Tag: cofeina

  • Reţeta Coca Cola a fost dezvăluită. Cum poţi prepara acasă faimoasa băutură carbogazoasă

    Dacă până nu demult reţeta Coca Cola a fost păstrată secret, wired.co.uk a dezvăluit recent ingredientele faimoasei băuturi carbogazoase şi, în plus, au prezentat modul în care aceasta poate fi preparată în propria bucătărie.

    Totuşi, aceştia avertizează că cele două procedee descrise nu sunt tocmai simple şi că cei care se vor încumeta să încerce să „gătească” ar trebui să ţină cont de câteva sfaturi.

    „S-ar putea să pară uşor, însă sunt câteva lucruri la care trebuie să fiţi atenţi – şi nu faceţi exces de zel, căci unele ingrediente pot să irite pielea”, precizează sursa, indicând totodată purtarea mănuşilor şi a unui şort.

    În ceea ce priveşte uleiurile alimentare necesare preparării băuturii, acestea trebuie să fie 100% esenţiale şi pure, în caz contrar riscul de îmbolnăvire fiind destul de mare.

    În plus, „nu mai trebuie precizat că, cei care consumă apoi băutura îşi asumă riscul!”.

    Pentru prima reţetă prezentată, cea a farmacistului american John Pemberton, ingredientele necesare sunt: apă – 1900 ml, alcool (etanol pur sau vodcă de bună calitate)– 40 ml, suc de lămâie – 190 ml, extract de vanilie – 2,6 ml, ulei de lămâie – 0,125 ml, ulei de nucşoară – 0,05 ml, ulei de coriandru – 0,002 ml, ulei de Neroli – 0,05 ml, ulei de scorţişoară – 0.05 ml, cofeină – 0,6 g, acid fosforic sau citric – 14 g, zahăr (granulat) – 2,400 g, zahăr (caramelizat) – 400 g.

    Primul pas este amestecarea treptată a uleiurilor cu alcoolul, într-un vas de sticlă. Substanţa obţinută trebuie apoi mixată cu ajutorul unui blender, până când bulele de ulei devin cât mai puţin vizibile.

    Într-o tigaie, se amestecă apa şi zahărul solid, la foc mediu, până la caramelizare. Se adaugă apoi vanilia, cofeina, sucul de lămâie şi acidul. Toate acestea se toarnă peste primul amestec (uleiurile şi alcoolul).

    Compoziţia se toarnă într-o sticlă şi se lasă să se răcească. Mai târziu, aceasta se combină cu apă minerală şi astfel rezultă băutura carbogazoasă.

    Cealaltă reţetă, “Open Cola”, are în mare aceleaşi ingredinte şi mod de preparare. Cu toate acestea există şi mici diferenţe, astfel cî în loc de caramel se utilizează coloranţi artificiali, iar liantul pentru uleiurile esenţiale este guma arabică şi nu alcoolul.

    Aşadar, ingredientele sunt: apă – 2000ml, colorant caramel – 1 linguriţă, ulei de portocale – 0.35ml, ulei de lămâie – 0,1 ml, ulei de nucşoară – 0,1 ml, ulei de Cassia – 0,15ml, ulei de coriandru – 0,125ml, ulei de Neroli – 0,025ml, lavandă – 0,025ml, gumă arabică – 1:10 linguriţă, zahăr (granulat) – 2.000 g, acid citric sau acid fosforic – 17.5g, cafeină – 0,15g.

    În prima fază, uleiurile şi guma arabică se amestecă într-un recipient de stilcă, adăugând şi câteva picături de apă. Peste ele se toarnă acidul. Zahărul se amestecă în apă, la foc mediu, alături de cofeină, apoi se pune peste prima substanţă obţinută.

    Ultima etapă este adăugarea colorantului caramel. Ca şi în cazul primei reţete, totul se lasă la răcit, apoi se adaugă de cinci ori mai multă apă minerală înainte de a se consuma.

    Toate stirile sunt pe gandul.info

  • Cum se face o cafea cu adevarat buna? Secretele prepararii cafelei

    Temperatura potrivita pentru apa care se prepara un espresso –
    25 de ml in tot atatea secunde, cu o cantitate de 7 grame de cafea
    proaspat macinata – este de 92 de grade Celsius. Nu mai mult,
    pentru ca se “arde” cafeaua. Nici mai putin pentru ca uleiurile
    esentiale nu pot fi extrase. In plus, cafeaua trebuie presata bine,
    pentru ca daca raman goluri de aer apa isi croieste un drum rapid
    prin ea si aceleasi uleiuri esentiale nu mai sunt extrase. Un alt
    “secret” al unei cafele bune este ca si ceasca sa fie calda, pentru
    a mentine temperatura. Atentie! Temperatura potrivita pentru
    servirea cafelei este intre 50 si 70 de grade Celsius. Daca este
    mai calda, cel care vrea sa bea se frige, iar daca este mai rece nu
    se mai simt pe deplin aromele.

    Nu in ultimul rand, mixul de cafea este important. Arabica este
    un soi mai cautat, mai scump, produs in cantitati mai mici, si mai
    savuroasa. Robusta este mai tare. De regula, la vanzare se gasesc
    mixuri din aceste soiuri, dar conteaza foarte mult ponderea lor,
    provenienta, producatorul, chiar si lotul. De pilda, unele
    cantitati sunt produse in livezi, printre pomi fructiferi, iar
    boabele astfel produse au arome speciale.

    Conteaza, in plus, extrem de mult si ca boabele sa fie proaspat
    macinate in momentul cand sunt puse in espressor, pentru ca dupa
    numai un minut de la macinare calitatile cafelei incep sa se
    piarda.
    Un espresso facut corect trebuie sa fie cremos, iar un cappuccino
    facut bine trebuie sa aiba spuma atat de densa, incat sa sustina
    betigasele cu care se amesteca zaharul in cafea.

    Desigur, un rol esential in acest proces il are aparatul
    (espressorul) de cafea. Un aparat profesional poate ajunge si la
    costuri de 7.000 de euro, care are si dimensiuni mari si, prin
    urmare, nu este potrivit pentru o locuinta. Exista insa si variante
    mai ieftine, de doar cateva sute de euro, disponibile pentru cei
    care tin sa savureze o cafea buna chiar acasa.

    Nu in ultimul rand, e bine sa stiti ca 15 sau 25 de ml de cafea
    espresso pot fi folosite in prepararea unor cocteiluri
    spectaculoase, care au in compozitie spuma de lapte, frisca,
    lichior si vodca. Secretele acestor tipuri de cocteiluri stau in
    mixarea compozitiei cu gheata si racirea prealabila a
    paharelor.