BusinessMagazin

Tag: comedie

  • Arşinel: Sunt fiu de ţăran, dar nu merg la Referendum. Când trec pe lângă o biserică, îmi fac cruce

    „În general, eu sunt fiu de ţăran, de CFR-ist, am apucături normale. Dar pentru că nu vreau să-mi influenţez viaţa şi viitorul, cred că de data asta, pentru prima dată în viaţa mea, o să mă abţin. Eu când trec prin faţa unei biserici, spun Tatăl Nostru şi îmi fac cruce. Prefer să nu mă duc”, a declarat, Alexandru Arşinel, pentru Agenţia de presă MEDIAFAX.

    Alexandru Arşinel, în vârstă de 79 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuţi actori de comedie din România şi este vedetă a Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” din Bucureşti, dar şi director al instituţiei. Alături de Stela Popescu, el a format un cuplu artistic celebru atât în ţară, cât şi în străinătate. Pentru activitatea lor, cei doi actori au fost răsplătiţi, în anul 2002, cu premiul special al UNITER pentru teatrul de revistă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O animaţie, o comedie şi o dramă tulburătoare sunt noutăţile penultimului weekend de august

    Aventurile din benzi desenate pentru copii, umorul cu acţiune pe tema fostelor relaţii şi tragedia cutremurătoare sunt direcţiile în care îmbie spectatorii călătoriile cinematografice ce au premiera la finalul săptămânii.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un fost actor de comedie, nominalizat pentru postul de prim-ministru al Sloveniei

    Nominalizarea acestuia se aşteaptă să pună capăt celui mai lung impas politic în care se află ţara în urma unor alegeri.

    Partidul Democrat Sloven anti-imigranţi al fostului prim-ministru Jamez Jansa, singurul partid care a câştigat 25 de locuri în Parlament, nu poate singur să formeze guvernul.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cronică TV: Silicon Valley

    Silicon Valley e un serial care spune povestea (nefericită, de cele mai multe ori) lui Richard Hendricks, un tânăr programator care visează să schimbe lumea. Alături de alţi patru prieteni, Richard încearcă să revoluţioneze tot felul de tehnologii şi să pună pe picioare o companie de succes. Lucrurile nu ies însă niciodată aşa cum îşi imaginează echipa, ducându-i pe tinerii programatori în situaţii cel puţin penibile. Numele companiei e Pied Piper, iar ceilalţi membri ai echipei sunt Jared, Bertram, Dinesh şi Erlich.

    Mike Judge, creatorul serialului, are la activ producţii memorabile ca Idiocracy sau Office Space; el semnează şi regia mai multor episoade.

    Poate să nu vi se pară mare lucru ce urmează să spun, dar Silicon Valley e un serial de comedie care te face să râzi. E important, pentru că găsesc tot mai greu poante bune în producţiile de azi. Silicon Valley prezintă cu umor toate problemele pe care le întâlnesc antreprenorii la început de drum. Şi nu e vorba doar de cei din domeniul tehnologiei, pentru că situaţiile pot fi întâlnite cu siguranţă şi în alte zone.

    Unul dintre personajele principale a fost eliminat din poveste la finalul sezonului 4 şi recunosc că am avut îndoieli vizavi de succesul următoarelor episoade. Nu e cazul, pentru că echipa de scenarişti e într-o formă de zile mari. Primul episod continuă seria glumelor bune, iar asta mă face să sper că HBO va mai prelungi cu câteva sezoane producţia.

    Serialul aduce în discuţie şi modul în care micile start-up-uri trebuie să îşi croiască loc printre giganţi ca Facebook, Google sau Microsoft. Compania care ”face legea“ în serial e Hooli, un soi de combinaţie între Google şi Apple şi care încearcă să fure fiecare idee bună a lui Richard. Se intră repede într-un joc de-a şoarecele şi pisica, iar lupta pentru supravieţuire îi aduce pe cei de la Pied Piper în cele mai neaşteptate situaţii.

    Un alt element de apreciat este că producătorii nu se feresc de tema stereotipurilor, ci o tratează pe larg, ironizând modul în care programatorii asiatici sunt apreciaţi mai mult decât cei europeni sau modul în care antreprenorii veniţi din Orientul Mijlociu trebuie să explice, de nenumărate ori, că nu toţi pakistanezii sunt terorişti.

    Dacă mai aveţi nevoie şi de alte argumente, ajută poate să amintesc că Silicon Valley a fost nominalizat în 2015 şi 2016 la Globul de Aur pentru cel mai bun serial de televiziune, comedie sau muzical.

    Subliniez faptul că Silicon Valley nu e un serial pentru cei pasionaţi de tehnologie, ci unul pentru oamenii care caută umor de calitate. Nu trebuie să fii expert ca să înţelegi glumele, pentru că ele sunt explicate pe înţelesul tuturor. Vorbim, fără doar şi poate, de unul dintre cele bune seriale de comedie produse de HBO.


    NOTA: 9/10

  • Cronică: Stranger Things, un serial de referinţă

    Povestea puştilor din Hawkins, o mică localitate din Indiana, Statele Unite, continuă la un an după evenimentele din 1983, prezentate în primul sezon. Pentru cei care nu au urmărit prima parte, o foarte scurtă recapitulare: Will Byers, un puşti de 12 ani, dispare în timp ce se întorcea spre casă. Prietenii săi încep să îl caute, convinşi că e încă în viaţă, în timp ce şeriful Hopper încearcă să o împace pe mama băiatului cu ideea că acesta a murit. Apariţia unei creaturi ciudate ridică însă mai multe semne de întrebare, iar personajele amintite mai sus încep să descopere lucruri incredibile despre oraşul Hawkins.

    Stranger Things a fost unul dintre cele mai bune seriale pe care le-am urmărit în ultimii ani – referindu-mă aici la primul sezon – iar partea a doua mi-a confirmat acest lucru dincolo de orice bănuială. Totul s-a aşezat aşa cum trebuie pentru cei de la Netflix, care par să le fi dat mână liberă celor doi fraţi Duffer. Aceştia sunt responsabili pentru serial: ei au creat întreaga poveste, semnând scenariul, şi au şi regizat majoritatea episoadelor.

    Un lucru evident încă de la primele episoade e respectul pe care ei îl poartă filmelor fantasy din anii ’80, în special celor semnate de Steven Spielberg. Veţi regăsi postere din filme precum E.T. sau întâlnire de gradul III pe pereţi, dar şi scene care evocă o temă aproape omniprezentă în acel deceniu cinematografic: cea a adolescenţei. Spre exemplu, mulţi vor recunoaşte scena în care puştii se plimbă de-a lungul şinelor de tren, scenă inspirată din filmul Stand by Me. Exemplele sunt multe şi nu se rezumă doar la imagini, ci şi la muzică sau chiar modul în care sunt concepute creaturile.

    Stranger Things nu ar trebui privit însă ca un elogiu adus acelor vremuri, ci ca o reuşită de sine stătătoare. Serialul atinge culmi înalte atât în ceea ce priveşte suspansul, cât şi în dezvoltarea personajelor şi a legăturilor din cadrul grupului. Mi-e greu să cred că cineva ar putea să urmărească mai multe episoade fără să aibă sentimente contradictorii faţă de personaje. Şi pentru că am ajuns la interpretări, sunt sincer impresionat de modul în care actori atât de tineri – 13, 14 ani – reuşesc să iasă din umbra unor nume precum Winona Ryder sau David Harbour. Sunt actori tineri care nu prea au credite pe pagina de IMDB, dar reuşesc să susţină perfect scenariul gândit de Matt şi Ross Duffer. Acum câteva luni, Netflix a dat o veste bună fanilor, comandând alte două sezoane ale serialului, pentru 2018 şi 2019.

    În concluzie, Stranger Things e un serial care are toate premisele să devină un element de referinţă în industria filmului. Spun, ”film“ şi nu ”serial“ pentru că secvenţele de credite de la începutul fiecărui episod reprezintă singurul element care îţi aminteşte că a mai trecut o oră de când te uiţi la ecran şi că e poate timpul să iei o pauză.
    NOTĂ: 9,5/10

     

  • Cronică: Stranger Things, un serial de referinţă

    Povestea puştilor din Hawkins, o mică localitate din Indiana, Statele Unite, continuă la un an după evenimentele din 1983, prezentate în primul sezon. Pentru cei care nu au urmărit prima parte, o foarte scurtă recapitulare: Will Byers, un puşti de 12 ani, dispare în timp ce se întorcea spre casă. Prietenii săi încep să îl caute, convinşi că e încă în viaţă, în timp ce şeriful Hopper încearcă să o împace pe mama băiatului cu ideea că acesta a murit. Apariţia unei creaturi ciudate ridică însă mai multe semne de întrebare, iar personajele amintite mai sus încep să descopere lucruri incredibile despre oraşul Hawkins.

    Stranger Things a fost unul dintre cele mai bune seriale pe care le-am urmărit în ultimii ani – referindu-mă aici la primul sezon – iar partea a doua mi-a confirmat acest lucru dincolo de orice bănuială. Totul s-a aşezat aşa cum trebuie pentru cei de la Netflix, care par să le fi dat mână liberă celor doi fraţi Duffer. Aceştia sunt responsabili pentru serial: ei au creat întreaga poveste, semnând scenariul, şi au şi regizat majoritatea episoadelor.

    Un lucru evident încă de la primele episoade e respectul pe care ei îl poartă filmelor fantasy din anii ’80, în special celor semnate de Steven Spielberg. Veţi regăsi postere din filme precum E.T. sau întâlnire de gradul III pe pereţi, dar şi scene care evocă o temă aproape omniprezentă în acel deceniu cinematografic: cea a adolescenţei. Spre exemplu, mulţi vor recunoaşte scena în care puştii se plimbă de-a lungul şinelor de tren, scenă inspirată din filmul Stand by Me. Exemplele sunt multe şi nu se rezumă doar la imagini, ci şi la muzică sau chiar modul în care sunt concepute creaturile.

    Stranger Things nu ar trebui privit însă ca un elogiu adus acelor vremuri, ci ca o reuşită de sine stătătoare. Serialul atinge culmi înalte atât în ceea ce priveşte suspansul, cât şi în dezvoltarea personajelor şi a legăturilor din cadrul grupului. Mi-e greu să cred că cineva ar putea să urmărească mai multe episoade fără să aibă sentimente contradictorii faţă de personaje. Şi pentru că am ajuns la interpretări, sunt sincer impresionat de modul în care actori atât de tineri – 13, 14 ani – reuşesc să iasă din umbra unor nume precum Winona Ryder sau David Harbour. Sunt actori tineri care nu prea au credite pe pagina de IMDB, dar reuşesc să susţină perfect scenariul gândit de Matt şi Ross Duffer. Acum câteva luni, Netflix a dat o veste bună fanilor, comandând alte două sezoane ale serialului, pentru 2018 şi 2019.

    În concluzie, Stranger Things e un serial care are toate premisele să devină un element de referinţă în industria filmului. Spun, ”film“ şi nu ”serial“ pentru că secvenţele de credite de la începutul fiecărui episod reprezintă singurul element care îţi aminteşte că a mai trecut o oră de când te uiţi la ecran şi că e poate timpul să iei o pauză.
    NOTĂ: 9,5/10

     

  • Cum arată acum fiica lui Gheorghe Hagi. A fost desemnată “Cea mai bună actriţă” la Actor Awards – FOTO

    Recent Kira Hagi a fost desemnată “Cea mai bună actriţă” la Actor Awards, competiţie intenaţională care recompensează cele mai bune interpretări de pretutindeni.

    Ea a fost remarcată pentru rolul din producţia “Fragile”, fiind răsplătită cu titlul de “cea mai bună actriţă” în luna decembrie 2017.

    Competiţia Actors Awards recunoaşte în fiecare lună actorilor de pe plan internaţional. Fiica lui Hagi a postat pe Facebook o imagine cu acestă recunoaştere şi a scris “eu în drum spre Oscar”

    „Foarte interesantă prestaţia tinerei şi talentatei actriţe. Kira a oferit o performanţă extraordinară într-un provocator spectacol one-man show. A fost o plăcere să o urmăresc. Felicitări!“, a transmis Jean Vincentelli, actorul francez care este preşedintele juriului Actors Awards.

    In 2014, Kira Hagi a avut rolul principal in “Bucuresti, te iubesc”, o productie de dragoste care s-a bucurat de mare succes. Tanara a debutat si in lumea teatrului, intr-o piesa care s-a jucat la Teatrul de Comedie din Bucuresti. Acolo a fost remarcata de actorul George Mihaita, care a spus la vremea respectiva ca fiica lui Hagi are toate calitatile sa devina o mare actrita, potrivit stirileprotv.ro

    Daca frumoasa Kira nu se sfieste sa-si laude tatal de fiecare data cand are ocazia, nici Gica Hagi un se lasa mai prejos. El a tinut mortis de-a lungul timpului sa precizeze ca isi sprijina fiica in tot ceea ce este nevoie. 

     

  • Cronică: Stranger Things, un serial de referinţă

    Povestea puştilor din Hawkins, o mică localitate din Indiana, Statele Unite, continuă la un an după evenimentele din 1983, prezentate în primul sezon. Pentru cei care nu au urmărit prima parte, o foarte scurtă recapitulare: Will Byers, un puşti de 12 ani, dispare în timp ce se întorcea spre casă. Prietenii săi încep să îl caute, convinşi că e încă în viaţă, în timp ce şeriful Hopper încearcă să o împace pe mama băiatului cu ideea că acesta a murit. Apariţia unei creaturi ciudate ridică însă mai multe semne de întrebare, iar personajele amintite mai sus încep să descopere lucruri incredibile despre oraşul Hawkins.

    Stranger Things a fost unul dintre cele mai bune seriale pe care le-am urmărit în ultimii ani – referindu-mă aici la primul sezon – iar partea a doua mi-a confirmat acest lucru dincolo de orice bănuială. Totul s-a aşezat aşa cum trebuie pentru cei de la Netflix, care par să le fi dat mână liberă celor doi fraţi Duffer. Aceştia sunt responsabili pentru serial: ei au creat întreaga poveste, semnând scenariul, şi au şi regizat majoritatea episoadelor.

    Un lucru evident încă de la primele episoade e respectul pe care ei îl poartă filmelor fantasy din anii ’80, în special celor semnate de Steven Spielberg. Veţi regăsi postere din filme precum E.T. sau întâlnire de gradul III pe pereţi, dar şi scene care evocă o temă aproape omniprezentă în acel deceniu cinematografic: cea a adolescenţei. Spre exemplu, mulţi vor recunoaşte scena în care puştii se plimbă de-a lungul şinelor de tren, scenă inspirată din filmul Stand by Me. Exemplele sunt multe şi nu se rezumă doar la imagini, ci şi la muzică sau chiar modul în care sunt concepute creaturile.

    Stranger Things nu ar trebui privit însă ca un elogiu adus acelor vremuri, ci ca o reuşită de sine stătătoare. Serialul atinge culmi înalte atât în ceea ce priveşte suspansul, cât şi în dezvoltarea personajelor şi a legăturilor din cadrul grupului. Mi-e greu să cred că cineva ar putea să urmărească mai multe episoade fără să aibă sentimente contradictorii faţă de personaje. Şi pentru că am ajuns la interpretări, sunt sincer impresionat de modul în care actori atât de tineri – 13, 14 ani – reuşesc să iasă din umbra unor nume precum Winona Ryder sau David Harbour. Sunt actori tineri care nu prea au credite pe pagina de IMDB, dar reuşesc să susţină perfect scenariul gândit de Matt şi Ross Duffer. Acum câteva luni, Netflix a dat o veste bună fanilor, comandând alte două sezoane ale serialului, pentru 2018 şi 2019.

    În concluzie, Stranger Things e un serial care are toate premisele să devină un element de referinţă în industria filmului. Spun, ”film“ şi nu ”serial“ pentru că secvenţele de credite de la începutul fiecărui episod reprezintă singurul element care îţi aminteşte că a mai trecut o oră de când te uiţi la ecran şi că e poate timpul să iei o pauză.
    NOTĂ: 9,5/10

     

  • Cine este românca ce produce câteva dintre cele mai renumite seriale din SUA. „Imi amintesc de România ca o ţară frumoasă vizual, dar un loc mizerabil în care să trăieşti”

    In SUA, ea a absolvit University of Central Florida, dupa care s-a mutat in Los Angeles. Acum este producator, producator-coordonator, si assistant executive la cele mai urmarite seriale din SUA, produse la Hollywood, care deja au facut inconjorul lumii si au milioane de fani.
     
    Reporter Citynews.ro: De unde esti si cand ai plecat in SUA?
     
    M.G: Mama mea este din Risnov, tata din Augustin, iar eu m-am nascut in Brasov in 1976. Parintii mei au plecat din Romania in 1985, iar eu impreuna cu sora mea am plecat doi ani mai tarziu, in 1987.
     
    Rep: Ce-ti mai amintesti de Romania? Cum te gandesti la tara ta?
     
    M.G: Imi amintesc Romania ca o tara frumoasa vizual, dar un loc mizerabil in care sa traiesti. Amintirile din copilaria mea sunt presarate cu lucruri minunate, cum ar fi cand ma jucam la Castelul Bran, vacantele de vara la Constanta, privitul vitrinelor prin Bucuresti, mersul la opera cu mama mea, patinaj si altele. Dar imi amintesc si lucruri teribile precum ore de asteptare la coada pentru paine, lipsa lucrurilor de trai elementare, senzatia constanta ca cineva iti urmareste fiecare miscare, frica zilnica ca poti fi persecutat fara niciun motiv. Niciun copil de 9 ani nu ar trebui sa simta asta!
     
    Rep: Cand ai fost ultima data in tara?
     
    M.G: Nu am mai fost de la plecarea din 1987. Chiar imi doresc si am incercat sa ma fac sa merg de cateva ori, dar frica ce mi-a fost insuflata de cand eram copil este un lucru greu de lepadat. Voi merge cu siguranta in anul viitor.
     
    Rep: Ce scoala ai absolvit si cum ai ajuns sa lucrezi la unele dintre cele mai bune seriale din lume? 
     
    M.G: Am absolvit University of Central Florida cu licenta in teatru, iar cativa ani dupa asta, m-am mutat in Los Angeles. Am inceput ca si production assistant, ducandu-le pranzul si cafeaua echipei si scenaristilor. Este nivelul de inceput al joburilor in Los Angeles, dar este un pas necesar pentru a urca pe scara industriei TV. Singurii care pot sari peste aceasta treapta sunt cei care au rude in industrie, iar eu nu cunosteam pe nimeni cand m-am mutat in L.A., nici macar o persoana.
     
    Asa ca am inceput de la zero, dar m-am bucurat de fiecare secunda. Apoi am avut norocul sa muncesc cu Chuck Lorre, ca si asistentul sau. Mi-a dat o sansa atunci cand nu aveam prea multa experienta, pentru simplul fapt ca eram foarte entuziasta in legatura cu el si cu show-urile sale. Munca impreuna cu Chuck este ceea ce m-a dus pe calea succesului. Intr-adevar asta a fost “biletul de aur”, cineva ca el sa dea o sansa cuiva ca si mine.
     
    Ca si asistentul sau am invatat multe doar privindu-l. Nu este doar un scenarist stralucitor, ci si un producator uimitor, deci urmarindu-l am invatat partea business a televiziunii. Si asta este jobul meu acum.
     
    Ma asigur ca operatiunile de zi cu zi merg fara probleme si lucrez indeaproape cu Mark Roberts, creatorul si producatorul executiv al show-ului Mike and Molly, ca sa ma asigur ca viziunea sa creativa este pusa in practica asa cum trebuie. Mark este o alta persoana care m-a ajutat in promovarea de la nivelul de producator-coordonator la cel de producator.
     
    A crezut in mine incat sa ma angajeze ca si mana sa dreapta pentru serialul sau. Cred ca intr-adevar am fost binecuvantata sa ii cunosc pe acesti doi oameni care mi-au dat sanse din nou si din nou.
     

  • Premiile Emmy 2017: „Povestea slujitoarei” şi „Big Little Lies” împart cele mai importante premii

    „Big Little Lies” a primit cinci premii, inclusiv pentru actiţele Nicole Kidman şi Laura Dern.

    Actorul de comendie John Oliver şi echipa sa de scenarişti au primit premii pentru emisiunea „Last Week Tonight”, iar Julia Louis-Dreyfuss a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol de comedie, în serialul „Vicepreşedinta” („Veep”) pentru a şasea oară, stabilind un nou record pentru cele mai multe premii Emmy câştigate de un actor pentru acelaşi rol. „Veep” a câştigat şi premiul pentru cel mai bun serial de comedie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro