Tag: comercianti

  • Deputaţii au respins legea care permitea parlamentarilor să aibă calitatea de comercianţi

    Deputaţii au respins proiectul privind modificarea Legii nr.161/2003 în legătură cu unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
     
    Preşedintele Klaus Iohannis a trimis pe 22 ianuarie legea la CCR, iar judecătorii Curţii au decis că iniţiativa este neconstituţională în integralitatea ei.
     
    CCR a apreciat că prin eliminarea incompatibilităţii unor funcţii sau demnităţi publice cu calitatea de comerciant persoană fizică, Legea pentru modificarea Legii. 161/2003 diminuează standardele de integritate, aducând atingere statului de drept.
     
    De asemenea, judecătorii constituţionali au precizat că incompatibilităţile nu constituie o restrângere a exerciţiului unor drepturi şi libertăţi, ci reprezintă o garanţie de natură să confere o autoritate morală de necontestat persoanelor care exercită anumite mandate.
     
  • TBI Bank şi Netopia Payments lansează o nouă soluţie digitală de finanţare pentru comercianţii online

    Mechant Cash Advance este o soluţie complet digitală de finanţare care facilitează accesul simplu la resurse financiare antreprenorilor din domeniul comerţului online.

    Magazinele online care utilizează soluţiile Netopia Payments pot obţine finanţare în lei de la TBI Leasing. Aprobarea are loc în aceeaşi zi, iar banii sunt transferaţi în contul bancar al comerciantului, rambursarea finanţării fiind complet automatizată.

    „Prin implementarea soluţiei Merchant Cash Advance sprijinim activ comercianţii online care au ales să utilizeze serviciile Netopia Payments. Aceştia au de acum la dispoziţie o alternativă simplă şi rapidă de finanţare ce răspunde nevoilor cu care se confruntă zilnic, pentru a-şi dezvolta afacerea într-o piaţă din ce în ce mai competitivă”, a declarat Antonio Eram, CEO şi co-fondator Netopia Payments.

  • O mare piaţă din Bucureşti va fi reconstruită de la zero. Când încep lucrările şi unde pot fi găsiţi comercianţii

    Primăria sectorului 4 va investi peste 35 de milioane de lei, fără TVA, în construcţia unei noi pieţe, pe locul actual al Pieţei Sudului – Berceni.

    „Acum va deveni una din cele mai moderne pieţe din România. Am discutat şi le-am solicitat comercianţilor să se îndrepte către alte locaţii pe care le-am pus la dispoziţie”, a declarat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.

    Potrivit reprezentanţilor Primăriei Sector 4, construcţia pieţei va începe în acelaşi timp cu cea a parcării de 400 de locuri, de la Piaţa Sudului, care va avea două funcţiuni: deservirea celor care vin în zona Piaţa Sudului şi a celor care au nevoie de un spaţiu de tip park&ride, pentru a traversa oraşul cu metroul, sau cu alte mijloace de transport în comun.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pesta porcină face ravagii în Brăila şi duce la pierderi de milioane de euro, la afaceri distruse şi la şomaj în creştere

    Aceştia au început deja să închidă magazinele care comercializau carne de porc şi să trimită angajaţii în şomaj, transmite corespondentul MEDIAFAX.
     
    Confirmarea pestei porcine africane la fermele din Gropeni cu 141.000 de porci şi din Tichileşti cu 35.000 de capete reprezintă o grea lovitură pe toţi cei implicaţi în domeniu, atât pentru producători, cât şi pentru comercianţi.
     
    Neoficial, la ferma din Gropeni, cea mai mare din România şi a doua din Europa, se vorbeşte despre pagube de ordinul zecilor de milioane de euro. Valoarea pagubelor va fi stabilită de Prefectura Brăila, cu ajutorul membrilor comisiilor special înfiinţate.
     
    „Se va întruni comitetul de combatere a bolilor, Prefectura va fi cea care va hotărî. Pagube mari, pe acest platou sunt în acest moment 141.000 de porci”, a declarat reprezentanţilor presei medicul veterinar al fermei din Gropeni, Dumitru Jataruc.
     
    Şi angajaţii fermei de la Ticihileşti spun că pagubele sunt uriaşe şi vorbesc despre distrugerea zootehniei.
     
    „Îmi vine să plâng, să văd zeci de mii de animale sacrificate. Nu ştiu dacă dumneavoastră realizaţi lucrul acesta. Pe partea aia de gard se vede altfel. Pierderea e foarte mare, de ordinul milioanelor de euro. Ferma s-a închis deja. În şomaj toată lumea, inclusiv eu. Este foarte agresiv virusul. Se distruge zootehnia. Deja s-a distrus o bucată bună de ea. Bănuiesc că tot sud estul ţării noastre este la pământ şi va fi în continuare la pământ”, a declarat fostul şef al fermei de porci de la Tichileşti, Alexandru Dumitrescu.
     
  • Pierderi de milioane de euro, şomaj în creştere şi afaceri distruse în Brăila, din cauza pestei

    Aceştia au început deja să închidă magazinele care comercializau carne de porc şi să trimită angajaţii în şomaj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Confirmarea pestei porcine africane la fermele din Gropeni cu 141.000 de porci şi din Tichileşti cu 35.000 de capete reprezintă o grea lovitură pe toţi cei implicaţi în domeniu, atât pentru producători, cât şi pentru comercianţi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ARMO: noua legislaţie privind comerţul modern va aduce beneficii clienţilor şi comercianţilor români pe o piaţă globală

    ARMO a prezentat punctul de vedere în cadrul grupului de lucru organizat de către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (”MMACA”) pentru actualizarea legislaţiei referitoare la activităţile de comerţ. Anterior întâlnirii din această săptămână, grupul de lucru a constatat că, în acest moment, nu există norme clare adaptate realităţilor existente pe piaţă şi  aliniate cu dispoziţiile comunitare. Majoritatea actelor normative actuale au aproape 20 de ani şi au fost adoptate pe vremea când comerţul era static şi local.

    “Comerţul cu amănuntul offline sau online trebuie privit în context global, în condiţiile în care consumatorul român are acces la platforme din alte state membre, dar şi din China şi Statele Unite. În acest sens, legislaţia naţională trebuie actualizată conform directivelor europene aplicabile comerţului, astfel încât să existe condiţii similare pentru comercianţii români şi cei internaţionali, iar clienţii să beneficieze de cele mai bune condiţii”, a declarat Florinel Chiş, director executiv ARMO.

    La discuţii au participat reprezentanţi ai instituţiilor publice cu atribuţii în domeniu, specialişti din cadrul Ministerul Economiei, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ANPC, Consiliul Concurenţei, ANAF, ai asociaţiilor patronale reprezentative Rucodem, Romalimenta, AMRCR, Asociaţia Distribuitorilor din România, AmCham şi ai mediului de afaceri.

  • Primul ghid împotriva promoţiilor mincinoase. Campaniile vizate de ANPC

    Ghidul ar putea curăţa în sfârşit piaţa de mesajele false, care îi fac pe oameni să cumpere produse mai scumpe sau care nu sunt ca în reclamă.

    Sunt vizate campaniile cu un produs cadou, pe cale să expire, concursurile care oferă premii fictive, dar şi prezentarea exagerată a unor beneficii pentru sănătate, asociate alimentelor.
     
    Imunitatea creşte, dacă veţi mânca… un anumit tip de ouă. Un iaurt întăreşte oasele, iar altul ajută digestia. Un fel de biscuiţi asigură energie, iar cerealele subţiază silueta. Astfel de menţiuni vor deveni riscante, pentru producătorii care nu pot demonstra clar efectele asupra sănătăţii.
     
    Dorin Cojocaru, reprezentant APRIL: “Intră la înşelarea consumatorului sau la marketing înşelător şi atunci intră pe regulamentul 169, responsabil ANPC-ul. Lucrurile acestea ar trebui ca autorităţile care au jurisdicţie să le facă mai des consumatorului prin mass-media.
     
    Federaţia industriei alimentare, dar şi comercianţii şi Protecţia Consumatorului ar putea semna curând un document care detaliază principii prin care clientul să nu mai poate fi tras pe sfoară, sub umbrelă cuvintelor magice: oferta, cadou şi promoţie.

    Mihai Vişan, preşedintele ROMALIMENTA: “Ideea este să stabilim împreună un set de- hai să nu-i zicem reguli- de principii din spatele promoţiilor comerciale. E de folos pentru toată lumea şi speram să avansăm cât de rapid.”, scrie stirileprotv.ro

     

     

  • Plusurile şi minusurile săptămânii care se încheie

    ▲ Stacey Cunningham este prima femeie care preia poziţia de preşedinte al Bursei din New York (NYSE), cea mai mare la nivel mondial, cu o capitalizare de circa 21.000 de miliarde de dolari, după ce în ultimii trei a fost director operaţional.



    Doraly lansează propriul magazin online, iar preţurile produselor ar urma să fie variabile, în funcţie de cantitatea cumpărată. Magazinul online listează, în primă fază, comercianţii prezenţi în parcul din Afumaţi şi va cuprinde, până la sfârşitul anului, peste 100.000 de produse. Investiţia iniţială depăşeşte un milion de euro.


    ▲ Ministerul Comunicaţiilor vrea să extindă şi pentru firme platforma online Ghiseul.ro, prin care pot fi achitate taxe şi impozite, a anunţat ministrul Comunicaţiilor, Bogdan Cojocaru. Platforma poate fi utilizată, în prezent, doar de persoane fizice şi PFA-uri pentru plata taxelor şi impozitelor.


    ▲ Croazierele cu vaporul în Clisura Dunării, cel mai spectaculos defileu al fluviului, au fost reluate, traseul fiind stabilit pentru două ore, iar un bilet costă 40 de lei pentru adulţi şi 20 de lei pentru copii.


    ▲ Cercetătorii britanici de la Institute of Cancer Research au descoperit pentru prima dată cauza posibilă a majorităţii cazurilor de apariţie a leucemiei acute limfoblastice la copii. Studiul a arătat că boala este cauzată de un proces în două etape de mutaţie genetică şi de expunerea la infecţii. Descoperirea sugerează că leucemia poate fi prevenită cu tratamente care stimulează sistemul imunitar încă de la începutul vieţii.


    ▼ Deşi reprezintă doar 0,01% din viaţa de pe Pământ, omenirea a cauzat dispariţia a 83% dintre mamiferele sălbatice şi a jumătate dintre plante de la începuturile civilizaţiei, potrivit unui studiu realizat de Institutul Ştiinţific Weizmann din Israel.


    ▼ Philip Roth, laureat al premiului Pulitzer în anul 1998 şi câştigător a numeroase premii literare, a decedat la vârsta de 85 de ani, în urma insuficienţei cardiace congestive.


    ▼ Cel puţin 65 de persoane şi-au pierdut viaţa în trei zile din cauza unui val de caniculă care a afectat oraşul-port Karachi, din sudul Pakistanului, unde temperaturile maxime au ajuns până la 44 de grade Celsius.


    ▼ Anglia ar putea rămâne fără apă potabilă până în 2050, dacă nu se iau acţiuni rapide împotriva irosirii apei, a avertizat Agenţia de Mediu a Regatului Unit. Zilnic este irosită apă potabilă suficientă pentru nevoile a 20 de milioane de oameni.


    ▼ Gospodăriile britanice sunt cu aproximativ 900 de lire sterline mai sărace decât ar fi fost în lipsa Brexitului, a anunţat guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney.


     

  • ANAF a aplicat amenzi de 8,8 milioane de lei comercianţilor care evită utilizarea caselor de marcat

    „În perioada 21-23 mai 2018, în cadrul acţiunilor de control operativ desfăşurate la nivel naţional, care au vizat riscurile fiscale asociate dotării şi utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, inspectorii antifraudă au verificat 3.499 de contribuabili, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 8.872.628 de lei (amenzi şi confiscări)”, se arată în comunicat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sancţiunile impuse de SUA împotriva Rusal declanşează turbulenţe pe pieţele globale de metale

    „Este cu adevărat fără precedent din punctul de vedere al turbulenţelor pe care le dezlănţuie”, a declarat Robin Bhar, analist la Société Générale SA, citat de Bloomberg.

    Sancţiunile SUA asupra celui mai mare producător de aluminiu din lume, ameninţă să crească lanţul de aprovizionare global pentru aluminiu, utilizat în avioanele fabricate de Boeing Co. şi F-150 de la Ford Motor Co.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro