Tag: Coresi

  • Coresi Shopping Resort caută să angajeze 500 de oameni

    În ziua dedicată angajărilor, peste 12 companii, între care şi Auchan, vor recruta personal pentru noul centru comercial care se va deschide la Braşov în martie 2015.

    Între companiile care caută personal pentru spaţiile din cadrul Coresi Shopping Resort se numără Auchan, magazinele grupului Inditex (Zara, Massimo Dutti, Stradivarius, Bershka, Oysho şi Pull&Bear), Kenvelo, Tom Tailor, Lee Cooper, Time Out, Douglas, CCC, Yves Rocher, LC Waikiki, Decimas, Sergiana, Belvedere, Flanco, Office Shoes, Book City.

    85% din spaţiile comerciale ale complexului comercial sunt deja închiriate şi 95% vor fi deja accesibile publicului la momentul deschiderii, în martie. Coresi Shopping Resort se confruntă acum cu o cerere mare de mp suplimentari.

    Coresi Shopping Resort se pregăteşte pentru inaugurarea programată pe 27 martie 2015. Aflat în plină predare a spaţiilor interioare, a fost demarat deja procesul de amenajare a spaţiilor verzi şi a locurilor de parcare. Pentru a susţine lucrările exterioare, în perioada februarie – martie, echipa de muncitori se va mări la 1500 – 1600 de persoane.

    Traficul estimat pentru Coresi este de 10 milioane de vizitatori pe an, incluzând deopotrivă locuitorii Braşovului, pe cei din vecinătate şi turiştii.

    Zona centrală a proiectului Coresi va găzdui pe o suprafaţă de 1.100 mp un spaţiu de divertisment în care întreaga familie îşi va putea petrece timpul în mod activ. Astfel, pentru prima oară în România, „inima” unui centru comercial devine zonă dedicată petrecerii timpului liber.

    În Coresi vor exista patru piaţete, cu nume distincte şi un punct de agrement definitoriu cum sunt caruselul sau scena unde se vor desfăşura scene de teatru sau concerte.

    Zona destinată cinematografelor, care se întinde pe 3.200 mp, va reuni opt săli digitale, parte dintre ele multifuncţionale, ce pot fi transformate în săli de conferinţe, de teatru sau de recepţii.

    Între retaileri se numără H&M, Auchan,  iStyle, Premium Reseller, Office Shoes, Inditex, Kenvelo, Flanco, Decimas, Sabrini, Yves Rocher, TUI Travel, Arsis – Vodafone, Inmedio şi Sensiblu. Galeria comercială a Coresi Shopping Resort se desfăşoară pe o suprafaţă de 32.000 mp şi o lungime de 650 metri, 10% fiind destinată zonei de food court. Zona de food-court, una dintre ancorele principale ale Coresi, se întinde pe o suprafaţă de 3.500 mp şi oferă 1.500 locuri la mese la care se adaugă 500 în exterior.  Zonele de fast-food, slow-food, bar şi lounge au fost gândite pentru crearea unei atmosfere în care clienţii să se regăsească indiferent de aşteptări.

    Platforma din faţa centrului comercial va fi amenajată astfel încât, în timpul sezonului cald, va cuprinde terasele restaurantelor găzduite la interior, clienţii având vedere spre Tâmpa, muntele emblematic al Braşovului. Inspirat de tradiţiile Braşovului, Coresi Shopping Resort va avea o zonă dedicată artizanilor oraşului (sticlari, pielari, bijutieri, olari sau producători de arme). Astfel că, pe esplanada din faţa centrului comercial, de dimensiunile unui teren de fotbal, vor fi ridicate cabane utilate, cu suprafeţe între 9-12 mp, şi care vor găzdui atelierele artizanilor locali.

     

    Fazele Coresi Shopping Resort:

    Proiectul global înseamnă 100 ha şi 95.500 mp suprafaţă totală închiriabilă. 

    În prima faza, va fi costruit Centrul comercial şi de distracţii pe o suprafaţă totală de 24 ha şi reprezentând o investiţie de 60 milioane de Euro.

    Cea de-a doua fază, dezvoltata pe 8 ha de teren, va însemna construcţia unui parc comercial cu retaileri de mobilier şi decoraţiuni, bricolaj, articole sportive, service auto, benzinărie şi un complex de birouri. Va oferi 1200 locuri de parcare.

    In cea de-a treia fază, a fost gândit un ansamblu rezidenţial de 4000 de locuinţe. Proiectul va fi dezvoltat de Avantgarden.

     

    Immochan România are patru direcţii de business: dezvoltarea de proiecte imobiliare în parteneriat cu hipermarketurile Auchan; leasing pentru galeriile comerciale şi a retail park-urilor; activităţi de property management pentru galeriile comerciale şi valorizare patrimonială a proprietăţilor grupului Auchan. Immochan România are în acest moment în dezvoltare două proiecte: Coresi Shopping Resort din Braşov şi un centru comercial în Drumul Taberei, Bucureşti, valoarea totală a investiţiilor fiind de 120 de milioane de euro.

    Fondată în 1976, Immochan, filiala imobiliară a Grupului Auchan, este una dintre primele societăţi europene de dezvoltatori imobiliari, proprietari şi operatori de centre comerciale. În 2013, pe plan internaţional, Immochan a investit 617 milioane de euro în 235.000 mp de galerii comerciale; societatea gestionează 362 de centre comerciale în 12 ţări, cumulând 2,3 milioane de mp de galerii comerciale.

     

  • Alina Bistreanu, LPP: cum se adaptează retailerii la cerinţele generaţiei Y

    Comportamentul de consum al clienţilor s-a schimbat drastic iar acest lucru se traduce într-un întreg şir de schimbări, deopotrivă în planurile de dezvoltare, construcţie, administrare, operare ale unui centru comercial nou, dar şi în felul în care abordează retailerii afacerile.

    „Şi retailul este într-o continuă schimbare, şi noi trebuie să ne adaptăm în permanenţă la schimbările pieţei şi ale comportamentului de consum. Cu toţii ar trebui să înţelegem ce vrea, ce caută. Fiind reprezentanta unui operator de fashion, pot spune că pe piaţa locală competiţia este aspră. De ce ar trebui să aleagă consumatorul brandurile mele şi nu altele? Toate informaţiile primite de la clienţi, prin diferite canale, sunt folosite pentru a realiza tot ceea ce facem, de la produs, arhitectura magazinelor, ambient. Evident, dacă nu ne adaptăm cerinţelor pieţei, care s-a schimbat foarte mult şi în viitor se va schimba şi mai mult, nu vom rezista,” declară Alina Bistreanu. Tot ea spune că digitalizarea are un impact major şi, prin urmare, „trebuie să implementăm aceste noutăţi şi în activitatea noastră. În momentul de faţă încă nu funcţionăm online, privim spre viitor şi vedem alte tendinţe, cum ar fi grupul Amazon care au început în online şi ulterior au decis să deschidă magazine fizice. De ce? Pentru că există această nevoie de a interacţiona direct cu clientul şi în online nu există această posibilitate. Din punctul meu de vedere corect ar fi să le îmbinăm pe amândouă şi să îmbinăm avantajele din cele două medii, online şi offline. În cazul nostru facem asta în mod constant, încercând să le îmbinăm, să beneficiem de avantajele tehnologiei şi ale digitalizării, să aducem noi concepte în magazinele noastre, să reţinem în spaţii tinerii din generaţia Y care sunt tot timpul cu telefoanele mobile în mână. Motiv pentru care avem wi-fi în magazine şi aplicaţii care să poată facilita cumpărarea; sunt multe idei la care ne gândim acum şi pe care probabil le vom pune în practică în viitorul apropiat.”

    Retailerul polonez de modă LPP Fashion, sub umbrela căruia se găsesc pe piaţa locală brandurile Cropp Town, House şi Reserved, a obţinut anul trecut în România afaceri de 27,3 mil. zloţi (6,5 mil. euro), în creştere în moneda poloneză cu 8% comparativ cu anul anterior, potrivit rapor­tului financiar al companiei. LPP Fashion a intrat pe piaţa locală acum şapte ani şi a inaugurat primul magazin Reserved în România în aprilie 2008. Spre deosebire de alţi retaileri care s-au extins agresiv indi­fe­rent de contextul economic, polonezii au fost prudenţi. Încă de acum doi an reprezentanţii companiei poloneze în România afirmau că nu au în plan deschiderea de noi unităţi nici în 2011, nici în 2012.

    Reserved, cel mai extins brand al polonezilor în România, este un brand ce se încadrează în segmentul me­dium-high. Prin comparaţie, C&A se poziţionează pe segmentul medium-low, H&M se adresează clienţilor cu venituri medii, iar Zara celor cu venituri medium-high. Celelalte branduri ale grupului au o poziţionare similară.

    LPP este o companie poloneză ce deţine brandurile Reserved, Cropp, Sinsay, House şi Mohito şi care are operaţiuni în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est. Com­pania, care de­ţine peste 1.300 de ma­ga­zine la nivel mon­dial, a avut anul tre­cut afaceri totale de circa 4,1 miliarde de zloţi (aproape 1 miliard de euro), în creştere cu circa 37% com­parativ cu anul anterior. Pe piaţa locală de fashion cei mai mari jucători sunt tot străini, în frunte cu Inditex (Zara, Bershka, Publl & Bear, Stradivarius, Oysho, Massimo Dutti şi Zara Home), H&M, C&A, Kenvelo (Kenvelo, Tom Tailor şi Lee Cooper). Ei se luptă pe o piaţă de circa 2 miliarde de euro, potrivit datelor companiei de cercetare de piaţă Euromonitor.

    Între cele mai recente contracte semnate de LPP pentru extindere se numără cele pentru spaţiile extinse din cadrul AFI Palace Cotroceni şi spaţiile antamate în centrul comercial Coresi, care va fi inaugurat în luna martie a acestui an la Braşov, proiectul fiind dezvoltat de Immochan România.

  • Mario Sua Kay: ”Mall-urile se transformă din destinaţii de cumpărături în destinaţii de tipul place to be”

    Mall-urile se transformă din destinaţii de cumpărături în destinaţii de tipul ”place to be”, iar acest lucru este luat în considerare încă din momentul în care se stabileşte designul unui proiect, spune Mario Sua Kay, fondator al Sua Kay Architects. Portughezul este cel care a realizat proiectul centrului comercial Coresi, construit de Immochan Romania la Braşov; Coresi va fi inaugurat în luna martie a acestui an, conform dezvoltatorului. ”La mall se găsesc puncte de atracţie pentru familiile cu copii mici, pentru părinţi, dar şi pentru oamenii de vârsta a treiea. Sunt de pildă mall-uri care au spaţii de birouri sau zone în care funcţionează spitale. Există şi centre comerciale care au zone dedicate pentru hobby-uri, unde vizitatorii îşi pot petrece timpul. Iar felul în care se schimbă centrele comerciale are efect asupra felului în care este realizată încălzirea şi iluminarea lor. Cred că şi felul în care alegem culorile pentru decoraţiuni are improtanţă. De regulă arhitecţii preferă culorile neutre, care nu se demodează, dar eu sunt adeptul nuanţelor intense, puternice; am fost născut în Africa, aşa se explică pasiunea mea pentru culori”, declară Mario Sua Kay.

    Centrele comerciale capătă noi valenţe în viaţa comunităţii, fiind locul în care se desfăşoară spectacole, unde elevii pot merge în grupuri organizate de şcoală, de exemplu. Iar ”zonele de food-court devin din ce în ce mai importante, fiind locul în care vizitatorii se întâlnesc, socializează, fie că mănâncă sau beau o cafea. Trebuie mereu să ne gândim la diversificare, la ce altceva mai putem oferi în plus faţă de ceea ce există deja”.

    Astfel, diferenţele de proiectare între centrele comerciale ridicate în urmă cu 10-15 ani şi cele care se construiesc acum sunt vizibile cu ochiul liber. ”A existat tendinţa de a replica mall-urile americane, dar acum centrele comerciale nu mai pot fi doar nişte cutii gri de metal. La designul centrului comercial Coresi din Braşov, am realilizat şi zone exteriare clăririi, cum ar fi de pildă terasele care vor funcţiona în sezonul cald, iar priveliştea pe care o au, spre muntele Tâmpa, este cu totul altceva faţă de alte mall-uri, unde zonele de luat masa sunt la interior, cu lumină articială. Cred că e important să creem un spaţiu plăcut, în care oamenii să-şi poată petrece timpul împreună. Iar pentru că sunt un adept al coloristicii, la Coresi diferite zone vor putea fi uşor identificate cu ajutorul culorilor, iar zonele sunt largi, generoase”, arată Mario Sua Kay. Or în această zonă a continentului, adaugă tot el, cele mai multe mall-uri se aseamănă, nu ies cu nimic în evidenţă faţă de altele. ”Dacă ambientul este foarte tern, poate funcţiona, să spunem, zece ani. Dar dacă faci un mall care are un caracter puternic, creezi viaţă în cadrul centrului comercial. Pentru a rupe monotonia, în cadrul mall-ului Coresi, pentru a descoperi interiorul centrului comercial vizitatorii nu vor merge în linie dreaptă de la un capăt la celălalt, ci vor trebui să cotească, iar călătoria lor este astfel fragmentată. Aşa cum în sate sunt diferite zone de popas, în care oamenii pot sta la taifas când se întâlnesc, fie la piaţă, fie la biserică, la fel se va întâmpla şi în cadrul acestui mall de ultimă generaţie”, spune arhitectul portughez. El estimează că au trecut peste 15 ani de când au început să apară schimbări în felul în care sunt concepute mall-urile pe piaţa din Portugalia. ”Şi ca să vă faceţi o idee de diversificarea activităţilor din cadrul unui mall, într-un centru comercial Immochan din Portugalia există un birou de avocatură”.  

    Astfel, mall-ul devine mai degrabă un univers decât o destinaţie de cumpărături. ”Şi trebuie să ne gândim şi la noile obiceiuri ale tinerei generaţii, care petrece multe ore în faţa televizorului şi a calculatorului. Ori într-o oră se petrec foarte multe lucruri într-un joc pe calculator, activitatea care nu este legată de ecranul calculatorului devine plictisitoare, iar noi trebuie să găsim variante de entertainment care să ţină treaz interesul vizitatorului din centrul comercial. Eu vreau să fac mall-urile în aşa fel încât oamenii care lucrează în ele să fie mândri şi fericiţi că lucrează acolo. Pentru că un om de vânzări care lucrează într-un loc şi este nefericit nu va vinde nimic. Cred că asta poate face diferenţa dintre online şi offline, experienţa cumpărătorului care este legată de entuziasmul vânzătorului. Dacă aveţi un vânzător care îşi urăşte locul de muncă, daţi-l afară, nu va fi în stare să vândă numic”, mai spune Mario Sua Kay.

     

  • Tatian Diaconu, Immochan România: „Trebuie să fim creatori de experienţe. Astfel riscăm să auzim şi în România despre malluri care sunt goale”.

    El adaugă că “realitatea dovedeşte că este de preferat să investim în clădiri nu neapărat din considerente legate de LEAD sau BREAM, ci pur şi simplu de motivaţii care ţin strict de domeniul financiar şi de protecţia mediului. Se merită să investeşti în materiale de calitate de la bun început şi în primii zece ani de funcţionare să-ţi recuperezi investiţia”.

    Compania pe care o conduce dezvoltă centrul comercial Coresi din Braşov, care va fi deschis în luna martie a acestui an. ”Coresi este primul proiect comercial de anvergură care va deservi un oraş cu o populaţie de 370.000 de locuitori, dar care nu dispune în prezent de nicio astfel de facilitate”, afirmă Diaconu. Dezvoltat pe fosta platformă industrială Tractorul, anterior abandonată, Coresi este cel mai amplu proiect de regenerare urbană din România, readucând la viaţă 8% din suprafaţa oraşului. Coresi va găzdui un hipermarket Auchan cu o suprafaţă de vânzare de 13.300 mp şi o galerie comercială cu o suprafaţă închiriabilă de 32.000 de metri pătraţi şi o lungime de 650 de metri. Complexul va fi deservit de un spaţiu de parcare ce include 3.000 de locuri. Bugetul alocat pentru Coresi este de 60 de milioane de euro, din care până acum au fost cheltuiţi deja 35 de milioane de euro, confrorm planurilor, afirmă Diaconu. Tot el explică în detaliu de ce investiţia nu trebuie să depăşească un anumit prag, peste care recuperarea banilor ar deveni imposibilă. Calculele care se fac vizează nu numai preţul terenului, al construcţiei, dar şi încasările aşteptate de-a lungul anilor. Iar studiile derulate pentru Coresi arată că traficul estimat se plasează la 10 milioane de vizitatori pe an, vizând deopotrivă locuitorii oraşului, pe cei din vecinătate, dar şi turiştii străini şi români. La baza acestei estimări, adaugă directorul Immochan România, se află amploarea zonei de atracţie şi potenţialul ei turistic, accesul facilitat de mijloacele de transport în comun şi infrastructura rutieră. Conform estimărilor Immochan, Coresi va atrage zilnic 25.000 de vizitatori iar venitul mediu pe cap de locuitor în Braşov este de 575 de euro, în vreme ce turiştii declară că au veniri medii de aproape două ori mai mari. Dealtfel, Immochan este singurul dezvoltator care s-a încumetat să demareze contrucţia unui centru comercial la Braşov, deşi îşi declaraseră anterior interesul şi NEPI, compania poloneză Echo Investments şi Cora. În vreme ce concurenţa a preferat să mai aştepte, Immochan a demarat un proiect a cărui construcţie este realizată în proporţie de două treimi şi care ar urma să fie inaugurat în primăvara anului viitor. Francezii vor beneficia de avantajul primului venit, chiar dacă vreunul dintre concurenţii său va decide să-şi pună în aplicare planurile în privinţa oraşului de la poalele Tâmpei. De regulă, retailerii îşi fac calcule în ce priveşte numărul de clienţi pe care îi pot atrage într-un oraş, şi cel mai probabil majoritatea vor prefera să fie prezenţi în Coresi. În plus, Tatian Diaconu mizează în privinţa proiectului de la Braşov pe dezvoltarea lui ca un centru de atracţie pentru întreaga familie, pentru a genera astfel trafic; după cum punctează chiar el, cumpărăturile pot fi făcute şi de acasă, din faţa calculatorului, dar odată ajunşi într-un astfel de centru comercial pot cheltui sub îndemnul impusului.

    ”Din punctul meu de vedere, aş propune să răspundem cu toţii la întrebarea de ce facem să evolueze centrele comerciale? Consumatorul nu este cel al lui Immochan, al dezvoltatorului sau al unui anumit retailer. Suntem fiecare dintre noi şi încercăm să intuim ce-şi doreşte consumatorul. Din punct de vedere al dezvoltatorului am înţeles foarte clar că nu mai suntem în poziţia în care vindem metri pătraţi. Suntem conştienţi de faptul că suntem creatori de experienţe. Plecând de la faza de idee, urmând cea de planşă, apoi faza de construcţii şi ajungând în cele din urmă la partenerii noştri din retail care au o responsabilitate fantastică de a contribui la bunul mers al centrelor comerciale, atunci cred că la fiecare dintre aceste etape trebuie să avem în minte că singurul care decide succesul unui proiect este consumatorul. Iar ideea <de la shopping place la place to be> cred că subliniază această schimbare. S-a terminat cu ideea de a merge într-un centru comercial pentru că este promoţie la un anumit produs. Mergem acum în centrul comercial pentru că ne dorim să petrecem în familie sau cu prietenii două ore sau o după-amiază cu experienţe inedite. Şi rolul nostru acum este, şi insist asupra faptului că este un rol comun, să creem aceste experienţe. Astfel riscăm să auzim şi în România despre malluri care sunt goale”.

  • Coresi Shopping Resort este închiriat în proporţie de 80%

    Coresi Shopping Resort, dezvoltat de Immochan România avansează conform planurilor stabilite, lucrările fiind realizate în proporţie de peste două treimi. În acest moment clădirea este ridicată în întregime, închiderea faţadelor este realizată în proporţie de 90% iar parcarea este construită în procent de 50%. „Facem tot posibilul ca în 2-3 săptămâni să terminăm lucrările în exterior, înainte de debutul sezonului rece. Astfel, odată ce vom putea lucra doar la interior, avansul lucrărilor nu va mai fi influenţat de ploi sau îngheţ şi vom putea intra în linie dreaptă pentru finalizarea ultimei etape a construcţiei, cea în care sunt realizate instalaţiile şi amenajările. Prin urmare, în luna decembrie a acestui an vom putea livra către marii operatori circa jumătate din spaţiul Coresi, urmând ca în a doua jumătate a lunii ianuarie să finalizăm acest proces. Primele livrări vor fi făcute către chiriaşii care au contractat suprafeţe mai mari, pentru că amenajarea spaţiilor lor durează mai mult”, declară Tatian Diaconu, Director General al Immochan România.

    Pentru 80% din suprafaţa Coresi Shopping Resort sunt deja semnate contracte de închiriere cu retaileri români şi internaţionali, unul dintre cele mai noi contracte fiind cel încheiat cu H&M, care a contractat un spaţiu de 2.200 mp, aflat în apropierea uneia dintre cele cinci intrări ale proiectului. „H&M este unul dintre cei mai importanţi operatori de fashion şi prin parteneriatul cu acest retailer întregim experienţa de shopping a viitorilor clienţi, pentru că ne dorim să facem din Coresi Shopping Resort o destinaţie preferată nu numai pentru locuitorii oraşului ci şi pentru cei din întreaga regiune”, declară Tatian Diaconu.

    Astfel, cu jumătate de an înainte de inaugurarea Coresi Shopping Resort, programată pentru luna martie a anului viitor, Immochan România se află în faze avansate de negociere pentru acoperirea în mod optim a 20% din suprafaţa centrului comercial. Acesta va include cel mai mare hipermarket Auchan din Transilvania (13.300 mp), branduri cunoscute între care se numără cele ale grupurilor Inditex şi Kenvelo, dar şi cele ale retailerilor ca Flanco, Decimas, Sabrini, Yves Rocher, TUI Travel, Arsis – Vodafone, Inmedio şi Sensiblu.

    Cele mai noi parteneriate sunt cele semnate cu H&M, iStyle Apple Premium Reseller şi Office Shoes. O parte dintre retailerii care vor fi prezenţi în Coresi sunt la primul pas pe piaţa românească, un exemplu în acest sens fiind retailerul de articole sportive spaniol Decimas.

    „În acest moment, spaţiile de dimensiuni medii, cu suprafeţe cuprinse între 500 şi 1.000 mp, nu mai sunt disponibile şi am fost puşi în situaţia de a nu putea onora cererile unor retaileri care îşi doreau să fie prezenţi în cadrul Coresi Shopping Resort. Prin urmare, ne gândim din ce în ce mai mult să demarăm cât mai repede lucrările la faza a doua a proiectului, cea de retail park, în care vom reuni comercianţi care au nevoie de spaţii cuprinse între 1.000 şi 2.000 mp.

    Un lucru interesant este faptul că în acest moment este vizibil interesul unor retaileri internaţionali care în primă fază s-au arătat reticenţi. Pentru a fi cât mai transparenţi vom organiza pe 14 octombrie un eveniment pe şantier pentru reprezentanţi ai retailerilor care vor putea vedea concret ritmul în care avansează lucrările”, spune Tatian Diaconu.

    Cu un buget de investiţii de 60 de milioane de euro, Coresi Shopping Resort va deveni o destinaţie de shopping şi petrecere a timpului liber ce se adresează nu numai locuitorilor din Braşov, ci celor din întreaga regiune. Proiectul include un centru de distracţii indoor şi o zonă de cinema, cu o suprafaţă de 3.200 mp pentru opt săli digitale, în mare parte multifuncţionale, care vor putea fi transformate în săli de conferinţe, de teatru sau de recepţie. Galeria comercială are o suprafaţă de 32.000 mp şi o lungime de 650 metri, 10% din galerie fiind destinată zonei de food court. În exterior sunt construite 2.400 de locuri de parcare iar pe câteva hectare sunt amenajate spaţii verzi.

    Immochan România s-a înfiinţat în ianuarie 2012 iar în prezent administrează nouă galerii comerciale: trei în Bucureşti (Centrele Comerciale Auchan Titan, Vitan şi Crângaşi) şi şase în ţară – în Piteşti-Bradu, Craiova-Craioviţa, Sibiu, Braşov-Eliana Mall, Bacău şi Târgu Mureş-Sud. Cele nouă galerii reunesc 35.000 mp de suprafaţă închiriabilă.

    Immochan România are în dezvoltare două proiecte: Coresi Shopping Resort Braşov şi Centrul Comercial Auchan Drumul Taberei, în Bucureşti, valoarea totală a investiţiilor fiind de 120 de milioane de euro.

    Fondată în 1976, Immochan, filiala imobiliară a Grupului Auchan, este una dintre primele societăţi europene de dezvoltatori imobiliari, proprietari şi operatori de centre comerciale. În 2013, pe plan internaţional, Immochan a investit 617 milioane de euro în 235.000 mp de galerii comerciale; societatea gestionează 362 de centre comerciale în 12 ţări, cumulând 2,3 milioane de mp de galerie comercială (GLA).

  • Doi foşti directori de la tipografia Coresi, cercetaţi că nu au virat CAS-ul, CASS-ul şi impozitul pe venit al angajaţilor către ANAF

    Doi foşti directori ai tipografiei “Coresi” sunt cercetaţi penal de poliţiştii bucureşteni pentru evaziune fiscală, fiind acuzaţi că, în perioada în care au ocupat funcţiile de conducere, ar fi prejudiciat statul cu un milion de lei, informează surse din Poliţia Capitalei. Potrivit surselor citate, în perioada 2009-2011, directorul general al firmei “Coresi” Laura Maria Albani şi directorul economic Gabriela Alina Nistor ar fi reţinut şi nu ar fi vărsat la bugetul de stat taxe şi impozite în valoare de aproximativ un milion de lei. Cele două femei nu ar fi plătit contribuţiile pentru asigurările sociale, de şomaj şi de sănătate ale angajaţilor, precum şi impozitul pe venit al acestora. Anchetatorii susţin că, deşi societate a avut rulaj mare în perioada 2009-2011, Laura Maria Albani şi Gabriela Alina Nistor au virat banii către ale direcţii din cadrul societăţii. Cele două femei sunt cercetate, în stare de libertate, pentru evaziune fiscală, de către ofiţerii Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul Poliţiei Sectorului 1.

    Mai multe pe zf.ro

  • Cum sărbătoreşte BNR 450 de ani de la apariţia Evangheliei lui Coresi

    Aversul prezintă în interiorul unui contur circular: inscripţia “ROMANIA”, imaginea unei tiparniţe Gutenberg şi a două cărţi tipărite, valoarea nominală “10 LEI” şi stema României; circular, la exterior, un citat din Epilogul Evangheliei în limba română tipărită de către diaconul Coresi, în 1561: “Mai bine e a grăi cinci cuvinte cu nţeles, decât 10 mie de cuvinte neînţelese în limba striină”; în exergă, anul de emisiune “2011”.

    Reversul prezintă un detaliu de pe frontispiciul unei pagini din Evanghelia tipărită de diaconul Coresi; în stânga, anul tipăririi “1561” şi numele tipografului “CORESI”; la exterior, inscripţia semicirculară “450 DE ANI DE LA TIPARIREA EVANGHELIEI ÎN LIMBA ROMANA”.

    Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 de bucăţi. Preţul de vânzare pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 360 de lei, exclusiv TVA.

    Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limba română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnătura guvernatorului Băncii Naţionale a României şi cea a casierului central.

    Monedele din argint dedicate aniversării a 450 de ani de la tipărirea Evangheliei în limba română au putere circulatorie pe teritoriul României.

    Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

  • Dezvoltatorii de la fosta Tractorul Brasov ar putea incepe inca un proiect in 2010

    “Prima faza va include spatii de retail de aproximativ 20.000 –
    25.000 de metri patrati inchiriabili si speram sa incepem
    constructia in aceasta vara si sa o finalizam in 2011”, a declarat
    Silviu Savin, partener al dezvoltatorului, facand referire la un
    proiect comercial pe care Centerra intentioneaza sa il dezvolte in
    Timisoara.

    Investitia estimata este de 50 de milioane de euro, comparativ
    cu 110 milioane de euro cat ar presupune dezvoltarea zonei
    comerciale din proiectul Coresi (cititi
    aici mai multe
    despre proiectul imobiliar de pe locul fostei
    platforme Tractorul Brasov, unul din cele mai mari din sud – estul
    Europei).

    “Ne dorim ca in fiecare an sa facem o investitie in Romania, sa
    ajungem la cateva in decurs de doi – trei ani. Sunt multe
    oportunitati si am fost contactati de dezvoltatori care au inceput
    proiecte, au turnat fundatia sau chiar au realizat si etaje, dar
    care nu mai pot continua singuri. Proiectul din Brasov ne consuma
    insa foarte mult timp”, a mai declarat Silviu Savin.