Unilever South Central Europe – Brand Dove
Motivaţie: Un studiu realizat de Dove în România la începutul anului arată că 74% dintre fetele care au o încredere în sine scăzută folosesc aplicaţii de editare foto pentru a schimba felul în care arată în poze, iar mai mult de jumătate dintre fete folosesc filtre pentru a le face „să arate mai bine”. Acest fenomen începe încă de la vârsta de 11 ani.
Astfel, ca parte din programul „Ai încredere în tine”, compania a lansat „Povestea nespusă a unui Selfie” – un film manifest într-o campanie de conştientizare a presiunii social media asupra încrederii în sine în rândul adolescentelor. Potrivit reprezentanţilor companiei, fără a conştientiza impactul negativ, tinerii ajung să îşi modifice propria imagine afişată online pentru a se încadra în nişte standarde nerealiste de frumuseţe.
„Faptul că fetele încep de la o vârstă din ce în ce mai mică să îşi modifice imaginile pentru a fi cât mai asemănătoare cu prietenii, celebrităţile sau influencerii cu care se compară trebuie să ne dea de gândit. De aceea, credem că e şi datoria brandurilor să ajute tinerii să fie mai responsabili în mediul online şi să îşi dezvolte încrederea în sine.”
Misiunea programului „Ai încredere în tine” este să genereze schimbări pozitive în aceste direcţii. „Dove are convingerea că frumuseţea este o sursă de încredere, nu de anxietate. Misiunea noastră este de a ne asigura că generaţia următoare creşte bucurându-se de modul în care arată, ajutând tinerii să îşi crească stima de sine şi să îşi atingă potenţialul maxim.”
Descrierea proiectului: Programul a fost lansat în România la începutul anului 2021 printr-un proiect pilot desfăşurat în perioada ianuarie-februarie în şapte şcoli din Bucureşti, Craiova, Sighetu Marmaţiei (Maramureş) şi Răducăneni (Iaşi).
„Ai încredere în tine” urmăreşte trei direcţii. Prima este cea de a pune la dispoziţia cetăţenilor resurse care să îi ajute în discuţiile cu tinerii şi educarea lor în ceea ce priveşte stima de sine. Colaborând cu experţi din domeniul psihologiei, al sănătăţii şi mediei, Programul Dove „Ai încredere în tine” a dezvoltat o gamă de resurse – videoclipuri, activităţi, studii de caz şi consiliere profesională – pentru a ajuta la ghidarea părinţilor şi a adolescenţilor. A fost dezvoltat, de asemenea, şi un set de resurse bazat pe dovezi destinate profesorilor şi şcolilor – „Am încredere în mine”, având drept public ţintă tinerii de 11-14 ani. Instrumentele, care se pot descărca gratuit de pe site-ul www.dove.com/incredere, le permit profesorilor şi şcolilor să organizeze ateliere pe tema încrederii în propriul corp, pentru a explora impactul pe care idealurile de imagine portretizate de mass media îl au asupra stimei de sine a tinerilor.
Compania pune la dispoziţie şi o serie de resurse educaţionale dedicate asociaţiilor de tineret pentru creşterea stimei de sine. „Oferim resurse ce pot fi folosite de orice organizaţie care activează în rândul tinerilor, resurse folosite la nivel internaţional, care au ajutat de-a lungul timpului tinerii să îşi dezvolte încrederea în propriul corp şi stima de sine. Pentru a atinge problemele specifice tinerilor români, cercetăm constant pentru a putea veni cu soluţii relevante şi de real ajutor”, spun reprezentanţii businessului.
Rezultate: Reprezentanţii companiei spun că rezultatele programului pilot au fost peste aşteptări – peste 2.000 de părinţi şi profesori şi peste 1.500 de elevi au participat la sesiunile educaţionale din cadrul programului. Au mers astfel mai departe pentru a extinde programul la nivel naţional, cu scopul de a ajunge la cât mai multe şcoli din România.
Au fost dezvoltate parteneriate cu World Vision Romania şi Wellbeing Institute, cu scopul de a atinge obiectivul de a aduce programul în vieţile a cel puţin 10.000 de tineri anul acesta. Cu ajutorul partenerilor şi al campaniei de comunicare demarate în luna aprilie, de la începutul programului şi până în prezent peste 1.600 de materiale au fost descărcate în România de pe platforma „Ai încredere în tine”, iar programul „a atins deja 12.000 de vieţi”. Programul e susţinut de Ministerul Educaţiei pentru anul şcolar 2021-2022, „iar noi suntem hotărâţi să promovăm şi să creştem stima de sine în rândul cât mai multor tineri”, încheie reprezentanţii Unilever.
Descrierea proiectului: În numai două luni, colaborarea Fundaţiei cu FSLI a a condus la apariţia unui program educaţional complex format din trei module:
În cadrul „Lecţiei în online”, Fundaţia şi-a asumat responsabilităţi multiple: mai întâi, a conceput şi realizat conţinutul modulelor 1 şi 3, ceea ce a presupus un efort susţinut de realizare a unui material educaţional care să acopere 37 de ore de formare; mai apoi, a oferit asistenţă tehnică pentru realizarea modulului 2; nu în ultimul rând, a adunat tot conţinutul (reprezentând câteva sute de pagini) în două manuale digitale, unul pentru participanţi, celălalt destinat formatorilor.
Descrierea campaniei/proiectului: „Raiffeisen Comunităţi” este un concurs anual de granturi pentru proiecte de educaţie nonformală derulate de ONG-uri la început de drum şi instituţii de învăţământ, dezvoltat de Raiffeisen Bank România. În fiecare an, banca finanţează 10 proiecte educaţionale care pot schimba viitorul comunităţilor în care trăim. Concursul acordă granturi de până la 50.000 lei/ grant pentru proiecte care se încadrează într-una dintre cele patru categorii acceptate de concurs: educaţie financiară, antreprenorială, profesională şi educaţie civică. În 2021, programul a ajuns la a XI-a ediţie şi a atras 129 proiecte în concurs. În urma unui proces de jurizare, au fost alese 11 proiecte câştigătoare, în loc de 10.
Descrierea proiectului: Beneficiarii programului „Bursele Telekom” în anul 2020 au fost 10 studenţi admişi într-o instituţie de învăţământ superior de stat din România, aflaţi în anul I, învăţământ la zi, profil real, la una dintre specializările: automatică şi calculatoare, cibernetică, informatică, matematică, inginerie electrică, electronică, telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei. Contribuţia financiară oferită de Telekom constă într-o bursă furnizată pe parcursul fiecărui an universitar, pe o perioadă de 9 luni (ianuarie-iunie, octombrie-decembrie). Cuantumul lunar al unei burse a fost stabilit in 2020 la valoarea salariului minim pe economie, respectiv 2.230 lei/lună. În 2020, Telekom a desfăşurat a unsprezecea ediţie a programului de responsabilitate socială Bursele Telekom intr-un format diferit – exclusiv online. Această schimare a venit firesc într-un context cu totul aparte.
A doua etapă a constat în participarea la un interviu care s-a desfăşurat exclusiv online, cu participarea unui juriu format din profesionişti în domeniul comunicării şi cadre didactice universitare de specialitate. Cei zece câştigători au fost premiaţi în cadrul unei gale online speciale, la care au participat angajaţi Telekom şi membri ai juriului. Bugetul burselor oferite de Telekom este estimat în 2020 la peste 40.000 euro, cuantumul burselor pentru 10 studenţi, pe perioada unui an universitar.
Descrierea proiectului: Prin proiectul CarteTeca, iniţiat alături de Salvaţi Copiii în 2019, Libris.ro îşi propune ca în următorii 5 ani să doteze peste 350 de unităţi de învăţământ din România cu volume actuale, care să îi atragă pe copii şi adolescenţi către lectură.
Motivaţie: Investiţia în educaţie reprezintă unul dintre pilonii de baza ai strategiei de CSR a Fundaţiei KPMG. „Credem cu tărie că marile schimbări la nivel de comunitate se vor produce doar atunci când vom avea o educaţie de calitate în România şi când vom face din finanţarea sustenabilă a educaţiei şi cercetării o cultură în sine. Având în vedere profilul companiei KPMG, ne-am dorit să ne aducem contribuţia acolo unde noi ştim cel mai bine să o facem, respectiv să generăm un impact în formarea unei baze sănătoase de cunoaştere în domeniul educaţiei financiare”, descriu reprezentanţii KPMG în România motivaţia lor pentru lansarea proiectului „ABC Taxe şi Impozite”.