BusinessMagazin

Tag: coruptie

  • Benjamin Netanyahu susţine că soţia sa, găsită vinovată de corupţie, a fost victima unei “vânători dizgraţioase”

    Sara Netanyahu, soţia premierului israelian, Benjamin Netanyahu, a recunoscut că a utilizat fonduri publice în mod abuziv şi a fost condamnată, însă nu va merge la închisoare, deoarece a semnat o înţelegere cu procurorii, urmând să returneze statului 15.000 de dolari.

    Soţia premierului a fost acuzată că ar fi cheltuit aproape 100.000 de dolari din fonduri publice pentru servicii de catering, declarând în mod fals că la reşedinţa premierului ţării nu există bucătari. Procurorii au pus-o sub urmărire penală anul trecut pentru fraudă şi abuz de încredere, însă procurorii au renunţat la acuzaţia de fraudă după ce aceasta şi-a recunoscut faptele.

    La scurt timp după condamnarea soţiei sale, Benjamin Netanyahu a spus că “vânătoarea dizgraţioasă lungă de patru ani în legătură cu mici meniuri împachetate” a luat sfârşit, susţinând că “această vânătoare a costat contribuabilii milioane”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum a ajuns un actor de comedie preşedintele unui stat european

    Un „pirat” toată viaţa lui, aşa cum le spune el celor pricepuţi la a exploata oportunităţile, Igor Kolomoiski a făcut în tinereţe bişniţă cu electronice aduse de la Moscova în Ucraina în vremea prăbuşirii Uniunii Sovietice, scrie revista The New Republic. Apoi a pus pe ruinele URSS bazele unei mici bănci, PrivatBank, care între timp a devenit cea mai mare din Ucraina. La succesul acesteia a contribuit nu doar inspiraţia de afaceri, ci şi, dacă ar fi de crezut autorităţile ucrainene, ceva fraudă. Kolomoiski a supravieţuit ambelor revoluţii din Ucraina, din 2004 şi 2014, a devenit miliardar, iar când Ucraina era invadată de trupele ruseşti, în 2014, el a creat şi finanţat o armată care să o apere. O parte din afacerile sale erau în Crimeea ocupată de militarii ruşi. Ca lord al războiului în estul devastat de conflict, a pus recompense uriaşe pe capetele liderilor militari ruşi. Unul din batalioanele finanţate de el, Azov, este cunoscut ca incubator de extremism de dreapta, adică de neonazism. 

    Preşedintele Petro Poroşenko i-a retezat avântul. L-a concediat din funcţia de guvernator al regiunii Dnepropetrovsk, din est, cea mai importantă din punctul de vedere al industriei, i-a naţionalizat banca şi a încercat să taie picioarele imperiului energetic al oligarhului. Sub asediu, Kolomoiski a decis că actorul de comedie Vladimir Zelenski, vedeta unei reţele de televiziune pe care o deţine, trebuie să devină preşedinte.  Iar planul i-a reuşit. Zelenski este un nou venit în politică, dar are în spate un om influent şi puternic aflat în luptă disperată pentru imperiul său de afaceri, un imperiu ale cărui urme se văd din Rusia, unde are afaceri cu petrol şi gaze naturale, până în SUA, unde este investigat pentru posibile infracţiuni financiare şi a stârnit două  mici scandaluri politice. 

    Trei lucruri definesc un oligarh, spune Dmitro Iablonovski, directorul adjunct al Centrului pentru Strategia Economică, un think tank din Kiev: instituţiile media deţinute, interesele de afaceri semnificative şi o influenţă politică substanţială. În prezent cinci dintre cei mai bogaţi oameni din Ucraina, inclusiv Kolomoiski şi Poroşenko, controlează o parte considerabilă din instituţiile şi resursele ţării – de la partide politice şi posturi de televiziune la oţelării, gaze şi…ciocolată. „Oligarhii sunt statul“, concluzionează Iablonovski.

    Reţeaua de oligarhi a început să se dezvolte în anii 1990 sub fostul preşedinte Leonid Kucima şi a înflorit în era postsovietică, potrivit lui Mihail Minakov, un asociat la Centrul Wilson. Clanurile de oligarhi s-au luptat între ele până când unul a câştigat şi a candidat pentru preşedinţie – Viktor Ianukovici. În 2004, ucrainenii au ieşit în stradă în ceea ce este cunoscut ca revoluţia portocalie din Ucraina şi au rupt reţeaua oligarhilor.

    Însă Ianukovici a reuşit din nou să-şi consolideze puterea, până când ucrainenii, exasperaţi de tendinţele sale proruse, l-au alungat definitiv în 2014. În acea vreme au existat rapoarte bine fundamentate despre „o întâlnire la Viena şi o înţelegere a oligarhilor în care aceştia au decis să se unească şi să sprijine un singur candidat, pe Poroşenko“, povesteşte Minakov. Atunci când separatiştii sprijiniţi de ruşi au invadat estul Ucrainei şi Crimeea în 2014, oligarhii ţării s-au aliat ca liderii feudali, protejându-şi ţara – sau profiturile lor. Preşedintele în exerciţiu de atunci, Oleksandr Turcinov, l-a numit pe Kolomoiski guvernatorul oblastului Dnepropetrovsk, unde omul de afaceri a cheltuit 10 milioane de dolari pentru a-şi crea propria armată privată care să lupte împotriva ruşilor. Însă în ascensiunea sa Kolomoiski s-a ciocnit cu statul ucrainean.

    Poroşenko, proaspăt ales preşedinte, l-a concediat pe Kolomoiski, care şi-a explicat îndepărtarea ca pe un dezechilibru în sistemul oligarhic. „Când aveţi o coaliţie care constă din două facţiuni gigantice şi trei grupări mici, veţi obţine lupte de coaliţie“, a explicat Kolomoiski pentru The Washington Post. „Eu sunt angajatul lui Poroşenko, dar am acţionat ca un egal al său. Iar acest lucru a fost un disconfort pentru el.“

    Concurenţa dintre oligarhi s-a intensificat pe măsură ce corupţia şi războiul din estul Ucrainei slăbeau ţara. Între timp, în interiorul ministerului de finanţe al Ucrainei au apărut îngrijorări că perla lui Kolomoiski, PrivatBank, nu mai este sustenabilă. Timp de aproximativ zece ani, PrivatBank a fost implicată într-o „fraudă la scară largă şi coordonată“, care s-a concentrat în jurul departamentului său de credite, potrivit guvernului de la Kiev. PrivatBank ar fi acordat prin această schemă împrumuturi propriilor acţionari care ar fi trebuit să le ramburseze prin alte împrumuturi date de bancă tot lor şi tot aşa.

    În linişte, ministerul de finanţe şi-a împărtăşit îngrijorările legate de fraudă cu managerii de la PrivatBank. În vara anului 2016, Poroşenko era îndemnat să naţionalizeze PrivatBank, potrivit unor oficiali ai guvernului ucrainean.

    Preşedintele a amânat decizia luni de zile datorită puterii politice a lui Kolomoiski. În decembrie, Poroşenko era gata să semneze preluarea PrivatBank de către banca centrală, dar în ministerul de finanţe creştea teama că Kolomoiski s-ar putea răzbuna: PrivatBank avea 26.000 de angajaţi, reprezenta 30% din sistemul bancar şi procesa 75% din plăţile din Ucraina, potrivit unei surse din ministerul de finanţe. „Nu ştiam dacă Kolomoiski avea butonul roşu pentru oprirea operaţiunilor băncii şi dacă l-ar folosi cu doar două săptămâni înainte de sărbătorile de Crăciun pentru a bloca ţara.“ Mai târziu oligarhul a dovedit că poate bloca şi prin alte mijloace ţara: el deţine singura fabrică de clor pentru purificarea apei potabile din Ucraina. Şi n-a ezitat să închidă producţia.

    Guvernul ucrainean a naţionalizat PrivatBank pe 18 decembrie. Kolomoiski a cedat puterea fără incidente, iar Poroşenko a fost lăudat de comunitatea internaţională, mai ales de americani. În Statele Unite şi în alte ţări occidentale, Poroşenko a fost deseori privit ca un oligarh binevoitor. El şi-a făcut miliardele achiziţionând o fabrică de dulciuri de la stat în timpul dezintegrării Uniunii Sovietice. Campania sa pentru preşedinte din 2014 s-a bazat pe ideea că o persoană ca el ar putea să se ridice deasupra corupţiei. Dar chiar şi cei care au lucrat pentru Poroşenko spun că ceva s-a schimbat în anul de după victoria din alegeri, efortul său de reformă îngheţând în 2015. Promisiunea din campanie de înfiinţare a unui tribunal anticorupţie a fost îndeplinită abia după prima rundă a alegerilor pentru preşedinte din 2019, când toate sondajele de preferinţe politice arătau că Zelenski va câştiga. Investigaţii de presă au arătat în repetate rânduri că aliaţii lui Poroşenko beneficiază de pe urma faptelor de corupţie. „Poroşenko era foarte capabil să creeze acest baraj de fum pentru Occident şi apoi să îndeplinească aproximativ 15% din ce le promite“, spune John Lough, cercetător la Chatham House. „Uitaţi-vă la Agenţia Naţională pentru Prevenirea Corupţiei, a cărei sabotare a permis-o.”

    Într-o ţară în care personajele corupte sunt o obişnuinţă, prezenţa proaspătă a lui Zelenski a fost o schimbare binevenită, deşi actorul a refuzat în general să dea detalii despre planurile sale politice. Nici după ce a câştigat cursa pentru preşedinţie acestea nu au devenit mai clare.

    Ideea că încercarea lui Zelenski de a cuceri poziţia de preşedinte are de-a face cu răzbunarea lui Kolomoiski pe Poroşenko pentru naţionalizarea PrivatBank a fost prezentă de la începutul cursei electorale. Dovezile directe lipsesc, dar există alte indicii care pot susţine teoria. Zelenski, în afară de faptul că este angajatul lui Kolomoiski şi un star (bogat) al televiziunilor pe care acesta le deţine, a beneficiat de un timp de antenă semnificativ de la ele, mai ales în zilele de dinaintea alegerilor.

    Atât Zelenski, cât şi Kolomoiski neagă complotul, actorul asigurând că nu-i va da PrivatBank înapoi lui Kolomoiski, iar oligarhul spunând că dacă guvernul vrea să păstreze PrivatBank, o poate face. Însă Kolomoiski este un maestru al manevrelor din umbră. Americanii au aflat-o pe pielea lor. În toamna anului 2017, o pereche de lobbyişti americani au pus în scenă o audiere falsă chiar la Congres, în subsolul Capitolului, în care au acuzat un fost bancher central din Ucraina de o faptă de corupţie odiosă, notează The Daily Beast. Un post TV ucrainean a difuzat evenimentul de acolo, susţinând că aceea este dovada că Congresul Statelor Unite a investigat acuzaţiile (ceea ce nu era adevărat).

    Finanţatorul aparent al audierii a fost Kolomoiski. În 2018 a fost descoperită o altă legătură aparentă între oligarhul ucrainean şi politica americană. O serie de companii care au legătură cu Kolomoiski l-au angajat pe avocatul Robert Powell, soţul (pe atunci) candidatului democrat pentru Camera Reprezentanţilor Debbie Mucarsel-Powell. Doar una dintre aceste firme i-a plătit lui Powell cel puţin 700.000 de dolari pe parcursul a doi ani, arată documente publice. Mucarsel-Powell a intrat în Congres anul acesta.

  • FOTO INFO: Netanyahu a câştigat al cincilea mandat

    Anunţul a fost făcut de cele trei posturi principale de televiziune din Israel, la mijlocul săptămânii trecute, când aproximativ 97% din voturi fuseseră deja numărate.
    Cursa, strânsă şi contestată, a fost considerată în Israel ca un referendum pentru Netanyahu în urma acuzaţiilor de corupţie. El se confruntă cu o posibilă condamnare în trei cazuri de corupţie, negând însă toate acuzaţiile.
    Likud, partidul premierului Netanyahu, şi Partidul Albastru şi Alb al lui Gantz au obţinut câte 35 de locuri fiecare, potrivit site-ului Knessetului (parlamentul) şi canalelor TV israeliene.

  • Cum apără şeful celei mai mari bănci americane capitalismul: Socialismul produce inevitabil stagnare, corupţie sau chiar mai rău

    Jamie Dimon, CEO-ul JP Morgan Chase, a lansat scrisoarea anuală către acţionari săptămâna aceasta, în care loveşte puternic în socialism, apără răscumpărările de acţiuni şi prezintă o serie de potenţiale pericole viitoare, potrivit CNBC.

    „Când guvernele controlează companii, activele economice (companii, creditori şi aşa mai departe) sunt utilizate de-a lungul timpului în scopuri politice – ceea ce duce la pieţe şi companii ineficiente, favoritisme enorme şi corupţie”, scrie şeful JP Morgan Chase.

    Cel mai bine plătit bancher atacă curentele socialiste, populiste şi corupţia, şi îndeamnă „capitaliştii” să-şi apere capitalismul.  

    „Socialismul produce inevitabil stagnare, corupţie şi câteodată chiar mai rău – cum ar fi oficialii guvernelor autoritare care au de cele mai multe ori abilitatea de a interveni atât cu economia cât şi cu vieţile individuale, ceea ce ajung să facă de cele mai multe ori pentru a-şi menţine puterea. Asta va fi un dezastru şi pentru ţara noastră aşa cum s-a dovedit un dezastru şi în alte ţări unde s-a încercat”, adaugă el.

    Scrisoarea anuală a lui Dimon este o lectură extrem de necesară pentru Warren Buffet şi alţi giganţi de pe Wall Street. În cea de anul acesta, Dimon a recunoscut că există erori în capitalismul actual şi că acesta ar trebui combinat cu o plasă de siguranţă socială puternică.

     

  • FMI avertizează: Din cauza corupţiei guvernele lumii pierd peste 1.000 miliarde dolari

    În cazul în care corupţia ar fi învinsă, acest parcurs ar avea rezultate extrem de benefice pentru guvernele din toată lumea, potrivit unei noi analize realizate de Fondul Monetar International (FMI), citată de CNBC.

    În cadrul unui capitol publicat astăzi, ca parte din raportul Monitor Fiscal publicat pe luna aprilie 2019 de FMI, cercetătorii au descoperit că reducerea corupţiei în toată lumea ar genera venituri fiscale de peste 1.000 miliarde dolari în toată lumea, adică aproape 1,25% din PIB-ul global.

    „Câştigurile ar fi masive dacă luăm în considerare că o corupţie mai scăzută ar crea premisele pentru o creştere economică mai puternică, maximizând astfel veniturile viitoare”, se arată în raport.

    Printre economiile avansate, ţările cu cele mai scăzut nivel de corupţie au colectat cu aproape 5% mai mult la PIB din taxe faţă de ţările cu cel mai înalt nivel de corupţie, potrivit FMI.

    Pentru o ţară de dimensiunea Marii Britanii, de exemplu, PIB-ul ar putea fi sporit cu câteva sute de milioane de lire sterline pe an.

     

  • Faţa ÎNTUNECATĂ a unei companii GIGANT, care ajută DICTATORII în vremurile în care democraţia şi valorile ei de bază sunt atacate din ce în ce mai feroce

    Vacanţa de anul trecut a angajaţilor McKinsey în China a fost una de neuitat.

    Sute dintre consultanţii firmei s-au distrat în deşert, călărind cămile peste dune de nisip şi petrecând în corturi legate între ele de covoare roşii. Întâlnirile au avut loc într-o sală de banchet cavernoasă, amintind de curtea opulentă a unui sultan, cu un semn deasupra capetelor tuturor: „Nu pot să stau liniştit, lucrez la McKinsey & Company“. Mesajul a captat întocmai starea de spirit. Remarcabilă este locaţia: Kashgar, vechi oraş de pe anticul drum al mătăsii din vestul îndepărtat al Chinei, care acum se confruntă cu o criză umanitară majoră.

    La aproximativ 6 km de locul unde consultanţii de la McKinsey discutau despre munca lor, care include consilierea unora dintre cele mai importante companii din China, a fost construită o tabără imensă capabilă să ţină închişi mii de etnici uiguri. Tabăra face parte dintr-un vast arhipelag de centre de îndoctrinare pentru aproape un milion de oameni.

    Cu o săptămână înainte de evenimentul McKinsey, un comitet al Naţiunilor Unite a denunţat detenţiile în masă şi a cerut guvernului Chinei să se oprească. Însă drama nu pare să-i fi deranjat pe consultanţii de la McKinsey, care au postat pe Instagram poze care le documentau aventurile în stilul Disneyland. De fapt, implicarea  McKinsey în politicile guvernului chinez este mult mai profundă decât alegerea ciudată a firmei de a-şi face cunoscută prezenţa în această ţară.

    Timp de un sfert de secol, compania s-a alăturat unei constelaţii de corporaţii americane care ajută China să treacă de faza de tranziţie de la o economie înapoiată la una cu ambiţia de a deveni lider mondial. Însă, deoarece creşterea Chinei reprezintă o provocare pentru dominaţia americană, Washingtonul devine din ce în ce mai critic faţă de unele dintre politicile specifice Beijingului, inclusiv faţă de cele la dezvoltarea cărora McKinsey a ajutat. Unul dintre clienţii McKinsey, o companie de stat, a ajutat la construirea insulelor artificiale ale Chinei din Marea Chinei de Sud, punct major de tensiune militară cu Statele Unite.

    Se pare că rolul McKinsey în China este doar un exemplu al muncii extinse a companiei – şi uneori controversate – în întreaga lume, potrivit unei anchete realizate de The New York Times care a inclus interviuri cu 40 de foşti şi actuali angajaţi ai firmei de consiliere, precum şi cu zeci de clienţi de-ai lor.

    În vremuri în care democraţiile şi valorile lor de bază sunt atacate din ce în ce mai feroce, emblematica firmă americană a ajutat la ascensiunea guvernelor autoritare şi corupte pe tot globul, uneori în moduri care intră în conflict cu interesele americanilor.

    Printre clienţii firmei se numără monarhia absolutistă a Arabiei Saudite, Turcia sub conducerea autocrată a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi guverne infestate de corupţie din ţări precum Africa de Sud.

    În Ucraina, McKinsey şi Paul Manafort – preşedintele de campanie al preşedintelui american, Donald Trump, ulterior condamnat pentru fraudă financiară – au fost plătiţi de acelaşi oligarh pentru a ajuta la refacerea imaginii terfelite a unui candidat la preşedinţie ieşit din graţiile poporului şi Occidentului, Viktor Ianukovici, transformându-l într-un reformator.

    Odată ajuns la putere, Ianukovici a respins Occidentul, a luat partea Rusiei, pentru ca apoi să fugă din ţară, lăsând în urmă un măcel şi acuzaţii că a furat sute de milioane de dolari. Revoluţia a fost urmată de haos în Ucraina şi de o situaţie tensionată între Occident şi Kremlin.

    În Rusia, McKinsey a colaborat cu companii apropiate guvernului de la Kremlin care au fost sancţionate de guvernele occidentale – companii pe care firma le-a ajutat să se dezvolte de-a lungul anilor şi cărora, în unele cazuri, continuă să le ofere consultanţă.

    Firma şi-a oferit serviciile în multe sectoare ale economiei ruse, inclusiv în minerit, în industria prelucrătoare, a petrolului şi gazelor, în sectorul bancar, în transport şi agricultură. Un oficial al McKinsey a rămas în consiliul pentru energie al guvernului rus. De acolo, fostul consultant al McKinsey a plecat să lucreze la companiile ruseşti pe care le-a ajutat în trecut.

    În august, banca rusească VEB, deţinută în întregime de stat, cu legături cu serviciile de informaţii ruseşti şi sub sancţiunile Statelor Unite, a angajat McKinsey pentru a o ajuta la dezvoltarea strategiei de afaceri.

    Nu există niciun indiciu că McKinsey a încălcat sancţiunile americane, care interzic numai anumite tranzacţii cu companii şi persoane vizate. Însă rămâne întrebarea dacă firma, în urmărirea unor oportunităţi legitime de afaceri în străinătate, nu cumva ajută la întărirea conducerii autoritare a preşedintelui rus, Vladimir Putin. Alte companii de consultanţă servesc clienţi similari, dar niciuna nu prezintă prin mărime şi experienţă credibilitatea pe care o conferă McKinsey, un confident de 92 de ani pentru multe dintre cele mai admirate companii din lume.

    În China, firma a oferit consultanţă pentru cel puţin 22 dintre cele mai mari 100 de companii de stat, cele care realizează unele dintre cele mai strategice şi problematice iniţiative ale guvernului, potrivit unor materiale în limba chineză analizate de The Times.

    Deşi nu este neobişnuit ca firme americane să colaboreze cu companii chineze de stat, rolul McKinsey a adus compania deseori în mijlocul unor tranzacţii controversate. În Malaysia, firma l-a ajutat pe unul dintre cei mai corupţi conducători din Asia să-şi construiască legitimitate pentru a primi miliarde de dolari veniţi din China într-un moment în care era bănuit că şi-a băgat în buzunare sume mari din banii publici. Politicianul a fost contestat prin protestele a zeci de mii de oameni ieşiţi în stradă.

    McKinsey îşi apără munca în întreaga lume, spunând că nu va accepta misiuni în contradicţie cu valorile companiei. De asemenea, oferă aceleaşi motive ca alte companii pentru munca în folosul naţiunilor corupte sau autoritare – schimbarea se obţine cel mai bine din interior.

    „Din 1926, McKinsey a căutat să facă o schimbare pozitivă pentru firmele şi comunităţile în care trăiesc şi muncesc oamenii noştri“, se arată într-o declaraţie a companiei. „Au fost create zeci de mii de locuri de muncă, au fost îmbunătăţite vieţi şi a fost oferită educaţie datorită muncii pe care am făcut-o cu clienţii noştri. Ca multe alte corporaţii majore, inclusiv concurenţii noştri, căutăm să navigăm într-un mediu geopolitic în schimbare, dar nu susţinem sau nu ne angajăm în activităţi politice, se mai spune în comunicat.

    Totuşi, unii analişti, diplomaţi cu experienţă şi experţi în guvernanţă globală, văd rolul McKinsey într-o lumină diferită. În timp ce Statele Unite se retrag din cooperarea internaţională şi adoptă o poziţie mai naţionalistă, companii majore precum McKinsey desfăşoară activităţi în ţări cu puţin respect pentru drepturile omului – uneori fac să avanseze, mai degrabă decât să stopeze, tacticile controversate ale celor mai mari rivali ai Americii.„Este mult mai probabil ca ei să permită existenţa acestor regimuri şi să devină complicii lor“, a spus David J. Kramer, fost secretar de stat adjunct. „Nu vor să-şi înstrăineze regimurile, altfel ar pierde afaceri.“

    „CV-ul” lui Ianukovici includea două condamnări penale şi alegeri măsluite, fapte despre care mulţi au presupus că i-ar inhiba ambiţiile de a conduce ţara. Aşadar, a fost oarecum surprinzător că McKinsey a ajutat la lustruirea imaginii corodate a lui Ianukovici şi l-a transformat în altceva: un lider care gândeşte în perspectivă, cu o viziune economică asupra unui viitor mai bun pentru toţi ucrainenii.

    Rolul McKinsey în învierea carierei politice a lui Ianukovici a fost uitat din cauza gălăgiei create de condamnarea lui Manafort, fostul preşedinte de campanie al lui Trump, pentru primirea în secret a milioane de dolari pentru a-l ajuta pe politicianul ucrainean să câştige preşedinţia în 2010.

    Însă McKinsey a fost finanţată de acelaşi oligarh care l-a susţinut pe Manafort şi a elaborat un plan economic pe care Ianukovici l-a fluturat pentru a-şi dezarma criticii – înainte de a renunţa la o mare parte din el după ce a devenit preşedinte.

    În cea de-a 100-a zi de mandat, într-un palat din epoca sovietică împodobit cu artă cazacă, Ianukovici şi-a informat riguros naţiunea, expunându-şi planul economic. După ce şi-au sorbit coniacul şi whiskyul, legiuitorii şi oaspeţii au umplut sala mare, unde camerele s-au oprit asupra unui bărbat în costum albastru strălucitor şi cu un CV care a atins vieţile tuturor oamenilor din Ucraina.

    Numele lui: Rinat Ahmetov, cel mai bogat oligarh al ţării. El a fost motivul adunării şi avea motive să se simtă bine. El l-a salvat pe Ianukovici printr-o strategie care a inclus angajarea a două grupuri de consultanţă foarte diferite: pe Manafort, a cărui echipă cu legături cu Rusia a lucrat pentru dictatori cu puţin respect pentru drepturile omului, şi pe McKinsey, furnizorul celor mai bune practici pentru cele mai importante corporaţii ale lumii.

    Că aceste două grupuri disparate au găsit un teren comun este o mărturie a vastului imperiu de afaceri şi a abilităţilor politice ale lui Ahmetov. Însă pentru McKinsey, situaţia a subliniat riscul oferirii serviciilor într-o parte instabilă a lumii, unde compania ar putea fi percepută ca rampă pentru guverne autocrate sau corupte. Manafort a avut o misiune dublă: să înbunătăţească reputaţia lui Ianukovici şi să întărească Partidul Regiunilor, prorus, netezind drumul spre preşedinţie pentru dictator. McKinsey a oferit ceva diferit – un plan economic pe care Ianukovici îl putea folosi pentru a-şi lua imaginea de reformator bazat pe piaţă, care înclină spre vest.

    Pentru a se asigura că mesajul ajunge unde trebuie, Ianukovici şi Ahmetov au menţionat în mod special McKinsey în discuţii cu oficialii americani, potrivit documentelor diplomatice publicate de WikiLeaks. Ahmetov i-a asigurat pe americani că omul său era „un susţinător puternic al McKinsey“, în timp ce Ianukovici a subliniat că îi instruise pe agenţii săi „să lucreze direct cu experţii de la McKinsey“.

    Diplomaţii au rămas foarte neîncrezători. Un jurnalist ucrainean respectat a avertizat oficialii americani că Ianukovici este omul care poate „să cânte un cântec acum şi după aia să înjunghie pe cineva cu cuţitul“.

    Au existat întrebări şi despre Ahmetov, care de mult timp era suspectat de legături cu crima organizată, pe care le-a negat. Un diplomat a descris Partidul Regiunilor ca fiind un paradis pentru „mafioţi şi oligarhi“, observând că formaţiunea ar putea încerca să-şi spele această imagine. Legăturile financiare ale lui Ahmetov cu Manafort şi McKinsey au depăşit politica. El i-a angajat să consilieze părţi ale imperiului său corporatist, care includea oţel, minerit, energie, finanţe, telecomunicaţii, active imobiliare, media, transport, agricultură şi fotbal. El a angajat, de asemenea, foşti consultanţi de la McKinsey pentru a-i ajuta afacerea, plasându-i în funcţii de conducere.

    Ahmetov l-a plătit pe Manafort prin transferuri bancare efectuate prin intermediul unei companii cipriote paravan, arată înregistrările instanţelor. Şi operativi ai Partidului Regiunilor l-au plătit pe american prin intermediul companiilor paravan, în cele din urmă aceasta ducând la condamnarea sa în Statele Unite, pentru că nu a raportat banii în declaraţiile sale fiscale.

    McKinsey, dimpotrivă, şi-a primit banii printr-o fundaţie ucraineană finanţată de Ahmetov şi condusă de un fost consultant al McKinsey care locuieşte acum la Moscova. Înfiinţată pentru a promova reforma economică, fundaţia a căutat, de asemenea, să promoveze McKinsey – şi, prin extensie, pe Ianukovici.

    Pentru a ajunge la publicul larg din Statele Unite, fundaţia a organizat două forumuri privind economia ucraineană – unul la hotelul Four Seasons din New York şi celălalt la Washington. În ansamblu, munca firmei McKinsey a fost bine primită. Însă promisiunea unui viitor mai bun nu a avut viaţă lungă.

    În câţiva ani, Ucraina a virat spre prăbuşire economică în timp ce Ianukovici jefuia naţiunea, trăind într-un palat înconjurat de o grădină zoologică privată, un teren de golf, un garaj umplut cu maşini clasice şi un restaurant privat sub forma unei nave de piraţi. Ca şi cum acest lux nu ar fi fost suficient, preşedintele şi-a construit, în linişte, o casă de vacanţă enormă pe litoral, cu camere înalte şi o piscină interioară, care eclipsează reşedinţa sa de lucru.

    Kievul s-a întors repede împotriva lui Ianukovici. Acesta promitea de mult timp să apropie Ucraina de Occident prin semnarea unor acorduri politice şi comerciale cuprinzătoare cu Uniunea Europeană. Însă, brusc, şi-a adus ţara mai adânc pe orbita Rusiei.

    Protestatarii au inundat străzile kievene luni de zile, cântând sloganuri pro-Europa. Guvernul lui Ianukovici a răspuns cu violenţă, riposta culminând cu ceea ce reprezentantul Parlamentului European a numit un „Tienanmen ucrainean“, referindu-se la represiunea brutală asupra demonstranţilor din Piaţa Tienanmen din China. Mai mult de 80 de protestatari au fost ucişi înainte ca Ianukovici să părăsească ţara în 2014. Haosul nu s-a terminat acolo. Dezamăgit, Putin a intrat cu armata în Ucraina, a anexat Crimeea şi a stârnit un război separatist care a dus la curmarea a mai mult de 10.000 de vieţi. Vestul a răspuns dând afară Rusia din Grupul celor 8 democraţii industrializate şi impunând sancţiuni. Conflictul dintre Putin şi Occident a început.

    McKinsey şi-a apărat rolul avut la ascensiunea lui Ianukovici spunând că fundaţia a fost serioasă în ceea ce priveşte promovarea dezvoltării economice în Ucraina şi a avut în consiliul său lideri occidentali proeminenţi. Fundaţia a fost desfiinţată în linişte – fără a-şi atinge obiectivele – chiar înainte ca Ianukovici să fugă în Rusia. Nici Ahmetov şi nici McKinsey nu vor să spună câţi bani a câştigat firma de consiliere. „Când am ajuns la concluzia că guvernul nu-şi respecta agenda de reforme, am încheiat colaborarea“, se arată într-un comunicat al McKinsey.

    Ahmetov, care a rupt public legăturile cu Ianukovici în timpul protestelor, a refuzat să vorbească cu The Times. În interiorul sediului său împodobit cu ornamente aurite sau care imită argintul, un purtător de cuvânt a spus că fundaţia nu a avut succes deoarece politicienii nu avut voinţa de a „îmbrăţişa agenda de reforme“.

    Însă critici precum Anders Aslund, economist născut în Suedia, care a consiliat guvernul rus în anii 1990 şi mai târziu guvernul Ucrainei, s-au plâns de modul în care imaginea lui Ianukovici era vândută capitalelor occidentale. Era clar, a spus Aslund, că povestea lui Ianukovici „era despre putere şi jaf“.

    Rolul McKinsey în Ucraina nu s-a încheiat cu căderea lui Ianukovici. „Construim lideri care pot avea un impact durabil şi semnificativ pentru companiile majore din Ucraina, pentru economie şi societate“, scrie compania pe site-ul său. McKinsey a devenit rapid o favorită a succesorului lui Ianukovici, Petro O. Poroşenko, un oligarh cunoscut ca „regele ciocolatei“ pentru afacerile sale cu dulciuri.

    Într-un discurs din noiembrie anul trecut, Poroşenko a lăudat McKinsey pentru cei 15 ani de activitate în Ucraina. Nora sa a lucrat pentru companie în cea mai mare parte a preşedinţiei sale. Între timp, McKinsey a continuat să ofere servicii de consultanţă lui Ahmetov, împărţind ultimul etaj al unei clădiri de birouri din Kiev cu o firmă de-a milionarului. O altă firmă de-a lui Ahmetov se află mai jos cu un etaj. De fapt, Ahmetov deţine întreaga clădire, care include, pe holul mare, o afacere potrivită pentru un oligarh: o reprezentanţă Aston Martin Rolls-Royce.

    McKinsey are rol activ şi în ascensiunea acum puternicelor companii chineze, însă aceasta este o altă poveste.

    Paul ​Manafort, coordonator al campaniei electorale a lui Donald Trump, a pledat anul trecut vinovat pentru conspiraţie împotriva Statelor Unite şi a început să coopereze cu procurorii care au lucrat la investigaţia procurorului special Robert Mueller privind intervenţia Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016.

  • Raportul SUA pe Drepturile Omului: Corupţia şi agresiunile forţelor de ordine, principalele probleme în România

    “Printre problemele referitoare la drepturile omului se numără corupţia din instituţii şi violenţele forţelor de ordine împotriva romilor. Autorităţile judiciare au acţionat pentru inculparea şi sancţionarea oficialilor care comit abuzuri, dar autorităţile au tergiversat procedurile în cazurile care implică abuzuri comise de forţele de ordine. Rezultatul a fost că multe cazuri au fost finalizate prin achitare”, arată Raportul Departamentului de Stat american privind Practicile în materie de Drepturile Omului în România în anul 2018.

    “Condiţiile din penitenciare rămâne dure, iar spaţiile pentru detenţie sunt supraaglomerate, astfel că nu întrunesc standardele internaţionale. Abuzurile asupra deţinuţilor comise de autorităţi şi de alţi deţinuţi au continuat să fie o problemă”, precizează raportul.
     
     

  • Primăriţa de 25 de ani care a furat 4 milioane de dolari şi îşi conducea satul pe WhatsApp

    Lidiane Leite, fostă primăriţă a unei localităţi din Brazilia, a fost condamnată la 14 ani de inchisoare, scriu cei de la The Independent.

    În urma unei investigaţii care a durat doi ani şi jumătate, Lidiane Leite a fost găsită vinovată de delapirea a peste 5 milioane de euro din fondul dedicat Educaţiei.

    Lidiane Leite, cunoscută drept primarul WhatsApp, a devenit o emblemă a corupţiei din Brazilia. Tânăra de 25 de ani conducea micul sat Turi do Augusto, din municipiul Bom Jarim, ce se află în inima celei mai sărace regiuni a Braziliei, înainte de a fi arestată de autorităţi.

    “Înainte să devin primar eram săracă. Aveam un Land Rover, acum conduc o Toyota SW4. Poate ar trebui să-mi cumpăr o maşină mai luxoasă pentru că, mulţumesc lui Dumnezeu, am destui bani să fac asta”, scria ea pe Instagram. “Pot să-mi cumpăr tot ce vreau. O să-mi cheltuiesc banii pe ce vreau şi nu mă interesează ce zic oamenii”, se mai lăuda tânăra.

    Dar nu aceste declaraţii au atras atenţia autorităţilor asupra activităţii sale, ci faptul că şcolarilor nu li se oferea mâncare în timpul petrecut la şcoală, fapt reclamat de părinţii copiilor. Acum autorităţile cred că Leite ar fi furat, în perioada 2012-2014, 4 milioane de dolari din banii publici.

    Lidiane Leite vindea lapte din uşă-n uşă când s-a hotărât să candideze la primărie după ce iubitul acesteia a fost împiedicat să candideze deoarece se afla sub investigaţie de către autorităţi. Leite a câştigat şi l-a numit pe Beto Rocha, iubitul ei, într-o funcţie de conducere. Se pare că în timp ce iubitul ei se ocupa de afaceri, Leite petrecea majoritatea timpului în capitala statului Maranhao, aflat la 4 ore distanţă de Bom Jardim, unde dădea petreceri, mergea la shopping şi trimitea instrucţiuni pe WhatsApp.

    Autorităţile au început să investigheze afacerile primăriţei şi, exact ca într-o telenovelă, când mandatul de arestare a fost emis pe numele ei, Leite a fugit. Chiar şi aşa ea continua să trimită mesaje pe WhatsApp şi îşi avertiza subalternii să nu coopereze cu autorităţile. După 39 de zile, Lidiane Leite s-a predat.

    “Am blocat toate conturile bancare ale acuzaţiilor, dar nu am găsit niciun ban. Totuşi le-am confiscat bunurile”, a spus procurorul Fabio Santos de Oliviera.

  • DNA rămâne fără procuror-şef al Secţiei de combatere a corupţiei şi procuror şef al Secţiei penale

    Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) anunţă că a decis, marţi, respingerea propunerilor formulate de Direcţia Naţională Anticorupţie de prelungire a delegărilor pentru două funcţii de conducere din cadrul acestui parchet, respectiv aceea de procuror şef al Secţiei de combatere a corupţiei şi de procuror şef al Secţiei judiciare penale.

    “La adoptarea acestei hotărâri s-a avut în vedere intrarea în vigoare a prevederilor O.U.G. nr. 7/2019 care interzic delegările în funcţii de conducere din cadrul parchetelor pentru care numirea se face de Preşedintele României. Ca efect al acestei măsuri, funcţiile se vor vacanta pe o perioadă a cărei durată nu poate fi anticipată, cu consecinţe asupra exercitării atribuţiilor specifice, dintre care menţionăm doar pe cea privind verificarea legalităţii şi temeiniciei rechizitoriilor”, arată Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Progenitura visului american ajută la construirea visului chinezesc

    McKinsey este preţuită în cele mai înalte foruri de conducere ale Rusiei pentru că experţii ei au ajutat la extinderea influenţei ruseşti departe peste graniţe. Un nume poate spune tot despre cercurile la care firma americană de consultanţă şi-a creat acces şi de unde-şi primeşte banii – Gazprom, puternicul exportator de gaze al Rusiei. Rusia este un concurent al Statelor Unite pe plan energetic, dar mai ales militar. McKinsey, născută din visul american, ajută la construirea visului chinezesc. Despre acest lucru scrie The New York Times. Unele afaceri chinezeşti în care firma de consultanţă s-a implicat au adus prejudicii de natură să stârnească revoluţii.

    În jungla malaysiană, un şantier întins stă abandonat, iar ploaia adusă de musoni macină neîncetat câmpurile de grinzi de oţel, transformând locul într-o mare de rugină. Ar fi trebuit să ia naştere acolo o cale ferată, parte a proiectului chinezesc Belt and Road Initiative, un efort de amploare globală de 1.000 de miliarde de dolari finanţat prin împrumuturi chinezeşti mari la care participă de obicei companii chinezeşti.
    Cea mai puternică dintre acestea este China Communications Construction Company, un gigant de stat ale cărui iniţiale sunt imprimate cu negru pe pereţii fabricii de ciment de pe şantierul abandonat.

    China Communications, căreia i-a fost interzis timp de opt ani să participe la unele proiecte ale Băncii Mondiale din cauza unui scandal de corupţie, a jucat un rol principal în construirea insulelor artificiale din Marea Chinei de Sud, care au produs tensiuni militare cu Statele Unite.
    De asemenea, o subsidiară a companiei a construit un port pentru Sri Lanka. Însă datoria acumulată pentru acest proiect s-a dovedit a fi o povară atât de mare pentru guvernul din Sri Lanka încât acesta a trebuit să renunţe la port şi să-l concesioneze timp de 99 de ani Chinei.
    Ce s-a întâmplat în Sri Lanka a fost atât de alarmant încât noului premier din Malaysia, Mahathir Mohamad, îi este teamă că ţării sale i s-ar putea întâmpla acelaşi lucru. El a suspendat proiectul feroviar în iulie anul trecut.

    „Nu este bine pentru noi“, a spus Mahathir în septembrie. „Muncitorii malaysieni stau pe tuşă. Toată forţa de muncă este angajată din China. Puteţi vedea cât de unilateral este proiectul.“
    Însă pentru McKinsey, numai unilateral nu este proiectul. Compania a reprezentat ambele părţi implicate în tranzacţie.
    În 2015, când China Communications construia insulele artificiale militare şi încă era sub sancţiunile Băncii Mondiale, McKinsey a luat-o de client, oferind servicii de consiliere în ceea ce priveşte strategia.

    După câteva luni, McKinsey a câştigat un alt contract: de data aceasta cu guvernul malaysian, pentru a evalua fezabilitatea liniei de cale ferată.Un raport confidenţial în PowerPoint arată că McKinsey le-a spus oficialilor malaysieni că linia de cale ferată ar putea accelera creşterea economică în anumite părţi ale ţării cu până la 1,5%. Era o cifră pe care premierului de la acea vreme, Najib Razak, acuzat acum de corupţie, îi plăcea s-o citeze.

    În acelaşi document, McKinsey arăta că proiectul va contribui la îmbunătăţirea relaţiilor cu China – „construirea unei relaţii inter-naţiuni“ – datorită importanţei sale în Belt and Road Initiative.
    Iar McKinsey a susţinut ideea acceptării de împrumuturi uriaşe din China, descriindu-le ca elementele care „schimbă jocul“ în regiune.
    Nu este greu de observat de unde a venit entuziasmul firmei McKinsey pentru iniţiativa Belt and Road: firma a promovat politica chinezească de la cele mai înalte niveluri ale companiei.
    Dominic Barton, la acea vreme managing partner la McKinsey, a făcut din Belt and Road tema unui discurs ţinut la Beijing în 2015 în care a prezentat istoria comerţului pe Drumul Mătăsii începând cu secolul II î.Hr.
    Grupul propriu de cercetare al McKinsey, McKinsey Global Institute, a intrat în acţiune, producând rapoarte – citate pe larg în mass-media de stat din China – care prezintă beneficiile iniţiativei Belt and Road.
    Barton, care a servit în consiliul consultativ al China Development Bank, unul dintre cei mai mari doi creditori chinezi ai iniţiativei Belt and Road, a minimalizat într-un interviu din 2015 în mass-media chineză îngrijorările că iniţiativa ar putea fi folosită ca instrument pentru extinderea influenţei globale a Chinei.
    „Lumea aşteaptă ca marele proiect One Belt, One Road să devină din vis realitate“, au scris Barton şi colegii săi într-un raport publicat pe site-ul chinezesc al companiei în mai 2015, arătând totodată entuziasmul McKinsey pentru participarea la o astfel de întreprindere.
    Sentimentul era reciproc. Nouă dintre cei mai buni 20 de contractori din cadrul Belt and Road sunt sau au fost clienţi ai McKinsey, potrivit unui studiu al The Times şi RWR Advisory Group care urmăreşte astfel de proiecte.
    În 2016, China Communications, clientul McKinsey, a câştigat contractul de 13 miliarde de dolari pentru construirea căii ferate malaysiene. McKinsey justifica proiectul în timp ce premierul Najib era acuzat de corupţie, era criticat de oamenii ieşiţi în stradă să protesteze din cauza dispariţiei a sute de milioane de dolari de la un fond de investiţii de stat şi avea nevoie urgentă de bani de la un creditor extern ca Beijingul.
    Scandalul creat în jurul înţelegerii i-a implicat pe ambii clienţi ai McKinsey. Mahathir a declarat presei locale că China Communications, care a câştigat un contract fără licitaţie pentru calea ferată, ar fi putut supraevalua în mod deliberat costurile pentru a-i ajuta pe Najib şi pe aliaţii acestuia să aducă bani suplimentari în fondul de investiţii pentru a înlocui sumele lipsă.
    Tony Pua, parlamentar malaysian şi adjunct al ministrului de finanţe, a declarat că afacerea a fost intermediată de un om de afaceri malaysian numit Jho Low, care este acuzat de sifonarea a sute de milioane de dolari din fond şi despre care se crede că este în China, evitând astfel un mandat de arestare din Malaysia.


    McKinsey a explicat că nu are cunoştinţă de nicio înţelegere secretă între China şi Najib. A asigurat că, desigur, va discuta despre uriaşul proiect Belt and Road al Chinei, dar a respins ideea că, reprezentând ambele părţi implicate în proiect, compania s-a aflat în vreun fel în conflict de interese. Până când China Communications a câştigat oferta, lucrările sale pentru Malaysia erau deja finalizate, se arată în justificările companiei.
    „Politicile şi procedurile interne riguroase ale firmei noastre asigură că noi venim cu o perspectivă independentă pentru a ajuta fiecare client să îşi urmărească propriile obiective strategice“, au spus reprezentanţii McKinsey.
    Însă contextul politic – un guvern care se confruntă cu acuzaţii de corupţie şi perspectiva ca Najib să apeleze la China pentru fondurile de care are nevoie pentru a-şi acoperi urmele – ar fi trebuit să fie evident pentru McKinsey în acel moment, apreciază Bridget Welsh, profesoară la Universitatea John Cabot din Roma specializată în politica din Malaysia.
    „Au ales să facă afaceri cu actori corupţi în profuzime“, crede Welsh despre McKinsey.
    Aceasta nu a fost prima dată când McKinsey a fost atrasă în aranjamente dubioase prin activitatea sa din China.
    Compania a deschis primul său birou acolo în 1995, folosind consultanţi din Statele Unite şi Marea Britanie. Până la sfârşitul deceniului, McKinsey era pregătită pentru a ajuta Beijingul să-şi forţeze companiile de stat muribunde să adopte un management în stil occidental, o specialitate a McKinsey.
    Firma a prins câţiva clienţi mari. Elevul său eminent a fost Ping An, o companie de asigurări înfiinţată ca parte a unui grup de transport maritim de stat. În 1997, McKinsey a început o relaţie de două decenii cu compania, timp în care aceasta s-a transformat dintr-o notă de subsol într-unul dintre cei mai mari asigurători din lume.
    Povestea succesului McKinsey a ajuns curând la vârful politicii chineze, târând firma – fără ca aceasta să-şi dea seama, după cum afirmă directorii ei – într-un posibil conflict de interese în cazul celui mai evident exemplu de îmbogăţire a unui oficial din istoria Republicii Populare Chineze.
    Întotdeauna în căutarea talentelor de top, McKinsey l-a adus pe Liu Chunhang, în vârstă de 27 de ani, ca asociat cu normă întreagă în 2002. Acesta tocmai absolvise Harvard Business School, cu merite deosebite, conform înregistrărilor şcolare, şi a stat la McKinsey pentru mai puţin de un an. Însă ceea ce rudele sale au făcut în acest timp avea să le transforme în miliardari.
    Liu era ginerele lui Wen Jiabao, vicepremierul ţării responsabil cu finanţele. Câteva luni mai târziu, Wen a devenit premierul Chinei, ajungând în poziţia de a conduce un guvern.
    În acea vreme, un client al McKinsey, firma Ping An, se pregătea pentru o ofertă publică iniţială de vânzare de acţiuni la Hong Kong. Familia Wen şi asociaţii lor de afaceri au devenit acţionari secreţi ai Ping An, achiziţionându-şi participaţiile la un cost redus la sfârşitul anului 2002. În calitate de premier, Wen a condus cabinetul chinez, care supraveghea industria asigurărilor şi îşi dădea acordul în marile IPO-uri.
    Varianta McKinsey este că Liu a părăsit compania în iulie 2003. Nu este clar dacă a jucat vreun rol în activităţile de afaceri ale familiei sale extinse. Însă când Ping An s-a listat în anul următor, familia Wen acumulase deja o avere uluitoare, în mare parte reprezentând acţiuni. Până în 2007, familia a acumulat o avere de cel puţin 2,7 miliarde de dolari.
    Liu, care este acum un oficial de rang înalt al autorităţii bancare din China, a declarat printr-un purtător de cuvânt că el „nu a lucrat niciodată pe proiecte pentru clienţii chinezi ai firmei“ şi că ar fi „înşelător” să fie asociat cu munca McKinsey pentru Ping An.
    McKinsey a explicat că Liu a fost angajat pentru că avea pregătirea profesională potrivită, nu datorită conexiunilor familiale.
    „Orice sugestie că domnul Liu a fost angajat sau adus pentru scopuri necorespunzătoare este falsă şi extrem de înşelătoare“, se arată într-un comunicat al companiei.
    Astăzi, în China este o laudă să spui că ai colaborat cu McKinsey. Trebuie să fii bun ca să ajungi acolo. Partenerii companiei au participat la întâlnirile din cadrul companiilor partidului comunist. Mai mult de 90% din cei 350 de consultanţi ai companiei din China sunt de origine chineză, potrivit site-ului oficial.
    Şi importanţa Chinei pentru McKinsey este evidentă: ultimii doi parteneri, Barton şi Kevin Sneader, au fost promovaţi din regiune. Sneader conduce acum întreaga divizie din Hong Kong.
    Numele McKinsey a devenit atât de prestigios în ţară încât a apărut şi o clonă chinezească, care a adoptat numele chinezesc al companiei. Compania-clonă – Chengdu McKinsey Management Consulting Company – a câştigat chiar şi un contract de consiliere a provinciei Sichuan cu privire la planificarea economică. Şarlatania sa a fost atât de reuşită încât Săptămânalul Economic Chinez, o revistă a portavocii Partidului Comunist, Ziarul Poporului, a scris un articol despre răspândirea influenţei adevăratei McKinsey, pe care a comparat-o cu o caracatiţă, şi despre cât de uimitor este succesul firmei false.

    McKinsey a spus că nu a lucrat la planificarea economică a provinciei Sichuan. Totuşi, compania nu s-a dat în lături de la programe controversate precum cel privind oraşele inteligente, spre îngrijorarea oamenilor de ştiinţă şi a avocaţilor drepturilor omului care spun că această abordare va duce la întărirea statutului Chinei de stat care vede şi ascultă orice şi pe oricine.
    Ideea cu oraşele inteligente este de a le face mai uşor de gestionat prin colectarea de date din surse precum camerele de luat vederi. Într-un stat autoritar precum China, acest lucru creează îngrijorări mari.
    „Patrulele de poliţie nu pot fi peste tot, dar analizele predictive le pot duce la locul potrivit în momentul potrivit“, a scris McKinsey într-o analiză din iunie. „Este vorba despre controlul politic“, a explicat Samantha Hoffman, un asociat al Institutului de Politici Strategice din Australia.
    McKinsey lucrează acum cu Ping An pentru a pune în practică teoria oraşelor inteligente în oraşul chinezesc Nanning pentru a monitoriza frauda financiară.
    Compania a susţinut – poate chiar până la exasperare, spun criticii – iniţiativa guvernului chinez Made in China 2025 de a deveni lider mondial în domenii sensibile, cum ar fi inteligenţa artificială şi aerospaţială, o politică ce-i nelinişteşte pe liderii europeni şi americani, care se tem că planurile Beijingului le vor submina economiile şi deschid calea dominaţiei Chinei.
    În octombrie, vicepreşedintele american, Mike Pence, a avertizat că „prin planul Made in China 2025, Partidul Comunist şi-a propus controlarea a 90% dintre cele mai avansate industrii din lume“.
    McKinsey a produs cel puţin 10 rapoarte în chineză concentrate pe Made in China 2025. Însă la începutul acestui an guvernul chinez a ordonat presei să nu mai scrie despre aceasta, având în vedere criticile intense din partea Statelor Unite şi ale Europei. Şi rapoartele McKinsey au încetat să mai menţioneze aceste planuri.
    „Firma pare uneori a fi
    aproape ca un braţ al Ziarului Poporului“, spune George Magnus, fost economist – şef al UBS, despre McKinsey. „Evident, o fac într-un mod uşor mai subtil – însă uneori
    nu foarte subtil.“