Tag: cuba

  • Şefa diplomaţiei europene susţine că blocada economică împotriva Cubei nu este o soluţie legală

    Federica Mogherini a ajuns miercuri în Cuba cu obiectivul declarat de a consolida relaţiile economice şi politice între Blocul comunitar şi regimul de la Havana.

    “Blocada (împotriva Cubei) nu este soluţia. Europenii au spus-o de mai multe ori prietenilor noştri americani; am afirmat-o şi în cadrul Naţiunilor Unite. Ştim foarte bine că singurul efect al blocadei este de a înrăutăţi calitatea vieţii pentru femeile, bărbaţii şi copiii din ţară. Blocada este depăşită şi ilegală”, a spus Mogherini.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raul Castro renunţă la funcţia de preşedinte al Cubei

    Anunţul lui Raul Castro a fost făcut joi în cadrul unui discurs susţinut în faţa Parlamentului cubanez, acesta confirmând că va renunţa la funcţia de preşedinte în luna aprilie a anului 2018.

    ”Atunci când noua Adunare Naţională se va constitui la 19 aprilie, al doilea şi ultimul meu mandat ca şef de stat se va sfârşi. Cuba va avea un nou lider”, a declarat Castro, citat de ziarul Juventud Rebelde, adăugând că va rămâne în fruntea Partidului Comunist cubanez.

    Totodată, Parlamentul de la Havana a decis ca în luna aprilie a anului următor să fie organizate alegeri prezidenţiale.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Fotografia care a declanşat cea mai mare criză nucleară din istorie

    Pilotul a trimis fotografia celor de la Pentagon pentru a fi analizată. La prima vedere, imaginea părea să arate o recoltă cu o formă bizară. Analiştii armatei americane şi-au dat însă repede seama că forma era caracteristică unui sistem sovietic anti-rachetă, denumit S-75.

    Acest sistem este cel care a doborât, ani mai târziu, avionul pilotat de Gary Powers – întâmplare relatată pe larg în filmul Podul Spionilor, regizat de Steven Spielberg.

    Sistemul S-75 folosea şase lansatoare de rachete, plasate la distanţă egală în forma unui cerc, creând astfel o formă uşor de recunoscut de către specialişti. Americanii au înţeles în acel moment că ruşii trimiteau arme în Cuba; mai mult, aceste arme erau suficient de importante încât să merite protecţia unui sistem S-75.

    Cei de la Casa Albă au cerut sovieticilor să retragă focoasele din Cuba, dar aceştia au refuzat; a urmat celebra blocadă a americanilor, culminând cu ceea ce a rămas cunoscut în istorie drept “criza rachetelor din Cuba”, din 1962.

    Spre norocul tuturor, liderul sovietic Hruşcev a reuşit să ajungă la o înţelegere cu preşedintele american John F. Kennedy, astfel încât un potenţial conflict nuclear global s-a transformat în Războiul Rece.

  • Locul unde un taximetrist câştigă, într-o singură zi, mai mult decât un medic într-o lună

    “Într-o zi proastă câştig 60 de dolari. Într-o lună, un medic câştigă 40 de dolari”, recunoaşte un taximetrist din Cuba. Defapt el este inginer de profesie, dar este nevoit să conducă un taxi pentru a câştiga mai mulţi bani. “De asta îmi place să fiu taximetrist şi nu inginer”.

    Cum s-a ajuns în această situaţie?

    Imediat după revoluţia din 1959, Fidel Castro a colectivizat toate afacerile private din ţară, iar statul a decis preţurile pentru orice şi a decis şi care vor fi salariile. Angajaţii de la restaurantele deţinute de stat sunt plătiţi la fel, indiferent dacă servesc doar un client sau 100.

    Pentru foarte mult timp, economia cubaneză a supravieţuit datorită subvenţiilor primite din partea URSS, dar de la colapsul Uniunii Sovietice, economia cubaneză s-a înrăutăţit. Un exemplu este numărul de raţii pe care-l primesc de la stat cetăţenii. Jurnalistul de la Vox a vorbit cu o femeie din Cuba care a mărturisit că acum primeşte mai puţin ulei, mai puţină făină, mai puţin zahăr faţă de cât primeau în 1992 şi nu mai primesc detergent sau săpun.

    În anii 90, guvernul şi-a dat seama că nu mai poate continua fără un sector privat şi a început să acorde licenţe cetăţenilor care voiau să pornească o afacere. Astfel au apărut restaurante deţinute de cetăţeni, iar patronii chiar sunt nevoiţi să vândă mâncare bună dacă vor să aibă o afacere de succes.

    Aşadar, motivul pentru care un taximetrist din Cuba câştigă mai mult decât un medic este din cauza faptului că are licenţă de funcţionare şi nu este plătit de stat şi poate taxa clienţii cât vrea. Jurnalistul Vox a plătit 25 de dolari pentru o cursă de 30 de minute de la aeroport până în Havana (în 2015), adică aproape un salariu mediu pe economie (29,6 dolari – 2016) obţinut doar dintr-o cursă.

    “Muncesc ca asistentă medicală opt ore pe zi şi câştig mai puţin de 2 dolari pe zi”, mărturiseşte o asistentă medicală. Salariul mediu pe economie a crescut treptat ajungând la 29,6 dolari în 2016. Cele mai bine plătite slujbe sunt în sectorul industriei zahărului (49,80 dolari/lună), minerit (48,70 dolari), servicii financiare (41,20 dolari), agricultură, pescuit (39,60 dolari).

    Problema salariilor mici la stat face ca oameni bine pregătiţi precum ingineri, fizicieni să aleagă să lucreze la patron, pentru că sunt plătiţi mai bine: astfel apar bucătarii cu studii în inginerie sau frizeri cu studii în contabilitate.

    Având în vedere că salariul este aşa de mic, foarte mulţi sunt nevoiţi să mai facă un alt job sau altă activitate pentru a putea câştiga mai mulţi bani.

    “Când plec de acasă dimineaţa şi-mi cumpăr ziarul de la bătrânul de pe stradă comit prima ilegalitate a zilei. Vânzătorul oficial de ziare le vinde bătrânului care apoi el ni le vinde nouă”, povesteşte o femeie felul în care funcţionează piaţa neagră a muncii din Cuba.

    Lucrurile se schimbă, iar de când Raoul Castro a preluat conducerea, în 2008, numărul antreprenorilor a crescut seminicativ. În 2008, numărul oamenilor care nu lucrau la stat era de aproape 150.000, iar în 2013, numărul acestora a depăşit pragul de 400.000.

  • Fotografia care a declanşat cea mai mare criză nucleară din istorie

    Pilotul a trimis fotografia celor de la Pentagon pentru a fi analizată. La prima vedere, imaginea părea să arate o recoltă cu o formă bizară. Analiştii armatei americane şi-au dat însă repede seama că forma era caracteristică unui sistem sovietic anti-rachetă, denumit S-75.

    Acest sistem este cel care a doborât, ani mai târziu, avionul pilotat de Gary Powers – întâmplare relatată pe larg în filmul Podul Spionilor, regizat de Steven Spielberg.

    Sistemul S-75 folosea şase lansatoare de rachete, plasate la distanţă egală în forma unui cerc, creând astfel o formă uşor de recunoscut de către specialişti. Americanii au înţeles în acel moment că ruşii trimiteau arme în Cuba; mai mult, aceste arme erau suficient de importante încât să merite protecţia unui sistem S-75.

    Cei de la Casa Albă au cerut sovieticilor să retragă focoasele din Cuba, dar aceştia au refuzat; a urmat celebra blocadă a americanilor, culminând cu ceea ce a rămas cunoscut în istorie drept “criza rachetelor din Cuba”, din 1962.

    Spre norocul tuturor, liderul sovietic Hruşcev a reuşit să ajungă la o înţelegere cu preşedintele american John F. Kennedy, astfel încât un potenţial conflict nuclear global s-a transformat în Războiul Rece.

  • Eturia va depăşi pragul de 10 milioane de euro în 2017

    „Pentru anul 2017 estimăm o cifră de afaceri de 11 milioane de euro axată atât pe creşterea în volum a vacanţelor vândute, dar şi pe creşterea adusă de biroul nostru regional deschis recent la Cluj. În primul trimestru al anului 2017 versus aceeaşi perioadă a anului trecut, am înregistrat o creştere de 37% a cifrei de afaceri. Încă de la înfiinţarea Eturia, în anul 2007, am avut creşteri anuale de doua cifre”, a declarat Sorin Stoica, co-proprietar Eturia.

    Eturia vinde anual în jur de 2000 de vacanţe, iar cele mai solicitate rămân destinaţiile de plajă precum Thailanda, Maldive, Cuba şi Republica Dominicană. Majoritatea turiştilor români care aleg să călătorească prin intermediul agenţiei de turism Eturia rezervă vacanţe în destinaţii exotice, însă în ultimii doi ani s-au înregistrat creşteri de peste 50% pentru destinaţii de top precum SUA şi Japonia. Românii preferă pachetele all inclusive şi resorturile dotate cu facilităţi complete care să le asigure confortul de care au nevoie în timpul sejurului. Bugetul mediu alocat unui sejur de 8 zile variază între 1.500 şi 2.500 euro/persoană. Cea mai scumpă vacanţă vândută în decursul acestor ani a fost un circuit de o luna în Australia, Noua Zeelandă şi Bali pentru o familie de 4 persoane. Vacanţa în valoare de 70,000 euro a inclus zboruri de linie, transferuri, cazare şi tururi.

    Eturia a vândut în cei 10 ani de activitate peste 17.000 de pachete de vacanţă personalizate în destinaţii exotice. Dintre cei peste 28.000 de turişti care au ales serviciile agenţiei Eturia, peste 60% au rămas clienţi fideli. Agenţia de turism a pornit la început cu doar doi angajaţi iar anul acesta a ajuns la un număr de 50 angajaţi în cele 3 puncte de lucru din ţară: Piatră Neamţ, Bucureşti, Cluj. Ofertele sale includ la ora actuală 120 de destinaţii din întreaga lume, cele mai solicitate pentru 2016 fiind Thailanda, Maldive, Cuba, SUA, Japonia, Peru si Republica Dominicana. 

    Compania dezvoltă trei direcţii principale  de business: vacanţe personalizate pentru turiştii cu bugete medii de vacanţă, vacanţe cu plecări predefinite create pe principiul celui mai bun tarif şi vacanţe de lux pentru clienţii care doresc destinaţii deosebite. În anul 2016, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 8 milioane de euro, iar creşterea din 2017 se estimeaza la 40%.

  • Cronică de film: Fate of the furious (Fast and Furious 8)

    Rar mi-a fost dat să văd atât de mulţi actori buni (sau cel puţin decenţi) într-un film lipsit de orice fel de logică. Sigur, când te duci să vezi un nou episod din franciza Fast and Furious nu ai aşteptări foarte mari în ceea ce priveşte credibilitatea scenelor; dar acum parcă au dus totul prea departe.

    |nainte de a demonta filmul, trebuie să recunosc că scenele de acţiune sunt spectaculoase – total nerealiste şi destul de stupide, dar spectaculoase. Dacă asta căutaţi, atunci poate că Fate of the Furious nu va fi o experienţă atât de dezamăgitoare. Dar trebuie să vă avertizez că al optulea episod se îndepărtează destul de mult de ideea de bază, şi anume cursele de maşini: nu cred că maşinile apar mai mult de 20-25 de minute în film.

    Revenind la soarta furioşilor, regizorul F. Gary Gray ne aruncă de la început pe străzile din Cuba, acolo unde Dom Toretto (Vin Diesel) a devenit un fel de vedetă în lumea ilegală a maşinilor tunate. Consumăm 5 minute din cele 25 alocate curselor.

    O întâlnire cu Cypher (Charlize Theron) îl face pe Dom să se întoarcă brusc împotriva tuturor celor pe care îi cunoaşte şi să înceapă să fure diverse arme care mai de care mai letale.

    Fără alte explicaţii, trecem apoi în Statele Unite, unde Hobbs (The Rock) antrenează o echipă de fotbal de copii. O altă întâlnire, de data asta cu un agent guvernamental pe care îl cheamă dl Nimeni (serios, nu e o glumă), îl convinge pe Hobbs să plece în Germania, la Berlin, pentru a recupera de la terorişti o armă de distrugere în masă.

    Probabil vă gândiţi acum: ”Ia uite şi la ăsta, ne-a povestit tot filmul“; nu vă temeţi, pentru că nu am dezvăluit decât primele 10 minute ale filmului. Celelalte 2 ore şi 5 minute aduc un fel de alergătură prin tot felul de ţări, culminând cu o confruntare undeva prin Rusia.

    Franciza Fast and Furious a început în 2001, atunci când filmul cu acelaşi nume a făcut o radiografie cel puţin interesantă a curselor ilegale de maşini de pe străzile din Los Angeles. Nu a fost un film cu buget mare, dar reacţia publicului a făcut ca studioul de producţie să dea undă verde unei continuări. Din păcate însă pentru fani, franciza s-a transformat uşor-uşor într-una de acţiune fără prea mare legătură cu maşinile.

    Furious 7 s-a întors puţin spre tema centrală, poate şi pentru a găsi o formulă acceptabilă de a-l scoate din poveste pe Paul Walker (care şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină, în timpul filmărilor); a fost un film primit bine atât de critici, cât şi de fani şi mi-e greu să înţeleg de ce producţia de anul acesta a luat-o pe alt drum. Dincolo de dilemele mele, sunt convins că banii vor curge şi de data asta.

    Revin la concluzie: Fate of the Furious e un film lipsit de orice fel de logică, pe care nu l-aş recomanda decât în locul unui show prezentat de Dan Negru.

    Notă: 4/10

  • Cele mai frumoase plaje unde puteţi să vă petreceţi concediul de 1 mai – GALERIE FOTO

    1.      Baia do Sancho, Fernando de Noronha, Brazilia

    Baio do Sancho din Brazilia a câştigat titlul de cea mai bună plajă din lume, fără îndoială datorită apelor sale precum cristalul- ideale pentru scufundări- şi falezelor ce oferă o privelişte extraordinară spre delfinii ce se joacă în golf;

    2. Grace Bay, Providenciales, Insulele Turks şi Caicos

    Chiar dacă a picat de pe prima poziţie a acestui top în anul 2016, Grace Bay din Providenciales este clasificat la cinci stele pe TripAdvisor, datorită „culorilor incredibile” de care dispune şi a plajelor libere;

    3.      Eagle Beach, Aruba, Caraibe

    Această plajă cu nisip alb şi ape turcoaz îşi aşteaptă vizitatorii în cea de-a treia „felie” de paradis se pe Pământ, conform TripAdvisor;

    4.      Playa Paraiso, Cayo Largo, Cuba

     „Plaja Paradisului”a coborât un loc faţă de anul trecut, însă turiştii i-au lăudat necontenit plajele „extraordinar de fumoase”;

    5.      Siesta Beach, Siesta Key, Florida, Statele Unite ale Americii

    Pe această plajă din Florida, a cincea cea mai populară din lume conform voturilor turiştilor, poţi găsi diverse locuri de joacă şi de relaxare;

    6.      La Concha Beach, San Sebastian – Donostia, Spania

    A şasea în lume şi numărul unu în Europa, plaja La Concha Beach reprezintă o mică insulă din golf, ce are propriile fâşii de plajă, far, bar şi picnic; 

    7.      Playa Norte, Isla Mujeres, Mexic

    Un comentator de pe TripAdvisor a explicat de ce această plajă neaglomerată a fost numită a şaptea cea mai populară din lume: „Isla Mujeres este foarte curată, apa este caldă şi poţi avansa până la 200 de metri de ţărm”;

    8.      Radhanagar Beach, Havelock Island, India

    Această plajă imaculată este singura din India care se regăseşte în topul primelor 25 pe lista TripAdvisor. Conform spuselor turiştilor, este locul perfect de unde poţi vedea apusul;

    9.      Elafonissi Beach, Elafonissi, Crete, Grecia

    Clasificată deseori ca fiind una dintre cele mai bune plaje din Europa, anul acesta frumoasa insulă grecească primeşte onorabilul loc nouă şi locul doi pe continentul european. Turiştii spun că Elafonissi Beach oferă „nisip alb, apă caldă şi limpede şi nicio piatră în jur”;

    10. Galapagos Beach at Tortuga Bay – Puerto Ayora, Insulele Galapagos 

    Acest loc neatins, robust, atrage iubitorii de natură şi iguane deopotrivă. 