“Sunt o persoană singură în momentul acesta, adică nu am familia aici. A fost mama de Paşte, dar a plecat”, a afirmat Elena Udrea, într-o intervenţie la Antena 3.
Întrebată dacă mai ţine legătura cu fostul şef al statului, Traian Băsescu, Elena Udrea a răspuns: “În toată perioada de când sunt aici, da, am vorbit de câteva ori, dar prin mesaje pe telefon. Discutăm lucruri fireşti pe care doi oameni care au lucrat împreună atâţia ani de zile le discută. Aproape toţi cei care mă cunosc mi-au dat mesaje.”
Fostul ministru al Turismului a explicat de ce a cerut în Costa Rica statut de refugiat politic.
“Motivaţia pe care eu am oferit-o şi aprobat-o în faţa autorităţilor din Costa Rica fiind abuzurile care se petrec în România. Am arătat toate lucrurile pe care le-am văzut cu toţii în ultimii ani: existenţa unei grupări formate din foşti şi actuali generali SRI, şefii Justiţiei din România, şefii Parchetelor, judecători din instanţele de judecată. O grupare care foloseşte Justiţia pentru a-şi elimina adversarii. Am arătat cazuri concrete de oameni care au fost condamnaţi doar pentru că au fost adversari ai acestui sistem creat în ultimii ani în România. Am arătat cum judecătorii sunt numiţi în funcţii la recomandarea generalilor SRI.