrări au fost realizate în perioada de dinaintea morţii premature a marelui artist, care a decedat la 37 de ani, în 1520. „Este o experienţă uluitoare”, a spus restauratorul şef al acestui proiect, Fabio Piacentini.

    „Ideea cî acestea au fost ultimele opere realizate, aproape că te face să simţi prezenţa maestrului”, adaugă Fabio Piacentini.
    Fiecare dintre cele două opere ilustrează câte un personaj feminin, una dintre ele Justiţia şi cealaltă Prietenia; se crede că au fost realizate în 1951, dar artistul a murit înainte de a putea finaliza şi cealaltă parte a încăperii. După moartea lui Rafael, restul camerei a fost pictat de alţi artişti, iar cele două opere a lui Rafael au fost uitate.

    În 1508, Rafael a fost angajat de Papa Iulius al II-lea pentru a picta apartamentele sale private. Artistul a realizat în întregime imaginile din trei camere, cunoscute acum drept Camerele lui Rafael, unde se găsesc celebrele opere Şcoala Atenei.

    Apoi a început să lucreze la a patra cameră, cea mai mare din apartament, o sală de bal pe care el a denumit-o Sala lui Constantin. Plănuia să picteze încăperea folosind ulei mai degrabă decât tehnica tradiţională pentru realizarea frescelor.

    O carte care datează din 1550, scrisă de Giorgio Vassari, Viaţa celor mai buni pictori, sculptori şi arhitecţi, atestă că Rafael a început să lucrez la cele două opere folosind o tehnică experimentală. Acest indiciu a fost de o importanţă crucială şi a condus la această descoperire.

    Când restauratorii au început să lucreze la cea de a patra cameră, au curăţat pereţii şi şi-au dat seama că doar două imagini din întreaga încăpere au fost realizate în ulei, iar restul ca fost decorat folosind tehnica frescei.

    Fotografii realizate cu infraroşu şi ultraviolete au confirmat bănuielile experţilor: cele două opere sunt complet diferite de celelalte.

  • Oraşul unde mor anual zeci de mii de oameni din cauza poluării, dar nimănui nu-i pasă: “Niciun certificat de deces nu are trecut în dreptul motivului poluarea”

    Atunci când i s-a reamintit că între 10.000 şi 30.000 de oameni îşi pierd viaţa anual în New Delhi din cauza poluării, ministrul Mediului din India a spus că nivelul său de referinţă este tragedia de la Bhopal Gas din 1984.

    Capitala Indiei a fost acoperită de noxe săptămâna trecută, iar asta a creat panică în rândul locuitorilor, majoritatea alegând să poarte măşti de fiecare dată când ieşeau din casă.

    Cu toate acestea, ministrul Mediului Harsh Vardan nu pare foarte speriat, el declarând celor de la CNN că “niciun certificat de deces nu are trecut în dreptul motivului poluarea”.

    “Dincolo de un anumit nivel, poluarea e periculoasă pentru toată lumea”, a declarat Vardhan. “Ceea ce am tot spus este că nu e nevoie să creăm panică. Datele arată că aerul se curăţă, iar în următoarele zile va deveni mai uşor de respirat.”

    Atunci când a fost întrebat de zecile de mii de oameni care mor anual din cauza poluării, Harsh Vardhan a făcut referire la o tragedie de acum aproape 40 de ani: “Ceea ce s-a întâmplat la fabrica din Bhopal, când în urma unei scurgeri de gaze sute de mii de oameni s-au simţit rău şi au avut nevoie să fie transportaţi la spital – aceea a fost ceea ce numim o urgenţă.”

  • Ţara care vrea să interzică vânzarea de shaorma. “Vom curăţa străzile de toate shaormăriile. Va dispărea complet acest produs”

    Autoritatile din Moscova ameninta cu interzicerea vanzarii de shaorma si kebab, sustinand ca standurile unde sunt vandute aceste produse incalca constant standardele sanitare, scrie The Guardian.

    “Vom curata strazile de toate shaormariile. Va disparea complet (produsul – n.red.)”, a declarat un oficial moscovit, Alexey Nemeryuk, pentru tabloidul rus Komsomolskaya Pravda.

    Seful departamentului de comert si servicii a adaugat ca patrobii standurilor au refuzat “sa suporte chiar si cele mai mici costuri pentru mentinerea standardelor adecvate de salubrizare.”

    Anuntul i-a indignat pe moscoviti care au lansat un protest pe Twitter, folosind hashtag-ul “#ShaurmaZhivi” – care poate fi tradus cu aproximatie “traiasca shaorma” sau “shaorma va supravietui”.

    Unii l-au comparat pe primarul Moscovei Sergei Sobyanin cu Ivan cel Groaznic, care si-a omorat fiul.

    Altii au cerut un “exod al shaormei” catre Sankt Petersburg sau Minsk in Belarus. Altii au glumit ca isi vor ascunde carnea de politie.

  • Cursa sau autorizaţia, ce alegi? Numerele de telefon care bagă spaima în taximetrişti

     L-am supărat şi mi-a explicat. Că el e cinstit şi că şi-a văzut mereu de treabă (avea maşina curată-lună, nu fuma, nu avea radio pornit, avea numai una bucată cruciuliţă cu Boca, deci avea dreptate). Că sunt cei de IF (Ilfov) care au stricat piaţa. Şi i-am zis că oricum degeaba suni la dispecerat să-i reclami. Şi mi-a dat dreptate. Mi-a zis că dacă nu ai o probă, e cuvântul tău împotriva cuvântului lor. Şi că dispecerii primesc explicaţii de genul “vezi de treabă, era un client sărit de pe fix, fiţos omul” din partea taximetriştilor.
     
    Ok, ce e de făcut? Şi omul mi-a zis: suni la dna. Firea şi faci reclamaţie. De acolo sună la companie şi îl cheamă la raport cu licenţa-n mână. Şi sunt speriaţi toţi că – pe bune – au job-urile ameninţate. E singura instituţie de care li se face frică. Sesizarea ta e ânregistrată, cu număr de ordine, trebuie soluţionată, nu merge cu “am uitat”. Şi mi-a mai zis omul că anul trecut s-au făcut doar 6 reclamaţii la Primărie pentru că lumea nu ştie unde să reclame.
     
  • „Revoluţia energiei curate se întâmplă deja în Europa, însă nu suficient de rapid” – Diego Pavia, CEO InnoEnergy

    The Business Booster (TBB), va avea loc anul acesta la RAI Amsterdam, în 25 şi 26 octombrie . Găzduit de InnoEnergy, TBB aduce laolaltă toate părţile interesate pentru a crea astăzi viitorul energiei sustenabile. Evenimentul adună peste 160 de start-up-uri şi IMM-uri inovatoare, companii  care caută produse noi, o serie de investitori şi oficialităţi din sectorul public. Evenimentul din acest an se axează pe accelerarea tranziţiei către energie curată.

    TBB oferă jucătorilor din acest segment industrial, investitorilor şi instituţiilor din sectorul public acces direct la tehnologii de ultimă oră şi noi modele de afaceri. În cadrul evenimentului se încheie tranzacţii şi parteneriate, astfel încât inovaţiile energetice iau avânt, pentru a avea un impact real în cel mai scurt timp posibil. Participanţii la TBB au acces la toate conferinţele şi sesiunile, la expoziţia principală şi beneficiază de oportunităţi excelente de networking.

     „Când am solicitat feedback participanţilor de anul trecut, am fost încântaţi să aflăm că 98% ar recomanda TBB contactelor lor. Dar avem încredere că valoarea acestui eveniment îi depăşeşte anvergura”, adaugă Elena Bou, Director de Inovaţie la InnoEnergy.

    La ediţia din 2016 care a avut loc la Barcelona, 690 de participanţi şi 149 de expozanţi din 32 de ţări s-au angajat în 720 de minute de networking şi 420 de minute de pitching. Anul acesta evenimentul va include o zonă de demonstraţii în care participanţii vor putea vedea inovaţiile live.

  • Motivul incredibil pentru care un milionar i-a lăsat averea celui care îi curăţa burlanele

    Daniel Sharp se oferea să-i facă o favoare vecinului său de 75 de ani, Ronald Butcher, pe care îl ajuta să îşi cureţe burlanele fără a accepta niciun ban în schimb. Datorită gesturilor mărinimoase ale lui Sharp, cei doi vecini au legat o prietenie, însă nu pentru mult timp.

    Butcher a murit în 2013, singur, în casa sa, fără ca cineva să ştie de el o perioadă de timp. Când a fost descoperit s-a demonstrat că acesta era decedat de mai bine de două luni.

    Ulterior, Sharp a aflat că vecinul său i-a lăsat o avere de 800,000 de dolari ca recunoştinţă pentru generoziotatea şi prietenia sa. Această decizie a stârnit diverse controverse cu membrii familiei lui Butcher, care şi-au convocat avocaţii pentru a soluţiona problema moştenirii dorite şi a-l condamna pe Sharp ca suspect în moartea bătrânului. Pe de altă parte, Sharp s-a arătat mirat de oferta vecinului său şi i-a condamnat familia de neglijenţă.

    El a afirmat că Burcher îi era un simplu prieten, mai mult o cunoştinţă, însă oricum îi era mai apropiat decât îi fusese în ultimul timp familia sa.Lui Sharp i-a fost interzis accesul la înmormântarea bătrânului, tocmai din cauza acestei animozităţi.

    Procesul încă nu a fost soluţionat şi se estimează o perioadă lungă până când se va lua o decizie în legătură cu stabilirea moştenitorului sumei de 800.000 de dolari.

  • Ţara care vrea să interzică vânzarea de shaorma. “Vom curăţa străzile de toate shaormăriile. Va dispărea complet acest produs”

    Autoritatile din Moscova ameninta cu interzicerea vanzarii de shaorma si kebab, sustinand ca standurile unde sunt vandute aceste produse incalca constant standardele sanitare, scrie The Guardian.

    “Vom curata strazile de toate shaormariile. Va disparea complet (produsul – n.red.)”, a declarat un oficial moscovit, Alexey Nemeryuk, pentru tabloidul rus Komsomolskaya Pravda.

    Seful departamentului de comert si servicii a adaugat ca patrobii standurilor au refuzat “sa suporte chiar si cele mai mici costuri pentru mentinerea standardelor adecvate de salubrizare.”

    Anuntul i-a indignat pe moscoviti care au lansat un protest pe Twitter, folosind hashtag-ul “#ShaurmaZhivi” – care poate fi tradus cu aproximatie “traiasca shaorma” sau “shaorma va supravietui”.

    Unii l-au comparat pe primarul Moscovei Sergei Sobyanin cu Ivan cel Groaznic, care si-a omorat fiul.

    Altii au cerut un “exod al shaormei” catre Sankt Petersburg sau Minsk in Belarus. Altii au glumit ca isi vor ascunde carnea de politie.

  • Ţara care vrea să interzică vânzarea de shaorma. “Vom curăţa străzile de toate shaormăriile. Va dispărea complet acest produs”

    Autoritatile din Moscova ameninta cu interzicerea vanzarii de shaorma si kebab, sustinand ca standurile unde sunt vandute aceste produse incalca constant standardele sanitare, scrie The Guardian.

    “Vom curata strazile de toate shaormariile. Va disparea complet (produsul – n.red.)”, a declarat un oficial moscovit, Alexey Nemeryuk, pentru tabloidul rus Komsomolskaya Pravda.

    Seful departamentului de comert si servicii a adaugat ca patrobii standurilor au refuzat “sa suporte chiar si cele mai mici costuri pentru mentinerea standardelor adecvate de salubrizare.”

    Anuntul i-a indignat pe moscoviti care au lansat un protest pe Twitter, folosind hashtag-ul “#ShaurmaZhivi” – care poate fi tradus cu aproximatie “traiasca shaorma” sau “shaorma va supravietui”.

    Unii l-au comparat pe primarul Moscovei Sergei Sobyanin cu Ivan cel Groaznic, care si-a omorat fiul.

    Altii au cerut un “exod al shaormei” catre Sankt Petersburg sau Minsk in Belarus. Altii au glumit ca isi vor ascunde carnea de politie.

  • Ţara care vrea să interzică vânzarea de shaorma. “Vom curăţa străzile de toate shaormăriile. Va dispărea complet acest produs”

    Autoritatile din Moscova ameninta cu interzicerea vanzarii de shaorma si kebab, sustinand ca standurile unde sunt vandute aceste produse incalca constant standardele sanitare, scrie The Guardian.

    “Vom curata strazile de toate shaormariile. Va disparea complet (produsul – n.red.)”, a declarat un oficial moscovit, Alexey Nemeryuk, pentru tabloidul rus Komsomolskaya Pravda.

    Seful departamentului de comert si servicii a adaugat ca patrobii standurilor au refuzat “sa suporte chiar si cele mai mici costuri pentru mentinerea standardelor adecvate de salubrizare.”

    Anuntul i-a indignat pe moscoviti care au lansat un protest pe Twitter, folosind hashtag-ul “#ShaurmaZhivi” – care poate fi tradus cu aproximatie “traiasca shaorma” sau “shaorma va supravietui”.

    Unii l-au comparat pe primarul Moscovei Sergei Sobyanin cu Ivan cel Groaznic, care si-a omorat fiul.

    Altii au cerut un “exod al shaormei” catre Sankt Petersburg sau Minsk in Belarus. Altii au glumit ca isi vor ascunde carnea de politie.

  • Ţara unde trecerile de pietoni sunt pavate cu cristale Swarovski, iar bogataşii merg cu autobuzul

    În ciuda faptului că se află în inima Europei, Elveţia a avut dintotdeauna un aer misterios. Atât localnicii, cât şi turiştii, au împărtăşit aspecte pe care nu le crezi până nu le vezi cu ochii tăi, cum ar fi apa impresionant de limpede şi curată, încrederea şi siguranţa în transportul public sau regulile stricte în ceea ce priveşte procesul de reciclare.

    Dat fiind faptul că unul dintre cele mai populare produse de export ale olandezilor sunt ceasurile, nu e surprinzător faptul că punctualitatea reprezintă o caracteristică de bază a acestei naţiuni, la un mod care îi uimeşte plăcut pe turişti. „Poţi să-ţi plănuieşti un întreg itinerariu bazat pe transportul public şi poţi fi sigur că se va respecta întru totul”, spune Thierry Blancpain, un turist în cadrul unui forum cu impresii despre Elveţia. „Am avut un plan ce includea o schimbare de tren, intervalul fiind de două minute, şi totul a decurs conform orarului.

    Am călătorit în multe ţări de-a lungul Europei sau SUA, dar nu am întâlnit nicăieri o asemenea acurateţe”, a adăugat acesta. De fapt, transportul public este atât de sigur şi curat, încât este folosit uneori şi de vedete. „Politicienii cu funcţii înalte folosesc de multe ori transportul public” spune Thierry Blancpain. „Cu câţiva ani în urmă am stat în tren lângă unul dintre cei şapte membri ai consiliului federal al Elveţia, o funcţie apropiată de cea a unui ministru”, adaugă el.

    Pe de altă parte, aici, chiar şi mersul pe jos are un statut special. De exemplu, în oraşul Berna trecerile de pietoni sunt împodobite cu un element deosebit –  pietre Swarovski. Confrorm unui membru al aceluiaşi forum, „trecerile de pietoni din Berna care au fost create până în 2012 sunt împrejmuite cu cristale Swarovski pentru a îmbunătăţi vizibilitatea din timpul nopţii”.  „Oficialii de la Berna au decis amestecarea vopselei galbene a trecerii de pietoni cu mici granule de cristal Swarovski, care sunt de zece ori mai scumpe granulele folosite în mod obişnuit”, explică el.

    De asemenea, elveţienii sunt obsedaţi de reguli şi foarte atenţi în ceea ce priveşte protejarea mediului înconjurător, de unde rezultă unul dintre cele mai elaborate sisteme de reciclare din lume. „Pentru a arunca hârtie sau carton trebuie să le laşi pe bordură în dimineaţa zilei destinate hârtiei, dar trebuie neapărat strânse într-o formă dreptunghiulară şi legate cu o sfoară specială”, explică Gabriel Gambetta. „Dacă greşeşti ceva din toate procedurile, nu îţi va lua gunoiul, ci îţi va lăsa o notă explicativă cu ceea ce nu ai făcut bine. Dacă arunci sticlă în gunoiul obişnuit sau comiţi o ofensă similară, poliţia va controla obiectele aruncate de tine, te va identifica şi te va chema la secţia de poliţie unde vei fi amendat”, mai adaugă Gambetta.

    Obsesia legată de curăţenie şi mediul înconjurăror are şi părţile sale bune. De exemplu, este acceptat şi normal să bei apă din aproape toate fântânile exterioare din ţară – lucru pe care nu îl auzi în niciun caz în alte ţări. „Dacă nu este potabilă apa din fântână, va fi foarte clar semnalizat, însă nu am văzut mai multe de cinci astfel de locuri în toată viaţa mea”, spune Thierry Blancpain.

    Deşi majoritatea ridică în slăvi punctele tari ale Elveţiei, există, totuşi, şi câteva minusuri. Unul şi probabil cel mai mare este costul de trai ridicat. „Da, se ştia faptul că e o ţară scumpă, dar nivelul despre care vorbim este cu multe peste cât te-ai aştepta”, spune Craig Arthur, un britanic care s-a mutat în Elveţia. „Plăteşti 20 de lire pentru o călătorie de 15 minute cu trenul. Într-adevar, salariile sunt la nivelul cheltuielilor. Odată cu primul fluturaş de salariu te adaptezi rapid la noile realităţi. Dar probabil pentru turişti e groaznic”, spune britanicul.