BusinessMagazin

Tag: crestere

  • Avertisment de la Banca Mondială

    Într-un discurs în Montreal, Canada, înainte de întâlnirile anuale ale Băncii Mondiale şi ale FMI-ului, Malpass a avertizat cu privire la creşterea economică la nivel global şi a spus că aceasta „încetineşte” şi că se aşteaptă ca economia lumii să crească sub nivelul estimat în urmă cu patru luni din cauza „Brexitului, recesiunii din Europa şi a incertitudinii comerciale”. „Mai mult, în cea mai mare parte a lumii dezvoltate investiţiile cresc prea încet pentru a obţine câştiguri viitoare semnificative”, spune Malpass.
    Malpass, un fost oficial din administraţia Trump, a ajuns în aprilie la Banca Mondială pentru a-l înlocui pe Jim Yong Kim, numit de Barack Obama, care şi-a dat demisia pentru a lucra în piaţa fondurilor de investiţii.
    Într-un mediu de încetinire a creşterii economice, Malpass susţine că este esenţial pentru toate ţările să aibă „reforme structurale bine gândite”, inclusiv întărirea statului de drept astfel încât companiile private să poate concura cu cele deţinute de stat. Preocupările sale referitoare la economia europeană se bazează pe economiile care stagnează, respectiv se contractă în Germania şi Italia. Cu toate acestea FMI a prezis în iulie o creştere economică de 1,3% pentru zona euro în 2019, cu tendinţa de a creşte spre 1,6% în 2020.

  • Scapă cine poate: Investitorii se adăpostesc în faţa furtunii şi retrag peste 320 miliarde dolari din fondurile de investiţii, în cea mai mare panică de după căderea Lehman Brothers

    Investitorii îşi scot banii în valuri din fondurile de investiţii cu specific pe plasamente în pieţele de bani  – în cel mai accelerat ritm de la colapsul Lehman Brothers din 2008 şi până în prezent.

    Potrivit CNBC, care citează datele FactSet şi Bank of America Merrill Lynch, investitorii au retras 322 miliarde dolari în ultimele şase luni, cel mai accelerat ritm din a doua parte a anului 2008, ceea ce duce activele fondurilor de investiţii la aproape 3.500 miliarde dolari.

    Dintr-o altă perspectivă, acea perioadă a creat o fereastră de oportunitate nemaiîntâlnită pe pieţele bursiere americane, cu acţiuni subevaluate şi actie ieftine. În luna martie 2009, Wall Street a intrat într-o etapă de bull market (n.r: creşteri de peste 20%), care a depăşit deja recordurile de longevitate al altor cicluri de creştere înregistrate de pieţele bursiere.

    „Poţi fi contrarian şi să spui că este un moment pozitiv, pentru că dacă piaţa se stabilizează şi există o anumită relaxare (n.r: în războiul comercial Beijing – Washington), acei bani e vor întoarce în piaţa de acţiuni”, spune Quincy Krosby, chief market strategist în cadrul Prudential Financial.

    Dincolo de aceste exituri de capital, totalul activelor gestionate pe pieţele de bani sunt la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani.

     

     

  • Veţi dori şi veţi plăti să nu ieşiţi la pensie!

    Nu ştiu cât va fi pensia atunci, dar sunt sigur că generaţia corporatiştilor va dori să lucreze şi după pensie.
    Primul motiv este că banii din pensie plus economiile acumulate nu vor fi suficienţi pentru menţinerea nivelului de trai cu care erau obişnuiţi. De la 1.500-2.000 de euro pe lună, să cobori la 500-600 de euro va fi foarte greu de acceptat şi de rezistat.
    Adio city-breakuri, adio ieşiri la masă în oraş, adio Untold şi Summer Well.
    În al doilea rând, menţinerea în activitate îi va ajuta să nu cadă din punct de vedere psihic şi al sănătăţii, aşa cum s-a întâmplat cu bunicii şi părinţii lor. Aceştia au avut neşansa ca societatea, economia, companiile să nu mai aibă nevoie de ei, pentru că intra în muncă o generaţie mai numeroasă şi mai învăţată, cu o determinare şi o energie mult mai mari.
    Acum lucrurile s-au schimbat radical, pentru că ce vine din urmă din punct de vedere numeric va fi insuficient pentru a ţine economia, businessul şi companiile în picioare.
    În noile generaţii sunt mai puţini oameni, au o altă cultură, aceea de a experimenta şi de a se plimba dintr-un job în altul în speranţa că vor găsi slujba ideală, care să le aducă fericirea.
    Automatizarea, robotizarea, inteligenţa artificială nu vor putea să înlocuiască toate joburile, aşa că vor mai rămâne slujbe disponibile.
    Companiile se vor confrunta cu lipsă de oameni, cum începe să se întâmple de pe acum, şi vor pune presiune pe autorităţi să găsească soluţii. S-ar putea să prefere să-i menţină în muncă pe cei care ies la pensie.
    Dacă statul, partidele şi liderii politici ar fi deştepţi, ar trebui să se gândească de pe acum să vină în întâmpinarea acestui trend şi să ofere avantaje fiscale celor care vor prefera să nu iasă la pensie şi vor dori să lucreze în continuare. De la 65 de ani mai poţi să lucrezi încă 10 ani fără probleme, având în vedere că speranţa de viaţă creşte.
    Statul ar trebui să-i încurajeze pe oameni să nu iasă la pensie pentru că ar trebui în primul rând să le plătească pensiile, în condiţiile în care din urmă nu are cine să muncească pentru aceste plăţi, iar în al doilea rând ar scuti cheltuieli mari de sănătate, pentru că ieşirea la pensie ar duce la o cădere a organismului şi fizic, şi psihic.
    Spre exemplu, statul ar trebui să-i scutească de impozit şi de o parte din taxele sociale pe cei care vor să muncească după vârsta de pensionare.
    În acest fel, nu ar mai trebui să plătească pensiile şi nici cheltuieli de sănătate, iar cei rămaşi în muncă vor beneficia de o creştere salarială netă de peste 30%.
    Dacă se va întâmpla acest lucru, foarte mulţi pensionari vor „plăti” să rămână să muncească în continuare.
    Dacă din 100.000 ar rămâne între 50.000 şi 70.000 de oameni să lucreze în continuare, situaţia bugetară şi din business s-ar schimba radical.
    Companiile vor face investiţii în continuare şi nu îşi vor închide operaţiunile din lipsă de oameni.
    Oamenii, când ies la pensie, încep să se închidă în ei, nu au activitate, nu au cu cine să se întâlnească şi ce să facă, nepoţii încep să crească şi nu mai au nevoie de bunici, iar în ochii societăţii sunt un fel de paria.
    Din acest motiv se gândesc prea devreme la sfârşitul vieţii, iar acest lucru îi distruge psihic. Dacă societatea le mai dă încă zece ani de activitate, cu posibilitatea unor câştiguri mult mai mari, vor dori să muncească în continuare, vor fi dispuşi chiar să schimbe joburile şi să înveţe lucruri noi, numai să rămână activi.
    În acest fel nu mai devin o povară şi pentru copiii lor.
    În mod cert, este mult prea devreme să aducem în discuţie pensia, dar zece ani trec repede şi dacă nu se discută de pe acum această problemă a unor joburi şi după împlinirea vârstei de pensionare, când se va întâmpla acel lucru va fi mult prea târziu.

  • Cel mai mare jaf din istoria Marii Britanii. Cum au reuşit nişte PENSIONARI să fure zeci de milioane care nici in ziua de azi nu au fost găsiţi

    Cu spargerea de la Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor, o bandă de infractori trecuţi de mult de vârsta pensionării a intrat în istoria infracţionalităţii britanice şi a încins imaginaţia englezilor. Hoţii au sfidat bătrâneţea, boala, infirmităţile fizice, alarmele şi chiar Scotland Yard-ul pentru a-şi croi drum prin pereţi de beton şi oţel şi a fugi apoi cu o comoară evaluată la 20 de milioane de dolari, din care obiecte de cel puţin 15 milioane de dolari încă nu au fost găsite. Unul dintre membrii grupului este în continuare în libertate.

    Revista Vanity Fair face o incursiune în viaţa eroilor unui jaf care a fost descris ca o acţiune de proporţii epice, crima perfectă, opera unor foştisoldaţi de elită, „cea mai mare spargere din istoria Marii Britanii“.

    „A fost nevoie de o echipă diversă, de ingeniozitate şi de forţă brută“, specula la televizor reporterul BBC Declan Lawn la trei luni de la spargere. Este vorba de o acţiune prin care, în aprilie 2015, au fost golite seifurile subterane din Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor şi centrul comerţului britanic cu diamante. Prada a fost scoasă afară cu containere mari de deşeuri mobile, atât de mulţi bani şi multe bijuterii şi alte obiecte de valoare au fost furate. Valoarea bunurilor furate a fost estimată atunci la 300 de milioane de dolari.

    Reporterul Lawn a demonstrat ce acrobaţii a trebuit, probabil, să facă spărgătorii, iar ziarele londoneze se întreceau să arate filmul desenat al jafului: spărgători robuşti în costume negre făcând lucruri supraomeneşti. Experţii insistau că eroii acţiunii erau poate străini antrenaţiîn stilul lupătorilor de elită din marina militară americană, probabil din faimoasa bandă de tâlhari „Panterele roz“, hoţi sârbi de diamante.

    Barry Phillips, un detectiv de la Scotland Yard ieşit la pensie, credea că a fost munca unei echipe foarte tehnice, unită în jurul unui strateg, care a finanţat jaful şişi-a ales oamenii, probabil din Marea Britanie. Fostul poliţist specula că niciun membru al echipei nu a fost lăsat să-şi cunoască colegii pentru a face imposibilă orice scurgere de informaţii privind identitatea lor.

    Hoţii cu siguranţă că şi-au împărţit prada astfel încât să fie uşor de transportat după ce au adus-o în „Abator“, bârlogul lor, în jargon. Poate că au scos bijuteriile din ţară îndesându-le în dosurile unor cai de curse, specula la BBC Dave Courtney, un fost gangster – cel puţinaşa se laudă el – devenit celebritate. Spărgatorii şi-au pierdut, la acel moment, urma prin Europa, unde au ajuns cu o şalupă rapidă. Mulţi descriau jaful ca fiind „crima perfectă“, de genul celor demne de filme cu Cary Grant şi GraceKelly (actorii au jucat în clasicul „To Catch a Thief“, în regia lui Alfred Hitchcock).

    Însă o lună mai târziu au început să curgă arestările, iar întreaga Anglie a rămas uluită. Viaţa la pensie este o pacoste. Nevasta ţi-a murit, cei mai mulţi dintre prieteni se ascund prin ţări străine, stau în închisoare sau zac în cimitir. Chiar şipoliţiştii de care ţi băteai joc odinoară au murit, s-au retras sau te-au uitat. În ziare citeşti de tineri care fac ceea ce făceai tu, iar singura ta distracţie care ţi-a rămas este să le faci zile fripte vecinilor. Aşa se simţea Brian Reader la vârsta de 76 de ani. „Nu-i mai rămăsese niciun prieten. Stătea în cafenea şi vorbea despre lucrurile de odinioară. Acum 40 de ani era hoţ“, povesteşte o cunoştinţă de-a lui Reader.

    Duncan Campbell, reporter cu vechime al The Guardian, l-a cunoscut pe Reader în urmă cu trei decenii. L-a descris ca fiind un om calm, care nu-şi face griji degeaba, chiar credul, încă prieten cu colegii de la şcoală, nimic din ceea ce ar putea trăda un om care trăieşte din înşelăciune.

    Cu toate acestea, aproape toată viaţa sa Reader a pus pe jar Scotland Yard-ul. A fost arestat pentru prima dată când avea 11 ani, pentru furt prin efracţie. Reader s-a alăturat apoi celebrei familii de infractori a lui Tommy Adams. Poveştile spun că a făcut parte din banda „Cârtiţele milionare“, care a săpat pe sub un magazin de obiecte din piele şi un restaurant pentru a jefui 268 de cutii de depozit din seifurile londoneze ale băncii Lloyds în 1971. „Lăsaţi-l pe Sherlock Holmes să rezolve cazul“, se pare că au scris spărgătorii pe seif. Au furat obiecte în valoare de peste 59 de milioane de lire sterline în banii de astăzi. Tot poveştile spun că tot atunci hoţii au pus mâna pe poze foarte interesante cu prinţesa Margaret şi actorul Richard Harris, despre care se spune că au avut o scurtă relaţie amoroasă.

    Cititi aici articolul integral

     

     

     

  • Mai mult de jumătate din firmele cu active de peste 1 mil. euro sunt restructurabile sau insolvabile

    Numărul companiilor restructurabile şi insolvabile a crescut în ultimii trei ani, depăşind jumătate din totalul celor cu active de peste un milion de euro, numite companii de impact. Spre comparaţie, până acum trei ani ponderea era echilibrată între firmele finanţabile şi cele cu probleme. Din 2017 încoace, balanţa înclină însă în favoarea celor cu probleme, arată datele CITR.

    În aceste condiţii, companiile de impact au o fragilitate extremă şi pot fi uşor destabilizate de fenomene economice abrupte, cum ar fi o criză financiară, de exemplu.

    Deşi fragile, companiile nu sunt lipsite de soluţii, existând prevederi legislative locale, precum OG 6 – documentul care introduce amnistia fiscală -, dar şi europene, menite să le sară în ajutor. Mai mult decât atât, antreprenorii, prin deciziile pe care le iau, pot schimba direcţia în care se îndreaptă firmele lor, cheia stând în mâinile lor. Cum arată sectorul insolvenţelor astăzi?

     

    Ce impact poate avea o (nouă) criză?

    România are 29.000 de companii de impact, cu active a căror valoare depăşeşte un milion de euro per companie, firme neintrate în insolvenţă şi care nu includ companii de natură financiară, de genul băncilor, societăţi de asigurare sau fonduri de pensii.

    Cele 29.000 de companii de impact susţin 79% din cifra de afaceri din economia românească şi asigură 58% din locurile de muncă, potrivit datelor CITR.

    O perspectivă generală asupra pieţei de distress arată că, în general, gradul de îndatorare este în creştere în ultimii trei ani, scade randamentul activelor imobilizate, iar managementul capitalului de lucru, exprimat prin încasarea de creanţe şi mişcarea stocurilor, se înrăutăţeşte. De asemenea, şi productivitatea angajaţilor din aceste companii în dificultate este mai redusă decât acum trei ani.

    Un test de stres simulat de CITR arată că orice decalaj al condiţiilor de piaţă – precum creşterea costului de finanţare de către bănci, costul materiilor prime pentru industria pre­lucrătoare, salariul mediu sau o posibilă criză – poate conduce la înrăutăţirea situaţiei firmelor aflate în impas.

    Aplicând aceste criterii, CITR a constatat că, împreună, firmele restructurabile şi cele insolvabile ar ajunge să cumuleze 67%, faţă de 51% cât reprezintă în prezent. Ponderea companiilor finanţabile ar scădea cu circa 32%, iar cele finanţabile trec în categoria celor restructurabile sau insolvabile.

     

    Capitalizarea consolidează organizaţia

    Cum ajung însă firmele în acest stadiu de fragilitate? Dificultăţile în încasarea plăţii de la debitori, dificultatea de a calcula şi a estima corect costurile, concentrarea pe distribuirea maximală de dividende în detrimentul acumulării de capital, discordanţa între tipul de finanţare accesat şi obiectul de activitate al acesteia sunt doar câteva dintre cauze.

    „Multe dintre companiile mari româneşti ajung în dificultate şi pentru că nu îşi cunosc costurile interne unitare. Un exemplu ar fi acceptarea unui contract fără a cunoaşte costurile executării acestuia, neanticipând dacă acel contract va produce profit sau pierdere. Astfel, funcţionarea companiei intră într-un cerc vicios, în care fiecare ciclu presupune o reducere a capitalurilor proprii pentru acoperirea pierderilor, în speranţa unui contract profitabil care să acopere pierderile acumulate“, spune Bogdan Olteanu, head of commercial în cadrul CITR Group.

    Poziţia fragilă de capital afectează capacitatea operaţională a companiilor, precum şi accesul la contracte care presupun garanţii de avans care să permită reechilibrarea şi fluidizarea activităţii şi a lichidităţilor.

    „Soluţia vine de pe două paliere. În primul rând, este esenţial ca antreprenorii să înţeleagă importanţa capitalizării propriei companii şi să acţioneze pentru a păstra capitalul în cadrul companiei. Capitalizarea va consolida organizaţia, facilitând accesul la finanţare“, mai spune Bogdan Olteanu.

    De asemenea, el adaugă şi că este important ca antreprenorul să fie sprijinit să păstreze capi­talul în companie, o opţiune fiind reducerea costu­rilor de garantare din partea instituţiilor abi­litate, în favoarea reintegrării acestora în companie.

    Aşteptări de creştere a creditelor neperformante

    Din cele 8.304 firme care au intrat în insolvenţă în 2018 în total, 183 au fost companii cu active de peste un milion de euro. Acestea aveau active cumulate de 821 de milioane de euro şi afaceri cumulate de 670 de milioane de euro. Aproape 12.000 de angajaţi lucrau pentru aceste 183 de companii anul trecut.

    Datele pentru perioada ianuarie-august 2019 arată că numărul insolvenţelor noi totale este cu 28% mai mic faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi că au intrat 88 de companii de impact în insolvenţă. CITR estimează că la sfârşitul anului numărul companiilor de impact intrate în insolvenţă se va menţine similar cu cel de anul trecut dacă nu va interveni o schimbare majoră în piaţă.

    În ultimii trei ani, numărul companiilor de impact care intră în insolvenţă s-a menţinut constant, în scădere fiind doar valoarea activelor imobilizate şi cifra de afaceri cumulată. Aceşti indicatori arată o erodare a valorii companiilor intrate în insolvenţă, pe fondul unei perioade lungi de dificultate, anterioară intrării efective în insolvenţă.

    „Ne aşteptăm ca în următoarele luni condiţiile de creditare a companiilor să se înăsprească, urmare a implementării locale a ultimelor reglementări prudenţiale“, spun reprezentanţii CITR.

    În acest context, CITR estimează o creştere a volumului de credite neperformante (NPL), dar şi a numărului de companii care nu vor putea accesa finanţare bancară sau care vor pierde finanţarea din partea băncilor.

    „Oportunitatea va apărea pentru antre­prenorii care vor şti să acopere acest gol de finanţare în parteneriat cu debitorii şi cu băncile. O alternativă poate fi apariţia pe piaţă a unor instituţii financiare nere­glementate, care să ofere oportunitatea de a finanţa companiile în dificultate“, mai spune CITR.

     

    Către cine  „ţinteşte“ insolvenţa?

    Comerţul, industria prelucrătoare, transportul, producţia şi distribuţia de energie termică şi electrică şi construcţiile rămân, de trei ani, dominante în topul industriilor aflate în dificultate, pe baza pierderilor şi a gradului de îndatorare. Industria prelucrătoare, spune CITR, ar putea avea dificultăţi operaţionale în continuare, în contextul în care relevă un declin atât la nivelul cifrei de afaceri, cât şi la nivelul creşterii costului de materii prime folosite în industrie.

    Datele de la Institutul Naţional de Statistică arată că în iunie 2019 comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut pentru prima dată din iulie 2016 încoace, înregistrând cea mai slabă evoluţie din ianuarie 2016.

    Construcţiile, marcate de restrângerea numărului de companii, sunt vizate de insolvenţă în condiţiile în care decalajul de cash aferent proiectelor finalizate de firme generează dificultăţi. În ceea ce priveşte energia, principalele cauze ale stării de dificultate sunt în energia electrică şi termică în cogenerare şi în energia verde. Lipsa investiţiilor în ultimii 10-20 de ani îşi face astfel simţite efectele.

    În mâinile cui stă cheia?

    – O analiză comparativă a cauzelor insolvenţei companiilor intrate în anii crizei economice, pe un portofoliu de o mie de companii, şi una similară făcută în 2019 arată că  problemele au rămas constante în ceea ce priveşte comportamentul curent al antreprenorilor, al băncilor, al mediului de business, dar şi la nivelul pieţei.

    – Cauzele intrării în insolvenţă sunt astfel investiţiile în activităţi non-core, lipsa planificării strategice a resurselor, criza de creştere, dependenţa de grup, îndatorarea pe termen lung, schimbările de paradigmă în industrii, restrângerea accesului la finanţare şi evoluţiile macro ale pieţei.

     

    Tips and tricks pentru antreprenori

    Prin comportamentul şi deciziile sale, antreprenorul este cel care poate menţine cârma companiei sale. El trebuie aşadar:

    • Să monitorizeze situaţia financiară din companie – atât intern, pentru asigurarea stabilităţii companiei, cât şi spre departamentul de vânzări, pentru a perpetua businessul. Acesta este un tip de management performant, care să ofere date pe centre de cost în timp real, pentru a permite managementului să ia decizii strategice informate.

    • Să se concentreze pe businessul principal, la nivel de strategie şi investiţional. Diversificarea pe alte pieţe şi produse, mai ales în condiţii de dificultate, nu face decât să împovăreze businessul.

    • Să aibă planuri strategice, care să anticipeze eventuale scenarii de dificultate. De asemenea, echipa de management trebuie să creeze scenarii alternative de criză din timp, chiar dacă valul de dificultate este departe.

    • Să adopte o guvernanţă clară şi o separare a entităţilor parte dintr-un grup. Antreprenorii şi echipa de management trebuie să organizeze compania, astfel încât firmele diferite din grup să fie separate. Dependenţa va atrage o vulnerabilitate vădită a firmelor, iar la declanşarea crizei acestea vor cădea ca piesele de domino.

    • Să identifice un partener şi să accepte ideea de parteneriat. Finanţarea poate să vină şi din alte surse decât cele bancare, sub forma fondurilor de investiţii.

    • Să înţeleagă că perioadele de dificultate ar trebui să reprezinte şi perioade de creştere antreprenorială, în care deciziile antreprenoriale sunt sprijinite de angajaţi, sunt luate şi implementate rapid. Companiile antreprenoriale, ţinând cont de guvernanţa mai relaxată comparativ cu structura decizională stufoasă din companiile multinaţionale, ar trebui să încurajeze un ritm accelerat de decizie şi implementare, mai ales în momente de criză.

    • Să fie deschişi la schimbul de idei, să fie atenţi la viziune şi să urmărească cele mai bune practici între antreprenori şi ceilalţi parteneri. Experienţa personală, de cele mai multe ori, poate atrage o decizie diferită, care poate schimba în bine cursul unei companii.

     

  • Cum sunt VOPSITE, in doar cateva ore, rosiile care ajung in supermarket si de ce nu au gust

    Din verzi se fac rosii peste noapte! Rosiile de import ajunse in rafturile supermarketurilor din Timisoara sunt vopsite cu o super tehnologie, a explicat Cosmin Popescu, rectorul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Regele Mihai I al Romaniei.

    Intrebat de ce rosiile din marile magazine nu au niciun gust, dar arata impecabil, profesorul Cosmin Popescu a explicat ca acestea cresc cu totul altfel decat stim noi ca se cultiva, iar serele cu pricina arata ca in filmele Science Fiction.

    „Ceea ce vine la noi, in cea mai mare parte, sunt rosii fara gust, deoarece modul in care sunt ele cultivate, cu tehnologia care e folosita intr-o forma super intensiva, daca discutam de rosii care vin din afara tarii, sunt crescute pe o suprafata de apa, acea cultura hidroponica, intr-o forma pe care o vedem in filmele SF, radacinile sunt in apa si se spreyaza tot ce inseamna elemente nutritive si tratamente intr-un mod extrem de precis calculat pe computer, ceea ce nu-i neaparat rau.

    Rosia are gust cand isi acumuleaza si isi sintetizeaza partea de zaharuri primind lumina de la soare. Atunci se produc in celula acele elemente de sinteza procese de sinteza, pentru a simti noi ca au gust„, a explicat profesorul Cosmin Popescu.

    Rectorul USAMVB Timisoara a dezvaluit si cum sunt acestea aduse la culoarea apetisanta din rafturile supermarketurilor.

    „De multe ori, atunci cand un supermarket comanda o cantitate de rosii, ele se comanda cu 24 de ore inainte. Rosiile fiind inca verzi, se introduce in apa o anumita substanta care le da acea culoare frumoasa de rosu. Din pacate, sunt stimulate pentru a-si schimba culoarea. Din pacate, se practica. Nu e normal, dar e comercial„, a precizat profesorul Cosmin Popescu in INTERVIURILE TIMISOAREI.

    Intrebat e moderatorii emisiunii, Ciprian Voin si Petre Nicoara, care este raportul dintre produsele naturale si cele vopsite din magazine, rectorul USAMVB a precizat ca cele provenite de pe piata autohtona nu depsesc 20 de procente.

    „Va spun un procent in linii mari. Suntem, in ceea ce priveste producerea de legume si fructe care vin de pe piata autohtona, cu 70-80 la suta mai putin fata de ceea ce era in trecut. Nu trebuie sa fim nostalgici„, a declarat profesorul Cosmin Popescu.

    Rectorul a dezvaluit si faptul ca in aceasta perioada, specialisti ai Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului lucreaza la o analiza a pietei in judetul Timis, analiza care va sta la baza unei viitoare strategii care sa aduca taranul producator mai aproape de consumator, scrie https://www.opiniatimisoarei.ro

  • Notă pentru scenarişti: anii ’80 nu se mai întorc

    Rambo: First Blood, lansat în 1982, se plia perfect pe cerinţele publicului american de la acea vreme. Amintirile războiului din Vietnam erau încă proaspete, iar imaginea unui soldat care să se lupte cu sistemul satisfăcea chiar şi cei mai pretenţioşi spectatori.
    Mai mult decât atât, First Blood a fost chiar un film reuşit; nu vorbim de o capodoperă, pentru că nu acesta a fost scopul producătorilor, ci despre un film care reuşeşte, timp de mai bine de o oră şi jumătate, să îţi capteze atenţia şi să te lege, emoţional, de bravul soldat american.
    Reţeta a mai fost repetată de două-trei ori, cu un succes moderat; când a fost lansat Rambo IV, în 2008, singurul lucru la cote înalte a fost curiozitatea spectatorilor. Am fost surprins, prin urmare, de vestea că Sylvester Stallone vrea să îl readucă pe marile ecrane pe John Rambo.
    A fost o introducere mai lungă decât de obicei, motivată mai ales de faptul că nu sunt prea multe de spus despre Rambo: Last Blood.
    Eroul nostru s-a pensionat, are nevoie de tot felul de pastile ca să-şi menţină sănătatea mentală şi pare decis să trăiască în linişte zilele care i-au rămas. Un Rambo în care miile de gloanţe sunt înlocuite de discuţii cu psihologul n-ar fi atras însă pe nimeni, aşa că scenariştii s-au pus pe treabă şi au inventat o poveste care implică diverse personaje: o prietenă, nepoata acesteia, cartelurile din Mexic şi aşa mai departe.
    V-aţi făcut deja, sunt convins, o idee destul de bună despre cum începe, continuă şi se încheie filmul.
    Nu scenariul e însă problema la Rambo: Last Blood, ci faptul că eroul a fost înlocuit cu un fost erou. E cel puţin ciudat să îl vezi pe Stallone – în ciuda condiţiei fizice de invidiat – cum sare, aleargă şi omoară zeci de oameni pe minut.
    Repet, nu sunt prea multe de spus despre film; este o producţie pentru fanii seriei, din păcate o serie care a fost întinsă mult prea mult.
    E o problemă ce apare tot mai des la Hollywood: tot Stallone a readus pe ecrane seria Rocky, chiar dacă lucrurile în Creed stau puţin diferit, actorul asumându-şi un rol secundar. Un alt exemplu e seria începută cu Olympus Has Fallen, la care scenariştii nici nu s-au mai obosit să schimbe povestea, ci doar ţara în care se desfăşoară. Pe măsură ce apar francize noi, cu o abordare proaspătă a genului acţiune – John Wick, spre exemplu – reţeta de tip Rambo e una ce ar trebui lăsată pentru cărţile de istorie.
    Nota: 5/10

    Rambo: Last blood
    Regia: Adrian Grunberg
    Distribuţie: Sylvester Stallone, Sergio Peris-Mencheta, Paz Vega
    Durată: 1 oră 29 minute
    Buget: 50 milioane dolari
    Data lansării: 20 septembrie

  • O nouă eră, pe baterii

    Întâi a fost Volkswagen Beetle – „Broscuţa”, cea care a mizat pe mobilitate şi care zeci de ani a fost produsă în diferite părţi ale globului. A urmat Golf, cel care a „democratizat” industria auto şi care deja de foarte mulţi ani este cel mai bine vândut model auto din Europa. Acum, VW şi-a propus să revoluţioneze pentru a treia oară industria auto mondială cu noua gamă ID şi primul său model proiectat de la zero pentru a fi exclusiv electric – ID.3.

    ID.3 nu va înlocui VW Golf, cel puţin nu pentru moment. Jürgen Stackmann, membru în consiliul de conducere al Volkswagen Autoturisme, responsabil de vânzări, marketing şi servicii de postvânzare, spune că vor mai exista cel puţin două generaţii de Golf de acum înainte, ceea ce înseamnă că încă 16-17 ani va mai fi şi un compact clasic pe piaţă. Pe de altă parte, după lansarea ID.3, Golf electric va fi scos din producţie, iar singurul alt model care va mai fi electric în afara gamei ID va fi e-up!, care a beneficiat de un upgrade al bateriei, astfel încât autonomia sa ajunge acum la 260 km. „e-up! este o maşină extraordinară pentru a intra în lumea maşinilor electrice, iar acum o oferim cu o autonomie de 260 km la circa 26.000 de euro sau 150 de euro pe lună în Germania. Din vară vom livra ID.3 la nivel european”, a spus Jürgen Stackmann. Până atunci, VW încasează comenzi pentru ID.3, până la jumătatea lunii septembrie fiind înregistrate 33.000 de cereri pentru First Edition, cu 3.000 peste volumul alocat iniţal. Dintre acestea, potrivit unor date din piaţă, cel puţin 550 au fost din România.

    „România cere volume din ce în ce mai mari pentru maşini electrice şi la nivel european înregistrează o creştere ridicată. Ştim asta de la Porsche România. Şi la ID.3 cota alocată României a fost epuizată destul de repede”, a subliniat Jürgen Stackmann.

    Chiar dacă primele trei uzine sunt în Germania, producţia de maşini electrice nu va fi concentrată la nemţi. O altă uzină Skoda va fi deschisă în Cehia, deoarece vor avea şi ei propriile maşini electrice; Audi, de asemenea, va investi într-o astfel de uzină. „În total vom avea 6-7 uzine pentru maşini electrice. În SUA, spre exemplu, uzina VW va produce atât maşini electrice, cât şi convenţionale. La uzina din Germania unde vom produce ID.3 vom produce şi pentru Seat şi Skoda începând cu anul viitor. Inclusiv Seat El-Born şi un model Audi care încă nu a fost prezentat încă, a mai spus Jürgen Stackmann.

    Din punctul de vedere al producţiei, este mai scump să produci un automobil electric, iar asta din cauza bateriei; altfel, per total, maşina este mai simplă decât una clasică.

    „Dacă iei în calcul bateria, este o afirmaţie falsă. Maşinile cu baterii sunt mai scumpe. Dacă nu iei în calcul bateria, da, este mai ieftin”, explică Stackmann. „De aceea şi China are un avans atât de mare. Lor le lipseşte know-how-ul de a realiza un motor cu 3.000 de componente în mişcare care să funcţioneze la 9.000 de rotaţii pe minut. Nu ai cutie de viteze, motorul este mult mai simplu. Noi ne facem propriul motor. Este o componentă cheie şi trebuie să ştim să-l facem noi. Dacă externalizăm şi asta, ce mai rămâne? Softul?”, se întreabă el.

    Odată cu noua gamă ID, VW are în plan să lanseze 20 de noi automobile electrice în următorii cinci ani, interval în care să ajungă la o producţie anuală de 1 milion de maşini electrice. Spre comparaţie, Grupul VW a vândut anul trecut la nivel mondial 10,8 milioane de maşini, iar marca VW a livrat în 2018 6,24 de milioane de maşini. În acest context, VW este responsabil de 1% din emisiile mondiale de dioxid de carbon, fiind cel mai mare constructor auto la nivel mondial. În acest context, VW şi-a propus să reducă cu 50% emisiile de CO2 până în 2025 şi să devină CO2 neutral până în 2050, adică întreg procesul de producţie, transport, utilizare şi încărcare a maşinilor să nu producă niciun gram de dioxid de carbon.

    „Mobilitatea este foarte importantă, iar noi vrem să oferim mobilitate fără niciun fel de emisii. Transformarea a început, iar până în 2050 vom deveni «carbon neutral». Lansarea lui ID.3 reprezintă începutul celei mai mari ofensive electrice din industria auto. VW trece acum printr-o mare transformare. Vom veni cu maşini conectate, fără emisii”, a spus Ralf Brandstätter, CEO al VW Autoturisme în cadrul VW Group.
    ID.3 are dimensiuni similare cu ale unui Golf, dar datorită lipsei componentelor tipice pentru un automobil cu motor termic poate oferi un interior la fel de spaţios precum cel al unui Passat şi performanţe dinamice de Golf GTI, a adăugat Brandstätter. Maşina va avea un preţ de pornire de sub 30.000 de euro şi autonomie de 550 km pentru versiunea de top.

    Dincolo de ID.3, la Salonul Auto de la Frankfurt Volkswagen a prezentat şi noul logo, cu scris alb pe fundal negru, în locul celui cromat. De asemenea, în reclame, VW va avea o voce feminină şi un nou sunet.

    ID.3 vine cu o serie de inovaţii cum ar fi faptul că, în premieră, sistemul său head-up display care proiectează pe parbriz informaţii – cum ar fi date despre navigaţie sau viteză – va veni cu un modul de realitate augmentată, astfel încât cel de la volan practic va vedea pe drum care este banda corectă pe care trebuie să se încadreze într-o intersecţie. De asemenea, ID.3 va dispune de o serie de senzori care vor „simţi” când se apropie utilizatorul de maşină. „Cu ID.3 am pornit de la o foaie albă. Este o maşină ideală, cu proporţii ideale şi oferă o incredibilă manevrabilitate, având aceeaşi rază de bracaj precum un VW up! şi performanţe dinamice de Golf GTI. Maşina poate fi încărcată în jumătate de oră cu 80% din capacitate, iar interiorul său este la fel de spaţios precum este cel al unui Passat. În ceea ce priveşte utilizarea, totul este proiectat pentru a fi cât mai intuitiv, cu comenzi prin atingere sau care se activează vocal”, a spus Frank Welsch, membru în consiliul director al VW autoturisme, responsabil cu dezvoltarea tehnică.

    Următorul membru al familiei ID va fi prezentat în primăvară, cel mai probabil în cadrul Salonului Auto de la Geneva, şi va fi viitorul SUV electric al VW. Va urma limuzina, iar în 2022 ID Buzz, minivanul care aminteşte de Bulli din anii ’70.

    „Pentru cea de-a treia maşină electrică pe care o vom lansa, autonomia va creşte la peste 700 km. Pentru cine are nevoie de o autonomie de peste 700 km dieselul este o alegere mai bună. ID.4 vine anul viitor şi va fi un SUV. Vom prezenta următorul model înainte de Geneva. Ar fi loc şi pentru un ID.2, dar am început cu un compact”, a subliniat Jürgen Stackmann.

    În ceea ce priveşte piaţa locală, Porsche România se aşteaptă ca anul acesta aici să fie comercializate 1.500 de maşini electrice şi plug-in hybrid (maşini cu motoare termice care dispun şi de un motor electric şi o baterie care poate fi încărcată de la o priză), în creştere de la 1.019 de unităţi anul trecut.

    Anul 2015 a fost cel de început. Atunci s-au vândut 46 de maşini electrice şi plug-in hybrid. Anul viitor Porsche România se aşteaptă ca piaţa de maşini electrice să ajungă la 3.000, având în vedere lansările. În cazul Volkswagen, pentru 2019 se aşteaptă să livreze 400 de maşini electrice, iar anul viitor 1.200, faţă de 257 anul trecut.

    Astfel, anul viitor VW se aşteaptă să vândă dintr-un singur model jumătate din volumul întregii pieţe de anul trecut.

    Este ceva din ID.3 produs în România? Volkswagen are o bază importantă de furnizori în România, care livrează inclusiv pentru noul VW ID.3, primul automobil electric proiectat de la zero pentru a funcţiona pe baterii, însă bateriile acestuia sunt importate din Ungaria şi Polonia de uzina din Germania.

    „România este o sursă foarte importantă pentru noi, sunt convins că furnizorii de componente din România livrează către ID.3, este printre ţările principale care furnizează către Volkswagen. România are multe multe de oferit, are know-how, are oameni educaţi, are o bază stabilă şi de încredere de furnizori, multe ţări nu se califică tocmai la acest aspect – nu sunt de încredere sau stabile. România este parte din UE şi este un partener de încredere şi stabil, dar nu ştiu lista finală, nu mă implic în această discuţie. Dar ştiu că România a fost «scanată» ca potenţial”, a spus Jürgen Stackmann. Spre exemplu, printre cei mai mari furnizori de componente din România se numără nemţii de la Continental, Bosch sau Hella, care livrează către majoritatea uzinelor auto din Europa. Volkswagen Group nu a luat nicio decizie cu privire la o viitoare uzină în estul Europei, însă pe listă sunt ţări percum Bulgaria, Turcia şi România, în timp ce Serbia a fost eliminată de pe listă, potrivit unor surse din piaţa imobiliară.

    „Nu sunt implicat în discuţii, dar pot spune că nu s-a luat o decizie. Una va fi luată în curând. În continuare avem nevoie de capacitate adiţională de producţie pentru Skoda spre exemplu, iar alegerea este una bazată pe un studiu de caz, care locaţie poate oferi cele mai multe avantaje. Sunt mai multe pieţe mari unde poate merge şi în funcţie de mărime”, a declarat Jürgen Stackmann.

    Potrivit Automotive News Europe, Volkswagen Group ar fi ales Turcia pentru viitoarea uzină care va produce atât pentru VW cât şi pentru Skoda şi Seat, iar decizia ar fi fost susţinută şi de Qatar, statul din Orientul Mijlociu care deţine 17% din VW. Potrivit rapoartelor, uzina care va fi deschisă în 2022-2023 va avea o producţie anuală de 350.000 de unităţi, din modele precum Skoda Karoq şi Seat Ateca. În cazul în care aceasta ar fi deschisă în România, ar produce maşini de peste 7 miliarde de euro şi ar depăşi atât Dacia, cât şi Ford.

  • Luxul nu dezamăgeşte nici în vremuri grele: Grupul LVMH, din spatele Louis Vuitton şi Bulgari, a ajuns la venitui de 13 miliarde euro în ultimele trei luni

    Grupul LVMH, proprietarul unor branduri precum Louis Vuitton, Dior, Moet & Chandon şi Bulgari, a raportat o creştere de două cifre la nivelul veniturilor din T3 2019, în ciuda tensiunilor comerciale, potrivit FT.

    Proprietarul Dior şi Bulgari a anunţat că vânzările au crescut cu 11% de la an la an în mod organic, ajungând la 13,3 miliarde de euro, în comparaţie cu o estimare de creştere de 8,8% până la 12,7 miliarde euro – generată de analişti.

    LVMH susţine că Europa şi SUA au făcut „progrese semnificative” în ultimele trei luni, în timp ce piaţa din Asia a performat bine „în ciuda unui context dificil în Hong Kong”.

    Rezultatele vin în contextul tensiunilor politice ridicate dintre cetăţenii din Hong Kong şi cetăţenii din China – în contextul în care cetăţenii teritoriului semi-autonom aflat sub suveranitate chineză protestează încă din luna iunie împotriva regimului de la Beijing.

    Investitorii încearcă să anticipeze cât de mult scăderea cererii de lux din Hong Kong va afecta piaţa din China în general.

    Divizia de fashion şi produse din piele, cea mai mare divizie a grupului, a crescut cu 19%, condusă de vânzări peste aşteptări în brandurile Louis Vuitton şi Dior. Între timp, divizia de vinuri şi spirtoase a crescut cu 8%, cosmetice şi parfumuri cu 7% în timp ce vânzările de bijuterii şi ceasuri au crescut cu 5%.

    Asia, fără Japonia, reprezintă cea mai mare piaţă pentru LVMH şi aduce o treime din veniturile grupului, în comparaţie cu 25% generate de piaţa din SUA, şi sub o cincime generate de Europa, fără Franţa.

    Creşterea din piaţa din Asia a fost de 18% pe primele şase luni 2019.

    Acţiunile LVMH au crescut cu 40% anul acesta dar stagnează în ultimele patru luni, reflectând emoţiile investitorior legate de războiul comercial şi protestele din Hong Kong.

     

     

  • Vrei să-ţi cumperi un apartament? Vezi care sunt cele doua oraşe mari din România unde preţurile au luat-o la vale

    După un plus de 1,2% în luna august, apartamentele noi şi vechi disponibile spre vânzare în România s-au apreciat şi în septembrie, dar avansul a fost de doar 0,6%, la un preţ mediu naţional de 1.272 euro/mp, faţă de 1.264 euro/mp la finele verii, anunţă imobilare.ro. 

    Deşi tendinţa generală a preţurilor a fost una ascendentă în prima lună de toamnă, în două dintre marile oraşe au avut loc ieftiniri. Pe de altă parte, Bucureştiul şi Constanţa se situează, la egalitate, pe primul loc în clasamentul scumpirilor, cu marje de creştere peste media naţională.

    În Capitală, pretenţiile vânzătorilor s-au majorat cu 1,8% în luna septembrie, ajungând la o medie de 1.376 de euro pe metru pătrat util (faţă de 1.352 de euro pe metru pătrat la sfârşitul lunii precedente). Spre deosebire de tendinţa din ultima perioadă, cea mai semnificativă creştere a fost consemnată, de data aceasta, pe segmentul apartamentelor vechi: acestea s-au apreciat cu 2,3%, de la 1.282 la 1.312 euro pe metru pătrat. Locuinţele noi, pe de altă parte, s-au scumpit cu 1,4%, putând fi achiziţionate acum cu 1.426 de euro pe metru pătrat (faţă de 1.406 euro pe metru pătrat).

    Braşovul este unul dintre cele două mari centre regionale unde indicele Imobiliare.ro a înregistrat reduceri de preţ în luna septembrie. Aici, apartamentele s-au ieftinit, per ansamblu, cu 0,9%, de la 1.146 la 1.136 de euro pe metru pătrat util. Scăderi au avut loc pe ambele segmente de piaţă analizate: locuinţele din blocurile vechi s-au depreciat cu 0,9% (de la 1.131 la 1.121 de euro pe metru pătrat), iar cele din noile ansambluri rezidenţiale cu 1% (de la 1.177 la 1.165 de euro pe metru pătrat).

    În Cluj-Napoca marja de creştere a preţurilor s-a situat, în septembrie, la egalitate cu cea consemnată la nivel naţional: apartamentele costă, per ansamblu, cu 0,6% mai mult decât la finele lui august, respectiv 1.640 de euro pe metru pătrat util, faţă de 1.631 de euro pe metru pătrat. Cele două segmente de piaţă analizate au avut, în mod interesant, evoluţii contrastante: locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,8% (de la 1.627 la 1.656 de euro pe metru pătrat), în vreme ce unităţile locative nou-construite s-au ieftinit cu 0,9% (de la 1.636 la 1.622 de euro pe metru pătrat). Apartamentele vechi din Cluj-Napoca sunt, astfel, din nou, mai scumpe decât cele noi.

    Ca şi cei din Bucureşti, vânzătorii de locuinţe din Constanţa şi-au majorat pretenţiile cu 1,8% în luna septembrie – astfel, un apartament costă, aici, 1.171 de euro pe metru pătrat util, faţă de 1.150 de euro pe metru pătrat luna trecută. Creşteri de preţ au fost consemnate pe ambele segmente de piaţă, deşi acestea au fost inegale: apartamentele vechi s-au apreciat cu 1,4% (de la 1.148 la 1.164 de euro pe metru pătrat), însă cele noi au cunoscut un avans mai semnificativ, respectiv 3,5% (de la 1.158 la 1.198 de euro pe metru pătrat).

    Iaşi este al doilea mare centru regional în care locuinţele s-au ieftinit în prima lună de toamnă, variaţia de preţ de aici fiind şi mai accentuată. Per ansamblu, un apartament costă, în Iaşi, cu 2,7% mai puţin decât în august, respectiv 1.045 de euro pe metru pătrat util, faţă de 1.074 de euro pe metru pătrat. Interesant este că scăderea consemnată de locuinţele vechi a fost puţin semnificativă (-0,1%, de la 1.038 la 1.037 de euro pe metru pătrat), în evident contrast cu cea resimţită pe segmentul rezidenţial nou – unde a avut loc un recul de 5,1%, de la 1.107 la 1.051 de euro pe metru pătrat.

    În Timişoara, Indicele Imobiliare.ro relevă, pentru luna trecută, un avans general de 0,5%, de la o medie de 1.244 de euro pe metru pătrat util, la una de 1.250 de euro pe metru pătrat. Şi aici, proprietarii de apartamente vechi şi vânzătorii de apartamente noi au avut comportamente diferite: cei dintâi şi-au majorat pretenţiile cu 0,9% (ridicând preţurile de la 1.246 la 1.257 de euro pe metru pătrat), însă cei din urmă, dimpotrivă, şi-au diminuat aşteptările cu 0,8% (de la 1.236 la 1.226 de euro pe metru pătrat).