Tag: contestatie

  • Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, arestat preventiv pentru 30 de zile

    Instanţa de fond a decis, iniţial, plasarea lui Ionel Arsene sub control judiciar, însă DNA a contestat măsura, iar Curtea de Apel Bacău a dispus arestarea preventivă.

    Tribunalul Bacău nu a dispus arestarea lui Ionel Arsene, preşedintele PSD Neamţ, deoarece, aşa cum se arată în motivarea instanţei, s-a apreciat că măsura controlului judiciar este suficientă pentru desfăşurarea procesului penal.

    „Tribunalul constată că deşi există probe şi indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, se apreciază că o măsură preventivă mai uşoară, cea a controlului judiciar, este suficientă pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unor alte infracţiuni”, arată instanţa motivele pentru care a dispus măsura controlului judiciar.

    Arsene este acuzat că, în 2013, ar fi primit o sută de mii de euro de la Gheorghe Ştefan pentru a interveni pe lângă şeful ANI de la acel moment, Horia Georgescu, astfel încât Culiţă Tărâţă, în acea perioadă preşedinte al CJ Neamţ, să fie declarat incompatibil.

    Intervenţia nu şi-a atins scopul, iar după ce a fost condamnat în Microsoft, Gheorghe Ştefan i-a cerut lui Arsene, prin intermediul unui bilet înmânat de fiul său.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Managerul unui mare spital din Bucureşti: “Nu mă las terfelită cum vrea ministrul”

    “Ministrul are o informare prin care i-am adus la cunoştinţă că directorul contabil a ţinut la el aceste contracte. Nu am niciun fel de treabă pentru că la mine nu a ajuns niciun contract la semnat pentru că toate au rămas blocate la directorul contabil pe care Florian Bodog l-a numit în 29 martie. Eu o să fac contestaţie pentru că eu chiar nu o să ma las terfelită de cum vrea el. Ajunsese şi la urechile mele ca asta doreşte, demiterea mea, deci mă aşteptam. Mi se impută cele 136 de contracte pe care eu nu le-am finalizat, dar care nu au ajuns niciodată la mine. N-a vrut să le semneze deoarece la serviciu achiziţii nu avem decât un singur om care nu poate semna toate documentele în termenele stabilite,aşa că a mai întârziat, iar directorul contabil le-a ţinut la el şi nu a vrut să le mai semneze”, a declarat Gilda Popescu pentru MEDIAFAX.

    Precizarea vine după ce Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii a recomandat demiterea managerului şi a directorului financiar al Spitalului Marius Nasta, motivând că a fost încălcată legea achiziţiilor publice în ceea ce priveşte cumpărarea alimentelor, a dezinfectanţilor şi a materialelor sanitare.

  • Mircea Băsescu va fi eliberat condiţionat. Decizia este definitivă

    UPDATE 10:10 Mircea Băsescu va fi eliberat condiţionat. Decizia este definitivă

    Mircea Băsescu va fi eliberat condiţionat, după ce Tribunalul Constanţa a respins contestaţia DNA. Fratele fostului preşedinte al României a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru trafic de influenţă. Hotărârea este definitivă.

    Surse judiciare au declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX că cel mai probabil după-amiază, imediat ce ajung actele la penitenciar, Mircea Băsescu va putea pleca de la Poarta Alba, după ce Tribunalul Constanţa a respins contestaţia DNA.

    Mircea Băsescu a fost condamnat, în luna iunie 2016, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost acuzat că a primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel, dar, conform legii, el întruneşte condiţiile pentru eliberare condiţionată – are peste 60 de ani, deci execută doar o treime din pedeapsă, iar timp de 12 luni s-a aflat în arest preventiv sau la domiciliu.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • R&R Partners Bucharest a câştigat o contestaţie la CNSC împotriva adresei de excludere din procedura de atribuire a manualelor şcolare pentru clasa a V-a

    În urmă cu două săptămâni, ministrul Liviu Pop anunţa că va adopta o măsură prin care doar editura de stat, „Editura Didactică şi Pedagogică”, va fi însărcinată să se ocupe de realizarea manualelor. În urma acestei decizii, proprietarii editurilor au făcut în total 27 de contestaţii, dintre care 20 au fost admise de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC).

    „Am câştigat contestaţia în urma unor confruntări juridice dificile. După ce clientul nostru a fost eliminat din procedura de atribuire a manualelor şcolare, fără o justificare solidă, autoritatea contractantă a continuat să emită mai multe acte prin care îi refuza dreptul de a concura. Cu câteva săptămâni în urmă, părea că ne luptăm cu morile de vânt. Dar în cele din urmă am reuşit – CNSC a făcut o aplicare corectă şi riguroasă a legii, oferindu-ne câştig de cauză. Astfel, clientul nostru a fost reintrodus în procedura de atribuire a manualelor şcolare”, declară Ruxandra Vişoiu, avocat R&R Parteners Bucharest. Conform declaraţiilor sale, aceasta este o reuşită fără precedent pe acest gen de caz.

    „Este adevărat că procedura de atribuire a manualelor şcolare a prezentat  numeroase probleme. Faptul că 20 din 27 de contestaţii ale editurilor au fost admise nu face decât să confirme acest lucru. Dar soluţia nu poate fi eliminarea concurenţei prin folosirea unei edituri unice. Nu aceasta este direcţia pe care ar trebui să o luăm într-un stat de drept, cu economie de piaţă, care doreşte să evolueze”, conchide Ruxandra Vişoiu.

    R&R Partners Bucharest este o societate formată din profesionişti în domeniul juridic, care s-au dezvoltat în unele dintre cele mai mari firme de avocatură din ţară.Ruxandra Vişoiu, specializată în drept comercial, este avocat definitiv şi membru în Baroul Bucureşti din 2014. Înainte de a-şi deschide propriul cabinet de avocatură, a lucrat în domeniul corporate şi real estate.

    Pe lângă activitatea juridică propriu-zisă , R&R Partners Bucharest susţine prezentări şi seminarii de informare juridică (paşii de urmat pentru deschiderea unui start-up; sesiune de informare pe proprietate intelectuală), precum şi seminarii/traininguri interne dedicate tinerilor antreprenori din cadrul hub-urilor si acceleratoarelor din Bucureşti (Nod Makerspace, Universitatea Alternativa, Innovations Crossrider).

     

  • CAZ uimitor la Evaluarea Naţională. O elevă care iniţial a primit nota 3,65, a obţinut 10, după ce a făcut contestaţie

    Conform sursei citate, lucrarea elevei a fost corectată în provincie.

    Diferenţa atât de mare dintre nota iniţială şi cea finală se justifică prin faptul că a fost o greşeală de redactare, spun reprezentanţii ISMB.

    „Nota a fost de 9,65, dar pe foaia de examen a apărut nota 3,65. După afişarea rezultatelor, părinţii au făcut o solicitare la Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti cu privire la această notă. În paralel, mama elevei a depus şi o cerere de contestaţie la sediul unităţii şcolare. După contestaţie, nota a fost de 10”, a explicat Manea.

    În astfel de cazuri, arată sursa citată, va fi deschisă o anchetă internă pentru determinarea cauzelor care au dus la o astfel de situaţie.

    Rezultatele finale ale Evaluării Naţionale, pe care peste 140.000 de elevi au susţinut-o în perioada 19-22 iunie, au fost afişate vineri, după corectarea a peste 14.000 de contestaţii.

    Înainte de contestaţii, 76,9% dintre candidaţi au promovat acest examen, rezultatul fiind cu aproximativ două procente mai mare decât anul precedent, când rata de promovabilitate a fost de 75%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Liviu Dragnea dă România în judecată la CEDO

    „Există acest demers finalizat, aşa cum era de aşteptat, cu respingerea contestaţiei. M-a repus în posibilitatea de a face două demersuri la CEDO şi la Curtea Europeană de Justiţie de la Luxembourg. Acţiunile sunt aproape finalizate şi în foarte scurt timp avocaţii vor depune la CEDO”, a declarat Liviu Dragnea, scrie realitatea.net
     
    Avocaţii acestuia au cerut în instanţă, în luna februarie,  anularea deciziei din dosarul “Referendumul”, pe motiv că două judecătoare din complet s-au pensionat înainte de redactarea motivării, iar în locul lor a semn
  • ÎCCJ se va pronunţa pe 24 aprilie pe contestaţia lui Liviu Dragnea în dosarul “Referendumul”

    Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au amânat pronunţarea asupra contestaţiei la executare depuse de Liviu Dragnea în dosarul “Referendumul” pentru data de 24 aprilie, pentru ca avocaţii lui Liviu Dragnea să poată depune concluzii scrise.

    Apărătorii liderului PSD au cerut, în cadrul termenului de luni de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înscrisuri şi o expertiză informatică asupra sistemului ECRIS, aplicaţie folosită la nivelul instanţelor judecătoreşti pentru managementul electronic al dosarelor, având suspiciuni că motivarea nu a fost redactată în termen de 30 de zile. De asemenea, avocaţii au cerut şi copii după cererile de pensionare ale judecătoarelor Livia Stanciu şi Luminiţa Zglimbea.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ASF poate cere intrarea în faliment a Carpatica Asig, a decis ÎCCJ

    Instanţa supremă a decis, luni, respingerea contestaţiei formulată de DNA privind revocarea măsurii preventive constând în interdicţia iniţierii procedurilor de dizolvare şi lichidare dispusă faţă de inculpata SC Carpatica Asig, astfel ASF poate cere falimentul societăţii.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fostul preşedinte al CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, a fost plasat în arest la domiciliu

    Curtea de Apel Suceava a admis, miercuri, contestaţia formulată de fostul preşedinte al CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, faţă de măsura prelungirii arestului decisă, vineri, de Tribunalul Botoşani şi a dispus ca acesta să fie cercetat în arest la domiciliu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Suceava, Rodica Neagu Dumitrescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că instanţa suceveană a admis contestaţia formulată de Ţurcanu faţă de măsura arestării preventive şi a decis ca acesta să fie cercetat în arest la domiciliu.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CNSC respinge contestaţia Alstom la o licitaţie de un miliard de lei la magistrala 5, adjudecată de Astaldi

    Contractul vizează lucrări la secţiunea Râul Doamnei – Eroilor şi la staţia Valea Ialomiţei, parte a magistralei 5, pentru calea de rulare, finisaje, compartimentări şi instalaţii.

    Ofertanţii pentru contractul estimat la 856,3 milioane lei, fără TVA, au fost asocierea Metroworks, formată din Alstom Transport, TIAB, Aktor şi Schindler România, respectiv asocierea Astaldi – FCC Construccion – UTI Grup – Activ Group Management, oferta celei din urmă fiind declarată câştigătoare de către Metrorex.

    Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) la 6 martie, Alstom a cerut anularea deciziilor prin care oferta Metroworks a fost declarată neconformă iar cea depusă de asocierea condusă de Astaldi a fost stabilită câştigătoare.

    În plus, reprezentanţii grupului francez au solicitat anularea raportului procedurii de atribuire şi a actelor subsecvente acestuia şi obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de
    atribuire, reevaluarea ofertelor cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în materia achiziţiilor publice şi stabilirea ofertei câştigătoare conform criteriului de atribuire stabilit prin documentaţia de atribuire.

    La rândul lor, reprezentanţii asocierii Astaldi au formulat o cerere de intervenţie şi au solicitat respingerea contestaţiei formulată de asocierea Metroworks ca nefondată.

    CNSC a admis miercuri cererea de intervenţie Astaldi, a respins ca nefondată contestaţia formulată de Alstom şi a dispus continuarea procedurii. Decizia poate fi atacată la Curtea de Apel, în termen de 10 zile de la comunicare.

    Potrivit anunţului de participare, contractul are o durată de 16 luni de la data atribuirii şi va fi finanţat din sumele prevăzute pentru magistrala 5, respectiv de la bugetul de stat, un credit extern BEI şi fonduri externe nerambursabile.

    Asocierea Astaldi – FCC – Delta ACM – AB Construct realizează lucrările de rezistenţă a secţiunii Râul Doamnei – Opera (Haşdeu), cu o lungime totală de 6,2 kilometri şi 9 staţii, în baza unui contract atribuit în martie 2011, pentru 918,9 milioane lei, fără TVA.

    În construcţia acestei magistrale de metrou este implicat şi grupul german Max Bogl, selectat în aprilie 2011 pentru realizarea staţiei şi depoului Valea Ialomiţei, printr-un contract în valoare de 231,6 milioane lei, fără TVA.

    Tronsonul Drumul Taberei – Eroilor al magistralei 5 va fi finalizat în al doilea semestru din 2016, potrivit calendarului actual, iar întregul proiect are ca termen de finalizare anul 2020.

    Altă procedură organizată de Metrorex, pentru cumpărarea a 51 trenuri noi la magistrala 5, este în prezent contestată la CNSC. Licitaţia, estimată la aproximativ 440 milioane euro, cu TVA, a fost atribuită companiei spaniole CAF, iar rezultatul procedurii a fost contestat de Astra Vagoane Călători, deţinută de omul de afaceri Valer Blidar, respectiv de Alstom Transport.

    În prezent, în Bucureşti circulă zilnic cu metroul peste 600.000 de persoane, adică o treime din populaţia oraşului. Metrorex a majorat în martie tarifele de transport cu până la 33%, precedenta scumpire a călătoriilor cu metroul datând din august 2012.