BusinessMagazin

Tag: culise

  • SMART BUSINESS: Ce se ascunde în culisele uneia dintre cele mai controversate afaceri din România

    „E un domeniu de activitate controversat, la fel ca multe altele la noi”, descrie Mugur Frunzetti, managerul care conduce businessul Studio 20, prima afacere de videochat românesc francizată internaţional, industria în care activează. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Studio 20, 100.000 de persoane lucrează în această industrie, iar dacă în 2014 piaţa videochatului din România era estimată la peste 100 de milioane de euro, până astăzi aceasta s-a triplat. Mugur Frunzetti spune că şi-a asumat rolul de CEO al Studio 20 ca urmare a ambiţiilor de dezvoltare internaţională a businessului: dacă în urmă cu trei ani, când a preluat acest rol şi a început să investească în business, acesta era format dintr-un singur studio, în România în prezent afacerea operează 15 studiouri, majoritatea locale, iar patru sunt internaţionale – în Statele Unite (Los Angeles), Columbia, Ungaria şi Australia. Cifra de afaceri a studioului a ajuns anul trecut la 13 milioane de dolari, iar pentru anul în curs Mugur Frunzetti previzionează venituri de 20 de milioane de dolari. Până în 2020 însă, şi-a fixat obiectivul de a atinge 100 de sedii în toată lumea şi de transformare în „cel mai mare furnizor de conţinut de live streaming din lume; deja suntem cei mai mari, dar aproape de alţi concurenţi, până în 2020 vrem să ajungem departe de ei”. Compania are 150 de angajaţi permanenţi şi 500 de modele. 

    Cum descrie Mugur Frunzetti acest business, urmăriţi într-o nouă ediţie a Smart Business astăzi, de la ora 15, pe site-urile Business Magazin şi Ziarul Financiar, precum şi pe paginile de Facebook ale publicatiilor.

     

     

  • Culisele vânzării uneia dintre cele mai importante bănci din România

    Cu o seară înainte, pe 23 noiembrie, Ömer Tetik, CEO-ul Băncii Transilvania, a stat o oră şi jumătate la Gala ZF înainte de a reveni la finishul negocierilor cu Eurobank pentru Bancpost.

    Vineri, la prânz, imediat după semnare, într-o discuţie cu ZF, Tetik, sorbind dintr-un nou cappuccino, spunea că nu a dormit de 36 de ore şi mai avea puterea să explice alături de Horia Ciorcilă, preşedintele băncii de 16 ani şi cel mai mare acţionar individual privat, ce înseamnă această achiziţie şi cum va arăta Banca Transilvania după integrare: va ajunge la o cotă de piaţă de 16%, un profit anual de peste 300 milioane de euro şi, paradoxal, ”nu vrem să fim numărul 1 în piaţă, nu vrem să ne transformăm într-o bancă corporatistă, ci vrem să rămânem o bancă antreprenorială cu decizii luate rapid, care să fie prima opţiune de bancă pentru companiile româneşti“.

    Achiziţia Bancpost, care aduce Băncii Transilvania active de aproape 2 miliarde de euro şi o reţea de depozite râvnită de toată lumea, de aproape 1,8 miliarde de euro, plus un profit de 50 de milioane de euro pe an, a început în vara lui 2016. Atunci, o echipă de bancheri de investiţii de la Londra, de la Barclay’s, una dintre cele mai mari bănci britanice, s-a prezentat la Banca Transilvania spunând că ei ştiu de proiectul ”Florance“ – vânzarea Bancpost.

    Bancherii de investiţii, o specie aparte, le-au spus celor din Cluj de ce ar trebui să cumpere Bancpost şi de ce ar trebui să lucreze cu ei în această tranzacţie, adică să-i angajeze consultanţi. Deşi până atunci nu lucraseră niciodată cu Barclay’s, Horia Ciorcilă şi Ömer Tetik au mers pe mâna lor, mai ales că de partea cealaltă a baricadei, bancherii angajaţi de Eurobank pentru vânzare erau ”prietenii“ lor de la Londra de la băncile Mediobanca şi HSBC.

    În tranzacţiile de fuziuni şi achiziţii, cei mai interesaţi într-un deal sunt consultanţii, începând de la bancherii de investiţii şi avocaţii, până la firmele de audit; din acest motiv, ei fac tot posibilul ca o tranzacţie să iasă ca să-şi ia comisionul şi în final bonusul.

    La începutul lui 2017, pe piaţă a apărut la vânzare proiectul ”Florance“, iar Banca Transilvania a fost pregătită. Decizia de a intra în licitaţie a fost luată extrem de rapid în boardul de la Cluj, având în vedere că Bancpost era o bancă din top 10, cu o cotă de piaţă de 2%, ceea ce înseamnă mult într-un sistem bancar românesc cu foarte multe bănci mici.

    Înainte să fie scoasă la vânzare, Bancpost a fost curăţată şi restructurată timp de mai mulţi ani: nu avea linii de finanţare către Eurobank, are personal bine pregătit şi un management bun, după cum spune Horia Ciorcilă. Pe zona de credite de consum şi microfinanţare, produse acordate online, experienţa echipei de la Bancpost este mai puternică decât a Băncii Transilvania, afirmă Ömer Tetik.

    Dacă la Volksbank, o bancă cumpărată de Transilvania în 2014, a fost vorba de achiziţia unor active la un discount extraordinar, o oportunitate pe care o ai o singură dată în viaţă, din care Banca Tramsilvania a marcat un profit de aproape 350 de milioane de euro în mai puţin de trei ani, la Bancpost este vorba de complementaritate, susţine Ciorcilă.

    ”Aici noi cumpărăm capital, nu active, ca la Volksbank. Cumpărăm market share şi clienţi.“

    Deşi este pe locul 9 în piaţă, la depozite atrase este pe locul 5, clienţii Bancpost fiind extrem de loiali acestei bănci, o strategie care vine de la începutul anilor ’90, când Elena Petculescu a înfiinţat Bancpost cu ajutorul Poştei Române, CFR sau al altor companii de stat. Bancpost are multe convenţii de salarii şi plată a pensiilor, iar dispersia depozitelor şi a operaţiunilor în toată ţara este bună, menţionează Ömer Tetik. La Volksbank, Banca Transilvania a cumpărat clienţi în Bucureşti, o zonă unde stătea mai puţin bine, şi în câteva oraşe din sud.

    În viitor, din cauza reglementărilor, cine va dori să fie în sistemul bancar va trebui să aibă volume mari ca să fie profitabil. ”Deşi semestrial noi creştem organic cât are cotă de piaţă o bancă mică, pentru a câştiga volume mai mari nu poţi să creşti decât prin achiziţii“, menţionează Ciorcilă.

    Pentru Banca Transilvania, criza financiară şi economică care a izbucnit în toamna lui 2008 şi ale cărei efecte se văd şi acum a fost cea mai bună oportunitate, o ocazie pe care o ai o singură dată în viaţă: fiind cu spatele la zid, singura strategie de supravieţuire trebuia să fie creşterea. Iar şansa a fost că alte bănci din România s-au retras din cursa pentru creştere ca urmare a directivelor de la centru, lăsând loc liber; s-a adăugat criza grecească şi cipriotă, ce a scos la vânzare bănci care, în condiţii normale, nu ar fi fost vândute niciodată.

    În august 2008, când a început criza de pe Wall Street, Banca Transilvania s-a trezit că s-ar putea să aibă probleme de lichiditate întrucât toate băncile le reduceau liniile de finanţare. Confruntându-se cu această situaţie, Horia Ciorcilă şi Robert Rekkers, CEO-ul băncii de atunci, s-au dus imediat la BNR să explice situaţia: sunt singuri pe piaţă, fiind o bancă românească. Apar zvonuri pe piaţă că s-ar putea să aibă probleme, oamenii încep să-şi retragă banii uitându-se la televizor la ce se întâmplă în America, unde totul cădea de la o zi la alta. În câteva zile, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a convocat Consiliul de Administraţie şi a aprobat într-o discreţie totală un împrumut de urgenţă către Banca Transilvania de 400 de milioane de lei, adică 100 de milioane de euro.

  • Animalele care trăiesc regeşte înainte de a ajunge în farfurie. Acesta este motivul pentru care o friptură costă sute de euro

    Vacile Matsuzuka trăiesc în Japonia, în provincia Mie (producătorii susţin că dacă este crescută în altă parte gustul cărnii se schimbă) şi au o viaţă de trei ani de zile (mult pentru animalele crescute pentru carne), iar în regimul lor intră şi berea. Carnea de vită Matsuzaka are mai multe rânduri de grăsime, iar rezultatul este o bucată de carne care pur şi simplu ţi se topeşte în gură. 200 de dolari pentru 500 de grame.

    Oile din Provence cresc în aproprierea Alpilor, sunt lăsate libere pe câmpii, iar miei sunt crescuţi, cel puţin două luni, cu lapte de oaie. Localnicii susţin că poţi simţi gustul ierburilor pe care animalele le mănâncă pe câmp.

    Puiul Poulet Rouge. Aceşti pui sunt renumiţi pentru pielea subţire, carnea fragedă, fără grăsimi şi aromată. Aceştia sunt crescuţi în Franţa, dar au apărut producători de pui şi în SUA, unde sunt crescuţi cu o dietă bazată doar pe cereale, ascultă muzică clasică şi se joacă cu jucării.

    Porcii Jamon Iberico de Bellota trăiesc o viaţă de lux până la momentul sacrificării, după cum spun localnicii. Porcii cu pielea neagră cresc liber în ferme întinse pe 1000-2000 de acri timp de doi ani (de două ori mai mult decât porcii obişnuiţi) până când ajung la o greutate de 163 de kilograme. Mănâncă iarbă, dar ghindele sunt favoritele lor, iar producţia este controlată strict de către guvernul spaniol.

     

  • Cum sunt crescute cele mai costisitoare animale din lume: pui care ascultă muzică clasică sau vaci care beau bere în loc de apă

    Vacile Matsuzuka trăiesc în Japonia, în provincia Mie (producătorii susţin că dacă este crescută în altă parte gustul cărnii se schimbă) şi au o viaţă de trei ani de zile (mult pentru animalele crescute pentru carne), iar în regimul lor intră şi berea. Carnea de vită Matsuzaka are mai multe rânduri de grăsime, iar rezultatul este o bucată de carne care pur şi simplu ţi se topeşte în gură. 200 de dolari pentru 500 de grame.

    Oile din Provence cresc în aproprierea Alpilor, sunt lăsate libere pe câmpii, iar miei sunt crescuţi, cel puţin două luni, cu lapte de oaie. Localnicii susţin că poţi simţi gustul ierburilor pe care animalele le mănâncă pe câmp.

    Puiul Poulet Rouge. Aceşti pui sunt renumiţi pentru pielea subţire, carnea fragedă, fără grăsimi şi aromată. Aceştia sunt crescuţi în Franţa, dar au apărut producători de pui şi în SUA, unde sunt crescuţi cu o dietă bazată doar pe cereale, ascultă muzică clasică şi se joacă cu jucării.

    Porcii Jamon Iberico de Bellota trăiesc o viaţă de lux până la momentul sacrificării, după cum spun localnicii. Porcii cu pielea neagră cresc liber în ferme întinse pe 1000-2000 de acri timp de doi ani (de două ori mai mult decât porcii obişnuiţi) până când ajung la o greutate de 163 de kilograme. Mănâncă iarbă, dar ghindele sunt favoritele lor, iar producţia este controlată strict de către guvernul spaniol.

     

  • 11 secrete din culisele celui mai aşteptat film în 2017. De ce a refuzat Vin Diesel 25.000.000 $ ?

    Una dintre cele mai puternice francize ale cinematografiei se întoarce anul acesta cu un nou episod. Caii putere, fetele superbe şi eroii de la volan revin în probabil filmul anului 2017 ca încasări în box office. Fanii seriei de 7 filme lansate până acum sunt în pole position şi aşteptăm verde în cinematografe. Până atunci, să vedem secretele nespuse din spatele megaproducţiei Fast & Furious, unde vedetele, banii şi platourile de filmare au poveşti adevărate de Hollywood.

    AFLĂ AICI CELE 11 LUCRURI NEŞTIUTE DESPRE FILMELE FAST & FURIOUS

  • 11 secrete din culisele celui mai aşteptat film în 2017. De ce a refuzat Vin Diesel 25.000.000 $ ?

    Una dintre cele mai puternice francize ale cinematografiei se întoarce anul acesta cu un nou episod. Caii putere, fetele superbe şi eroii de la volan revin în probabil filmul anului 2017 ca încasări în box office. Fanii seriei de 7 filme lansate până acum sunt în pole position şi aşteptăm verde în cinematografe. Până atunci, să vedem secretele nespuse din spatele megaproducţiei Fast & Furious, unde vedetele, banii şi platourile de filmare au poveşti adevărate de Hollywood.

    AFLĂ AICI CELE 11 LUCRURI NEŞTIUTE DESPRE FILMELE FAST & FURIOUS

  • Cui foloseşte candidatura lui Marian Munteanu? Din culisele unei decizii „în plic”

    „O piramidală imbecilitate, un semn că PNL se află într-o totală derivă morală, politică, ideologică”, i-a spus  Toader Paleologu. „O nemainîntâlnită deschidere către societatea civilă”, i-a spus Marian Munteanu. Candidatura fostului lider al Pieţei Universităţii la Primărie din partea liberalilor a fost surpriza zilei de marţi.

    Sub psihoza DNA şi a serviciilor de informaţii, PNL a renunţat la un candidat de partid, pentru care copreşedintele Vasile Blaga garantase cu o zi înainte, lansându-l în cursa pentru primărie pe Marian Munteanu.

    Candidatura fostului lider al Pieţei Universităţii scoate la iveală disoluţia în care se află în acest moment PNL.

    Cui foloseşte candidatura lui Marian Munteanu? Din culisele unei decizii „în plic”

  • În culisele unui magazin online

    Dacă în urmă cu câţiva ani puteai cumpăra online doar cărţi sau CD-uri, acum oferta este foarte diversificată: de la produse IT&C, articole de îmbrăcăminte şi până la peşti vii, după cum povesteşte Paul Copil, chief operations officer la retailerul de modă Fashion Days, liderul pieţei de online fashion din România. Fashion Days este prezentă atât pe piaţa locală, cât şi în Bulgaria şi Ungaria, şi serveşte peste milioane de clienţi cărora le pune la dispoziţie zilnic circa 500.000 de produse de la peste 1.000 branduri internaţionale. Anul trecut, în aprilie, Fashion Days a fost cumpărată de eMag, la rândul său lider al pieţei de comerţ online.

    Retailerul de modă are trei depozite la ieşirea din Capitală, unde am fost invitat să văd ce se întâmplă „după clic“, cum se învârt rotiţele care pun maşinăria în mişcare. Din depozitele din Bucureşti pleacă produse în toată ţara, dar şi în Bulgaria sau Ungaria. În magazinul online sunt prezente peste 1.000 de branduri, printre care Calvin Klein, Puma, Just Cavalli sau Guess, de unde clienţii pot alege, dar diversitatea produselor nu este singurul punct de atracţie al unui magazin online de modă, ci şi serviciul trebuie să fie unul foarte bun. În prezent, Fashion Days livrează în România, Bulgaria şi Ungaria într-un interval de 24-48 ore de ore, în funcţie de când este comanda plasată de client, când vine curierul pentru a ridica produsele şi drumul parcurs până la destinaţie, iar infrastructura rutieră deficitară din România contribuie la timpul de livrare. „Ştii când pleci, mai greu când ajungi. Lucrăm la sistem şi în curând vom putea oferi 24 de ore timp de livrare în mod constant“, spune Paul Copil, responsabil pentru tot ceea ce se întâmplă după ce se cumpără un produs.

    Odată cu reducerea timpului de livrare au crescut şi afacerile Fashion Days. „În 2011 timpul lung de livrare făcea ca unii dintre clienţi să renunţe la comandă, astfel marfa rămânea şi se producea un stoc. Făceam campanii ulterior unde vindeam retururile şi produsele rămase.“ În aceea perioadă lucrau în depozit 100 de oameni. În 2012 numărul acestora a crescut la aproape 200, lucrau în trei schimburi „şi cu toate astea tot existau întârzieri“.

    Pentru a remedia această problemă compania s-a concentrat pe trei proiecte. Primul a fost stabilizarea serviciilor de curierat. Au renunţat la a lucra cu mai mulţi curieri, din mai multe ţări (când livrau în Polonia, Slovacia sau Cehia), şi au trecut la un parteneriat cu un singur curier, DPD, singurul care acoperea regiunea unde operam: „Ne‑a ajutat foarte mult în expansiune şi în a stabiliza relaţiile cu clienţii noştri. În plus, e mult mai uşor de administrat un singur sistem“, spune Copil.

    Al doilea punct a fost dezvoltarea unui VMS (Warehouse Management System) modificat pentru nevoile companiei, care poate să suporte traficul mare de date. Iar un ultim punct, implementat în 2013, a fost introducerea unei linii de automatizare şi de procesare a comenzilor. „De la 200 de oameni, care lucrau în trei schimburi, am ajuns la 70 de oameni în două schimburi care fac acelaşi lucru. Nu am renunţat la oameni, ci am deschis depozite de retail. Mai mult, am implementat un departament specializat pe retururi. Care devine un business în sine prin volumul tranzitat“, povesteşte Copil. Sistemul automatizat a mărit fluxul de comenzi posibile de la 200 la 1.500 pe oră, iar gradul de eroare a scăzut de la 7-8% la 0.001%, susţine Paul Copil. „Logistica din online este o vietate aparte. În general, foarte multe companii sunt ancorate într-un sistem clasic, fără să se uite la tehnologii noi. Noi am făcut asta şi ne-a folosit. Operaţiunile au reuşit să susţină creşterea businessului“.

    Care este viaţa unui produs?

     

  • Pariuri pe moartea oamenilor. Culisele tranzacţiilor cu poliţe de asigurări

    Pentru astfel de situaţii se pare că firmele de asigurări au găsit o soluţie: vânzarea poliţei de asigurare unui prieten sau unui străin, la fel cum se întâmplă în cazul unei maşini, al unei bărci sau al unei case. În tranzacţii numite în Statele Unite „viatical settlement“, pentru pacienţii aflaţi în faze terminale de boală, sau „life settlement“, pentru restul oamenilor, persoanele care îşi vând asigurarea de viaţă primesc imediat o sumă de bani în numerar.

    Ce părţi ale corpului au ales să-şi asigure vedete precum: Madonna, Heidi Klumm sau Jennifer Lopez – GALERIE FOTO

    Cumpărătorul, în schimb, devine beneficiarul poliţei şi plăteşte primele până la decesul persoanei asigurate.
    Într-o astfel de situaţie se află, potrivit New York Times, şi americanul Ruben Robles. „Tu vezi luminiţe?“, l-a întrebat Ruben pe fratele său Mark, în 2007. Strălucitoare, în formă de stea şi albe, luminiţele dansau în faţa ochilor săi pe când şofa, făcea cumpărături sau când îşi hrănea pisicile. Pentru că Mark nu vedea nimic, Ruben a mers la medic, care a crezut că viziunile acestuia sunt provocate de stres.

    Ruben conducea la vremea respectivă o agenţie de recuperare a datoriilor în Los Angeles, programul de muncă era lung, iar datornicii reticenţi. Câteva săptămâni mai târziu, Ruben a început să sufere de crize. A mers la alt medic, a făcut un RMN, care a scos la iveală o tumoare în lobul frontal al creierului. Diagnosticul a fost cancer cerebral. La 36 de ani, lui Ruben i s-a spus că nu va apuca a 38-a aniversare.

    Îngrozit, Rubles a spus că s-a gândit permanent la Dumnezeu. Dar criza sa era atât practică cât şi existenţială. În următorul an şi jumătate, chirurgii l-au operat de trei ori pe creier şi au extirpat cât au putut de mult din tumoare. În urma operaţiilor, Robles abia mai poate merge şi vorbi. A închis firma de recuperare a datoriilor. Soţia l-a părăsit şi Robles, care are nevoie de ajutor permanent, s-a retras în apartamentul mamei sale.

    Facturile medicale erau în creştere, iar Robles, deşi avea încredere că Dumnezeu va avea grijă de el după moarte, avea între timp o nevoie imediată, disperată, de bani.

    Ron Escobar, un prieten apropiat al său, a mers atunci la Carole Fiedler, un expert în asigurări. Fiedler a văzut că Robles nu are o casă de vacanţă de vânzare sau acţiuni Google, ci o asigurare de viaţă de jumătate de milion de dolari.

    Asigurarea de viaţă ar trebui în mod normal să fie în beneficiul soţului supravieţuitor sau al moştenitorilor, nu să îi servească pe titulari. Dar Fiedler, care deţine o firmă numită Innovative Settlements, ştia că o poliţă de asigurare poate fi revândută ca orice alt activ, precum o maşină, o barcă sau o casă.

    Robles nu mai putea să îşi câştige existenţa în modul tradiţional, dar, pentru investitorul potrivit, moartea sa iminentă valora foarte mult.

    Vânzarea vieţii sau a unei case pot avea mai multe în comun decât s-ar crede. Posibilii cumpărători fac cercetări şi efectuează inspecţii. Există oferte şi contraoferte, până când vânzătorul acceptă una dintre ele. Vânzătorul nu renunţă literalmente la viaţă, desigur, ci la poliţa de asigurare. Distincţia este însă aproape inexistentă, având în vedere că valoarea de vânzare este legată de o estimare rece a duratei de viaţă a vânzătorului.

    În cazul poliţei lui Robles, şi-a exprimat interesul o companie din Georgia, Habersham Funding. Escobar i-a trimis şase cutii cu documentele medicale ale lui Roble, în total mii de pagini. Firma le-a analizat şi le-a trimis şi la o companie specializată în analiza speranţei de viaţă. Rapoartele au confirmat prognosticul pesimist că Robles mai are mai puţin de doi ani de viaţă. Fiedler a încercat la rândul ei să convingă firma Habersham că Robles bate la uşa morţii. Cu cât mai repede se producea decesul său, cu atât mai puţine poliţe mai avea de plătit cumpărătorul, iar câştigul său ar fi fost mai mare.

    Habersham a făcut o primă ofertă de 250.000 de dolari. „Trebuie să ne daţi mai mult decât atât“, a spus Fiedler în timpul negocierilor. „Omul ăsta este grav bolnav!“ Compania a oferit în cele din urmă 305.000 de dolari, iar Fiedler a acceptat. Profitul cumpărătorului este 500.000 de dolari, respectiv valoarea poliţei, minus suma de 305.000 de dolari şi poliţele care mai sunt de plătit.

    Escobar, între timp, a sperat că prietenul său poate contrazice prognosticul sumbru. „Uite, ei pariază că vei muri. Tu pariezi că vei trăi“, i-a spus el.

    Să pariezi că cineva va muri pare atât de sinistru încât este greu de crezut că practica este legală. Sigur, oamenii dau mulţi bani pe poliţele de asigurări de viaţă, aşa că acest fapt le poate da dreptul să le şi vândă. Dar libertăţile în domeniul proprietăţii nu sunt nelimitate, în special în probleme legate de viaţă. Posesia şi controlul asupra propriului corp sunt un drept fundamental. Dar acest drept nu a împiedicat interzicerea prostituţiei, vânzările de organe sau serviciile oferite de părinţi surogat în schimbul unor sume de bani.

  • În culisele unei societăţi SECRETE cu doar 300 de membri. Unul dintre ei a rupt tăcerea: “La început era un „club. Acum…“

    Sunt doar 303 de oameni în lume care au această titulatură, iar Josef Schuller este unul dintre ei. 

    Deşi îl cheamă Josef Schu­ller, toată lumea îl cu­noaşte drept „Pepe“. De fapt, aşa se şi prezintă. A crescut într-o zonă viticolă din Austria de Est, în Burgerland, unde familia sa avea o mică podgorie şi o pensiune agroturistică. De mic copil a fost educat să iubească vinul, însă când a venit momentul unei educaţii formale a ales să studieze economia la Viena.