Tag: consumatori

  • Facebook a fost amendat cu 3,6 mil.euro în Ungaria pentru dezinformarea consumatorilor cu privire la caracterul gratuit al serviciilor sale

    Autoritatea de concurenţă din Ungaria a aplicat Facebook Ireland Ltd (”Facebook”) o amendă de 3,6 milioane euro pentru încălcarea legii concurenţei, considerând că prezentarea serviciilor drept gratuite induce in eroare consumatorii.

    Amenda a fost acordată pe 6 decembrie.

    ”Motivarea deciziei este aceea că deşi este adevărat că utilizatorii nu trebuie să plătească pentru a folosi serviciile Facebook, prin activitatea lor şi prin folosirea datelor lor de către Facebook, consumatorii aduc un câştig material societăţii, astfel că, indirect, aceştia plătesc pentru serviciile folosite.  Aşadar, prezentarea serviciilor drept gratuite este aptă să inducă in eroare consumatorii prin lipsa unei transparenţe totale a modului de operare”, se arată într-un comunicat al casei de avocatură Filip&Company.

    Autoritatea din Ungaria a constatat totodată că mesajele ”gratis la conectare” şi ”gratis şi mereu va fi” afişate pe pagina principală Facebook distrag atenţia consumatorilor de la faptul că indirect aceştia plătesc pentru utilizarea serviciilor Facebook prin transmiterea datelor lor personale.

    Faptele de care este acuzată reţeaua de socializare s-au derulat pe o perioadă îndelungată de timp (respectiv între 2010 şi 23 octombrie 2019), iar în urma presiunilor exercitate de Comisia Europeană, Facebook şi-a modificat la nivel global atât termenii şi condiţiile, precum şi sloganul ce apăreau pe pagina principală referitor la gratuitatea serviciilor.

    În acest sens, potrivit termenilor şi condiţiilor actuale regăsite pe site-ul acestora, Facebook menţionează că ”[N]u vă taxăm pentru utilizarea Facebook sau a celorlalte produse şi servicii care fac obiectul acestor Condiţii. În schimb, companiile şi organizaţiile ne plătesc pentru a vă afişa reclame pentru produsele şi serviciile lor.”

    ”Ce înseamnă pentru piaţa din România aceaste decizii? Preconizăm un dublu efect: i) unul pozitiv-creşterea măsurilor de prevenţie din partea marilor platforme care utilizează sau administrează date ale consumatorilor – aceasta generează un efect benefic al transparentizării activităţilor platformelor şi de simplificare a limbajului utilizat în clauzele de furnizare a serviciilor şi ii) un efect de control din partea autorităţilor române pentru a verifica în ce mod platformele (precum Facebook) au practici apte să inducă în eroare consumatorii sau, la extrem, dacă prin modul în care utilizează datele acestea abuzează în vreun fel de poziţia pe care o au pe piaţă”, sunt de părere Cătălin Suliman (partener) şi Loredana Cristea (associate) de la Filip&Company.

    O decizie similară a fost luată anul trecut şi în Italia, amenda primită de Facebook atunci fiind de 10 milioane euro, pentru încălcarea mai multor dispoziţii din Codul Consumatorului din Italia. Autoritatea a constatat, într-un mod similar celei ungare, că prin faptele Facebook,  utilizatorii au fost induşi în eroare să acceseze platforma. Aceştia au fost informaţi în primă fază că serviciile sunt gratis, fără ca Facebook să informeze totodată asupra scopurilor sale comerciale, în sensul în care utilizarea datelor de către Facebook nu este realizată exclusiv pentru a conecta utilizatorii, ci şi pentru a promova activităţi de publicitate unui public ţintă – activitate ce aduce un câştig material companiei Facebook.

  • Cum să construieşti o afacere de 150 milioane de euro cu Ouă Ochioase şi Pui Fericiţi

    În pofida faptului că este o companie cu activitate în industria agroalimentară, Agricola Bacău este una dintre cele mai inovatoare companii româneşti. De la ouă ochioase şi inimoase la cârnăciori hand-made şi ready meal, compania a dezvoltat o gamă de produse tot mai aproape de cerinţele consumatorilor moderni, care, în mod paradoxal, vor produse tot mai apropiate de cele ale gospodăriilor tradiţionale. 

    Agricola Bacău, un business ce-şi are originile în localitatea Brad şi care a pornit cu o crescătorie de curcani, sub numele Uriaşii de Bacău, este în prezent unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România, cu afaceri de peste 150 de milioane de euro în 2019, creştere susţinută mai ales de produse precum Ouăle Ochioase sau Puii Fericiţi.

    „Continuăm la nivel de grup strategia de creştere şi diferenţiere şi suntem motivaţi să facem acest lucru. La abatorul de păsări am demarat în acest an o investiţie totală de 16 milioane de euro, care va asigura o creştere a capacităţii de producţie cu 70%. Suntem încrezători că ne vom creşte şi consolida poziţia în piaţa internă, aceea de jucător important în agribusinessul românesc”, a spus Grigore Horoi, preşedintele grupului Agricola.

    Agricola deţine în prezent o cotă de 18% din piaţa cărnii de pui, este lider pe piaţa de sempipreparate şi produse de tip ready meal, cu o cotă de piaţă de 19%. Este, totodată, principalul exportator pe segmentul cărnii de pui.

    Agricola este un brand inovator, în special în ce priveşte noi concepte de prezentare a produselor. Este prima companie care a lansat în România sortimentele din carne de pui ambalate la tăviţă cu cryofilm, după care această metodă de ambalare a fost preluată şi de alţi jucători din piaţă.

    În 2009, compania a pus pe piaţa românească de carne de pui Puiul Familist. În aprilie 2010, a adus în faţa consumatorilor Puiul Antistres, comercializat în tăviţa minune“, unică în România, în care se şi găteşte. Aceasta a reprezentat soluţia Agricola pentru gospodinele cu mai puţin timp liber.

    Tot în 2010, Agricola a lansat Puiul Fericit, crescut timp de minimum 56 de zile, maximum 70 de zile în ferme mici, hrănit cu cereale şi scos în aer liber. Anul trecut, Agricola a creat produsul Cocoşel de Pădure, coquelet proaspăt românesc.

    Produsele inovative au dus la creşterea vânzărilor, spun reprezentanţii companiei. Agricola Internaţional SA, cea mai importantă companie a grupului Agricola, în care sunt integrate lanţul de producţie a cărnii de pasăre şi operatorul logistic, a înregistrat în primele nouă luni ale anului o cifră de afaceri de 378 de milioane de lei, în condiţiile în care a vândut cu aproape 9% mai multă carne de pasăre, creşterea valorică fiind de aproape 11% comparativ cu anul trecut.

    „Cifra de afaceri obţinută se datorează în special creşterii cantitative a vânzărilor Agricola de produse diferenţiatoare, cu valoare adăugată mare, şi mă refer aici la Puiul Fericit, Puiul Fermierului şi produsul nostru cel mai «tânăr», lansat la sfârşitul anului 2018, Cocoşel de Pădure, primul pui coquelet proaspăt românesc. Strategia noastră vizează în continuare vânzările de pui cu creştere lentă, unde Agricola deţine 80% din piaţa internă”, a mai spus preşedintele grupului băcăuan.

    Totodată, categoria de semipreparate şi produse de tip ready meal, obţinute la fabrica Europrod, a înregistrat în această perioadă o creştere a cifrei de afaceri de 6,78% (42 milioane de lei), în contextul în care exporturile companiei în ţările europene ating cota de 30% din producţie. La Europrod s-a finalizat la începutul acestui an o investiţie de peste 5,5 milioane euro, care i-a dublat capacitatea de producţie.
    În viitorul apropiat, reprezentaţii companiei îşi propun să mai investească încă pe atât în mărirea capacităţii de producţie şi construirea unui nou spaţiu de producţie.

    Ouăle Ochioase sunt o altă inovaţie marca Agricola. Acestea sunt îmbogăţite natural cu luteină şi zeaxantină, care provine de la găini hrănite cu un mix de furaje ce conţine fân de lucernă. Găinile ouătoare sunt crescute în regim semideschis şi au o durată de viaţă de 80 de zile.
    Produsele au fost obţinute în urma unui amplu proces de cercetare care a durat patru ani realizat de Avicola Lumina în parteneriat cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală Baloteşti. De altfel, în cadrul aceleiaşi cercetări compania a dezvoltat Ouăle Inimoase, îmbogăţite natural cu Omega 3.

    Pentru categoria ouălor proaspete obţinute în cadrul Avicola Lumina, în primele nouă luni ale anului 2019 s-a menţinut cifra de afaceri la 38 mil. de lei, în condiţiile în care s-a menţinut şi numărul ouălor vândute (59 mil. buc.) faţă de perioada similară anului 2018.
    În prezent Agricola are o gamă de 60 de produse, iar în cursul acestei luni şi-a schimbat imaginea şi noul brand va fi vizibil în rafturi începând cu luna noiembrie pentru aproximativ 600 de SKU-uri (stock keeping unit) din toate categoriile. Compania a demarat în 2018 proiectul de repoziţionare şi redesenare a brandului.

    „Cele mai bune lucruri se întâmplă când suntem împreună. Într-o lume plină de tehnologie care, din păcate, mai mult ne ţine departe unul de celălalt, Agricola crede în puterea oamenilor de a se strânge împreună”, a spus Grigore Horoi, preşedintele grupului Agricola, explicând astfel nevoia grupului de a iniţia un proces de rebranding ce are în centru nevoia de a fi împreună.

    În primele nouă luni ale anului 2019 grupul de firme Agricola a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri de 8% faţă de perioada similară a anului 2018, ajungând la 575,6 milioane lei.

    „Agricola continuă în 2019 strategia de consolidare a afacerilor care reprezintă core businessul companiilor grupului şi chiar dacă a făcut exit din două afaceri – servicii pentru agricultură şi retail de proximitate – realizează creşteri importante pe categoriile de bază, astfel încât după primele nouă luni ale acestui an raportăm o creştere de 8% a afacerilor grupului nostru, în linia evoluţiei ultimilor ani”, a declarat Grigore Horoi.
    Grupul Agricola din Bacău estimează o cifră de afaceri de 161 milioane de euro pentru anul 2019, în creştere faţă de anul trecut, când a încheiat cu afaceri de 150 milioane de euro.

  • Bancheri: IRCC este o aberaţie matematică care se va reflecta negativ asupra consumatorilor

    IRCC este o aberaţie matematică care se bazează pe prea multe variabile şi care va ajunge să aibă efecte negative asupra consumatorilor, spun oficiali bancari prezenţi la seminarul EU-COFILE 2019, organizat de Banca Naţională a României, Asociaţia Română a Băncilor şi Alpha Bank România.

    Potrivit surselor menţionate, IRCC a fost stabilit pentru trimestrul al patrulea din anul trecut la 2,36%, iar în prezent a ajuns la 2,66%. Aceasta în condiţiile în care în perioada 16 – 26 octombrie, a fost consemnată o variaţie cuprinsă între valori de 1,58% şi 2,96%, în timp ce ROBOR la şase luni a fost anul trecut la 3,30%, iar acum a ajuns la 3,08%.

    În perioada de zece zile menţionată, ROBOR a avut valori cuprinse între 3,08% şi 3,11%, ceea ce înseamnă o variaţie de 1,2%, considerabil mai scăzută în comparaţie cu cea a IRCC. Din acest an, ROBOR a fost înlocuit de IRCC la stabilirea dobânzilor plătite la creditele acordate consumatorilor.

    “În aceste condiţii, să ne ferească Dumnezeu de o criză. Cu cât se alege un indice populist, mai prost, cu atât avem efecte negative asupra consumatorilor. Peste cinci ani, dacă păstrăm această aberaţie matematică, ea va ajunge să se reflecte negativ asupra consumatorilor”, au declarat surse din sectorul bancar.

    Acestea susţin că IRCC este un ghiveci al ratelor la dobândă, ceea ce reprezintă unul dintre motivele variaţiei mari. Sursele au adăugat că introducerea IRCC a fost o măsură luată fără analizarea efectelor de către decidenţii politici.

  • Uber şi WeWork devin o durere pentru investitorul SoftBank: Fondul lui Masayoshi Son pierde peste 5 miliarde de dolari

    Startup-urile în care a investit veteranul Masayoshi Son au trecut printr-o perioadă dificilă, de la listarea bursieră abandonată de WeWork, şi până la deprecierea rapidă a acţiunilor Uber Technologies, analiştii calculează că SoftBank Group ar putea pierde miliarde de dolari anul acesta.

    Mitsubishi UFJ Morgan Stanley Securities şi-a redus estimările de profit pentru fondul SoftBank Vision Fund, principalul său vehicul de investiţii, cu 5,4 miliarde dolari, până la pierderi operaţionale de 3,5 milairde dolari pentru trimestrul finalizat în septembrie 2019, pe fondul declinului acţiunilor Uber şi Slack Technologies, corelată cu abandonarea procedurii de listare la bursă a companiei WeWork, potrivit Bloomberg.

    Firma de cercetare Sanford C. Bernstein estimează că pierderile Vision Fund se pot ridica la 5,93 miliarde dolari, cu încă o lovitură de 1,24 miliarde de dolari pentru WeWork.

    Masayoshi Son trece printr-o perioadă dificilă după ce a decis să repoziţioneze SoftBank dintr-un operator telecom într-un conglomerat de investiţii, cu participaţii în startup-uri din toată lumea. Acesta şi-a construit o avere personală de 14 miliarde de dolari cu investiţii strategice precum gigantul de comerţ online Alibaba Group din China.

    Însă problemele recente au cântărit mult pe acţiunile SoftBank, care au scăzut cu 30% de la maximul din acest an, în contextul în care investitorii devin din ce în ce mai sceptici în evaluările startup-urilor.

    „Profiturile în Vision Fund s-ar putea confrunta în continuare cu volatilitatea”, spune Hideaki Tanaka, analist în cadrul Mitsubishi UFJ.

    Scăderea acţiunilor Uber a fost principalul motiv pentru performanţa slabă din cel de-al doilea trimestru, notează Tanaka. Tot el a redus profitul operaţional pe anul fiscal în curs al grupului SoftBank de la aproape 15 miliarde dolari la aproape 9,5 miliarde dolari.

  • Două produse cumpărate de foarte mulţi români, retrase de pe rafturile Kaufland. A fost detectat un număr mare de bacterii

    Producătorul Weulbier-Kosmetik GmbH, Germania retrage voluntar şi preventiv, din motive ce ţin de protejarea consumatorilor, produsele Bevola Gel de duş cu Mango & Piersică, 500 ml, lot 91400019 şi Bevola Gel de duş cu Trandafir Sălbatic (Wild Rose), 500 ml.

    În cadrul unui control de rutină, a fost detectat un număr mai mare de bacterii din specia Pluralibacter gergoviae. Aceste bacterii se regăsesc peste tot în mediul înconjurător şi, în anumite condiţii, în cazul persoanelor cu probleme de sănătate sau leziuni ale pielii, pot duce la apariţia unei infecţii bacteriene.

    Kaufland a retras de la vânzare produsele respective.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Semnal de alarmă în ceea ce priveşte consumul de DROGURI: Consumatori în vârstă de 10 ani/ Dealerii, la vârsta la care se face primul buletin

    Directorul executiv al Centrului Internaţional Antidrog (CIADO), Gigel Lazăr, a declarat, luni, într-o conferinţp de presă, că la nivel naţional s-a putut observa o tendinţă de scădere a vârstei tinerilor consumatori de droguri. „Deja a fost în tratament un tânăr de 10 ani”, spune Lazăr.

    „Dacă discutăm de consumatori, discutăm de consumatori la vârsta de 10 ani. Dacă discutăm de dealeri, deja discutăm de 14 ani. Lucrurile au o evoluţie fabuloasă, (copiii – n.r.) provin din familii care au consumatori şi din familii în care sunt dealeri”, a completat acesta.

    Gigel Lazăr a precizat că o tendinţă ascendentă poate fi sesizată şi în cazul numărului de liceeni consumatorilor de droguri.

    „La nivelul de prevalenţă existent astăzi în România, putem discuta de consumatori tineri, aproape în toate liceele din România pentru că s-a extins consumul de droguri. Nu consumă aceşti tineri în licee, dar scăzând prevalenţa ca şi vârstă, avem certitudinea că avem consumatori ocazionali, în scop recreaţional, cam în toate segmentele din clasele IX- XII, deşi, conform statisticilor agenţiei, există consumatori şi de 10 ani”, menţionează directorul executiv CIADO.

    Gigel mai spune că se observă şi o creştere a consumului experimental de droguri ilicite în general, iar în privinţa studenţilor, a fost atins procentul de 21%.

    „Comparând rezultatele ultimelor două cercetări, din 2013 şi 2016, se observă o creştere a consumului experimental de droguri ilicite de la 6,6% la 7,6% pe segmentul de vârstă 14-64 de ani, dar şi a consumului la populaţia de 16 ani de la 5%, la 10%, iar referitor la studenţi deja atingem 21% consum ocazional de droguri”, a completat acesta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANRE reduce perioada în care consumatorii casnici beneficiază de preţuri plafonate la gaze

    Iniţial, OUG 114/2018 stabilea acest termen pentru finele lunii februarie 2022.

    Conform propunerii, cantităţile de gaze naturale din producţia internă pe care producătorii au obligaţia de a le vinde în scopul asigurării necesarului de consum curent al consumatorilor casnici şi producătorilor de energie termică şi a înmagazinării gazelor naturale în vederea constituirii stocului minim aferent acestor categorii de clienţi se exprimă în MWh şi se stabilesc distinct pentru perioadele 1 mai – 31 octombrie 2019 şi 1 noiembrie 2019 – 31 martie 2020.

    Pentru susţinerea măsurii, ANRE invocă avizul motivat suplimentar din data de 25 iulie 2019, adresat României de Comisia Europeană în cauza nr. 2012/2114, în care CE constată că, prin obligarea producătorilor de gaze naturale din România să pună la dispoziţie producţia lor în mod prioritar pe piaţa internă, România nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în temeiul articolelor 35 şi 36 din Tratatul privind
    funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) şi în temeiul articolului 40 litera (c) din Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale şi de abrogare a Directivei 2003/55/CE.

    Sătpămâna trecută oficialii ANRE anunţau că prevederile privind piaţa gazelor naturale şi modul de alocare al gazelor din producţia internă, aşa cum au fost stabilite de OUG 114/2018 trebuiesc modicate, astfel încât Comisia Europeană să renunţe la procedura de infrigement. Vicepreşedintele ANRE Zoltan Nagy Bege a precizat, la o întâlnire cu presa, că un aviz motivat a fost trimis de Comisia Europeană, iar autorităţile au termen până pe 26 septembrie pentru a trimite noua lege sau un proiect concret de modificare a legislaţiei, în funcţie de care poate acorda o prelungire de 90 de zile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sistemele de operare care nu mai primesc actualizări sunt încă folosite de 41% dintre consumatori

    Chiar dacă sunt disponibile versiuni mai noi ale respectivului sistem de operare, aproximativ 41% dintre consumatori utilizează în continuare un sistem de operare pentru desktop care fie nu mai este actualizat, fie se apropie de acest moment, cum ar fi Windows XP sau Windows 7. În acelaşi timp, aproape 40% dintre firmele foarte mici (VSB) şi 47% dintre întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) şi companii mari se bazează încă pe aceste sisteme. Această situaţie creează un risc de securitate.

    În cele mai multe cazuri, sfârşitul ciclului de viaţă al unui sistem de operare înseamnă că nu vor fi mai fi emise alte actualizări de către furnizor, inclusiv actualizări legate de securitatea cibernetică. Cu toate acestea, cercetătorii în domeniul securităţii sau atacatorii cibernetici pot găsi vulnerabilităţi necunoscute anterior în aceste sisteme. Ulterior, aceste vulnerabilităţi pot fi utilizate în atacuri cibernetice şi utilizatorii vor fi expuşi, deoarece nu vor mai primi un patch care să rezolve problema. Pentru a încerca să evalueze câte astfel de sisteme cu risc există şi a estima amploarea riscului, cercetătorii Kaspersky au analizat datele anonimizate despre utilizarea sistemelor de operare, furnizate de utilizatorii Kaspersky Security Network (cu acordul lor). Rezultatele arată că 4 din 10 consumatori folosesc încă sisteme învechite, inclusiv cele extrem de vechi precum Windows XP sau Vista.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Teama de recesiune creşte printre consumatorii din SUA, deşi salariile acestora sunt tot mai mari

    Teamă de recesiune este cel mai mare risc al expansiunii economice record a Statelor Unite, după cum susţine Brian Moynihan, şeful executiv al Băncii Americane, iar ultimul raport bazat pe nivelul de încredere al consumatorilor arată ca aceste temeri s-ar putea adeveri, scrie Bloomberg.

    „Nu avem niciun motiv pentru care să ne punem problema unei recesiuni, în afară de teama de recesiune”, a declarat Moynihan vineri. Riscul de recesiune este scăzut datorită cheltuielilor constante ale gospodăriilor, care rămân coloana vertebrală a economiei, a mai spus el, potrivit Bloomberg,

    Cifrele publicate de guvern din această săptămână au arătat că vânzările cu amănuntul au avansat în iulie cu un puternic 0.7%, cel mai mult în patru luni. Achiziţiile, deseori văzute ca un indicator mai bun al cererii subiacente, au crescut cu 9,7% până în iulie, ceea ce indică un început solid pentru trimestrul al treilea.

    Există semne că potenţialul de consum al americanilor ar putea primi în curând un răgaz. Indicele de încredere al Universităţii din Michigan a scăzut în august la cel mai mic nivel al ultimelor şapte luni, pe fondul îngrijorării crescânde cu privire la economie. Detaliile din sondaj au arătat că mai mulţi consumatori au auzit ştiri nefavorabile despre condiţiile afacerilor şi despre deficitul comercial şi bursă.

    Jesse Edgerton, economistul JPMorgan Chase & Co., a declarat într-un vineri că scăderea încrederi în rândul consumatorilor generează o probabilitate de 40% a apariţiei unei crize.

    După prima reducere din ultimii 10 ani a ratei dobânzii de către Rezerva Federală, consumatorii au ajuns la concluzia că este nevoie să fie mai precauţi în privinţa cheltuielilor, având în vedere că mişcarea a fost concepută pentru a-i proteja de recesiune.

    Pieţele financiare s-au dezvoltat din ce în ce mai volatil în ultimele două săptămâni, iar indicele industrial Dow Jones a scăzut miercuri cu 800 de puncte, semn că economia globală se deteriorează în continuare.

    Nota Trezoreriei Statelor Unitea scăzut în ultimii 2 ani, acest lucru a reprezentat în trecut, un semn că recesiunea apare la orizont.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro