Tag: cupoane

  • Revista presei economice din Romania

    Paradoxul preturilor in Romania: creste
    productia de grau, se scumpeste si painea, remarca Gandul:
    anul acesta vom exporta circa doua milioane de tone de grau, in
    valoare de peste 420 milioane de euro, insa productia buna nu va
    tine pe loc pretul painii, spun producatorii. Urmatoarea generatie
    a modelului Logan va fi proiectata integral in Romania, de catre
    inginerii din cadrul Renault Technologie Roumanie, si va costa mai
    putin, anunta compania.

    Observatorul preturilor (un portal web pe care
    vor aparea, saptamanal, preturile din intreaga tara, in principal
    la produsele de baza) a fost aprobat spre finantare si va avea
    parte de fonduri in suma de 2 milioane de euro, a anuntat ministrul
    Economiei, Ion Ariton, citat de Evenimentul Zilei. Mihai
    Tanasescu, reprezentantul Romaniei la FMI, nu incurajeaza amnistia
    fiscala ca solutie de a colecta bani la buget, in schimb da vina pe
    impredictibiliatea fiscala pentru reticenta investitorilor
    straini.

    Aproximativ 8% din angajati sunt hartuiti psihologic de sefi, iar alti 41% au
    sefi care tipa sau care se poarta urat cu subalternii, sustine
    Adevarul; numarul celor care sunt terorizati la serviciu
    este mai mare, deoarece unor intervievati le-a fost teama sa spuna
    adevarul, sustin sociologii care au realizat cercetarea. Partidele
    politice se intrec in masuri economice pe care vor sa le propuna
    FMI, dar oficialii din Finante spun ca tintele de deficit bugetar
    nu sunt negociabile.

    In loc sa scada, dobanzile cresc: creditele noi acordate
    populatiei in moneda nationala pe o perioada intre unul si cinci
    ani au avut in luna august dobanzi cu pana la 5% mai mari decat in
    luna precedenta, arata datele BNR, preluate de Romania
    Libera
    . Guvernul bulgar are vesti proaste pentru romanii
    care-si cumpara masini mai ieftine decat taxa de inmatriculare:
    tarifele pentru autoturismele vechi si poluante vor creste din
    2012.

    Potrivit Ziarului Financiar, comerciantii apreciaza ca
    intentia Guvernului de a impozita cupoanele acordate gratuit de catre
    firme si magazine persoanelor fizice va restrange si mai mult
    comertul, iar analistii financiar se intreaba cum va fi colectat
    acest impozit, care ar trebui platit de beneficiar, adica de cel
    care primeste un cupon. Romania ocupa, cu sapte firme, locul patru
    intr-un top care reuneste cele mai dinamice 50 de companii de
    tehnologie din Europa Centrala, clasament realizat de
    Deloitte.

  • Revista presei economice din Romania

    Jumatate dintre patroni se plang ca le e greu pentru ca nu au angajati talentati: problema este
    semnalata de 57% dintre oficialii de varf ai companiilor din
    Romania, conform studiului “Strategia privind Forta de Munca”,
    realizat de Manpower si citat de Gandul. Conform unor surse
    din PDL, mai multi primari si alesi locali s-au plans ca n-au
    intrare la secretarul de stat Gheorghe Gherghina, cu care ar vrea
    sa aranjeze viitoarele sume pe care le vor primi prin proiectul de
    buget pe 2011, moment in care Cristian Boureanu a propus inlocuirea
    lui Gherghina cu Sebastian Vladescu.

    Intr-un interviu pentru Evenimentul Zilei, omul de afaceri
    Elan Schwartzenberg spune ca toate masurile anticriza implementate de guvernul Boc
    au fost gresite, de la taierea salariilor din sectorul de stat si
    pana la impozitul forfetar, si ca ar trebui impozitate bancile,
    operatorii de telefonie si retailerii. Desi refinantarea pare o
    solutie destul de buna pentru a va mai micsora ratele lunare ale
    creditului ipotecar, potentialul client trebuie sa ia in calcul si
    costurile care apar odata cu aceasta mutare la o alta banca.

    Adevarul descopera case mobilate la pret de case goale: tot mai
    multi vanzatori particulari aleg sa-si vanda casele cu tot ce
    exista in ele, in speranta identificarii cat mai rapide a unui
    client, asa incat locuintele mobilate si utilate au ajuns aproape
    la aceleasi preturi cu cele fara dotari. Cel mai mare salariu
    castigat, pe luna, in anul 2009, intr-o institutie publica din
    Romania, a fost de 9.771 lei, in cadrul Consiliului Suprem al
    Magistraturii, iar cel mai mare stimulent mediu lunar a fost de
    5.661 lei, in Ministerul Muncii.

    De ce a ajuns invatamantul romanesc la coada
    Europei
    si de ce functioneaza prost administratia publica din
    tara noastra – doua teme explicate in detaliu de expertii Bancii
    Mondiale intr-o analiza destinata autoritatilor de la Bucuresti,
    dar nefacuta deocamdata publica, scrie Romania Libera.
    Guvernul va impozita si cupoanele acordate gratuit persoanelor
    fizice pentru reduceri de preturi, printr-o noua modificare a
    Codului Fiscal.

    Bursa a scazut, contrar liniei usor ascendente
    a burselor mature din Europa, intr-o piata in care investitorii
    cauta sa se protejeze impotriva viitorului soc de reajustare
    bugetara a Guvernului, asteptata in preajma proximei vizite de
    control a FMI la Bucuresti, scrie Ziarul Financiar.
    Consiliul Concurentei a declansat o investigatie pe piata vanzarii
    echipamentelor electrice si electronice si a gestionarii deseurilor
    acestora, vizand Ministerul Mediului si Agentia pentru Protectia
    Mediului.

  • Colectia de reduceri

    Ideea site-ului cuponix.ro, de a oferi utilizatorilor cupoane de reduceri pentru anumite produse sau in anumite magazine, este inspirata din modele de business populare in Europa de Vest, dar mai ales in SUA, de genul couponcode.com sau couponchief.com. „In Romania, cupoanele sunt o idee destul de noua inclusiv in mediul offline“, afirma Andrei Marin (32 de ani), cel care a infiintat site-ul in parteneriat cu Cristina Marin (27 de ani), in urma unei investitii de aproximativ 5.000 de euro, la care se adauga cheltuielile de publicitate pe bloguri de genul zoso.ro sau piticu.ro. Cei doi antreprenori mizeaza insa pe ideea ca, la fel cum s-a intamplat si pe alte piete, cupoanele vor castiga teren ca instrumente de marketing.

    Cupoanele de pe cuponix.ro pot fi utilizate momentan numai pentru cumparaturi de pe internet, sub forma de coduri introduse la cumpararea produselor care beneficiaza de reduceri. Cuponix.ro a reusit pana acum sa convinga 20 de magazine online sa publice cupoane, printre care CaptainGo, FunGift, USBmania sau allStyle. „La inceput este destul de greu sa atragi parteneri“, a constatat Andrei Marin, explicatia lui fiind ca magazinele sunt inca reticente sa ofere cupoane, indiferent de perioada, pentru ca nu inteleg ca aceste reduceri au potentialul sa-i atraga in primul rand pe aceia care inca nu le sunt clienti si implicit sa le creasca vanzarile.

    Deocamdata, pe site sunt disponibile 15 cupoane grupate in noua categorii, site-ul atragand in jur de 7.260 de utilizatori in prima luna de la lansare. Rata medie de clic per cupon a fost de aproximativ 2,5%, utilizatorii fiind directionati catre site-ul magazinului online care ofera respectivul cupon. Desi gratuit momentan, serviciul urmeaza sa atraga venituri din taxe percepute magazinelor pentru a-si afisa cuponul cat mai in fata pe site.