Tag: criminalitate

  • Locul din Europa unde este ilegal să nu ai casă şi serviciu. În România nu ar putea exista niciodată

    Deşi are aproape 3.000 de locuitori şi o suprafaţă de două ori cât a statului New Jersey, oraşul Longyearbyen din Norvegia este cunoscut pentru rata criminalităţii de sub 1%. Localitatea are doar şase ofiţeri de poliţie şi o singură celulă pentru deţinuţi – aceasta fiind ultima dată ocupată cu mai mult de un an în urmă.

    Una din explicaţiile pentru comunitatea extrem de paşnică din Longyearbyen este aceea că şomajul a fost declarat ilegal. Cei care nu au un loc de muncă constant nu pot locui în oraş. O altă condiţie pentru a fi locuitor este de a deţine o locuinţă. Prin aceste măsuri, guvernatorul Odd Olsen s-a asigurat că fiecare persoană va avea un venit stabil şi familiile vor putea să se întreţină, fără a exista riscul ca cineva să rămână în stradă. Deşi intră în contradicţie cu legislaţia din Norvegia, cunoscut pentu protecţia socială oferită tuturor, indiferent dacă au sau nu serviciu şi casă, oficialii din Longyearbyen spun că acesta este singurul mod în care societatea poate funcţiona.

    Fiind parte din arhipelagul Svalbard, localitatea Longyearbyen a fost selectată de-a lungul timpului pentru diverse proiecte ştiinţifice. Unul dintre acestea a avut loc în anul 2008, când în Longyearbyen s-a construit un depozit de seminţe care va păstra, când va fi la capacitate maximă, aproximativ 100 de milioane de specii de plante de pe glob. În prezent depozitul găzduieşte aproximativ jumătate de milion de specii. Svalbard International Seed Vault (SISV), cunoscut şi ca “seiful pentru sfârşitul lumii”, este conceput pentru a păstra câte un eşantion din toate varietăţile de plante cunoscute de om.

    Longyearbyen a fost ales pentru a găzdui acest depozit în primul rând datorită pentru stabilităţii sale seismice. Fiind săpat în solul îngheţat în permanenţă al teritoriului arctic (permafrost), temperatura simplifică procesul de conservare. Seminţele sunt împachetate în folie de aluminiu şi înconjurate de ziduri de un metru grosime. Seiful are un tunel de 125 metri lungime, săpat în stâncă.

  • Posturi noi scoase la concurs de POLIŢIA ROMÂNĂ. Vezi mai multe detalii despre unde sunt şi cum poţi obţine posturile

    Inspectoratul de Poliţie Judeţean Maramureş, cu sediul în municipiul Baia Mare, str. 22 Decembrie, nr.37, organizează CONCURS/EXAMEN pentru ocuparea a patru posturi de ofiţeri specialişti prin încadrare directă a persoanelor cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale, respectiv:

    –        ofiţer principal II la Biroul de Investigare a Criminalităţii Economice Sighetu Marmaţiei, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice

    –        ofiţer principal II la Biroul de Administrarea Patrimoniului Imobiliar şi Intendenţă, Serviciul Logistic

    –        ofiţer specialist III (sociolog) la Compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii

    –        ofiţer specialist I (psiholog) la Serviciul Criminalistic

    De asemenea, se organizează concurs pentru ocuparea prin reîncadrare ca poliţist a unui post vacant de agent de poliţie – ajutor şef post la Postul de Poliţie Comunal Oarţa de Jos, Secţia 3 Poliţie Rurală Fărcaşa.

    Înscrierile se realizează până în data de 19.01.2018, inclusiv.

    Totodată se organizează CONCURS/EXAMEN pentru ocuparea unui post vacant de personal contractual – muncitor calificat IV (zidar) la Serviciul Logistic – Biroul Administrarea Patrimoniului Imobiliar şi Intendenţă din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, cu recrutare din sursă externă.

    În vederea participării la concurs/examen, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ, condiţiile generale conform art. 3 din H.G. nr. 286/2011 actualizat şi următoarele condiţiile specifice:

    a) să fie declarat apt din punct de vedere medical.
    b) studii de specialitate:
    – şcoală de arte şi meserii/şcoală profesională având calificarea profesională de zidar sau curs calificare zidar, cu certificat de calificare;

    c) experienţă:
    – vechime în muncă:  minim 1 an

    Înscrierile se realizează până în data de 26.01.2018, inclusiv, candidaţii trebuind să depună cu ocazia înscrierii documentele necesare pentru constituirea dosarului de concurs, cu excepţia fişei de aptitudine în muncă însoţită de documentele ce au stat la baza eliberării acesteia, care se depune la sediul instituţiei până la data de 23.02.2018.

    Concursul/examenul constă în trei etape succesive, respectiv:

    a) selecţia dosarelor de înscriere – 27.02.2018
    b) proba scrisă – 02.03.2018
    c) interviul – 07.03.2018

    Informaţii suplimentare se pot obţine la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, telefon 0262/207.711 interior 20111 de luni până vineri între orele 08:00-16:00, sau pe site-ul de internet www.mm.politiaromana.ro

  • Oraşul unde nu există poliţie, şomaj, iar casele sunt gratuite pentru toţi locuitorii – FOTO

    Oraşul este descris ca fiind o “utopie socialistă”, însă care pare prea fantezist pentru a fi adevărat, scrie The Mirror

    Un oraş fără poliţie, fără criminalitate, foarte puţin somaj şi unde locuitorii au liberatea de-aşi construi unde vor casele pare o urbă desprinsă din romanele science-fiction. Însă acest lucru se întâmplă în realitate, Marinaleda, se află la câţiva kilometri de Sevilia, Spania şi acolo locuiesc în jur de 2750 de persoane. Localitatea este condusă de către Juan Manuel Snachez Gordillo care a devenit cunoscut ca fiind un fel de “Robin Hood spaniol”. Acesta se află la conducerea localităţii din regiunea Sevillia încă din 1979.

    În oraş funcţionează o cooperativă agricolă unde lucrează aproape toată populaţia localităţii (2650 de angajaţi), iar fiecare angajat este plătit cu 1200 de euro pe lună.

    În plus, Marinaleda le oferă de asemenea rezidenţilor o casă, cu condiţia să o construiască singuri şi dacă au fost rezidenţi ai Marinaledei timp de cel puţin doi ani. Cărămizile şi mortarul sunt oferite gratis de guvernul local din Andaluzia, regiunea de care aparţine satul.  De asemenea, persoanele care vor să-şi construiască o casă sunt ajutaţi cu arhitecţi, dar şi cu muncitori.  Cei care se angajează să îşi construiască o casă plătesc câte 15 euro pe lună, dar încep plata abia după terminarea construcţiei. Datoria este moştenită de copii pentru a putea fi acoperite costurile.

  • Traficanţi care vindeau cannabis, ecstasy şi amfetamină în licee, reţinuţi de DIICOT

    „În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2017, inculpaţii – membri ai unei reţele infracţionale au comercializat droguri sub formă de cannabis, comprimate ecstasy şi amfetamină, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov. S-a reţinut că, inculpaţii distribuiau drogurile unor consumatori, în majoritate minori, elevi ai unor instituţii de învăţământ (licee)”, anunţă, într-un comunicat de presă Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fraudele bancare şi exploatarea copiilor în online – trendurile criminalităţii cibernetice

    „Malware-urile, atacurile cibernetice, exploatarea copiilor în mediul online şi fraudarea bancomatelor sunt probleme sensibile şi vedem o mulţime de probleme tehnice. Trendurile din România sunt aceleaşi ca în alte ţări din Europa. Încercăm să acordăm asistenţă autorităţilor, să răspundem la nevoile lor şi să dezvoltăm nişte măsuri legislative împreună cu alte ţări pentru a facilita cooperarea internaţională”, a spus Virgil Spiridon, marţi, în cadrul unei întâlniri cu presa.

    Directorul de operaţiuni al C-PROC susţine că infractorii cibernetici profită de infrastructura din România pentru a realiza mai multe atacuri.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fraudele bancare şi exploatarea copiilor în online – trendurile criminalităţii cibernetice

    „Malware-urile, atacurile cibernetice, exploatarea copiilor în mediul online şi fraudarea bancomatelor sunt probleme sensibile şi vedem o mulţime de probleme tehnice. Trendurile din România sunt aceleaşi ca în alte ţări din Europa. Încercăm să acordăm asistenţă autorităţilor, să răspundem la nevoile lor şi să dezvoltăm nişte măsuri legislative împreună cu alte ţări pentru a facilita cooperarea internaţională”, a spus Virgil Spiridon, marţi, în cadrul unei întâlniri cu presa.

    Directorul de operaţiuni al C-PROC susţine că infractorii cibernetici profită de infrastructura din România pentru a realiza mai multe atacuri.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Locul din Europa unde este ilegal să nu ai casă şi serviciu. În România nu ar putea exista niciodată

    Deşi are aproape 3.000 de locuitori şi o suprafaţă de două ori cât a statului New Jersey, oraşul Longyearbyen din Norvegia este cunoscut pentru rata criminalităţii de sub 1%. Localitatea are doar şase ofiţeri de poliţie şi o singură celulă pentru deţinuţi – aceasta fiind ultima dată ocupată cu mai mult de un an în urmă.

    Una din explicaţiile pentru comunitatea extrem de paşnică din Longyearbyen este aceea că şomajul a fost declarat ilegal. Cei care nu au un loc de muncă constant nu pot locui în oraş. O altă condiţie pentru a fi locuitor este de a deţine o locuinţă. Prin aceste măsuri, guvernatorul Odd Olsen s-a asigurat că fiecare persoană va avea un venit stabil şi familiile vor putea să se întreţină, fără a exista riscul ca cineva să rămână în stradă. Deşi intră în contradicţie cu legislaţia din Norvegia, cunoscut pentu protecţia socială oferită tuturor, indiferent dacă au sau nu serviciu şi casă, oficialii din Longyearbyen spun că acesta este singurul mod în care societatea poate funcţiona.

    Fiind parte din arhipelagul Svalbard, localitatea Longyearbyen a fost selectată de-a lungul timpului pentru diverse proiecte ştiinţifice. Unul dintre acestea a avut loc în anul 2008, când în Longyearbyen s-a construit un depozit de seminţe care va păstra, când va fi la capacitate maximă, aproximativ 100 de milioane de specii de plante de pe glob. În prezent depozitul găzduieşte aproximativ jumătate de milion de specii. Svalbard International Seed Vault (SISV), cunoscut şi ca “seiful pentru sfârşitul lumii”, este conceput pentru a păstra câte un eşantion din toate varietăţile de plante cunoscute de om.

    Longyearbyen a fost ales pentru a găzdui acest depozit în primul rând datorită pentru stabilităţii sale seismice. Fiind săpat în solul îngheţat în permanenţă al teritoriului arctic (permafrost), temperatura simplifică procesul de conservare. Seminţele sunt împachetate în folie de aluminiu şi înconjurate de ziduri de un metru grosime. Seiful are un tunel de 125 metri lungime, săpat în stâncă.

  • Regina traficului de droguri. Cum a reusit o fetiţă săracă din Columbia să câştige 80 de milioane de dolari pe luna

    Micuţă, scundă, cu bărbie dublă, expresie blajin-resemnată şi cu o constituţie fizică îndesată, cea considerată de mulţi drept cea mai periculoasă femeie interlop din lume, ar părea la prima vedere o bunicuţă liniştită din vecini. Doar că nimeni dintre cei care o cunoşteau sau au auzit de Griselda Blanco nu se gândeau la ea în aceşti termeni. Femeia în vârstă de 69 de ani îşi construise o reputaţie cumplită presărată cu sute de crime la ordinul său.

    Născută pe data de 15 februarie 1943 în Columbia, cea care avea să fie cunoscută ulterior sub nume precum Naşa Drogurilor, Regina Narco-Traficanşilor, La Madrina, Văduva Neagră din Cartagena, a fost reposnabilă pentru mai mult de 300 de execuţii la comandă în perioada când era stăpâna traficului de droguri dinspre Columbia spre New York, Miami şi California. Născută în Cartagena, o localitate din nord-estul Columbiei, Griselda şi mama ei, Ana Lucia Restrepo s-au mutat în oraşul Medellin, pe când Griselda avea doar trei ani.

    Fată săracă, Griselda s-a apucat de furturi din buzunare încă din fragedă pruncie, astfel încât la vârsta de 14 ani ajunsese deja o maestră în acest domeniu. Tot atunci, adolescenta nu a mai suportat bătăile primite de la mama sa ajunsă alcoolică şi dependentă de droguri, astfel încât Griselda a fugit de acasă. Din nefericire pentru ea, viitoarea spaimă a autorităţilor columbiene şi americane, a nimerit pe atunci într-o reţea de prostituţie, unde a fost obligată să-şi vândă oricui trupul.

    Fata nu s-a împăcat cu soarta-i cruntă, astfel încât la vârsta de 20 de ani s-a decis să renunţe la prostituţie pentru un viitor mai sigur şi deloc înjositor. Cum viaţa în sine, situaţia şi societatea nu-i prea ofereau alternative onorabile sau pe gustul ei, Griselda s-a gândit să intre în lumea sumbră şi periculoasă a traficanţilor de droguri, într-o perioadă când ţara ei, Columbia, deţinea titlul de lider al exportului de cocaină şi heroină pe plan mondial.

    S-a măritat cu primul său soţ, Carlos Trujillo un traficant local din Medellin pentru a avea acces în periculoasa lume interlopă a acestui temut oraş columbian. Carlos i-a dăruit trei fii, dar creşterea acestora nu a împiedicat-o din drumul ale. Tenace şi răbdătoare, Griselda perservera într-o lume atât de dură şi periculoasă în care foarte puţini bărbaţi reuşesc să se impună. Cu timpul, Griselda s-a familiarizat cu toate aspectele şi tainele universului traficului de droguri.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro