Tag: componente

  • Compania BMW ar putea închide fabricile din Marea Britanie

    “Noi am spus întotdeauna că putem depune toate eforturile şi ne putem pregăti pentru orice, dar, dacă sistemul de aprovizionare cu piese componente va fi oprit la frontieră, nu vom mai putem produce mărcile în Marea Britanie”, a declarat Stephan Freismuth, manager BMW responsabil de relaţiile cu clienţii.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vom avea UN EUROPARLAMENTAR ÎN PLUS din 2019. Brexit măreşte numărul românilor din Parlamentul European

    Parlamentul European a aprobat, marţi, proiectul de Decizie a Consiliului European de stabilire a componenţei Parlamentului European în viitoarea legislatură, 2019-2024. Acesta completează cadrul legal pentru desfăşurarea alegerilor europene din 2019 şi a fost generat de necesitatea stabilirii viitoarei componenţe a Parlamentului European, dacă Regatul Unit părăseşte Uniunea Europeană până la acel moment.

    Citiţi mai multe pe www.gandul.info

  • Noua stea a burselor: o companie din Taiwan producătoare de componente electrice a urcat cu 800% din 2017 încoace

    Un producător taiwanez de componente electronice utilizate în orice, de la smartphone-uri la computere, are cele mai „fierbinţi” acţiuni pe fondul cererii mari pentru produsele oferite de acesta, scrie Ziarul Financiar.

    Acţiunile Yageo au crescut cu 817% de la începutul anului 2017 încoace, cea mai mare creştere din indicele global MSCI, ceea ce a dus compania la o capitalizare de 8,1 miliarde de dolari. Yageo, care produce condensatoare şi rezistoare esenţiale pentru funcţionarea oricărui produs electronic, şi-a crescut profitul de peste cinci ori în primul trimestru din 2018 faţă de anul trecut, după ce competitorii lor au redus producţia.

    În China, producţia acestor componente a fost redusă după ce guvernul a implementat un plan de a reduce poluarea. Acest context a creat un deficit pe piaţă de care Yageo a profitat, potrivit lui Allan Lin, asistent vicepreşedinte în cadrul Concord Securities.

    Miercuri la ora 18.00, acţiunile Yageo se tranzacţionau la 25,7 dolari per acţiune, în creştere cu 7,1%, la o capitalizare de piaţă de 9 miliarde de dolari.

  • Veste uriaşă pentru România: Începem producţia de avioane la Cluj

    Noua aeronavă cu două locuri, de 750 de kg, combină performanţele legate de zbor cu un cost eficient şi poate fi folosită atât de şcolile de pilotaj, cât şi de piloţi particulari. Preţul propus de producător este de 175.000 Euro

    Sonaca Aerospace Transylvania produce déjà component pentru aeronave Airbus A320, în colaborare cu grupul francez. De la finele lui 2018, SAT va participa şi la producţia de prototipuri pentru noua rachetă Ariane 6.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Gadget Review: Probabil cel mai bun smartphone de care nu aţi auzit – VIDEOREVIEW

    Archos Diamond Omega este un smartphone vândut de Archos, jucător francez în domeniul produselor electronice de larg consum, dar este realizat de compania chineză Nubia, care face parte din ZTE, producător de electronice din China. Lucrurile par mai complicate decât sunt. Cert este că Archos Diamond Omega este un telefon performant, cu componente de top, dar care se vinde la jumătate din preţul unui aparat similar similar din portofoliul Samsung sau Apple.

    Diamond Omega este un smartphone cu diagonala de 5,7 inchi cu o rezoluţie Full HD+ (1.080 x 2.040 pixeli, 403 ppi densitate de pixeli) cu ecranul ce se întinde până în marginile laterale. La fel ca şi în cazul altor telefoane premium, spatele şi faţa sunt din sticlă, iar cadranul din aluminiu. Displayul are un raport de aspect de 17:9 şi se întinde pe 84% din suprafaţa telefonului. Arată ca un telefon premium, dar nu se simte ca atare. Finisajul nu este unul foarte bun, iar cadrul metalic, în contrast cu sticla, se simte la atingere, ceea ce e puţin deranjant la început.

    După cum am scris la începutul articolului, principalul punct de atracţie al telefonului este dotarea lui cu componente de top precum procesorul cu opt nuclee Snapdragon 835 (versiunea îmbunătăţită 845 a fost lansată de curând în unele telefoane precum S9 sau Xperia XZ2), 8 GB RAM (neîntâlnit în multe telefoane), un procesor grafic Adreno 540 şi 128 GB spaţiu de stocare (din păcate, nu poate fi extins cu un card microSD). Pentru cei care nu sunt familiari cu aceşti termeni tehnici, pot spune că telefonul este foarte performant, se mişcă foarte bine în aplicaţii, nici jocurile video nu-i dau bătăi de cap.

    Cert este că e extrem de sprinten şi nici nu trebuie să faci mari eforturi pentru a cumpăra Diamond Omega. Totuşi, spre deosebire de alte telefoane de top, Omega nu are jack audio, nu se poate încărca wireless şi nici nu este rezistent la apă sau la praf.

    Dispozitivul operează pe Nubia UI 5.0, interfaţă de utilizare care se bazează pe sistemul de operare Android 7.1. Ceea ce înseamnă că interfaţa suferă schimbări vizuale şi vine la pachet cu câteva modificări la nivel de utilizare. Un mod interesant este aşa-numitul ”edge gestures“. Pe scurt, poţi trece dintr-o aplicaţie glisând cu degetul în sus sau în jos pe marginea ecranului, ca şi cum ai da paginile unei cărţi. Nu pot spune că este un mod revoluţionar de a trece dintr-o aplicaţie în alta (de multe ori chiar am dat din greşeală cu degetul pe margine), dar mi-a plăcut inventivitatea. De asemenea, un mod la fel de interesant, dar mai util, este glisarea cu degetul de jos în sus pentru a putea intra în modul multitasking. Experienţa este fluidă şi intuitivă. Cum este de aşteptat, telefonul vine şi cu modificări la interfaţă la nivel vizual şi cu aplicaţii preinstalate, dar nu este ceva ce nu poate fi ignorat.

    Din păcate, ecranul nu este unul OLED, ci IPS LCD, aşa că nu vei avea parte de cele mai contrastante culori, dar este plăcut ochiului şi are şi un impact asupra autonomiei, deoarece consumă mai puţină baterie. Dacă tot am ajuns la capitolul dureros al smartphone-urilor, bateria de 3.100 mAh a lui Archos Diamond Omega este suficientă pentru o zi de uz în cazul meu. Totuşi, e bine că telefonul este echipat cu tehnologia de încărcare rapidă.

    Archos Diamond Omega are pe spate un sistem dual de cameră format din doi senzori Sony (12 + 23 MP). Senzorul de 23 MP are o diafragmă cu deschidere f/2.0 pentru un zoom x2, în timp ce a doua cameră are o deschidere a diafragmei de f/1.8, ce permite captarea unei cantităţi mari de lumină. Şi pe faţă telefonul are tot două camere, ambele de 5 MP (f/2.2).
    Camera are un autofocus foarte rapid şi de cele mai multe ori foarte precis. Chiar şi în condiţii mai puţin ideale am scos telefonul şi acesta a detectat rapid punctul de focus. Pe lângă modul auto, telefonul vine şi cu un mod manual, unul portret şi unul cu 15 efecte (miniatură, clonare etc).

    |n timpul zilei, camera surprinde detalii bune, dar în unele cazuri pot exista probleme de expunere, existând o tentă de galben în porţiuni care ar trebui să fie albe. De asemenea, chiar şi când iluminarea este bună, în unele zone întunecoase apare zgomot în imagine. În plus, atât în fotografiile la exterior, cât şi în interior, camera reproduce culori mai puţin saturate decât sunt în realitate.

    Datorită celor două camere, Diamond Omega este capabil să facă fotografii portret cu backgroundul în blur, ce poate fi ajustat (de la natural până la exacerbare artificală). Portretele simple cu un subiect fără prea multe elemente pot ieşi bine, însă dacă adaugi mai multe elemente în cadru, telefonul nu deosebeşte foarte bine ceea ce trebuie şi ce nu trebuie înceţoşat.

    Archos Diamond Omega face o treabă competentă în condiţiile tipice de fotografiere, iar cei care nu analizează foarte mult calitatea unei imaginii sau nu dau o importanţă extrem de mare fotografierii ar trebui să fie mulţumiţi de acest telefon.
    Drept concluzie, aş spune că Archos Diamond Omega este un telefon foarte performant, cu o cameră foto competentă, ce poate nu are acelaşi finisaj premium ca alte telefoane de vârf, dar preţul face să merite toţi banii.

  • La 20 de ani, a pornit ca cizmar o mică afacere. Astăzi, compania valorează peste 14 miliarde de euro

    Totul a început în 1920, când Adi Dassler, un cizmar de doar 20 de ani, a început să producă propriii pantofi sport cu obiectivul de a oferi fiecărui atlet cea mai bună încălţăminte pentru disciplina sa. Patru ani mai târziu a intrat în afacere şi fratele său mai mare, Rudolf Dassler, iar împreună au creat Fabrica de Pantofi a Fraţilor Dassler (Gebruder Dassler Schuhfabrik) cu „sediul“ în spălătoria mamei lor. Deşi au întâlnit numeroase impedimente din cauza furnizării precare de energie electrică, fraţii Dassler au cunoscut rapid succesul şi, înainte de Al Doilea Război Mondial, au ajuns să vândă circa 200.000 de perechi de pantofi. La mijlocul anilor 1930, Dassler făcea 30 de perechi de pantofi diferiţi pentru 11 sporturi, având circa 100 de angajaţi. La Olimpiada de Vară din 1936, compania celor doi i-a asigurat ghetele atletului afro-american Jesse Owens, care urma să câştige patru medalii de aur. Evenimentul a adus recunoaştere companiei, aceasta urmând să primească cereri de pantofi sport din toată lumea.

    Ruptura dintre fraţi s-a produs în timpul războiului, când cei doi nu s-au pus de acord cu privire la strategia firmei. Rudolf şi-a deschis o nouă firmă –  Ruda – ulterior redenumită Puma, iar pe 18 august 1949 Adi Dassler a fondat Adidas AG.  Când au hotărât să se separe, în 1948, oraşul s-a divizat, locuitorii devenind loiali unuia sau celuilalt dintre principalii angajatori din urbe. În scurt timp, Adidas a devenit o afacere mai mare şi mai profitabilă decât Puma.

    O mare greşeală a lui Rudolf Dassler, de care fratele său a profitat din plin, a fost divergenţa avută cu antrenorul echipei de fotbal germane. Acest lucru a permis companiei concurente să sponsorizeze Germania la Cupa Mondială de fotbal din 1954, echipa câştigând finala împotriva Ungariei purtând ghete Adidas. Victoria a adus mărcii o publicitate imensă, Adi Dassler fiind prezent în toate ziarele. În paralel, antreprenorul s-a specializat pe nişa de înscălţăminte sportivă şi a încercat continuu să le îmbunătăţească; una dintre strategiile sale a fost să folosească nume mari din sport ca imagine pentru Adidas. Printre cei care au reprezentat brandul s-au numărat, de-a lungul timpului, Muhammad Ali, Max Schmeling, Sepp Herberger, Franz Beckenbauer etc. De asemenea, o piatră de temelie a politicii firmei a fost publicitatea agresivă – brandul este prezent la toate evenimentele sportive din lume – dar şi inovaţia constantă – fiind într-un permanent contact cu sportivii activi, Adidas a dezvoltat pantofi pentru aproape orice sport.

    Începând cu mijlocul anilor 1960, Adidas a început să producă şi îmbrăcăminte, iar zece ani mai târziu mingea de joc oficială la toate evenimentele sportive majore de fotbal a început să poarte numele brandului. După Cupa Mondială din 1974, când echipa câştigătoare a purtat echipament complet Adidas, firma a început să se dezvolte din ce în ce mai mult şi pe partea de îmbrăcăminte.

    Adolf Dassler a murit în 1978, la vârsta de 78 de ani, lăsând pe mâinile soţiei şi fiului său un brand cu renume mondial. În prezent, compania cu peste 25.000 de angajaţi în întreaga lume îşi desfăşoară activitatea în afara Germaniei, singura unitate ce funcţionează în ţara de origine a brandului fiind un centru de testare a prototipurilor.

  • Compania producătoare a rachetelor Patriot vrea parteneriat cu Aerostar Bacău

    Compania apreciază, într-un comunicat, că aceasta este o oportunitate pentru Aerostar de a furniza componente atât pentru sistemele de rachete destinate României, cît şi pentru cele aflate în alte ţări.

    În lume, 14 ţări deţin 220 de unităţi Patriot, ceea ce reprezintă o piaţă mare şi o oportunitate de export, apreciază Tom Laliberty, vicepreşedinte Apărare Integrată Antiaeriană şi antirachetă din divizia Raytheon Sisteme Integrate de Apărare.

    Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro

  • Dragnea, nemulţumit de componenta economică a parteneriatului cu SUA: E foarte puţin dezvoltată

    Întrebat ce a discutat marţi cu ambasadorul SUA, Hans Klemm, Dragnea a răspuns: „Am discutat despre dezvoltarea componentei economice a parteneriatului strategic pentru că eu sunt în continuare nemulţumit de faptul că în cadrul acestui parteneriat strategic cu SUA – foarte important pentru România, vital pentru România – este dezvoltată în ultimul an foarte bine componenta militară şi de securitate naţională – ceea ce este foarte bine pentru noi – dar este foarte puţin dezvoltată componenta economică”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro